Înapoi la Legislație

OG nr. 10/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERNUL
Articole
57

Pe scurt

OG nr. 10/2004: ORDONANȚĂ nr. 10 din 22 ianuarie 2004 (*actualizată*) privind falimentul instituțiilor de credit**) (actualizată până la data de 1 februarie 2013*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERNUL
Câte articole are?
57 articole.
Cuprins

ORDONANȚĂ nr. 10 din 22 ianuarie 2004 (*actualizată*) privind falimentul instituțiilor de credit**) (actualizată până la data de 1 februarie 2013*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Procedura falimentului, reglementată prin prezenta ordonanță, se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate.

Art. 2

(1)

În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații

a)

administrator interimar - persoană fizică sau juridică desemnată de Banca Națională a României, iar, în cazul cooperativelor de credit, și comitetul de administrare specială desemnat de casa centrală a cooperativelor de credit, abilitate să ia măsuri conservatorii, în scopul prevenirii diminuării activului și a creșterii pasivului instituției de credit, de la momentul depunerii unei cereri de deschidere a procedurii falimentului și până la data numirii lichidatorului

Art. 3

(1)

Organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul-sindic și lichidatorul.

(2)

Procedurile prevăzute de prezenta ordonanță, cu excepția apelului, sunt de competența exclusivă a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul social al instituției de credit debitoare, astfel cum acesta figurează în registrul comerțului, și sunt îndeplinite de un judecător-sindic

Art. 4

(1)

Pentru hotărârile date de judecătorul-sindic în baza prevederilor art. 3, curtea de apel va fi instanța de apel. Hotărârile curții de apel sunt definitive.

(2)

Apelul va fi judecat în termen de 15 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea părților urmând să fie făcută în condițiile Codului de procedură civilă, în cazul Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar și al lichidatorului, și în condițiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în cazul celorlalte părți. Atunci când Banca Națională a României a făcut cererea pentru declanșarea procedurii, aceasta va fi citată în condițiile Codului de procedură civilă.

(3)

Prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă cu privire la suspendarea executării provizorii, hotărârile judecătorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanța de apel. Instanța de apel va putea suspenda următoarele hotărâri

a)

hotărârea de respingere a contestației instituției de credit debitoare, făcută în condițiile art. 16 alin. (2)

b)

hotărârea prin care se soluționează obiecțiunile la planul de distribuire a fondurilor obținute din lichidare, în condițiile art. 26 alin. (2).

(4)

Apelul împotriva hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii se declară în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se judecă în 48 de ore de la înregistrarea acestuia. Hotărârea atacată nu poate fi suspendată de instanța de apel.

Art. 5

Potrivit prezentei ordonanțe, principalele atribuții ale lichidatorului sunt

a)

în momentul primirii hotărârii judecătorești privind deschiderea procedurii falimentului va deschide la o bancă, persoană juridică română sau sucursală a unei bănci străine autorizată să funcționeze pe teritoriul României, două conturi, unul în lei și altul în valută, cu mențiunea cont tip instituție de credit în faliment, cu drept exclusiv de dispoziție în interesul procedurii falimentului. În conturile tip instituție de credit în faliment vor fi virate la ordinul lichidatorului sumele existente în conturi la alte instituții financiar-bancare. Lichidatorul va comunică imediat Băncii Naționale a României denumirea băncii comerciale și conturile deschise la aceasta, după care Banca Națională a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilitățile instituției de credit aflate în evidențele sale. Operațiunile instituției de credit în faliment se vor desfășura în continuare prin aceste conturi

b)

inventarierea bunurilor instituției de credit debitoare și luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor, aplicarea sigiliilor la deschiderea procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 6

(1)

În îndeplinirea atribuțiilor lor, judecătorul-sindic și lichidatorul pot cere și punctul de vedere al Băncii Naționale a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudențială, privitor la orice aspecte de natură prudențială. Banca Națională a României poate transmite judecătorului-sindic și lichidatorului, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul său de vedere sau informațiile pe care le consideră relevante, ori de câte ori consideră necesar.

Art. 7

(1)

Prin hotărârea judecătorească privind deschiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic desemnează lichidatorul și stabilește atribuțiile acestuia. Prin derogare de la prevederile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 254/2007 , cu modificările și completările ulterioare, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar va putea fi desemnat lichidator.

Art. 8

(1)

Reprezentantul acționarilor instituției de credit debitoare și comitetul creditorilor pot face contestație împotriva măsurilor luate de lichidator.

(2)

Contestația trebuie să fie înregistrată în termen de 5 zile de la depunerea rapoartelor prevăzute la art. 5 lit. c) și p).

(3)

Judecătorul-sindic va soluționa contestația, în termen de 10 zile de la înregistrarea ei, în Camera de consiliu, cu citarea contestatorului și a lichidatorului, putând, dacă va considera necesar, să suspende executarea măsurii contestate. Judecătorul-sindic va cita și Banca Națională a României, dacă cererea introductivă a fost formulată de aceasta.

Art. 9

(1)

În orice stadiu al procedurii, pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate înlocui lichidatorul, prin încheiere dată în Camera de consiliu.

(2)

Pe data stabilirii atribuțiilor noului lichidator vor înceta atribuțiile celui numit anterior. Lichidatorul nou-numit va prelua activitatea de la lichidatorul înlocuit, sub controlul judecătorului-sindic.

Art. 11

(1)

Procedura falimentului începe pe baza unei cereri introduse de către instituția de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Națională a României.

(2)

Cererea instituției de credit debitoare sau a creditorilor acesteia va fi însoțită de aprobarea prealabilă a Băncii Naționale a României.

Art. 12

(1)

Instituția de credit debitoare aflată în stare de insolvență, astfel cum aceasta este definită la art. 2 alin. (1) lit. h) pct. 1 sau/și 2, este obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă prevederilor prezentei ordonanțe, în termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit starea de insolvență.

(2)

În prealabil, instituția de credit debitoare este obligată să solicite Băncii Naționale a României, în termen de maximum 10 zile de la data la care a intervenit starea de insolvență, aprobarea prealabilă pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului.

(3)

Banca Națională a României se pronunță asupra solicitării în termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin hotărâre motivată.

(4)

În termen de 10 zile de la data primirii aprobării prealabile de la Banca Națională a României pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului, instituția de credit debitoare este obligată să adreseze tribunalului cererea pentru a fi supusă prevederilor prezentei ordonanțe.

Art. 13

(1)

Orice creditor care are o creanță certă, lichidă și exigibilă poate introduce la tribunal o cerere, în condițiile prevăzute la art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, împotriva unei instituții de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanță pe o perioadă de cel puțin 30 de zile lucrătoare de la scadență, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv în cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioadă de cel puțin 7 zile lucrătoare de la scadență, în cazul celorlalte instituții de credit.

(2)

Creditorul nu va putea introduce cererea fără să facă dovada aprobării prealabile de către Banca Națională a României a introducerii cererii de deschidere a procedurii falimentului. Banca Națională a României se pronunță asupra solicitării creditorului în termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin hotărâre motivată.

Art. 14

(1)

Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere bancară, va introduce cerere pentru deschiderea procedurii falimentului împotriva instituției de credit aflate în una dintre situațiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. h).

(2)

Cererea Băncii Naționale a României va fi însoțită de hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României de retragere a autorizației instituției de credit respective și de orice alte documente necesare justificării actului de sesizare a tribunalului.

Art. 15

(1)

În urma înregistrării cererii, introdusă conform art. 12, 13 și 14, judecătorul-sindic va notifica imediat despre aceasta părților menționate la aceste articole.

(2)

Banca Națională a României va desemna un administrator interimar și îi va stabili remunerația la data depunerii cererii sale sau la data primirii notificării menționate la alin. (1). Dacă instituția de credit se află în procedură de administrare specială la acea dată, atribuțiile administratorului interimar vor fi exercitate de administratorul special, în condițiile prezentei ordonanțe.

Art. 16

(1)

La primul termen de judecată, judecătorul-sindic va analiza cererea și, în situația în care instituția de credit debitoare nu contestă starea de insolvență în cazul cererilor introduse de părțile prevăzute la art. 13 și 14, va emite hotărârea privind deschiderea procedurii falimentului.

(2)

Contestația împotriva cererii de deschidere a procedurii falimentului se poate face în termen de 5 zile de la data comunicării cu privire la depunerea acestei cereri.

(3)

Judecătorul-sindic se va pronunța asupra contestației în termen de 10 zile de la înregistrarea contestației.

(4)

În urma pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul-sindic va comunică aceasta de îndată persoanelor prevăzute la art. 12 și 13, lichidatorului, Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum și oficiului registrului comerțului la care instituția de credit debitoare este înregistrată, pentru efectuarea mențiunii instituție de credit în faliment. Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de circulație națională.

(5)

În situația în care instituția de credit are deschise sucursale în alte țări, Banca Națională a României va comunică de îndată autorității de supraveghere bancară din țara gazdă a sucursalei respective despre deschiderea procedurii falimentului, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe.

(6)

Judecătorul-sindic va comunică Băncii Naționale a României hotărârea sa privind deschiderea procedurii falimentului instituției de credit debitoare, de îndată, în ziua pronunțării acesteia, prin fax, e-mail sau prin telefon. Banca Națională a României va închide imediat, după finalizarea decontării plăților din ziua respectivă, în conformitate cu reglementările în vigoare, conturile instituției de credit debitoare deschise în evidențele sale. Disponibilitățile vor fi transferate în conturile tip instituție de credit în faliment, deschise la o bancă comercială, conform art. 5.

(7)

De la data deschiderii procedurii toate actele instituției de credit debitoare vor purta mențiunea prevăzută la alin. (4).

Art. 17

(1)

De la data deschiderii procedurii falimentului se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra instituției de credit debitoare sau bunurilor sale, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 18

Nici o dobândă, penalitate de orice fel ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanțelor asupra instituției de credit debitoare de la data deschiderii procedurii falimentului.

Art. 19

(1)

După ce s-a dispus deschiderea procedurii falimentului potrivit art. 16 alin. (1), este interzis, sub sancțiunea nulității, persoanelor care au deținut funcții de conducere, precum și acționarilor semnificativi ai instituției de credit debitoare să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acțiunile sau, după caz, părțile sociale deținute la instituția de credit debitoare.

Art. 20

Salariații instituției de credit aflate în procedura falimentului vor desemna două persoane care să îi reprezinte în cursul procedurii pentru recuperarea creanțelor reprezentând salariile și alte drepturi bănești.

Art. 21

Articolul 25

Art. 26

(1)

Prevederile cap. III secțiunea a 7-a "Falimentul" din Legea nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, se vor aplica în mod corespunzător și procedurii falimentului instituțiilor de credit, cu excepția art. 123.

Art. 27

După darea hotărârii judecătorești privind deschiderea procedurii falimentului unei instituții de credit, lichidatorul întocmește raportul prevăzut la art. 5 lit. c), care trebuie să includă, între altele, și propuneri privind modalitatea de lichidare a bunurilor și drepturilor din averea instituției de credit debitoare, potrivit art. 5 lit. n).

Art. 28

După aprobarea de către judecătorul-sindic a modalității de lichidare prevăzute la art. 5 lit. n) pct. 1, lichidatorul organizează imediat, în situația în care modalitatea de lichidare aprobată prevede, negocierea privind tranzacția de cumpărare de active și asumare de pasive; în acest scop, lichidatorul organizează o ședință de informare cu toate instituțiile de credit considerate eligibile pe baza evaluării prealabile a Băncii Naționale a României care va avea în vedere efectele tranzacției asupra situației financiare a instituției de credit achizitoare și a capacității sale de a se conforma cerințelor prudențiale, în vederea prezentării condițiilor și termenilor negocierii. Prealabil ședinței de informare, lichidatorul semnează cu toate instituțiile de credit prezente la ședință un acord de confidențialitate, prin care acestea se angajează să păstreze, în condițiile legii, secretul profesional cu privire la informațiile din cererea de ofertă referitoare la instituția de credit aflată în stare de faliment ce urmează a face obiectul negocierii.

Art. 29

În funcție de interesul manifestat de instituțiile de credit participante la ședință, lichidatorul redactează o cerere de ofertă privind cumpărarea de active și asumarea de pasive, care cuprinde, în principal, următoarele elemente

a)

categoriile de active și pasive ce urmează a face obiectul tranzacției și volumul acestora, încadrate în funcție de gradul de lichiditate și exigibilitate

b)

valoarea de lichidare pentru fiecare categorie de active

c)

prima ce poate fi stabilită de către lichidator și care va fi plătită de instituțiile de credit ofertante și care se stabilește în funcție de mai multe elemente, între care calitatea activelor și pasivelor, celeritatea operațiunii

d)

termenul de înaintare către lichidator a ofertelor instituțiilor de credit respective.

Art. 30

Lichidatorul transmite, în regim de confidențialitate, cererea de ofertă privind cumpărarea de active și asumarea de pasive instituțiilor de credit ofertante, stabilite de acesta, participante la ședința de informare și care și-au manifestat interesul pentru o astfel de tranzacție.

Art. 31

În cadrul termenului pentru primirea ofertelor prevăzut în cererea de ofertă, care nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice, instituțiile de credit ofertante transmit lichidatorului, în plic închis, ofertele privind tranzacțiile propuse de cumpărare de active și asumare de pasive.

Art. 32

În cel mai scurt timp, lichidatorul analizează ofertele primite și alege, pe principiul costului minim presupus și cu aprobarea Băncii Naționale a României care va avea în vedere și criteriul prevăzut la art. 28, oferta instituției/instituțiilor de credit ofertante cu care urmează să se încheie convenția de cumpărare de active și asumare de pasive.

Art. 33

În funcție de calitatea activelor instituției de credit aflate în stare de faliment, instituțiile de credit achizitoare pot să își asume, conform legii, pasivele, în mod diferențiat, respectiv numai depozite garantate, în accepțiunea art. 2 alin. (3) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 39/1996 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori depozitele, în totalitate, atât garantate, cât și negarantate, ajungându-se până la preluarea în întregime a instituției de credit declarate în stare de faliment.

Art. 34

În cazul în care nu se primesc oferte în termenul stabilit în cererea de ofertă ori ofertele primite nu se încadrează în cerințele de fezabilitate ale unei astfel de tranzacții sau dacă judecătorul-sindic nu aprobă tranzacția, lichidarea urmează a se efectua prin celelalte metode prevăzute în prezenta ordonanță.

Art. 35

În situația în care tranzacția privind cumpărarea de active și asumarea de pasive este aprobată de către judecătorul-sindic, acesta va stabili și remunerația lichidatorului.

Art. 37

(1)

Fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea instituției de credit debitoare, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanții reale mobiliare ori drepturi de retenție de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine

a)

taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestora, precum și plata remunerației lichidatorului și a persoanelor angajate de acesta

Art. 38

Creanțele vor fi plătite în lei, în cazul falimentului, în următoarea ordine

1.

taxele, timbrele și orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea instituției de credit debitoare, precum și plata remunerației persoanelor angajate în condițiile legii, inclusiv a lichidatorului

Art. 39

(1)

Judecătorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul instituției de credit ajunse în stare de insolvență să fie suportată de către membrii organelor de conducere, cenzori, auditori financiari, personalul de execuție și/sau cu atribuții de control, care au deținut funcțiile respective în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, dacă au contribuit la ajungerea acesteia în stare de insolvență prin una dintre următoarele fapte:

Art. 40

Sumele plătite potrivit art. 39 alin. (1) vor intra în averea instituției de credit debitoare și vor fi destinate plății datoriilor.

Art. 41

În vederea luării măsurilor prevăzute la art. 39 alin. (1), judecătorul-sindic poate fi sesizat de către lichidator, de un acționar sau de oricare dintre creditori, de Banca Națională a României ori se poate sesiza din oficiu, pe baza datelor din dosarul cauzei, și va putea dispune măsuri asigurătorii.

Art. 42

Executarea silită împotriva persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (1) se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură civilă, cu excepția cazurilor în care legea specială dispune altfel.

Art. 43

(1)

Procedura falimentului va fi închisă de judecătorul-sindic, la solicitarea lichidatorului, printr-o hotărâre de închidere, atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituției de credit în faliment au fost distribuite și când fondurile nereclamate de către cei îndreptățiți, în termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidator la Trezoreria Statului, iar extrasul de cont va fi depus la judecătorul-sindic. Hotărârea va fi comunicată în scris sau în presă, în cel puțin două ziare de circulație națională, tuturor părților implicate.

Art. 44

În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic va putea pronunța o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există active în averea instituției de credit debitoare ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele creditoare.

Art. 47

(1)

Tribunalul competent conform art. 3 alin. (2) este singura autoritate împuternicită să decidă aplicarea unei proceduri a falimentului cu privire la o instituție de credit, persoană juridică română, inclusiv la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre.

(2)

Tribunalul competent va informa de îndată, prin intermediul Băncii Naționale a României, autoritățile competente din statele membre gazdă asupra deciziei de a deschide procedura falimentului, inclusiv asupra efectelor practice pe care o astfel de procedură le poate avea. Dacă nu este posibilă informarea înainte de adoptarea deciziei, aceasta va fi făcută imediat după aceea.

(3)

Dispozițiile alin. (1) și (2) nu aduc atingere prevederilor referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorului-sindic.

Art. 48

(1)

Deschiderea unei proceduri a falimentului cu privire la o instituție de credit autorizată în România și la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre este guvernată de legea română în ceea ce privește regimul și aplicarea procedurii falimentului, inclusiv cu privire la: a) bunurile care fac obiectul procedurii falimentului și regimul bunurilor dobândite de instituția de credit după deschiderea procedurii

b)

atribuțiile instituției de credit și ale lichidatorului

c)

condițiile în care poate fi invocată compensarea legală

d)

efectele procedurii falimentului asupra contractelor în derulare în care este parte instituția de credit

e)

efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silită promovate de creditori, cu excepția proceselor aflate pe rolul instanțelor din alte state membre, caz în care se aplică dispozițiile alin. (2)

f)

creanțele care trebuie să fie declarate asupra instituției de credit și regimul creanțelor care iau naștere după deschiderea procedurii falimentului

g)

regulile privind declararea, verificarea și admiterea creanțelor

h)

regulile privind distribuirea veniturilor obținute din realizarea activelor, ordinea de prioritate a achitării creanțelor și drepturile creditorilor care au obținut o plată parțială după deschiderea procedurii falimentului în temeiul unui drept real sau prin invocarea compensării legale

i)

condițiile și efectele închiderii procedurii falimentului

j)

drepturile creditorilor după închiderea procedurii falimentului

k)

cine suportă costurile și cheltuielile aferente procedurii falimentului

l)

regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciază drepturile tuturor creditorilor.

Art. 49

(1)

Judecătorul-sindic va lua de îndată măsurile necesare pentru publicarea unui extras din hotărârea de deschidere a procedurii falimentului în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și în două ziare de circulație națională din fiecare stat membru gazdă.

Art. 50

(1)

Judecătorul-sindic are dreptul de a solicita înregistrarea în registrul imobiliar, în registrul comerțului și în orice alt registru public ținut în celelalte state membre a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului față de o instituție de credit.

Art. 51

(1)

Lichidatorul desemnat conform legii va putea acționa fără altă formalitate, pe teritoriul statelor membre gazdă, în baza unei copii certificate de pe hotărârea instanței competente care l-a numit, emisă de aceasta.

(2)

Lichidatorul va putea exercita pe teritoriul statelor membre gazdă toate competențele care îi revin potrivit legii române. El va putea să numească alte persoane care să îl sprijine sau să îl reprezinte în derularea procedurii pe teritoriul acestor state, în special în scopul de a surmonta dificultățile întâmpinate eventual de creditorii din aceste state.

(3)

În exercitarea competențelor sale lichidatorul va respecta legislația statului membru pe teritoriul căruia acționează, în special cu privire la procedurile de valorificare a activelor și la furnizarea de informații angajaților instituției de credit din statul membru respectiv. Lichidatorul nu poate utiliza forța și nu poate soluționa litigii sau dispute.

Art. 52

(1)

Persoana care execută o obligație într-un stat în beneficiul unei instituții de credit fără personalitate juridică supuse unei proceduri de insolvență deschise într-un alt stat, în loc să o execute în beneficiul lichidatorului desemnat în cadrul acelei proceduri, este liberată dacă nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii.

(2)

Persoana care execută obligația respectivă anterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prevăzute la art. 49 este prezumată, până la proba contrarie, că nu a avut cunoștință de deschiderea procedurii de insolvență; executarea obligației ulterior îndeplinirii măsurilor de publicitate prezumă, până la proba contrarie, că persoana a avut cunoștință de deschiderea procedurii.

Art. 53

(1)

După deschiderea procedurii falimentului unei instituții de credit, persoană juridică română, având sucursale deschise în alte state membre, lichidatorul îi va informa de îndată și în mod individual pe creditorii cunoscuți care au reședința obișnuită, domiciliul ori sediul social în celelalte state membre.

Art. 54

(1)

Orice creditor al instituției de credit debitoare, având domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social într-un alt stat membru decât România, inclusiv autoritățile publice, au dreptul să își declare creanțele sau să formuleze observații scrise în legătură cu creanțele lor asupra instituției de credit, care vor fi adresate lichidatorului. Declarația de creanțe sau, după caz, observațiile formulate pot fi înaintate în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale acelui stat membru, dar trebuie să poarte mențiunea în limba română: "Declarație de creanțe" sau, după caz, "Observații privind creanțele".

(2)

Creanțele creditorilor având domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social în afara teritoriului României vor fi tratate în același mod și vor avea același rang de preferință ca și creanțele de aceeași natură ale creditorilor având domiciliul/reședința sau, după caz, sediul social pe teritoriul României.

(3)

Creditorii care își exercită dreptul prevăzut la alin. (1) vor transmite copii de pe actele care atestă creanțele lor, dacă există, și vor indica natura creanței, data la care aceasta a luat naștere și valoarea acesteia, dacă există privilegii, garanții reale și alte asemenea drepturi în legătură cu creanțele respective și care sunt creanțele garantate astfel.

(4)

La solicitarea lichidatorului, creditorii trebuie să furnizeze și traducerea în limba română a "Declarației de creanțe" sau, după caz, a "Observațiilor privind creanțele" și a documentelor prezentate.

(5)

Lichidatorul va asigura informarea periodică a creditorilor, în modalitatea considerată corespunzătoare, în special cu privire la progresele înregistrate în valorificarea activelor instituției de credit debitoare.

Art. 55

(1)

Autoritățile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele împuternicite să decidă cu privire la aplicarea uneia sau mai multor măsuri de reorganizare ori deschiderea unei proceduri de lichidare cu privire la o instituție de credit, inclusiv în sucursalele acesteia stabilite în alte state membre. Legea statului membru de origine se va aplica în conformitate cu dispozițiile art. 48 alin. (1). Dispozițiile art. 48 alin. (2) se vor aplica și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din alte state membre.

(2)

Autoritățile administrative sau judiciare sunt autoritățile stabilite conform legii naționale, care decid cu privire la luarea măsurilor de reorganizare sau de începere a procedurilor de lichidare.

Art. 56

(1)

Dacă asupra unei instituții de credit dintr-un stat membru, care desfășoară activitate pe teritoriul României, au fost dispuse măsuri de reorganizare sau o procedură de lichidare, acestea se vor aplica fără alte formalități pe teritoriul României și vor produce efecte în condițiile și de la data prevăzute în legislația statului membru respectiv.

Art. 57

(1)

Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Legii nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

Art. 58

Persoanele care trebuie să primească sau să transmită informații în legătură cu procedurile de informare ori de consultare prevăzute în prezenta ordonanță au obligația de a păstra secretul profesional în conformitate cu prevederile art. 3 și 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și cu cele cuprinse în titlul II, cap. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția oricăror autorități judiciare cărora li se aplică prevederile naționale în vigoare.

Art. 59

În cazul intrării în faliment, pentru scopuri statistice, instituțiile de credit vor fi considerate ca aparținând în continuare sectorului bancar. Raportările care trebuie întocmite și transmise de către lichidator Băncii Naționale a României, periodicitatea și modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de către Banca Națională a României. Art. 60 a fost abrogat de pct. 55 al articolului unic din LEGEA nr. 278 din 23 iunie 2004 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 30 iunie 2004.

Art. 61

(1)

Orice contract de compensare bilaterală, astfel cum este prevăzut la art. 2 lit. i), încheiat de instituția de credit debitoare este valabil și poate fi executat și/sau este opozabil acesteia, debitorului sau oricărui garant al acestuia, conform condițiilor rezultând din înțelegerea părților, și nu va putea fi suspendat, anulat ori limitat în orice alt mod printr-un act al organelor care aplică procedura reorganizării judiciare și a falimentului.

(2)

Singura obligație care poate fi datorată, respectiv pretinsă a fi executată în contul averii instituției de credit debitoare, în baza unui contract de compensare bilaterală, este aceea de a executa, respectiv de a pretinde să fie executată, obligația netă rezultată din compensarea realizată în baza contractului de compensare, obligație care poate consta în plata unei sume nete și/sau în executarea unei obligații de a face.

(3)

Nici o atribuție conferită prin prezenta ordonanță organelor care aplică procedura nu va avea ca efect înlăturarea aplicării contractului de compensare bilaterală prin stingerea și/sau devansarea scadenței, în baza contractului, a obligațiilor de plată sau obligațiilor de a face decurgând din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevăzute la art. 2 lit. i) pct. 1 și 2, aceste atribuții putând fi exercitate numai asupra sumei nete care rezultă din aplicarea contractului de compensare bilaterală.

(4)

În sensul prezentului articol, un contract de compensare bilaterală și toate contractele care fac obiectul acestuia vor fi considerate un singur contract și, în acest sens, cu excepția cazurilor în care se dovedește intenția frauduloasă a părților, organele care aplică procedura nu vor putea împiedica, cere anularea ori decide desfacerea, după caz, a operațiunilor cu instrumente financiare derivate, realizate în baza contractelor care fac obiectul unui contract de compensare bilaterală, pe motiv că aceste operațiuni instituie un tratament preferențial în favoarea unor creditori în perioada de 180 de zile anterioară datei deschiderii procedurii.

(5)

Nici o procedură de urgență nu poate fi utilizată pentru a limita, a întârzia sau a suspenda executarea unui contract de compensare bilaterală potrivit prezentului articol.

Art. 62

În actele normative în vigoare, sintagma procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit se înlocuiește cu sintagma procedura falimentului instituțiilor de credit, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe.

Art. 63

(1)

Prevederile prezentei ordonanțe vor intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor titlului II și a prevederilor art. 57 alin. (2) și (3), care vor intra în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană.

Art. 64

Dispozițiile prezentei ordonanțe se aplică numai procedurilor deschise după data intrării în vigoare a acesteia, cu excepția prevederilor art. 43 alin. (2), care se aplică și procedurilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Art. 64^1

Articolul 82^3 din Legea nr. 58/1998 *) privind activitatea bancară, cu modificările și completările ulterioare, va avea următorul cuprins: «Art. 82^3

—

În cazul în care Banca Națională a României constată că redresarea financiară a instituției de credit nu este posibilă, aceasta hotărăște retragerea autorizației instituției de credit și sesizarea instanței competente în vederea declanșării procedurii falimentului.»

Art. 65

Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 83/1998 privind procedura falimentului instituțiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 22 aprilie 1998, cu modificările și completările ulterioare.