LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cadrelor militare în activitate le este interzisă exercitarea următoarelor drepturi
să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă prin orice mijloace sau alte activități în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcții publice
să candideze pentru a fi alese în administrația publică locală, în Parlamentul României și în Parlamentul European, precum și în funcția de Președinte al României
să declare sau să participe la greva.
Cadrelor militare în activitate le este restrânsă exercitarea unor drepturi și libertăți, astfel
exprimarea în public a opiniilor politice nu este permisă
exprimarea în public a unor opinii contrare intereselor României și forțelor armate nu este permisă
prezentarea, în public, de informații cu caracter militar de către cadrele militare nu este permisă, cu excepția celor care au atribuții în acest sens, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
aderarea la culte religioase este libera, mai puțin la cele care, potrivit legii, contravin normelor de păstrare a ordinii publice, precum și la cele care încalcă bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei
constituirea în diferite forme de asociere cu caracter profesional, tehnico-științific, cultural, sportiv-recreativ sau caritabil, cu excepția celor sindicale ori care contravin comenzii unice, ordinii și disciplinei specifice instituției armatei, este permisă în condițiile stabilite prin regulamentele militare
abrogată
participarea la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau întruniri cu caracter politic ori sindical este interzisă, cu excepția activităților la care se participa în misiune
cadrele militare în activitate se pot deplasa în străinătate în condițiile ce se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale
pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, primirea în audiență și soluționarea petițiilor se suspendă.
Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate au obligația de a nu efectua activități care contravin demnității, prestigiului și normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.
Cadrelor militare în activitate le este interzis
să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite în consiliile de administrație ale regiilor autonome și societăților comerciale din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Apărării Naționale și ale filialelor acestora, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta.
Ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în rezervă, pe timpul cât sunt concentrați sau mobilizați în unități militare, pot rămâne membri ai partidelor, formațiunilor sau organizațiilor politice, precum și ai sindicatelor din care fac parte, dar le este interzisă desfășurarea oricăror activități cu caracter politic sau sindical, în unități militare.
Disciplina militară constituie unul dintre factorii determinanți ai capacității operaționale a forțelor armate și se bazează atât pe acceptarea conștientă a normelor de comportament stabilite, cât și pe acordarea recompenselor și aplicarea sancțiunilor disciplinare.
Disciplina militară asigură respectarea de către militari a normelor legale, a ordinelor comandanților/șefilor date cu respectarea normelor de drept, regulilor de angajare ori obiceiurilor războiului, pentru menținerea capacității operaționale a unității, îndeplinirea misiunilor specifice și buna desfășurare a activităților din armată.
Comandantul/Șeful dispune de prerogativă disciplinară, având competența de a acorda recompense și de a aplica sancțiuni disciplinare cadrelor militare, potrivit prezentei legi.
Cadrelor militare li se pot acorda următoarele recompense
înaintarea în gradul următor, în mod excepțional, în condițiile prevăzute la art. 64
înaintarea în gradul următor, înainte de termen, în condițiile prevăzute la art. 63
conferirea de decorații și titluri de onoare
conferirea de medalii, ordine și semne onorifice
alte recompense morale, financiare sau materiale, în condiții stabilite prin ordin al conducătorului instituției militare; recompensele financiare se acordă în condițiile prevăzute de lege pentru premierea personalului plătit din fonduri publice.
Încălcarea de către cadrele militare, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea acestora disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.
Cadrele militare răspund individual pentru faptele și actele proprii sancționate de lege, săvârșite atât în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori în legătură cu acesta, cât și în afara serviciului.
Sunt absolvite de orice răspundere cadrele militare care prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu au cauzat vătămări unor persoane ori au adus prejudicii patrimoniului acestora.
Constituie abateri disciplinare faptele săvârșite cu vinovăție de către cadrele militare prin care au încălcat normele legale, regulamentele militare, ordinele și dispozițiile legale ale comandanților/șefilor ierarhici, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate infracțiuni, potrivit legii penale.
Cadrelor militare li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare
avertisment
mustrare scrisă
diminuarea soldei de funcție cu un procent de până la 10% pe o perioadă de maximum 3 luni
diminuarea soldei de comandă cu un procent de 5-10% pe o perioadă de maximum 3 luni
amânarea înaintării în gradul următor pe timp de un an sau 2 ani
retrogradarea în funcție până la cel mult nivelul gradului deținut
trecerea în rezervă.
Pentru aceeași abatere se poate aplica doar o singură sancțiune disciplinară.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data constatării, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii faptei; termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar cel de 2 ani este termen de decădere.
Termenul de 6 luni prevăzut la alin. 3 se suspendă, de drept, pe perioada și în situațiile următoare
de la data sesizării, în condițiile legii, a organelor de urmărire penală și până la data soluționării definitive a cauzei, dacă pentru fapta care constituie abatere disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală
de la data suspendării raporturilor de serviciu și până la data reluării activității
pe durata concediilor, permisiilor, învoirilor, misiunilor, stării de captivitate ori în alte situații de absență motivată, în condițiile legii.
Prin excepție de la prevederile alin. 3 , sancțiunile disciplinare se pot aplica după expirarea termenului de 2 ani de la data săvârșirii faptei, doar în situația în care organele de urmărire penală sesizate decid că fapta săvârșită nu constituie infracțiune și comunică decizia după expirarea acestui termen.
În situația prevăzută la alin. 5 , sancțiunea se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data comunicării deciziei organului de urmărire penală, care este termen de decădere.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. a)-d) se aplică de către
comandanții/șefii unităților militare în care sunt încadrate cadrele militare care au săvârșit abaterile disciplinare
comandanții/șefii unităților militare în care sunt detașate cadrele militare care au săvârșit abaterile disciplinare
comandanții/șefii ierarhici ai celor prevăzuți la lit. a) și b) .
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. e) și f) se aplică de către comandanții/șefii care au competențe de numire în funcții.
Sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 35 alin. 1 lit. g) se aplică de către conducătorul instituției militare.
Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, sancțiunile disciplinare pentru cadrele militare în activitate se aplică astfel
avertismentul sau mustrarea scrisă - de către comandanții/șefii nemijlociți și superiorii acestora
diminuarea soldei de funcție sau de comandă - de către comandanții de brigăzi/similare și superiorii acestora
amânarea înaintării în gradul următor - comandanții de divizii/similare, comandantul Comandamentului forțelor pentru operații speciale și comandantul Comandamentului apărării cibernetice și superiorii acestora
retrogradarea în funcție - șefii categoriilor de forțe, comandantul Comandamentului logistic întrunit, comandantul Comandamentului comunicațiilor și informaticii.
Șefii structurilor centrale aplică sancțiunile prevăzute la alin. 4 pentru întregul personal militar din subordine.
Dispozițiile alin. 4 și 5 se aplică în mod corespunzător Serviciului de Informații Externe, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale, funcțiile similare celor prevăzute la alin. 4 fiind echivalate prin ordin al conducătorului instituției.
Comandantul/Șeful aplică sancțiuni disciplinare cadrelor militare din subordinea sa ori de câte ori constată sau este sesizat că acestea au săvârșit o abatere disciplinară, în mod direct sau, după caz, pe baza rezultatului cercetării disciplinare prealabile ori a hotărârii consiliului de onoare.
În cazul în care comandantul/șeful este sesizat cu privire la comiterea unei fapte care poate constitui abatere disciplinară, persoana care sesizează are obligația de a susține reclamația cu date și indicii de natură obiectivă referitoare la fapta săvârșită.
La individualizarea sancțiunii disciplinare se ține seama de gravitatea faptei, care se evaluează după următoarele criterii
împrejurările în care a fost săvârșită fapta
gradul de vinovăție
dimensiunile disfuncțiilor create în activitatea instituției
gradul de afectare a ordinii și disciplinei militare
natura și gravitatea consecințelor faptei
motivul săvârșirii faptei și scopul urmărit
existența, în antecedentele disciplinare ale militarului, a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate.
La stabilirea sancțiunii disciplinare pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, comandantul/șeful cu competențe de aplicare a acesteia are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară și efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. a) și b) se aplică direct de către comandanții/șefii care au competențe în acest sens.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. c)-g) se aplică după efectuarea cercetării disciplinare prealabile.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. e)-g) se aplică numai în baza hotărârii consiliului de onoare.
Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, prin excepție de la prevederile alin. 2 și 3 , comandanții/șefii aplică sancțiunile disciplinare în mod direct sau pot dispune efectuarea unei cercetări disciplinare pentru fundamentarea deciziei.
Pentru efectuarea cercetării disciplinare prevăzute la alin. 4 , comandanții/șefii desemnează, în funcție de complexitatea faptelor, un ofițer sau o comisie, care întocmește și prezintă un raport, în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării.
Prin procedură disciplinară, în sensul prezentei legi, se înțelege cercetarea disciplinară prealabilă și/sau activitatea consiliilor de onoare.
Cercetarea disciplinară și activitatea consiliilor de onoare au la bază următoarele principii
prezumția de nevinovăție, conform căreia se prezumă că orice cadru militar este considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară, atât timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită
garantarea dreptului la apărare, conform căruia se recunoaște dreptul cadrului militar de a fi audiat și de a propune dovezi în apărarea sa; în tot cursul procedurilor, cadrul militar are dreptul de a da explicații când socotește că este necesar, precum și de a fi asistat de un apărător ales, care trebuie să aibă studii juridice, cu respectarea normelor privind protecția informațiilor clasificate
celeritatea procedurilor, care presupune obligația de soluționare fără întârziere a cauzei
contradictorialitatea, care presupune asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea de la disciplina militară ce face obiectul sesizării
proporționalitatea, conform căreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea abaterii de la disciplina militară, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă a fi aplicată
legalitatea, conform căreia întreaga procedură se desfășoară potrivit normelor legale
unicitatea, conform căreia pentru o abatere de la disciplina militară nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară.
Procedura disciplinară nu este publică.
Comunicarea actelor în procedura disciplinară se poate efectua în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Comandantul/Șeful unității militare unde își desfășoară activitatea cadrul militar care a săvârșit fapta dispune efectuarea cercetării disciplinare prealabile de către un ofițer sau o comisie, în funcție de complexitatea faptelor.
Cadrele militare desemnate conform alin. 1 nu se pot afla în una dintre următoarele situații
este persoana care a sesizat comiterea faptei sau parte vătămată prin comiterea faptei
este soț/soție, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al/a cadrului militar ale cărui fapte sunt cercetate, ale persoanei care a sesizat comiterea faptei sau ale părții vătămate prin comiterea faptei
este subordonat nemijlocit sau direct față de oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a) și b)
are grad inferior cadrului militar ale cărui fapte sunt cercetate
se găsește în alte situații de conflict de interese prevăzute de lege.
În situația în care, la nivelul unității militare în care își desfășoară activitatea cadrul militar ale cărui fapte sunt cercetate, nu sunt identificate cadre militare care să corespundă criteriilor prevăzute la alin. 2 , comandantul/șeful unității militare solicită sprijin eșalonului ierarhic superior.
Cadrului militar ale cărui fapte sunt cercetate i se aduce la cunoștință, de îndată, în scris, despre efectuarea cercetării disciplinare prealabile, despre obiectul acesteia, precum și despre drepturile și obligațiile pe care le are.
Ofițerul sau comisia prevăzut/prevăzută la art. 35^5 alin. 1 întocmește un raport, pe care îl prezintă comandantului/șefului ierarhic care a dispus efectuarea cercetării, în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data desemnării.
Raportul prevăzut la alin. 1 conține concluziile cercetării și propuneri privind aplicarea/neaplicarea unei sancțiuni disciplinare cadrului militar a cărui fapte au fost cercetate sau trimiterea acestuia în fața consiliului de onoare, după caz.
Comandantul/Șeful ierarhic analizează raportul cercetării prealabile și poate adopta una dintre următoarele decizii
clasarea dosarului de cercetare prealabilă, în cazul inexistenței faptei, prescrierii faptei, constatării nevinovăției cadrului militar sau în cazul încetării raportului de serviciu al acestuia
aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 35 alin. 1 lit. a)-d)
trimiterea în fața consiliului de onoare, pe baza propunerilor cuprinse în raportul de cercetare, când gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unei sancțiuni mai aspre.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului, comandantul/șeful ierarhic aduce la cunoștința cadrului militar în cauză decizia prevăzută la alin. 3 , în formă scrisă.
Pentru apărarea onoarei cadrelor militare în activitate, precum și pentru cercetarea faptelor sesizate ca abateri disciplinare, în cadrul instituțiilor militare se constituie consilii de onoare.
Consiliul de onoare are în componență 3 sau 5 membri titulari, ofițeri în activitate, care se aleg pe o perioadă de 2 ani; ofițerul cu gradul și funcția cele mai mari este și președintele consiliului.
Pentru fiecare membru titular al consiliului de onoare se desemnează, în condițiile prevăzute la alin. 2 , câte un membru supleant.
Nivelul structurilor la care se constituie consiliile de onoare, modul de constituire, procedurile de lucru ale acestora, precum și alte aspecte procedurale pentru aplicarea prevederilor prezentei secțiuni referitoare la procedura disciplinară se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne, directorului Serviciului Român de Informații, directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale, directorului Serviciului de Informații Externe, respectiv al directorului Serviciului de Protecție și Pază, după caz.
Hotărârea consiliului de onoare se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate de membrii acestuia și se aduce la cunoștința cadrelor militare, pe bază de semnătură.
Consiliul de onoare poate adopta una dintre următoarele hotărâri
constatarea inexistenței faptei, a nevinovăției sau a prescrierii faptei
declararea vinovăției cadrului militar, cu propunerea aplicării uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 35 alin. 1 .
În situația aplicării sancțiunii disciplinare în baza unei hotărâri a consiliului de onoare, actul administrativ de sancționare se emite și se comunică cadrului militar în termen de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării hotărârii consiliului de onoare la unitatea/structura al cărei comandant/șef are competența de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Actul administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare se emite, în formă scrisă, de comandantul/șeful care are competențe de aplicare a acesteia și se comunică în scris celui sancționat.
Sub sancțiunea nulității absolute, în actul administrativ de aplicare a sancțiunii disciplinare se înscriu în mod obligatoriu
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară
precizarea prevederilor care au fost încălcate
motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în timpul cercetării disciplinare prealabile, cu excepția aplicării sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. a) și b)
temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică
termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată
organul competent la care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.
Cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. a)-d) în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea deciziei de sancționare, prin raport adresat în scris comandantului/șefului ierarhic superior celui care a emis decizia.
Comandantul/Șeful ierarhic prevăzut la alin. 1 se pronunță prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestației, pe baza unei cercetări efectuate în condițiile prevăzute la art. 35^5 - 35^7 , astfel
menține decizia contestată, când constată că este temeinică și legală
anulează decizia contestată, când constată că aceasta a fost emisă fără temei legal sau asupra altei persoane
anulează decizia contestată și aplică o sancțiune mai ușoară, când constată că sancțiunea aplicată este prea aspră în raport cu gravitatea faptelor
Abrogată
anulează decizia contestată și decide trimiterea în fața consiliului de onoare, pe baza propunerilor cuprinse în raportul de cercetare, când gravitatea faptelor săvârșite impune aplicarea unei sancțiuni mai aspre.
Decizia prevăzută la alin. 2 este definitivă, se comunică cadrelor militare contestatare în termen de 5 zile de la data pronunțării și poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.
Cadrele militare au dreptul să conteste aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 35 alin. 1 lit. e)-g) în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de sancționare, la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.
Pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, procedura disciplinară nu se suspendă, cu excepția situațiilor în care, potrivit legii, au fost sesizate organele de urmărire penală.
Actul administrativ prin care se aplică sancțiunea pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia și poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.
Ofițerii în activitate provin din: a) absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, cu excepția celor prevăzuți la art. 37 lit. c)
absolvenți ai anului IV din instituțiile militare de învățământ superior cu durata studiilor mai mare de 4 ani
absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ din alte state, similare celor prevăzute la lit. a) , trimiși la studii de către Ministerul Apărării Naționale; c^1) absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior sau absolvenți ai anului IV de studii din cadrul instituțiilor civile de învățământ superior cu durata studiilor mai mare de 4 ani, școlarizați pentru nevoi ale instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională, în condiții stabilite prin ordin al conducătorului instituției
ofițeri în rezervă și ofițeri rezerviști voluntari care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau al șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate
maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, care au vârsta de cel mult 45 de ani, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale
maiștri militari și subofițeri care, în timp de război, îndeplinesc cel puțin 3 luni, cu rezultate foarte bune și bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare
persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, sunt absolvente cu diplomă de licență ale unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale
maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști în activitate, absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor militare de învățământ superior
urmași ai personalului Ministerului Apărării Naționale decedat în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepțional ori a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, care au vârsta de cel mult 45 de ani, au absolvit cu diplomă de licență o instituție de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în activitate, răniți în timpul și din cauza acțiunilor militare desfășurate în afara teritoriului statului român, absolvenți cu diplomă de licență ai unei instituții de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în rezervă sau cu statut de rezervist voluntar, care au vârsta de cel mult 45 de ani, care au absolvit cu diplomă de licență o instituție de învățământ superior, cu profil corespunzător specialităților militare, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.
În Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază, pentru persoanele prevăzute la alin. 1 lit. e) , g) și k) nu se aplică limita de vârstă de cel mult 45 de ani.
În Ministerul Apărării Naționale, persoanele prevăzute la alin. 1 lit. d) și j) pot fi chemate sau rechemate în activitate dacă au vârsta de cel mult 45 de ani.
În Ministerul Afacerilor Interne, ofițerii în activitate provin și din absolvenți ai programelor de studii universitare de master profesional organizate în scopul formării ofițerilor la instituțiile de formare profesională care pregătesc personal pentru nevoile instituției, destinate candidaților care dețin o licență în specializări universitare necesare structurilor instituției.
Maiștrii militari și subofițerii din Ministerul Afacerilor Interne care au promovat concursul de admitere la programul de master profesional, prevăzut la alin. 4 , destinat formării inițiale a ofițerilor, frecventează cursurile acestuia cu scoatere de la locul de muncă, situație în care li se acordă drepturile prevăzute la art. 57 alin. (1) și (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Ofițerii în rezervă provin din: a) ofițeri trecuți din activitate în rezervă
absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior care au îndeplinit serviciul militar cu termen redus, în raport cu nevoile forțelor armate și cu rezultatele obținute la examenul-concurs susținut la terminarea pregătirii militare
absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor, școlarizați la solicitarea aviației și marinei civile sau a altor beneficiari
maiștri militari și subofițeri în rezervă, care, în timp de război, îndeplinesc cel puțin 3 luni, cu rezultate foarte bune și bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare
absolvenți cu diplomă de licență ai instituțiilor civile de învățământ superior sau, la nevoie, ai liceelor, cu diplomă de bacalaureat ori ai școlilor echivalente, cu diplomă, cu profil corespunzător specialităților militare deficitare în Ministerul Apărării Naționale, care au vârsta de cel mult 45 de ani
studenți ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor care au promovat penultimul an de studii, în situația în care nu mai pot continua pregătirea, dar sunt apți pentru serviciul militar. Nu se acordă grad de ofițer studenților exmatriculați.
Maiștrii militari în activitate provin din: a) absolvenți cu diplomă ai instituțiilor de învățământ pentru formarea maiștrilor militari, cu excepția celor prevăzuți la art. 39 lit. b)
subofițeri în activitate care au un stagiu neîntrerupt de cel puțin un an, în funcții de exploatare, întreținere și reparare a tehnicii militare, au promovat examenul de trecere în corpul maiștrilor militari și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin dispoziție a șefului Statului Major al Apărării
maiștri militari în rezervă și maiștri militari rezerviști voluntari, care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate
soldați și gradați profesioniști în activitate, absolvenți ai instituțiilor sau unităților militare de învățământ pentru formarea maiștrilor militari
soldați și gradați profesioniști în activitate, absolvenți ai studiilor postliceale corespunzătoare specialităților militare și ai cursului de formare a maiștrilor militari în activitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
urmași ai personalului Ministerului Apărării Naționale decedat în timpul și din cauza serviciului, ca urmare a unor acțiuni militare, accidente, catastrofe sau a unor acte de devotament excepțional ori a unor misiuni în cadrul forțelor internaționale destinate menținerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, care au vârsta de cel mult 45 de ani, absolvenți ai studiilor postliceale corespunzătoare specialităților militare, care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
subofițeri, soldați și gradați profesioniști, în activitate, răniți în timpul și din cauza acțiunilor militare desfășurate în afara teritoriului statului român, absolvenți ai studiilor postliceale corespunzătoare specialităților militare, care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
soldați și gradați profesioniști, în activitate, cu o vechime de cel puțin 15 ani în această calitate, absolvenți ai studiilor postliceale corespunzătoare specialităților militare, care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.
În Ministerul Apărării Naționale, persoanele prevăzute la alin. 1 lit. b) , c) , e) , g) și h) pot fi chemate sau rechemate în activitate dacă au vârsta de cel mult 45 de ani.
În Serviciul Român de Informații și Serviciul de Telecomunicații Speciale nu se aplică limita de vârstă prevăzută la alin. 1 lit. f) .
Maiștri militari în rezervă provin din: a) maiștri militari trecuți din activitate în rezervă
absolvenți cu diplomă ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea maiștrilor militari, școlarizați la solicitarea aviației și marinei civile sau a altor beneficiari
persoane în vârstă de cel mult 45 de ani, care au o pregătire tehnica de nivel liceal sau postliceal în specialități militare deficitare
subofițeri în rezervă care au absolvit școli de maiștri în specialități necesare forțelor armate.
Subofițerii în activitate provin din: a) absolvenți cu diplomă ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea subofițerilor; a^1) absolvenți ai învățământului superior medical la programele de licență «Asistent medical generalist» cu diplomă de licență sau ai școlilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat și certificat de calificare profesională, organizate în cadrul instituțiilor civile de învățământ, școlarizați pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naționale, în condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
soldați și gradați profesioniști în activitate care au promovat testele de aptitudini și concursul sau examenul susținut în acest scop și îndeplinesc condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
subofițeri în rezervă și subofițeri rezerviști voluntari care au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, în vederea chemării sau rechemării în activitate
gradați care, în timp de război, îndeplinesc cu rezultate bune, cel puțin 3 luni, funcții prevăzute a fi încadrate cu subofițeri în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare
soldați și gradați profesioniști în activitate, în rezervă sau cu statut de rezervist voluntar, absolvenți ai studiilor liceale cu diplomă de bacalaureat sau postliceale ori superioare, corespunzătoare specialităților militare, și ai cursului de formare a subofițerilor, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale
soldați și gradați profesioniști în activitate, absolvenți ai programelor de studii postliceale pentru formarea subofițerilor în activitate
persoane care au vârsta de cel mult 45 de ani, au promovat testele de aptitudini și îndeplinesc celelalte condiții stabilite prin ordin al miniștrilor sau șefilor instituțiilor componente ale sistemului apărării naționale, ordinii publice și securității naționale și care au pregătire de nivel liceal, postliceal sau superior.
În Ministerul Apărării Naționale, persoanele prevăzute la alin. 1 lit. b) , c) și e) pot fi chemate sau rechemate în activitate dacă au vârsta de cel mult 45 de ani.
În Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul de Informații Externe și Serviciul de Protecție și Pază nu se aplică limita de vârstă prevăzută la alin. 1 lit. g) .
Subofițerii în rezervă provin din: a) absolvenți ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea subofițerilor în rezervă
subofițeri trecuți din activitate în rezervă
absolvenți ai instituțiilor civile de învățământ superior care au îndeplinit serviciul militar cu termen redus, în raport cu nevoile forțelor armate și cu rezultatele obținute la examenul-concurs susținut la terminarea pregătirii militare
studenți ai instituțiilor militare de învățământ pentru formarea ofițerilor care au promovat cel puțin anul I de studii, în situația în care nu mai pot continua pregătirea, dar sunt apți pentru serviciul militar. Nu se acordă gradul de subofițer studenților exmatriculați
gradați în rezervă care, în urma unei concentrări de instrucție, au fost calificați în specialități militare necesare forțelor armate, pentru funcții de subofițeri
sergenți în rezervă care, în ultimele 6 luni ale serviciului militar în termen, au îndeplinit cu rezultate bune și foarte bune funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri sau subofițeri
gradați care, în timp de război, îndeplinesc cel puțin 3 luni, cu rezultate bune și foarte bune, funcții prevăzute a fi încadrate cu ofițeri sau subofițeri, în unitățile militare aflate în zona acțiunilor militare
absolvenți ai liceelor, școlilor profesionale ori ai unei școli echivalente, în raport cu nevoile forțelor armate și care au absolvit o formă de pregătire militară organizată de Ministerul Apărării Naționale.
Persoanele care urmează să devină cadre militare în condițiile art. 36 alin. 1 lit. a)-c^1) și h) , ale art. 38 alin. 1 lit. a) și d) și ale art. 40 alin. 1 lit. a) și a^1) , la admiterea într-o instituție de învățământ pentru formarea ofițerilor, a maiștrilor militari sau a subofițerilor în activitate, încheie cu Ministerul Apărării Naționale contracte cu durata de 8 ani de la numirea lor în prima funcție, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.
În condițiile prevăzute la art. 36 alin. 1 lit. d)-g) și i) , la art. 38 lit. b)-c) și e) și la art. 40 alin. 1 lit. b)-g) , persoanele în cauză încheie cu Ministerul Apărării Naționale contracte cu durata de 4 ani, potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.
Durata contractelor încheiate în condițiile alin. 1 , 2 și 14 se prelungește de drept, prin acte adiționale, cu o durată cuprinsă între 4 și 8 ani, stabilită prin ordin al ministrului apărării naționale, în situația în care cadrele militare în activitate sunt trimise cu acordul lor și admise la studii universitare de licență, master, doctorat sau la studii postliceale, finanțate de la bugetul de stat și organizate în instituții de învățământ din țară și străinătate, la forma de învățământ cu frecvență.
După expirare, contractele pot fi reînnoite, în funcție de opțiunea părților, pe perioade succesive cu durata de până la 4 ani, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului apărării naționale.
Contractele încheiate în condițiile alin. 4 încetează de drept în situațiile prevăzute la alin. 3 , la data înmatriculării în instituția de învățământ.
Începând cu data prevăzută la alin. 5 , cadrele militare în cauză încheie noi contracte cu o durată cuprinsă între 4 și 8 ani, care se stabilește prin ordin al ministrului apărării naționale.
Dispozițiile alin. 3 , alin. 5 și 6 se aplică în mod corespunzător în situația prevăzută la art. 36 alin. 1 lit. h) .
Cadrele militare care au o vechime ca ofițer, maistru militar sau subofițer în activitate de cel puțin 15 ani pot încheia cu Ministerul Apărării Naționale contracte până la împlinirea limitei de vârstă în grad.
Cu 6 luni înainte de expirarea contractului, părțile sunt obligate să se încunoștințeze reciproc asupra intenției de reînnoire a acestuia.
În situația în care înainte de expirarea duratei stabilite, cadrele militare reziliază contractul potrivit art. 85 alin. 1 lit. h) , acestea sunt obligate să anunțe Ministerul Apărării Naționale cu cel puțin 30 de zile înainte, iar în cazul în care se află pe perioada contractului prevăzut la alin. 1 , 2 și 14 sau, după caz, alin. 3 , alin. 6 și 7 , cadrele militare sunt obligate și să restituie cheltuielile de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării, proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.
Aceeași obligație de restituire a cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării revine cadrelor militare, dacă sunt trecute în rezervă de către Ministerul Apărării Naționale, potrivit art. 85 alin. 1 lit. i)-n) , art. 87 și 88 , înainte de expirarea contractelor prevăzute la alin. 1 , 2 și 14 sau, după caz, alin. 3 , alin. 6 și 7 , proporțional cu perioada de contract rămasă neexecutată.
În situația în care Ministerul Apărării Naționale trece în rezervă cadrele militare înainte de expirarea contractelor, potrivit art. 85 alin. 1 lit. e) , sau la expirarea contractelor, potrivit art. 85 alin. 1 lit. e^1) , din inițiativa Ministerului Apărării Naționale, acestea beneficiază de măsuri de protecție socială conform prevederilor legale.
Contractele pot fi reziliate prin acordul ambelor părți în situația în care trecerea în rezervă a cadrelor militare se face potrivit art. 85 alin. 1 lit. f) și g) . În aceste cazuri părțile nu au obligații una față de cealaltă.
Prin excepție de la prevederile alin. 1 , personalul navigant de aviație încheie cu Ministerul Apărării Naționale contracte cu durata de 12 ani de la numirea lor în prima funcție.
Durata contractelor prevăzute la alin. 1 pentru ofițerii medici, medici dentiști și farmaciști se prelungește cu un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidențiat.
Normele de restituire a cheltuielilor de întreținere și de instruire pe timpul școlarizării prevăzute la alin. 10 și 11 se aprobă prin ordin al ministrului apărării naționale.
Persoanele care urmează să devină cadre militare în Serviciul de Telecomunicații Speciale în condițiile art. 36 alin. 1 lit. a)-c^1) și h) , ale art. 38 alin. 1 lit. a) și d) și ale art. 40 alin. 1 lit. a) , la admiterea într-o instituție de învățământ, încheie cu Serviciul de Telecomunicații Speciale contracte cu durata de 10 ani, în cazul ofițerilor, și, respectiv, 8 ani în cazul maiștrilor militari și subofițerilor, de la prima numire în funcție.
Cadrele militare în retragere provin din: a) ofițeri în activitate sau în rezervă, precum și maiștri militari și subofițeri în rezervă, care au depășit limita de vârstă în grad pentru clasa a III-a în rezervă prevăzută la art. 86 alin. 4
ofițeri, maiștri militari și subofițeri în activitate sau în rezervă, clasați de către comisiile de expertiza medico-militară "inapt pentru serviciul militar, cu scoatere din evidență".
Trecerea cadrelor militare din activitate în rezervă sau direct în retragere, precum și chemarea din rezervă în activitate se fac după cum urmează
generalii și amiralii, prin decret al Președintelui României, la propunerea ministrului apărării naționale
ceilalți ofițeri, prin ordin al ministrului apărării naționale
maiștrii militari și subofițerii, prin ordin al comandanților stabiliți de ministrul apărării naționale.
În Ministerul Afacerilor Interne, trecerea cadrelor militare în rezervă sau direct în retragere, precum și chemarea din rezervă în activitate a cadrelor militare prevăzute la alin. 1 lit. b) și c) se face în mod corespunzător de către persoanele care, potrivit art. 45 alin. 2 , au competența de acordare a gradelor militare.
Nu pot fi chemate în activitate cadrele militare cărora li s-au acordat grade în rezervă în baza art. 37 lit. e) și nu au absolvit o instituție civilă de învățământ superior, precum și în baza art. 39 lit. c) .
Subofițerii cărora li s-a acordat grad în rezervă în baza art. 41 lit. e) , f) și h) pot fi chemați în activitate, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, dacă nu au împlinit vârsta de 45 de ani.
Scoaterea din evidența militară a ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în rezervă și trecerea lor în retragere se fac după cum urmează
generalii și amiralii, prin ordin al șefului Statului Major General
ceilalți ofițeri, prin ordin al comandanților stabiliți de șeful Statului Major General
maiștrii militari și subofițerii, prin ordin al comandanților centrelor militare județene, municipale sau de sector.