LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 (*republicată*) privind dreptul de autor și drepturile conexe*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor funcționează ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, fiind autoritate unică de reglementare, evidență prin registre naționale, supraveghere, autorizare, arbitraj și constatare tehnico-științifică în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe.
Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se face integral și distinct de la bugetul de stat, prin intermediul bugetului Ministerului Culturii și Identității Naționale, ministrul coordonator fiind ordonator principal de credite.
Organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este coordonat de ministrul culturii și identității naționale și este condus de un director general, ajutat de un director general adjunct, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului coordonator.
Principalele atribuții ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor sunt următoarele
reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii
elaborează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate
ține evidența repertoriilor transmise de organismele de gestiune colectivă
organizează și administrează contra cost înregistrarea în registrele naționale și în alte evidențe naționale specifice, prevăzute de lege
eliberează contra cost marcaje holografice utilizabile în condițiile legii în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe, la valoarea prețului de achiziție la care se adaugă un comision de administrare de 30%
avizează constituirea și supraveghează funcționarea organismelor de gestiune colectivă
avizează, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, potrivit legii, înscrierea în registrul aflat la grefa judecătoriei a asociațiilor și fundațiilor constituite în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe, inclusiv în ceea ce privește asociațiile pentru combaterea pirateriei
controlează, pe cheltuială proprie, din oficiu sau în urma unei sesizări scrise, respectarea legislației din domeniu, funcționarea și activitatea organismelor de gestiune colectivă, inclusiv prin permiterea accesului la sistemul informatic al acestora, și stabilește măsurile de intrare în legalitate sau aplică sancțiuni, după caz
colaborează cu autoritățile similare din statele membre ale Uniunii Europene în scopul monitorizării aplicării prevederilor Uniunii Europene referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe
efectuează contra cost, pe cheltuiala inculpaților, în cazul în care s-a dovedit vinovăția, constatări tehnico-științifice cu privire la caracterul original al produselor purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe, la solicitarea organelor de cercetare penală
efectuează expertize contra cost, pe cheltuiala părților interesate sau la cererea organelor judiciare
desfășoară activități de informare privind legislația din domeniu, pe cheltuiala proprie, precum și activități de instruire, pe cheltuiala celor interesați
desfășoară activități de reprezentare în relațiile cu organizațiile de specialitate similare și cu organizațiile internaționale din domeniu, la care statul român este parte; m^1) ține evidența entităților autorizate să desfășoare activitățile prevăzute la art. 35^1 alin. (1) lit. b) și furnizează atât Comisiei Europene, cât și punctului de acces la informații instituit de Biroul Internațional al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală denumirea și datele de contact ale entităților autorizate, precum și orice alte date colectate în urma comunicării voluntare a acestora, de către entitățile autorizate; m^2) consultă titularii de drepturi, organismele de gestiune colectivă și instituțiile de conservare a patrimoniului cultural din fiecare sector înainte de a stabili cerințe specifice în temeiul art. 9^1 și încurajează dialogul periodic între organizațiile de reprezentare ale utilizatorilor și titularilor de drepturi, inclusiv organismele de gestiune colectivă, și alte organizații ale părților interesate relevante, pentru fiecare sector, cu scopul de a îmbunătăți relevanța și utilizarea mecanismelor de acordare a licențelor stabilite la art. 128^4 alin. (1) și de a asigura eficacitatea garanțiilor pentru titularii de drepturi; m^3) informează Comisia Europeană cu privire la domeniul de aplicare al licențelor neexclusive acordate în temeiul art. 145^1 , la scopul și tipurile licențelor care pot fi introduse în temeiul respectivelor dispoziții, la datele de contact ale organismelor care eliberează licențe în conformitate cu respectivul mecanism de acordare a licențelor și cu privire la mijloacele prin care se pot obține informații despre acordarea de licențe și despre drepturile titularilor prevăzute la art. 145^1 alin. (2) lit. c) ; m^4) notifică Comisiei Europene mediatorii menționați la art. 144^1 , incluzând, dacă este disponibilă, sursa unde pot fi găsite informațiile relevante despre mediatorii aleși
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege
furnizează Comisiei Europene, în timp util, informații relevante și utile cu privire la domeniul gestionat de acesta.
Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc tarifele operațiunilor ce pot fi efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor contra cost. Contravaloarea operațiunilor prevăzute la alin. (1) lit. j) se va include în cheltuielile de judecată.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor stabilite prin lege Oficiul Român pentru Drepturile de Autor are acces la informațiile necesare în mod operativ și gratuit de la Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și de la Poliția de Frontieră Română, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și de la instituțiile financiar-bancare, în condițiile legii. *) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iulie 2013, cu modificările și completările ulterioare.
Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor potrivit prevederilor art. 181 , persoana controlată este obligată să prezinte orice documente și informații solicitate de organele de control și să predea copii după acestea, dacă sunt solicitate.
Activitatea de control a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prevăzută la art. 181 alin. (1) lit. h) , se desfășoară numai cu notificarea prealabilă a organismului de gestiune colectivă controlat, comunicându-se totodată și obiectivele controlului. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate efectua controale generale o dată pe an, notificate cu 10 zile înainte de efectuarea controlului, precum și controale punctuale privind probleme care fac obiectul unor reclamații, ori de câte ori este nevoie, notificate cu trei zile înainte.
Cu ocazia controalelor efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, administratorul general este obligat să prezinte orice documente și informații solicitate de organele de control și să predea copii după acestea, dacă sunt solicitate. Organele de control pot lua note explicative în legătură cu situațiile constatate, atât administratorului general, cât și altor persoane angajate.
Concluziile organelor de control ale Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, împreună cu observațiile administratorului general, se consemnează într-un proces-verbal.
Pe baza concluziilor controlului, în cazul constatării unor nereguli, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate decide comunicarea procesului-verbal către adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cauză care îl va dezbate în prima ședință ordinară.
În cazul în care Oficiul Român pentru Drepturile de Autor constată, în urma unui control programat sau a unei sesizări, că organismul de gestiune colectivă nu respectă obligațiile impuse prin prezenta lege, cu excepția celor a căror încălcare se pedepsește contravențional sau penal, dispune măsurile necesare intrării în legalitate și acordă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor un termen de 3 luni pentru îndeplinirea acestora.
În cazul în care organismul de gestiune colectivă prezintă argumente justificate referitoare la neîndeplinirea sau la îndeplinirea parțială a măsurilor de intrare în legalitate, termenul poate fi prelungit o singură dată, pentru cel mult o lună, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, la solicitare.
Măsurile dispuse conform alin. (1) trebuie să fie clare, precise și cu indicarea temeiului legal pe care se bazează.
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor verifică îndeplinirea măsurilor dispuse, iar în cazul în care constată că acestea nu au fost îndeplinite decide suspendarea activității organismului de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Pe perioada suspendării activității, organismul de gestiune colectivă poate să își exercite drepturile statutare, cu excepția celor prevăzute la art. 162 lit. b) , d) , e) , f) , s) și la art. 169 alin. (1) lit. d) și g) .
Deciziile prevăzute la alin. (1) , (2) și (4) pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.
Măsura suspendării se revocă prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, după îndeplinirea măsurilor dispuse conform alin. (1) .
Dispozițiile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător și în cazul entităților de gestiune independente, pentru prevederile legale care vizează aceste entități.
Autorul unei opere, artistul interpret sau executant, producătorul de fonograme ori de înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau de televiziune, fabricantul de bază de date și editorul unei publicații de presă pot să instituie măsuri tehnice de protecție a drepturilor recunoscute prin prezenta lege.
Prin măsuri tehnice, în sensul prezentei legi, se înțelege utilizarea oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei componente care, în cadrul funcționarii sale normale, este destinată să împiedice sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege.
Măsurile tehnice sunt considerate eficiente atunci când utilizarea unei opere sau a oricărui alt obiect al protecției este controlată de către titularul de drepturi prin aplicarea unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, precum criptarea, codarea, bruierea sau orice transformare a operei ori a altui obiect al protecției sau printr-un mecanism de control al copierii, dacă măsurile îndeplinesc obiectivul de asigurare a protecției.
Titularii de drepturi care au instituit măsuri tehnice de protecție au obligația de a pune la dispoziția beneficiarilor excepțiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) , c) și e) , art. 35 alin. (2) lit. d) și e) , art. 35^1 și 39 mijloacele necesare pentru accesul legal la opera sau la oricare alt obiect al protecției. Totodată, aceștia au dreptul să limiteze numărul copiilor realizate în condițiile de mai sus.
Dispozițiile alin. (4) nu se aplică în cazul operelor protejate, puse la dispoziția publicului, conform clauzelor contractuale convenite între părți, astfel încât oricine din public să poată avea acces la acestea în orice loc și în orice moment, alese, în mod individual.
Titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege pot să furnizeze, în format electronic, asociat unei opere sau oricărui alt obiect al protecției sau în contextul comunicării publice a acestora, informații privind regimul drepturilor.
Prin informații privind regimul drepturilor, în sensul prezentei legi, se înțelege orice informație furnizată de titularii de drepturi care permite identificarea operei sau a oricărui alt obiect al protecției prin prezenta lege, a autorului sau a altui titular de drepturi, precum și condițiile și modalitățile de utilizare a operei sau a oricărui alt obiect al protecției, precum și orice număr sau cod reprezentând aceste informații.
Încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, potrivit legii. Dispozițiile procedurale sunt cele prevăzute în prezenta lege, care se completează cu cele de drept comun.
În cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea drepturilor protejate de prezenta lege și ca răspuns la o cerere justificată a solicitantului, instanța are dreptul să solicite furnizarea informațiilor privind originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care aduc atingere unui drept prevăzut de prezenta lege, fie de la făptuitor, fie de la orice altă persoană care
a deținut în scop comercial mărfuri-pirat
a utilizat în scop comercial servicii prin care încalcă drepturile protejate de prezenta lege
a furnizat, în scop comercial, produse sau servicii utilizate în activități prin care se încalcă drepturile prevăzute de prezenta lege
a fost indicată, de oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a) , b) sau c) , ca fiind implicată în producerea, realizarea, fabricarea, distribuirea sau închirierea mărfurilor-pirat ori a dispozitivelor-pirat de control al accesului sau în furnizarea produselor ori serviciilor prin care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege.
Informațiile prevăzute la alin. (2) cuprind, după caz
numele și adresa producătorilor, fabricanților, distribuitorilor, furnizorilor și ale celorlalți deținători anteriori ai mărfurilor, dispozitivelor sau ai serviciilor, inclusiv ale transportatorilor, precum și ale angrosiștilor destinatari și ale vânzătorilor cu amănuntul
informații privind cantitățile produse, fabricate, livrate sau transportate, primite ori comandate, precum și prețul obținut pentru mărfurile, dispozitivele sau serviciile respective.
Prevederile alin. (2) și (3) se aplică fără a aduce atingere altor dispoziții legale, care
acordă titularului dreptul de a primi informații mai extinse
prevăd utilizarea în cauzele civile sau penale a informațiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol; c) prevăd răspunderea pentru abuzul de drept la informare
dau posibilitatea să se refuze furnizarea de informații care ar constrânge persoana menționată în alin. (1) să admită propria sa participare sau pe cea a rudelor sale apropiate la o activitate prin care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege
prevăd protecția confidențialității surselor de informare sau prelucrarea datelor cu caracter personal.
Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acțiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce lea fost cauzat.
La stabilirea despăgubirilor instanța de judecată ia în considerare
fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului
fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a) .
Dacă titularul dreptului de autor sau una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) face dovada credibilă că dreptul de autor face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. Instanța judecătorească poate să dispună în special
interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie
luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor
luarea măsurilor necesare pentru a asigura repararea pagubei; în acest scop, instanța poate dispune luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale persoanei presupuse a fi încălcat drepturile recunoscute de prezenta lege, inclusiv blocarea conturilor sale bancare și a altor bunuri. În acest scop, autoritățile competente pot să dispună comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la informațiile pertinente
ridicarea sau predarea către autoritățile competente a mărfurilor cu privire la care există suspiciuni privind încălcarea unui drept prevăzut de prezenta lege, pentru a împiedica introducerea acestora în circuitul comercial.
Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în prevederile Codului de procedură civilă referitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
Aceleași măsuri pot fi cerute, în aceleași condiții, împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.
Măsurile prevăzute la alin. (3) și (5) pot să includă descrierea detaliată, cu sau fără prelevare de eșantioane, sau sechestrarea reală a mărfurilor în litigiu și, în cazurile corespunzătoare, a materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele care se referă la ele. Aceste măsuri vor fi avute în vedere și în aplicarea dispozițiilor art. 169-171 din Codul de procedură penală .
Instanța poate să autorizeze ridicarea de obiecte și înscrisuri care constituie dovezi ale încălcării drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în original ori în copie, chiar și atunci când acestea se află în posesia părții adverse. În cazul încălcărilor comise la scară comercială, autoritățile competente pot să dispună, de asemenea, comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la informațiile pertinente.
Pentru adoptarea măsurilor prevăzute la alin. (3) și (7) , sub rezerva asigurării protecției informațiilor confidențiale, instanțele judecătorești vor pretinde reclamantului să furnizeze orice element de probă, accesibil în mod rezonabil, pentru a dovedi cu suficientă certitudine că s-a adus atingere dreptului său ori că o astfel de atingere este iminentă. Se consideră ca reprezentând element de probă suficient numărul de copii ale unei opere sau ale oricărui alt obiect protejat, la aprecierea instanței de judecată. În acest caz, instanțele judecătorești pot să ceară reclamantului să depună o cauțiune suficientă pentru a asigura compensarea oricărui prejudiciu care ar putea fi suferit de pârât.
Măsurile de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stări de fapt dispuse de instanță vor fi duse la îndeplinire prin executor judecătoresc. Titularii drepturilor ce se presupune că au fost încălcate ori cu privire la care există pericolul de a fi încălcate sau reprezentanții acestor titulari au dreptul de a participa la punerea în executare a măsurilor de asigurare a dovezilor ori de constatare a unei stări de fapt.
Titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele măsuri
remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit
distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit
scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal
răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea hotărârii, precum și publicarea sa integrală sau parțială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta; în aceleași condiții instanțele pot dispune măsuri suplimentare de publicitate adaptate circumstanțelor particulare ale cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.
Instanța de judecată dispune aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (10) pe cheltuiala făptuitorului, cu excepția cazului în care există motive temeinice pentru ca acesta să nu suporte cheltuielile.
Măsurile prevăzute la alin. (10) lit. b) și c) pot fi dispuse și de procuror cu ocazia clasării sau renunțării la urmărirea penală. Dispozițiile alin. (10) lit. c) nu se aplică pentru construcțiile realizate cu încălcarea drepturilor privind opera de arhitectură, protejate prin prezenta lege, dacă distrugerea clădirii nu este impusă de circumstanțele cazului respectiv. (13) În dispunerea măsurilor prevăzute la alin. (10) , instanța de judecată va respecta principiul proporționalității cu gravitatea încălcării drepturilor protejate de prezenta lege și va lua în considerare interesele terților susceptibili de a fi afectați de aceste măsuri.
Autoritățile judiciare sunt obligate să comunice părților soluțiile adoptate în cauzele de încălcare a drepturilor reglementate de prezenta lege.
Guvernul României, prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, sprijină elaborarea, de către asociațiile și organizațiile profesionale, a codurilor de conduită la nivel comunitar, destinate să contribuie la asigurarea respectării drepturilor prevăzute de prezenta lege, în special în ceea ce privește utilizarea codurilor ce permit identificarea fabricantului, aplicate pe discuri optice. De asemenea, Guvernul României sprijină transmiterea către Comisia Europeană a proiectelor codurilor de conduită la nivel național sau comunitar și a evaluărilor referitoare la aplicarea acestora.
Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.
Pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, precum și pentru retragerea plângerii prealabile și împăcarea părților, mandatul se consideră special, dacă este dat pentru reprezentarea titularului de drepturi de autor sau de drepturi conexe, în orice situație de încălcare a drepturilor sale.
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte
încălcarea prevederilor art. 24 alin. (5)
încălcarea prevederilor art. 114 alin. (3)
încălcarea prevederilor art. 149 alin. (4) sau (8)
încălcarea prevederilor art. 160 alin. (5) , ale art. 162 lit. b) , e) , g) , i) , k) , l) , p) și q) , ale art. 169 alin. (7) , ale art. 170 alin. (2^1) și ale art. 172 alin. (1)
fixarea, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune
comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe
încălcarea prevederilor art. 35^2 alin. (2) și, de către utilizatori, a prevederilor art. 162 lit. f) .
Constituie contravenție, dacă nu reprezintă infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei și cu confiscarea mărfurilor-pirat sau a dispozitivelor-pirat de control al accesului fapta persoanelor juridice ori a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul în spațiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, în vederea săvârșirii de către o altă persoană a unei contravenții prevăzute de prezenta lege.
Pentru repetarea săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) , care a avut ca rezultat săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 193 în termen de un an, organul constatator poate aplica și sancțiunea complementară de suspendare a activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de până la 6 luni.
Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 190 se aplică și persoanelor juridice. În cazul în care contravenientul, persoana juridică, desfășoară activități care implică, conform obiectului său de activitate, comunicarea publică de opere sau de produse purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, limitele amenzilor contravenționale se măresc de două ori. (2) Contravențiile prevăzute la art. 190 și 191 se constată și se aplică de persoanele împuternicite de directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor sau de ofițerii ori de agenții de poliție din cadrul poliției locale sau al Ministerului Afacerilor Interne cu competențe în domeniu.
Contravenientul poate achita, în termen de 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte
realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat
plasarea mărfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un regim vamal suspensiv ori în zone libere
orice altă modalitate de introducere a mărfurilor-pirat pe piața internă.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii.
În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în scop comercial, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se pedepsește și închirierea sau oferirea spre închiriere de mărfuri-pirat.
Promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înțelege toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele acestora.
În sensul prezentei legi, prin scop comercial se înțelege urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.
Scopul comercial se prezumă dacă marfa-pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea ori transportul de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet ori prin alte rețele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi suigeneris ale fabricanților de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege
reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă al operelor ori al produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat
radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
realizarea de opere derivate
fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune.
Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înțelege interpretările sau execuțiile artistice fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune și de televiziune.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie.
Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în orice mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiționat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiționat, precum și expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informațiilor necesare confecționării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces condiționat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
În sensul prezentei legi, prin dispozitive-pirat de control al accesului se înțelege orice dispozitiv a cărui confecționare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiționat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă, prin orice mod, spre vânzare sau închiriere, ori deține, în vederea comercializării, dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție sau care prestează servicii care conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecție sau care neutralizează aceste măsuri tehnice de protecție, inclusiv în mediul digital.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate ori modifică pe acestea orice informație sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil.
Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 193 , permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.
Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 193 și care, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de mărfuri-pirat sau de dispozitive-pirat de control al accesului, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
În cazul în care persoanele care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege au reparat, până la terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.