LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 (*republicată*) privind dreptul de autor și drepturile conexe*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, cum sunt
scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator
operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele școlare, proiectele și documentațiile științifice
compozițiile muzicale cu sau fără text
operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele
operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale
operele fotografice, fotogramele peliculelor cinematografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei
operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice
operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură
lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.
Fără a prejudicia drepturile autorilor operei originale, constituie, de asemenea, obiect al dreptului de autor operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, și anume
traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație
culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi: enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.
Nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor următoarele
ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, conținute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare
textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora
simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale organizațiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul și medalia
mijloacele de plată
știrile și informațiile de presă
simplele fapte și date
fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice și altele asemenea
materiale rezultate dintr-un act de reproducere a unei opere de artă vizuală, al cărei termen de protecție a expirat, cu excepția cazului în care materialul rezultat din actul de reproducere este original, în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie a autorului.
Se consideră că o operă sau un alt obiect protejat se află în afara circuitului comercial atunci când se poate presupune, cu bună-credință, că întreaga operă sau întregul obiect protejat nu se află la dispoziția publicului prin canalele comerciale obișnuite, după ce s-a depus un efort rezonabil pentru a determina dacă este disponibil(ă) publicului.
Autorul unei opere are următoarele drepturi morale
dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică
dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei
dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică
dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa
dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.
După moartea autorului, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a) , b) și d) se transmite prin moștenire, potrivit legislației civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă care a administrat drepturile autorului sau, după caz, organismului cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.
Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.
Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice
reproducerea operei
distribuirea operei
importul în vederea comercializării pe piața internă a copiilor realizate, cu consimțământul autorului, după operă
închirierea operei
împrumutul operei
comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public
radiodifuzarea operei
retransmiterea prin cablu a operei
realizarea de opere derivate
retransmisia operei.
Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice.
Prin distribuire, în sensul prezentei legi, se înțelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum și oferirea publică a acestora.
Dreptul de distribuire se epuizează o dată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piața internă, de către titularul de drepturi sau cu consimțământul acestuia.
Prin import, în sensul prezentei legi, se înțelege introducerea pe piața internă, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport.
Prin închiriere, în sensul prezentei legi, se înțelege punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere.
Prin împrumut, în sensul prezentei legi, se înțelege punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop.
Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului și dă dreptul acestuia la o remunerație echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunțări.
Remunerația echitabilă prevăzută la alin. (2) nu se datorează în cazul în care împrumutul este realizat prin bibliotecile instituțiilor de învățământ și prin bibliotecile publice cu acces gratuit.
Împrumutul unor opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate avea loc decât după 6 luni de la prima distribuire a operei.
Dreptul de împrumut nu se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piață, efectuat sau consimțit de titularul de drepturi.
Dispozițiile prezentei legi privind închirierea și împrumutul nu se aplică
construcțiilor rezultate din proiecte arhitecturale
originalelor sau copiilor operelor de design ori de artă aplicată, utilizate pentru realizarea produselor de consum
originalelor sau copiilor operelor, realizate în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare există un contract
lucrărilor de referință pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituții
operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activității obișnuite.
Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută întrun loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a operelor nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului.
În vederea aplicării principiului țării de origine, actele de comunicare publică și de punere la dispoziția publicului a operelor sau altor obiecte protejate, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât membrii publicului să poată avea acces la acestea în orice loc și în orice moment ales în mod individual, care au loc în cazul furnizării către public
a unor programe de radio; sau
a unor programe de televiziune care sunt: (i) programe de știri și actualități; (ii) producții proprii finanțate integral de organismul de radiodifuziune, când aceste acte de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului sunt efectuate în cadrul unui serviciu online auxiliar de către sau sub controlul și responsabilitatea unui organism de radiodifuziune, precum și actele de reproducere a operelor sau altor obiecte protejate care sunt necesare pentru furnizarea, accesarea sau utilizarea acestui serviciu online pentru aceleași programe, în scopul exercitării dreptului de autor și a drepturilor conexe relevante pentru respectivele acte, se consideră a avea loc numai în statul membru în care organismul de radiodifuziune își are sediul principal.
La stabilirea remunerației pentru drepturile cărora li se aplică principiul țării de origine, părțile iau în considerare toate aspectele serviciului online auxiliar, cum ar fi caracteristicile serviciului, inclusiv durata disponibilității online a programelor furnizate în cadrul serviciului, audiența și versiunile lingvistice oferite.
Criteriile stabilite la alin. (4) nu exclud calcularea remunerației pe baza veniturilor organismului de radiodifuziune sau televiziune, provenite din activitatea serviciului online auxiliar.
Aplicarea principiul țării de origine nu aduce atingere libertății contractuale a titularilor de drepturi și a organismelor de radiodifuziune sau televiziune de a încheia acorduri, în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, de limitare a exploatării respectivelor drepturi, inclusiv a drepturilor prevăzute la art. 14 , art. 15 alin. (1) și art. 20 alin. (1) .
Prevederile alin. (3) lit. b) nu se aplică transmisiilor de evenimente sportive, de opere și alte obiecte protejate incluse în acestea.
În sensul prezentei legi, prin radiodifuzare se înțelege
emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc ce servește la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepționării de către public
transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia, prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, inclusiv prin introducere directă, cu excepția rețelelor de calculatoare, în scopul recepționării ei de către public.
Prin retransmisie prin cablu, în sensul prezentei legi, se înțelege retransmiterea simultană, nealterată și integrală, prin cablu sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte pentru recepționarea de către public a unei transmisii inițiale sau a retransmisiei ce are loc pe teritoriul național ori, după caz, a unei transmisii inițiale pornind din alt stat membru, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv prin satelit, de programe de televiziune sau de radio destinate recepționării de către public, indiferent de modul în care operatorul unui serviciu de retransmisie prin cablu obține semnalele purtătoare de program de la organismul de radiodifuziune sau televiziune în scopul retransmisiei.
Prin realizarea de opere derivate, în sensul prezentei legi, se înțelege traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum și orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creație intelectuală.
Autorul unei opere originale de artă grafică sau plastică ori al unei opere fotografice beneficiază de un drept de suită, reprezentând dreptul de a încasa o cotă din prețul net de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor, precum și dreptul de a fi informat cu privire la locul unde se află opera sa.
Dreptul menționat la alin. (1) se aplică tuturor actelor de revânzare a unei opere originale de artă grafică sau plastică ori a unei opere fotografice care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum și orice comerciant de opere de artă.
În sensul prezentei legi, copiile operelor originale de artă sau fotografice, care au fost făcute într-un număr limitat de către însuși autorul lor sau cu aprobarea acestuia, sunt considerate opere de artă originale.
Suma datorată în temeiul alin. (1) se calculează conform următoarelor cote, fără a putea depăși 12.500 euro sau contravaloarea în lei
de la 300 la 3.000 euro - 5%
de la 3.000,01 la 50.000 euro - 4%
de la 50.000,01 la 200.000 euro - 3%
de la 200.000,01 la 350.000 euro - 1%
de la 350.000,01 la 500.000 euro - 0,5%
peste 500.000 euro - 0,25%.
Vânzătorul trebuie să îi comunice autorului informațiile prevăzute la alin. (1) , în termen de două luni de la data vânzării, răspunzând de reținerea procentelor sau cotelor din prețul de vânzare, fără adăugarea altor taxe, și de plată către autor a sumei datorate conform prevederilor alin. (4) .
Beneficiarii dreptului de suită sau reprezentanții acestora pot solicita, timp de 3 ani de la data revânzării, persoanelor prevăzute la alin. (2) informații necesare pentru a asigura plata sumelor datorate conform prevederilor alin. (4) .
Dreptul de suită nu poate face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări.
Proprietarul sau posesorul unei opere este dator să permită accesul autorului operei și să o pună la dispoziția acestuia, dacă acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului său de autor și cu condiția ca prin aceasta să nu se aducă atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului. În acest caz, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului operei o garanție suficientă pentru securitatea operei, asigurarea acesteia la o sumă ce reprezintă valoarea pe piață a originalului, precum și o remunerație corespunzătoare.
Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului ei la prețul de cost al materialului.
Dacă nu este posibilă returnarea originalului, proprietarul va permite autorului să facă o copie a operei, într-o manieră corespunzătoare.
În cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei și de a solicita proprietarului trimiterea reproducerii proiectelor.
Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare.
Dacă opera este creată, într-o perioadă de timp, în părți, serii, volume și în orice alte forme de dezvoltare creativă, termenul de protecție va fi calculat, potrivit alin. (1) , pentru fiecare dintre aceste componente.
Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 24 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație. Remunerațiile colectate din utilizări se fac venit la fondul social cultural al organismului de gestiune colectivă care exercită aceste drepturi.
Persoana care, după încetarea protecției dreptului de autor, aduce la cunoștința publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecției acestor drepturi este de 25 de ani, începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoștința publică în mod legal.
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoștința publică în mod legal, sub pseudonim sau fără indicarea autorului, este de 70 de ani de la data aducerii la cunoștința publică a acestora.
În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoștința publică înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (1) sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă nicio îndoială asupra identității autorului se aplică dispozițiile art. 28 alin. (1) .
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor realizate în colaborare este de 70 de ani de la moartea ultimului coautor.
În cazul în care contribuțiile coautorilor sunt distincte, durata drepturilor patrimoniale pentru fiecare dintre acestea este de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor.
Termenul de protecție a unei compoziții muzicale cu text încetează după 70 de ani de la decesul ultimului supraviețuitor dintre textier și compozitor, indiferent dacă aceștia au fost sau nu desemnați drept coautori, cu condiția ca contribuția adusă respectivei compoziții muzicale cu text să fi fost creată în mod special pentru aceasta.
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor colective este de 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoștința publică. În cazul în care aceasta nu se realizează timp de 70 de ani de la crearea operelor, durata drepturilor patrimoniale expiră după trecerea a 70 de ani de la crearea operelor.
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani.
Modificările neesențiale, adăugările, tăieturile sau adaptările aduse în vederea selecției ori aranjării, precum și corectarea conținutului unei opere sau colecții, care sunt necesare pentru continuarea activității colecției în modul în care a intenționat autorul operei, nu vor extinde termenul de protecție a acestei opere sau colecții.
Termenele stabilite în prezentul capitol se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului sau aducerii operei la cunoștința publică, după caz.
Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare
reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică
utilizarea de scurte citate dintr-o operă, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului
utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului, precum și reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit
reproducerea pentru informare și cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituțiilor publice culturale sau științifice, care funcționează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecția permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective
reproducerile specifice realizate de bibliotecile accesibile publicului, de instituțiile de învățământ sau de muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau economic, direct ori indirect
reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări și dacă este utilizată în scopuri comerciale
reprezentarea și executarea unei opere în cadrul activităților instituțiilor de învățământ, exclusiv în scopuri specifice și cu condiția ca atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată
utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publică
utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expozițiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitațiilor publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
În condițiile prevăzute la alin. (1) , sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic
de scurte extrase din articole de presă și reportaje radiofonice sau televizate, în scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepția celor pentru care o astfel de utilizare este, în mod expres, rezervată
de scurte fragmente ale conferințelor, alocuțiunilor, pledoariilor și ale altor opere de același fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiția ca aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea
de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informațiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în măsura justificată de scopul informării
de opere, utilizate în scopul unic de ilustrare didactică sau de cercetare științifică
de opere, în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap și în limita cerută de handicapul respectiv. (3) Sunt exceptate de la dreptul de reproducere, în condițiile prevăzute la alin. (1) , actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii și constituie o parte integrantă și esențială a unui proces tehnic și al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei rețele între terți, de către un intermediar, sau utilizarea licită a unei opere ori a altui obiect protejat și care nu au o semnificație economică de sine stătătoare.
În toate cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) , c) , e) , f) , i) și la alin. (2) trebuie să se menționeze sursa și numele autorului, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil; în cazul operelor de artă plastică, fotografică sau de arhitectură trebuie să se menționeze și locul unde se găsește originalul.
Sunt permise, fără consimțământul titularului oricărui drept de autor sau al oricărui drept conex și fără plata vreunei remunerații, reproducerea, distribuirea, comunicarea către public, punerea la dispoziția publicului, radiodifuzarea, închirierea și împrumutul unei opere sau altui obiect protejat, cu condiția ca acestea să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor, în scopul
realizării, de către o persoană beneficiară sau o persoană care acționează în numele acesteia, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal, pentru uzul exclusiv al persoanei beneficiare
realizării, de către o entitate autorizată, a unui exemplar în format accesibil al unei opere sau al unui alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe, la care persoana beneficiară are acces în mod legal sau comunicarea publică, punerea la dispoziție, distribuirea sau împrumutul, fără scop lucrativ, al unui exemplar în format accesibil către o persoană beneficiară sau o altă entitate autorizată în scopul utilizării exclusive de către o persoană beneficiară.
Expresia persoană beneficiară prevăzută la alin. (1) înseamnă, indiferent de orice alte dizabilități, o persoană care
este nevăzătoare
are deficiențe de vedere ce nu pot fi corectate pentru a obține o funcție vizuală echivalentă, în esență, cu cea a unei persoane fără astfel de deficiențe și care, drept urmare, nu poate citi opere tipărite în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu este afectată de o astfel de deficiență
are un handicap de percepție sau dificultăți de citire și, în consecință, nu poate să citească opere imprimate în aceeași măsură, în esență, ca o persoană care nu suferă de un astfel de handicap
suferă de un handicap fizic ce o împiedică să țină în mână ori să manipuleze o carte sau să își concentreze privirea ori să își miște ochii într-o măsură care ar fi acceptabilă în mod obișnuit pentru citire.
În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos, prevăzute la alin. (1) , au următoarele semnificații
operă sau alt obiect protejat înseamnă o operă care se prezintă sub formă de carte, publicație periodică, ziar, revistă sau alte tipuri de scrieri, notații, inclusiv partituri, precum și ilustrațiile aferente acestora, pe orice tip de suport, inclusiv în format audio, cum ar fi cărțile audio, și în format digital, care este protejată prin drept de autor sau drepturi conexe și care este publicată sau pusă sub o altă formă la dispoziția publicului în mod legal
exemplar în format accesibil înseamnă un exemplar al unei opere sau al unui alt obiect protejat, care este realizat întrun mod sau o formă alternativă și care îi permite persoanei beneficiare să aibă acces la opere sau alte obiecte protejate, inclusiv acces în condiții la fel de viabile și confortabile ca cele de care se bucură o persoană care nu suferă de niciuna dintre deficiențele sau de niciunul dintre handicapurile prevăzute la alin. (2)
entitate autorizată înseamnă o entitate care este autorizată sau recunoscută de un stat membru în vederea furnizării, fără scop lucrativ, către persoane beneficiare, de servicii de educație, formare pedagogică, citire adaptativă sau acces la informații, incluzând și instituțiile publice sau organizațiile fără scop lucrativ, care oferă aceleași servicii persoanelor beneficiare ca una dintre activitățile lor de bază sau dintre obligațiile lor instituționale, sau ca parte a misiunilor acestora de interes public. În scopul luării în evidență, entitățile autorizate au obligația să notifice Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care urmează să comunice informațiile către punctul central de acces al Uniunii Europene și către punctul de acces la informații instituit de Biroul Internațional al Organizației Mondiale pentru Proprietate Intelectuală.
În vederea realizării unui exemplar în format accesibil în conformitate cu prevederile alin. (1) sunt exceptate de la dreptul de reproducere
orice acte necesare pentru a modifica, a converti sau a adapta o operă sau alt obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe
furnizarea mijloacelor necesare pentru a parcurge informațiile într-un exemplar în format accesibil
modificările care ar putea fi necesare atunci când formatul unei opere sau al unui alt obiect protejat este deja accesibil pentru anumite persoane beneficiare, în timp ce ar putea să nu fie accesibil pentru alte persoane beneficiare, din cauza diferitelor deficiențe sau handicapuri sau a diferitelor grade ale respectivelor deficiențe sau handicapuri.
Utilizările prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure și să respecte integritatea operei sau obiectelor protejate prin drept de autor sau prin drepturi conexe, ținând seama în mod corespunzător de modificările necesare pentru ca opera sau alt obiect al protecției să devină utilizabile în formatul accesibil.
Orice dispoziție contractuală care are drept scop înlăturarea sau limitarea în orice mod a utilizărilor permise conform alin. (1) este nulă de drept.
Entitățile autorizate care desfășoară activitatea prevăzută la art. 35^1 alin. (1) lit. b) au obligația stabilirii și respectării unor proceduri clare și transparente cu ocazia îndeplinirii următoarelor obligații
distribuie, comunică și pun la dispoziție exemplare în format accesibil numai către persoanele beneficiare sau alte entități autorizate
adoptă măsurile corespunzătoare pentru a descuraja reproducerea, distribuția, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului în mod neautorizat a exemplarelor în format accesibil
dă dovadă de grija cuvenită atunci când tratează operele sau alte obiecte protejate, precum și exemplarele în format accesibil ale acestora și ține evidența acestor operațiuni
publică și actualizează, pe site-ul propriu, dacă este cazul, sau prin intermediul altor canale online sau offline, informații cu privire la modul în care își respectă obligațiile prevăzute la lit. a)-c)
respectă dispozițiile legale cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor beneficiare.
Orice persoană beneficiară sau entitate autorizată, din România sau din alt stat membru al Uniunii Europene, are dreptul să obțină, de la o entitate autorizată care desfășoară activitatea prevăzută la art. 35^1 alin. (1) lit. b) și care are sediul în România, un exemplar în format accesibil al unei opere sau alt obiect protejat, dacă acesta este disponibil.
Entitățile autorizate din România au posibilitatea să solicite și să obțină de la o entitate autorizată din alt stat membru al Uniunii Europene un exemplar în format accesibil al unei opere sau al altui obiect protejat prin drept de autor sau drepturi conexe sau accesul la un astfel de exemplar, în condițiile legii naționale a statului respectiv. (4) La cererea persoanelor beneficiare, a altor entități autorizate sau a titularilor de drepturi de autor, entitatea autorizată care desfășoară activitatea prevăzută la art. 35^1 alin. (1) lit. b) este obligată să pună la dispoziție, într-o formă accesibilă, următoarele informații
lista operelor sau a altor obiecte protejate prin drept de autor sau drepturi conexe, pentru care dispune de exemplare în format accesibil, precizând formatele disponibile
numele și datele de contact referitoare la entitățile autorizate cu care a efectuat schimburi de exemplare în format accesibil.
Exportul de exemplar în format accesibil, efectuat de o entitate autorizată stabilită într-un stat membru către o țară terță, care este parte la Tratatul de la Marrakesh, precum și importul de asemenea exemplare, dintr-o țară terță, membră a Tratatului de la Marrakesh, efectuat de o persoană beneficiară sau de o entitate autorizată dintr-un stat membru, se efectuează în condițiile Regulamentului (UE) 2017/1.563 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 septembrie 2017 privind schimbul transfrontalier între Uniune și țările terțe de exemplare în format accesibil ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției prin drept de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate.
Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul prezentei legi, reproducerea unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștința publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.
Pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri ale operelor exprimate grafic, precum și pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii, în situația prevăzută la alin. (1) , se va plăti o remunerație compensatorie stabilită prin negociere, conform prevederilor prezentei legi.
Sunt permise reproducerea și extragerea de text și de date efectuate de către organizațiile de cercetare și de instituțiile de conservare a patrimoniului cultural în scopuri de cercetare științifică, din opere sau alte obiecte protejate, la care au acces în mod legal.
Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul drepturilor prevăzute la art. 141 alin. (1) .
Copiile operelor sau ale altor obiecte protejate realizate în conformitate cu alin. (1) se păstrează cu luarea unor măsuri de securitate adecvate și pot fi păstrate în scopuri de cercetare științifică, inclusiv pentru a verifica rezultatele cercetării.
Titularilor de drepturi li se permite să aplice măsuri menite să asigure securitatea și integritatea rețelelor și a bazelor de date în care sunt găzduite operele sau alte obiecte protejate, fără ca astfel de măsuri să excedeze ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv. (5) Titularii de drepturi, organizațiile de cercetare și instituțiile de conservare a patrimoniului cultural pot să elaboreze, de comun acord, practici referitoare la aplicarea dispozițiilor înscrise în alin. (1)-(4) .
Sunt permise reproducerile și extragerile din opere și din alte obiecte protejate accesibile în mod legal în scopul extragerii textului și a datelor.
Reproducerile și extragerile efectuate în conformitate cu alin. (1) pot fi păstrate atât timp cât este necesar pentru extragerea textului și a datelor.
Excepția prevăzută la alin. (1) se aplică cu condiția ca utilizarea operelor și a altor obiecte protejate să nu fi fost rezervată în mod expres de către titularii de drepturi în mod corespunzător, cum ar fi mijloace care pot fi citite automat în cazul conținutului făcut public online.
Aplicarea prezentului articol nu aduce atingere aplicării art. 36^1 .
Prin excepție de la dreptul de comunicare publică și dreptul de punere la dispoziția publicului, precum și de la drepturile prevăzute la art. 74 alin. (1) și art. 141 alin. (1) , sunt permise utilizările digitale ale operelor și ale altor obiecte protejate, inclusiv în mediul online și cel transfrontalier, în măsura justificată de scopul necomercial urmărit, de obiectivul unic de ilustrare didactică, cu condiția ca o astfel de utilizare
să aibă loc sub responsabilitatea unei instituții de învățământ, în clădirea acesteia sau în alt loc, ori într-un mediu electronic securizat la care au acces doar elevii sau studenții și cadrele didactice ale instituției de învățământ
să fie însoțită de indicarea sursei, inclusiv a numelui autorului, cu excepția cazurilor în care acest lucru se dovedește imposibil
să nu urmărească un scop comercial
să nu înlocuiască sau să afecteze achiziționarea materialelor destinate pieței educaționale.
Dacă instituția de învățământ care utilizează operele și alte obiecte protejate în scopul unic de ilustrare didactică prin intermediul unor medii electronice securizate, în conformitate cu dispozițiile prezentului articol, se află sub jurisdicția României, se consideră că utilizarea are loc numai pe teritoriul național.
Se exceptează de la dreptul de reproducere, precum și de la drepturile prevăzute la art. 74 alin. (1) și art. 141 alin. (1) , realizarea de copii ale operelor sau obiectelor protejate aflate în colecțiile permanente ale instituțiilor de conservare a patrimoniului cultural, în orice format sau pe orice tip de suport, în scopul conservării și în măsura în care este necesar pentru o astfel de conservare.
Transformarea unei opere, fără consimțământul autorului și fără plata unei remunerații, este permisă în următoarele cazuri
dacă este o transformare privată, care nu este destinată și nu este pusă la dispoziția publicului
dacă rezultatul transformării este o caricatură, parodie sau pastișă, cu condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia
dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor
dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menționarea autorului.
În scopul de a testa funcționarea produselor la momentul fabricării sau vânzării, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, care produc ori vând înregistrări sonore sau audiovizuale, echipament pentru reproducerea ori comunicarea publică a acestora, precum și echipament pentru receptarea de emisiuni de radio și de televiziune pot reproduce și prezenta extrase din opere, cu condiția ca aceste operațiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării.
Pentru supravegherea utilizării repertoriului propriu de către terți, organismele de gestiune colectivă pot monitoriza prin orice mijloace activitatea utilizatorilor, fără a fi necesară autorizarea acestora și fără plată, putând solicita în acest scop și informații de interes public, deținute, potrivit legii, de instituțiile publice competente.
Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni, în scopul realizării, o singură dată, a radiodifuzării autorizate. În cazul unei noi radiodifuzări a operei astfel înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul unei remunerații care nu poate face obiectul unei renunțări. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se solicită această autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
În cazul înregistrărilor temporare ale unor opere realizate prin mijloace proprii de organismele de radiodifuziune sau de televiziune pentru propriile emisiuni, conservarea acestor înregistrări în arhivele oficiale este permisă în cazul în care prezintă o valoare documentară deosebită.