LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 (*republicată*) privind dreptul de autor și drepturile conexe*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Autorul unei opere, artistul interpret sau executant, producătorul de fonograme ori de înregistrări audiovizuale, organismul de radiodifuziune sau de televiziune, fabricantul de bază de date și editorul unei publicații de presă pot să instituie măsuri tehnice de protecție a drepturilor recunoscute prin prezenta lege.
Prin măsuri tehnice, în sensul prezentei legi, se înțelege utilizarea oricărei tehnologii, a unui dispozitiv sau a unei componente care, în cadrul funcționarii sale normale, este destinată să împiedice sau să limiteze actele care nu sunt autorizate de titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege.
Măsurile tehnice sunt considerate eficiente atunci când utilizarea unei opere sau a oricărui alt obiect al protecției este controlată de către titularul de drepturi prin aplicarea unui cod de acces sau a unui procedeu de protecție, precum criptarea, codarea, bruierea sau orice transformare a operei ori a altui obiect al protecției sau printr-un mecanism de control al copierii, dacă măsurile îndeplinesc obiectivul de asigurare a protecției.
Titularii de drepturi care au instituit măsuri tehnice de protecție au obligația de a pune la dispoziția beneficiarilor excepțiilor prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. a) , c) și e) , art. 35 alin. (2) lit. d) și e) , art. 35^1 și 39 mijloacele necesare pentru accesul legal la opera sau la oricare alt obiect al protecției. Totodată, aceștia au dreptul să limiteze numărul copiilor realizate în condițiile de mai sus.
Dispozițiile alin. (4) nu se aplică în cazul operelor protejate, puse la dispoziția publicului, conform clauzelor contractuale convenite între părți, astfel încât oricine din public să poată avea acces la acestea în orice loc și în orice moment, alese, în mod individual.
Titularii drepturilor recunoscute prin prezenta lege pot să furnizeze, în format electronic, asociat unei opere sau oricărui alt obiect al protecției sau în contextul comunicării publice a acestora, informații privind regimul drepturilor.
Prin informații privind regimul drepturilor, în sensul prezentei legi, se înțelege orice informație furnizată de titularii de drepturi care permite identificarea operei sau a oricărui alt obiect al protecției prin prezenta lege, a autorului sau a altui titular de drepturi, precum și condițiile și modalitățile de utilizare a operei sau a oricărui alt obiect al protecției, precum și orice număr sau cod reprezentând aceste informații.
Încălcarea drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, potrivit legii. Dispozițiile procedurale sunt cele prevăzute în prezenta lege, care se completează cu cele de drept comun.
În cadrul unei acțiuni referitoare la încălcarea drepturilor protejate de prezenta lege și ca răspuns la o cerere justificată a solicitantului, instanța are dreptul să solicite furnizarea informațiilor privind originea și rețelele de distribuție a mărfurilor sau a serviciilor care aduc atingere unui drept prevăzut de prezenta lege, fie de la făptuitor, fie de la orice altă persoană care
a deținut în scop comercial mărfuri-pirat
a utilizat în scop comercial servicii prin care încalcă drepturile protejate de prezenta lege
a furnizat, în scop comercial, produse sau servicii utilizate în activități prin care se încalcă drepturile prevăzute de prezenta lege
a fost indicată, de oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a) , b) sau c) , ca fiind implicată în producerea, realizarea, fabricarea, distribuirea sau închirierea mărfurilor-pirat ori a dispozitivelor-pirat de control al accesului sau în furnizarea produselor ori serviciilor prin care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege.
Informațiile prevăzute la alin. (2) cuprind, după caz
numele și adresa producătorilor, fabricanților, distribuitorilor, furnizorilor și ale celorlalți deținători anteriori ai mărfurilor, dispozitivelor sau ai serviciilor, inclusiv ale transportatorilor, precum și ale angrosiștilor destinatari și ale vânzătorilor cu amănuntul
informații privind cantitățile produse, fabricate, livrate sau transportate, primite ori comandate, precum și prețul obținut pentru mărfurile, dispozitivele sau serviciile respective.
Prevederile alin. (2) și (3) se aplică fără a aduce atingere altor dispoziții legale, care
acordă titularului dreptul de a primi informații mai extinse
prevăd utilizarea în cauzele civile sau penale a informațiilor comunicate în conformitate cu prezentul articol; c) prevăd răspunderea pentru abuzul de drept la informare
dau posibilitatea să se refuze furnizarea de informații care ar constrânge persoana menționată în alin. (1) să admită propria sa participare sau pe cea a rudelor sale apropiate la o activitate prin care se încalcă drepturile protejate de prezenta lege
prevăd protecția confidențialității surselor de informare sau prelucrarea datelor cu caracter personal.
Titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleași solicitări pot fi formulate în numele și pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociațiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acțiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce lea fost cauzat.
La stabilirea despăgubirilor instanța de judecată ia în considerare
fie criterii, cum ar fi consecințele economice negative, în special câștigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor și, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului
fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a) .
Dacă titularul dreptului de autor sau una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) face dovada credibilă că dreptul de autor face obiectul unei acțiuni ilicite, actuale sau iminente și că această acțiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instanței judecătorești luarea unor măsuri provizorii. Instanța judecătorească poate să dispună în special
interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie
luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor
luarea măsurilor necesare pentru a asigura repararea pagubei; în acest scop, instanța poate dispune luarea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale persoanei presupuse a fi încălcat drepturile recunoscute de prezenta lege, inclusiv blocarea conturilor sale bancare și a altor bunuri. În acest scop, autoritățile competente pot să dispună comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la informațiile pertinente
ridicarea sau predarea către autoritățile competente a mărfurilor cu privire la care există suspiciuni privind încălcarea unui drept prevăzut de prezenta lege, pentru a împiedica introducerea acestora în circuitul comercial.
Dispozițiile procedurale aplicabile sunt cuprinse în prevederile Codului de procedură civilă referitoare la măsurile provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală.
Aceleași măsuri pot fi cerute, în aceleași condiții, împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terț pentru a încălca un drept protejat prin prezenta lege.
Măsurile prevăzute la alin. (3) și (5) pot să includă descrierea detaliată, cu sau fără prelevare de eșantioane, sau sechestrarea reală a mărfurilor în litigiu și, în cazurile corespunzătoare, a materialelor și instrumentelor utilizate pentru a produce și/sau a distribui aceste mărfuri, precum și documentele care se referă la ele. Aceste măsuri vor fi avute în vedere și în aplicarea dispozițiilor art. 169-171 din Codul de procedură penală .
Instanța poate să autorizeze ridicarea de obiecte și înscrisuri care constituie dovezi ale încălcării drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, în original ori în copie, chiar și atunci când acestea se află în posesia părții adverse. În cazul încălcărilor comise la scară comercială, autoritățile competente pot să dispună, de asemenea, comunicarea de documente bancare, financiare sau comerciale ori accesul corespunzător la informațiile pertinente.
Pentru adoptarea măsurilor prevăzute la alin. (3) și (7) , sub rezerva asigurării protecției informațiilor confidențiale, instanțele judecătorești vor pretinde reclamantului să furnizeze orice element de probă, accesibil în mod rezonabil, pentru a dovedi cu suficientă certitudine că s-a adus atingere dreptului său ori că o astfel de atingere este iminentă. Se consideră ca reprezentând element de probă suficient numărul de copii ale unei opere sau ale oricărui alt obiect protejat, la aprecierea instanței de judecată. În acest caz, instanțele judecătorești pot să ceară reclamantului să depună o cauțiune suficientă pentru a asigura compensarea oricărui prejudiciu care ar putea fi suferit de pârât.
Măsurile de asigurare a dovezilor sau de constatare a unei stări de fapt dispuse de instanță vor fi duse la îndeplinire prin executor judecătoresc. Titularii drepturilor ce se presupune că au fost încălcate ori cu privire la care există pericolul de a fi încălcate sau reprezentanții acestor titulari au dreptul de a participa la punerea în executare a măsurilor de asigurare a dovezilor ori de constatare a unei stări de fapt.
Titularii drepturilor încălcate pot cere instanței de judecată să dispună aplicarea oricăreia dintre următoarele măsuri
remiterea, pentru acoperirea prejudiciilor suferite, a încasărilor realizate prin actul ilicit
distrugerea echipamentelor și a mijloacelor aflate în proprietatea făptuitorului, a căror destinație unică sau principală a fost aceea de producere a actului ilicit
scoaterea din circuitul comercial, prin confiscare și distrugere, a copiilor efectuate ilegal
răspândirea informațiilor cu privire la hotărârea instanței de judecată, inclusiv afișarea hotărârii, precum și publicarea sa integrală sau parțială în mijloacele de comunicare în masă, pe cheltuiala celui care a săvârșit fapta; în aceleași condiții instanțele pot dispune măsuri suplimentare de publicitate adaptate circumstanțelor particulare ale cazului, inclusiv o publicitate de mare amploare.
Instanța de judecată dispune aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (10) pe cheltuiala făptuitorului, cu excepția cazului în care există motive temeinice pentru ca acesta să nu suporte cheltuielile.
Măsurile prevăzute la alin. (10) lit. b) și c) pot fi dispuse și de procuror cu ocazia clasării sau renunțării la urmărirea penală. Dispozițiile alin. (10) lit. c) nu se aplică pentru construcțiile realizate cu încălcarea drepturilor privind opera de arhitectură, protejate prin prezenta lege, dacă distrugerea clădirii nu este impusă de circumstanțele cazului respectiv. (13) În dispunerea măsurilor prevăzute la alin. (10) , instanța de judecată va respecta principiul proporționalității cu gravitatea încălcării drepturilor protejate de prezenta lege și va lua în considerare interesele terților susceptibili de a fi afectați de aceste măsuri.
Autoritățile judiciare sunt obligate să comunice părților soluțiile adoptate în cauzele de încălcare a drepturilor reglementate de prezenta lege.
Guvernul României, prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, sprijină elaborarea, de către asociațiile și organizațiile profesionale, a codurilor de conduită la nivel comunitar, destinate să contribuie la asigurarea respectării drepturilor prevăzute de prezenta lege, în special în ceea ce privește utilizarea codurilor ce permit identificarea fabricantului, aplicate pe discuri optice. De asemenea, Guvernul României sprijină transmiterea către Comisia Europeană a proiectelor codurilor de conduită la nivel național sau comunitar și a evaluărilor referitoare la aplicarea acestora.
Titularul dreptului de autor sau al drepturilor conexe poate fi reprezentat, în toate procedurile, negocierile și actele juridice, pe toată durata și în orice stadiu al procesului civil sau penal ori în afara unui astfel de proces, prin mandatar cu procură specială.
Pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, precum și pentru retragerea plângerii prealabile și împăcarea părților, mandatul se consideră special, dacă este dat pentru reprezentarea titularului de drepturi de autor sau de drepturi conexe, în orice situație de încălcare a drepturilor sale.
Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei următoarele fapte
încălcarea prevederilor art. 24 alin. (5)
încălcarea prevederilor art. 114 alin. (3)
încălcarea prevederilor art. 149 alin. (4) sau (8)
încălcarea prevederilor art. 160 alin. (5) , ale art. 162 lit. b) , e) , g) , i) , k) , l) , p) și q) , ale art. 169 alin. (7) , ale art. 170 alin. (2^1) și ale art. 172 alin. (1)
fixarea, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune
comunicarea publică, fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege, a operelor ori a produselor purtătoare de drepturi conexe
încălcarea prevederilor art. 35^2 alin. (2) și, de către utilizatori, a prevederilor art. 162 lit. f) .
Constituie contravenție, dacă nu reprezintă infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei și cu confiscarea mărfurilor-pirat sau a dispozitivelor-pirat de control al accesului fapta persoanelor juridice ori a persoanelor fizice autorizate de a permite accesul în spațiile, la echipamentele, la mijloacele de transport, la bunurile sau la serviciile proprii, în vederea săvârșirii de către o altă persoană a unei contravenții prevăzute de prezenta lege.
Pentru repetarea săvârșirii faptei prevăzute la alin. (1) , care a avut ca rezultat săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 193 în termen de un an, organul constatator poate aplica și sancțiunea complementară de suspendare a activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de până la 6 luni.
Sancțiunile contravenționale prevăzute la art. 190 se aplică și persoanelor juridice. În cazul în care contravenientul, persoana juridică, desfășoară activități care implică, conform obiectului său de activitate, comunicarea publică de opere sau de produse purtătoare de drepturi de autor sau drepturi conexe, limitele amenzilor contravenționale se măresc de două ori. (2) Contravențiile prevăzute la art. 190 și 191 se constată și se aplică de persoanele împuternicite de directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor sau de ofițerii ori de agenții de poliție din cadrul poliției locale sau al Ministerului Afacerilor Interne cu competențe în domeniu.
Contravenientul poate achita, în termen de 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenției, jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă următoarele fapte
realizarea, în scopul distribuirii, de mărfuri-pirat
plasarea mărfurilor-pirat sub un regim vamal definitiv de import sau de export, sub un regim vamal suspensiv ori în zone libere
orice altă modalitate de introducere a mărfurilor-pirat pe piața internă.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul de mărfuri-pirat, în scopul distribuirii.
În cazul în care faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în scop comercial, acestea se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se pedepsește și închirierea sau oferirea spre închiriere de mărfuri-pirat.
Promovarea de mărfuri-pirat prin utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare, prin expunerea ori prezentarea către public a listelor sau a cataloagelor de produse ori prin orice alte asemenea mijloace constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
În sensul prezentei legi, prin mărfuri-pirat se înțelege toate copiile, indiferent de suport, inclusiv copertele, realizate fără consimțământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta și care sunt executate, direct ori indirect, total sau parțial, de pe un produs purtător de drepturi de autor ori de drepturi conexe sau de pe ambalajele ori copertele acestora.
În sensul prezentei legi, prin scop comercial se înțelege urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material.
Scopul comercial se prezumă dacă marfa-pirat este identificată la sediul, la punctele de lucru, în anexele acestora sau în mijloacele de transport utilizate de operatorii economici care au în obiectul de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea ori transportul de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet ori prin alte rețele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi suigeneris ale fabricanților de baze de date sau a copiilor acestora, indiferent de suport, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc sau în orice moment ales în mod individual.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă următoarele fapte comise fără autorizarea sau consimțământul titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege
reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
distribuirea, închirierea sau importul pe piața internă al operelor ori al produselor purtătoare de drepturi conexe, altele decât mărfurile-pirat
radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
retransmiterea prin cablu a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe
realizarea de opere derivate
fixarea, în scop comercial, a interpretărilor sau a execuțiilor artistice ori a programelor de radiodifuziune sau de televiziune.
Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înțelege interpretările sau execuțiile artistice fixate, fonogramele, videogramele și propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune și de televiziune.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care își însușește, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor și o prezintă ca o creație intelectuală proprie.
Împăcarea înlătură răspunderea penală.
Producerea, importul, distribuirea, deținerea, instalarea, întreținerea sau înlocuirea, în orice mod, a dispozitivelor de control al accesului, fie originale, fie pirat, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Fapta persoanei care se racordează fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu acces condiționat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Utilizarea anunțurilor publice ori a mijloacelor electronice de comunicare în scopul promovării dispozitivelor-pirat de control al accesului la serviciile de programe cu acces condiționat, precum și expunerea sau prezentarea către public în orice mod, fără drept, a informațiilor necesare confecționării de dispozitive de orice fel, apte să asigure accesul neautorizat la serviciile de programe precizate, cu acces condiționat, ori destinate accesului neautorizat în orice mod la astfel de servicii, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Vânzarea sau închirierea dispozitivelor-pirat de control al accesului se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
În sensul prezentei legi, prin dispozitive-pirat de control al accesului se înțelege orice dispozitiv a cărui confecționare nu a fost autorizată de către titularul drepturilor recunoscute prin prezenta lege în raport cu un anumit serviciu de programe de televiziune cu acces condiționat, realizat pentru facilitarea accesului la acel serviciu.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau închiriază, oferă, prin orice mod, spre vânzare sau închiriere, ori deține, în vederea comercializării, dispozitive ori componente care permit neutralizarea măsurilor tehnice de protecție sau care prestează servicii care conduc la neutralizarea măsurilor tehnice de protecție sau care neutralizează aceste măsuri tehnice de protecție, inclusiv în mediul digital.
Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă fapta persoanei care, fără drept, înlătură, în scop comercial, de pe opere sau de pe alte produse protejate ori modifică pe acestea orice informație sub formă electronică privind regimul drepturilor de autor sau al drepturilor conexe aplicabil.
Nu se pedepsește persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunță autorităților competente participarea sa la o asociație sau înțelegere în vederea comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 193 , permițând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalți participanți.
Persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute la art. 193 și care, în timpul urmăririi penale, denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de mărfuri-pirat sau de dispozitive-pirat de control al accesului, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
În cazul în care persoanele care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege au reparat, până la terminarea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, prejudiciul cauzat titularului de drepturi, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Beneficiază de protecția prevăzută de prezenta lege următoarele
operele ai căror autori sunt cetățeni români, chiar dacă nu au fost aduse încă la cunoștința publică
operele ai căror autori sunt persoane fizice sau juridice cu domiciliul ori cu sediul în România, chiar dacă nu au fost aduse la cunoștința publică
operele de arhitectură construite pe teritoriul României
interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți ori executanți care au loc pe teritoriul României
interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți ori executanți care sunt fixate în înregistrări protejate de prezenta lege
interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți ori executanți care nu au fost fixate în înregistrări, dar sunt transmise prin emisiuni de radiodifuziune sau de televiziune protejate de prezenta lege
înregistrările sonore sau audiovizuale ai căror producători sunt persoane fizice sau juridice cu domiciliul ori cu sediul în România
înregistrările sonore sau audiovizuale a căror primă fixare pe un suport material a avut loc pentru prima dată în România
programele de radiodifuziune și de televiziune emise de organisme de radiodifuziune și de televiziune cu sediul în România
programele de radiodifuziune și de televiziune transmise de organisme transmițătoare cu sediul în România.
Persoanele fizice sau juridice străine, titulare ale drepturilor de autor sau ale drepturilor conexe, beneficiază de protecția prevăzută prin convențiile, tratatele și acordurile internaționale la care România este parte, iar în lipsa acestora beneficiază de un tratament egal cu cel al cetățenilor români, cu condiția ca aceștia să beneficieze, la rândul lor, de tratament similar în statele respective.
În completarea prevederilor prezentei legi se pot adopta reglementări speciale pentru stabilirea unor măsuri, inclusiv privind aplicarea și utilizarea codurilor de identificare a sursei, în vederea combaterii importului, producerii, reproducerii, distribuirii sau închirierii de mărfuri-pirat ori dispozitive-pirat de control al accesului, utilizate pentru serviciile de programe cu acces condiționat, precum și pentru utilizarea de marcaje speciale pentru atestarea plății remunerației compensatorii pentru copia privată.
În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înființează Registrul Național de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă și se face contra cost, potrivit normelor metodologice și tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Existența și conținutul unei opere se pot dovedi prin orice mijloace de probă, inclusiv prin includerea acesteia în repertoriul unui organism de gestiune colectivă.
Autorii și alți titulari de drepturi sau deținătorii de drepturi exclusive ale autorilor, la care se face referire în prezenta lege, au dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate ale operelor, mențiunea de rezervare a exploatării acestora, semnalată conform uzanțelor, constând într-un simbol reprezentat prin litera C, în mijlocul unui cerc, însoțit de numele lor, de locul și anul primei publicări.
Producătorii de înregistrări sonore, artiștii interpreți sau executanți și alți deținători de drepturi exclusive ale producătorilor sau ale artiștilor interpreți ori executanți, la care se face referire în prezenta lege, au dreptul să înscrie, pe originalele sau pe copiile autorizate ale înregistrărilor sonore sau audiovizuale ori pe învelișul care le conține, mențiunea de rezervare a exploatării acestora, semnalată conform uzanțelor și constând într-un simbol reprezentat prin litera P, în mijlocul unui cerc, însoțit de numele lor, de locul și anul primei publicări.
Dispozițiile alin. (3)-(5) nu condiționează existența drepturilor recunoscute și garantate prin prezenta lege.
Autorii de opere și titularii de drepturi, odată cu includerea operei lor în repertoriul organismului de gestiune colectivă, își pot înregistra și numele literar sau artistic, exclusiv în vederea aducerii acestuia la cunoștința publică.
Actele juridice încheiate sub regimul legislației anterioare își produc toate efectele conform aceleia, cu excepția clauzelor care prevăd cesiunea drepturilor de utilizare a totalității operelor pe care autorul le poate crea în viitor.
Beneficiază de protecția prezentei legi și operele, inclusiv programele pentru calculator, interpretările sau execuțiile, înregistrările sonore sau audiovizuale, precum și programele organismelor de radiodifuziune și de televiziune realizate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, în condițiile prevăzute la alin. (1) .
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege. Prelungirea produce efecte numai de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Utilajele, schițele, machetele, manuscrisele și orice alte bunuri care servesc direct la realizarea unei opere ce dă naștere unui drept de autor nu pot face obiectul unei urmăriri silite.
Sumele datorate autorilor, ca urmare a utilizării operelor lor, beneficiază de aceeași protecție ca și salariile și nu pot fi urmărite decât în aceleași condiții. Aceste sume sunt supuse impozitării conform legislației fiscale în materie.
Litigiile privind dreptul de autor și drepturile conexe sunt de competența organelor jurisdicționale, potrivit prezentei legi și dreptului comun.
Comisia Europeană va fi informată cu privire la intenția de adoptare a unor dispoziții naționale de reglementare a unor noi drepturi conexe, precizându-se motivele esențiale care justifică reglementarea acestor drepturi, precum și durata de protecție corespunzătoare.
Vor fi comunicate Comisiei Europene orice dispoziții naționale adoptate în domeniul reglementat de prezenta lege.
Va fi transmisă Comisiei Europene lista organismelor de radiodifuziune cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (2) .
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este responsabil de efectuarea comunicărilor prevăzute la alin. (1)-(3) către Comisia Europeană.
Prezenta lege transpune prevederile următoarelor acte normative comunitare
Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale, publicată în Ediția Specială a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JOUE) cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007
Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind protecția juridică a programelor pentru calculator, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) cu numărul 111L din data de 5 mai 2009
Directiva Consiliului 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind armonizarea anumitor dispoziții referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 248 din 6 octombrie 1993
Directiva Consiliului 93/98/CEE din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 290 din 24 noiembrie 1993
Directiva Parlamentului European și a Consiliului 96/9/CE din 11 martie 1996 privind protecția juridică a bazelor de date, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 077 din 27 martie 1996
Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 006 din 10 ianuarie 2002
Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2001/84/CE din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 272 din 13 octombrie 2001
Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 157 din 30 aprilie 2004
Directiva 2011/77/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/116/CE privind durata de protecție a dreptului de autor și a anumitor drepturi conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 265 din 11 octombrie 2011
Directiva 2012/28/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind anumite utilizări permise ale operelor orfane, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 299 din 27 octombrie 2012
Directiva 2014/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 84 din 20 martie 2014
Directiva (UE) nr. 2017/1.564 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 septembrie 2017 privind anumite utilizări permise ale anumitor opere și ale altor obiecte ale protecției prin drept de autor și drepturi conexe în beneficiul persoanelor nevăzătoare, cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire a materialelor imprimate și de modificare a Directivei 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 242 din data de 20 septembrie 2017
Directiva (UE) 2019/789 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a normelor privind exercitarea dreptului de autor și a drepturilor conexe, aplicabile anumitor transmisii online ale organismelor de radiodifuziune și anumitor retransmisii ale programelor de televiziune și radio și de modificare a Directivei 93/83/CEE a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 130 din 17 mai 2019
Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria L, nr. 130 din 17 mai 2019.
Organismele de gestiune colectivă care funcționează la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligate să se conformeze dispozițiilor art. 151 , în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. *) A se vedea art. 212 alin. (1) , fost art. 154 alin. (1) anterior republicării.
Dispozițiile prezentei legi se completează cu dispozițiile dreptului comun.
Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. **) Legea nr. 8/1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996.
Pe aceeași dată se abrogă Decretul nr. 321 din 21 iunie 1956 privind dreptul de autor, cu modificările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare.
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, partea din metodologiile prevăzute la art. 163 și 164 , care privește suma minimă pentru radiodifuzorii locali, se va renegocia pe baza modificărilor aduse de prezenta lege, pentru a respecta proporționalitatea cu potențialii receptori ai emisiunilor. ***) Alin. (3) al art. 212 , fost alin. (3) al art. 154 anterior republicării , a fost modificat prin Legea nr. 261/2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 5 noiembrie 2015. NOTĂ: Reproducem mai jos
prevederile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 329/2006 , care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 8/1996 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii actului modificator:
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă următoarele prevederi legale
art. 96 alin. (1) lit. c) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare
art. 5 și 6 din Hotărârea Guvernului nr. 7/2004 privind protecția juridică a serviciilor bazate pe acces condiționat sau constând în accesul condiționat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 20 ianuarie 2004
art. 6 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 45/2000 privind unele măsuri pentru combaterea producerii și comercializării neautorizate a fonogramelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 624/2001
art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 124/2000 pentru completarea cadrului juridic privind dreptul de autor și drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio și video, precum și a programelor pentru calculator, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 213/2002
art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 143/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 10 martie 2003
art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea repertoriului de opere audiovizuale al organismelor de gestiune colectivă și a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere audiovizuale, cu excepția autorilor muzicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 10 martie 2003.
La data prevăzută la alin. (1) atribuțiile Oficiului Român pentru Drepturile de Autor privind constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale, stabilite prin acte normative anterioare prezentei ordonanțe de urgență, își încetează aplicabilitatea
prevederile art. II din Legea nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, care nu sunt care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 8/1996 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii actului modificator:
Organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe au obligația modificării statutelor, în acord cu prevederile cuprinse la art. I , în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
Metodologiile prevăzute la art. 131 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, rămân în vigoare până la expirarea duratei pentru care au fost încheiate.
Dispozițiile din metodologiile elaborate conform art. 131 *) și 131^1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, care conțin prevederi referitoare la sume/remunerații fixe sau minime aplicabile în cazul radiodifuzării, contrare dispozițiilor art. 131^1 alin. (2) , astfel cum acestea au fost modificate prin prezenta lege, nu se mai aplică începând cu data împlinirii unui termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. *) A devenit art. 163 în forma republicată, prin renumerotare. **) A devenit art. 164 în forma republicată, prin renumerotare.