LEGE nr. 8 din 1 iulie 1977 privind asigurarea durabilitatii, siguranței în exploatare, functionalitatii și calității construcțiilor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Controlul calității execuției lucrărilor de construcții-montaj se exercită pe fiecare faza și are ca scop prevenirea sau eliminarea oricăror defectiuni apărute în cursul execuției lucrărilor. În cazul constatării unor defectiuni, organele de control sînt obligate sa ia măsuri pentru oprirea, refacerea sau remedierea lucrărilor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Controlul calității execuției lucrărilor de construcții-montaj se exercită de unitățile de proiectare, de execuție, de beneficiari, de organele ierarhic superioare și de băncile finanțatoare, precum și de organele inspecției de stat în construcții.
În unitățile de construcții-montaj controlul tehnic de calitate se organizează ca parte integrantă a activității de producție, în compartimente de specialitate, aflate în subordinea directa a conducătorului unității și a inspecțiilor de specialitate în construcții din cadrul consiliilor județene de control muncitoresc al activității economice și sociale.
Compartimentul de control tehnic de calitate are următoarele obligații principale
sa controleze în mod sistematic, la toate obiectele, principalele faze de execuție care prin natura lor sînt determinate pentru calitatea lucrării
sa controleze exigent modul în care se efectuează recepția calitativă a materialelor și a elementelor de construcții
sa îndrume și sa controleze activitatea laboratoarelor proprii de control al calității.
Compartimentul de control tehnic al calității controlează și calitatea elementelor de construcții și de instalații ce se realizează pe santierele organizațiilor de construcții-montaj sau în atelierele proprii ale acestora.
Conducătorul compartimentului de control tehnic al calității are următoarele obligații principale
sa organizeze, sa îndrume și sa verifice activitatea controlorilor tehnici de calitate și a laboratoarelor
sa oprească continuarea executării lucrărilor la care s-au produs defecte de calitate sau abateri de la prevederile proiectului de execuție
sa ceara conducerii organizației de construcții-montaj remedierea deficiențelor constatate și luarea de măsuri pentru evitarea repetarii lor
sa sesizeze organele Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții în cazul producerii unor accidente tehnice sau al respingerii construcției datorită unor defecte de calitate.
Personalul din activitatea de control tehnic al calității trebuie să fie autorizat de către organele Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții. Numirea, schimbarea din funcție, sancționarea disciplinară sau desfacerea contractului de muncă al personalului din activitatea de control tehnic al calității se face de conducătorul unității, cu acordul organelor Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții. Pentru conducătorul compartimentului este necesar și acordul organului ierarhic superior.
Controlorii tehnici din cadrul compartimentului de control tehnic al calității au următoarele obligații principale
sa verifice, conform planului de control, calitatea lucrărilor executate, precum și asigurarea condițiilor de realizare a cerințelor de calitate în fazele următoare de execuție
sa ceara remedierea imediata a defectelor constatate și sa urmărească modul lor de realizare
sa verifice corectitudinea recepției elementelor structurii de rezistenta precum și a lucrărilor ce devin ascunse
sa verifice calitatea elementelor de construcții realizate în cadrul șantierului, precum și modul în care se efectuează pe șantier recepția calitativă a materialelor și elementelor de construcții livrate de industrie
sa ceara șefului de șantier sistarea execuției lucrărilor necorespunzătoare.
Șefii laboratoarelor și personalul acestora au obligația să efectueze analize, încercări și sa stabilească rețelele cu respectarea riguroasă a prescripțiilor tehnice, raspunzind de exactitatea rezultatelor și de transmiterea lor la timp.
Controlul beneficiarului se exercită prin personal tehnic de specialitate, care are următoarele obligații principale
sa predea în mod corect reperele de nivelment și coordonatele aferente construcțiilor
sa verifice calitatea lucrărilor executate, precum și a materialelor și elementelor de construcții și de instalații introduse în lucrare; sa ceara oprirea, refacerea sau remedierea lucrărilor executate calitativ necorespunzător de unitatea de construcții-montaj
sa sesizeze proiectantului abaterile de la proiect din timpul execuției
sa participe împreună cu executantul la verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse și sa consemneze în procese-verbale constatările făcute
sa participe la controlul efectuat de proiectant asupra calității construcțiilor
sa accepte la plata numai lucrările calitativ corespunzătoare.
Pagubele materiale datorate distrugerii sau degradării construcțiilor ori părților de construcții produse din vina proiectantului, constructorului ori altor persoane care participa la realizarea, controlul sau exploatarea construcțiilor se suporta de către acestea, potrivit atribuțiilor și gradului de culpabilitate ale fiecăruia.
Confirmarea calității construcțiilor de către organele de control tehnic al calității, de către organizațiile beneficiare de investiții sau de către comisiile de recepție nu inlatura răspunderea directa pentru calitate a celor care au organizat și condus procesul de proiectare și execuție și nici a celor care au proiectat sau executat direct construcții la care ulterior se constata defectiuni. Persoanele însărcinate cu efectuarea controlului răspund de calitatea construcției împreună cu proiectantul, constructorul și beneficiarul, fiecare potrivit atribuțiilor și gradului sau de vinovăție.
Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi proiectarea și realizarea unei construcții ori executarea oricărei modificări a acesteia fără respectarea prescripțiilor tehnice legale privind stabilitatea și rezistenta, dacă aceasta ar putea avea drept consecința pierderi de vieți omenești, distrugerea ori degradarea unor instalații sau utilaje importante ori alte consecințe grave. Faptele prevăzute în alineatul precedent se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii dacă au avut ca urmare distrugerea totală sau parțială a construcției, moartea sau vătămarea grava a integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, distrugerea ori degradarea unor instalații sau utilaje importante ori alte consecințe grave.
Constituie infracțiuni și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani executarea oricărei modificări la construcție cu încălcarea prevederilor referitoare la aprobarea și executarea acestor modificări.
Constituie contravenții la prevederile prezentei legi următoarele fapte, dacă nu au fost săvîrșite în astfel de condiții încît, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, și se sancționează cu amendă
De la 3.000 lei la 10.000 lei
emiterea notei de comanda pentru întocmirea proiectului lucrărilor de construcții cu date gresite
nerespectarea prescripțiilor tehnice în proiectare și în execuție
neexecutarea obligațiilor privind modul de întreținere și exploatare a construcțiilor
neremedierea defectelor la lucrări care pe parcursul execuției devin ascunse
neînștiințarea Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții, în termen de 12 ore, despre producerea accidentelor tehnice
neaducerea la îndeplinire, în termenul stabilit prin procesul-verbal de constatare, a indicațiilor date de către organele Inspecției de stat în construcții
neasigurarea de către conducătorii unităților de proiectare și de execuție a condițiilor organizatorice necesare pentru realizarea construcțiilor la un nivel calitativ corespunzător. II. De la 1.000 lei la 3.000 lei
omisiunea de a înscrie în cartea tehnica a construcției elementele necesare pentru urmărirea comportării în timp a acesteia
neexecutarea obligațiilor privind verificarea încadrării proiectelor de execuție în prevederile notelor de comanda aprobate sau neremedierea defectelor din proiecte constatate direct ori care au fost aduse la cunoștința de unitatea de construcții-montaj
nesupravegherea execuției, neexecutarea controlului lucrărilor, precum și neîndeplinirea obligațiilor legale de a cere oprirea, refacerea sau remedierea lucrărilor necorespunzătoare ori de a refuza plata acestora
nerespectarea obligațiilor privind recepția lucrărilor. III. De la 500 lei la 1.000 lei
neanuntarea la timp a proiectantului despre abaterile de la proiect pe parcursul executării lucrărilor
neasigurarea condițiilor de manipulare și depozitare a materialelor care conduc la degradarea acestora
neînștiințarea organelor Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții despre receptiile respinse ca urmare a calității necorespunzătoare a lucrărilor
neexecutarea obligațiilor privind urmărirea comportării în timp a construcțiilor și a obligațiilor privind întreținerea și reparațiile
neexecutarea obligațiilor privind controlul sistematic al calității construcțiilor și al lucrărilor.
Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 80 și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane cu atribuții de control din cadrul Inspecției de stat în construcții și al organelor sale teritoriale.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, contravenientul poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicare. Plîngerea se depune la organul din care face parte organul constatator.
Aplicarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 80 din prezenta lege se prescrie în termen de doi ani de la data săvîrșirii faptei.
În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 80 le sînt aplicabile dispozițiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor.
Pentru materialele și elementele de construcții și instalații produse în industrie se aplică prevederile Legii calității produselor și serviciilor.
Pentru lucrările genistice ale Ministerului Apărării Naționale și Ministerului de Interne controlul calității proiectării și execuției se exercită de către organele de specialitate ale acestor ministere.
Institutele de cercetare, proiectare, întreprinderile de construcții-montaj și unitățile beneficiare de investiții trebuie să conceapa și sa prevadă inglobarea în baraje și alte construcții de importanța deosebită a aparaturii de control și a reperelor necesare urmăririi comportării în timp a construcțiilor sau a anumitor elemente ale structurii de rezistenta, inclusiv a acțiunii seismice asupra construcțiilor respective. Beneficiarul de investiție are obligația sa întrețină în bune condiții aparatura și reperele, sa urmărească și sa verifice comportarea în timp a construcțiilor în baza normativelor tehnice elaborate în acest scop.
În contractele de proiectare sau de antrepriza se vor prevedea, ori de cîte ori este cazul, condițiile și cerințele specifice de calitate necuprinse în prescripțiile tehnice, obligația respectării acestora, precum și răspunderile părților contractante.
Contractele economice încheiate de organizațiile de construcții-montaj cu furnizorii de materiale sau de elemente de construcții și instalații vor prevedea obligația respectării de către aceștia a condițiilor de calitate și de garanție pentru produsele livrate și a concordanței stricte între caracteristicile furniturii și certificatul de calitate însoțitor. Furnizorii sînt obligați ca, în termen de 15 zile de la primirea comunicării unității de construcții-montaj, sa remedieze sau sa înlocuiască materialele sau elementele de construcții și de instalatie necorespunzătoare din punct de vedere calitativ. Ei răspund pentru daunele produse prin neexecutarea sau executarea cu întîrziere a acestei obligații.
Constructorul și proiectantul răspund pentru viciile ascunse ale construcției, ivite într-un interval de 10 ani de la predare, precum și după împlinirea acestui termen, pe toată durata de serviciu normata, pentru viciile rezultate din neincadrarea construcției în gradul de seismicitate aprobat.
Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care au în subordine unități de proiectare și unități de construcții-montaj, vor elabora, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, colecții cu extrase din prescripțiile tehnice referitoare la calitatea construcțiilor, pe specific de lucrări, necesare proiectanților și personalului de șantier. Ministerele, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București vor adopta, în termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi, pe baza normelor metodologice stabilite de Institutul central de cercetare, proiectare și directivare în construcții, în colaborare cu Ministerul Construcțiilor Industriale, Ministerul Energiei Electrice și Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare norme de întreținere și reparații pentru construcții, precum și norme pentru urmărirea comportării în timp a acestora.
Fiecare construcție va purta o placa cu numele autorilor. Pentru evidentierea construcțiilor realizate la un nivel calitativ deosebit, atît în ceea ce privește conceptia proiectului, cît și execuția lucrărilor, ministerele și celelalte organe centrale și locale, titularii de investiții, cu consultarea organizațiilor de proiectare și de construcții-montaj, vor face anual propuneri Consiliului de Miniștri, cu avizul Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții, privind acordarea titlului distinctiv de "Cea mai buna construcție a anului". Acest titlu se va decerna pe titulari de construcții, pe județe și pe categorii de construcții. Proiectantii și constructorii vor primi diplome, iar construcția va fi marcată cu o placa pe care se va înscrie titlul distinctiv obținut și numele autorilor.
Dispozițiile prezentei legi referitoare la obligațiile și răspunderile unităților de construcții-montaj și ale personalului din cadrul acestora se aplică în mod corespunzător și unităților care executa lucrări de construcții-montaj în regie, celor care prestează servicii în construcții către populație, precum și unităților cooperatiste și obștești care realizează lucrări de construcții.
Dispozițiile prezentei legi referitoare la controlul execuției lucrărilor de construcții-montaj și la menținerea calității acestora pe parcursul exploatării se aplică în mod corespunzător și construcțiilor a căror execuție se realizează în regie de persoane fizice sau de persoane juridice, altele decît organizațiile socialiste, sau care sînt în proprietatea acestora.
Dispozițiile contrare prezentei legi se abroga. -----------------