LEGE nr. 8 din 1 iulie 1977 privind asigurarea durabilitatii, siguranței în exploatare, functionalitatii și calității construcțiilor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ministerele și celelalte organe centrale și locale titulare de investiții sînt obligate sa ia măsuri tehnico-organizatorice pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de producție și răspund de calitatea lucrărilor de construcții-montaj executate la unitățile subordonate, în care scop sînt obligate
să asigure includerea în nota de comanda a tuturor datelor necesare pentru elaborarea de soluții constructive eficiente
sa verifice și sa accepte numai documentații de proiectare cu soluții care asigura calitatea construcțiilor și să solicite proiectantului modificarea proiectului cînd constata ca prevederile acestuia conduc la o calitate necorespunzătoare
sa ia măsuri pentru asigurarea condițiilor materiale și tehnice stabilite de lege, pentru ca lucrările să se desfășoare în mod corespunzător
sa supravegheze realizarea corecta a lucrărilor și respectarea proiectelor de execuție și sa ia măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate
sa controleze modul în care unitățile beneficiare își îndeplinesc obligațiile privind asigurarea calității construcțiilor și întocmirea cărții tehnice a construcției
sa îndrume și sa verifice activitatea comisiilor de recepție pentru a asigura o înaltă exigenta la recepția lucrărilor; sa controleze realizarea sarcinilor stabilite de comisia de recepție
sa controleze modul în care unitățile beneficiare asigura exploatarea construcțiilor și sa ia măsuri pentru respectarea prevederilor din proiect și din normele pentru întreținerea și repararea acestora.
Ministerele care au în subordine unități de construcții-montaj sînt obligate
sa ia măsuri pentru buna organizare și desfășurare a lucrărilor de construcții pe toate santierele unităților în subordine
să asigure specializarea unităților de construcții, dotarea lor corespunzătoare, introducerea rezultatelor cercetărilor științifice, a noilor metode și tehnici constructive și generalizarea experienței avansate
sa organizeze controlul de calitate a lucrărilor de construcții și sa verifice activitatea compartimentelor de control tehnic de calitate din unitățile de construcții-montaj
sa analizeze anual nivelul calitativ al lucrărilor de construcții, executate de unitățile în subordine, și sa ia măsuri pentru ridicarea continua a calității construcțiilor
sa ia măsuri pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor de constructori
sa urmărească executarea de către constructor a sarcinilor stabilite de comisiile de recepție și de organele superioare de control.
Unitățile beneficiare de investiții răspund de stabilirea cerințelor tehnice și functionale ale construcțiilor, de realizarea acestora în execuție și de exploatarea lucrărilor în stricta conformitate cu documentația de execuție, în care scop sînt obligate
sa prevadă în nota de comanda pentru întocmirea proiectului soluții constructive care să asigure respectarea riguroasă a normelor de calitate și care permit reducerea volumelor și suprafețelor construite, reducerea duratei lucrărilor și realizarea unui grad ridicat de industrializare în execuție
sa verifice documentațiile de proiectare și să le accepte numai dacă corespund în întregime condițiilor de calitate
să asigure condițiile materiale și tehnice necesare pentru desfășurarea lucrărilor fără întreruperi de natura a prejudicia calitatea
sa supravegheze realizarea corecta a lucrărilor pe faze, în conformitate cu proiectele de execuție, și sa semnaleze proiectantului abaterile constatate
să asigure recepția pe faze a lucrărilor și sa consemneze în procese-verbale, împreună cu executantul, calitatea lucrărilor de fundații, a structurii de rezistenta, precum și a oricăror lucrări care devin ascunse
sa îndeplinească măsurile stabilite de comisia de recepția și sa urmărească îndeplinirea sarcinilor prevăzute de aceasta pentru proiectant și constructor
sa exploateze construcțiile în conformitate cu prevederile din proiect, din caietul de sarcini și din normele de întreținere și reparații; sa nu efectueze nici o modificare fără aprobările prevăzute în prezenta lege.
Unitățile beneficiare de investiții sînt obligate sa înscrie în cartea tehnica a construcției date privind
autorul proiectului, constructorul, specialiștii care în timpul execuției au atestat calitatea acesteia și componenta comisiei de recepție
gradul de seismicitate luat în calcul la proiectarea și executarea construcției
principalele date și documente privind modul și condițiile în care s-a realizat construcția și recepția acesteia
rezultatele încercărilor de laborator și probelor de calitate efectuate pe parcursul execuției lucrărilor
prescripțiile de baza care trebuie respectate în timpul exploatării construcției, precum și elementele necesare urmăririi comportării acesteia în timp.
Unitățile beneficiare nu au dreptul sa aducă nici o modificare construcțiilor. În mod excepțional și în cazuri temeinic justificate se pot aduce numai acele modificări prin care nu se afectează rezistenta și stabilitatea construcțiilor. Astfel de modificări se vor executa numai pe baza unui proiect special elaborat, avizat de unitatea care a proiectat structurile de rezistenta și numai cu acordul organelor Inspecției de stat în construcții. În cazul în care lipsește documentația de execuție a structurii de rezistenta, proiectul de modificare se va putea face numai pe bază de expertiza, cu acordul Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții.
Unitățile de proiectare poarta întreaga răspundere pentru asigurarea prin proiect a rezistentei, durabilitatii, siguranței în exploatare, bunei comportări în timp, precum și a celorlalte însușiri calitative specifice fiecărei construcții, în funcție de destinația sa și de condițiile prevăzute pentru realizarea și exploatarea acesteia, în care scop sînt obligate
să asigure reflectarea în proiecte a indicatorilor din nota de comanda, a avizelor și acordurilor organelor componente, a parametrilor tehnici și tehnico-economici
sa ia măsurile necesare pentru ca soluțiile adoptate în proiecte sa satisfacă condițiile de calitate cu utilizarea de materiale eficiente, adecvate caracterului construcției, cu tehnologii de execuție cu un înalt grad de industrializare și mecanizare
sa promoveze folosirea pe scara larga a metodelor moderne de calcul în proiectare, precum și a proiectelor tip, pe care să le perfecționeze în mod sistematic
sa experimenteze pe modele, ori de cîte ori este cazul, soluțiile tehnice din proiect, în vederea verificării și perfecționării acestora
sa ia măsuri pentru valorificarea rezultatelor cercetărilor științifice și generalizarea soluțiilor tehnice avansate, initiind noi cercetări în domenii de perspectiva
să asigure verificarea exigenta a tuturor proiectelor elaborate, corectitudinea și exactitatea calculelor din planuri și din piesele scrise ale proiectelor, luînd măsuri pentru refacerea celor necorespunzătoare calitativ
sa supravegheze și sa urmărească realizarea construcțiilor în vederea respectării întocmai, pe șantier, a prevederilor proiectelor
sa stabilească, împreună cu beneficiarul, obiectele de construcții a căror comportare calitativă trebuie urmărită în timp și sa elaboreze programul de urmărire
să asigure îndeplinirea, potrivit legii, a obligațiilor ce revin proiectantului în legătură cu recepția obiectivelor de investiții
sa adopte, prin programe speciale anuale, măsuri pentru îmbunătățirea calității soluțiilor de proiectare
sa întocmească, ori de cîte ori este nevoie, caiete de sarcini privind executarea lucrărilor, precum și prescripții de întreținere sau exploatare a construcției
sa creeze condițiile pentru informarea și ținerea la curent a proiectanților cu cele mai noi și mai eficiente soluții tehnice, din țara și străinătate.
Conducerile unităților de proiectare răspund de asigurarea calității soluțiilor constructive și functionale prevăzute în proiect, de introducerea progresului tehnic și a noilor tehnologii, în care scop sînt obligate
să asigure ca elaborarea fiecărui proiect să fie încredințată proiectanților care au cunoștințe și experienta corespunzătoare specificului și gradului de complexitate a problemelor ce se cer a fi soluționate prin acel proiect
sa organizeze și să asigure îndrumarea tehnica unitară a proiectării pe întreaga unitate și generalizarea celor mai eficiente metode și soluții
sa organizeze verificarea proiectelor, de către consiliile tehnico-economice, privind calitatea și eficienta economică a soluțiilor, înainte de predarea proiectelor la beneficiar
sa interzică adoptarea unor soluții constructive care să conducă la scoaterea zidurilor în consola, față de planul structurii de rezistenta
sa organizeze controlul pe santiere și să asigure participarea proiectanților la recepția obiectelor și obiectivelor de investiții
sa organizeze urmărirea în exploatare a obiectivelor proiectate, în scopul perfecționării continue a soluțiilor
sa organizeze și să asigure documentarea și informarea tehnica și de specialitate a proiectanților și a celorlalte cadre de specialitate din unitate prin dotarea unităților respective cu prescripții tehnice, cataloage de utilaje și materiale, reviste și cărți de specialitate.
Șeful de proiect răspunde împreună cu ceilalți proiectanți pentru asigurarea calității proiectului, a soluțiilor adoptate, și are următoarele obligații principale
sa coordoneze proiectarea întregului obiectiv și a obiectelor componente, astfel încît să se realizeze un ansamblu unitar, cu înaltă funcționalitate, deplina siguranța în exploatare și eficienta maxima
sa îndrume pe parcurs activitatea proiectanților și să asigure legătură cu proiectantii de diferite specialități care participa la elaborarea proiectului
sa încadreze proiectul în indicatorii tehnico-economici din nota de comanda; să respecte acordurile și avizele legale
să asigure colaborarea cu constructorul pentru stabilirea variantelor și soluțiilor constructive ce urmează a fi adoptate în proiect
să asigure verificarea soluțiilor proiectului și sa participe nemijlocit la realizarea lui
sa stabilească, împreună cu constructorul și cu beneficiarul, programul privind controlul de calitate pe șantier și să asigure executarea acestuia
sa participe la recepția lucrărilor pentru care a îndeplinit funcția de șef de proiect.
Proiectantii răspund nemijlocit de calitatea soluțiilor elaborate și au următoarele obligații
să respecte prevederile standardelor, caietelor de sarcini și ale celorlalte prescripții tehnice
sa dimensioneze corect construcțiile și instalațiile aferente astfel încît să se asigure buna comportare a acestora pe întreaga durata normata de exploatare
sa introducă în proiecte soluții care să asigure respectarea deplina a parametrilor calitativi privind rezistenta, durabilitatea, functionalitatea construcției, precum și a celorlalte cerințe calitative specifice obiectivului pe care îl proiectează
sa participe direct, pe șantier, la executarea proiectului pe care l-a elaborat și sa controleze calitatea execuției, potrivit programului stabilit cu beneficiarul și constructorul.
Consiliile tehnico-economice funcționează ca organe consultative în ministere, în celelalte organe centrale și locale, în unitățile de proiectare și în centralele și întreprinderile beneficiare. Ele răspund de verificarea documentațiilor tehnico-economice care stau la baza realizării construcțiilor.
Consiliile tehnico-economice din ministere și din celelalte organe centrale și locale, precum și din centralele și întreprinderile beneficiare, au obligația sa verifice dacă în notele de comanda și în proiectele de execuție, elaborate de unitățile de proiectare, se asigura
respectarea prescripțiilor tehnice din domeniul construcțiilor și încadrarea în schițele și detaliile de sistematizare
adoptarea unor concepții constructive și ipoteze de calcul corecte, corespunzătoare cerințelor de rezistenta, stabilitate și buna funcționalitate ale construcției
luarea în considerare în proiect a solicitărilor seismice, potrivit zonarii stabilite prin lege, precum și a solicitărilor datorate condițiilor naturale în care urmează să se realizeze și să se exploateze construcția
prevederea de soluții judicioase ale planului general pentru reducerea la minimum a suprafețelor construite și realizarea de fluxuri tehnologice care să corespundă cerințelor de eficienta în exploatarea obiectivelor
adoptarea de soluții tehnice care să ducă la consumuri reduse de ciment și oțel în proiectarea construcțiilor, cu respectarea parametrilor prevăzuți în plan.
Consiliile tehnico-economice din institutele de proiectare sînt obligate sa analizeze documentațiile tehnico-economice elaborate de proiectanți, în care scop trebuie
sa verifice soluțiile constructive și conceptia de ansamblu a proiectului
sa analizeze dimensionarea elementelor constructive în vederea asigurării rezistentei, stabilitatii, protecției antiseismice, potrivit zonarii stabilite prin lege, și a protecției acestora împotriva incendiilor
sa urmărească creșterea gradului de industrializare a lucrărilor prin utilizarea de proiecte tip și refolosibile, precum și a unor tehnologii care să conducă la mecanizarea operațiilor de executare a construcțiilor
sa urmărească îmbunătățirea calității și eficientei economice a lucrărilor proiectate
sa avizeze numai acele note de comanda, proiecte de execuție și caiete de sarcini care se încadrează în prevederile standardelor, normelor și normativelor tehnice.
Consiliile tehnico-economice au obligația sa controleze respectarea riguroasă în proiecte a normelor legale privind calitatea construcțiilor, sa propună îmbunătățiri ale soluțiilor din documentații și răspund pentru propunerile pe care le fac.
Organele de conducere colectivă din unități dezbat și aproba notele de comanda și proiectele de execuție numai după ce au fost avizate de către consiliul tehnico-economic din unitate.
Unitățile de construcții-montaj răspund de executarea lucrărilor cu respectarea întocmai a prescripțiilor tehnice de calitate, în care scop au următoarele obligații principale
sa ia măsurile necesare pentru realizarea lucrărilor de construcții la parametrii prevăzuți în proiecte și în prescripțiile tehnice
sa examineze proiecte de execuție în vederea elaborării de propuneri de imbunatatire a soluțiilor constructive; sa ceara proiectantului modificarea acelor prevederi din proiecte care ar conduce la încălcarea unor norme tehnice de calitate
sa organizeze efectuarea autocontrolului calității lucrărilor în toate fazele de execuție
să asigure aprovizionarea cu materiale de buna calitate, precum și manipularea și depozitarea corespunzătoare a materialelor, astfel încît să se evite deteriorarea lor
sa adopte măsurile necesare pentru confecționarea pe santiere și în atelierele proprii a unor produse prefabricate și semifabricate de buna calitate
sa organizeze activitatea pe santiere, pe echipe complexe, cu folosirea, pentru stimularea calității lucrărilor, a formelor adecvate de retribuire a muncii în acord global
sa organizeze compartimentul de control tehnic de calitate, asigurind încadrarea acestuia cu personal bine pregătit și dotarea cu aparatura de buna calitate
sa adopte măsuri de remediere a defectiunilor construcției care i-au fost semnalate și de prevenire a repetarii acestor defectiuni
sa supună recepției numai obiecte de construcții de buna calitate
sa ia măsuri de ridicare a calificării profesionale a muncitorilor și de perfecționare a nivelului profesional al maiștrilor, tehnicienilor și inginerilor
sa predea beneficiarului documentele necesare pentru întocmirea cărții tehnice a construcției.
Se interzice unităților de construcții-montaj
sa modifice, fără acordul prealabil al proiectantului, soluțiile tehnice din proiectele de execuție care pot afecta rezistenta, stabilitatea, functionalitatea, arhitectura sau siguranța în exploatare
sa ascundă defecte de execuție sau să le remedieze în alte condiții decît cele prevăzute de lege
să facă tăieri și perforari în diguri sau în alte lucrări de apărare împotriva inundațiilor.
Remedierea defectelor de execuție se face pe baza soluțiilor elaborate de unitățile de proiectare sau de construcții-montaj. Soluțiile de remediere a defectelor, elaborate de unitățile de construcții-montaj, trebuie însușite în prealabil de unitățile de proiectare și de beneficiar.
Directorii și ceilalți conducatori ai unităților de construcții-montaj răspund de îndeplinirea tuturor sarcinilor ce revin unității în domeniul calității și au următoarele obligații
sa ia măsuri pentru respectarea riguroasă a proiectelor, a normelor și prescripțiilor tehnice pentru construcțiile realizate de către unitățile în subordine
să asigure condițiile materiale, tehnice și organizatorice necesare pentru executarea lucrărilor în stricta conformitate cu documentațiile tehnice
sa organizeze conlucrarea cu unitățile de proiectare la stabilirea soluțiilor constructive și elaborarea proiectelor de organizare și a fișelor tehnologice
sa exercite un control permanent și exigent asupra calității și sa ia măsuri pentru înlăturarea operativă a deficiențelor constatate și stabilirea răspunderii persoanelor vinovate
să asigure colaborarea cu proiectantul în scopul stabilirii în comun, pe parcursul proiectării, a soluțiilor și detaliilor care să permită aplicarea celor mai eficiente tehnologii de execuție
sa încredințeze executarea lucrărilor unor cadre tehnice cu calificarea și experienta profesională corespunzătoare complexității construcțiilor și lucrărilor.
Șeful de șantier răspunde de calitatea lucrărilor executate și are următoarele obligații principale
să asigure buna organizare a procesului de producție, condițiile necesare executării lucrărilor încredințate în conformitate cu prevederile proiectelor, ale prescripțiilor tehnice, precum și corecta aplicare a fișelor tehnologice
sa organizeze gospodărirea judicioasă și economisirea materialelor necesare realizării lucrărilor ce i-au fost încredințate
sa oprească execuția lucrărilor necorespunzătoare și sa ia măsuri de remediere și de tragere la răspundere a celor vinovați
să respecte indicațiile date de organele Inspecției de stat în construcții, indicațiile organelor de control ale beneficiarului și proiectantului, să execute în termenele stabilite remedierele înscrise în procesele-verbale de control sau de recepție a lucrărilor.
Conducătorul de lot răspunde de executarea lucrărilor ce i-au fost încredințate, cu respectarea stricta a proiectelor de execuție, a caietelor de sarcini și a prescripțiilor tehnice, și are următoarele obligații principale
să asigure executarea corecta a operațiilor de trasare și sa urmărească pe tot parcursul execuției respectarea riguroasă a caracteristicilor geometrice ale construcțiilor, conform prevederilor proiectelor
sa controleze, în toate fazele de execuție, modul în care maistrii asigura respectarea riguroasă a prevederilor referitoare la calitatea lucrărilor cuprinse în proiecte și în prescripțiile tehnice
să asigure verificarea calității materialelor și elementelor de construcții și instalații pe care le introduce în lucrare
sa întocmească și sa țină la zi evidenta documentelor cerute de prescripțiile tehnice cu privire la calitatea și executarea lucrărilor
să asigure verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse și sa întocmească, împreună cu beneficiarul, documentele prevăzute de reglementările în vigoare pentru aceste lucrări.
Maistrul și șeful punctului de lucru răspund împreună cu șefii de echipa și muncitorii de calitatea operațiilor efectuate și au următoarele obligații principale
sa organizeze locurile de muncă și procesele de producție și sa creeze condițiile necesare pentru executarea lucrărilor
sa controleze calitatea lucrărilor executate de echipele a căror activitate o coordonează
sa îndrume și sa controleze activitatea sefilor de echipa și a muncitorilor pentru respectarea riguroasă a proiectelor, caietelor de sarcini, prescripțiilor tehnice și fișelor tehnologice specifice fiecărei lucrări
să efectueze operațiile de trasare și nivelment încredințate
sa verifice calitatea materialelor, elementelor de construcții și instalații și sa introducă în lucrare numai materiale sau elemente de construcții și instalații care corespund calitativ prevederilor din proiecte, prescripții tehnice și caiete de sarcini
sa controleze calitatea lucrărilor în toate etapele de execuție, inclusiv la predarea și primirea lucrărilor între echipe
să efectueze recepția pe faze a lucrărilor executate de formatiile de lucru din subordine.
Șeful de echipa sau brigada răspunde de respectarea, în execuția lucrărilor, a prevederilor proiectului, prescripțiilor tehnice, fișelor tehnologice, regulilor specifice meseriilor respective și a indicațiilor tehnice date de maistru sau șeful punctului de lucru, precum și de controlul calității muncii prestate de muncitorii din echipa sau brigada sa.
Muncitorii răspund de calitatea lucrărilor realizate și au obligația să respecte întocmai tehnologia specifică de execuție a fiecărei operații, sa utilizeze numai materiale corespunzătoare calitativ, sa verifice prin autocontrol calitatea lucrărilor, să fie exigenti față de orice abatere produsă și sa remedieze operativ defectele de calitate constatate. De asemenea, trebuie să contribuie la ridicarea nivelului calitativ al construcțiilor, economisirea și gospodărirea judicioasă a materialelor.
Recepția construcției constituie atestarea de către comisia de recepție a îndeplinirii condițiilor de calitate prevăzute în prescripțiile tehnice, în proiectele de execuție, în caietele de sarcini și în dispozițiile de șantier care au stat la baza executării construcției.
Comisiile de recepție a construcțiilor, constituie potrivit legii, răspund de admiterea la recepție numai a lucrărilor care corespund întocmai prescripțiilor de calitate specifice fiecărui gen de lucrări și au următoarele obligații principale
sa verifice cu exigenta calitatea obiectelor și lucrărilor supuse recepției, pe baza constatărilor directe și a analizarii documentelor legale care atesta calitatea lucrărilor pe faze de execuție, inclusiv a lucrărilor care devin ascunse
sa refuze receptionarea obiectelor care nu au fost complet terminate sau care nu îndeplinesc condițiile legale de calitate
sa certifice calitatea construcțiilor recepționate, confirmind îndeplinirea condițiilor legale de calitate la data admiterii recepției.
Recepția fiecărui obiect de construcții se realizează în doua etape
recepția preliminară
recepția finala. Recepția preliminară se face numai după terminarea integrală a lucrărilor de construcții. De la data recepției preliminare curge termenul de garanție, care este de 3 ani pentru construcțiile din sectorul minier, hidroenergetice și baraje, de 2 ani pentru construcțiile termoenergetice, linii și stații electrice, de 1 an și 6 luni pentru construcțiile de locuințe și de un an pentru construcțiile industriale și toate celelalte categorii de construcții. Recepția finala se efectuează la expirarea perioadei de garanție. Unitatea de construcții-montaj este obligată sa remedieze toate defectele de calitate ivite în perioada de garanție, care nu se datoresc culpei beneficiarului.
Prin recepția finala se verifica și se atesta
comportarea normală în exploatare, în perioada de garanție, a obiectului receptionat, inclusiv a lucrărilor aferente
efectuarea remedierii defectelor constatate la recepția preliminară sau apărute în perioada de garanție, precum și calitatea lor.
Remedierea defectelor de calitate apărute în perioada de garanție se efectuează de către organizația de construcții-montaj care a executat obiectul receptionat.
Procesul-verbal de recepție încheiat de comisia de recepție constituie documentul de atestare a calității construcției.
Inspectoratul General de Stat pentru Investiții-Construcții exercita inspecția de stat cu privire la calitatea construcțiilor și are următoarele obligații și raspunderi
sa exercite controlul de stat al calității construcțiilor în toate etapele: în proiectare, în cursul execuției și în perioada de exploatare
sa identifice fenomenele negative în proiectarea, executarea, receptionarea sau exploatarea construcțiilor și sa ia măsuri pentru eliminarea lor
sa dispună sistarea execuției lucrărilor defectuos realizate, precum și refacerea lor pe seama persoanelor vinovate
sa dea dispoziții unităților controlate în legătură cu remedierea deficiențelor constatate
sa dispună repetarea sau completarea recepției atunci cînd constata ca hotărîrile adoptate de comisia de recepție nu respecta normele de calitate sau cînd comportarea construcției este periclitata
sa propună sau sa emita norme metodologice privind atribuțiile, încadrarea cu personal și dotarea cu aparatura de verificare a calității construcțiilor, a compartimentelor de control tehnic de calitate din organizațiile de construcții-montaj și sa verifice activitatea acestor compartimente
sa initieze sau sa organizeze, în colaborare cu ministerele și celelalte organe interesate, acțiuni pentru calificarea și ridicarea calificării profesionale a controlorilor tehnici de calitate; sa ia măsuri pentru realizarea programului de perfecționare profesională în vederea cunoașterii, generalizarii și aplicării metodelor și tehnicilor de control al calității construcțiilor
să asigure documentarea tehnica specifică.
Institutul central de cercetare, proiectare și directivare în construcții are următoarele obligații principale cu privire la calitatea construcțiilor
să asigure introducerea progresului tehnic în construcții prin organizarea activității de cercetare, proiectare și directivare în construcții
sa elaboreze prescripții tehnice cu caracter obligatoriu în construcții și sa ia măsuri pentru perfecționarea permanenta a acestora
sa ia măsuri pentru atestarea noilor materiale și elemente de construcții și sa aprobe omologarea noilor tehnologii, mașini și utilaje necesare activității de construcții
să efectueze expertizarea unor soluții tehnice, proiecte și construcții, potrivit prevederilor legii
să asigure publicarea tuturor normelor, normativelor și prescripțiilor tehnice referitoare la proiectarea și execuția construcțiilor.
Băncile finanțatoare sînt obligate sa refuze decontarea sau sa retragă din contul organizațiilor de proiectare, de execuție și beneficiare valoarea lucrărilor calitativ necorespunzătoare, pe baza actelor de control întocmite de organele de control prevăzute de lege.
Controlul calității execuției lucrărilor de construcții-montaj se exercită pe fiecare faza și are ca scop prevenirea sau eliminarea oricăror defectiuni apărute în cursul execuției lucrărilor. În cazul constatării unor defectiuni, organele de control sînt obligate sa ia măsuri pentru oprirea, refacerea sau remedierea lucrărilor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Controlul calității execuției lucrărilor de construcții-montaj se exercită de unitățile de proiectare, de execuție, de beneficiari, de organele ierarhic superioare și de băncile finanțatoare, precum și de organele inspecției de stat în construcții.
În unitățile de construcții-montaj controlul tehnic de calitate se organizează ca parte integrantă a activității de producție, în compartimente de specialitate, aflate în subordinea directa a conducătorului unității și a inspecțiilor de specialitate în construcții din cadrul consiliilor județene de control muncitoresc al activității economice și sociale.
Compartimentul de control tehnic de calitate are următoarele obligații principale
sa controleze în mod sistematic, la toate obiectele, principalele faze de execuție care prin natura lor sînt determinate pentru calitatea lucrării
sa controleze exigent modul în care se efectuează recepția calitativă a materialelor și a elementelor de construcții
sa îndrume și sa controleze activitatea laboratoarelor proprii de control al calității.
Compartimentul de control tehnic al calității controlează și calitatea elementelor de construcții și de instalații ce se realizează pe santierele organizațiilor de construcții-montaj sau în atelierele proprii ale acestora.
Conducătorul compartimentului de control tehnic al calității are următoarele obligații principale
sa organizeze, sa îndrume și sa verifice activitatea controlorilor tehnici de calitate și a laboratoarelor
sa oprească continuarea executării lucrărilor la care s-au produs defecte de calitate sau abateri de la prevederile proiectului de execuție
sa ceara conducerii organizației de construcții-montaj remedierea deficiențelor constatate și luarea de măsuri pentru evitarea repetarii lor
sa sesizeze organele Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții în cazul producerii unor accidente tehnice sau al respingerii construcției datorită unor defecte de calitate.
Personalul din activitatea de control tehnic al calității trebuie să fie autorizat de către organele Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții. Numirea, schimbarea din funcție, sancționarea disciplinară sau desfacerea contractului de muncă al personalului din activitatea de control tehnic al calității se face de conducătorul unității, cu acordul organelor Inspectoratului General de Stat pentru Investiții-Construcții. Pentru conducătorul compartimentului este necesar și acordul organului ierarhic superior.
Controlorii tehnici din cadrul compartimentului de control tehnic al calității au următoarele obligații principale
sa verifice, conform planului de control, calitatea lucrărilor executate, precum și asigurarea condițiilor de realizare a cerințelor de calitate în fazele următoare de execuție
sa ceara remedierea imediata a defectelor constatate și sa urmărească modul lor de realizare
sa verifice corectitudinea recepției elementelor structurii de rezistenta precum și a lucrărilor ce devin ascunse
sa verifice calitatea elementelor de construcții realizate în cadrul șantierului, precum și modul în care se efectuează pe șantier recepția calitativă a materialelor și elementelor de construcții livrate de industrie
sa ceara șefului de șantier sistarea execuției lucrărilor necorespunzătoare.
Șefii laboratoarelor și personalul acestora au obligația să efectueze analize, încercări și sa stabilească rețelele cu respectarea riguroasă a prescripțiilor tehnice, raspunzind de exactitatea rezultatelor și de transmiterea lor la timp.
Controlul beneficiarului se exercită prin personal tehnic de specialitate, care are următoarele obligații principale
sa predea în mod corect reperele de nivelment și coordonatele aferente construcțiilor
sa verifice calitatea lucrărilor executate, precum și a materialelor și elementelor de construcții și de instalații introduse în lucrare; sa ceara oprirea, refacerea sau remedierea lucrărilor executate calitativ necorespunzător de unitatea de construcții-montaj
sa sesizeze proiectantului abaterile de la proiect din timpul execuției
sa participe împreună cu executantul la verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse și sa consemneze în procese-verbale constatările făcute
sa participe la controlul efectuat de proiectant asupra calității construcțiilor
sa accepte la plata numai lucrările calitativ corespunzătoare.