Înapoi la Legislație

Legea nr. 76/2012 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
85

Pe scurt

Legea nr. 76/2012: LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 (*actualizată*) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (actualizată până la data de 15 februarie 2013*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
85 articole.
Cuprins

LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 (*actualizată*) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (actualizată până la data de 15 februarie 2013*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 63

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2006, aprobată cu completări prin Legea nr. 191/2007 , cu completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

La articolul I^1 articolul 3, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins: "(4) Încheierea prin care cererea a fost respinsă este supusă apelului, în termen de 15 zile de la pronunțare, pentru creditorul prezent, și de la comunicare, pentru cel care a lipsit." 2. La articolul I^1 articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins: "(4^1) Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul recursului." 3. La articolul I^1 articolul 7, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Încheierea poate fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la comunicare." 4. La articolul I^1 articolul 7, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: "(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul recursului." 5. La articolul I^2 articolul 1, alineatul (2) se abrogă

6.

La articolul I^3 articolul 1, alineatul (2) se abrogă.

Art. 64

La articolul 48 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Încheierile sau hotărârile pronunțate de către instanță în cauzele privitoare la asociațiile religioase pot fi atacate numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunțare, la tribunal."

Art. 65

Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 16 ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1.

La articolul 5^2, alineatul (6) va avea următorul cuprins: "(6) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestației, prin hotărâre definitivă." 2. La articolul 13, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Împotriva hotărârii se poate face apel, în termen de 24 de ore de la pronunțare, la Curtea de Apel București. Apelul se soluționează în termen de două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă." 3. La articolul 14^8, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Contestațiile se depun la biroul electoral ierarhic superior sau, în cazul în care contestația se referă la Biroul Electoral Central, la Înalta Curte de Casație și Justiție și se soluționează de acestea în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Decizia biroului electoral ierarhic superior sau, după caz, hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă." 4. La articolul 19^1, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins: "(7) Contestațiile privind admiterea sau respingerea semnelor electorale se depun, în scris, la Tribunalul București, în cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (6), și se soluționează de către acesta în cel mult două zile de la înregistrarea contestației. Hotărârea este definitivă și se comunică contestatarilor și Biroului Electoral Central în cel mult 24 de ore." 5. La articolul 23^4, alineatele (2) și (3) vor avea următorul cuprins: "(2) Împotriva hotărârilor definitive pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi nu există cale de atac.

(3)

Hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești, pronunțate ca urmare a întâmpinărilor, a contestațiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral, se comunică de îndată birourilor electorale interesate."

6.

La articolul 25, alineatele (12) și (13) vor avea următorul cuprins: "(12) Contestațiile privind acreditarea ori respingerea solicitării de acreditare de către biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București sau de către biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate se depun, în cel mult două zile de la afișarea deciziei, la tribunalul în a cărui rază teritorială funcționează biroul electoral și se soluționează de acesta în cel mult două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă.

(13)

Contestațiile privind respingerea de către Autoritatea Electorală Permanentă a solicitării de eliberare a adeverinței prevăzute la alin. (7) sau (8) se depun în cel mult două zile de la comunicarea răspunsului la Curtea de Apel București și se soluționează de aceasta în termen de două zile de la înregistrare. Hotărârea este definitivă."

Art. 66

La articolul 6 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările ulterioare, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins: "(6) Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă cu citarea părților."

Art. 67

La articolul 23 din Legea nr. 350/2007 privind modelele de utilitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007, alineatele (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins: "(4) Hotărârea comisiei de reexaminare, motivată, se comunică părților în termen de 15 zile de la pronunțare și poate fi atacată cu contestație la Tribunalul București în termen de 30 de zile de la comunicare.

(5)

Hotărârile Tribunalului București pot fi atacate numai cu apel la Curtea de Apel București."

Art. 68

Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1.

La articolul 9^1, alineatul (6) va avea următorul cuprins: "(6) Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra contestațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) în termen de 24 de ore de la înregistrarea contestației, prin hotărâre definitivă." 2. La articolul 21, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Contestațiile se depun la și se soluționează de către organismul electoral constituit la nivelul imediat superior celui la care funcționează biroul la care se referă contestația sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul în care contestația se referă la Biroul Electoral Central, în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Decizia organismului electoral sau, după caz, hotărârea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă." 3. La articolul 32, alineatele (4), (6) și (7) vor avea următorul cuprins: "(4) Contestația și cererea de apel se depun la instanța competentă, sub sancțiunea nulității

(6)

Împotriva hotărârii date în contestație se poate face apel în termen de 24 de ore de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare.

(7)

Hotărârea pronunțată în apel este definitivă."

4.

La articolul 35, alineatul (6) va avea următorul cuprins: "(6) Contestațiile privind înregistrarea semnelor electorale se depun în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) și se soluționează de către Tribunalul București în cel mult două zile de la înregistrarea contestației. Hotărârea Tribunalului București este definitivă și se comunică în cel mult 24 de ore părților și Biroului Electoral Central." 5. La articolul 43, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Acreditarea reprezentanților presei scrise, radioului și televiziunilor din România se face de către Autoritatea Electorală Permanentă. Contestația privind acreditarea sau respingerea solicitării de acreditare se soluționează de Curtea de Apel București în termen de două zile de la înregistrare. Hotărârea dată este definitivă." 6. La articolul 70, alineatul (3) va avea următorul cuprins: "(3) Hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești, pronunțate ca urmare a întâmpinărilor, a contestațiilor sau a oricăror altor cereri privind procesul electoral, se comunică de îndată birourilor electorale interesate."

Art. 69

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 13

(1)

Ajutorul public judiciar pentru exercitarea unei căi de atac se poate acorda în urma unei noi cereri.

(2)

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar în vederea exercitării unei căi de atac se adresează instanței a cărei hotărâre se atacă, în mod obligatoriu, înăuntrul termenului pentru exercitarea căii de atac și se soluționează de urgență de un alt complet decât cel care a soluționat cauza pe fond.

(3)

Prin introducerea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar, termenul pentru exercitarea căii de atac se întrerupe o singură dată, dacă solicitantul depune în termen de cel mult 10 zile înscrisurile doveditoare prevăzute la art. 14. De la data comunicării încheierii prin care s-a soluționat cererea de ajutor public judiciar ori, după caz, cererea de reexaminare, în sensul admiterii, respectiv al respingerii, începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac.

(4)

În cazul admiterii cererii de ajutor public judiciar în condițiile art. 6 lit. a), instanța comunică de îndată încheierea solicitantului și baroului de avocați. Baroul este obligat să desemneze în 48 de ore un avocat cu drept de a pleda în fața instanței de apel sau, după caz, de recurs. Data desemnării avocatului și datele de identificare a acestuia se comunică instanței și solicitantului în cel mult 48 de ore.

(5)

De la data desemnării avocatului potrivit alin. (4) începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac."

2.

După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins: "Art. 13^1

(1)

Dacă hotărârea pronunțată în cauza pentru care s-a încuviințat ajutorul public judiciar este supusă recursului, ajutorul public judiciar acordat în etapa procesuală imediat anterioară în forma prevăzută la art. 6 lit. a) se extinde de drept pentru redactarea cererii și a motivelor de recurs, precum și pentru exercitarea și susținerea acestuia.

(2)

Hotărârea pronunțată cu drept de recurs, însoțită de copia încheierii de încuviințare a ajutorului public judiciar se comunică de îndată baroului de avocați, în vederea verificării și confirmării sau, dacă este cazul, desemnării unui avocat cu drept de a pleda în fața instanței de recurs. Pentru recurs avocatul are dreptul la onorariu distinct, stabilit, potrivit legii, de instanța de recurs.

(3)

Dacă partea nu a beneficiat de ajutor public judiciar în etapa procesuală anterioară recursului, solicitarea ajutorului public judiciar se face potrivit art. 13.

(4)

De la data desemnării sau confirmării avocatului potrivit alin. (2) începe să curgă un nou termen pentru exercitarea căii de atac a recursului. Dispozițiile art. 13 alin. (4) teza finală sunt aplicabile în mod corespunzător.

(5)

Instanța de recurs verifică dacă se mențin condițiile pentru ajutorul public judiciar acordat conform alin. (1). Dacă instanța constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile, dispune, prin încheiere, încetarea acestuia și obligarea părții la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de stat sub formă de onorariu de avocat, potrivit alin. (2). Dispozițiile art. 21 sunt aplicabile."

Art. 70

Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv și mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 14 decembrie 2009, se modifică după cum urmează

1.

Articolul 6 va avea următorul cuprins: "Art. 6 Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive." 2. La articolul 15, alineatele (4) și (5) vor avea următorul cuprins: "(4) Hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 10 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenți, și de la pronunțare, pentru cei prezenți.

(5)

Apelul nu este suspensiv de executare."

Art. 71

Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 5 octombrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează

1.

La articolul 28^20, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Prevederile art. 28^23-art. 28^35 se aplică în mod corespunzător." 2. La articolul 28^23, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) În fața instanței de judecată, litigiile privind drepturile și obligațiile contractate în cadrul procedurilor de selecție care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor prezentei legi se soluționează de urgență și cu precădere." 3. Articolul 28^34 va avea următorul cuprins: "Art. 28^34

(1)

Hotărârea se pronunță în termen de 3 zile de la închiderea dezbaterilor și se comunică părților în cel mult 5 zile de la pronunțare.

(2)

Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de curtea de apel.

(3)

Apelul nu suspendă executarea și se judecă de urgență și cu precădere.

(4)

În cazul admiterii apelului, instanța de apel va rejudeca în toate cazurile litigiul în fond."

Art. 72

Articolul 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 155

(1)

Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.

(2)

Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive."

Art. 73

Legea dialogului social nr. 62/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, se modifică după cum urmează

1.

Articolul 16 va avea următorul cuprins: "Art. 16

(1)

Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului.

(2)

Termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de apel curge potrivit art. 462 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

(3)

Apelul se judecă cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizației sindicale, în termen de 30 de zile. Instanța de apel redactează decizia și restituie dosarul judecătoriei în termen de 5 zile de la pronunțare."

2.

La articolul 17, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 17

(1)

Judecătoria este obligată să țină un registru special al sindicatelor, în care se înscriu: denumirea și sediul sindicatului, numele și prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de înscriere.

(2)

Înscrierea în registrul special al sindicatelor prevăzut la alin. (1) se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de judecătorie."

3.

Articolul 18 va avea următorul cuprins: "Art. 18 Sindicatul dobândește personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special al sindicatelor, prevăzut la art. 17 alin. (1), a hotărârii judecătorești definitive." 4. La articolul 42 alineatul (2), litera c) va avea următorul cuprins: "c) copii legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice, rămase definitive, de către organizațiile sindicale care se asociază;" 5. La articolul 43, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 43

(1)

Uniunile sindicale teritoriale, constituite potrivit art. 41 alin. (4), dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau a confederațiilor sindicale care au hotărât constituirea acestora. În acest scop, împuternicitul special al federației sau al confederației sindicale va depune o cerere de dobândire a personalității juridice la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul uniunea sindicală teritorială, însoțită de hotărârea federației ori a confederației sindicale de constituire a uniunii, potrivit statutului, copia certificată a statutului federației sau confederației sindicale și de copia legalizată a hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice de către aceasta, rămasă definitivă."

6.

Articolul 45 va avea următorul cuprins: "Art. 45

(1)

Hotărârea tribunalului este supusă numai apelului.

(2)

Termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de apel curge potrivit art. 462 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

(3)

Apelul se judecă cu celeritate, în cel mult 45 de zile, cu citarea împuternicitului special. Instanța de apel redactează decizia în termen de 5 zile de la pronunțare."

7.

La articolul 46, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: "Art. 46

(1)

Tribunalul Municipiului București este obligat să țină un registru special al federațiilor, confederațiilor sindicale și uniunilor sindicale teritoriale ale acestora, în care consemnează: denumirea și sediul organizațiilor sindicale constituite prin asociere, numele și prenumele membrilor organului de conducere, codul numeric personal al acestora, data înscrierii, precum și numărul și data hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice.

(2)

Înscrierea în registrul special prevăzut la alin. (1) se face din oficiu, în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de tribunal."

8.

Articolul 47 va avea următorul cuprins: "Art. 47 Organizația sindicală constituită prin asociere dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de admitere a cererii de înscriere în registrul special." 9. La articolul 51, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Hotărârea judecătorească poate fi atacată numai cu apel." 10. La articolul 52, literele A.a), B

a)

și C

a)

vor avea următorul cuprins: "A. la nivel național

a)

copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de confederație și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau a componenței organelor executive de conducere

B)

la nivel de sector de activitate sau grup de unități

a)

copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de federație și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau a componenței organelor de conducere

C)

la nivel de unitate

a)

copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere;"

11.

La articolul 55, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Uniunile patronale teritoriale dobândesc personalitate juridică la cererea federațiilor sau a confederațiilor patronale care au hotărât constituirea acestora. În acest scop, împuternicitul special al federației sau confederației patronale va depune o cerere de dobândire a personalității juridice la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul uniunea patronală teritorială, însoțită de hotărârea federației sau a confederației patronale de constituire a uniunii, potrivit statutului, copiile certificate ale statutelor federațiilor și/sau confederațiilor patronale și de copiile legalizate ale hotărârilor judecătorești de dobândire a personalității juridice de către acestea, rămase definitive." 12. La articolul 58, alineatele (10)-(12) vor avea următorul cuprins: "(10) Hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului.

(11)

Termenul de apel este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii. Pentru procuror termenul de apel curge potrivit art. 462 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

(12)

Apelul se judecă cu citarea împuternicitului special al membrilor fondatori ai organizației patronale, în termen de 30 de zile. Instanța de apel redactează decizia și restituie dosarul judecătoriei în termen de 5 zile de la pronunțare."

13.

La articolul 59, alineatele (3) și (8) vor avea următorul cuprins: "(3) Organizația patronală dobândește personalitate juridică de la data înscrierii în registrul special prevăzut la alin. (1) a hotărârii judecătorești definitive de admitere a cererii de înscriere

(8)

Organizația patronală are obligația ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de înființare, să transmită Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în format electronic, statutul, actul constitutiv, tabelul de adeziuni, datele de contact ale membrilor organelor executive de conducere, precum și hotărârea judecătorească definitivă."

14.

Articolul 60 va avea următorul cuprins: "Art. 60 Organizația patronală dobândește personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești." 15. La articolul 72, alineatul (4) va avea următorul cuprins: "(4) Hotărârea judecătorească poate fi atacată numai cu apel." 16. La articolul 73, literele A

a)

și B

a)

vor avea următorul cuprins: "A. la nivel național

a)

copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de confederație și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau a componenței organelor executive de conducere

B)

la nivel de sector de activitate

a)

copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de federație de către organizația patronală și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau a componenței organelor executive de conducere;"

17.

La articolul 179, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Hotărârile arbitrale pronunțate de Oficiul de Mediere și Arbitraj al Conflictelor Colective de Muncă de pe lângă Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sunt obligatorii pentru părți, completează contractele colective de muncă și constituie titluri executorii." 18. La articolul 200, alineatul (2) va avea următorul cuprins: "(2) Hotărârile pronunțate de tribunal sunt supuse numai apelului." 19. La articolul 201, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 201

(1)

Tribunalul și curtea de apel soluționează cererea sau, după caz, apelul, potrivit procedurii prevăzute pentru soluționarea conflictelor colective de muncă."

20.

Articolul 214 va avea următorul cuprins: "Art. 214 Hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului." 21. Articolul 215 va avea următorul cuprins: "Art. 215 Termenul de apel este de 10 zile de la data comunicării hotărârii."

Art. 74

Dreptul la acțiunea ipotecară prevăzut de art. 2.504 din Codul civil nu se stinge prin prescripție, ci doar ca efect al stingerii ipotecii în condițiile art. 2.428 din Codul civil. Dispozițiile art. 696^1 alin. (2) din Codul de procedură civilă rămân aplicabile.

Art. 75

În sensul art. 375 din Codul civil, în cazul căsătoriilor încheiate în străinătate, prin locul încheierii căsătoriei se înțelege localitatea în al cărei registru de stare civilă s-a transcris certificatul de căsătorie.

Art. 76

Până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit Codului civil, Codului de procedură civilă, prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare.

Art. 77

Ori de câte ori prin legi și prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ori la "societatea comercială/societățile comerciale", după caz, trimiterea se consideră a fi făcută la Legea societăților nr. 31/1990 ori, după caz, la "societatea/societățile reglementată/reglementate de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare".

Art. 78

Dispozițiile art. 17 din Legea nr. 188/2000 , republicată, precum și cu modificările aduse prin prezenta lege, se aplică și cazurilor de neîndeplinire a obligației prevăzute la alin. (1) al aceluiași articol, pentru care nu s-a emis, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordinul ministrului justiției de revocare din funcție a executorului judecătoresc.

Art. 79

În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, societățile înregistrate în registrul comerțului care au în denumire sintagma "societate comercială" sunt obligate a efectua demersurile necesare înlocuirii acestei sintagme cu termenul "societate". Până la finalizarea acestor demersuri, societatea poate funcționa cu denumirea înscrisă în registrul comerțului la data intrării în vigoare a prezentei legi. Înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbării denumirii societății este scutită de taxă de înregistrare.

Art. 80

În termen de 3 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și actele normative prevăzute la art. 23, 25, 28, 31-36, 38, 40, 41, 43, 45, 47-49, 51, 52, 54, 56, 58, 59, 61, 63, 65, 69 și 73 vor fi republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. 81

(1)

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Art. 82

Prezenta lege intră în vigoare la data prevăzută la art. 81, cu excepția dispozițiilor art. 80, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, și a dispozițiilor art. 38 pct. 1 și 2, care intră în vigoare la data de 1 iulie 2013.

Art. 83

La data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă se abrogă

a)

"Codicele de procedură civilă" (sau "Codul de procedură civilă"), republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare

b)

Codul de procedură civilă Carol al II-lea ( Decretul-Lege nr. 2.899/1940 ), publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 31 august 1940

c)

Legea nr. 18/1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 35 din 12 februarie 1948

d)

Decretul Consiliului de Stat nr. 203/1974 pentru înființarea și organizarea de secții maritime și fluviale la unele instanțe judecătorești și unități de procuratură, publicat în Buletinul Oficial, nr. 131 din 31 octombrie 1974, cu modificările și completările ulterioare

e)

Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, cu modificările și completările ulterioare

f)

art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare

g)

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 295/2002 , cu modificările și completările ulterioare

h)

art. 12 din Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 22 aprilie 2008

i)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 118/2008 , cu modificările ulterioare

j)

art. 229^1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările și completările ulterioare

k)

orice alte dispoziții contrare, chiar dacă sunt cuprinse în legi speciale.