Înapoi la Legislație

Legea nr. 69/2000 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
27 aprilie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
118

Pe scurt

Legea nr. 69/2000: LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educației fizice și sportului.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 27 aprilie 2026, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 33 din 23 aprilie 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 27 aprilie 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
118 articole.
Cuprins

LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educației fizice și sportului

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 84

(1)

Activitatea sportivă în România se organizează pornindu-se de la principiul asigurării unui climat civilizat, de fair-play și sportivitate în toate locurile în care se desfășoară astfel de acțiuni.

(2)

Modalitățile concrete de acțiune în acest domeniu, pe plan național și local, se stabilesc avându-se în vedere prevederile Convenției europene privind violenta și ieșirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor sportive, în special la meciurile de fotbal.

Art. 85

(1)

Se înființează Comisia Națională de Acțiune împotriva Violenței în Sport, ca organism de reglementare, control și supraveghere, format din reprezentanți ai administrației publice centrale, reprezentanți ai federațiilor sportive naționale, reprezentanți ai ligilor profesioniste și reprezentanți ai direcțiilor pentru tineret și sport județene, respectiv a municipiului București.

(2)

Comisia Națională de Acțiune împotriva Violenței în Sport are, în principal, următoarele atribuții

a)

stabilește normele obligatorii privind organizarea spectacolelor și manifestărilor sportive și de prevenire a violenței cu ocazia desfășurării acestora

b)

supraveghează și controlează modul în care normele obligatorii sunt respectate și aplicate de organizatorii de spectacole sportive și de administratorii de baze sportive în cadrul cărora se desfășoară aceste spectacole

c)

stabilește și aplica sancțiuni, altele decât cele cuprinse în statutele și în regulamentele structurilor sportive

d)

ia măsuri pentru prevenirea violenței fizice exercitate în timpul pregătirii sportivilor.

(3)

Organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Acțiune Împotriva Violenței în Sport se stabilesc prin regulament aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Tineretului și Sportului.

Art. 86

(1)

Structurile sportive de orice nivel, sportivii și tehnicienii își vor desfășura activitatea pornind de la excluderea utilizării mijloacelor și metodelor care sporesc în mod artificial performanțele sportive și prejudiciază sănătatea sportivilor și etica sportivă.

(2)

Pentru punerea în aplicare a politicii și acțiunilor cuprinse în Programul național antidoping se înființează Agenția Națională Antidoping, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, coordonată de primul-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, finanțată din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetul de stat.

(3)

Agenția Națională Antidoping elaborează și pune în aplicare Programul național antidoping, conform prevederilor Convenției antidoping a Consiliului Europei, Agenției Mondiale Antidoping și Codului mondial antidoping. Programul național antidoping se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Sport.

(4)

Organizarea, funcționarea și atribuțiile Agenției Naționale Antidoping se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(5)

Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea controlului doping și sancțiunile care se aplică pe linie de sport persoanelor dovedite că sunt implicate în cazuri de dopaj sunt în conformitate cu reglementările federațiilor sportive internaționale, ale Comitetului Internațional Olimpic și ale Agenției Mondiale Antidoping.

Art. 87

Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz.

Art. 88

Constituie contravenție următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni

a)

încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) , prin admiterea de către organizatori a participării la competițiile sportive oficiale înscrise în calendarele federațiilor sportive naționale pe ramuri de sport

b)

participarea la activitățile sportive organizate a sportivilor care nu prezintă avizul medical, conform prevederilor art. 55

c)

prezentarea unor declarații sau documente inexacte în baza cărora s-a operat înscrierea la competiții potrivit prevederilor lit. a) este sancționabilă cu amenda, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie infracțiune

d)

îngrădirea de către deținătorii de baze sportive a accesului celor îndreptățiți să le utilizeze

e)

organizarea manifestărilor sportive fără a asigura condițiile prevăzute prin regulamentul federației sportive naționale respective

f)

administrarea necorespunzătoare a bazelor și a instalațiilor sportive de către deținătorii acestora sau de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosința asupra lor, sancționabilă cu amenda, potrivit legii, dacă fapta nu constituie infracțiune

g)

refuzul de a se supune controlului instituit prin prezenta lege sau de a prezenta avizele și autorizațiile de funcționare

h)

neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum și a solicitărilor legale ale Ministerului Tineretului și Sportului

i)

neachitarea contravalorii timbrului olimpic către Comitetul Olimpic și Sportiv Român

j)

neînregistrarea bazelor sportive în Registrul bazelor sportive

k)

nerespectarea prevederilor art. 70 alin. (1) lit. g)

l)

nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (4)

m)

nerespectarea prevederilor art. 37 alin. (3)

n)

nepublicarea pe pagina de internet proprie a informațiilor prevăzute la art. 20^2 alin. (8) și (9) și la art. 29 alin. (4) și (5)

o)

nerespectarea prevederilor art. 78^2

p)

nerespectarea prevederilor art. 29 alin. (6)

q)

nerespectarea prevederilor art. 35^1 alin. (3) .

Art. 88^1

În situații deosebite de încălcare a actelor constitutive, a statutelor, a actelor normative, Agenția Națională pentru Sport poate dispune convocarea adunării generale extraordinare pentru structurile de utilitate publică.

Art. 89

(1)

Contravențiile prevăzute la art. 88 , săvârșite de persoanele fizice și persoanele juridice, se sancționează după cum urmează

a)

cu amendă de la 6.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 88 lit. a)-c)

b)

cu amendă de la 4.500 lei la 25.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 88 lit. d)-f) , i) , j) , l) , n) și o )

c)

cu amendă de la 15.000 lei la 37.500 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 88 lit. g) și h)

d)

cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei, pentru persoanele juridice, faptele prevăzute la art. 88 lit. k)

e)

cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei și/sau pierderea eligibilității pentru finanțare din fondurile Ministerului Sportului, pentru persoanele juridice, faptele prevăzute la art. 88 lit. m)

f)

cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei pentru președintele sau directorul clubului sportiv de drept public, faptele prevăzute la art. 88 lit. p)

g)

cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, iar dacă lipsurile constatate nu sunt complinite într-un termen de 30 de zile de la constatarea contravenției se aplică măsura contravențională complementară de suspendare a certificatului de identitate sportivă al federației.

(2)

Cuantumul amenzilor se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Art. 90

În cazul săvârșirii repetate a contravențiilor prevăzute la art. 88 , pe lângă amenda se vor aplica și sancțiunile specifice autorității disciplinare în sport, stabilite potrivit prevederilor art. 47 .

Art. 91

(1)

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 89 se fac de

a)

personalul autorizat din cadrul Agenției Naționale pentru Sport

b)

directorii direcțiilor pentru tineret și sport județene sau/și a municipiului București, pentru structurile sportive din raza administrativ-teritorială aferentă

c)

alte persoane împuternicite prin ordin al ministrului tineretului și sportului.

(2)

Persoanele autorizate prevăzute la alin. (1) constată încălcările legii și aplică sancțiuni în raport cu gravitatea lor, pe bază de proces-verbal. Amenzile se constituie în alte venituri la bugetul Agenției Naționale pentru Sport, respectiv al direcțiilor de sport județene și a municipiului București.

Art. 92

(1)

Contravențiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.

(2)

Nerespectarea dispozițiilor art. 78^1 și 79 de către autoritățile administrației publice și societățile comerciale care au dobândit sau dețin baze și/sau instalații sportive, prin schimbarea destinațiilor acestora, se sancționează prin reîntoarcerea de drept a bazelor și/sau instalațiilor sportive în domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

Art. 93

Nerespectarea dispozițiilor art. 34 alin. (6) ale art. 36 alin. (2) și ale art. 42 alin. (7) determina nulitatea actului de înființare a structurii sportive în culpa.

Art. 94

În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi structurile sportive existente se vor reorganiza potrivit prevederilor acesteia.

Art. 94^1

Litigiile izvorâte din contractul individual de muncă pentru sportivi sau din contractul de activitate sportivă pot fi soluționate fie de instanțele judecătorești, fie, dacă părțile decid astfel prin contractul încheiat între ele, pe calea arbitrajului instituționalizat, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată , cu modificările ulterioare, și în statutele și regulamentele federațiilor sportive naționale.

Art. 95

Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice și persoanele juridice. Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiționate de înscrierea în Registrul federațiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri.

Art. 96

În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României Ministerul Tineretului și Sportului elaborează și propune spre aprobare Guvernului regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor prezentei legi.

Art. 97

(1)

Prezenta lege intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

La data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziție contrară se abrogă.

Anexa

DEFINIȚII În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel: a) baza sportivă - amenajare specifica ce cuprinde construcții și instalații destinate activității de educație fizică și sport; ... b) Registrul sportiv - document care evidențiază situația înregistrării structurilor sportului în ordine cronologică și care are doua componente: subregistrul structurilor sportive fără personalitate juridică și subregistrul structurilor sportive cu personalitate juridică; ... c) Certificat de identitate sportivă - act oficial prin care se atesta calitatea de structura sportivă; ... d) licența de sportiv profesionist - document care atesta existenta unui raport juridic determinat între un sportiv și un club sportiv profesionist și care este eliberat de o federație sportivă națională; ... e) oficiali sportivi - persoanele a căror activitate conduce la organizarea și administrarea activității sportive de agrement, recreative și competiționale, aflate în relație cu structura sportivă pe baza de contract de muncă, convenție civilă de prestări de servicii sau voluntariat. ... f) contract de activitate sportivă - convenția încheiată pentru o durată determinată între structurile sportive și participanții la activitatea sportivă prevăzuți la art. 67^1 alin. (1) , care are ca obiect desfășurarea unei activități cu caracter sportiv. Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă se stabilește prin ordin comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului muncii și justiției sociale. Veniturile realizate din contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activități independente prevăzute de Legea nr. 227/2015 , cu modificările și completările ulterioare. ... ------