LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 (*actualizată*) privind Codul fiscal (actualizată până la data de 1 iulie 2014*)

Impozitul reglementat de prezentul titlu este obligatoriu.

Microîntreprinderile plătitoare de impozit pe profit sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu anul fiscal următor, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 112^1.

Pentru anul 2013, persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care la data de 31 decembrie 2012 îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 112^1 sunt obligate la plata impozitului reglementat de prezentul titlu începând cu 1 februarie 2013, urmând a comunica organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 25 martie 2013 inclusiv. Până la acest termen se va depune și declarația privind impozitul pe profit datorat pentru profitul impozabil obținut în perioada 1 ianuarie 2013-31 ianuarie 2013, prin excepție de la prevederile art. 34 și 35.

O persoană juridică română care este nou-înființată este obligată să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor începând cu primul an fiscal, dacă condiția prevăzută la art. 112^1 lit. d) este îndeplinită la data înregistrării la registrul comerțului.

Prin excepție de la prevederile alin. (4), persoana juridică română nou-înființată care, începând cu data înregistrării în registrul comerțului, intenționează să desfășoare activitățile prevăzute la alin. (6) nu intră sub incidența prezentului titlu.

Anul fiscal al unei microîntreprinderi este anul calendaristic.

În cazul unei microîntreprinderi care se înființează sau își încetează existența, anul fiscal este perioada din anul calendaristic în care persoana juridică a existat.

Baza impozabilă a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad

Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale teritoriale aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului pentru care se plătește impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Persoanele juridice care se înființează în cursul unui an fiscal înscriu mențiunea în cererea de înregistrare la registrul comerțului.

În cazul în care, în cursul anului fiscal, una dintre condițiile impuse nu mai este îndeplinită, microîntreprinderea comunică organelor fiscale teritoriale ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, până la data de 31 ianuarie inclusiv a anului fiscal respectiv. (4) Microîntreprinderile care intră sub incidența prevederilor art. 112^6 comunică organelor fiscale teritoriale ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, în cursul anului respectiv, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

Calculul și plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor se efectuează trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.

Microîntreprinderile au obligația de a depune, până la termenul de plată a impozitului, declarația de impozit pe veniturile microîntreprinderilor.

Obligația fiscală reglementată de prezentul titlu reprezintă venit al bugetului de stat.

Impozitul datorat de nerezidenți pentru veniturile impozabile obținute din România se calculează, se reține și se plătește la bugetul de stat de către plătitorii de venituri.

Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra veniturilor brute

În înțelesul art. 116, dacă un contribuabil este rezident al unei țări cu care România a încheiat o convenție pentru evitarea dublei impuneri, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de către acel contribuabil din România nu poate depăși cota de impozit prevăzută în convenție care se aplică asupra acelui venit. În situația în care sunt cote diferite de impozitare în legislația internă sau în convențiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile. Dacă un contribuabil este rezident al unei țări din Uniunea Europeană, cota de impozit care se aplică venitului impozabil obținut de acel contribuabil din România este cota mai favorabilă prevăzută în legislația internă, legislația Uniunii Europene sau în convențiile de evitare a dublei impuneri. Legislația Uniunii Europene se aplică în relația României cu statele membre ale Uniunii Europene, respectiv cu statele cu care Uniunea Europeană are încheiate acorduri de stabilire a unor măsuri echivalente.

Plătitorii de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitelor, cu excepția plătitorilor de venituri din salarii, conform prezentului titlu, au obligația să depună o declarație privind calcularea și reținerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit la organul fiscal competent, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul expirat.

Orice nerezident poate depune, personal sau printr-un împuternicit, o cerere la autoritatea fiscală competentă, prin care va solicita eliberarea certificatului de atestare a impozitului plătit către bugetul de stat de el însuși sau de o altă persoană, în numele său.

Impozitul pe reprezentanță pentru un an fiscal este egal cu echivalentul în lei al sumei de 4.000 euro, stabilită pentru un an fiscal, la cursul de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, valabil în ziua în care se efectuează plata impozitului către bugetul de stat.

Orice persoană juridică străină are obligația de a plăti impozitul pe reprezentanță la bugetul de stat, în două tranșe egale, până la datele de 25 iunie și 25 decembrie inclusiv.

În sensul prezentului capitol, prin beneficiar efectiv se înțelege orice persoană fizică ce primește o plată de dobândă sau orice persoană fizică pentru care o plată de dobândă este garantată, cu excepția cazului când această persoană dovedește că plata nu a fost primită sau garantată pentru beneficiul său propriu, respectiv atunci când

Atunci când un agent plătitor are informații care arată că persoana fizică ce primește o plată de dobândă sau pentru care o plată de dobândă este garantată, poate să nu fie beneficiarul efectiv, iar atunci când nici prevederile alin. (1) lit. a), nici cele ale alin. (1) lit. b) nu se aplică acelei persoane fizice, se vor lua măsuri rezonabile pentru stabilirea identității beneficiarului efectiv, conform prevederilor 124^2 alin. (2). Dacă agentul plătitor nu poate identifica beneficiarul efectiv, va considera persoana fizică în discuție drept beneficiar efectiv.

România va adopta și va asigura aplicarea pe teritoriul său a procedurilor necesare, care să permită agentului plătitor să identifice beneficiarii efectivi și locul lor de rezidență, în scopul aplicării prevederilor art. 124^7 - 124^11. Aceste proceduri trebuie să fie în conformitate cu cerințele minime prevăzute la alin. (2) și (3).

Agentul plătitor va stabili identitatea beneficiarului efectiv în funcție de cerințele minime care sunt conforme cu relațiile dintre agentul plătitor și primitorul dobânzii, la data începerii relației, astfel

Agentul plătitor stabilește rezidența beneficiarului efectiv, pe baza cerințelor minime care sunt conforme cu relațiile dintre agentul plătitor și primitorul dobânzii la data începerii relației. Sub rezerva prevederilor de mai jos, se consideră că rezidența se află în țara în care beneficiarul efectiv își are adresa permanentă

În sensul prezentului capitol, se înțelege prin agent plătitor orice operator economic care plătește dobânda sau garantează plata dobânzii pentru beneficiul imediat al beneficiarului efectiv, indiferent dacă operatorul este debitorul creanței care produce dobândă sau operatorul însărcinat de către debitor sau de către beneficiarul efectiv cu plata dobânzii sau cu garantarea plății de dobândă.

Orice entitate stabilită într-un stat membru către care se plătește dobândă sau pentru care plata este garantată în beneficiul beneficiarului efectiv va fi, de asemenea, considerată agent plătitor, la momentul plății sau garantării unei astfel de plăți. Prezenta prevedere nu se va aplica dacă operatorul economic are motive să creadă, pe baza dovezilor oficiale prezentate de acea entitate, că

Entitatea prevăzută la alin. (2) poate totuși să aleagă să fie tratată, în scopul aplicării prezentului capitol, ca un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, așa cum acesta este prevăzut la alin. (2) lit. c). Exercitarea acestei posibilități face obiectul unui certificat emis de statul membru în care entitatea este stabilită, certificat care este prezentat operatorului economic de către entitate. România va elabora norme în ceea ce privește această opțiune ce poate fi exercitată de entitățile stabilite pe teritoriul său.

Atunci când operatorul economic și entitatea vizate la alin. (2) sunt stabiliți în România, România va lua măsurile necesare pentru a da asigurări că acea entitate îndeplinește prevederile prezentului capitol atunci când acționează ca agent plătitor.

Persoanele juridice exceptate de la prevederile alin. (2) lit. a) sunt

În sensul prezentului capitol, prin plata dobânzii se înțelege

În ceea ce privește alin. (1) lit. c) și d), atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informație cu privire a proporția veniturilor care provin din plăți de dobânzi, suma totală a venitului va fi considerată plată de dobândă.

În ceea ce privește alin. (1) lit. d), atunci când un agent plătitor nu dispune de nicio informație privind procentul activelor investite în creanțe, în acțiuni sau în unități, acest procent este considerat a fi superior celui de 40%. Atunci când nu se poate determina suma venitului realizat de beneficiarul efectiv, venitul este considerat ca fiind rezultatul cesiunii, rambursării sau răscumpărării acțiunii ori unităților.

Atunci când dobânda, așa cum este prevăzută la alin. (1), este plătită sau creditată într-un cont deținut de o entitate prevăzută la art. 124^3 alin. (2), această entitate nefiind beneficiara opțiunii prevăzute la art. 124^3 alin. (3), dobânda respectivă va fi considerată ca plată de dobândă de către această entitate.

În ceea ce privește alin. (1) lit. b) și d), România cere agenților plătitori situați pe teritoriul ei să anualizeze dobânda peste o anumită perioadă de timp, care nu poate depăși un an, și să trateze aceste dobânzi anualizate ca plăți de dobândă, chiar dacă nicio cesiune, răscumpărare sau rambursare nu intervine în decursul acestei perioade.

Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c) și d), România va exclude din definiția plății dobânzii orice venit menționat în prevederile legate de organisme sau entități stabilite pe teritoriul lor, unde investiția acestor entități în creanțele prevăzute la alin. (1) lit. a) nu depășește 15% din activele lor. În același fel, prin derogare de la alin. (4), România va exclude din definiția plății dobânzii prevăzute la alin. (1) plata dobânzii sau creditarea într-un cont al unei entități prevăzute la art. 124^3 alin. (2), care nu beneficiază de opțiunea prevăzută la art. 124^3 alin. (3) și este stabilită pe teritoriul României, în cazul în care investiția acestei entități în creanțele prevăzute la alin. (1) lit. a) nu depășește 15% din activele sale. Exercitarea acestei opțiuni de către România implică legătura cu alte state membre.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, procentul prevăzut la alin. (1) lit. d) și la alin. (3) va fi de 25%.

Procentele prevăzute la alin. (1) lit. d) și la alin. (6) sunt determinate în funcție de politica de investiții, așa cum este definită în regulile de finanțare sau în documentele constitutive ale organismelor ori entităților, iar în lipsa acestora, în funcție de componenta reală a activelor acestor organisme sau entități.

Atunci când beneficiarul efectiv este rezident într-un stat membru, altul decât România, unde este agentul plătitor, informațiile minime pe care agentul plătitor trebuie să le comunice autorității competente din România sunt următoarele

Conținutul minim de informații referitoare la plata dobânzii, pe care agentul plătitor trebuie să le comunice, va face distincția dintre următoarele categorii de dobândă și va indica

Autoritatea competentă din România va comunica autorității competente din statul membru de rezidență al beneficiarului efectiv informațiile prevăzute la art. 124^7.

Comunicarea de informații are un caracter automat și trebuie să aibă loc cel puțin o dată pe an, în decursul a 6 luni următoare sfârșitului anului fiscal, pentru toate plățile de dobândă efectuate în cursul acestui an.

Dispozițiile prezentului capitol se completează cu cele ale cap. V din prezentul titlu, cu excepția prevederilor art. 124^35.

În cursul unei perioade de tranziție, începând cu data la care se face referire la alin. (2) și (3), Belgia, Luxemburg și Austria nu sunt obligate să aplice prevederile privind schimbul automat de informații în ceea ce privește veniturile din economii. Totuși, aceste țări au dreptul să primească informații de la celelalte state membre. În cursul perioadei de tranziție, scopul prezentului capitol este de a garanta un minimum de impozitare efectivă a veniturilor din economii sub forma plăților de dobândă efectuate într-un stat membru în favoarea beneficiarilor efectivi, care sunt persoane fizice rezidente fiscal în alt stat membru.

Perioada de tranziție se va termina la sfârșitul primului an fiscal încheiat care urmează după definitivarea ultimului dintre următoarele evenimente

La sfârșitul perioadei de tranziție, Belgia, Luxemburg și Austria sunt obligate să aplice prevederile privind efectuarea schimbului automat de informații privind veniturile din economii, prevăzute la art. 124^7 și 124^8, și să înceteze aplicarea perceperii unei rețineri la sursă și a venitului distribuit, reglementate la art. 124^10 și 124^11. Dacă, în decursul perioadei de tranziție, Belgia, Luxemburg și Austria aleg aplicarea prevederilor privind efectuarea schimbului automat de informații privind veniturile din economii, prevăzut la art. 124^7 și 124^8, atunci nu se vor mai aplica nici reținerea la sursă, nici partajarea venitului, prevăzute la art. 124^10 și 124^11.

În decursul perioadei de tranziție prevăzute la art. 124^9, atunci când beneficiarul efectiv al dobânzii este rezident într-un stat membru, altul decât cel în care agentul plătitor este stabilit, Belgia, Luxemburg și Austria vor percepe o reținere la sursă de 15% în primii 3 ani ai perioadei de tranziție (1 iulie 2005 - 30 iunie 2008), de 20% în timpul următorilor 3 ani (1 iulie 2008 - 30 iunie 2011) și de 35% pentru următorii ani (începând cu 1 iulie 2011).

Agentul plătitor va percepe o reținere la sursă după cum urmează

În scopul aplicării prevederilor alin. (2) lit. a) și b), reținerea la sursă este percepută la pro-rata pentru perioada de deținere a creanței de către beneficiarul efectiv. Dacă agentul plătitor nu este în măsură să determine perioada de deținere pe baza informațiilor de care dispune, se consideră că beneficiarul efectiv a deținut creanța pe toată perioada de existență, dacă beneficiarul nu furnizează o dovadă a datei de achiziție.

Perceperea unei rețineri la sursă de statul membru al agentului plătitor nu împiedică statul membru de rezidență fiscală a beneficiarului efectiv să impoziteze venitul, conform legii sale naționale, prin respectarea prevederilor Tratatului de instituire a Comunității Europene.

În decursul perioadei de tranziție, statele membre care percep reținerea la sursă pot prevedea ca un agent operator care plătește dobândă sau garantează dobânda pentru o entitate prevăzută la art. 124^3 alin. (2) lit. c) stabilită în alt stat membru să fie considerat ca fiind agent plătitor în locul entității și va percepe reținerea la sursă pentru această dobândă, dacă entitatea nu a acceptat formal numele și adresa sa și suma totală a dobânzii care îi este plătită sau garantată, care să fie comunicată conform ultimului paragraf al art. 124^3 alin. (2) lit. c).

Statele membre care aplică o reținere la sursă, conform art. 124^10 alin. (1), vor reține 25% din venitul lor și vor transfera 75% din venit statului membru de rezidență al beneficiarului efectiv al dobânzii.

Statele membre care aplică o reținere la sursă, conform art. 124^10 alin. (5), vor reține 25% din venitul lor și vor transfera 75% altor state membre, proporțional cu transferurile efectuate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1).

Aceste transferuri vor avea loc nu mai târziu de 6 luni de la sfârșitul anului fiscal al statului membru al agentului plătitor, în cazul alin. (1), sau al statului membru al operatorului economic, în cazul alin. (2).

Statele membre care percep o reținere la sursă, conform art. 124^10, prevăd una sau două dintre următoarele proceduri, permițând beneficiarului efectiv să ceară ca o asemenea reținere să nu fie aplicată

La cererea beneficiarului efectiv, autoritatea competentă a statului membru de rezidență fiscală va emite un certificat care indică

Acest certificat este valabil pentru o perioadă care nu depășește 3 ani. Certificatul va fi emis fiecărui beneficiar efectiv care îl solicită, în termen de două luni de la solicitare.

România asigură pentru beneficiarii efectivi rezidenți eliminarea oricărei duble impuneri care ar putea rezulta din perceperea reținerii la sursă în țările care au perioadă de tranziție, prevăzute la art. 124^9, în concordanță cu prevederile alin. (2).

România restituie beneficiarului efectiv rezident în România impozitul reținut conform art. 124^10.

Pe parcursul perioadei de tranziție, prevăzută la art. 124^9, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2010, obligațiunile naționale și internaționale și alte titluri de creanțe negociabile, a căror primă emisiune este anterioară datei de 1 martie 2001 sau pentru care prospectele emisiunii de origine au fost aprobate înainte de această dată de autoritățile competente, în înțelesul Directivei nr. 80/390/CEE privind cerințele de redactare, verificare și distribuire a informațiilor necesare listării ce trebuie publicate pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a bursei, sau de către autoritățile competente ale țărilor terțe, nu sunt considerate creanțe, în înțelesul art. 124^5 alin. (1) lit. a), cu condiția ca niciun fel de emisiuni noi ale acestor titluri de creanțe negociabile să nu fi fost realizate începând cu data de 1 martie 2002. Totuși, dacă perioada de tranziție se prelungește după data de 31 decembrie 2010, prevederile prezentului alineat vor continua să se aplice doar în ceea ce privește aceste titluri de creanțe negociabile

Prevederile alin. (1) nu împiedică în niciun fel România de a impozita veniturile obținute din titlurile de creanțe negociabile la care se face referire în alin. (1), în conformitate cu legislația fiscală națională.

Plățile de dobânzi și redevențe ce provin din România sunt exceptate de la orice impozite aplicate asupra acelor plăți în România, fie prin reținere la sursă, fie prin declarare, cu condiția ca beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevențelor să fie o întreprindere din alt stat membru sau un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru situat în alt stat membru.

O plată făcută de o întreprindere rezidentă în România sau de către un sediu permanent situat în România trebuie să fie considerată ca provenind din România, denumită în continuare stat sursă.

Un sediu permanent este tratat ca plătitor al dobânzilor sau redevențelor doar în măsura în care acele plăți reprezintă cheltuieli deductibile fiscal pentru sediul permanent din România.

O întreprindere a unui stat membru va fi tratată ca beneficiar efectiv al dobânzilor și redevențelor doar dacă primește acele plăți pentru beneficiul său propriu, și nu ca un intermediar pentru o altă persoană, cum ar fi un agent, un mandatar sau semnatar autorizat.

Un sediu permanent trebuie să fie tratat ca beneficiar efectiv al dobânzilor sau redevențelor

Dacă un sediu permanent al unei întreprinderi a unui stat membru este considerat ca plătitor sau ca beneficiar efectiv al dobânzilor ori redevențelor, nicio altă parte a întreprinderii nu va fi tratată ca plătitor sau ca beneficiar efectiv al acelor dobânzi ori redevențe, în sensul prezentului articol. (7) Prezentul articol trebuie să se aplice numai în cazul în care întreprinderea care este plătitor sau întreprinderea al cărei sediu permanent este considerat plătitor al dobânzilor ori redevențelor este o întreprindere asociată a întreprinderii care este beneficiarul efectiv sau al cărei sediu permanent este tratat ca beneficiarul efectiv al acelor dobânzi ori al acelor redevențe.

Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă dobânzile sau redevențele sunt plătite de către ori către un sediu permanent situat într-un stat terț al unei întreprinderi dintr-un stat membru și activitatea întreprinderii este, în întregime sau parțial, desfășurată prin acel sediu permanent.

Prevederile prezentului articol nu împiedică România să ia în considerare, la determinarea impozitului pe profit, atunci când aplică legislația sa fiscală, dobânzile sau redevențele primite de către întreprinderile rezidente, de sediile permanente ale întreprinderilor rezidente în România sau de către sediile permanente situate în România.

Prevederile prezentului capitol nu se vor aplica unei întreprinderi a altui stat membru sau unui sediu permanent al unei întreprinderi a altui stat membru, atunci când condițiile stabilite la art. 124^20 lit. b) nu au fost menținute pentru o perioadă neîntreruptă de cel puțin 2 ani.

Nu se vor acorda beneficiile prezentului capitol în următoarele cazuri:

Prevederile prezentului capitol nu exclud aplicarea prevederilor legislației naționale sau a celor bazate pe tratate, la care România este parte, care sunt necesare pentru prevenirea fraudei sau abuzului.

România poate, în cazul tranzacțiilor pentru care motivul principal sau unul dintre motivele principale este frauda, evaziunea fiscală sau abuzul, să retragă beneficiile stabilite prin prezentul capitol sau poate să refuze aplicarea lui.

Grecia, Letonia, Polonia și Portugalia sunt autorizate să nu aplice prevederile privind scutirea plăților de dobânzi și redevențe între întreprinderi asociate până la data de 1 iulie 2005, iar pe durata perioadei de tranziție de 8 ani, începând cu data de 1 iulie 2005, cota impozitului aplicată în aceste țări plăților de dobândă sau redevențe, care se fac către o întreprindere asociată rezidentă în alt stat membru sau către un sediu permanent al unei întreprinderi asociate a unui stat membru, situat în alt stat membru, nu trebuie să depășească 10% în timpul primilor 4 ani și 5% în timpul următorilor 4 ani. Lituania este autorizată să nu aplice prevederile privind scutirea plăților de dobânzi și redevențe între întreprinderi asociate, până la data de 1 iulie 2005. Pe durata unei perioade de tranziție de 6 ani, începând de la 1 iulie 2005, cota de impozit aplicată în această țară asupra plăților de redevențe făcute către o întreprindere asociată rezidentă în alt stat membru sau către un sediu permanent al unei întreprinderi asociate a unui stat membru, situat în alt stat membru, nu trebuie să depășească 10%. În timpul primilor 4 ani din perioada de tranziție de 6 ani, cota de impozit aplicată asupra plăților de dobânzi făcute unei întreprinderi asociate din alt stat membru sau unui sediu permanent situat în alt stat membru nu va depăși 10%; pentru următorii 2 ani, cota de impozit aplicată asupra unor astfel de plăți de dobânzi nu va depăși 5%. Spania și Republica Cehă sunt autorizate, doar pentru plățile de redevențe, să nu aplice prevederile privind scutirea plăților de redevențe între întreprinderi asociate, până la data de 1 iulie 2005. În timpul unei perioade de tranziție de 6 ani, începând cu data de 1 iulie 2005, cota impozitului aplicată în aceste țări plăților de redevență făcute către o întreprindere asociată din alt stat membru sau către un sediu permanent al unei întreprinderi asociate a unui stat membru, situat în alt stat membru, nu va depăși 10%. Slovacia este autorizată, numai pentru plățile de redevențe, să nu aplice prevederile privind scutirea de impozit pentru o perioadă de tranziție de doi ani, începând cu data de 1 mai 2004. Totuși, aceste reguli tranzitorii sunt supuse aplicării permanente a oricăror cote de impozit, mai scăzute decât cele la care se face referire mai sus, în condițiile unor acorduri bilaterale încheiate între Republica Cehă, Grecia, Spania, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia sau Slovacia și alte state membre.

Când o întreprindere rezidentă în România sau un sediu permanent al unei întreprinderi a unui stat membru, situat în România

Deducerea prevăzută la alin. (2) nu poate să depășească acea sumă mai mică