Înapoi la Legislație

Legea nr. 57/1974 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
222

Pe scurt

Legea nr. 57/1974: LEGE nr. 57 din 29 octombrie 1974 (*republicată*) privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
222 articole.
Cuprins

LEGE nr. 57 din 29 octombrie 1974 (*republicată*) privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 53

Pentru unitățile economice organizate la nivel de fabrica, exploatare sau alte unități similare care au organizare asemănătoare cu cea a întreprinderilor, inclusiv fermele de producție, secțiile de mecanizare a agriculturii, sectoarele de chimizare, sectoarele de întreținere și reparații curente, centrele de reparații capitale, fabricații, montaj și "service" din unitățile de mecanizare a agriculturii, precum și pentru subunitățile care prelucreaza sau industrializeaza produse agricole vegetale sau animale din unitățile agricole de stat, fondul de participare la beneficii se acordă independent de rezultatele obținute pe ansamblul unității din care fac parte, dacă se evidențiază și urmăresc distinct rezultatele activității economice proprii, respectiv au contabilitate separată.

Art. 54

Fondul de participare la beneficii se repartizează de adunarea generală a oamenilor muncii, în raport cu contribuția adusă la dezvoltarea unității și vechimea în unitate, astfel

a)

cel puțin 85% pentru întregul personal muncitor al unității. Pentru a se asigura diferențierea veniturilor oamenilor muncii în raport cu contribuția adusă printr-o activitate îndelungată în întreprindere, suma individuală de participare la beneficii se stabilește în raport cu retribuția tarifară, la care se adauga sporul de vechime și indemnizația de conducere, acolo unde este cazul, corespunzător timpului cît a fost retribuit de unitate

b)

pînă la 5% pentru stimularea mai accentuata a personalului distins cu titlul de fruntas în intrecere și a celorlalți oameni ai muncii care au avut o contribuție deosebită la obținerea de beneficii peste plan. Sumele acordate pe aceasta cale se adauga la cele cuvenite persoanelor în cauza, din cota de 85%

c)

pînă la 5% pentru acoperirea costului excursiilor colective organizate din fondurile în valută alocate, pentru persoanele care au adus o contribuție deosebită la realizarea și depășirea sarcinilor de export

d)

pînă la 5% pentru completarea fondului pentru acțiuni sociale.

Art. 55

Consiliul oamenilor muncii poate să reducă sau sa nu acorde cota de participare la beneficii persoanelor care, în cursul anului, au avut deficiente în activitate sau au savirsit abateri disciplinare. Persoanele cărora, în cursul anului, li s-a desfăcut contractul de muncă din inițiativa lor - demisie - și cele al căror contract de muncă a fost desfăcut de unitate în baza prevederilor art. 130 lit. i), j), k) și 1) din Codul muncii nu beneficiază de cota de participare la beneficii pentru anul respectiv. Reglementările referitoare la participarea oamenilor muncii la beneficii, cuprinse la art. 50-55, se aplică în industrie, construcții, agricultura, transporturi, cercetare științifică, proiectare și inginerie tehnologică, circulația mărfurilor și în alte ramuri ale economiei naționale, potrivit legii.

Art. 57

Personalul muncitor din unitățile miniere și alte unități stabilite prin lege beneficiază de premii anuale, dintr-un fond ce se stabilește în funcție de valoarea producției nete și producția fizica realizată, precum și de beneficiul prevăzut. Mărimea cotelor și condițiile de constituire a fondului de premiere, precum și modul de repartizare a premiilor anuale, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat

G)

SISTEMUL PREMIAL 1. Premii anuale

Art. 58

(1)

Personalul muncitor din aparatul ministerelor economice și celorlalte organe centrale care coordonează activitatea unor ramuri economice beneficiază de premii anuale. Fondul de premii anuale se determina în funcție de rezultatele obținute de totalitatea unităților economice din subordine, pe baza unei cote, stabilită potrivit prevederilor art. 51 alin. (1) lit. a), pentru beneficiul net realizat în cadrul prevederilor de plan pe ansamblul ministerului sau organului central. În cazul depășirii beneficiului net planificat, fondul de premiere se majorează cu aceeași proporție cu care s-a majorat, în medie, fondul de participare a oamenilor muncii la beneficii pe ansamblul unităților economice din subordine. Fondul de premii se acordă cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 52 și se repartizează personalului muncitor în raport cu retribuția tarifară, la care se adauga sporul de vechime și indemnizația de conducere, după caz, corespunzător timpului cît a fost retribuit de unitate. Organul colectiv de conducere, care aproba premiile anuale, va putea folosi pînă la 5% din fondul de premiere pentru stimularea mai accentuata a personalului care a adus o contribuție deosebită la depășirea beneficiilor planificate de către unitățile subordonate. Reducerea sau anularea premiilor se face în condițiile prevăzute la art. 55. Acoperirea financiară a premiilor anuale corespunzătoare beneficiilor realizate în cadrul sarcinii prevăzute prin plan se asigura în limita fondului prevăzut în acest scop în planurile de cheltuieli ale acestor organe, iar majorarea fondului de premii se asigura din beneficiile peste plan realizate pe ansamblul activității acestora, după acoperirea celorlalte destinații stabilite prin lege.

(2)

Personalul muncitor din aparatul celorlalte ministere și organe centrale, cel din aparatul propriu al comitetelor executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, precum și personalul muncitor din celelalte instituții finanțate de la bugetul de stat, beneficiază de premii anuale dintr-un fond ce se constituie în limita fondului de retribuire planificat, prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra fondului de retribuire realizat anual. Premiile se acordă de către organul colectiv de conducere, proporțional cu retribuția tarifară, la care se adauga sporul de vechime și indemnizația de conducere, după caz, corespunzător timpului cît a fost retribuit de unitate. Reducerea sau anularea acestor premii se face în condițiile prevăzute la art. 55.

(3)

La instituțiile de stat autofinanțate fondul de premii anuale constituit potrivit prevederilor alin. (2) se poate completa cu o parte de pînă la 16% din veniturile proprii nete realizate peste cele planificate, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare. Fondul total de premii anuale, astfel majorat, nu va depăși 3% din fondul de retribuire realizat anual al acestor unități. Organul colectiv de conducere repartizează fondul de premii anuale din veniturile nete peste plan, în mod diferențiat, personalului care a contribuit la realizarea acestora, ținînd seama de aportul fiecăruia la rezultatele obținute.

(4)

Personalul muncitor din unitățile noi în construcție, din cantine, precum și din alte unități economice cu activitate similară, care se stabilesc anual prin planul național unic de dezvoltare economico-socială, beneficiază de premii anuale în condițiile ce se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.

(5)

Premiul anual individual ce se acordă potrivit prevederilor alin. (1) - (4), art. 136, 144 sau 169 nu va putea fi mai mare de 3 retribuții tarifare lunare

2.

Premii în cursul anului pentru realizari deosebite

Art. 59

(1)

Personalul din cadrul unităților economice care obține realizari deosebite în munca poate fi premiat în cursul anului, dintr-un fond de premiere ce se poate constitui în cadrul fondului de retribuire planificat, prin aplicarea unei cote de pînă la 1% asupra fondului planificat, separat pentru muncitori și maiștri și separat pentru personalul tehnic, economic, de alta specialitate, administrativ, de deservire și de paza. Fondul de premiere astfel constituit se utilizează în cadrul fiecărei unități, fără a putea fi trecut de la o unitate la alta. Sumele neconsumate din acest fond pot fi reportate în lunile următoare, pînă la sfîrșitul anului. Prevederile prezentului alineat se aplică și de unitățile economice fără personalitate juridică - fabrici, uzine, exploatări și alte unități similare.

(2)

Din fondul de premiere constituit conform prevederilor alin. (1) nu se pot acorda premii personalului ce ocupa funcții de director general și director pe funcții, director, inginer șef, contabil șef sau alte funcții similare.

Art. 60

(1)

Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București pot constitui un fond de premiere de pînă la 0,05% din fondul de retribuire planificat anual pentru unitățile economice în subordine. Din fondul astfel constituit se pot acorda premii în cursul anului muncitorilor și altor categorii de personal din cadrul unităților economice subordonate, inclusiv personalului din conducerea acestor unități, care, prin realizările obținute, au adus o contribuție deosebită la îndeplinirea și depășirea sarcinilor unității în care lucrează.

(2)

La dispoziția conducerii centralelor se poate constitui un fond de premiere, a cărui mărime poate fi de pînă la 0,05% din fondul de retribuire planificat anual pe total centrala. Din acest fond se pot acorda premii în cursul anului personalului din aparatul centralei, precum și muncitorilor și altor categorii de personal al unităților economice în subordine, inclusiv personalului din conducerea acestor unități, care au obținut rezultate deosebite în munca. Directorul general și directorii pe funcții ai centralei nu pot fi premiati din acest fond.

(3)

Premiile individuale ce se acordă din fondurile constituite conform prevederilor alin. (1) și (2) se aproba de către biroul executiv al organului la nivelul căruia se constituie fondul de premiere.

Art. 61

Totalitatea premiilor ce pot fi acordate individual în cursul anului pentru rezultate deosebite nu va fi mai mare de 3 retribuții tarifare lunare.

Art. 62

Pentru realizari deosebite în cadrul unor operațiuni de export, import și de prestări de servicii cu plata în valută, care reprezintă un aport valutar mai ridicat și determina îmbunătățirea cursului de revenire, personalul muncitor din unitățile economice, precum și cel din aparatul ministerelor, celorlalte organe centrale și consiliilor populare județene și al municipiului București, poate fi premiat în cursul anului dintr-un fond stabilit prin planul național unic de dezvoltare economico-socială

3.

Premii pentru economii de materiale și forta de muncă

Art. 63

(1)

Personalul poate beneficia de premii în cursul anului pentru realizarea de economii fata de normele de consum stabilite la materii prime, materiale, combustibili și energie. Mărimea premiilor poate fi de pînă la 30% din valoarea economiei realizate. În cazul unor materiale importante sau deficitare, premiul poate fi de pînă la 50% din valoarea economiilor realizate.

(2)

Premiile pentru economiile realizate se plătesc în limita fondului de retribuire cuvenit unității. În cazul în care se realizează economii la unele materii prime și materiale de importanță deosebită pentru economia naționala, iar economiile realizate la fiecare din acestea reprezintă economii nete la nivelul întreprinderii, pe baza confirmării organului ierarhic superior, fondul necesar pentru plata premiilor se eliberează de banca, din fondurile ce se prevăd în acest scop în planul național unic de dezvoltare economico-socială.

Art. 64

Personalul poate beneficia și de premii în cursul anului pentru economii de forta de muncă, la obținerea cărora contribuie nemijlocit. În primul an de la data aplicării măsurilor care au determinat economia respectiva, mărimea premiului poate fi de pînă la 30% din valoarea economiei realizate, în al doilea an de 10% și în al treilea an de 5%

4.

Prevederi comune articolelor 50-64

Art. 65

(1)

Repartizarea pe persoane a fondului de participare la beneficii, a fondului de premii anuale ce se acordă în unitățile bugetare, organizarea de excursii în străînătate din fondurile alocate în valută, precum și stabilirea persoanelor care urmează sa participe la acestea, se aproba de către consiliul oamenilor muncii din unitatea respectiva. Premiile individuale ce se acordă în cursul anului se aproba de către conducerea unității, de acord cu comitetul sindicatului. Pentru persoanele din conducerea unității, aprobarea se da în toate aceste cazuri de către conducerea organului ierarhic superior, de acord cu organul sindical corespunzător.

(2)

Personalul care se face vinovat de producerea unor accidente de muncă mortale sau care au provocat invaliditate ori a unor avarii ale utilajelor și instalațiilor care produc pagube importante nu beneficiază de participare la beneficii sau premii.

(3)

Modalitățile de defalcare pe unități a cotelor de constituire a fondului de participare la beneficiile ce se realizează în cadrul planului și peste plan, de formare și repartizare a fondurilor ce se atribuie în valută, modalitățile de constituire și repartizare a fondurilor pentru premiile anuale la unitățile bugetare și a premiilor pentru economii, formele specifice de acordare a premiilor pentru economii, precum și alte premii sau recompense cu caracter limitat, ce se acordă personalului din unele sectoare de activitate pentru rezultatele obținute în îndeplinirea anumitor obiective specifice, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat

H)

ALTE DREPTURI DE RETRIBUIRE 1. Sporul de vechime

Art. 66

(1)

Personalul din toate sectoarele de activitate beneficiază, în raport cu vechimea neîntrerupta în aceeași unitate, de un spor la retribuție, după cum urmează: Tranșe de vechime neîntreruptă Cotele din retribuția tarifară între 5-10 ani 3% de la 10-15 ani 5% de la 15-20 ani 7% peste 20 ani 10%

(2)

Pentru personalul unităților din industria miniera, pentru muncitorii, mecanici de locomotiva și personalul operativ din unitățile de exploatare a căilor ferate subordonate Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor, a căror activitate este direct legată de siguranță circulației, precum și pentru docheri, conducători de utilaje portuare și operatori de dana, sporul se calculează în următoarele cote: Tranșe de vechime neîntreruptă Cotele din retribuția tarifară Pentru personalul din unitățile din industria minieră, care lucrează la suprafață Pentru personalul din celelalte unități prevăzute în acest alineat între 1- 5 ani 2% 3% de la 5-10 ani 3% 5% de la 10-15 ani 5% 7% de la 15-20 ani 7% 9% peste 20 ani 10% 12%

(3)

Personalul din alte sectoare de activitate, retribuit pe baza rețelelor de retribuire aprobate pentru industria miniera beneficiază, după caz, de sporul de vechime neîntrerupta în aceeași unitate, după cum lucrează la suprafața sau în subteran.

Art. 67

Cei care au, în cursul unei luni, una sau mai multe absente nemotivate pierd sporul de vechime neîntrerupta pentru acea luna

2.

Sporul pentru munca în condiții deosebite

Art. 68

(1)

Personalul care lucrează în locuri de muncă la care, cu toate măsurile luate, continua sa existe condiții deosebite, are dreptul la un spor de retribuție. Categoriile de locuri de muncă cu condiții deosebite la care se poate acorda spor, cuantumul net, criteriile de diferentiere a acestuia, precum și numărul maxim de personal muncitor căruia i se poate acorda acest spor, se stabilesc anual prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

(2)

Personalul care lucrează la locuri cu condiții grele de muncă poate beneficia de o retribuție tarifară neta mai mare cu pînă la 10%. Unitățile și locurile de muncă, categoriile de personal, procentele de majorare a retributiei tarifare, precum și numărul maxim de personal muncitor care poate primi retribuția tarifară majorată, se stabilesc anual prin planul național unic de dezvoltare economico-socială

3.

Sporul de șantier

Art. 69

Personalului nelocalnic care își desfășoară activitatea la lucrări de prospecțiuni și explorări geologice, studii și cercetări hidrologice, topografice, în unele unități petroliere noi sau în dezvoltare, ori din alte unități cu condiții similare și personalului nelocalnic de pe șantierele de construcții-montaj, precum și personalului aparținînd altor unități care este trimis să execute lucrări de montaj, punere în funcțiune la obiectivele de importanță deosebită, i se poate acorda un spor la retribuția tarifară. Unitățile, cuantumul net al acestui spor pe categorii de personal, precum și numărul maxim de personal muncitor care poate primi spor de șantier, se stabilesc anual prin planul național unic de dezvoltare economico-socială

4.

Alte sporuri

Art. 70

Șeful de echipa sau de brigada, care, pe lîngă activitatea sa de muncitor, conduce o formație de lucru, primește retribuția cuvenită pentru munca prestată ca muncitor și o indemnizație tarifară pentru activitatea efectuată ca șef de echipa sau de brigada, reprezentind cel mult 10% din retribuția sa tarifară. Pentru unele activități specifice, cuantumul acestei indemnizații este prevăzut în anexa nr. IV.

Art. 71

(1)

Personalul care lucrează peste durata normală a zilei de muncă sau în zilele de repaus săptămînal ori în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, are dreptul să fie retribuit conform prevederilor alin. (2) și (3), dacă nu i s-a asigurat, în compensare, timpul liber corespunzător.

(2)

Munca prestată peste durata normală a zilei de lucru necompensata cu timp liber corespunzător se retribuie, pe lîngă retribuția tarifară cuvenită conform reglementărilor în vigoare, cu un spor de 50% din retribuția tarifară pentru primele doua ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru și de 100% pentru orele următoare.

(3)

Sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămînal sau în alte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este egal cu retribuția tarifară, dacă munca astfel prestată n-a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, potrivit legii.

(4)

Personalul cu funcții de execuție și cel operativ, care prin natura muncii lucrează peste programul normal de lucru, poate primi, în locul retributiei pentru ore suplimentare, o retribuție tarifară mai mare cu 5-25%, care se stabilește în raport cu timpul prevăzut a fi prestat, în medie lunară, peste programul normal de lucru.

Art. 72

Personalul care lucrează în schimbul de noapte și are program de lucru de 7 ore primește retribuția cuvenită pentru 8 ore. Atunci cînd programul de lucru în timpul nopții este de 8 ore, pentru munca prestată se acordă un spor de 15% din retribuția tarifară, dacă timpul lucrat noaptea reprezintă cel puțin jumătate din programul de lucru. La unele întreprinderi, sporul pentru munca în timpul nopții poate fi de pînă la 25% din retribuția tarifară

5.

Prevederi comune sporurilor

Art. 73

Lista meseriilor și funcțiilor din exploatarea căilor ferate prevăzute la art. 66 alin. (2), activitățile, categoriile de personal, procentul cu care se majorează retribuția tarifară, conform art. 71 alin. (4), precum și reglementările privind situațiile de excepție cuprinse la art. 72, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat

6.

Drepturile celor numiți temporar

Art. 74

(1)

Cel care a fost numit temporar într-un post de conducere vacant sau în locul unei persoane cu funcție de conducere ce lipsește o anumită perioada din unitate are dreptul sa primească, în locul retributiei funcției pe care este încadrat, retribuția prevăzută pentru funcția pe care temporar o îndeplinește. Persoana numita temporar beneficiază de noua retribuție numai dacă nu este locțiitorul de drept al persoanei titulare. Atunci cînd retribuția tarifară a funcției pe care a fost numit temporar este stabilită pe nivel de baza și gradatii, persoana respectiva va primi retribuția la nivel de baza; în cazul cînd aceasta persoana are deja o retribuție care depășește nivelul de baza al funcției pe care o ocupa temporar, va primi gradatia care îi asigura o clasa de retribuire în plus.

(2)

Diferența de retribuție prevăzută la alin. (1) se acordă pentru întreaga perioadă de înlocuire, numai dacă această perioadă depășește 30 de zile calendaristice. Pentru perioade mai mici de 30 de zile, precum și în cazul înlocuirii celor aflați în concediu de odihnă sau în delegație, indiferent de durata, nu se plătește aceasta diferența

7.

Drepturile de transferare

Art. 75

(1)

Personalul transferat în interesul serviciului în alta localitate, precum și personalul mutat în cadrul aceleiași unități, dar în alta localitate, are dreptul la: a) rambursarea costului transportului pentru el și membrii familiei sale, precum și pentru gospodăria sa

b)

diurna de deplasare pe durata călătoriei

c)

plata unei indemnizații egala cu retribuția sa medie lunară

d)

plata unei indemnizații egala cu 1/4 din retribuția sa medie lunară pentru fiecare membru de familie

e)

un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa.

(2)

Indemnizația, prevăzută la alin. (1) lit. c) se plătește numai în cazul mutării efective în localitatea în care a fost transferat, iar drepturile de la lit. s) și d), numai în cazul schimbării domiciliului celui transferat și - după caz - al membrilor săi de familie în acea localitate.

(3)

Drepturile prevăzute la alin. (1) se suporta de către unitatea la care a avut loc transferul; costul transportului prevăzut la lit. a) se avansează de unitatea de la care se transfera și se rambursează acesteia de către unitatea la care transferul se efectuează.

(4)

Transferul în alta localitate se va putea face, în toate cazurile, numai cu asigurarea suprafeței locative corespunzătoare.

(5)

Condițiile de stabilire a retributiei tarifare pentru personalul care este transferat sau trecut în interesul serviciului în aceleași categorii tarifare sau funcții, ori în funcții echivalente, în unități sau compartimente la care se aplică niveluri de retribuire mai mici sau mai mari decît acelea de unde a fost trecut sau transferat, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat. Tot astfel se stabilește și modul de încadrare a persoanelor care, din motive independente de activitatea lor, au fost trecute sau transferate, în interesul serviciului, în categorii tarifare sau în funcții cu niveluri mai mici de retribuire

I)

ALTE DREPTURI

Art. 76

Pe lîngă veniturile directe, obținute pe calea retribuirii, inclusiv participarea la beneficii, personalul muncitor beneficiază și de concediu de odihnă anual plătit, repaus săptămînal, măsuri pentru protecția muncii, trimiterea la odihna și tratament balneo-climateric, ajutoare pentru copii, ajutoare pentru incapacitate de muncă, pensii, unele drepturi specifice pentru cei care lucrează la locuri de muncă cu condiții deosebite, precum și alte drepturi prevăzute de lege.

Art. 77

(1)

Personalul muncitor care lucrează la locuri de muncă la care, cu toate măsurile luate, continua sa existe condiții deosebite de muncă, poate beneficia de următoarele drepturi

a)

avantaje la pensionare, în condițiile stabilite de lege, pentru personalul muncitor care lucrează în locuri de muncă ce se încadrează în grupele I și II în raport cu condițiile de muncă, complexitatea, solicitarea mai mare și importanță muncii

b)

concediu de odihnă suplimentar

c)

durata redusă a timpului de muncă, fără scăderea retributiei

d)

echipament de protecție pentru prevenirea accidentelor de muncă și imbolnavirilor profesionale

e)

echipament de lucru

f)

materiale igienico-sanitare

g)

alimentație specială în scopul creșterii rezistentei organismului

h)

alte drepturi prevăzute de reglementările în vigoare pentru anumite ramuri de activitate.

(2)

Condițiile și locurile de muncă la care se acordă drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat.

Art. 78

Oamenii muncii beneficiază de dreptul de a primi locuința din fondul locativ construit de unități, precum și de dreptul de a-și construi locuința proprietate personală, cu sprijin din partea statului. Atribuirea locuințelor sau aprobarea construirii locuințelor proprietate personală se face de către consiliul oamenilor muncii împreună cu organele sindicale, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 79

Pentru contribuția adusă la realizarea exportului, personalul muncitor din unitățile producătoare va putea beneficia de participarea la excursii colective în străînătate, organizate de către întreprinderi pe baza valutei primite în raport cu depășirea exportului, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare

J)

CONSTITUIREA SI FOLOSIREA FONDURILOR PENTRU ACȚIUNI SOCIALE LA DISPOZIȚIA ÎNTREPRINDERII

Art. 80

(1)

Pentru a crea condiții de soluționare directa a unor acțiuni sociale legate de satisfacerea cerințelor oamenilor muncii, unitățile economice au la dispoziție fonduri pentru acțiuni sociale.

(2)

Fondul pentru acțiuni sociale se constituie din: a) prelevări din beneficiul planificat în limita sumelor prevăzute cu aceasta destinație, stabilite pentru fiecare acțiune potrivit normelor și normativelor în vigoare

b)

o cota de pînă la 5% din fondul de participare la beneficii, constituit pe baza rezultatelor din anul anterior, potrivit repartiției stabilite de adunarea generală a oamenilor muncii

c)

sumele reprezentind contribuția datorată, potrivit legii, de către personalul muncitor pentru trimiteri la tratament balnear și odihnă și întreținerea copiilor în creșele și grădinițele care funcționează pe lîngă unitățile respective.

(3)

Fondul pentru acțiuni sociale la dispoziția întreprinderii se utilizează, în condițiile legii, pentru

a)

cheltuielile pentru bilete de tratament balnear și odihnă

b)

cheltuielile de regie și hrana pentru creșele și grădinițele care funcționează pe lîngă unitățile economice

c)

cheltuielile de regie și alte cheltuieli pentru cantine

d)

cheltuielile pentru întreținere și reparații și alte cheltuieli la căminele muncitorești pentru tineret

e)

cheltuielile pentru întreținerea și funcționarea dispensarelor medicale din cadrul unităților economice

f)

alte cheltuieli stabilite potrivit legii.

(4)

Consiliul oamenilor muncii poate aproba ca pentru personalul distins cu titlul de fruntas în intrecere, să se acorde bilete de tratament și odihnă cu reducere de 50% a contribuției datorate de beneficiar. Numărul biletelor ce pot fi acordate în aceste condiții va fi de cel mult 10% din numărul total al biletelor repartizate prin sindicat. Aceste reduceri ale contribuțiilor se acoperă din sumele alocate de la fondul de participare la beneficii în vederea completării fondului pentru acțiuni sociale.

(5)

Întreprinderile economice, precum și centralele, pentru activitatea proprie, întocmesc anual un plan de venituri și cheltuieli pentru fondurile destinate acțiunilor sociale, care face parte integrantă din bugetul lor de venituri și cheltuieli. Acesta se supune, de către consiliul oamenilor muncii, spre dezbatere și aprobare, adunării generale a oamenilor muncii.

(6)

Economiile ce rezultă anual la planul de cheltuieli privind acțiunile sociale se reportează în anul următor cu aceeași destinație. În situația în care fondul planificat pentru acțiuni sociale nu acoperă cheltuielile efectuate în cursul anului, diferența se suporta direct din rezultatele financiare ale unității.

(7)

La unitățile economice la care veniturile din sursele prevăzute la alin. (2) nu acoperă în totalitate cheltuielile pentru acțiuni sociale prevăzute de lege, sumele necesare se asigura din fondurile alocate cu aceasta destinație de la bugetul de stat.

Articolele următoare · 79 din 222