LEGE nr. 57 din 3 octombrie 1968 (*republicată*) de organizare și funcționare a consiliilor populare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Comitetele executive sau, după caz, birourile executive ale comisiilor populare sînt alese pe întreaga durata a mandatului consiliilor populare. După încetarea mandatului consiliului popular, comitetul executiv sau, după caz, biroul executiv continua sa funcționeze pînă la alegerea noului comitet sau birou executiv.
Comitetele executive sau, după caz, birourile executive ale consiliilor populare se compun din președinte, unu sau mai mulți vicepreședinți, dintre care unul poate fi prim-vicepreședinte și din alți membri al căror număr se stabilește, pentru fiecare categorie de consilii populare, prin decret al Consiliului de Stat. Comitetul executiv sau, după caz biroul executiv al consiliului popular are un secretar numit de consiliul popular, cu acordul organului administrației de stat ierarhic superior comitetului sau biroului executiv.
Președinții comitetelor și birourilor executive ale consiliilor populare municipale, orășenești și comunale sînt, în același timp, primării municipilor, orașelor și comunelor.
Comitetul sau biroul executiv al consiliului popular își desfășoară activitatea pe baza principiului conducerii colective. Comitetul sau biroul executiv în întregul său și fiecare dintre membrii săi sînt răspunzători în fața consiliului popular, precum și în fața comitetului sau biroului executiv al consiliului popular ierarhic superior și a Consiliului de Miniștri. Fiecare membri al comitetului sau biroului executiv este răspunzător atît pentu propria sa activitate, cît și pentru întreaga activitate a comitetului sau biroului executiv din care face parte.
Comitetul sau biroul executiv se întrunește ori de cîte ori este necesar și cel puțin o dată pe luna, lucrînd valabil în prezenta majorității membrilor săi. Convocarea comitetului sau biroului executiv se face de președinte cu cel puțin două zile înainte de data ședinței.
La ședințele comitetelor și birourilor executive participa, de regula, reprezentanți ai consiliilor teritoriale ale sindicatelor, ai consiliilor locale ale femeilor, ai organizației locale a Uniunii Tineretului Comunist, conducătorii organelor locale de specialitate ale administrației de stat, precum și reprezentanți ai uniunii județene a cooperativelor agricole de producție sau, după caz, ai cooperativelor agricole de producție. Hotărîrile în legătură cu repartizarea locuințelor pe întreprinderi și alte unități socialiste, aprovizionarea populației, precum și cele cu privire la alte probleme social-culturale, se iau de comun acord de către comitetele sau birourile executive și consiliile teritoriale ale sindicatelor. La ședințele comitetelor sau birourilor executive pot fi de asemenea invitate persoane din conducerea ministerelor, a celorlalte organe centrale ale administrației de stat, a unităților economice și instituțiilor social culturale, a organizațiilor obștești, precum și alte persoane a căror prezenta este socotită utila.
Comitetele sau birourile executive emit decizii, pe baza și în vederea executării legii, cu votul majorității membrilor lor. Deciziile se semnează de președinte și se contrasemnează de secretarul comitetului sau biroului executiv. Deciziile comitetelor sau birourilor executive sînt obligatorii în unitățile administrativ-teritoriale în care sînt alese consiliile populare. Deciziile ilegale ale comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor populare se anulează de organele ierarhic superioare ale acestora.
Prim -vicepreședintele, vicepreședinții și unii membri ai comitetelor executive ale consiliilor populare județene, al municipiului București, ale municipiilor și ale sectoarelor municipiului București desemnați de comitetul executiv, alcătuiesc biroul permanent al comitetului executiv. Președintele biroului permanent al comitetului executiv este prim-vicepreședintele comitetului executiv al consiliului popular. Biroul permanent decide în problemele activității curente a comitetului executiv, urmînd ca asupra deciziilor adoptate să fie informat comitetul executiv în prima sa ședința. Comitetul executiv controlează deciziile biroului permanent și, în cazul în care constata ca acestea sînt neconforme cu legea sau ne temeinice, dispune anulare lor. Președintele și ceilalți membri ai comitetului executiv al consiliului popular răspund de respectarea stricta a disciplinei de plan și financiare, de buna gospodărire și folosirea eficienta a tuturor mijloacelor materiale și financiare, precum și de îndeplinirea întocmai a hotărîrilor de partid și a legilor tarii în activitatea consiliului popular. În executarea bugetului, președintele biroului permanent al comitetului executiv al consiliului popular îndeplinește atribuțiile de ordonator principal de credite.
Comitetul sau biroul executiv al consiliului popular stabilește atribuțiile președintelui, prim-vicepreședintelui, vicepreședinților și secretarului. Unele din atribuțiile președintelui, stabilite de comitetul sau de biroul executiv, pot fi îndeplinite, în mod permanent și sub îndrumarea președintelui, de către prim-vicepreședinte sau după caz, de către unul dintre vicepreședinți. Președintele, prim-vicepreședintele, vicepreședinții și secretarul asigura, în condițiile stabilite prin decizia comitetului sau biroului executiv, coordonarea, îndrumarea și controlul activității compartimentelor repartizate, avînd dreptul de a da dispoziții în scopul îndeplinirii atribuțiilor ce le revin. Președintele biroului executiv al consiliului popular orasenesc și comunal este ordonator principal de credite. Secretarul comitetului sau biroului executiv al consiliului popular participa de drept la sesiunile consiliului, la ședințele comitetului sau biroului executiv, precum și la lucrările biroului permanent al comitetului executiv, cu vot consultativ. Secretarul are obligația de a sesiza comitetul sau biroului executiv cazurile în care unele proiecte de hotărîri sau decizii nu întrunesc condițiile prevăzute de lege. În situația în care hotărîrea sau decizia a fost adoptată cu nerespectarea legii, secretarul este obligat sa încunoștințeze orgnul ierarhic superior.
Deciziile cu caracter normativ ale comitetelor sau birourilor executive se aduc la cunoștința populației prin publicare afișare sau prin orice alt mijloc de publicitate. În unitățile administrativ-teritoriale locuite și de populație de alta naționalitate decît cea română, aceste decizii se aduc la cunoștința cetățenilor și în limba acelei naționalitati.
Consiliile populare aleg dintre deputați, în prima sesiune și pentru întreaga durata a mandatului lor, comisii permanente, organizate pe principalele ramuri și domenii de activitate, după caz- industrie, agricultura, construcții, gospodărie comunală, comerț, prestări de servicii, învățămînt, cultura, sănătate și altele - potrivit specificiului și nevoilor locale. Prin comisiile permanente deputații contribuie la îndeplinirea atribuțiilor consiliilor populare. Fiecare comisie permanenta își alege un președinte și după caz, un vicepreședinte, precum și un secretar.
Comisiile permanente au următoarele sarcini
studiază problemele privind realizarea planului de dezvoltare a economiei locale și bugetului local, precum și celelalte probleme ce interesează unitatea administrativ- teritorială, pe baza hotărîrii consiliului popular, la cererea comitetului sau biroului executiv ori din proprie inițiativă și prezintă propunerile lor
controlează realizarea planului de dezvoltare a economiei locale.; controlează activitatea organelor locale de specialitate ale administrației de stat, a unităților economice și instituțiilor subordonate consiliului popular, precum și modul în care acestea aplica dispozițiile legale, hotărîrile consiliului popular și deciziile comitetului sau biroului executiv, făcînd propuneri consiliului popular sau comitetului ori biroului executiv
prezintă consiliului popular, din proprie inițiativă, proiecte de hotărîri; avizează proiecte de hotărîri și de decizii elaborate de comitetul sau biroul executiv care urmează să fie supuse spre adoptare sau spre ratificare consiliului popular; pot prezenta rapoarte sau coraparte la problemele supuse dezbaterii consiliului popular; controlează modul cum sînt rezolvate scrisorile oamenilor muncii și fac propuneri consiliului popular sau comitetului ori biroului executiv.
Comisiile permanente ale consiliilor populare se întrunesc periodic și ori de cîte ori este necesar. Comisiile permanente atrag la activitatea lor cetățeni care, prin pregătirea de specialitate și experienta lor, pot contribui la îndeplinirea sarcinilor acestor comisii; ele își pot constitui colective de lucru, conduse de un deputat.
Comisiile permanente sînt sprijinite în activitatea lor de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare, care le creează condiții pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin. Comisiile permanente rapsund de întreaga lor activitate față de consiliile populare care le-au ales și le prezintă rapoarte cu privire la constatările făcute și la propria lor activitate.
Președintele comisiei permanente participa la ședințele comitetului sau biroului executiv, la adunările cetățenilor și la ședințele comitetelor de cetățeni, ori de cîte ori se examinează probleme din ramura sau domeniul de activitate al comisiei.
Consiliul popular poate alege, din rindul deputaților, comisii temporare pentru examinarea unor probleme, stabilind sarcinile și modul de activitate pentru fiecare dintre aceste comisii.
În scopul participării cetățenilor la dezbaterea principalelor probleme ale dezvoltării economico-sociale a localităților, se organizează adunări ale cetățenilor.
Adunările cetățenilor îndeplinesc următoarele sarcini principale
dezbat proiectul planului de dezvoltare economico-socială al unității administrativ-teritoriale, înainte de a fi supus spre adoptare consiliului popular, precum și măsurile stabilite pentru realizarea planului; dezbat, de asemenea, programele de măsuri în vederea executării, la timp și în bune condiții a lucrărilor agricole, programele de perspectiva și planurile anuale de creștere a animalelor în gospodăriile populației, schițele de sistematizare și alte probleme privind dezvoltarea economico-socială a localităților, proiectele de hotărîri ale consiliului popular și de alte acte normative și fac propuneri consiliului popular sau, după caz, comitetului sau biroului executiv
asculta și dezbat rapoarte asupra activității desfășurate de consiliul popular și comitetul sau biroul execuiv
asculta și dezbat dări de seama din partea delegaților sătești ai consiliului popular asupra activității desfășurate de aceștia și fac propuneri în legătură cu problemele ce urmează să fie examinate în sesiunile consiliului popular ori în ședințele comitetului sau biroului executiv, precum și în legătură cu organizarea și desfășurarea unor acțiuni cu caracter obștesc
hotărăsc, potrivit legii, în probleme privind realizarea unor lucrări de interes obștesc, elaborarea schitelor de sistematizare a localităților, asigurarea pazei bunurilor, gospodărirea fondului silvic și a pasunilor comunale, precum și în alte probleme date prin lege în competența lor
îndeplinesc alte sarcini, potrivit legii.
Adunarea cetățenilor se convoacă semestrial de comitetul sau biroul executiv al consiliului popular împreună, atunci cînd este cazul, cu organele locale ale Frontului Democrației și Unității Socialiste. Lucrările adunării cetățenilor sînt conduse de un prezidiu ales de adunare.
Delegatul sătesc este ales, de regula, dintre deputații consiliului popular. În mod excepțional, la propunerea adunării cetățenilor delegatul sătesc poate fi ales și dintre alți locuitori ai satului care nu au calitatea de deputat. Delegatul sătesc al consiliului popular supune dezbaterii consiliului popular comunal, orasenesc sau munciipal, ori biroului sau comitetului execuiv al acestuia, problemele specifice vieții social-economice a satului, propunerile făcute în adunările cetățenilor și orice alte propuneri în legătură cu promovarea intereselor satului și urmărește, împreună cu deputații din același sat, aducerea la îndeplinire a hotărîrilor consiliului popular, a deciziilor biroului sau comitetului executiv și a hotărîrilor adunării cetățenilor. Delegatul sătesc participa la sesiunile consiliului popular comunal, orasenesc sau municipal și la ședințele biroului sau comitetului executiv al acestuia, cînd se dezbat probleme care interesează satul.
În îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, delegatul sătesc al consiliului popular
ia măsuri pentru cunoașterea de către locuitorii satului a legilor, precum și a hotărîrilor consiliului popular și deciziilor biroului sau comitetului executiv, și organizează, împreună cu deputații, aducerea la îndeplinire a acestora
se preocupa de buna desfășurare a activității economice și social-culturale din cuprinsul satului; se îngrijește de buna organizare și funcționare a pazei obștești și menținerea ordinii în sat
propune, cînd considera necesar, convocarea adunării cetățenilor pentru dezbaterea ori soluționarea unor porbleme de competența acesteia; sprijină organizarea și buna desfășurare a adunărilor cetățenilor și ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor acestora
urmărește rezolvarea, potrivit legii, a cerințelor, reclamatiilor și sesizarilor adresate consiliului popular și biroului sau comitetului executiv
prezintă în adunarea cetățenilor dări de seama asupra activității desfășurate.
Deputații au dreptul și obligația de a participa la întreaga activitate a consiliilor populare, de a lua parte la dezbateri și la adoptarea hotărîrilor. Ei trebuie să desfășoare o activitate susținută pentru îndeplinirea mandatului ce le-a fost încredințat, sa mobilizeze masele de cetățeni la infaputirea, în unitățile administrativ-teritoriale, a politicii partidului sis statului.
Deputații consiliilor populare sînt obligați sa țină consfatuiri cu cetățenii din circumscripțiile electorale în care sînt aleși, pentru a se consulta cu ei în legătură cu problemele ce urmează să fie dezbătute în sesiuni și cu organizarea și desfășurarea unor acțiuni cu caracter obștesc. De asemenea, sînt obligați să prezinte, cel puțin o dată la 3 luni, în adunări ale alegătorilor din circumscripția electorală în care sînt aleși, dări de seama privind activitatea lor și a consiliului popular din care fac parte.
Deputații au dreptul de a fi aleși în comisiile permanente și temporare, în comitetul sau biroul executiv al consiliului popular, precum și dreptul și obligația de a participa la activitatea acestora.
Deputații au dreptul și obligația
să se adreseze comitetului sau biroului executiv al consiliului popular și organelor locale de specialitate ale administrației de stat și să le solicite sprijin în rezolvarea problemelor ce interesează populația din circumscripțiile electorale în care sînt aleși
sa pună întrebări și sa adreseze interpelări comitetului sau biroului executiv, oricărui membru al acestuia, precum și conducătorilor organelor locale de specialitate ale administrației de stat, ai unităților economice și instituțiilor social-culturale subordonate consiliului popular, cu privire la activitatea acestora; cei întrebați sau interpelati sînt obligați sa răspundă în cadrul aceleiași sesiuni; în cazul cînd cei întrebați sau interpelati nu pot răspunde în aceeași sesiune, ei sînt obligați sa dea răspuns pînă la sesiunea următoare a consiliului popular
sa ceara și să obțină de la comitetul sau biroul executiv informațiile ce le sînt necesare în vederea participării la dezbateri și a pregătirii interpelarilor
sa conducă, în circumscripțiile electorale în care sînt aleși, activitatea comitetelor de cetățeni
sa urmărească rezolvarea cererilor, reclamatiilor, sesizarilor și propunerilor făcute de cetățeni, informindu-i asupra modului în care au fost soluționate.
Deputații își exercită drepturile și își îndeplinesc îndatoririle pe toată durata mandatului consiliului popular în care sînt aleși. Ei răspund în fața alegătorilor atît pentru activitatea proprie, cît și pentru activitatea consiliului popular. De asemenea, ei răspund față de consiliul popular pentru îndeplinirea sarcinilor încredințate de acesta. Încetarea mandatului deputatului poate avea loc, înainte de expirarea mandatului consiliului popular în care este ales, în caz de revocare, la cerere, schimbare definitivă a domiciliului sau pierdere a drepturilor electorale.
În exercitarea drepturilor și în îndeplinirea îndatoririlor sale, deputatul se bucura de protecția legii ca și persoanele care îndeplinesc funcții ce implica exercițiul autorității de stat.
În realizarea unitară a politicii partidului și statului în ramurile sau domeniile financiar, agricol, ape, comercial, turism, învățămînt, cultura și educație socialistă, sănătate, munca și ocrotire socială, pe lîngă comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare sînt orgnizate, potrivit normelor stabilite de Consiliul de Stat, organe locale de specialitate ale administrației de stat.
Organele locale de specialitate ale administrației de stat sînt subordonate consiliilor populare și comitetelor sau birourilor executive ale acestora. De asemenea, ele sînt subordonate și organelor locale și centrale de specialitate. Organele locale de specialitate ale administrației de stat sînt conduse, indrumate și controlate de comitetele sau birourile executive ale consiliilor populare, în scopul aducerii la îndeplinire a hotărîrilor consiliilor populare, a deciziilor comitetelor sau birourilor executive, precum și a hotărîrilor Camerei legilative a consiliilor populare. Organele locale de specialitate ale administrației de stat acorda asistența comitetelor sau birourilor executive ale consiliilor populare ierarhic inferioare celor pe lîngă care sînt organizate, în vederea rezolvarii problemelor tehnice de specialitate.
Ministerele și celelalte organe centrale vor acorda comitetelor și birourilor executive ale consiliilor populare sprijin nemijlocit în rezolvarea principalelor probleme în legătură cu dezvoltarea industriei mici, a gospodăriei comunale, a activității de construcții și sistematizare, de prestări de servicii către populație, aprovizionarea și desfacere: de asemenea, le vor acorda sprijin nemijlocit în dezvoltarea științei și învățămîntului, ocrotirii sănătății, culturii și educației socialiste, în elaborarea studiilor privind dezvoltarea armonioasă, economică și social-culturală a județelor, municipiilor, orașelor și comunelor, în valorificarea eficienta a resurselor materiale și umane din unitățile administrativ-teritoriale, pentru creșterea continua a bunastarii materiale și culturale a poporului. Ministerele și celelalte organe centrale sînt obligate sa acorde comitetelor și birourilor executive ale consiliilor populare asistența în vederea rezolvarii problemelor tehnice de specialitate. Comitetul pentru Problemele Consiliilor Populare, organ de partid și de stat, îndrumă și controlează activitatea consiliilor populare și a comitetelor și birourilor lor executive, în condițiile legii.
Ministerele și celelalte organe centrale de stat pot transmite organelor locale de specialitate, prin comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, indicații tehnice și de specialitate, în ramurile sau domeniile pe care le conduc. Instrucțiunile, ordinele, regulamentele și orice alte acte cu caracter normativ, privind activitatea locală, ale ministerelor și celorlalte organe centrale se transmit organelor locale de stat numai după apronarea lor, potrivit legii, de către Camera legislativă a consiliilor populare.
Ministerle și celelalte organe centrale, de acord cu comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, întocmesc proiecte de regulamente privind funcționarea organelor locale de specialitate ale administrației locale de stat, care se supun spre dezbatere și aprobare Camerei legilative a consiliilor populare.
În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, organele locale de specialitate ale administrației de stat emit dispoziții. Dispozițiile ilegale se anulează de consiliile populare și de comitetele sau birourile executive ale acestora. Aceste dispoziții pot fi suspendate de către miniștri sau ceilalți conducatori ai organelor centrale de specialitate, care au obligația de a sesiza, în prealabil, cu privire la măsura suspendării, comitetului executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București. În situația în care apar divergențe între comitetul executiv al consiliului popular județean sau al municipiului București și organul central de specialitate, aceste divergențe se supun spre rezolvare Consiliului de Miniștri. Organele locale de specialitate ale administrației de stat pot transmite între ele și unitățile pe care le coordonează, precum și între aceste unități, bunuri mobile aflate în administrarea lor. De asemenea, pot transmite altor unități de stat bunuri mobile pînă la valoarea de 30.000 lei.
Consiliul popular al municipiului București conduce și răspunde de întreaga activitate locală de stat în municipiul București, asigurind dezvoltarea multilaterala a acestuia corespunzător insemnatatii sale de Capitala a Republicii Socialiste România și de principal centru politic, economic, social-cultural, artistic și științific.
Hotărîrile Consiliului popular al municipiului București și deciziile comitetului sau executiv și obligatorii atît în cuprinsul municipiului București cît și al comunelor sale suburbane.
În sectoarele municipiului București funcționează consiliile populare, prin care oamenii muncii exercita puterea de stat în aceste unități administrativ-teritoriale.
Consiliul popular al municipiului București coordonează, îndrumă și controlează activitatea consiliilor populare ale sectoarelor și ale comunelor suburbane, urmărind îmbunătățirea continua a acesteia, precum și atragerea cetățenilor la rezolvarea treburilor de stat și obștești; controlează hotărîrile consiliilor populare ale sectoarelor și ale comunelor sale suburbane.
Comitetele executive ale consiliilor populare ale sectoarelor municipiului București și birourile executive ale consiliilor populare ale comunelor suburbane sînt subordonate consiliilor populare care le-au ales și Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului București. Hotărîrile consiliilor populare ale sectoarelor și ale comunelor suburbane, precum și deciziile comitetelor sau birourilor executive ale acestora, sînt obligatorii în sectoarele sau comunele suburbane în care sînt alese consiliile populare.
Prevederile referitoare la organizarea și funcționarea consiliilor populare și a comitetelor sau birourilor lor executive se aplică, în mod corespunzător, consiliilor populare ale municipiului București și sectoarelor acestuia, precum și comitetelor lor executive.
Consiliul popular al municipiului București exercita, în mod corespunzător, atribuțiile prevăzute în prezenta lege pentru toate categoriile de consilii populare.
Comitetul executiv al Consiliului popular al municipiului București exercita, în mod corespunzător, atribuțiile prevăzute în prezenta lege pentru comitetele executive ale tuturor categoriilor de consilii populare Președintele Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului București este, în același timp, primarul general al Capitalei Republicii Socialiste România. Președinții comitetelor executive ale consiliilor populare ale sectoarelor municipiului București sînt, în același timp, și primării sectoarelor.
Consiliile populare ale sectoarelor municipiului București exercita, în mod corespunzător, atribuțiile prevăzute la art. 41 și art. 42 pct. 2 lit.a) și c).
Comitetele executive ale consiliilor populare ale sectoarelor municipiului București exercita, în mod corespunzător, atribuțiile prevăzute la art. 50, 51, 52 și la art. 53 pct. 2.