LEGE nr. 566 din 9 decembrie 2004 a cooperației agricole
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege stabilește cadrul legal al înființării, organizării și funcționării cooperației în sectorul agroalimentar.
Cooperativa agricolă reprezintă o asociație autonomă de persoane fizice și/sau juridice, după caz, persoană juridică de drept privat, constituită pe baza consimțământului liber exprimat de părți, în scopul promovării intereselor membrilor cooperatori, în conformitate cu principiile cooperatiste, a implementării politicilor agricole de stimulare a asocierii producătorilor din domeniu, care se organizează și funcționează potrivit prevederilor prezentei legi.
Cooperativa agricolă este o asociație autonomă cu un număr nelimitat de membri, cu capital variabil, care exercită o activitate economică, tehnică și socială în interesul privat al membrilor săi.
Persoanele juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi în concordanță cu legislația în vigoare sau să aibă cod CAEN autorizat pentru funcționare din secțiunea A «Agricultură, silvicultură și pescuit», diviziunea 01 sau secțiunea C «Industria prelucrătoare», diviziunea 10, 11, 12 sau secțiunea H «Transport și depozitare», diviziunea 52.
Gospodăria țărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperativele agricole. Definirea, modul de autorizare și organizare a gospodăriei țărănești, modelul de atestat și modelul de carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol sunt prevăzute în anexele nr. 1-3 , care fac parte integrantă din prezenta lege.
Cooperativele agricole pot fi de gradul 1, 2 și 3.
Cooperativele agricole de gradul 1 sunt persoane juridice constituite, după caz, din persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și/sau întreprinderi familiale, definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 .
Cooperativele agricole de gradul 2 sunt persoane juridice constituite din persoane juridice și/sau persoane fizice, din persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 , după caz, în scopul integrării pe orizontală și pe verticală a activității economice desfășurate de acestea și autorizate în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Cooperativele agricole de gradul 3 sunt persoane juridice constituite din cooperative agricole de gradul 2 care derulează investiții în comun cu respectarea principiilor cooperatiste.
Cooperativa agricolă se constituie și funcționează cu un număr minim de 5 persoane. Capitalul social este format din părți sociale de valoare egală; valoarea nominală se stabilește prin actul constitutiv. Părțile sociale pot fi în bani și/sau în natura; aportul în numerar este obligatoriu la constituirea oricărei cooperative agricole.
Cooperativa agricolă cuprinde entități juridice pe domenii și ramuri de activitate, cum ar fi
cooperative agricole de servicii, care asigură în sistem cooperativ serviciile pentru micii producători
cooperative agricole de achiziții și vânzări, care organizează atât cumpărările de materiale și de mijloace tehnice necesare producției agricole, cât și vânzările produselor agricole
cooperative agricole de procesare a produselor agricole, care asigură produse tipice, de marcă, cu prezență permanentă
cooperative agricole manufacturiere și de mica industrie în agricultură
cooperative agricole de exploatare și gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole și a efectivelor de animale; e^1) cooperative agricole care pot desfășura, în comun, activitățile prevăzute la lit. a)-e) și care pot organiza integrarea, în condițiile legii, a producției agricole primare rezultate din exploatațiile membrilor cu procesarea și/sau cu comercializarea, precum și utilizarea în comun a utilajelor și construcțiilor care aparțin cooperativelor agricole
cooperative agricole pentru asistență mutuală și asigurare agricolă
cooperative agricole de tipurile mai sus menționate și de alte tipuri care se vor constitui cu respectarea dispozițiilor prezentei legi
societatea cooperativă agricolă va putea derula toate operațiunile prevăzute la lit. a)-f) în cadrul aceleiași societăți cooperative.