LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Publicitatea televizată și teleshoppingul trebuie să fie ușor de identificat și trebuie să fie separate de conținutul editorial. Fără a aduce atingere utilizării de noi tehnici publicitare, se asigură o separare prin mijloace optice și/sau acustice și/sau spațiale între publicitatea televizată, teleshopping și, respectiv, celelalte părți ale programelor.
Spoturile publicitare și de teleshopping izolate, altele decât cele difuzate în cadrul transmisiilor sportive, constituie o excepție și pot fi difuzate numai în cazuri stabilite ca atare de Consiliu.
Inserarea spoturilor publicitare, inclusiv a celor autopromoționale sau de teleshopping, se poate face numai între programe. Dacă se respecta condițiile prevăzute la alin. (4)-(7) , spoturile de publicitate sau de teleshopping pot fi inserate și în timpul unui program, astfel încât
integritatea și valoarea programului respectiv să nu fie prejudiciate, ținându-se seama de pauzele firești ale acestuia și de durata și natura lui
drepturile de autor să nu fie prejudiciate.
Abrogat.
În cadrul programelor alcătuite din părți autonome sau în cadrul difuzării unor competiții sportive ori a altor evenimente sau emisiuni structurate similar, care conțin pauze, spoturile de publicitate și teleshopping pot fi introduse doar între părți sau în pauze.
Difuzarea programelor de știri și a operelor audiovizuale, cum sunt filmele cinematografice sau filmele realizate pentru televiziune, cu excepția serialelor, foiletoanelor și a documentarelor, poate fi întreruptă de publicitate televizată și/sau de spoturi de teleshopping o singură dată în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute.
Difuzarea programelor pentru copii poate fi întreruptă de publicitate televizată o singură dată în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute, cu condiția ca durata prevăzută a programului să depășească 30 de minute.
Este interzisă difuzarea de teleshopping în timpul programelor pentru copii, precum și inserarea de publicitate televizată sau de teleshopping în timpul difuzării oficierii unui serviciu religios.
Abrogat.
Eliminat.
Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiții
să poată fi ușor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conținut comercial mascat fiind interzise
să nu facă uz de tehnici subliminale
să respecte demnitatea umană
să nu includă și să nu promoveze acte de discriminare bazată pe criteriu de sex, origine rasială sau etnică, naționalitate, religie sau credință, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală
să nu aducă ofensă convingerilor religioase sau politice ale telespectatorilor și radioascultătorilor
să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătății sau siguranței populației
să nu stimuleze comportamente care dăunează în mod grav protecției mediului
să nu stimuleze comportamente indecente sau imorale
să nu promoveze, direct sau indirect, practici oculte.
Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor și, în special
să nu instige în mod direct minorii să cumpere sau să închirieze un produs sau serviciu, prin exploatarea lipsei de experiență ori a credulității acestora
să nu încurajeze în mod direct minorii să își convingă părinții sau pe alte persoane să cumpere bunurile ori serviciile care fac obiectul publicității
să nu exploateze încrederea specială pe care minorii o au în părinți, profesori sau alte persoane
să nu prezinte în mod nejustificat minori în situații periculoase.
Comunicările comerciale audiovizuale cu conținut comercial mascat sunt interzise.
Comunicările comerciale audiovizuale pentru băuturi alcoolice în cadrul serviciilor media audiovizuale la cerere, cu excepția sponsorizării și a plasării de produse, trebuie să respecte criteriile prevăzute la art. 32 .
Comunicările comerciale audiovizuale pentru băuturi alcoolice nu pot încuraja consumul excesiv al băuturilor respective și nu pot viza în mod special minorii.
Orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru țigări, alte produse din tutun, țigarete electronice, inclusiv de tip vape, produse destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, dispozitive electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, precum și pentru pliculețele cu nicotină pentru uz oral (pouch-uri) și flacoane de reumplere este interzisă.
Comunicările comerciale audiovizuale având ca obiect medicamente sau tratamente medicale, disponibile în România numai pe bază de prescripție medicală sunt interzise.
Comunicările comerciale audiovizuale care aduc atingere intereselor legale ale consumatorilor sunt interzise.
Furnizorii de servicii media audiovizuale sunt încurajați să dezvolte coduri de conduită privind comunicările comerciale audiovizuale, cu respectarea cerințelor prevăzute la art. 6^1 , care să aibă ca scopuri principale cel puțin următoarele: reducerea în mod efectiv a expunerii minorilor la comunicările comerciale audiovizuale având ca obiect băuturile alcoolice, precum și produsele alimentare și băuturile care conțin substanțe nutritive și substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic, în special grăsimi, acizi grași trans, sare sau sodiu și zaharuri, al căror consum excesiv nu este recomandat în regimul alimentar global. Astfel de comunicări comerciale audiovizuale nu trebuie să scoată în evidență calitatea pozitivă a aspectelor nutriționale ale unor astfel de produse alimentare și băuturi.
Abrogat.
Abrogat.
Pentru programele produse ulterior datei de 19 decembrie 2009, plasarea de produse este permisă în cadrul serviciilor media audiovizuale, cu excepția programelor de știri și de actualități, a programelor dedicate consumatorilor, a programelor religioase și a programelor pentru copii.
Programele dedicate consumatorilor, prevăzute la alin. (1) , sunt programe care oferă consiliere publicului sau care conțin evaluări privind achiziționarea de produse și servicii.
Programele produse după 19 decembrie 2009 care conțin plasări de produse trebuie să îndeplinească următoarele condiții
conținutul și organizarea în cadrul unei grile, în cazul transmisiilor de televiziune, sau în cadrul unui catalog, în cazul serviciilor media audiovizuale la cerere, nu sunt în nicio circumstanță influențate într-un mod care să afecteze responsabilitatea și independența editorială a furnizorului de servicii media audiovizuale
nu încurajează în mod direct cumpărarea sau închirierea de bunuri sau servicii, mai ales prin trimiteri exprese cu caracter promoțional la bunurile sau serviciile respective
nu pun în evidență, în mod nejustificat, produsul în cauză
trebuie să cuprindă informații clare privind produsele, fiind identificate corespunzător atât la început, cât și la sfârșit, precum și la reluarea după o pauză publicitară, astfel încât să se evite orice confuzie din partea publicului.
Consiliul poate aproba, prin decizie, situațiile în care se poate deroga de la condițiile prevăzute la alin. (3) lit. d) , cu excepția programelor produse sau comandate de către un furnizor de servicii media audiovizuale sau de către o societate afiliată furnizorului respectiv. (5) În cadrul programelor produse după 19 decembrie 2009 se interzice plasarea de produse, precum
țigări și alte produse din tutun, precum și țigarete electronice și flacoane de reumplere sau produse ale operatorilor economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea sau vânzarea produselor respective
medicamente sau tratamente medicale specifice care sunt disponibile numai pe bază de prescripție medicală.
Publicitatea și teleshopping-ul pentru băuturi alcoolice trebuie să respecte următoarele condiții
să nu fie adresate minorilor sau să nu prezinte minori consumând băuturi alcoolice
să nu stabilească o legătura între consumul de alcool și îmbunătățirea calităților fizice, psihice sau a abilității în conducerea de vehicule
să nu sugereze că prin consumul de alcool se pot obține performanțe sociale sau sexuale
să nu sugereze că alcoolul are calități terapeutice sau că acesta este stimulent, sedativ sau mijloc de rezolvare a problemelor personale
să nu încurajeze consumul exagerat de alcool și să nu pună într-o lumina negativă consumul moderat sau abținerea de la consumul de băuturi alcoolice
să nu prezinte drept o calitate conținutul ridicat în alcool al băuturilor.
Abrogat.
Programele sponsorizate trebuie să îndeplinească următoarele condiții
conținutul și programarea acestora nu trebuie în nicio circumstanță să fie influențate de sponsor, astfel încât să nu fie afectate independența editorială și responsabilitatea furnizorului de servicii media în raport cu programele respective
să fie menționată existența unui acord de sponsorizare, semnalată prin denumirea, marca și/sau produsele/serviciile sponsorului, prezentate în mod adecvat la începutul, în cuprinsul și/sau la sfârșitul acestora
să nu încurajeze în mod direct achiziționarea sau închirierea produselor ori a serviciilor sponsorului sau ale unui terț, în particular prin referiri promoționale speciale la aceste produse ori servicii.
Sponsorizarea serviciilor sau programelor media audiovizuale de către persoane fizice sau juridice a căror activitate principală este fabricarea sau comercializarea de țigări și de alte produse din tutun, precum și de țigarete electronice și de flacoane de reumplere este interzisă.
Sponsorizarea serviciilor sau a programelor media audiovizuale de persoane fizice sau juridice ale căror activități includ fabricarea sau comercializarea produselor și a tratamentelor medicale se poate face prin promovarea numelui, a siglei și/sau a oricărui alt element distinctiv al sponsorului sau ale anumitor produse ori servicii medicale ale acestuia, cu excepția numelui sau a imaginii produselor medicamentoase ori ale tratamentelor medicale care sunt disponibile numai pe bază de prescripție medicală.
Sponsorizarea programelor jurnalelor de știri și programelor de actualități politice este interzisă.
Prezentarea unei sigle de sponsorizare în timpul programelor pentru copii, al documentarelor și al programelor religioase este interzisă.
Proporția de spoturi publicitare televizate și de spoturi de teleshopping cuprinsă în intervalul orar 6.00-18.00 nu poate depăși 20% din intervalul respectiv. Proporția de spoturi publicitare televizate și de spoturi de teleshopping cuprinsă în intervalul orar 18.00-24.00 nu poate depăși 20% din intervalul respectiv. (2) În cazul serviciilor publice de televiziune, proporția de spoturi publicitare televizate și de spoturi de teleshopping, în intervalele prevăzute la alin. (1) , nu poate depăși 16,7% din fiecare interval.
Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul
anunțurilor făcute de radiodifuzor în legătură cu propriile programe și cu produsele auxiliare derivate direct din aceste programe sau în legătură cu programele și serviciile media audiovizuale ale altor entități care aparțin aceluiași grup de radiodifuziune
anunțurilor de sponsorizare
plasărilor de produse
cadrelor neutre cuprinse între conținutul editorial și spoturile de publicitate televizată sau de teleshopping, precum și între spoturile individuale.
Ferestrele dedicate transmisiei teleshoppingului de către un serviciu de programe care nu este dedicat exclusiv teleshoppingului trebuie să aibă o durată neîntreruptă de minimum 15 minute.
Acestea trebuie să fie clar delimitate și identificate prin semnale optice și acustice corespunzătoare.
Teleshoppingul nu trebuie să incite minorii să solicite cumpărarea sau închirierea de bunuri ori servicii.
Se interzic teleshoppingul pentru produsele medicamentoase care intră sub incidența autorizației de punere pe piață, prevăzută la titlul XVII, cap. III, secțiunea 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, precum și teleshoppingul tratamentelor medicale.
Dispozițiile prezentei legi se vor aplica în mod corespunzător serviciilor de programe dedicate exclusiv publicității și teleshoppingului, precum și serviciilor de programe dedicate exclusiv autopromovării.
Consiliul este autorizat să stabilească alte condiții decât cele prevăzute la art. 28 alin. (4) -
și art. 35 cu privire la serviciile de programe de televiziune destinate exclusiv teritoriului național și care nu pot fi recepționate, direct sau indirect, de către publicul din unul ori mai multe alte state membre ale Uniunii Europene.
Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii media audiovizuale aflați în jurisdicția României care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor sunt puse la dispoziție numai într-un mod care să asigure că, în mod normal, minorii nu le vor auzi sau vedea. Printre măsurile respective se pot număra selectarea orei de difuzare, instrumente de verificare a vârstei sau alte măsuri tehnice. Acestea trebuie să fie proporționale cu potențialele efecte negative ale programului. Conținutul cel mai dăunător, cum ar fi violența nejustificată și pornografia, face obiectul celor mai stricte măsuri.
Se interzice prelucrarea în scopuri comerciale, cum ar fi marketingul direct, crearea de profiluri și publicitatea orientată în funcție de comportament, a datelor cu caracter personal ale minorilor colectate sau altfel generate de furnizorii de servicii media audiovizuale în aplicarea alin. (1) .
Furnizorii de servicii media trebuie să ofere publicului informații suficiente cu privire la conținutul care poate afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor. În acest scop, furnizorii de servicii mass-media utilizează un sistem care descrie natura potențial dăunătoare a conținutului unui serviciu mass-media audiovizual; un astfel de sistem poate fi stabilit de furnizorii de servicii media prin măsuri de coreglementare și/sau autoreglementare, astfel cum se prevede la art. 6^1 , inclusiv prin intermediul codurilor de conduită ale Uniunii Europene.
Abrogat.
Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii aflați în jurisdicția României nu trebuie să conțină
incitări la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe considerente precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilități, vârstă, orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă
instigări publice la săvârșirea de infracțiuni de terorism, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare.
Măsurile luate de Consiliu în aplicarea alin. (1) trebuie să fie necesare și proporționale și să respecte drepturile și principiile prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Orice persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate, ale carei drepturi sau interese legitime, în special reputația și imaginea publică, au fost lezate prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, beneficiază de dreptul la replica sau la rectificare.
Consiliul va adopta procedura necesară exercitării efective a dreptului la replica sau la rectificare, precum și orice alte măsuri necesare, inclusiv sancțiuni, în vederea garantării dreptului la replica sau la rectificare într-o limita rezonabilă de timp de la primirea cererii solicitantului.
Difuzarea rectificării sau acordarea dreptului la replica nu exclude dreptul persoanei lezate să se adreseze instanțelor judecătorești.
Abrogat.
Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure, treptat și continuu, accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile prestate sau furnizate, prin intermediul unor măsuri efective, care vor include, fără a se limita la acestea, limbajul semnelor, subtitrarea pentru persoanele cu deficiențe de auz, subtitrările vorbite și descrierea audio.
Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să prezinte Consiliului un raport anual, cu privire la punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) . Raportul se publică pe pagina de internet a furnizorului respectiv. (3) Furnizorii de servicii media audiovizuale comunică Consiliului orice plan de acțiune cuprinzând măsuri privind accesibilitatea serviciilor lor pentru persoanele cu dizabilități.
Persoanele cu dizabilități au dreptul de acces la serviciile media audiovizuale, în funcție de posibilitățile tehnologice.
În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională
vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie
vor interpreta în limbajul mimico-gestual și prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora
vor avertiza verbal "Atenție! Emisiune dedicată și persoanelor cu deficiențe de auz", însoțită de o mențiune ce va fi și afișată static și lizibil
programele prevăzute la lit. b) se difuzează însoțite de un semn de avertizare conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.
În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire locală
vor interpreta în limbajul mimico-gestual și/sau prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puțin 30 de minute din programele de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate din timpul zilnic de emisie
vor interpreta în limbajul mimico-gestual și/sau prin titrare sincron programele de importanță majoră în întregime ori rezumatele acestora
vor avertiza verbal "Atenție! Emisiune dedicată și persoanelor cu deficiente de auz", însoțită de o mențiune ce va fi și afișată static și lizibil
programele prevăzute la lit. b) se difuzează însoțite de un semn de avertizare conform anexei.
În vederea asigurării dreptului de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive, serviciile de programe de televiziune cu acoperire națională, transmise pe orice cale, în pachete digitale, vor difuza producții cinematografice românești, de scurt sau lung metraj, precum și documentare, produse după 1 ianuarie 2019, subtitrate în limba română, obligația subtitrării acestora revenind exclusiv în sarcina producătorului.
Soluția tehnologică adoptată pentru punerea în aplicare a prevederilor alin. (4) trebuie să permită opțiunea de eliminare a subtitrării de pe ecran.
Informațiile de urgență, inclusiv comunicările și anunțurile publice transmise în situația unor dezastre naturale, care se publică prin intermediul serviciilor media audiovizuale, sunt furnizate într-un mod accesibil pentru persoanele cu dizabilități.
Serviciile media audiovizuale prestate de furnizorii de servicii nu pot face obiectul inserărilor în scopuri comerciale sau al modificărilor fără acordul explicit al furnizorilor acestora, cu următoarele excepții
inserările inițiate sau autorizate exclusiv în scop privat de către utilizatorul serviciului, cum ar fi inserările generate de serviciile destinate comunicărilor individuale
elementele de control ale oricărei interfețe de utilizator necesare pentru funcționarea dispozitivului sau pentru navigarea în cadrul programului, ca de exemplu indicatorii de volum, funcțiile de căutare, meniurile de navigare sau listele de canale
inserările legitime, cum ar fi inserările de tip informații de avertizare, informații de interes public general, subtitrări sau comunicări comerciale oferite de furnizorul de servicii media audiovizuale
tehnicile de compresie a datelor prin care se reduce dimensiunea fișierului de date și alte tehnici de adaptare a unui serviciu la mijloacele de distribuție, cum ar fi rezoluția și codificarea, fără să aducă nicio modificare conținutului.
Mecanismele complete ale măsurilor de implementare vor fi stabilite de Consiliu, asigurând proporționalitatea măsurilor de protejare a intereselor legitime ale utilizatorilor cu cele de protejare a intereselor legitime ale furnizorilor de servicii media audiovizuale.
În cadrul difuzării în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care abordează tema violenței domestice este obligatoriu să se asigure informarea victimelor violenței domestice asupra existenței numărului de telefon «Telverde destinat victimelor violenței domestice».
Informarea victimelor violenței domestice asupra existenței numărului de telefon «Telverde destinat victimelor violenței domestice», în cazul radiodifuzorilor, se realizează prin citirea textului «În caz de urgență, apelați numărul Telverde destinat victimelor violenței domestice» însoțit de o mențiune cu numărul de telefon Telverde.
Informarea victimelor violenței domestice asupra existenței numărului de telefon «Telverde destinat victimelor violenței domestice», în cazul serviciilor de televiziune, se realizează prin afișarea textului «În caz de urgență, apelați numărul Telverde destinat victimelor violenței domestice» însoțit de o mențiune cu numărul de telefon Telverde, afișată static și lizibil pe toată durata programului.
Furnizorii de servicii de platformă de partajare a materialelor video stabiliți în România, în sensul art. 1 pct. 4 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, republicată, cu modificările ulterioare, sunt considerați sub jurisdicția României.
Un furnizor de platformă de partajare a materialelor video, care nu se află sub jurisdicția României, conform prevederilor alin. (1) , este considerat a fi sub jurisdicția statului în care respectivul furnizor
are o societate-mamă sau o filială care este stabilită pe teritoriul statului respectiv
face parte dintr-un grup și o altă societate din grupul respectiv este stabilită pe teritoriul statului respectiv. (3) În cuprinsul alin. (2) , următorii termeni reprezintă
societate-mamă - persoană juridică care controlează una sau mai multe filiale
filială - persoană juridică controlată de o societate-mamă în cazul în care există mai multe filiale și fiecare dintre acestea este stabilită într-un stat diferit, se consideră că furnizorul platformei de partajare a materialelor video este stabilit în statul în care una dintre filiale și-a început pentru prima oară activitatea, cu condiția să mențină o legătură stabilă și efectivă cu economia statului respectiv
grup - societate-mamă, toate filialele acesteia și toate celelalte persoane juridice care au legături organice, economice și juridice cu acestea.
În scopul aplicării alin. (2) , în cazul în care societatea-mamă, filiala sau celelalte societăți din grup sunt fiecare stabilite în state diferite, se consideră că furnizorul platformei de partajare a materialelor video este stabilit în statul în care este stabilită societatea sa mamă sau, în absența unei astfel de stabiliri, se consideră că este stabilit în statul în care este stabilită filiala sa sau, în absența unei astfel de stabiliri, în statul în care este stabilită cealaltă societate din grup.
În scopul stabilirii răspunderii civile, penale și contravenționale a furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video sunt aplicabile prevederile art. 3 și art. 11-15 din Legea nr. 365/2002, republicată , cu modificările ulterioare.
Consiliul întocmește, păstrează și afișează pe pagina sa de internet o listă actualizată a furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video stabiliți sau considerați ca fiind stabiliți pe teritoriul României și precizează criteriile care au stat la baza stabilirii jurisdicției, conform prevederilor art. 42^5 .
Consiliul comunică Comisiei Europene lista menționată la alin. (1) , inclusiv orice actualizări ale acesteia.
Consiliul informează Comisia Europeană, fără întârzieri nejustificate, cu privire la conflictele de jurisdicție dintre România și un alt stat membru al Uniunii Europene privind furnizorii de platforme de partajare a materialelor video, care nu s-au putut rezolva prin acordul părților.
Furnizorii de platforme de partajare a materialelor video au obligația să ia măsuri corespunzătoare pentru a proteja
minorii, de programele, de materialele video generate de utilizatori și de comunicările comerciale audiovizuale care le pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală, în special de programele care conțin pornografie sau violență nejustificată, conform prevederilor art. 39 alin. (1)
publicul larg, de programele, de materialele video generate de utilizatori și de comunicările comerciale audiovizuale care conțin incitări la violență sau la ură împotriva unui grup de persoane ori a unui membru al unui grup, bazate pe motive precum sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, dizabilități, vârsta sau orientare sexuală sau boală cronică contagioasă ori necontagioasă
publicul larg, de programele, de materialele video generate de utilizatori și de comunicările comerciale audiovizuale având un conținut a cărui difuzare constituie instigare publică la săvârșirea de infracțiuni la Legea nr. 535/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau la Legea nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, republicată, ori infracțiuni de natură rasistă și xenofobă.
Furnizorii de platforme de partajare a materialelor video aflați în jurisdicția României au obligația să ia măsuri în vederea respectării prevederilor art. 29 alin. (1) și (2) , atât cu privire la comunicările comerciale audiovizuale care sunt promovate, comercializate sau organizate de către respectivii furnizori, cât și cu privire la comunicările comerciale audiovizuale care nu sunt promovate, comercializate sau organizate de către aceștia, ținând seama de controlul limitat exercitat de platformele de partajare a materialelor video respective asupra acestor comunicări comerciale audiovizuale.
Furnizorii de platforme de partajare a materialelor video au obligația să ia măsuri în vederea informării în mod clar a utilizatorilor, atunci când programele și materialele video generate de utilizatori conțin comunicări comerciale audiovizuale, cu condiția ca aceste comunicări să fie declarate, conform alin. (7) lit. c) , sau dacă furnizorul are cunoștință de acest lucru.
În domeniul platformelor de partajare a materialelor video este încurajată utilizarea coreglementării și a autoreglementării prin intermediul codurilor de conduită, în vederea reducerii în mod efectiv a expunerii copiilor la comunicările comerciale audiovizuale privind produse alimentare și băuturi care conțin substanțe nutritive și substanțe cu efect nutrițional sau fiziologic, în special grăsimi, acizi grași trans, sare sau sodiu și zaharuri, al căror consum excesiv nu este recomandat în regimul alimentar global.
Codurile de conduită, prevăzute la alin. (3) , trebuie să dispună ca nicio comunicare comercială audiovizuală să nu scoată în evidență calitatea pozitivă a aspectelor nutriționale ale produselor alimentare sau băuturilor precizate la alineatul respectiv. (5) Furnizorii de platforme de partajare a materialelor video sunt încurajați să facă schimb de bune practici cu privire la codurile de conduită prevăzute la alin. (3) .
Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt în sarcina tuturor furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video aflați în jurisdicția României și se stabilesc în funcție de natura conținutului în cauză, de daunele pe care le poate cauza, de caracteristicile categoriei de persoane care trebuie protejate, precum și de drepturile și interesele legitime aflate în joc, inclusiv cele ale furnizorilor de platforme de partajare a materialelor video și ale utilizatorilor care au creat și/sau au încărcat conținutul, precum și de interesul public general, acestea trebuind să fie fezabile și proporționale, ținând seama de amploarea serviciului de platformă de partajare a materialelor video și de natura serviciului furnizat.
În scopul protecției minorilor, furnizorii de platforme de partajare a materialelor video au obligația să ia măsuri pentru controlul accesului la conținut, astfel
includerea și aplicarea, în termenii și condițiile serviciilor de platformă de partajare a materialelor video, a cerințelor derivate din aplicarea prevederilor art. 42^7
includerea și aplicarea, în termenii și condițiile serviciilor de platformă de partajare a materialelor video, a cerințelor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (2) , privind comunicările comerciale audiovizuale care nu sunt promovate, comercializate sau organizate de către furnizorii de platforme de partajare a materialelor video
includerea unei funcționalități prin care utilizatorii care încarcă materiale video generate de utilizatori să declare dacă astfel de materiale video conțin comunicări comerciale audiovizuale în măsura în care aceștia au cunoștință de acest lucru sau în măsura în care se poate presupune în mod rezonabil că aceștia au cunoștință de acest lucru
instituirea și utilizarea unor mecanisme transparente și ușor de utilizat care să le permită utilizatorilor de platforme de partajare a materialelor video să raporteze sau să semnaleze respectivului furnizor al platformei de partajare a materialelor video conținutul menționat la art. 42^7 care este furnizat pe platforma sa
instituirea și utilizarea unor sisteme prin intermediul cărora furnizorii de platforme de partajare a materialelor video să le explice utilizatorilor acestor platforme care au fost efectele raportării și ale semnalării prevăzute la lit. d)
instituirea și utilizarea unor sisteme care să permită verificarea vârstei utilizatorilor de platforme de partajare a materialelor video în ceea ce privește conținutul care poate afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor
instituirea și utilizarea unor sisteme ușor de utilizat care să le permită utilizatorilor de platforme de partajare a materialelor video să clasifice conținutul prevăzut la art. 42^7
furnizarea unor sisteme de control parental aflate sub controlul utilizatorilor finali în ceea ce privește conținutul care poate afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor
instituirea și utilizarea unor proceduri transparente, ușor de utilizat și eficace de gestionare și soluționare a plângerilor utilizatorilor către furnizorul de platforme de partajare a materialelor video în ceea ce privește aplicarea măsurilor prevăzute la lit. d)-h)
instituirea unor măsuri și instrumente eficace privind educația în domeniul mediei audiovizuale și sporirea gradului de informare a utilizatorilor cu privire la respectivele măsuri și instrumente.
Datele cu caracter personal ale minorilor, colectate sau generate de către furnizorii de platforme de partajare a materialelor video, prin orice modalitate, în baza aplicării prevederilor de la alin. (7) lit. f) și h), nu pot fi prelucrate în scopuri comerciale, cum ar fi marketingul direct, crearea de profiluri și publicitatea orientată în funcție de comportament.
În cazul în care conținutul unei platforme de partajare a materialelor video încalcă dispozițiile art. 42^7 și 42^8 și nu sunt disponibile alte mijloace eficace pentru a interzice încălcarea acestor dispoziții și pentru a evita riscul unor prejudicii grave aduse intereselor colective ale publicului sau intereselor legitime ale unei persoane, Consiliul va solicita
furnizorilor de platformă de partajare a materialelor video să îndepărteze conținutul ilegal sau să restricționeze accesul la acesta sau să afișeze un avertisment către utilizatori în momentul accesării acestui conținut sau să dezactiveze contul utilizatorului pe o perioadă de până la 12 luni
furnizorilor de servicii care oferă spațiu de stocare pentru platformele de partajare a materialelor video să înlăture, să dezactiveze sau să restricționeze accesul la o platformă de partajare a materialelor video
operatorilor de registre, care alocă nume de domeniu pentru platformele de partajare a materialelor video, să elimine numele de domeniu al platformei de partajare a materialelor video.
Consiliul va solicita furnizorilor de platformă de partajare a materialelor video luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) numai în baza unei decizii motivate. Decizia trebuie să fie suficient de precisă și argumentată în mod corespunzător, astfel încât să permită furnizorului să ia o decizie avizată în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse pentru a da curs deciziei primite. Decizia poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Consiliul va solicita furnizorilor de servicii de stocare și operatorilor de registre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) în baza unei decizii motivate sau în baza unei hotărâri judecătorești definitive.
Consiliul poate solicita furnizorilor de platformă de partajare a materialelor video, în cazul dispunerii măsurii prevăzute la alin. (1) lit. a) , de cel puțin două ori, restricționarea accesului utilizatorului pe o perioadă nedeterminată pe platforma în cauză. Consiliul poate solicita aplicarea acestei restricții numai în baza unei decizii motivate. Decizia trebuie să fie suficient de precisă și argumentată în mod corespunzător, astfel încât să permită furnizorului să ia o decizie avizată în ceea ce privește acțiunile care trebuie întreprinse pentru a da curs deciziei primite. Decizia poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, în condițiile Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
În activitatea de supraveghere și control, Consiliul va solicita Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, în cazul registrului de domenii și subdomenii în zona «.ro», transmiterea datelor sau a informațiilor care pot conduce la identificarea persoanelor care furnizează un serviciu media audiovizual, un serviciu de platformă de partajare a materialelor video sau care încarcă și generează materiale video pe o platformă de partajare. Datele solicitate sunt transmise fără întârziere Consiliului, în conformitate cu prevederile legale privind protecția datelor cu caracter personal.
Mecanismele complete ale măsurilor de implementare vor fi stabilite de Consiliu. Aceste mecanisme ar trebui să fie ușor de accesat și de utilizat și să permită transmiterea notificărilor prin mijloace electronice.
Mecanismele prevăzute la alin. (6) vor fi elaborate și aprobate de către Consiliu, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Implementarea solicitărilor Consiliului, conform alin. (1) , se va realiza cu celeritate, dar nu mai târziu de 48 de ore.
În scopul punerii în aplicare a măsurilor prevăzute la art. 42^7 și art. 42^8 alin. (6)-(8) , Consiliul încurajează utilizarea coreglementării și a autoreglementării.
Consiliul instituie, prin decizii, mecanismele necesare pentru a evalua adecvarea măsurilor prevăzute la art. 42^7 și art. 42^8 alin. (6)-(8) , implementate de către furnizorii de platforme de partajare a materialelor video.
Comunicările audiovizuale cu caracter educativ privind consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane și importanța prevenirii și combaterii acestor fenomene trebuie să respecte următoarele condiții
să informeze cetățenii cu privire la consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane
să informeze cetățenii cu privire la existența centrelor de dezintoxicare pentru consumatorii de droguri
să prevină cetățenii cu privire la posibilitatea inserării diverselor substanțe cu efecte psihedelice în paharele de băutură lăsate nesupravegheate în localuri, cluburi sau alte spații aglomerate, precum și la metodele utilizate pentru recrutarea victimelor traficului de persoane
să fie adaptate la strategiile statului român în privința prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane.
Conținutul și elaborarea comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ se stabilesc de către Consiliu, după consultarea cu organismele care sunt implicate, la nivel național, în prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane.
Consiliul inițiază discuții cu radiodifuzorii în vederea pregătirii campaniei de informare publică și selectează posturile de radio și de televiziune aflate în jurisdicția României, care dețin licență audiovizuală și au avut în structura de programe emisiuni informative, culturale și educative de interes public, în ordinea audienței, pentru publicul-țintă, cu vârste între 10 și 50 de ani, ca medie pe tot anul anterior desfășurării campaniei. Campania de informare publică se va derula lunar.
Cu 30 de zile înainte de data începerii campaniei de informare publică, Consiliul trimite posturilor de radio și de televiziune selectate materialele de informare în scopul adaptării acestora la grila de programe.
Pentru zonele în care populația minoritară depășește procentul de 10% din totalul populației, furnizorii de servicii de televiziune și de radiodifuziune care, conform licenței audiovizuale, transmit în limba minorităților naționale vor difuza mesajele stabilite de Consiliu, conform alin. (2) , în limbile respectivelor minorități.
În termen de 60 de zile de la data finalizării fiecărei campanii de informare, Consiliul publică un raport de monitorizare care conține numărul zilnic de difuzări ale comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ de către posturile de radio și de televiziune selectate, intervalele orare de difuzare, precum și impactul pe care întreaga campanie l-a avut, măsurat prin rata audienței calculate pentru fiecare post de radio și de televiziune în parte.
Cheltuielile ocazionate cu difuzarea mesajelor prevăzute la art. 42^11 se negociază de Consiliu cu radiodifuzorii și se plătesc din fondul de rezervă al Guvernului, în baza unui deviz și a facturilor emise.
Comunicările audiovizuale cu caracter educativ privind pericolul dezinformării și importanța verificării informațiilor din surse sigure și multiple trebuie să respecte următoarele criterii
să informeze cetățenii cu privire la pericolul dezinformării și la importanța verificării informațiilor din surse sigure și multiple
să încurajeze informarea din surse oficiale ale autorităților și instituțiilor publice
să informeze cetățenii cu privire la riscurile sociale și instituționale generate de răspândirea știrilor false
să fie în concordanță cu strategiile statului român și cu reglementările și recomandările Uniunii Europene în domeniul combaterii dezinformării.
Conținutul comunicărilor audiovizuale prevăzute la alin. (1) se stabilește de către Consiliu.
Consiliul inițiază discuții cu radiodifuzorii în vederea pregătirii campaniei de informare publică și selectează posturile de radio și de televiziune aflate în jurisdicția României, care dețin licență audiovizuală și au avut în structura de programe emisiuni informative, culturale și educative de interes public, în ordinea audienței, pentru publicul-țintă, cu vârste între 15 și 65 de ani, ca medie pe tot anul anterior desfășurării campaniei. Campania de informare publică se va derula lunar.
Cu 30 de zile înainte de data începerii campaniei de informare publică, Consiliul trimite posturilor de radio și de televiziune selectate materialele de informare în scopul adaptării acestora la grila de programe.
Pentru localitățile în care ponderea unei minorități naționale depășește 10% din totalul populației, furnizorii de servicii de televiziune și de radiodifuziune, care conform licenței audiovizuale transmit în limba minorităților naționale, difuzează mesajele stabilite de Consiliu, conform alin. (2) , în limbile respectivelor minorități.
În termen de 60 de zile de la data finalizării fiecărei campanii de informare, Consiliul publică un raport de monitorizare care conține numărul zilnic de difuzări ale comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ de către posturile de radio și de televiziune selectate, intervalele orare de difuzare, precum și impactul pe care întreaga campanie l-a avut, măsurat prin rata audienței calculate pentru fiecare post de radio și de televiziune în parte.
Cheltuielile legate de difuzarea mesajelor prevăzute la art. 42^13 se negociază de Consiliu cu radiodifuzorii și se plătesc din bugetul Consiliului în baza unui deviz și a facturilor emise.
Radiodifuzorii sunt persoane juridice de drept public sau privat, fundații ori asociații fără scop patrimonial, precum și persoane fizice autorizate conform legii.
Abrogat.
Radiodifuzorii de drept privat, care sunt persoane juridice, se constituie și funcționează sub forma societăților comerciale.
Dreptul de proprietate asupra acțiunilor sau a părților sociale se poate transfera în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu condiția să nu aducă atingere drepturilor și obligațiilor prevăzute în licența sau licențele deținute de societatea comercială respectiva.
Orice persoană fizică sau juridică ce deține sau dobândește o cota egala sau mai mare de 10% din capitalul ori drepturile de vot ale unei societăți comerciale titulare de licența audiovizuală ori de licența de emisie sau ale unei societăți care controlează o societate titulara a unei astfel de licențe are obligația de a notifica aceasta situație Consiliului, în termen de o luna de la data la care a ajuns la aceasta cota.
Acțiunile reprezentând capitalul social al societăților comerciale pe acțiuni nu pot fi decât nominative.
Este interzisă utilizarea numelui unei alte persoane, în orice mod, de către o societate comercială care solicita acordarea unei licențe audiovizuale ori de emisie sau a oricărei alte autorizații privind un serviciu de comunicare audiovizuală ori care controlează o societate titulara a unei astfel de licențe ori autorizații, în scopul eludării prevederilor prezentei legi.
Pentru a proteja pluralismul de opinii și diversitatea culturală, concentrarea proprietății și extinderea cotei de audiență în domeniul audiovizualului sunt limitate la dimensiuni care să asigure eficiența economică, dar care să nu genereze apariția de poziții preponderente în formarea opiniei publice.
În înțelesul prezentei legi și pentru determinarea cotei de audiență a serviciilor de programe sau a concentrării proprietății în cazul distribuitorilor de servicii de retransmisie prin intermediul rețelelor de comunicații electronice, se consideră că
piața serviciilor de programe de televiziune cu acoperire națională cuprinde toate serviciile de programe difuzate la nivel național de radiodifuzorii aflați în jurisdicția României, inclusiv serviciile publice de programe de televiziune
piața serviciilor de programe de radiodifuziune cu acoperire națională cuprinde toate serviciile de programe difuzate la nivel național de radiodifuzorii aflați în jurisdicția României, inclusiv serviciile publice de programe de radiodifuziune
piața serviciilor de programe de televiziune și/sau de radiodifuziune la nivel regional și local cuprinde toate serviciile de programe difuzate în zona respectivă
servicii de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice sunt serviciile de programe generaliste, de știri, de analize și dezbatere pe teme politice și/sau economice de actualitate
piața semnificativă cuprinde totalitatea serviciilor de radiodifuziune, respectiv de televiziune, prevăzute la lit. d) , difuzate într-o anumită arie geografică
cota de audiență sau market share reprezintă cota de piață atribuită unui anumit serviciu de programe, determinată în condițiile prevăzute la art. 45
piața serviciilor de distribuție prin intermediul rețelelor electronice cuprinde totalitatea avizelor de retransmisie și numărul de abonați la nivel național, regional sau local, după caz.
În procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice, unei persoane fizice sau juridice i se ia în considerare acele servicii de programe din categoria celor definite la alin. (2) lit. d) pe care aceasta fie le furnizează în calitate de titular de licență audiovizuală, fie la care aceasta deține, direct sau indirect, o cotă mai mare de 20% din capitalul ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală.
În procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice se vor cuantifica și influențele determinate de legăturile de familie personale care se vor lua în considerare potrivit legislației existente în domeniul comercial și economico-financiar.
În sensul prezentei legi, prin familie se înțelege soț, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv.
Se consideră că o persoană fizică sau juridică deține o poziție preponderentă în formarea opiniei publice în cazul în care cota de audiență ponderată a serviciilor de programe ce îi sunt atribuite depășește 30% din piața semnificativă.
Determinarea cotei de audiență a fiecărui serviciu de programe național, regional și local se face anual, prin media cotei de audiență înregistrate în cursul anului respectiv, pe toată durata de difuzare.
Media cotei de audiențe se obține prin media aritmetică a tuturor măsurătorilor efectuate de instituțiile desemnate potrivit dispozițiilor art. 45 , pentru fiecare serviciu de programe național, regional sau local, în parte.
Cota de audiență ponderată a serviciilor de programe atribuite unei persoane fizice sau juridice reprezintă suma cotelor de audiență ale fiecăruia dintre serviciile de programe prevăzute la alin. (3) , ponderate cu cota de capital ori a dreptului de vot deținută de respectiva persoană.
Consiliul inițiază procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice a unei persoane fizice sau juridice în cazul existenței unor indicii temeinice privind atingerea limitei prevăzute la alin. (6) .
În condițiile în care Consiliul Concurenței identifică prin decizie o practică anticoncurențială (înțelegere sau abuz de poziție dominantă), respectiv autorizează o concentrare economică în domeniul serviciilor media audiovizuale, Consiliul procedează potrivit prevederilor alin. (9) *).
La solicitarea Consiliului, instituția sau instituțiile desemnate potrivit dispozițiilor art. 45 au obligația să efectueze măsurători ad-hoc impuse prin procedura de evaluare a poziției preponderente în formarea opiniei publice. Serviciile de programe care nu sunt incluse în sistemele de măsurare a audienței, dar care trebuie incluse în evaluare se supun unor măsurători ad-hoc pentru o perioadă de 3 luni; în situația confirmării depășirii cotei de audiență admise se aplică prevederile art. 46 .
În sensul prezentei legi
licența audiovizuală națională dă dreptul la o difuzare a aceluiași program într-o zonă geografică ce cuprinde o audiență potențială de peste 60% în cazul radiodifuziunii, respectiv 70% în cazul televiziunii, din populația recenzată a țării
licența audiovizuală regională dă dreptul la o difuzare a aceluiași program pe teritoriul unuia sau al mai multor județe, fără a realiza însă acoperirile prevăzute la lit. a)
licența audiovizuală locală este licența a cărei zonă de acoperire este mai mică decât cea prevăzută pentru o licență audiovizuală regională, servind o singură comunitate locală
licențele audiovizuale acordate pentru municipiul București și care nu fac parte din rețele naționale sau regionale de radiodifuziune și de televiziune sunt considerate licențe locale.
Cazurile prevăzute la alin. (12) lit. a) și b) care nu sunt efectul unei atribuiri inițiale de licențe naționale/regionale, ci rezultă prin cumul de licențe locale, se constată că atare de către Consiliu din proprie inițiativă sau la solicitarea expresă a radiodifuzorului titular al licențelor, cu modificarea corespunzătoare a datelor licenței.
Măsurarea audiențelor și a cotelor de piață va fi realizată în conformitate cu standardele și uzanțele internaționale de instituții specializate desemnate prin licitații.
Licitațiile vor fi organizate de către o comisie formată din 5 reprezentanți ai radiodifuzorilor, 5 reprezentanți ai agenților de publicitate și 5 reprezentanți ai Consiliului.
Fiecare comisie constituită conform alin. (2) va organiza licitațiile din 4 în 4 ani.
Consiliul va beneficia în mod gratuit de rezultatele măsurătorilor.
În situația în care se constată că o persoană fizică sau juridică deține o poziție preponderentă în formarea opiniei publice depășind cota de audiență admisă la art. 44 alin. (6) , Consiliul adresează radiodifuzorilor cu pondere majoră în formarea acesteia o somație vizând încadrarea în cota de audiență admisă și termenul în care aceasta trebuie realizată.
La expirarea termenului din somație se va realiza o nouă evaluare, iar în situația în care depășirea cotei de audiență persistă, Consiliul dispune măsuri concrete privind diminuarea unora dintre cotele de participație ori a numărului de licențe deținute, la alegerea persoanei fizice sau juridice în cauză, într-un termen de 3 luni.
Dacă și după expirarea acestui termen poziția preponderentă se menține, pentru licența în care persoana fizică sau juridică în cauză deține cota de participație cea mai mare, se consideră că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 57 alin. (1) lit. c) .
Radiodifuzorii au obligația să coopereze la determinarea cotei de audiență prin comunicarea tuturor informațiilor solicitate de Consiliu. Refuzul comunicării datelor solicitate sau prezentarea unor date false conduce la aplicarea prevederilor art. 57 alin. (1) lit. c) .
Prin derogare de la prevederile art. 43 se pot acorda licențe audiovizuale autorităților publice locale, cu condiția
să nu existe nici o alta licența audiovizuală pentru un serviciu de programe local
să ofere exclusiv servicii de informare privind comunitatea respectiva.
În cazul acordării unei alte licențe audiovizuale licența acordată în condițiile alin. (1) se retrage de drept.
Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a asigura accesul simplu, direct și permanent al publicului la cel puțin următoarele categorii de informații
denumirea, statutul juridic și sediul social
numele reprezentantului legal și structura acționariatului până la nivel de persoană fizică și juridică, asociat sau acționar care deține o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăți titulare de licență audiovizuală
numele persoanelor responsabile de conducerea societății comerciale și ale celor care își asumă, în principal, responsabilitatea editorială
datele lor de contact, inclusiv adresa geografică, de email sau site-ul web, care permit contactarea lor rapidă și în mod direct și eficace
lista publicațiilor editate de persoana juridică respectivă și lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură
Abrogată
precizarea că serviciul media audiovizual se află sub jurisdicția României și a datelor de contact ale Consiliului, în calitate de organism de reglementare și de supraveghere competent
Funcționarea furnizorilor de servicii media audiovizuale este supusă regulilor de transparență, potrivit cărora persoanele care exploatează un serviciu media audiovizual sunt obligate să aducă la cunoștință Consiliului următoarele
schimbările intervenite în cursul exploatării serviciului în ceea ce privește categoriile de date menționate la art. 48 , în maximum 30 de zile de la producerea acestora
alte categorii de date privind funcționarea serviciului, după intrarea acestuia în activitate.