LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicată*) privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Încălcarea prevederilor prezentei legi și/sau ale normelor emise în aplicarea acesteia se constată și se sancționează de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Constituie contravenții următoarele fapte
neîndeplinirea obligației de punere la dispoziție Autorității de Supraveghere Financiară a documentelor și a informațiilor solicitate, conform art. 6 alin. (1)
nedeterminarea și/sau necomunicarea către Autoritatea de Supraveghere Financiară, în termen de 48 de ore de la solicitare, a situației financiare, precum și a marjei de solvabilitate minime ale societății de asigurare/reasigurare, conform art. 6 alin. (2)
neaplicarea sau aplicarea necorespunzătoare a măsurilor dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin decizia de redresare financiară, conform art. 8 alin. (3) și alin. (4) lit. a)
neîntocmirea și/sau nedepunerea în termen la sediul Autorității de Supraveghere Financiară a planului de redresare financiară ori, după caz, a programului de finanțare, conform art. 12 și art. 15 lit. a)
nerespectarea și/sau îndeplinirea în mod necorespunzător a măsurilor și a dispozițiilor cuprinse în planul de redresare financiară sau, după caz, în programul de finanțare, aprobate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 14 alin. (1) și art. 15 lit. a)
încălcarea în orice mod a obligației de aducere la cunoștință creditorilor de asigurări despre măsurile de redresare financiară dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 14
încălcarea în orice mod a obligației de aducere la cunoștință administratorului special despre decizia de redresare financiară și măsurile dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform art. 17 alin. (1)
încălcarea în orice mod a obligației de predare către Fondul de garantare a evidenței contractelor de asigurare în vigoare, a evidenței complete a dosarelor de daună, precum și a evidențelor tehnico-operative și contabile aferente acestora, potrivit art. 23 alin. (1) și art. 64 alin. (2)
încălcarea în orice mod a obligațiilor privind înregistrarea cererii de deschidere a procedurii falimentului, în conformitate cu dispozițiile art. 29
încălcarea în orice mod a obligației de numire a lichidatorilor unui asigurător/reasigurător sau broker de asigurare și/sau de reasigurare, cu avizul prealabil al Autorității de Supraveghere Financiară, potrivit art. 61
neîndeplinirea în orice mod de către lichidatori a obligațiilor prevăzute de art. 60 , 62 și 64 alin. (1) și (4) .
Faptele contravenționale prevăzute la alin. (1) se sancționează, după cum urmează, cu
amendă, aplicabilă asigurătorului/reasigurătorului, de la 15.000 lei la 30.000 lei
amendă, aplicabilă persoanelor semnificative ale asigurătorului/reasigurătorului, de la 5.000 lei la 15.000 lei
amendă, aplicabilă persoanelor semnificative ale brokerului de asigurare și/sau de reasigurare, de la 5.000 lei la 15.000 lei
amendă, aplicabilă lichidatorilor asigurătorului/ reasigurătorului sau brokerului de asigurare și/sau de reasigurare, de la 5.000 lei la 15.000 lei.
Amenda va fi aplicată asigurătorului/reasigurătorului, brokerului de asigurare și/sau de reasigurare, persoanelor semnificative sau lichidatorilor care au participat la comiterea faptelor contravenționale. Sancțiunea amenzii se va aplica separat fiecărei persoane care a participat la săvârșirea contravenției.
În funcție de natura și de gravitatea faptei, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate aplica, odată cu amenda prevăzută la alin. (2) , oricare dintre sancțiunile prevăzute la art. 39 alin. (3) lit. d) și e) din Legea nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare.
Procedura de faliment deschisă împotriva societăților de asigurare/reasigurare și aflată pe rolul instanțelor judecătorești la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să se desfășoare și se închide în condițiile prezentei legi.
Dispozițiile art. 65-78 se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește raporturile de drept internațional privat în domeniul redresării financiare a societăților de asigurare, de asigurare-reasigurare, de reasigurare, a societăților mutuale de asigurări, inclusiv sucursalele acestora cu sediul în străinătate, precum și sucursalelor și filialelor societăților de asigurare/reasigurare din alte state terțe, care au sediul în România, inclusiv în ceea ce privește informarea și drepturile creditorilor de asigurări.
Abrogat.
Redresarea financiară și falimentul reglementate de prezenta lege nu împiedică și nu afectează exercitarea drepturilor creditorilor de asigurări privind compensarea creanțelor lor cu creanțele societății de asigurare/reasigurare supuse acestor proceduri, în condițiile legii.
Prevederile art. 83 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Dispozițiile alin. (1) nu împiedică acțiunile privind nulitatea, anularea și/sau inopozabilitatea, reglementate de legea statului român, care pot fi exercitate pentru a nu ține seama de plățile sau de tranzacțiile efectuate în conformitate cu legea aplicabilă pieței respective.
Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii nr. 32/2000 , cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 136/1995 , cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat în domeniul insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 134/2010 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prezenta lege transpune prevederile Directivei 2001/17/CE privind reorganizarea și lichidarea societăților de asigurări, cu excepția anexei la directivă.
Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă
capitolul VI "Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor" din Legea nr. 32/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 12/2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind insolvabilitatea asigurătorului și administratorul special, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2002
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2001 pentru punerea în aplicare a Normelor privind transferul de portofoliu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 22 ianuarie 2002
Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3/2002 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, utilizarea și gestionarea Fondului de protejare a asiguraților, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 16 mai 2002.
În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Autoritatea de Supraveghere Financiară va emite norme specifice de aplicare a dispozițiilor prezentei legi. -------