LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege stabilește principiile, cadrul general și procedurile privind formarea, administrarea, angajarea și utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.
Dispozițiile prezentei legi se aplica în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării
bugetului de stat
bugetului asigurărilor sociale de stat
bugetelor fondurilor speciale
bugetului trezoreriei statului
bugetelor instituțiilor publice autonome
bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz
bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii
bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat și ale căror rambursare, dobânzi și alte costuri se asigura din fonduri publice
bugetului fondurilor externe nerambursabile.
În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează
an bugetar - anul financiar pentru care se aproba bugetul; anul bugetar este anul calendaristic care începe la data de 1 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie
angajament bugetar - actul administrativ prin care se rezervă creditul bugetar în vederea stingerii obligației de plată ce rezultă din executarea angajamentului legal
angajament legal - actul juridic prin care se creează, în cazul actelor administrative sau contractelor ori se constată, în cazul legilor, hotărârilor de Guvern, acordurilor, hotărârilor judecătorești, obligația de plată pe seama fondurilor publice; 3^1. arierate - plăți restante cu o vechime mai mare de 90 de zile, calculată de la data scadenței; 3^2. angajarea cheltuielilor - fază în procesul execuției bugetare, prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma îndeplinirii condițiilor stipulate într-un angajament legal pentru livrarea de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii și onorarea obligațiilor de plată rezultate în baza legilor, hotărârilor de Guvern, acordurilor, hotărârilor judecătorești, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală; 3^3. acțiuni multianuale - acțiuni a căror perioadă de realizare depășește un an bugetar
articol bugetar - subdiviziune a clasificației cheltuielilor bugetare, determinata în funcție de caracterul economic al operațiunilor în care acestea se concretizează și care desemnează natura unei cheltuieli, indiferent de acțiunea la care se referă
autorizare bugetară - aprobare dată ordonatorilor de credite de a angaja și/sau de a efectua plăți, într-o perioadă dată, în limita creditelor de angajament și/sau bugetare aprobate
buget - document prin care sunt prevăzute și aprobate în fiecare an veniturile și cheltuielile sau, după caz, numai cheltuielile, în funcție de sistemul de finanțare a instituțiilor publice
abrogat; 7^1. bugetele centralizate ale instituțiilor publice finanțate parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale - sinteza bugetelor instituțiilor finanțate parțial din bugetele menționate, anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite, detaliate la nivel de capitol și de titluri de cheltuieli; 7^2. cadru bugetar - totalitatea dispozițiilor și procedurilor care stau la baza aplicării sistemelor de contabilitate bugetară și de raportare statistică, regulilor și procedurilor privind elaborarea previziunilor pentru planificarea bugetară, regulilor fiscale numerice cu specific național, procedurilor bugetare pe care se bazează procesul bugetar în toate etapele sale, cadrelor bugetare pe termen mediu, acordurilor de monitorizare și analize independente destinate să mărească transparența procesului bugetar, care se aplică de către instituțiile și autoritățile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare; 7^3. cadru bugetar pe termen mediu - reprezintă un ansamblu specific de proceduri bugetare naționale care extind orizontul elaborării politicii bugetare dincolo de calendarul bugetar anual și care includ definirea priorităților în materie de politică și a obiectivelor bugetare pe termen mediu
cheltuieli bugetare - sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) , în limitele și potrivit destinațiilor stabilite prin bugetele respective; 8^1. cheltuieli urgente sau neprevăzute - acele cheltuieli generate de situații deosebite nou-apărute în timpul exercițiului bugetar, care necesită finanțare imediată și pentru care fondurile existente în bugetele ordonatorilor principali de credite sunt insuficiente în raport cu destinația acestora, din motive independente de voința ordonatorilor de credite; 8^2. cheltuieli de investiții - parte a cheltuielilor publice destinate finanțării obiectivelor/proiectelor de investiții și a celorlalte categorii de investiții, indiferent de subdiviziunea clasificației bugetare la care se încadrează
clasificație bugetară - gruparea veniturilor și cheltuielilor bugetare într-o ordine obligatorie și după criterii unitare. Clasificația bugetară nu reprezintă bază legală pentru efectuarea angajamentelor legale și/sau efectuarea plăților
clasificație economică - gruparea cheltuielilor după natura și efectul lor economic
clasificație funcțională - gruparea cheltuielilor după destinația lor pentru a evalua alocarea fondurilor publice unor activități sau obiective care definesc necesitățile publice
abrogat
compartiment financiar-contabil - denumire generică pentru structura organizatorică - departament, direcție, serviciu, birou, compartiment sau alte structuri specifice - în cadrul instituției publice, cu atribuții în fundamentarea, elaborarea și execuția bugetului instituției și/sau în care este organizată evidența contabilă a elementelor patrimoniale de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, a veniturilor și cheltuielilor în baze contabile de numerar și de angajamente, se efectuează plata cheltuielilor, se întocmesc situațiile financiare și/sau se elaborează și fundamentează proiectul bugetului instituției, după caz
credite destinate unor acțiuni multianuale - sume alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective și altele asemenea, care se desfășoară pe o perioada mai mare de un an și dau loc la credite de angajament și credite bugetare
credit de angajament - limita maximă în cadrul căreia pot fi încheiate angajamentele legale în timpul anului bugetar
credit bugetar - sumă aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanța și efectua plăți în cursul anului bugetar pentru angajamentele legale contractate în cursul exercițiului bugetar și/sau din exerciții anterioare
cofinanțare - finanțarea unui program, proiect, subproiect, obiectiv și altele asemenea, parțial prin credite bugetare, parțial prin finanțarea provenită din surse externe
consolidare - operațiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre doua bugete componente ale bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei evidențieri a acestora
contribuție - prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații
deficit bugetar - parte a cheltuielilor bugetare ce depășește veniturile bugetare într-un an bugetar; 20^1. deficit bugetar calculat conform Sistemului european de conturi - indicator ce măsoară impactul administrațiilor publice asupra restului economiei interne sau internaționale, astfel
excedentul exprimă resursele financiare puse la dispoziția altor sectoare instituționale
deficitul bugetar exprimă resursele financiare generate de alte sectoare instituționale și utilizate de sectorul administrației publice
deschidere de credite bugetare - aprobare comunicată ordonatorului principal de credite de către Ministerul Finanțelor Publice prin trezoreria statului, în limita căreia se pot efectua repartizări de credite bugetare și plăți
donație - fonduri bănești sau bunuri materiale primite de o instituție publică de la o persoana juridică sau fizica cu titlu nerambursabil și fără contraprestație
excedent bugetar - parte a veniturilor bugetare ce depășește cheltuielile bugetare într-un an bugetar
execuție bugetară - activitatea de încasare a veniturilor bugetare și de efectuare a plății cheltuielilor aprobate prin buget
execuția de casa a bugetului - complex de operațiuni care se referă la încasarea veniturilor și plata cheltuielilor bugetare
exercițiu bugetar - perioada egala cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aproba, se executa și se raportează bugetul
fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) ; 27^1. fonduri rambursabile - asistență financiară rambursabilă primită de la instituțiile financiare interne și internaționale și de la alți finanțatori potrivit memorandumurilor/acordurilor/contractelor de finanțare încheiate cu acestea; 27^2. fonduri externe postaderare și alți donatori - totalitatea fondurilor externe nerambursabile postaderare primite de România în cadrul unor proiecte/programe/instrumente/facilități finanțate conform unor decizii/acorduri/înțelegeri/ memorandumuri ale Uniunii Europene și/sau ale altor donatori
fonduri speciale - venituri publice constituite prin legi speciale prin care se stabilesc și destinațiile acestora
impozit - prelevare obligatorie, fără contraprestație și nerambursabila, efectuată de către administrația publică pentru satisfacerea necesităților de interes general
instituții publice - denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea/coordonarea acestora, finanțate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2)
lege bugetară anuală - lege care prevede și autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar
lege de rectificare - lege care modifica în cursul exercițiului bugetar legea bugetară anuala; 33. lichidarea cheltuielilor - fază în procesul execuției bugetare în care ordonatorul de credite verifică existența dreptului creditorului, determină sau verifică realitatea și cuantumul obligației de plată și verifică condițiile de exigibilitate ale obligației de plată pe baza documentelor justificative
ordonanțarea cheltuielilor - fază în procesul execuției bugetare prin care ordonatorul de credite dă dispoziție conducătorului compartimentului financiar-contabil să efectueze plata cheltuielilor care au parcurs faza de lichidare
plata cheltuielilor - faza în procesul execuției bugetare reprezentând actul final prin care instituția publică achită obligațiile sale față de terți; 35^1. plăți restante - sume datorate și neachitate care au depășit termenul de plată prevăzut de actele normative sau de contract/factură. Pentru sumele datorate și neachitate, reeșalonate la plată, cu acordul părților, se modifică termenul de plată în mod corespunzător
proces bugetar - etape consecutive de elaborare, aprobare, executare, control și raportare ale bugetului, care se încheie cu aprobarea contului general de execuție a acestuia
program - o acțiune sau un ansamblu coerent de acțiuni ce se referă la același ordonator principal de credite, proiectate pentru a realiza un obiectiv sau un set de obiective definite și pentru care sunt stabiliți indicatori de program care să evalueze rezultatele ce vor fi obținute, în limitele de finanțare aprobate; 37^1. redistribuire de credite - operațiunea de realocare de credite de angajament și credite bugetare între ordonatorii principali de credite ai bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și între proiecte și programe cu finanțare din fonduri externe între ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat/bugetului asigurărilor sociale de stat/bugetelor fondurilor speciale, în condițiile prezentei legi
sistem bugetar - sistem unitar de bugete care cuprinde bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și bugetele locale
conducătorul compartimentului financiar-contabil - persoana care ocupă funcția de conducere a compartimentului financiar-contabil, precum și altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, cu studii economice superioare și care răspunde, împreună cu personalul din subordine, de înregistrarea în contabilitate a operațiunilor patrimoniale de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii, a veniturilor și cheltuielilor în baze contabile de numerar și de angajamente, de plata cheltuielilor, de întocmirea situațiilor financiare și de elaborarea și fundamentarea proiectului bugetului instituției, după caz. În situația în care instituția publică nu are în structura sa un compartiment financiar-contabil, contabilitatea este condusă potrivit prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare
taxa - suma plătită de o persoana fizica sau juridică, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică sau un serviciu public; 40^1. trimestrializarea veniturilor și cheltuielilor bugetare - operațiune privind repartizarea bugetului aprobat pe trimestre care, de regulă, se realizează până la finele lunii următoare celei în care a fost aprobat bugetul
vărsământ - modalitate de stingere a obligației legale, prin virarea unei sume de bani, efectuată de un agent economic sau de o instituție publică ori financiară
venituri bugetare - resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2) , în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte
virare de credite - operațiune prin care se diminuează creditul de angajament și/sau creditul bugetar de la o subdiviziune a clasificației bugetare și/sau program/proiecte și programe cu finanțare din fonduri externe, care prezintă disponibilități, și se majorează corespunzător o altă subdiviziune și/sau program/proiecte și programe cu finanțare din fonduri externe la care fondurile sunt insuficiente, cu respectarea dispozițiilor legale de efectuare a operațiunilor respective, în cadrul bugetului aceluiași ordonator principal de credite.
Termenii "buget general consolidat", "cadrul fiscal-bugetar" și "strategie fiscal-bugetară" au înțelesul prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010
Termenii "economicitate", "eficacitate", "eficiență", "legalitate", "regularitate" au înțelesul prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Veniturile și cheltuielile sistemului bugetar, cumulate la nivel național, alcătuiesc veniturile bugetare totale, respectiv cheltuielile bugetare totale care, după consolidare, prin eliminarea transferurilor dintre bugete, vor evidenția dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv, starea de echilibru sau dezechilibru, după caz.
Creditele bugetare aprobate se utilizează pentru finanțarea funcțiilor administrației publice, programelor, acțiunilor, obiectivelor și sarcinilor prioritare, potrivit scopurilor prevăzute în legi și alte reglementări, și vor fi angajate și folosite în stricta corelare cu gradul previzionat de încasare a veniturilor bugetare. Autorizarea bugetară/Angajarea și utilizarea creditelor de angajament și creditelor bugetare