LEGE nr. 413 din 19 decembrie 2023 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată , Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2023, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează
Finanțe și economie
stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea celei de-a doua contribuții financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare
modificarea și completarea art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbție cu Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, aprobată cu completări prin Legea nr. 360/2004, cu modificările și completările ulterioare
modificarea art. II alin. (3) din Legea nr. 113/2013 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacității de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2001 , cu modificările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016 , cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea Legii nr. 187/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. II. Dezvoltare, lucrări publice și administrație
modificarea și completarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ - S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002 , cu modificările și completările ulterioare
reglementarea unor măsuri în derularea Programului național de investiții „Anghel Saligny“
modificarea și completarea art. 17 din Legea nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale, cu completările ulterioare. III. Muncă și solidaritate socială
reglementarea unor măsuri în domeniul muncii și protecției sociale. IV. Afaceri interne
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare
modificarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2007 privind înființarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorității pentru străini și a Oficiului Național pentru Refugiați, precum și modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 347/2007 , cu completările ulterioare
completarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, aprobată prin Legea nr. 14/2016 , cu modificările și completările ulterioare
Sănătate
modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul sănătății
modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată , cu modificările și completările ulterioare
modificarea art. 55 din Legea sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată , cu modificările și completările ulterioare, și a art. II din Legea nr. 71/2023 pentru completarea Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002 . VI. Agricultură
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea și desfășurarea activității de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 55/2017 , cu modificările și completările ulterioare
modificarea art. 7 din Legea laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022
instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, avicol și apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul vacilor de carne și al bivolițelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei
instituirea unor scheme de ajutor de stat pentru susținerea și atenuarea crizelor producătorilor agricoli, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. VII. Transporturi și infrastructură
aprobarea plății sumelor restante provenite din cotizații anuale către organizații internaționale din domeniul transportului naval
modificarea și completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002 , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare
reglementarea inspecției tehnice și supravegherii prin acțiuni de inspecție tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul ușor, monorai și al transportului urban, suburban și regional pe șine și pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 205/2019 , cu modificările ulterioare. VIII. Cultură
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006 , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/2009 , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Legii muzeelor și a colecțiilor publice nr. 311/2003, republicată , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 245/2001 , cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, republicată, cu modificările și completările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 564/2001 , cu modificările și completările ulterioare. IX. Investiții și proiecte europene
măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2014-2020
măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene aferente politicii de coeziune 2021-2027
reglementări legislative privind gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor din cadrul Planului național de redresare și reziliență al României
măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale, corecțiilor financiare și cheltuielilor declarate neeligibile, pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, pentru Programul operațional Competitivitate 2014-2020
Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege
În conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată , ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanțelor.