Înapoi la Legislație

Legea nr. 4/2008 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
64

Pe scurt

Legea nr. 4/2008: LEGE nr. 4 din 9 ianuarie 2008 (*actualizată*) privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive (aplicabilă începând cu data de 10 aprilie 2012*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
64 articole.
Cuprins

LEGE nr. 4 din 9 ianuarie 2008 (*actualizată*) privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive (aplicabilă începând cu data de 10 aprilie 2012*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații

a)

competiție sportivă - întrecere sportivă organizată pe ramuri de sport, între mai multe echipe sau concurenți independenți, pe baza unui regulament și a unui program, având drept scop stabilirea unei ordini ierarhice a competitorilor în clasamentul final

b)

joc sportiv - întrecere sportivă desfășurată în cadrul sau în afara unei competiții sportive, care poate avea caracter oficial sau amical, intern ori internațional și se dispută pe baza unui regulament, având drept scop stabilirea unui învingător

c)

organizator de competiții sportive - structură sportivă, legal constituită și recunoscută oficial, care are dreptul de a organiza competiții sportive

d)

organizator de jocuri sportive - structură sportivă, legal constituită și recunoscută oficial, care organizează jocuri sportive, desfășurate fie în cadrul unei competiții sportive oficiale, fie separat, în cadrul unor întreceri sportive cu caracter amical

e)

oficial - persoană care reprezintă o autoritate, membru al unei comisii, arbitru, observator, antrenor, preparator fizic, responsabil tehnic, medical ori administrativ din cadrul federațiilor, ligilor, asociațiilor județene și cluburilor, acreditată sau, după caz, autorizată în funcția ori poziția pe care o deține

f)

grad de risc al competiției sau al jocului sportiv - nivelul posibilității producerii unor fapte îndreptate împotriva ordinii și siguranței publice, cu ocazia desfășurării competiției sau a jocului sportiv

g)

evacuare a participanților - ansamblul măsurilor imperative desfășurate de către structurile de ordine pentru scoaterea, în mod organizat, din locul de desfășurare a competiției sau a jocului sportiv, a unui spectator, a unui grup de spectatori sau a tuturor participanților

h)

stare vădită de beție - consecință a consumului de băuturi alcoolice, substanțe sau produse stupefiante ori medicamente cu efecte similare acestora, asupra comportamentului unei persoane, manifestată prin vorbire incoerentă, mers sinuos și dificultăți de orientare temporal-spațială

Art. 2

Organizatorii competițiilor și jocurilor sportive și forțele de ordine angrenate au obligația de a asigura protecția și siguranța spectatorilor, sportivilor și oficialilor și de a lua măsuri pentru prevenirea și înlăturarea oricăror incidente ce se pot produce pe traseele de afluire/defluire și în interiorul arenelor sportive, înainte, pe timpul și după terminarea competiției sau a jocului sportiv.

Art. 3

Menținerea ordinii publice pe raza administrativ-teritorială a localităților urbane și rurale în care se desfășoară competiții și jocuri sportive se realizează, potrivit competențelor, de către structurile abilitate ale Ministerului Administrației și Internelor, în conformitate cu actele normative interne care le reglementează activitatea.

Art. 4

(1)

Asigurarea ordinii publice în zona apropiată și imediată a arenelor sportive și a altor locuri destinate desfășurării competițiilor și jocurilor sportive cu grad mediu de risc, precum și a celor cu grad ridicat de risc se realizează în mod nemijlocit de către structurile de jandarmi competente teritorial.

Art. 5

(1)

Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive revine organizatorului, care poate încheia în acest sens contracte de prestări servicii, în condițiile legii, cu societăți specializate de protecție și pază sau, în lipsa acestora, cu poliția locală.

Art. 6

(1)

Responsabilul de ordine și siguranță, comandantul forțelor de ordine, șeful dispozitivului de ordine și siguranță, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, un reprezentant al serviciului de ambulanță, delegat la manifestarea sportivă, precum și prefectul ori reprezentantul său, în cazul în care prezența acestuia este necesară, își desfășoară activitatea în punctul de comandă, urmărind derularea în bune condiții a competiției sau a jocului sportiv.

(2)

În vederea stabilirii unor practici unitare la nivel național privind activitatea responsabililor de ordine și siguranță, precum și instruirea de specialitate a acestora, federațiile sportive de specialitate și ligile profesioniste desemnează în structura proprie un responsabil de ordine și siguranță, care coordonează această activitate.

(3)

Elaborarea metodologiilor de instruire a responsabililor de ordine și siguranță se face de federațiile sportive, cu sprijinul de specialitate al Jandarmeriei Române.

Art. 7

(1)

Din punct de vedere al gradului de risc, competițiile sau jocurile sportive se clasifică astfel

a)

competiții sau jocuri sportive fără grad de risc

b)

competiții sau jocuri sportive cu grad scăzut de risc

c)

competiții sau jocuri sportive cu grad mediu de risc

d)

competiții sau jocuri sportive cu grad ridicat de risc.

(2)

Gradul de risc al competițiilor și jocurilor sportive organizate în cadrul fiecărei ramuri de sport se stabilește conform criteriilor elaborate de către federațiile sportive naționale, cu consultarea Jandarmeriei Române. Criteriile de stabilire a gradului de risc vor fi cuprinse în regulamentele de organizare a activității federațiilor respective.

(3)

Înainte de desfășurarea unei competiții sau a unui joc sportiv, organizatorul are obligația de a efectua o analiză preliminară a gradului de risc, iar, în situația în care apreciază că există posibilitatea producerii unor fapte îndreptate împotriva ordinii și siguranței publice, declară competiția sau jocul sportiv la unitatea de jandarmi competentă teritorial.

(4)

Competițiile și jocurile sportive care, în urma analizei preliminare a gradului de risc efectuate de către organizatori, potrivit alin. (3), se încadrează în gradul de risc prevăzut la alin. (1) lit. a) nu sunt supuse procedurii declarării prealabile.

(5)

După declararea prealabilă, comandantul unității de jandarmi competente teritorial, împreună cu responsabilul de ordine și siguranță al organizatorului de competiție sau de joc sportiv, stabilește, potrivit prevederilor alin. (1), gradul de risc al jocului, solicitând, la nevoie, și punctul de vedere al responsabilului de ordine și siguranță al federației de specialitate sau al ligii profesioniste, care se consemnează în toate documentele de organizare.

(6)

În situația desfășurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc este necesară prezența în arena sportivă a prefectului sau a reprezentantului acestuia, precum și a unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție se află arena sportivă. Înștiințarea acestora se realizează de către unitatea de jandarmi competentă teritorial.

Art. 8

(1)

Restabilirea ordinii publice în interiorul arenei sportive se execută de către efectivele de jandarmi, din inițiativa comandantului acestora, cu aprobarea, după caz, a prefectului sau a reprezentantului acestuia.

Art. 9

(1)

Evacuarea din arena sportivă a unui grup de participanți, în situația în care, prin faptele săvârșite de către aceștia, se pune în pericol siguranța desfășurării competiției sportive, se face, după caz, la dispoziția prefectului sau a reprezentantului acestuia ori la solicitarea responsabilului de ordine și siguranță al organizatorului, care cere, în scris, intervenția forțelor de ordine.

(2)

În cazul producerii de incendii, distrugeri, catastrofe, al tulburării grave a ordinii publice sau al altor situații care pun în pericol viața, integritatea corporală ori sănătatea persoanelor sau când nu s-a reușit restabilirea ordinii publice, comandantul forțelor de ordine poate decide evacuarea parțială sau totală a participanților.

(3)

Spectatorul care, în arena sportivă, săvârșește una dintre faptele prevăzute la art. 22 sau una dintre infracțiunile prevăzute la art. 31-43 și art. 45 este evacuat, fără a mai putea reveni în arenă până la terminarea jocului sportiv.

(4)

Observatorii desemnați de către federațiile sportive de specialitate, de către ligile profesioniste sau de către forurile sportive internaționale, organizatoare ale competițiilor conform regulamentelor de organizare și desfășurare, pot recomanda organizatorului de joc adoptarea unor măsuri specifice pentru asigurarea ordinii și siguranței în arena sportivă.

Art. 10

(1)

Pentru organizarea și desfășurarea activității de asigurare a ordinii și siguranței spectatorilor în arena sportivă, organizatorul de competiții sau de jocuri sportive are următoarele obligații

a)

să declare la unitatea de jandarmi competentă teritorial, cu cel puțin 5 zile înainte de data desfășurării, jocurile sportive al căror grad de risc preliminar este unul dintre cele prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b)-d); unitatea de jandarmi, după stabilirea gradului de risc, înștiințează administrația publică locală despre data desfășurării jocului sportiv, urmând ca reprezentanții acesteia să dispună măsurile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată

Art. 11

(1)

Înainte de începerea fiecărui sezon competițional, toate arenele în incinta cărora se desfășoară competiții sportive cu grad de risc sunt supuse unei verificări din punctul de vedere al respectării condițiilor de siguranță.

(2)

Verificarea se efectuează de o comisie care are în componență un reprezentant al direcției județene pentru sport, un reprezentant al unității de jandarmi competente teritorial, un reprezentant al organizatorului competiției și responsabilul de ordine și siguranță al organizatorului de joc.

(3)

Comisia stabilește și locul de dispunere în arena sportivă a suporterilor echipei-oaspete, loc ce va rămâne neschimbat pe toată durata desfășurării competiției.

(4)

În situația în care comisia prevăzută la alin. (2) constată că nu sunt îndeplinite normele pentru desfășurarea în condiții de siguranță a jocurilor sportive, poate propune organizatorului competiției sportive retragerea dreptului organizatorului de joc de a desfășura jocuri sportive în arena respectivă, desfășurarea jocurilor fără spectatori sau interzicerea accesului spectatorilor în anumite sectoare de tribună.

(5)

Constatările comisiei sunt cuprinse într-un proces-verbal în care se consemnează neregulile constatate și termenele stabilite pentru remedierea acestora, precum și sancțiunile aplicabile în cazul neîndeplinirii acestor obligații în termenele stabilite de comisie.

(6)

În situația în care au fost acordate termene pentru remedierea unor deficiențe, după împlinirea acestora, comisia efectuează o nouă verificare pentru constatarea modului în care sarcinile trasate anterior au fost îndeplinite de către organizator, iar în cazul în care deficiențele nu au fost remediate, se procedează conform prevederilor alin. (4).

(7)

Un exemplar al procesului-verbal este înaintat comisiei județene de acțiune împotriva violenței în sport, respectiv a municipiului București, care efectuează anual o analiză a respectării condițiilor de siguranță a arenelor sportive în care se desfășoară competiții și jocuri sportive și informează autoritățile publice locale cu privire la măsurile luate, însoțite de propuneri pentru creșterea eficienței măsurilor de prevenire și combatere a faptelor antisociale săvârșite cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.

Art. 12

(1)

În vederea combaterii violenței în sport, toate structurile cu atribuții în domeniul organizării și desfășurării competițiilor și jocurilor sportive, precum și pe linia asigurării ordinii cu ocazia desfășurării acestora stabilesc măsuri preventive în scopul informării și educării publicului spectator, promovării spiritului de fairplay și a modului civilizat de comportare.

(2)

Federațiile sportive de specialitate și ligile profesioniste, sub directa îndrumare a Autorității Naționale pentru Sport și Tineret, împreună cu cluburile sportive și cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, inițiază și desfășoară campanii de informare și educare a populației cu privire la obligațiile care revin participanților, la riscurile la care se pot expune prin implicarea în acțiuni de tulburare a ordinii în incinta arenelor sportive, precum și la sancțiunile aplicabile în cazul încălcării normelor stabilite pentru buna desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive.

Art. 13

Serviciul de asigurare a ordinii și siguranței în incinta arenelor sportive se prestează de către societățile specializate de pază și protecție sau de către poliția locală.

Art. 14

Prin servicii de asigurare a ordinii și siguranței în incinta arenelor sportive se înțelege

a)

verificarea documentelor de acces, precum și efectuarea controlului corporal preventiv și al bagajelor în dreptul punctelor de acces

b)

reținerea obiectelor și materialelor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. r) și alin. (2) lit. b), pe care spectatorii încearcă să le introducă sau le-au introdus în arena sportivă

c)

depozitarea obiectelor și materialelor, reținute în conformitate cu prevederile lit. b), în locurile special amenajate de organizator, cu excepția celor care constituie obiectul material al unor infracțiuni sau contravenții, care se predau forțelor de ordine

d)

interzicerea, în incinta arenei sportive, a accesului persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (2) lit. b) și predarea acestora forțelor de ordine

e)

realizarea de cordoane, baraje, patrule, posturi sau alte elemente de dispozitiv, pentru asigurarea ordinii în arena sportivă

f)

îndrumarea spectatorilor pentru ocuparea locurilor prevăzute pe documentele de acces

g)

interzicerea pătrunderii în suprafața de joc sau în zona vestiarelor și a băncilor de rezerve a persoanelor care nu au drept de acces în aceste zone

h)

evacuarea individuală sau a grupurilor mici de suporteri care tulbură ordinea publică în arena sportivă

i)

participarea la evacuarea grupurilor mari de suporteri ori cu risc de agresivitate și violență, alături de forțele de ordine

j)

efectuarea altor măsuri consemnate în planul de acțiune.

Art. 15

(1)

Personalului de ordine și siguranță, pe lângă obligațiile prevăzute la art. 48 și 49 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificările și completările ulterioare, îi revin și obligațiile stabilite prin planul de acțiune.

(2)

Semestrial, personalul care execută activități de asigurare a ordinii și siguranței în incinta arenelor sportive în care se desfășoară competiții și jocuri sportive trebuie să fie instruit corespunzător, în cadrul unităților avizate, în condițiile legii.

(3)

Instruirea se desfășoară pe baza unei tematici specifice, stabilită de Jandarmeria Română și avizată de Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, și se finalizează prin examinarea absolvenților de către o comisie din care fac parte reprezentanți ai jandarmeriei, ai direcțiilor județene pentru sport și ai autorității publice care răspunde de ocuparea și formarea profesională.

(4)

Dispozițiile alin. (2) nu sunt obligatorii pentru personalul care asigură măsurile de ordine și siguranță în incinta arenelor sportive unde se desfășoară competiții ori jocuri sportive fără grad de risc sau cu grad scăzut de risc, precum și pentru personalul poliției locale.

Art. 16

(1)

În vederea îndeplinirii atribuțiilor legale, personalul societăților specializate de protecție și pază poate fi dotat cu mijloace de apărare autorizate, pe care le poate folosi conform dispozițiilor legale.

(2)

Dotarea personalului pentru fiecare activitate desfășurată se stabilește prin planul de acțiune, conform atribuțiilor fiecărui element de dispozitiv în parte.

(3)

Personalul de ordine și siguranță are obligația de a purta, în timpul serviciului, peste uniformă o vestă de culoare distinctivă, fluorescentă, stabilită de comun acord cu organizatorul, cu inscripția "ORDINE/STEWARD", precum și ecusonul de identificare amplasat la vedere.

(4)

Societățile specializate de protecție și pază, precum și personalul acestora beneficiază de drepturile legale și răspund civil, material, disciplinar, contravențional sau penal pentru modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale sau a atribuțiilor de serviciu, fiind obligate să respecte drepturile și libertățile cetățenilor.

Art. 17

(1)

Ordinea și siguranța în incinta arenei sportive, în cazul competițiilor și jocurilor sportive fără grad de risc sau cu grad scăzut de risc, pot fi asigurate de organizator prin personal propriu.

Art. 18

(1)

Spectatorii sunt obligați să respecte cu strictețe măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, pe traseele de deplasare către/de la locurile de desfășurare a competițiilor și jocurilor sportive, în apropierea și în interiorul bazelor sportive.

(2)

La solicitarea forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, spectatorii au obligația de a prezenta documentele de acces și, după caz, actele de identitate.

(3)

Spectatorii au obligația de a prezenta, la solicitarea forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.

Art. 19

(1)

În incinta arenei sportive, spectatorii sunt obligați să respecte ordinea, siguranța și regulile stabilite de organizator.

(2)

Spectatorului care refuză să se supună controlului corporal sumar și al bagajelor, efectuat de personalul de ordine și siguranță, sau care săvârșește, înainte de a intră în arena sportivă ori în momentul intrării, fapte de natură penală sau contravențională în legătură cu competiția sau jocul sportiv respectiv nu i se permite accesul în arena sportivă.

Art. 20

Spectatorilor le este interzis

a)

să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator

b)

să folosească, în scopul pătrunderii în incinta arenei sportive, documente de acces individualizate care nu le aparțin și care, potrivit normelor stabilite de organizator, pot fi folosite doar de către titular

c)

să pătrundă în stare vădită de beție sau să consume băuturi alcoolice în arena sportivă

Art. 21

Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravențională sau penală.

Art. 22

Săvârșirea, de către spectatori sau de către oficiali, în incinta bazei sau a arenei sportive, a faptelor prevăzute la art. 20 constituie contravenții, dacă nu s-au produs vătămări ale integrității corporale sau ale sănătății ori pagube materiale, și se sancționează după cum urmează

a)

cu amendă de la 80 lei la 200 lei sau prestarea a 50-100 ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la art. 20 lit. a), b), h), r), s) și ț)

b)

cu amendă de la 150 lei la 400 lei sau prestarea a 70-120 ore de activități în folosul comunității, faptele prevăzute la art. 20 lit. g), k), m), n) și t)

c)

cu amendă de la 250 lei la 750 lei sau prestarea a 100-150 ore de activități în folosul comunității, precum și cu sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapta pe o perioadă de 6 luni, faptele prevăzute la art. 20 lit. c), d), e), f), j), o), u) și v)

d)

cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 120-200 de ore de activități în folosul comunității, precum și cu sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapta pe o perioadă de un an, faptele prevăzute la art. 20 lit. i), l), p) și ș)

Art. 23

În cazul contravențiilor prevăzute la art. 3 pct. 2, 4, 23, 24 și 31 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, săvârșite de către suporteri înainte și după desfășurarea competiției sau jocului sportiv, în afara bazei sportive, care au legătură cu competiția ori jocul în cauză, pe lângă sancțiunea principală stabilită de actul normativ, agentul constatator aplică și sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit faptele, după cum urmează

a)

pe o perioadă de 6 luni, pentru faptele prevăzute de pct. 23 și 31

b)

pe o perioadă de un an, pentru faptele prevăzute de pct. 2, 4 și 24.

Art. 24

Incitarea în public sau prin mass-media la acte de violență, în legătură cu competiția sau jocul sportiv, de către conducătorii de cluburi, oficiali ori sportivi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.

Art. 25

(1)

Cumpărarea în scop de revânzare a biletelor sau a oricăror documente de acces la competiții și jocuri sportive, precum și vânzarea acestora la suprapreț constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.

(2)

Biletele sau celelalte documente de acces, care fac obiectul contravenției, se confiscă și se returnează organizatorului după desfășurarea competiției sau a jocului sportiv pentru care acestea au fost emise.

Art. 26

(1)

Săvârșirea de către organizator a următoarelor fapte constituie contravenție și se sancționează după cum urmează

a)

cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei nerespectarea oricăreia dintre obligațiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), b), j), l), m), n), o), p), s), ș), v), x) și la art. 10 alin. (2) lit. a), c), d), h), i), j) și k)

b)

cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei nerespectarea oricăreia dintre obligațiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. c), d), f), g), h), ț), y) și la art. 10 alin. (2) lit. e), f) și l)

Art. 27

(1)

Nerespectarea de către personalul de ordine și siguranță, în incinta arenelor sportive, a obligațiilor prevăzute în planurile de acțiune constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

(1^1)

Constituie contravenții săvârșirea de către societatea de pază și protecție a următoarelor fapte

a)

prestarea serviciului de asigurare a ordinii și siguranței în incinta unei arene sportive, fără întocmirea prealabilă a planului de acțiune

b)

neprezentarea spre aprobare, în termenul legal, a planului de acțiune întocmit pentru asigurarea ordinii și siguranței participanților la o competiție sau un joc sportiv

c)

nerespectarea măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi competentă teritorial cu ocazia aprobării planului de acțiune

d)

folosirea agenților de pază necalificați sau fără specializare, în condițiile legii

e)

nerespectarea numărului de personal de ordine și siguranță stabilit prin planul de acțiune aprobat, pentru fiecare element de dispozitiv.

Art. 28

(1)

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către polițiști și jandarmi.

(2)

Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 22-25 și aplicarea sancțiunilor în cazul acestora se fac și de către personalul poliției locale.

Art. 29

În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute în prezenta lege contravenientul poate achita, în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

Art. 30

Contravențiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 31

(1)

Fapta unei persoane căreia i s-a interzis accesul la unele competiții sau jocuri sportive de a încerca, folosind orice mijloace, să pătrundă ori de a pătrunde în arena sportivă unde se desfășoară o competiție sau un joc sportiv de genul celor pentru care s-a dispus interdicția constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 2 ani, care se adaugă la perioada pentru care s-a dispus inițial măsura.

Art. 32

(1)

Opunerea cu violență față de personalul de ordine și siguranță sau față de forțele de ordine ori împiedicarea acestora de a-și exercită atribuțiile specifice, cu ocazia desfășurării unei competiții sau a unui joc sportiv, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.

Art. 32^1

(1)

Pătrunderea sau încercarea de pătrundere fără drept, prin orice mijloace, pe suprafața de joc constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la un an și măsura interzicerii accesului la competițiile sportive pe o perioadă de la un an la 2 ani.

(2)

Dacă pătrunderea este însoțită sau urmată de acte de agresiune ori violență fizică, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani și măsura interzicerii accesului la competițiile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 4 ani.

Art. 33

(1)

Portul sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive cuțit, pumnal, șiș, box, castet ori alte asemenea obiecte, fabricate sau confecționate anume pentru tăiere, împungere ori lovire, precum și a dispozitivelor pentru șocuri electrice constituie infracțiune și se pedepsește potrivit dispozițiilor Legii nr. 61/1991 , republicată.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 34

(1)

Deținerea sau încercarea de a introduce în incinta arenei sportive substanțele iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte asemenea materiale, substanțe sau obiecte constituie infracțiune și se pedepsește potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 60/1991 , republicată, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 35

(1)

Confecționarea, deținerea, încercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice altă operațiune fără drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, în incinta arenei sportive, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 ani la 5 ani.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 36

(1)

Utilizarea în arena sportivă a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe, răspândirea ori deținerea, în vederea răspândirii, de asemenea simboluri în arena sportivă constituie infracțiune și se pedepsește potrivit art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 107/2006 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 37

(1)

Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice, săvârșite în incinta arenei sportive, asupra unui alt spectator, care au pricinuit o vătămare ce nu necesită îngrijiri medicale sau necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 38

(1)

Uciderea unei persoane în arena sportivă ori a unui spectator constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 6 ani la 10 ani.

Art. 39

(1)

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a scaunelor sau a altor elemente de mobilier, a instalațiilor de orice fel, a amenajărilor interioare, a cablajului electric, a echipamentelor și instalațiilor de telecomunicații sau de supraveghere video din incinta arenei sportive, precum și distrugerea, deteriorarea sau degradarea imobilelor din incinta bazei sportive constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 40

(1)

Portul de armă, fără drept, în incinta arenei sportive constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 3 ani la 5 ani.

Art. 41

(1)

Manifestările săvârșite în arena sportivă prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României sau pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 5 ani.

Art. 42

(1)

Fapta spectatorului care săvârșește în incinta arenei sportive acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal ori se tulbură în alt mod ordinea publică constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 43

(1)

Participarea la o încăierare între mai mulți suporteri în incinta arenei sportive constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazul prevăzut la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la un an la 3 ani.

Art. 44

(1)

Măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive se dispune și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 32, 33, 35-39 și 41-43, săvârșite de către spectatori înainte și după desfășurarea competiției ori jocului sportiv în afara arenei sportive, pe timpul afluirii/defluirii către/de la aceasta, precum și al infracțiunilor săvârșite de către spectatori pe timpul deplasării organizate, în grup, către/de la localitatea unde se desfășoară competiția sau jocul sportiv ori pentru infracțiunile săvârșite în legătură cu o competiție sau un joc sportiv.

(2)

În cazurile prevăzute la alin. (1), perioadele pentru care se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive sunt cele stabilite pentru fiecare infracțiune în parte.

Art. 45

(1)

Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă împotriva unui reprezentant al forțelor de ordine, lovirea sau orice alte acte de violență, vătămarea corporală sau vătămarea corporală gravă a acestuia, dacă acesta se află în exercițiul funcțiunii pe timpul asigurării ordinii publice cu ocazia desfășurării unei competiții sau a unui joc sportiv ori pe timpul intervenției pentru restabilirea ordinii publice în astfel de situații sau pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, anterior prezentate, constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2)

În cazurile prevăzute la alin. (1) se dispune față de învinuit ori inculpat măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sau jocurile sportive pe o perioadă de la 2 ani la 6 ani.

Art. 46

Constatarea infracțiunilor prevăzute în prezenta lege se face de către jandarmi și polițiști.

Art. 47

(1)

În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la art. 22 lit. c), d) și e), precum și la art. 23, agentul constatator aplică în sarcina contravenientului sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive de genul celor la care acesta a săvârșit contravenția.

(2)

Sancțiunea contravențională complementară se consemnează de către agentul constatator în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, alături de sancțiunea contravențională principală aplicată.

(2^1)

Punerea în executare a sancțiunii contravenționale complementare se face începând cu ziua imediat următoare înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Art. 48

În cazul în care o persoană, cu ocazia desfășurării unei competiții sau a unui joc sportiv ori în legătură cu acesta, a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală potrivit art. 31-45, instanța de judecată sau, după caz, procurorul ia față de această măsură de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârșită.

Art. 49

(1)

Pe parcursul urmăririi penale, măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârșită se ia față de făptuitor în mod provizoriu în momentul începerii urmăririi penale.

(2)

În cuprinsul rezoluției de începere a urmăririi penale se precizează genul competițiilor și jocurilor sportive la care îi este interzis învinuitului să participe și perioada în care îi este interzisă participarea.

(3)

În cazul în care rezoluția de începere a urmăririi penale este emisă de organul de cercetare penală, procurorul, prin confirmarea propunerii prin rezoluție motivată, dispune și luarea măsurii de siguranță. Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4)

Durata măsurii de siguranță dispuse în cursul urmăririi penale este de până la 6 luni. Termenul curge de la data primirii/comunicării rezoluției de către/către învinuit.

(5)

Dacă, la împlinirea acestui termen, dosarul penal nu a fost soluționat, procurorul dispune prelungirea măsurii de siguranță cu un nou termen.

(6)

Luarea măsurii de siguranță pe parcursul urmăririi penale este obligatorie pentru organul de urmărire penală, indiferent de gravitatea faptei, de pedeapsa aplicabilă în cazul acestei infracțiuni sau de comportamentul ori atitudinea învinuitului față de fapta săvârșită sau față de urmărirea penală.

(7)

Aplicarea măsurii de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârșită se suspendă pe durata reținerii sau arestării preventive a învinuitului.

Art. 50

(1)

Împotriva rezoluției de începere a urmăririi penale prin care s-a dispus și măsura de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârșită învinuitul poate face plângere cu privire la luarea acestei măsuri în termen de 3 zile de la primire sau comunicare, la instanța competentă să judece cauza în primă instanță. Instanța se pronunță asupra plângerii printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de atac.

(2)

Instanța dispune asupra menținerii sau revocării măsurii de siguranță, prin încheiere, cu citarea învinuitului, prezența procurorului fiind obligatorie. Lipsa învinuitului legal citat nu împiedică efectuarea judecății.

(3)

Când constată că măsura este ilegală sau nu este justificată, instanța dispune revocarea ei.

(4)

Plângerea învinuitului împotriva măsurii de siguranță nu este suspensivă de executare.

(5)

Dosarul se restituie procurorului în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii.

Art. 51

(1)

Dacă în cursul urmăririi penale procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală în condițiile art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. b^1) din Codul de procedură penală sau încetarea urmăririi penale în condițiile art. 11 pct. 1 lit. c) și art. 10 alin. (1) lit. f), g), h) și i^1) din Codul de procedură penală, dosarul se înaintează instanței competente să judece cauza în primă instanță, pentru a se pronunța, prin sentință, cu privire la aplicarea, menținerea sau revocarea măsurii de siguranță a interzicerii accesului la competițiile sportive.

(2)

Perioada pentru care se dispune măsura nu poate depăși termenele maxime prevăzute la art. 31-45 pentru fiecare infracțiune în parte.

(3)

Sentința instanței poate fi atacată cu recurs, în termen de 3 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, și, respectiv, de la comunicare, pentru cei lipsă. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de două zile. Dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător.

(4)

După soluționarea recursului dosarul se restituie procurorului competent în termen de cel mult două zile de la soluționare.

Art. 52

(1)

Pe perioada judecării cauzei, instanța dispune, dacă este cazul, luarea față de inculpat a măsurii de siguranță provizorii a interzicerii accesului la competițiile sportive de genul celor la care fapta a fost săvârșită.

(2)

Instanța dispune asupra aplicării măsurii de siguranță provizorii, prin încheiere, cu citarea inculpatului, prezența procurorului fiind obligatorie. Lipsa inculpatului legal citat nu împiedică efectuarea judecății.

(3)

Încheierea trebuie să precizeze genul competițiilor și jocurilor sportive la care îi este interzis inculpatului să participe și perioada în care îi este interzisă participarea.

(4)

Încheierea poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

(5)

Dispozițiile art. 49 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

Art. 53

(1)

Prin hotărârea care soluționează fondul cauzei instanța se pronunță și asupra luării măsurii de siguranță definitive, precizând totodată durata acesteia și genul competițiilor și jocurilor sportive la care îi este interzis făptuitorului să participe.

(2)

Hotărârea este supusă căilor de atac potrivit dreptului comun.

Art. 53^1

(1)

Instanța de judecată sau organul de urmărire penală comunică punctului național de informare pentru manifestări sportive din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române hotărârea sau, după caz, ordonanța ori rezoluția prin care s-a dispus aplicarea, menținerea sau revocarea măsurii de siguranță a interzicerii accesului la unele competiții ori jocuri sportive în sarcina unui învinuit sau inculpat.

(2)

În termen de 3 zile de la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției prin care a fost aplicată o sancțiune contravențională complementară de interzicere a accesului unui spectator la competiții sportive, Poliția Română și poliția locală comunică, din oficiu, punctului național de informare pentru manifestări sportive o copie a procesului-verbal.

Art. 53^2

(1)

Persoanele față de care s-a dispus măsura interzicerii accesului sub forma măsurii de siguranță de natură penală au obligația ca, pe timpul desfășurării jocurilor sportive pentru care s-a dispus măsura, să se prezinte la cel mai apropiat sediu al poliției, jandarmeriei sau poliției de frontieră.

(2)

În acest sens, după aplicarea măsurii de siguranță, unitatea de jandarmi competentă teritorial îi notifică celui în cauză această obligație, ocazie cu care îi sunt comunicate acestuia următoarele

a)

o prezentare a competițiilor sau jocurilor sportive pentru care se aplică măsura de siguranță, precum și a locurilor și datelor de desfășurare a acestora

b)

o prezentare a celor mai apropiate sedii ale poliției, jandarmeriei și ale poliției de frontieră față de domiciliul sau, după caz, reședința celui în cauză

c)

identitatea monitorilor de securitate care gestionează situația clubului sportiv al cărui susținător este cel în cauză și numerele de telefon la care aceștia pot fi contactați

d)

o prezentare a eventualelor sancțiuni aplicabile în cazul încălcării interdicției sau obligației prevăzute la alin. (1).

(3)

În situația în care cel în cauză, din diferite motive, nu se poate prezenta la cel mai apropiat sediu al poliției, jandarmeriei sau poliției de frontieră pe timpul desfășurării unui joc sportiv pentru care s-a dispus măsura interzicerii accesului, acesta are obligația de a contacta telefonic unul dintre monitorii de securitate indicați la alin. (2) lit. c), pentru a-i comunică motivul neprezentării și locul în care se află.

(4)

Neprezentarea la cel mai apropiat sediu al poliției, jandarmeriei sau poliției de frontieră pe timpul desfășurării unui joc sportiv pentru care s-a dispus măsura interzicerii accesului, precum și identificarea celui în cauză într-un alt loc decât cel comunicat monitorului de securitate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei sau prestarea a 120-200 de ore activități în folosul comunității.

(5)

Procedurile de primire a suporterilor față de care să dispus măsura interzicerii accesului la competiții și jocuri sportive care se prezintă la sediul poliției, jandarmeriei sau poliției de frontieră se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor.

Art. 54

Interzicerea accesului sau participării la unele competiții ori jocuri sportive, indiferent dacă a fost dispusă sub forma unei măsuri de siguranță sau sub forma unei sancțiuni contravenționale complementare, se aplică atât competițiilor și jocurilor sportive desfășurate în țară, cât și celor desfășurate în străinătate.

Art. 55

(1)

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, prin punctul național de informare pentru manifestări sportive, constituie, în condițiile legii, baza de date cu persoanele sancționate pentru faptele săvârșite în legătură cu competițiile și jocurile sportive.

(2)

După declararea competițiilor și jocurilor sportive, unitatea de jandarmi competentă teritorial comunică organizatorilor competiției sau jocului sportiv datele de identitate ale persoanelor cărora le-a fost interzis accesul la competiția sau jocul sportiv.

Art. 56

În cazul jocurilor sportive cu caracter internațional, desfășurate în străinătate, cluburile, prin intermediul responsabililor de ordine și siguranță, înștiințează unitatea de jandarmi competentă teritorial despre intenția oricăror persoane, împotriva cărora s-a dispus măsura interzicerii accesului, de a se deplasa în țara unde are loc jocul sau competiția sportivă în cauză.

Art. 57

În situația în care există indicii că persoane împotriva cărora s-a dispus măsura interzicerii accesului intenționează să participe la o competiție sau joc sportiv în afara granițelor țării, punctul național de informare pentru manifestări sportive comunică datele de identificare ale acestora organismelor de aplicare a legii din țara unde urmează să se desfășoare jocul sportiv.

Art. 58

(1)

În situația organizării unei competiții sau a unui joc sportiv internațional, punctul național de informare pentru manifestări sportive solicită organismelor de aplicare a legii din țara de origine a spectatorilor străini comunicarea de date și informații cu privire la spectatorii care prezintă risc sau față de care s-a dispus măsura interzicerii participării la competiții ori jocuri sportive.

(2)

În situația în care un organizator român organizează o competiție sau un joc sportiv internațional și primește, prin intermediul ofițerului de informare, date despre intenția unor spectatori străini de a participa la competiția ori jocul sportiv în cauză, față de care organismele de aplicare a legii din țara de origine au dispus măsura interzicerii accesului acestora la astfel de competiții sau jocuri sportive, are dreptul, ca măsură administrativă, să nu le permită accesul.

Art. 59

(1)

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, federațiile și ligile sportive de specialitate vor proceda la modificarea și completarea în mod corespunzător a regulamentelor proprii de organizare și funcționare.

(2)

În termenul prevăzut la alin. (1), Agenția Națională pentru Sport va emite ordine pentru aplicarea măsurilor prevăzute la art. 10 alin. (3).

Art. 60

Dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. h) se aplică în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 61

(1)

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 11/2006 pentru prevenirea și combaterea violenței în sport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 83 din 30 ianuarie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 299/2006 , precum și orice alte dispoziții contrare.