LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Polițistul este funcționar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă și exercită atribuțiile stabilite pentru Poliția Română prin lege, ca instituție specializată a statului.
Exercitarea profesiei de polițist implică, prin natura sa, îndatoriri și riscuri deosebite.
Statutul special este conferit de îndatoririle și riscurile deosebite, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute în prezentul statut.
Polițistul este investit cu exercițiul autorității publice, pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, în limitele competențelor stabilite prin lege.
Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.
Polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității.