LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul polițistului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Polițistului îi este interzis
să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propaganda în favoarea acestora
să exprime opinii sau preferințe politice la locul de muncă sau în public
să candideze pentru autoritățile administrației publice locale, Parlamentul României și pentru funcția de Președinte al României
să exprime în public opinii contrare intereselor României
să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic
să adere la secte, organizații religioase sau la alte organizații interzise de lege
să efectueze, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț ori să participe la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale, cu excepția calității de acționar
să exercite activități cu scop lucrativ de natură să lezeze onoarea și demnitatea polițistului sau a instituției din care face parte
să încalce regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilit potrivit Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Polițistul poate prezenta în public, numai în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, informații și date obținute în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date și informații, dacă prin acestea nu este încălcat principiul prezumției de nevinovăție ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viața intimă, familială ori privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori de judecare.
Datele și informațiile clasificate, potrivit legii, obținute de polițist în timpul exercitării atribuțiilor profesionale nu pot fi făcute publice pe o perioada de 5 ani de la încetarea raporturilor sale de serviciu, dacă legea nu prevede altfel.
Abrogat.
Abrogat.
Polițiștii se pot asocia și pot constitui asociații cu caracter profesional, umanitar, tehnico-științific, cultural, religios și sportiv-recreativ, fără a aduce atingere îndeplinirii atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu.
Abrogat.
Abrogat.
Se înființează Corpul Național al Polițiștilor, ca persoana juridică de drept public, denumit în continuare Corpul, cu sediul în municipiul București, reprezentând forma de organizare pe criteriu profesional, autonom, apolitic și nonprofit a polițiștilor.
Corpul promovează interesele polițiștilor și apără drepturile acestora.
Organizarea și funcționarea Corpului se realizează pe principiile teritorialității, eligibilității, mutualității și ierarhiei structurilor de conducere.
Organele de conducere și control ale Corpului sunt
congresul național
consiliul național
consiliul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, consiliile inspectoratelor județene de poliție și consiliile instituțiilor de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne și teritoriale
cenzorii.
Organele de conducere ale Corpului vor fi alese din 4 în 4 ani și vor reprezenta, în mod proporțional, toate categoriile de polițiști. Pe durata mandatului, polițiștii aleși în organele de conducere vor fi detașați, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Prin organele sale de conducere Corpul exercită următoarele atribuții
întreprinde măsuri pentru asigurarea integrității morale și profesionale a polițiștilor, precum și a unei activități eficiente a acestora
oferă consultanță la elaborarea propunerilor de acte normative care se referă la activitatea poliției sau la statutul polițistului
abrogată
la cerere, reprezintă interesele polițiștilor împotriva cărora au fost dispuse sancțiuni disciplinare
participa la elaborarea Codului de etică și deontologie al polițistului, ale cărui prevederi sunt obligatorii în exercitarea profesiei de polițist
abrogată
reprezintă profesia de polițist, împreună cu Inspectoratul General al Poliției, în raporturile cu organisme guvernamentale, foruri profesionale și științifice, instituții publice, precum și cu alte persoane juridice și fizice
promovează pe plan extern relații cu organizații și instituții profesionale similare
tine și actualizează permanent evidența membrilor săi.
Veniturile Corpului se constituie din: a) taxa de înscriere, cotizații lunare ale membrilor, alte venituri realizate din manifestări științifice, culturale și sportive, precum și din drepturi editoriale
resurse obținute de la bugetul de stat și/sau bugetele locale
donații și sponsorizări din partea unor persoane fizice sau juridice, din țara ori din străinătate, în condițiile legii și ale normelor instituite de ministrul afacerilor interne
chirii, dobânzi și orice alte surse legale.
Consiliile prevăzute la art. 49 alin. (4) lit. c) virează periodic Corpului o cotă-parte din veniturile încasate, în condițiile stabilite prin regulament.
Fondurile bănești obținute în condițiile alin. (1) pot fi utilizate pentru perfecționarea pregătirii profesionale, acordarea de burse și de ajutoare, crearea unor instituții cu scop științific, investiții legate de dotarea cu mijloace adecvate activităților Corpului, cheltuieli administrativgospodărești, asistență juridică a membrilor, cumpărarea și administrarea unor hoteluri, case de odihnă și cluburi ale polițiștilor și pentru fondul de salarii destinat aparatului tehnico-administrativ propriu.
Modul de organizare și funcționare a Corpului se stabilește, în condițiile prezentei legi, prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Pentru contribuții deosebite la apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și la prevenirea faptelor antisociale, polițistului i se pot conferi decorații, în condițiile legii.
Polițistul poate fi recompensat prin: a) ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate, în situația în care se remarcă în mod deosebit în activitatea desfășurată
mulțumiri scrise, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea în condiții foarte bune a atribuțiilor de serviciu și misiunilor
felicitări scrise sau verbale, aduse la cunoștință individual sau în fața personalului, pentru îndeplinirea deosebită a atribuțiilor de serviciu și misiunilor
premii în bani sau obiecte, atunci când s-a evidențiat prin obținerea de rezultate exemplare în activitate
însemne onorifice, diplome de merit și distincții, pentru obținerea de rezultate foarte bune la absolvirea unor cursuri sau la competiții sportive, cu prilejul unor aniversări, manifestări cultural-artistice și sociale ori al finalizării unor acțiuni/misiuni, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu pentru motive neimputabile
arme albe sau de foc, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuții de serviciu și misiuni
titluri de onoare, pentru acte de eroism, curaj deosebit, devotament și pentru merite deosebite în îndeplinirea unor atribuții și misiuni
înscrierea pe placa de onoare a gradului profesional, numelui și prenumelui, la absolvirea perioadei de formare într-o instituție de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne, ca șef de promoție.
Recompensele prevăzute la alin. (1) se acordă de către persoanele care au competența de numire în funcție a polițistului sau, după caz, de către șefii ierarhici superiori ai persoanelor menționate, care au competență de gestiune a resurselor umane.
Pentru o sancțiune disciplinară dispusă de șeful ierarhic superior, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă tot de către acesta, la propunerea șefului unității în care își desfășoară activitatea polițistul sancționat. În cazul polițistului mutat la altă unitate, recompensa se acordă de către șeful care îndeplinește funcția similară celui care a aplicat sancțiunea disciplinară.
În cazul polițistului aflat sub efectul unei sancțiuni disciplinare, recompensa prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă prioritar, în raport cu celelalte recompense.
Pentru merite excepționale în atingerea unor obiective deosebite în activitatea poliției, polițistul poate fi avansat în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Abrogat.
Încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz.
Este absolvit de orice răspundere polițistul care, prin exercitarea, în limitele legii, a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora.
Constituie abateri disciplinare, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, următoarele fapte săvârșite de polițist, comise cu vinovăție
comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției
neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege
întârzierea repetată sau nejustificată a soluționării lucrărilor; c^1) refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului
depășirea atribuțiilor de serviciu ori lipsa de solicitudine în relațiile cu cetățenii
absenta nemotivată ori întârzierea repetată de la serviciu
producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne
încălcarea normelor privind confidențialitatea activității desfășurate
nerespectarea prevederilor jurământului de credința
imixtiunea ilegala în activitatea altui polițist
intervenția pentru influențarea soluționării unor cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane
încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicțiile stabilite prin lege.
Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor sunt
mustrare scrisă
diminuarea salariului funcției de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni
amânarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare pe o perioadă de 1-3 ani
trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut
destituirea din poliție.
Mustrarea scrisă constă în reproșul oficial adresat, în scris, polițistului vinovat.
Procentul și perioada pentru care se aplică sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. b) se stabilesc prin actul administrativ de sancționare.
Aplicarea sancțiunii prevăzute la alin. (1) lit. c) se dispune fie cu privire la amânarea promovării în grade profesionale, fie cu privire la amânarea promovării în funcții superioare. În cazul amânării promovării în grade profesionale superioare, termenul de executare a sancțiunii curge de la data aplicării actului administrativ de sancționare și are ca efect suspendarea curgerii stagiului în grad.
Trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut se realizează prin eliberarea din funcția deținută și numirea polițistului într-o funcție inferioară celei pe care o ocupă, în limita nivelului de bază al gradului profesional deținut. În cazul polițistului care ocupă o funcție de conducere, numirea se poate face și într-o funcție de conducere inferioară pentru care îndeplinește condițiile de ocupare.
Destituirea din poliție constă în încetarea raporturilor de serviciu.
Pentru prevenirea săvârșirii ulterioare de abateri disciplinare, după efectuarea cercetării prealabile, realizată în condițiile art. 59 sau 59^4 , persoana prevăzută la art. 59 alin. (2) sau, după caz, la art. 62^6 alin. (2) poate dispune atenționarea polițistului. În acest caz, măsura se dispune în scris, are caracter administrativ-preventiv și nu produce consecințe asupra raportului de serviciu.
Măsura prevăzută la alin. (1) se poate dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
polițistul recunoaște în totalitate săvârșirea cu vinovăție a faptei care face obiectul cercetării prealabile și din probele administrate reiese vinovăția acestuia
polițistul a manifestat preocupare pentru aflarea adevărului în cauză și a sprijinit administrarea probelor
abaterea disciplinară are un grad redus de gravitate și, după caz, urmările faptei au fost înlăturate
polițistul nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare.
Procedura disciplinară are la bază următoarele principii
prezumția de nevinovăție - polițistul cercetat este considerat nevinovat pentru fapta sesizată ca abatere disciplinară atât timp cât vinovăția sa nu a fost dovedită
garantarea dreptului la apărare - se recunoaște dreptul polițistului de a formula și de a susține apărări în favoarea sa, de a prezenta probele și motivațiile pe care le consideră necesare în apărarea sa și de a fi asistat
celeritatea procedurii - cauza se soluționează fără întârziere, cu respectarea drepturilor persoanelor implicate și a regulilor prevăzute de lege
contradictorialitatea - asigurarea posibilității persoanelor aflate pe poziții divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu abaterea disciplinară sesizată
proporționalitatea - asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanțele săvârșirii acesteia și sancțiunea disciplinară propusă
unicitatea sancțiunii - pentru o abatere disciplinară nu se poate aplica decât o singură sancțiune disciplinară
legalitatea sancțiunii - sancțiunea disciplinară nu poate fi decât una dintre sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) .
Procedura disciplinară nu este publică.
Citarea și ascultarea polițistului cercetat, înregistrarea cererilor/rapoartelor scrise ale acestuia și consemnarea susținerilor sale sunt obligatorii. Procedura disciplinară continuă dacă polițistul, în mod nejustificat, nu dă curs citării procedurale.
Polițistul cercetat are dreptul să cunoască în întregime actele cercetării și să solicite administrarea de probe în apărare. Polițistul cercetat are dreptul să depună în apărarea sa orice înscrisuri doveditoare pe care le deține, inclusiv rapoarte de expertiză extrajudiciară.
Polițistul cercetat disciplinar are dreptul să fie asistat, la cerere, de un polițist ales de către acesta, de un reprezentant desemnat de Corp ori de organizația sindicală sau de un avocat, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecția informațiilor clasificate. Neîndeplinirea condițiilor privind accesul la informații clasificate ori neprezentarea polițistului ales, a reprezentantului ori a avocatului nu constituie motiv de amânare a procedurii cercetării disciplinare.
Nu au dreptul să asiste polițistul cercetat, în condițiile alin. (4) , următoarele persoane
șeful unității sau înlocuitorul legal al acestuia, în perioada cât îndeplinește atribuțiile titularului
polițistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă
polițiștii care fac parte din colectivul prevăzut la art. 62^3 alin. (1)
polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în unități ale Ministerului Afacerilor Interne.
Sancțiunile disciplinare se stabilesc și se dispun numai după cercetarea prealabilă și după consultarea Consiliului de disciplină, denumit în continuare consiliul, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) și b) , care se pot aplica fără consultarea consiliului.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) se aplică după efectuarea cercetării prealabile, fără consultarea consiliului de disciplină.
Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs.
Cercetarea prealabilă se poate dispune de persoana care, pe orice cale, a luat cunoștință de săvârșirea uneia sau mai multor fapte ce pot constitui abateri disciplinare, după caz, astfel
persoana care are competența de numire în funcție a polițistului cercetat sau șeful unității ierarhic superioare
șeful unității sau instituției de învățământ din Ministerul Afacerilor Interne la care polițistul este delegat sau detașat ori la care urmează cursuri sau susține examene de carieră
șeful instituției subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detașați la aceste servicii.
Cercetarea prealabilă se efectuează la nivelul unității conduse de persoana care a dispus-o, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1) , de polițiști anume desemnați din cadrul acesteia.
Polițiștii desemnați cu efectuarea cercetării prealabile se nominalizează numai din rândul polițiștilor care au calitatea de organe de cercetare penală ale poliției judiciare sau care au studii juridice și, de regulă, sunt cel puțin egali în grad sau în funcție cu polițistul cercetat. Nu poate efectua cercetarea prealabilă polițistul care îndeplinește atribuții de consilier juridic în/pentru unitatea în care își desfășoară activitatea polițistul cercetat sau cel care urmează să avizeze, ulterior, pentru legalitate, actul administrativ de sancționare.
Actul administrativ prin care se declanșează cercetarea prealabilă se emite cu celeritate, în cuprinsul acestuia fiind nominalizați polițistul cercetat, polițistul care va efectua cercetarea și, după caz, un polițist desemnat să ajute la efectuarea acesteia.
Dacă în cadrul desfășurării cercetării prealabile sunt identificate și alte abateri disciplinare, persoana care a dispus efectuarea cercetării prealabile poate dispune extinderea cercetării acestora.
La terminarea verificărilor, polițistul desemnat întocmește un proiect de raport de cercetare prealabilă. O fotocopie a proiectului se înmânează polițistului cercetat sau, după caz, în situația în care documentul conține informații clasificate, se aduce la cunoștința acestuia, pe bază de semnătură.
Cu această ocazie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmânării documentului sau, după caz, de la data aducerii la cunoștință, în condițiile alin. (2) , polițistul cercetat poate formula obiecții și solicita noi probe în apărare. Rezultatul analizei și, după caz, al verificărilor se consemnează în proiectul raportului de cercetare prealabilă.
În termen de două zile lucrătoare de la data finalizării raportului în condițiile alin. (3) , o fotocopie a acestuia se înmânează polițistului cercetat sau, după caz, în situația în care documentul conține informații clasificate, se aduce la cunoștința acestuia, pe bază de semnătură.
Prin excepție de la prevederile alin. (2)-(4) , pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, polițistul desemnat întocmește proiectul raportului de cercetare prealabilă în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data desemnării, care se aduce la cunoștința polițistului cercetat.
În situația prevăzută la alin. (5) , polițistul cercetat poate formula/depune obiecții și probe în apărarea sa, pe toată perioada cercetării prealabile, dar nu mai târziu de 6 zile calendaristice de la data desemnării polițistului care efectuează cercetarea prealabilă. Raportul de cercetare prealabilă se finalizează în termen de maximum 7 zile calendaristice de la data desemnării. La data finalizării, raportul se prezintă persoanei care a dispus-o.
Raportul de cercetare prealabilă cuprinde, în mod obligatoriu
numărul actului administrativ prin care a fost desemnat cu efectuarea cercetării prealabile
descrierea faptei sesizate și persoanele implicate
procedeele și modalitățile de verificare
concluziile privind existența sau inexistența aspectelor sesizate și a vinovăției polițistului cercetat
prevederile legale încălcate de polițist și încadrarea juridică a faptelor reținute, cu indicarea probelor și a dovezilor pe care se întemeiază
motivele privind respingerea cererilor sau a probelor propuse în apărare de către polițistul cercetat
cauzele și condițiile care au generat și favorizat comiterea abaterilor
alte date și elemente apreciate ca necesare, după caz.
După efectuarea cercetării prealabile, dosarul de cercetare prealabilă se prezintă persoanei care a dispus-o, care poate lua una dintre următoarele măsuri
clasarea dosarului, în cazul inexistenței faptei, constatării nevinovăției polițistului cercetat, prescrierii faptei sau în situația încetării raporturilor de serviciu ale polițistului cercetat
restituirea motivată a dosarului pentru completarea cercetării prealabile
aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 sau, după caz, a unei sancțiuni disciplinare dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. a) și b)
sesizarea și consultarea consiliului.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. c) și d) , pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă poate aplica măsura prevăzută la art. 58^1 sau, după caz, o sancțiune disciplinară dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) .
Rapoartele ofițerilor din Corpul de control al ministrului ori din structurile de control ale inspectoratelor generale/similare pentru structurile din subordine, întocmite în urma activităților de control, constituie rapoarte de cercetare prealabilă, dacă cerințele privind cercetarea prealabilă prevăzute de prezenta lege au fost îndeplinite.
Sancțiunile disciplinare se dispun în termen de cel mult 6 luni de la data emiterii actului administrativ prevăzut la art. 59 alin. (5) , dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii faptei. Termenul de 6 luni este termen de prescripție, iar termenul de 2 ani este termen de decădere.
Termenele prevăzute la alin. (1) se suspendă, de drept, pe perioada și în situațiile următoare
de la data sesizării, în condițiile legii, a organelor de urmărire penală și până la data soluționării definitive a cauzei, dacă pentru fapta care constituie abatere disciplinară s-a dispus sesizarea organelor de urmărire penală
de la data la care polițistul se află în concedii sau învoiri plătite, în condițiile legii, este trimis în misiuni ori de la data suspendării raporturilor de serviciu și până la data reluării activității sau, după caz, încheierii misiunii.
În situația în care cercetarea prealabilă se efectuează pentru abateri săvârșite de mai mulți polițiști, iar pentru unul/unii dintre aceștia a intervenit una dintre situațiile prevăzute la alin. (2) , cauza se poate disjunge, urmând ca procedura disciplinară să continue pentru ceilalți polițiști.
La stabilirea unei sancțiuni dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) sau, după caz, a măsurii prevăzute la art. 58^1 se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârșită, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului, de recunoașterea săvârșirii faptei care face obiectul cercetării prealabile, precum și de preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise.
La stabilirea sancțiunii pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, persoana care a dispus cercetarea prealabilă are în vedere gravitatea faptei care constituie abatere disciplinară și efectele produse de aceasta, prin raportare la împrejurarea în care aceasta a fost săvârșită, în contextul mobilizării, al stării de urgență, al stării de asediu sau al stării de război.
Sancțiunile disciplinare se dispun prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) care a dispus efectuarea cercetării prealabile sau controlul.
Actul administrativ emis în condițiile alin. (5) trebuie să cuprindă
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia
precizarea prevederilor legale încălcate de către polițist
motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate
sancțiunea disciplinară și temeiul legal în baza căruia aceasta se aplică și, după caz, motivul pentru care a fost aplicată o altă sancțiune disciplinară decât cea propusă de consiliu
termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată și persoana competentă să soluționeze contestația, în condițiile art. 61 , după caz
instanța competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancțiunea disciplinară
alte date și elemente apreciate ca necesare, după caz.
Actul administrativ prin care se dispune sancționarea polițistului se emite în termen de cel mult 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare.
Pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, procedura disciplinară nu se suspendă, cu excepția situațiilor în care, potrivit legii, au fost sesizate organele de urmărire penală.
Polițistul poate contesta sancțiunea disciplinară, în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință, șefului unității ierarhic superioare.
Șeful unității ierarhic superioare prevăzut la alin. (1) se pronunță prin decizie motivată, în termen de 20 de zile de la data înregistrării contestației. Decizia motivată se comunică polițistului sancționat disciplinar, în termen de două zile lucrătoare de la data emiterii acesteia.
Efectele sancțiunii disciplinare se suspendă până la emiterea deciziei motivate de soluționare a contestației.
În situația în care polițistul sancționat disciplinar nu depune contestație în termenul prevăzut la alin. (1) , actul administrativ de sancționare produce efecte de la data expirării acestui termen.
În cazul în care a fost depusă contestație, șeful care a aplicat sancțiunea disciplinară înaintează cu celeritate șefului unității ierarhic superioare dosarul cauzei și un raport motivat cu privire la sancțiunea în cauză, precum și la motivele propunerii de respingere/admitere a contestației.
Prin decizie motivată, șeful unității ierarhic superioare poate dispune, după caz
respingerea contestației ca tardiv introdusă sau ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate
admiterea contestației și aplicarea unei sancțiuni mai blânde decât cea aplicată prin actul administrativ contestat sau aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 , în situația în care apreciază că scopul răspunderii disciplinare poate fi atins astfel
admiterea contestației și anularea actului administrativ de sancționare.
Decizia motivată trebuie să cuprindă cel puțin următoarele
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară
precizarea prevederilor legale încălcate de polițist
analiza susținerilor prezentate de polițist în cuprinsul contestației
temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară
motivul admiterii sau respingerii contestației polițistului cu privire la sancțiunea aplicată.
Polițistul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii, fără parcurgerea procedurii prealabile.
În situația în care sancțiunea a fost dispusă de ministrul afacerilor interne, măsura se contestă în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Actul administrativ prin care se aplică sancțiunea pentru abaterile disciplinare săvârșite pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război produce efecte de la data comunicării acestuia și poate fi contestat direct la instanța de contencios administrativ potrivit legii.
Consiliul se constituie și funcționează la nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și al direcțiilor generale/direcțiilor din cadrul acestuia, la nivelul inspectoratelor generale, al celorlalte structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și structurilor subordonate acestora.
Consiliul este un organism colectiv de analiză juridică și profesională a abaterilor comise de polițiști și a modului în care acestea au fost cercetate, constituit pentru a fi consultat de către persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) .
În situația în care persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) dispun sesizarea și consultarea consiliului, dosarul cercetării prealabile se înaintează acestuia, prin grija structurii de resurse umane a unității.
Dezbaterile consiliului se consemnează în procese-verbale de ședință, iar concluziile și propunerile se consemnează în încheiere.
Încheierea consiliului trebuie să cuprindă următoarele
numărul și data de înregistrare a raportului de cercetare prealabilă, cu rezoluția persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) privind sesizarea și consultarea consiliului
numărul actului administrativ prin care s-a constituit consiliul, unitatea în care funcționează și componența acestuia, precum și, după caz, modificările survenite în componență prin înlocuirea unor membri
gradul profesional, numele, prenumele și funcția polițistului a cărui faptă a fost cercetată și unitatea din care face parte
prezentarea pe scurt a faptei sesizate și a circumstanțelor în care a fost săvârșită
date și informații referitoare la procedura urmată
evaluarea probelor administrate
alte date și elemente apreciate ca necesare, după caz
propunerea consiliului
motivarea propunerii
gradul profesional, numele, prenumele și semnătura președintelui, ale celorlalți membri ai consiliului, precum și ale secretarului
data întocmirii încheierii.
Consiliul poate propune
clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenței faptelor cercetate, nevinovăției polițistului cercetat, împlinirii termenului de prescripție a răspunderii, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu ale polițistului cercetat
aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1
aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute la art. 58 alin. (1) .
Concluziile consiliului cu privire la existența/inexistența abaterii disciplinare și vinovăția/nevinovăția polițistului cercetat sunt obligatorii pentru persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) , iar propunerea cu privire la sancțiunea disciplinară sau cu privire la aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 are caracter consultativ.
În cazul săvârșirii unor abateri disciplinare grave care aduc atingere imaginii și credibilității instituției, precum și profesiei de polițist, cercetarea prealabilă și consultarea consiliilor de disciplină se dispun și se efectuează imediat după constatarea faptei.
În urma analizării cauzei în consiliu, persoanele prevăzute la art. 59 alin. (2) pot lua una dintre următoarele măsuri
clasarea dosarului, în cazul constatării inexistenței faptelor cercetate, nevinovăției polițistului cercetat, împlinirii termenului de prescripție a răspunderii, precum și în situația încetării raporturilor de serviciu ale polițistului cercetat
restituirea motivată a dosarului aceluiași consiliu pentru completarea cercetării disciplinare
aplicarea măsurii prevăzute la art. 58^1 sau, după caz, a unei sancțiuni dintre cele prevăzute la art. 58 alin. (1) .
La nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1) , cu excepția direcțiilor generale/direcțiilor din cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, se stabilește, prin act administrativ al șefului, un colectiv de polițiști, desemnați câte maximum 5 din fiecare specialitate existentă în cadrul acestora, definitivați în profesie, apreciați pentru integritatea morală, competență profesională și credibilitate, denumit în continuare colectiv.
Abrogat.
Membrii colectivului participă la un program de pregătire privind procedura disciplinară, organizat prin grija structurilor de resurse umane.
Pentru constituirea consiliului, la nivelul structurilor prevăzute la art. 62 alin. (1) , prin act administrativ al persoanei prevăzute la art. 59 alin. (2) sunt nominalizați 3 membri, dintre polițiștii care fac parte din colectiv, și un secretar, din cadrul structurii de resurse umane. Consiliul se numește pentru fiecare caz în parte și are în componență 3 membri titulari, dintre care unul este desemnat președinte, și un secretar.
În cazuri obiective se poate dispune înlocuirea unuia sau a unor membri ai consiliului cu alți membri din cadrul colectivului.
Desemnarea membrilor consiliului se realizează cu îndeplinirea următoarelor criterii
unul dintre membri să aibă specialitatea polițistului cercetat
cel puțin unul dintre membri să fie absolvent cu diplomă de licență în științe militare, informații și ordine publică sau în științe juridice
de regulă, să fie asigurată participarea echitabilă a membrilor colectivului, prin raportare la numărul de desemnări anterioare.
Condițiile prevăzute la alin. (3) lit. a) și b) pot fi îndeplinite cumulativ de același membru.
Nu pot fi nominalizați membri ai consiliului polițiștii care au calitatea de consilier juridic, aflați în situația de a aviza ulterior actul administrativ de sancționare.
În cazul în care, pe parcursul cercetării disciplinare, există suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, polițistul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă sau, după caz, membrii consiliului întocmesc un proces-verbal despre împrejurările constatate, în vederea sesizării organelor de urmărire penală competente, în condițiile art. 61 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare. În acest caz, procedura disciplinară pentru aceste fapte se suspendă până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
În situația polițistului căruia i se modifică raporturile de serviciu în altă unitate, procedura disciplinară continuă, prevederile prezentei secțiuni aplicându-se în mod corespunzător.
Competența de dispunere a continuării procedurii disciplinare aparține șefului prevăzut la art. 59 alin. (2) , stabilit prin raportare la competența de numire în noua funcție a polițistului sau la noul post ocupat ori la unitatea în care a fost delegat sau împuternicit.
Șeful stabilit în condițiile alin. (2) se subrogă în drepturile și obligațiile șefului care a dispus cercetarea prealabilă. Acesta stabilește care dintre actele de procedură îndeplinite anterior rămân valabile.
În situația în care prin modificarea raporturilor de serviciu ale polițistului nu se schimbă competența de numire în funcție a acestuia sau când cercetarea prealabilă a fost dispusă, după caz, de șeful unității ierarhic superioare sau de șeful unității subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competențe de coordonare și control metodologic al serviciilor publice comunitare, iar noua unitate/structură, după caz, se subordonează ori se află, de asemenea, în coordonarea și controlul metodologic al acesteia, procedura disciplinară continuă astfel cum a fost dispusă.
Polițistul se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare, după cum urmează
6 luni de la aplicare, pentru sancțiunea disciplinară prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. a)
un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. b) și c) , respectiv de la aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. d)
7 ani de la data aplicării sancțiunii prevăzute la art. 58 alin. (1) lit. e) .
Normele de aplicare a prevederilor prezentului capitol, referitoare la recompense și răspunderea disciplinară, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Polițistul răspunde civil și material pentru pagubele cauzate patrimoniului unității sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne.
Polițistul răspunde civil pentru întreaga pagubă, calculată la data constatării acesteia, produsă cu vinovăție patrimoniului unității sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne, prin acțiunile ori inacțiunile sale care nu au legătură cu atribuțiile de serviciu.
Polițistul răspunde material în limita a trei salarii lunare nete, calculate la data constatării pagubei, pentru pagubele cauzate, cu vinovăție, patrimoniului unității sau patrimoniului Ministerului Afacerilor Interne, prin acțiunile ori inacțiunile sale desfășurate în legătură cu atribuțiile de serviciu.
Partea din paguba care depășește cuantumul imputabil prevăzut la alin. (3) se scade din evidența contabilă a unității păgubite.
Polițistul care are calitatea de gestionar răspunde material în mod integral pentru pagubele produse de acesta în propria gestiune sau
când, potrivit dispozițiilor legale, atribuțiile au fost exercitate de un delegat al acestuia sau de o comisie și se constată o pagubă, dacă nu se face dovada că aceasta s-a produs în absența gestionarului
când a primit bunuri în cantități mai mici decât cele înscrise în documentele însoțitoare sau cu vicii aparente, fără să fi întocmit proces-verbal de constatare
când nu a solicitat, în scris, asistență tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea și distribuirea bunurilor materiale și a altor valori, deși aceasta era necesară.
Polițistul care, fără a fi numit sau încadrat pe o funcție de gestionar, îndeplinește în fapt, cumulativ, cele 3 atribute ale gestionarilor, respectiv de primire, păstrare și eliberare de bunuri materiale, mijloace bănești sau alte valori, întâmplător sau pe baza unei însărcinări speciale, este considerat gestionar și răspunde material ca acesta.
Șeful unității răspunde material în mod integral, în locul gestionarului, când
nu a asigurat gestionarului, la solicitarea în scris a acestuia, în cazurile prevăzute de lege, asistență tehnică de specialitate la primirea, transportul, depozitarea, inventarierea și distribuirea bunurilor materiale și a altor valori
nu a luat măsurile necesare pentru remedierea deficiențelor sesizate în scris de către gestionar
s-a substituit gestionarului în exercitarea atribuțiilor acestora
nu a luat măsuri de siguranță necesare pentru păstrarea în bune condiții a bunurilor materiale și a altor valori.
În cazul constatării insolvabilității autorului direct al pagubei, care are calitatea de gestionar, răspunde, în limita valorii pagubei de recuperat, polițistul vinovat de
nerespectarea prevederilor legale privind angajarea sau numirea în funcția de gestionar, precum și de neconstituirea garanțiilor de către gestionari
neluarea măsurilor de înlocuire a gestionarilor sau a persoanelor care gestionează bunuri materiale, fără a fi gestionari în înțelesul legii, deși li s-a adus la cunoștință, în scris și motivat, că nu își îndeplinesc atribuțiile în mod corespunzător
neefectuarea inventarierilor la termenele și în condițiile legii, dacă prin aceasta s-ar fi putut evita producerea pagubei.
Polițistul nu răspunde material pentru pagubele
cauzate prin acțiunile ori inacțiunile sale desfășurate în limitele legii
generate de riscul normal al serviciului
produse pe timpul intervenției la evenimente urgente, dacă a respectat dispozițiile legale incidente, inclusiv procedura de intervenție
produse din cauze de forță majoră și caz fortuit
produse ca urmare a executării dispoziției superiorului ierarhic, caz în care este analizată angajarea răspunderii materiale a acestuia
produse în situații de legitimă apărare
produse în stare de necesitate
constatate după împlinirea unui termen de 3 ani de la data producerii lor.
În cazul în care paguba a fost generată de riscul normal al serviciului, pentru a nu fi angajată răspunderea materială este necesară îndeplinirea următoarelor condiții
obligația de serviciu era prevăzută de dispozițiile legale în vigoare
paguba nu a fost datorată relei-voințe sau modului necorespunzător de executare a acelei obligații de serviciu.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. e) , polițistul care a executat dispoziții vădit ilegale și care, având posibilitatea de a înlătura parțial sau total urmările păgubitoare ale dispoziției primite, nu a informat în scris și nu a luat, din neglijență sau rea-credință, măsuri pentru evitarea sau diminuarea pagubei răspunde împreună cu cel care a dat dispoziția.
Când paguba a fost produsă de mai mulți polițiști, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecărui polițist se stabilește proporțional cu salariul său net de la data constatării pagubei.
În situația în care paguba a fost cauzată împreună cu persoane care nu au calitatea de polițist, cuantumul răspunderii fiecăruia se stabilește în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
Dacă măsura în care s-a contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, răspunderea fiecăruia se stabilește în cote-părți egale.
Șeful unității care a luat cunoștință, pe orice cale, de producerea unei eventuale pagube dispune în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) , șeful unității dispune scăderea pagubei din evidența contabilă în situația în care din informațiile disponibile la momentul luării la cunoștință de producerea unei eventuale pagube rezultă că cheltuielile de cercetare, de stabilire a răspunderii materiale și de recuperare a pagubei depășesc cuantumul acesteia.
Procedura de efectuare a cercetării administrative, persoanele competente, termenele de efectuare, conținutul și felul documentelor necesare se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Șeful unității, pe baza cercetării administrative, constată existența sau inexistența și cuantumul pagubei, polițistul vinovat, legătura de cauzalitate, precum și data sau perioada producerii și dispune, după caz, recuperarea pagubei recunoscute, sesizarea instanței competente sau a organelor de urmărire penală, darea la scădere a pagubei sau clasarea.
Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) , în situația în care, în urma cercetării administrative, se constată că paguba a fost produsă de o persoană care nu are calitatea de polițist, șeful unității dispune sesizarea instanței competente, potrivit dreptului comun, în vederea recuperării pagubei.
În situația în care paguba a fost cauzată de mai multe persoane, șeful unității, pe baza cercetării administrative, stabilește cota-parte de pagubă pentru fiecare dintre acestea, în raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei.
Recuperarea pagubei recunoscute se face prin acordul de plată al polițistului, exprimat în scris, care poate fi semnat în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării constatării șefului unității.
Acordul de plată constituie titlu executoriu de la data semnării acestuia și conține inclusiv modalitatea de recuperare a pagubei, solicitată de către polițist, respectiv integral sau eșalonat, pe o perioadă de maximum 3 ani. În situația recuperării pagubei în mod eșalonat, cuantumul unei tranșe lunare nu poate fi mai mic de 10% din salariul net lunar al polițistului.
În situația prevăzută la alin. (1) nu se datorează majorări, dobânzi și penalități de întârziere, dacă polițistul efectuează plata voluntară potrivit acordului de plată.
Recuperarea pagubei nerecunoscute se realizează prin sesizarea instanței de contencios administrativ.
Când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracțiuni, șeful unității dispune sesizarea organelor de urmărire penală, potrivit legii.
Darea la scădere a pagubei se dispune în următoarele situații
când nu sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii materiale, prevăzute la art. 63 alin. (3)
când se constată existența unei cauze care înlătură răspunderea materială, dintre cele prevăzute la art. 63^3 alin. (1)
când paguba s-a produs prin împrejurări neimputabile vreunei persoane
când a rămas o diferență în condițiile art. 63 alin. (4) .
Clasarea se dispune în cazul în care paguba nu există.
Cercetarea administrativă se realizează de către o comisie numită de șeful unității ierarhic superioare unității în care s-a produs eventuala pagubă sau de ministrul afacerilor interne, în situația în care șeful unității în care s-a produs eventuala pagubă are legătură directă cu producerea acesteia.
În cazul în care situația prevăzută la alin. (1) se ivește în cursul cercetării administrative, șeful unității înaintează de îndată dosarul de cercetare administrativă unității ierarhic superioare, respectiv Ministerului Afacerilor Interne, după caz.
Șeful unității ierarhic superioare sau ministrul afacerilor interne dispune motivat preluarea dosarului cercetării administrative sau restituirea acestuia.
În situația prevăzută la alin. (1) , demersurile pentru obținerea unui titlu executoriu în vederea recuperării pagubei se realizează de către unitatea la nivelul căreia a fost efectuată cercetarea administrativă.
Polițistul care a încasat sume nedatorate este obligat să le restituie integral; dacă a primit bunuri care nu i se cuveneau și care nu mai pot fi restituite în natură sau i-au fost prestate servicii la care nu era îndreptățit, este obligat să plătească contravaloarea lor.
Dispozițiile art. 63^3 alin. (1) lit. h) și ale art. 63^7 alin. (2) -
se aplică în mod corespunzător, pe baza constatării efectuate de către structurile de specialitate ale unității, în condiții stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Abrogat.
Abrogat.