Înapoi la Legislație

Legea nr. 36/1995 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
6 decembrie 2024LEGEA nr. 301 din 2 decembrie 2024
Text consolidat la
6 decembrie 2024
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
182

Pe scurt

Legea nr. 36/1995: LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici și a activității notariale.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 6 decembrie 2024, prin LEGEA nr. 301 din 2 decembrie 2024.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 6 decembrie 2024.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
182 articole.
Cuprins

LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici și a activității notariale

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 70

Notarul public și personalul biroului notarial au obligația să păstreze secretul profesional cu privire la actele și faptele despre care au luat cunoștință în cadrul activității lor, chiar și după încetarea funcției, respectiv după încetarea raporturilor de muncă, cu excepția cazurilor în care legea sau părțile interesate îi eliberează de această obligație.

Art. 71

(1)

Notarul public nu poate absenta de la birou mai mult de 5 zile lucrătoare consecutive, fără a informa Camera din care face parte și fără a asigura funcționarea arhivei biroului, în condițiile legii.

(2)

În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (1) , Camera Notarilor Publici poate delega, după caz, un alt notar public pentru îndeplinirea atribuțiilor notarului public absent, în condițiile prevăzute de Statutul Uniunii.

Art. 72

(1)

Notarul public are următoarele obligații

a)

să respecte dispozițiile legii, ale regulamentelor, ale Statutului Uniunii, Statutului Casei de răspundere civilă a notarilor publici și ale Codului deontologic al notarilor publici

b)

să respecte hotărârile organelor alese ale Uniunii, ale Camerelor, precum și ale comisiilor de specialitate sau ale altor entități create la nivelul Uniunii, să îndeplinească sarcinile ce iau fost încredințate și să acționeze pentru realizarea scopului Uniunii

c)

să participe la ședințele organelor de conducere din care face parte

d)

să participe la ședințele Adunărilor generale ale Camerelor

e)

să participe la manifestări profesionale organizate de Uniune, de Camere și de alte organizații interne și internaționale având scopuri și principii similare

f)

să păstreze față de terți confidențialitatea dezbaterilor, opiniilor și voturilor exprimate în cadrul organelor de conducere

g)

să aibă un comportament demn în exercitarea funcției

h)

să își perfecționeze continuu pregătirea profesională, participând la programe de pregătire profesională organizate de INR, potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Uniunii

i)

să asigure pregătirea profesională a notarilor stagiari repartizați de către Colegiul director al Camerei, precum și a personalului angajat

j)

în termenele prevăzute în statut să achite contribuțiile profesionale, să comunice Camerei din care face parte și Uniunii situația statistică lunară prevăzută în statut

k)

să își declare domiciliul fiscal în România.

(2)

Cheltuielile profesionale efectuate în condițiile alin. (1) sunt deductibile, în condițiile legii.

(3)

Dispozițiile prevăzute la alin. (1) lit. h) privind obligativitatea participării la programe de pregătire profesională organizate de INR se aplică și personalului de specialitate al birourilor notariale, în condițiile prevăzute de regulament.

Art. 73

Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăție sub forma relei-credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.

Art. 74

Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri

a)

încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale stabilite prin lege

b)

nerespectarea dispozițiilor, deciziilor și hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii și ale Camerelor, emise în condițiile legii

c)

nerespectarea normelor și instrucțiunilor privind metodologia de lucru cu registrele naționale notariale administrate de CNARNN

d)

îndeplinirea, în mod repetat, a actelor și procedurilor notariale, cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispozițiilor art. 9

e)

întârzierea nejustificată sau neglijența în efectuarea lucrărilor

f)

lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat

g)

comportament și atitudine necorespunzătoare în exercitarea activității profesionale

h)

orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârșită în exercițiul funcției ori în legătură cu aceasta sau în afara exercițiului funcției

i)

abrogată

j)

sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ

k)

încălcarea obligațiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional

l)

folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, așa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici

m)

desfășurarea unor activități incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii

n)

refuzul nejustificat sau neglijența în efectuarea și comunicarea operațiunilor prevăzute de lege pentru funcționarea sistemului informatizat al Camerei și al Uniunii

o)

nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea și, după caz, virarea impozitelor, tarifelor și onorariilor

p)

nedepunerea la termen a situației statistice și a altor date solicitate de Cameră sau de Uniune

q)

refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în cazuri temeinic justificate, și în afara programului normal de lucru

r)

neîndeplinirea obligației de a participa la formele de pregătire profesională continuă organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament

s)

neîndeplinirea obligației de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în condițiile art. 77 alin. (2) ; ș) nerespectarea dispozițiilor Codului deontologic al notarilor publici

t)

absențe nejustificate de la Adunările generale și de la acțiunile organizate de Colegiul director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii; ț) nerespectarea dispozițiilor art. 42 alin. (3) și/sau continuarea activității după aplicarea sancțiunii suspendării din exercițiul funcției

u)

refuzul nejustificat de a îndeplini actele și procedurile repartizate de președintele Camerei din care face parte.

Art. 75

(1)

Acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justiției, de președintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei și se judecă de Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii.

(2)

Acțiunea disciplinară se exercită numai după efectuarea cercetării prealabile de către inspectori din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, din cadrul Uniunii ori de către Colegiul director al Camerei.

(3)

În cadrul cercetării prealabile, citarea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului de cercetare disciplinară și să își formuleze apărarea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula apărări nu împiedică finalizarea cercetării.

(4)

Consiliul de disciplină funcționează ca organ de jurisdicție la nivel național, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii. Consiliul de disciplină este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea generală a Camerei. Mandatul membrilor Consiliului de disciplină este de 4 ani și începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor validării acestora de către Congres. Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notari publici cu o vechime de minimum 10 ani într-o funcție de specialitate juridică, dar nu mai puțin de 5 ani în funcția de notar public.

(5)

Ministrul justiției sau, după caz, președintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei, pe baza rezultatului cercetării prealabile, formulează acțiunea disciplinară pe care o înaintează Consiliului de disciplină în termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetării prealabile.

(6)

Consiliul de disciplină citează părțile și, în cazul în care constată că sunt necesare verificări suplimentare, poate solicita ministrului justiției sau, după caz, președintelui Uniunii ori Colegiului director al Camerei completarea cercetării disciplinare. Completarea cercetării prealabile se face în termen de 60 de zile de la primirea solicitării de completare.

(7)

Acțiunea disciplinară se soluționează printr-o hotărâre motivată, care se comunică părților și Camerei în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea cel cercetat, în termen de 10 zile de la pronunțare.

(8)

Hotărârea prin care se soluționează acțiunea disciplinară cuprinde, în principal, următoarele

a)

descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia

b)

temeiul de drept al aplicării sancțiunii

c)

motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de notarul public

d)

sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia

e)

calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată

f)

instanța competentă să judece calea de atac.

(9)

Prevederile alin. (8) se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, republicat , cu modificările ulterioare, privind cuprinsul hotărârii.

(10)

Împotriva hotărârii, notarul public, respectiv titularii acțiunii disciplinare prevăzuți la alin. (1) pot face contestație în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii.

(11)

Contestația se soluționează de Consiliul Uniunii prin hotărâre. În cazul în care acțiunea disciplinară a fost exercitată de președintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, președintele Uniunii sau, după caz, reprezentanții Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluționarea contestației. Hotărârea prin care se soluționează contestația poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acțiunii disciplinare prevăzuți de lege, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă. Prin urmare, în intervalul 21 octombrie 2022 - 4 decembrie 2022, dispozițiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , în măsura în care nu se interpretează în sensul că „recursul“ prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care se soluționează contestația pronunțată în materie disciplinară au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data 5 decembrie 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.

(12)

Hotărârea prin care notarul public a fost sancționat disciplinar, rămasă definitivă, se comunică, de îndată, de către Uniune sau, după caz, de către instanța de judecată compartimentului de specialitate din Ministerul Justiției și Camerei în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea notarul public.

(13)

Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință a săvârșirii abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia.

(14)

Curgerea termenului de prescripție pentru promovarea acțiunii disciplinare se suspendă dacă împotriva notarului public s-a înregistrat o plângere penală având ca obiect săvârșirea aceleiași fapte, până la soluționarea procesului penal. Dacă după introducerea acțiunii disciplinare a fost înregistrată o plângere penală având ca obiect săvârșirea aceleiași fapte, acțiunea disciplinară se suspendă până la soluționarea procesului penal.

Art. 76

(1)

Verificarea sesizărilor referitoare la buna reputație a notarilor publici în funcție se face de către inspectori din cadrul Ministerului Justiției sau al Uniunii, din oficiu sau la solicitarea ministrului justiției, respectiv a președintelui Uniunii sau a Colegiului director al Camerei.

(2)

Raportul de inspecție întocmit în urma verificărilor privind buna reputație se comunică notarului public care face obiectul sesizării, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecțiuni.

(3)

Raportul de inspecție prevăzut la alin. (2) împreună cu obiecțiunile formulate se înaintează Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii. Pe baza raportului și a obiecțiunilor formulate, Consiliul de disciplină adoptă hotărârea privind constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către notarul public a condiției de bună reputație ori, dacă apreciază că obiecțiunile sunt întemeiate, dispune, în scris și motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu arătarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiției de bună reputație cuprinde și propunerea de încetare a calității, în temeiul art. 41 alin. (1) lit. g) .

(4)

Hotărârea Consiliului de disciplină, însoțită de actele care au stat la baza acesteia, se comunică de îndată ministrului justiției, președintelui Consiliului Uniunii și notarului public.

(5)

Hotărârea Consiliului de disciplină poate fi atacată cu contestație la Consiliul Uniunii în termen de 15 zile de la comunicare. Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula contestație la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.

(6)

Hotărârea definitivă prin care se constată neîndeplinirea condiției de bună reputație se comunică ministrului justiției, în vederea emiterii ordinului de încetare a calității.

Art. 77

(1)

Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite și sunt următoarele

a)

avertisment scris

b)

amendă de la 5.000 lei la 40.000 lei

c)

suspendarea notarului public din exercițiul funcției pe o durată de cel mult 6 luni

d)

excluderea notarului public din profesie.

(2)

În cazul abaterilor prevăzute la art. 74 lit. a) , d) , e) , k) , n) , r) și s) , Consiliul de disciplină poate dispune și obligarea notarului public sancționat să urmeze, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care acesta a fost sancționat, una dintre formele de pregătire profesională în cadrul INR.

(3)

Hotărârea definitivă constituie titlu executoriu.

(4)

Amenda prevăzută la alin. (1) lit. b) se face venit la bugetul Uniunii.

Art. 78

(1)

Toate actele notariale se îndeplinesc la cerere.

(2)

Înscrisurile redactate de părți, de reprezentanții lor legali sau convenționali ori, după caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și formă, notarul public putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare, cu acordul părților.

(3)

Pentru autentificarea unui acord de mediere, părțile din acord se prezintă personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convențional în baza unei procuri autentice, în vederea semnării în fața notarului public și îndeplinirii tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

(4)

Înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege.

(5)

În cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public stabilește identitatea, domiciliul și capacitatea părților, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă, întocmirea de copii legalizate sau acordarea de consultații juridice notariale.

Art. 79

(1)

Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici.

(2)

Consultațiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale și se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.

Art. 80

(1)

Notarul public are obligația să deslușească raporturile juridice dintre părți cu privire la actul pe care vor să îl încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

(2)

De asemenea, el trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară, având acces liber la orice registru public.

(3)

Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicității în cazurile și condițiile prevăzute de lege se vor comunica, de îndată, la locul unde se ține această evidență, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate.

(4)

În vederea îndeplinirii obligațiilor ce îi revin potrivit dispozițiilor alin. (2) și (3) , notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate imobiliară, precum și la alte instituții în vederea obținerii actelor și informațiilor necesare îndeplinirii procedurilor notariale, va putea solicita și obține de la organul fiscal competent al autorității administrației publice locale certificatul fiscal emis pe suport hârtie sau în format electronic.

(4^1)

În cazul în care la încheierea actului sau la îndeplinirea procedurii notariale participă, în condițiile legii, o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, notarul public asigură informarea și lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre efectele încheierii actului sau, după caz, ale îndeplinirii procedurii notariale, precum și despre utilitatea și gradul de urgență al acestora. Dacă apreciază necesar, notarul public poate acorda un termen pentru încheierea actului sau îndeplinirea procedurii notariale, în vederea informării corespunzătoare a persoanei ocrotite.

(5)

Notarul public are obligația, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 81

(1)

Organele de ordine publică vor acorda sprijin notarilor publici, în cazul în care aceștia sunt împiedicați să își exercite atribuțiile. De asemenea, autoritățile administrației publice locale au obligația ca în cadrul atribuțiilor lor să acorde notarilor publici concursul solicitat pentru îndeplinirea actelor notariale.

(2)

Instituțiile publice și private au obligația să furnizeze, în condițiile legii, informațiile pe care le solicită notarii publici în cadrul procedurilor succesorale notariale.

(3)

În toate celelalte cazuri, instituțiile prevăzute la alin. (2) vor furniza informații în baza protocoalelor încheiate cu Uniunea.

Art. 82

(1)

Actele solicitate de părți și orice acte de procedură notarială se întocmesc în limba română.

(2)

Cetățenilor aparținând minorităților naționale și persoanelor care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul actului printr-un traducător sau interpret. Funcția de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret sau traducător, în condițiile legii, de către Ministerul Justiției. În toate situațiile în care actul se îndeplinește prin interpret sau traducător autorizat, acesta va semna încheierea alături de notarul public.

(3)

Actele redactate de părți și prezentate pentru efectuarea operațiunilor notariale vor fi în limba română.

(4)

La cererea justificată a părților, notarul public poate îndeplini acte în legătură cu înscrisurile întocmite de părți într-o altă limbă decât cea română, numai dacă notarul instrumentator cunoaște limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat cunoștință de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română și semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi atașat la dosar.

(5)

Înscrisurile destinate a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea de-a doua, textul în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi textul în limba română, continuându-se cu textul în limba străină.

(6)

Notarul public, în activitatea sa, nu poate cenzura sau refuza să aplice sau să folosească în proceduri notariale o hotărâre judecătorească definitivă.

Art. 83

(1)

Actele notariale se îndeplinesc, de regulă, în timpul programului de serviciu cu publicul, afișat în mod corespunzător.

(2)

Un act notarial se poate îndeplini și în afara sediului biroului notarului public, la cererea părții interesate, cu respectarea dispozițiilor legale privind competența.

(3)

În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic justificate, acesta va putea fi îndeplinit și în afara programului de lucru, la cererea părții interesate.

Art. 84

Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde

a)

sediul biroului notarial

b)

denumirea încheierii și numărul acesteia

c)

data îndeplinirii actului notarial

d)

numele și prenumele notarului public

e)

locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc

f)

numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri

g)

arătarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act

h)

constatarea îndeplinirii actului notarial și a citirii acestuia de către părți

i)

mențiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum și cuantumul acestora

j)

semnătura notarului public

k)

sigiliul biroului notarului public.

Art. 85

(1)

Părțile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin mențiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaște părțile, este obligat să procedeze la verificarea identității acestora, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după caz, prin: a) acte de identitate prevăzute de lege

b)

pașapoarte, în condițiile legii

c)

atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condițiile lit. a) sau b) .

(2)

În situația în care notarul public are suspiciuni cu privire la identitatea părților, iar actul de identitate este eliberat de autoritățile române, va verifica actul de identitate prezentat. În vederea verificării, notarul public are acces la Registrul național de evidență a persoanelor.

(3)

Elementele obligatorii de identificare a persoanelor sunt

a)

pentru persoana fizică română sau rezidentă în România: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința obișnuită

b)

pentru străini persoane fizice, nerezidenți în România: numele, prenumele, cetățenia și reședința obișnuită declarată, dacă nu reiese din actul în baza căruia s-a stabilit identitatea

c)

pentru persoana juridică de naționalitate română: denumirea, sediul social și codul unic de identificare sau numărul de înregistrare în registrele speciale pentru asociații și fundații, după caz

d)

pentru persoana juridică străină: denumirea, sediul social, naționalitatea și numărul de înregistrare emis de autoritatea competentă din țara de origine

e)

pentru persoana fizică autorizată: numele, prenumele, codul unic de înregistrare fiscală, domiciliul sau reședința profesională cu specificarea activității desfășurate.

Art. 86

(1)

În situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare.

(2)

Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă și pentru următoarele motive

a)

neprezentarea documentației necesare sau prezentarea incompletă a acesteia

b)

neplata tarifelor, a impozitului și a onorariului stabilit; c) imposibilitatea identificării părții sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părții.

Art. 87

(1)

Încălcarea cerințelor prevăzute la art. 84 se sancționează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate și au produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desființarea actului.

(2)

Îndreptarea erorilor și completarea omisiunilor se fac în condițiile art. 88 , numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum și din registrele notariale sau din alte evidențe ale biroului notarial.

Art. 88

Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu își manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului.

Art. 89

Notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancțiunea nulității, dacă

a)

în cauză sunt părți sau interesați în orice calitate, el, soțul, ascendenții și descendenții lor

b)

este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părți care participă la procedura notarială.

Art. 90

(1)

Înscrisul autentic notarial este cel întocmit sau, după caz, primit și autentificat de către notarul public ori de către personalul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, în forma și în condițiile stabilite prin prezenta lege.

(2)

Autentificarea înscrisului se face cu respectarea următoarei proceduri

a)

stabilirea identității părților în condițiile art. 85

b)

exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținutul actului

c)

semnătura acestora și data înscrisului.

Art. 91

(1)

Pentru autentificarea unui înscris, notarul public verifică și stabilește, în prealabil, identitatea părților, în condițiile art. 85 .

(2)

Părțile pot fi reprezentate la autentificare printr-un mandatar cu procură specială autentică, cu excepțiile prevăzute de lege. În această situație, notarul public este obligat să verifice în Registrul național notarial de evidență a procurilor și revocărilor acestora, iar în cazul constatării revocării acesteia va respinge cererea de autentificare.

Art. 92

(1)

Pentru a lua consimțământul părților, după citirea actului, notarul public le va întreba dacă au înțeles conținutul acestuia și dacă cele cuprinse în act exprimă voința lor. Exteriorizarea consimțământului se materializează prin semnătură.

(2)

Pentru motive temeinice, notarul public poate lua separat, dar în aceeași zi, consimțământul părților care figurează în act. În acest caz, în încheierea de încuviințare a autentificării se vor menționa ora și locul luării consimțământului fiecărei părți.

Art. 93

Autentificarea testamentului se face cu respectarea dispozițiilor art. 94 .

Art. 94

(1)

Testatorul își dictează dispozițiile în fața notarului. Notarul public se îngrijește de scrierea testamentului, pe care apoi îl citește testatorului sau, după caz, îl dă să îl citească, făcând mențiune expresă despre îndeplinirea acestor formalități. Dacă dispunătorul își redactase deja actul de ultimă voință, testamentul autentic îi va fi citit de către notarul public.

(2)

După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voință, testamentul fiind apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare de către notarul public.

(3)

Testatorul știutor de carte va solicita, printr-o cerere scrisă, autentificarea testamentului. Cererea trebuie să cuprindă, după caz

a)

faptul că testamentul pe care îl anexează la cerere a fost redactat de el însuși, situație în care îl va prezenta notarului public pentru tehnoredactare

b)

faptul că testatorul nu are un testament deja scris și solicită să dicteze conținutul testamentului notarului public.

(4)

În cerere testatorul va preciza că i s-au pus în vedere prevederile art. 1.043 alin. (2) din Codul civil, republicat , cu modificările ulterioare, potrivit cărora poate să fie asistat în cadrul procedurii de către unul sau 2 martori. De asemenea, va face și mențiunea potrivit căreia conținutul testamentului deja redactat sau ce va fi dictat notarului public, după caz, reprezintă ultima sa voință.

(5)

În cazul în care testatorul prezintă un testament deja redactat, notarul public va da îndrumările necesare privind legalitatea, eficacitatea și consecințele actului de ultimă voință, după care va proceda la tehnoredactarea testamentului.

(6)

În cazul în care testatorul nu prezintă un testament redactat, acesta îl va dicta notarului. Notarul public va tehnoredacta testamentul după dictarea testatorului.

(7)

În cuprinsul testamentului se va face mențiune expresă că actul reprezintă ultima voință a testatorului și că acesta a fost redactat cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 1.044 din Codul civil, republicat , cu modificările ulterioare.

(8)

După tehnoredactarea testamentului, acesta va fi citit de către notarul public și, la cererea testatorului, i se va da spre citire și acestuia.

(9)

După citire, testatorul va confirma că testamentul reprezintă ultima sa voință și îl va semna.

(10)

În cazul în care testatorul a fost asistat de către unul sau 2 martori, aceștia vor semna testamentul.

(11)

După semnarea testamentului, notarul public va semna încheierea de autentificare a acestuia.

(12)

Cererea testatorului și testamentul prezentat de acesta, dacă este cazul, se vor reține la dosarul autentificării.

Art. 95

(1)

În cazul în care testatorul, din cauza unei infirmități, a bolii sau a altor cauze, nu poate semna actul, va dicta notarului public conținutul testamentului, va preciza că este actul său de ultimă voință, notarul urmând să redacteze și să editeze testamentul. La îndeplinirea acestei proceduri vor fi prezenți 2 martori. (2) Dacă testatorul declară că nu știe să semneze sau nu poate să semneze, notarul public va face în încheierea de autentificare mențiunea expresă a declarației sale, precum și cauza care l-a împiedicat să semneze. Mențiunea făcută de notar și citirea acesteia testatorului împreună cu semnăturile martorilor suplinesc semnătura testatorului.

(3)

Testamentul va fi semnat și de către martori. (4) Ori de câte ori testatorul nu va putea semna, la întocmirea și autentificarea testamentului vor fi prezenți 2 martori-asistenți, știutori de carte. Martorii vor semna înscrisul alături de testator și vor fi identificați în încheierea de autentificare, cu mențiunea justificării prezenței lor și a faptului că sunt martori-asistenți.

(5)

Martorii trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă, republicat , cu modificările ulterioare, și de prezenta lege.

(6)

În situațiile speciale când notarul public ia declarația de voință surdului, mutului sau surdomutului în imposibilitate de a scrie, aceasta se face prin interpret, dar tot în prezența a 2 martori. (7) În cazul persoanei nevăzătoare, notarul public îi va citi actul înainte de a-i lua consimțământul.

(8)

Autentificarea testamentului în condițiile alin. (1) se face în mod obligatoriu în prezența martorilor.

(9)

După dictare, notarul public se îngrijește de redactarea testamentului utilizând terminologia juridică corespunzătoare.

Art. 96

(1)

Declarația de voință a surdului, mutului sau surdomutului, știutori de carte, se va da în scris în fața notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a mențiunii „consimt la prezentul act, pe care l-am citit“.

(2)

Dacă surdul, mutul sau surdomutul se găsesc din orice motiv în imposibilitate de a scrie, declarația de voință se va lua prin interpret.

(3)

Pentru a lua consimțământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a auzit bine când i s-a citit înscrisul și dacă cele auzite reprezintă voința sa, consemnând acestea în încheierea de autentificare.

Art. 97

(1)

În cazul acelora care, din pricina infirmității, a bolii sau din orice alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va lua consimțământul numai în prezența a 2 martori-asistenți, această formalitate suplinind absența semnăturii părții.

(2)

Martorii-asistenți vor fi identificați și vor semna actul, iar în încheierea de autentificare se va face mențiunea că aceștia au fost prezenți la citirea actului de către părți sau, după caz, de către notarul public și la luarea consimțământului.

(3)

Nu poate fi martor-asistent persoana care

a)

nu a împlinit 18 ani

b)

figurează în act ca parte sau ca beneficiar

c)

din cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu este aptă

d)

este neștiutoare de carte sau, din orice motiv, nu poate semna.

Art. 98

(1)

Actele autentice notariale se întocmesc într-un singur exemplar original, care se păstrează în arhiva notarului public.

(2)

Exemplarul original al înscrisului autentificat, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în fața notarului public de către părți sau de către reprezentanții lor și, după caz, de cei chemați a încuviința actele pe care părțile le întocmesc, de martorii-asistenți, atunci când este cerută prezența lor, și, după caz, de cel care a redactat înscrisul, în condițiile prezentei legi.

(3)

Prin anexa care face parte integrantă din înscris se înțelege orice înscris atașat înscrisului principal, care detaliază sau completează conținutul acestuia din urmă și a fost declarat ca atare de către părți. Înscrisurile care constituie documentația necesară autentificării se rețin la dosarul actului și nu se consideră anexe.

(4)

Părțile vor primi un duplicat de pe actul original. Duplicatul actului notarial are forța probantă prevăzută de lege ca și originalul actului.

Art. 99

Încheierea care constată autentificarea unui înscris va cuprinde, sub sancțiunea anulării, pe lângă datele prevăzute la art. 84 , și următoarele mențiuni

a)

constatarea că s-a luat consimțământul părților

b)

constatarea că înscrisul a fost semnat în fața notarului de toți cei ținuți să îl semneze. Mențiunea notarului public că una dintre părți nu a putut semna ține loc de semnătură pentru aceasta

c)

dispoziția de învestire cu formă autentică, care se exprimă prin cuvintele: „Se declară autentic prezentul înscris“.

Art. 100

(1)

Înscrisul autentic notarial face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii.

(2)

Reprezintă constatări personale ale notarului cele făcute prin propriile simțuri

a)

faptul prezentării părților și a tuturor persoanelor participante la procedura de autentificare, precum și identificarea acestora

b)

locul și data încheierii actului

c)

exteriorizarea consimțământului.

(3)

Declarațiile părților cuprinse în înscrisul autentic notarial fac dovada, până la proba contrară, atât între părți, cât și față de oricare alte persoane.

Art. 101

(1)

Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia. În lipsa înscrisului original poate constitui titlu executoriu duplicatul sau copia legalizată de pe exemplarul din arhiva notarului public.

(2)

Constituie, de asemenea, titlu executoriu acordul parental încheiat prin înscris autentificat cu ocazia divorțului sau ulterior acestui moment, în care, exercitând împreună autoritatea părintească, părinții se înțeleg cu privire la aspecte cum sunt: stabilirea locuinței copilului, modalitatea de păstrare a legăturilor personale cu minorul ale părintelui cu care acesta nu locuiește, precum și alte măsuri asupra cărora părinții pot să dispună în condițiile art. 375 alin. (2) din Codul civil, republicat , cu modificările ulterioare.

Art. 102

Pentru valabilitatea acordului parental încheiat în procedura divorțului sau în orice alte situații, notarul public, cu ocazia autentificării, este obligat să obțină raportul de anchetă psihosocială și să procedeze la ascultarea minorului în condițiile art. 264 din Codul civil, republicat , cu modificările ulterioare.

Articolele următoare · 102 din 182