LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici și a activității notariale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În circumscripția fiecărei curți de apel funcționează câte o Cameră, cu personalitate juridică.
Sediul fiecărei Camere este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. La nivelul fiecărui județ din circumscripția Camerei funcționează cel puțin un sediu secundar al acesteia. Camera are ștampilă proprie, care cuprinde cel puțin denumirea Camerei și stema României, iar în cazul sediilor secundare se menționează și denumirea județului în care funcționează sediul secundar.
Din Cameră fac parte toți notarii publici care funcționează în circumscripția acesteia.
Organele de conducere ale Camerei sunt
Adunarea generală a Camerei
Colegiul director al Camerei
președintele Colegiului director al Camerei.
Colegiul director este format dintr-un președinte, care este și președintele Camerei, un vicepreședinte, care este și vicepreședintele Camerei, și 3-7 membri. Colegiul director al Camerei este ales de Adunarea generală a Camerei, în condițiile stabilite prin statutul Uniunii, pentru un mandat de 4 ani, dintre notarii publici care funcționează în acea Cameră.
Alegerea în funcțiile de conducere ale Camerei se face numai prin vot secret, în condițiile prevăzute de statut.
Președintele și membrii Colegiului director al Camerei primesc indemnizație al cărei cuantum este stabilit de Adunarea generală a Camerei.
În perioada în care Uniunea este autorizată ca operator al Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, Camerele dobândesc de drept calitatea de agent al Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare. În vederea exercitării acestei calități, Camerele pot depune o cerere în acest sens la Ministerul Justiției, pentru a obține acordul de a opera în arhivă.
Pe lângă Camere se pot constitui și pot funcționa curți de arbitraj.
Curtea de arbitraj este o instituție permanentă de arbitraj, neguvernamentală, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, care funcționează pe lângă Camera Notarilor Publici și care își desfășoară activitatea în condițiile legii.
Regulamentul de organizare și funcționare a Curții de arbitraj, precum și organele de conducere ale acesteia se aprobă de Camere, pe baza regulamentului-cadru aprobat de Consiliul Uniunii.
Activitatea curților de arbitraj de pe lângă Camere se desfășoară conform prevederilor Codului de procedură civilă, republicat , cu modificările ulterioare, Regulamentului de organizare și funcționare și Regulilor de procedură arbitrală stabilite de către Camere în baza regulamentului-cadru aprobat de Consiliul Uniunii.
Normele cu privire la onorariile arbitrilor și la taxele arbitrale se aprobă de către Colegiul director al Camerei.
Taxele arbitrale vor fi folosite în scopul susținerii cheltuielilor legate de soluționarea litigiilor, plata cheltuielilor de secretariat, onorariile arbitrilor și documentarea acestora, precum și orice cheltuială necesară funcționării Curții de arbitraj.
Curtea de arbitraj poate soluționa numai litigii izvorâte din actele și procedurile notariale.
Dispozițiile alin. (1)-(7) se completează cu dispozițiile referitoare la arbitrajul instituționalizat din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare.
Președintele Colegiului director al Camerei are următoarele atribuții
reprezintă Camera în raporturile cu terții
desemnează notarul public care va elibera, în condițiile legii, certificatul european de moștenitor, în situația în care arhiva succesorală a notarului public care a emis actul se află în administrarea Camerei
desemnează, la cerere sau din oficiu, în cazuri excepționale, un notar public care să asigure funcționarea unui alt birou de notar public
angajează personalul de specialitate și auxiliar, în numărul și în structura stabilite de Colegiul director al Camerei
coordonează și conduce compartimentele prevăzute în structura organizatorică a Camerei
convoacă și conduce ședințele Colegiului director al Camerei și ale Adunării generale a Camerei
ordonanțează cheltuielile bugetare ale Camerei
aprobă, la cererea părților, transferul dosarului succesoral
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și de actele normative cu caracter intern.
Colegiul director al Camerei are următoarele atribuții
sprijină INR în organizarea examenului pentru dobândirea calității de notar stagiar
stabilește birourile notariale în care se va efectua pregătirea practică a notarilor stagiari
urmărește pregătirea teoretică și practică a notarilor stagiari
înlocuiește, la cerere sau din oficiu, biroul notarial în care se efectuează pregătirea practică
propune Adunării generale a Camerei actualizarea numărului de notari publici și a numărului de posturi destinate schimbărilor de sedii
propune Consiliului Uniunii numărul de locuri destinate dobândirii calității de notar stagiar
întocmește documentarea juridică și asigură consultarea și informarea curentă a notarilor publici
ține evidența veniturilor și cheltuielilor Camerei și a contribuției membrilor săi
stabilește comisia de inventariere și lichidare a birourilor notariale, în caz de suspendare sau încetare
poate acorda sprijin și ajutor material notarilor publici, în cazuri justificate
desemnează un membru al Colegiului director al Camerei sau un alt notar public din cadrul Camerei ce urmează să efectueze mențiunile privind revocarea, anularea, rectificarea actelor notariale aflate în arhiva Camerei
aprobă, la propunerea președintelui, organigrama și statul de funcții ale personalului de specialitate și administrativ al Camerei
organizează, la cererea notarului public, vânzarea la licitație a bunurilor în vederea lichidării de către notar a pasivului succesoral, în condițiile stabilite prin regulamentul aprobat de Consiliul Uniunii
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și actele normative cu caracter intern.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Colegiul director al Camerei emite decizii executorii.
Adunarea generală a Camerei are următoarele atribuții
alege și revocă Colegiul director al Camerei și Comisia de cenzori, în condițiile stabilite prin statut
alege și revocă reprezentantul sau reprezentanții Camerei, după caz, și supleantul acestora în Consiliul Uniunii, în condițiile stabilite prin statut, cu respectarea normei de reprezentare prevăzute de prezenta lege
alege și revocă reprezentantul Camerei în Consiliul de disciplină, în condițiile stabilite prin statut
alege și propune membrul în Consiliul de administrație al Casei de răspundere civilă
aprobă anual raportul de activitate și descărcarea de gestiune ale președintelui și Colegiului director al Camerei
aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Camerei și execuția bugetară
aprobă strategia de dezvoltare și politica de investiții a Camerei
stabilește indemnizațiile membrilor organelor alese
aprobă regulamentele interne ale Camerei
alege membrii comisiilor de organizare a alegerilor organelor de conducere la nivelul Camerelor și al Uniunii, în condițiile regulamentelor proprii
alege reprezentanții Camerei conform normei de reprezentare la Congres
acordă și retrage, la propunerea Colegiului director al Camerei, titlul onorific de președinte de onoare notarilor publici care au deținut calitatea de președinte al Colegiului director al Camerei
aprobă actualizarea numărului de notari publici și a numărului de posturi destinate schimbărilor de sedii, pe care o înaintează Consiliului Uniunii
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și de actele normative cu caracter intern.
Mandatul organelor alese la nivelul Camerelor începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care s-au organizat alegerile.
Notarii publici din România sunt constituiți la nivel național în Uniunea Națională a Notarilor Publici, unica organizație profesională înființată prin lege, cu personalitate juridică, de interes public, cu patrimoniu și buget propriu.
Uniunea are sediul în municipiul București și are ștampilă proprie, care cuprinde cel puțin denumirea Uniunii și stema României.
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, Uniunea are următoarele funcții
de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborarea de către Ministerul Justiției a strategiilor în domeniul notarial
de reglementare a activității, prin reglementări terțiare specifice, prin care se asigură, în conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislației în domeniul notarial și realizarea cadrului juridic subsidiar specific
de reprezentare pe plan intern și internațional a notarilor publici
de îndrumare, sprijin și control al notarilor publici, în aplicarea corectă a prevederilor legale în domeniul notarial
de administrare a patrimoniului propriu.
În exercitarea funcțiilor care îi revin, Uniunea poate colabora cu autoritățile și instituțiile publice, cu alte persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine, pentru realizarea unor obiective de interes comun, corespunzătoare domeniului său de activitate.
Statutul aprobat de Congresul de constituire al Uniunii este actul constitutiv al acesteia.
Modificarea și completarea Statutului Uniunii între congrese se fac de către Consiliul Uniunii, după consultarea Adunărilor generale ale Camerelor.
Organele de conducere ale Uniunii sunt
Congresul
Consiliul Uniunii
Biroul executiv al Consiliului Uniunii
președintele Uniunii.
În organele de conducere ale Uniunii pot fi aleși notarii publici în funcție, cu o vechime efectivă în profesie de cel puțin 8 ani la data alegerii.
Membrii Colegiului director al Camerei nu pot fi membri ai Consiliului Uniunii. Fac excepție președintele Camerei, care, potrivit art. 56, face parte de drept din Consiliul Uniunii, și vicepreședintele Camerei sau un alt membru desemnat în acest sens, numai în situația în care îl reprezintă pe președinte.
Mandatul organelor alese ale Uniunii începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care s-au organizat alegerile.
Congresul este constituit din reprezentanții notarilor publici, aleși de Adunarea generală a fiecărei Camere, potrivit normei de un reprezentant la 10 notari publici în funcție, la care se adaugă membrii Consiliului Uniunii, precum și vicepreședinții Colegiilor directoare ale Camerelor.
În situația în care nu sunt aleși ca reprezentanți ai Camerei la Congres, membrii Consiliului de disciplină, ai Comisiei de cenzori și ai Consiliului de administrație al Casei de răspundere civilă a notarilor publici participă fără drept de vot la lucrările Congresului.
Congresul se întrunește în sesiuni ordinare și extraordinare.
Congresul se întrunește în sesiune ordinară, de regulă, anual și în sesiune extraordinară, la cererea Consiliului Uniunii sau a Camerelor, dacă aceasta reprezintă cel puțin o treime din numărul notarilor publici.
Convocarea Congresului se face de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii cu cel puțin 60 de zile înainte de data stabilită, prin înștiințarea în scris a Camerelor și prin publicarea într-un ziar central a datei, locului și ordinii de zi. Colegiile directoare ale Camerelor sunt obligate să comunice data, locul de desfășurare a Congresului și ordinea de zi a acestuia tuturor notarilor publici în funcție din Cameră.
Camerele sunt obligate să comunice Uniunii lista nominală cu delegații la Congres, de regulă, cu cel puțin 15 zile înainte de Congres.
Congresul este legal constituit în prezența a două treimi din numărul delegaților săi și adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a delegaților prezenți.
Delegații la Congres au libertatea să își exprime votul ținând cont de strategia și interesele profesiei.
Congresul notarilor publici are, după caz, următoarele atribuții
adoptă, prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii și a Statutului Casei de răspundere civilă a notarilor publici, cu excepția modificărilor adoptate între congrese de către Consiliul Uniunii, în condițiile art. 53 alin. (6)
adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările și modificările care i se aduc în condițiile stabilite prin statut
validează, prin hotărâre, alegerea reprezentanților Camerelor și a supleanților acestora în Consiliul Uniunii, în condițiile stabilite prin statut
validează, prin hotărâre, alegerea, dintre membrii Consiliului Uniunii, a președintelui și vicepreședinților, în condițiile stabilite prin statut
validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină, în condițiile stabilite prin statut
dezbate probleme profesionale de interes general și adoptă, cu majoritate simplă, rezoluții cu privire la problemele dezbătute
aprobă raportul Consiliului Uniunii și al Comisiei de cenzori, execuția bugetară și descărcarea de gestiune
îndeplinește orice alte atribuții date în competența sa prin lege, regulament sau statut.
Hotărârile și rezoluțiile cu caracter normativ intern, administrativ-organizatoric sunt obligatorii pentru notarii publici.
Congresul poate delega unele dintre atribuțiile sale Consiliului Uniunii, în condițiile stabilite prin statut.
Procedura privind convocarea, organizarea și desfășurarea Congresului se stabilește prin statut.
În cadrul Uniunii se constituie și funcționează
Institutul Notarial Român
Casa de răspundere civilă a notarilor publici
Casa de Pensii a Notarilor Publici
Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale
Comisia de cenzori
Consiliul de disciplină
Corpul de control
Redacția Buletinului Notarilor Publici
comisiile de specialitate ale Consiliului Uniunii
aparatul de specialitate și administrativ
Registrul național de evidență a notarilor publici, în care se înregistrează notarii publici și formele în care aceștia își exercită profesia.
La nivelul Uniunii se pot înființa și alte organisme potrivit legii, statutului profesiei sau actelor normative cu caracter intern.
Consiliul Uniunii este constituit din reprezentanții fiecărei Camere, aleși potrivit următoarei norme de reprezentare
un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcție
2 reprezentanți, pentru Camerele care au între 201 și 400 de notari publici în funcție
3 reprezentanți, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcție.
Odată cu alegerea reprezentanților, Camerele aleg și supleanții acestora. Supleanții înlocuiesc de drept reprezentanții Camerelor în Consiliul Uniunii, ori de câte ori aceștia nu își pot exercita mandatul.
Procedura alegerii reprezentaților și supleanților Camerelor în Consiliul Uniunii, precum și numărul supleanților se stabilesc prin statut.
Președinții Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii, cu drept de vot.
Dintre membrii Consiliului Uniunii se aleg președintele și 3 vicepreședinți, în condițiile stabilite prin statut. După alegerea președintelui și a celor 3 vicepreședinți, supleanții acestora devin membri ai Consiliului Uniunii. Funcțiile de președinte, de prim-vicepreședinte și de vicepreședinte sunt incompatibile cu funcțiile de președinte al Camerei sau reprezentant în Consiliul Uniunii.
Dintre cei 3 vicepreședinți, Consiliul Uniunii alege un prim-vicepreședinte, în condițiile stabilite prin statut.
Durata mandatului membrilor Consiliului Uniunii, al președintelui, prim-vicepreședintelui și al vicepreședinților este de 4 ani.
Reprezentanții Camerelor în Consiliul Uniunii, precum și președintele, prim-vicepreședintele și vicepreședinții Consiliului beneficiază de indemnizație și de alte drepturi stabilite prin acte normative interne.
Consiliul Uniunii se convoacă, de regulă, trimestrial în ședințe ordinare sau, ori de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare, de către președinte. Consiliul Uniunii este legal constituit în prezența a două treimi din numărul membrilor săi și adoptă hotărâri cu votul majorității simple a membrilor prezenți. În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este decisiv în adoptarea hotărârii.
Consiliul Uniunii are, în principal, următoarele atribuții
propune ministrului justiției actualizarea numărului de posturi de notar public și posturile destinate concursului de schimbări de sedii
aprobă numărul de locuri destinate dobândirii calității de notar stagiar, cu consultarea Colegiilor directoare
propune ministrului justiției aprobarea regulamentului privind condițiile de desfășurare a examenelor de dobândire a calității de notar public
propune ministrului justiției onorariile minimale pentru actele și procedurile notariale îndeplinite în exercitarea funcției de către notarii publici, având în vedere următoarele criterii
timpul și volumul de muncă solicitată pentru îndeplinirea actului sau procedurii
natura, noutatea și dificultatea actului sau procedurii
obținerea de date și informații suplimentare sau conlucrarea cu experți ori cu alți specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea actului
constrângerile de timp în care notarul este obligat de împrejurările actului sau procedurii să acționeze pentru a asigura servicii legale performante
termenele de arhivare a actelor și procedurilor notariale
locul îndeplinirii actului sau procedurii
răspunderea notarului public, prin raportare și la valoarea actului sau procedurii
stabilește cotele de contribuție ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum și cele ale Camerelor la Uniune, potrivit statutului acesteia
reprezintă Uniunea, prin președintele Consiliului Uniunii, în raporturile cu terții, pe plan intern și internațional
adoptă modificările sau completările la Statutul Casei de răspundere civilă a notarilor publici și al Casei de Pensii a Notarilor Publici
aprobă modificările și completările Statutului Uniunii între congrese, după consultarea Adunărilor generale ale Camerelor
soluționează contestațiile împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină
adoptă, modifică și completează Regulamentul Consiliului de disciplină
adoptă, modifică și completează Regulamentul de organizare și funcționare al INR
organizează, la nivel național, programe care vizează alinierea practicilor notariale la exigențele internaționale
adoptă uzanțele profesionale potrivit Codului civil, republicat , cu modificările ulterioare
aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, execuția bugetară și descărcarea anuală de gestiune a președintelui
stabilește, prin hotărâre, indemnizațiile reprezentanților Camerelor în Consiliul Uniunii, a președintelui, primvicepreședintelui și vicepreședinților Consiliului Uniunii, precum și ale membrilor Comisiei de cenzori, Consiliului de disciplină, Consiliului de administrație al Casei de răspundere civilă a notarilor publici, organelor de conducere ale INR și indemnizațiile membrilor altor organisme constituite la nivelul Uniunii
acordă ordine, medalii și titluri, în condițiile stabilite prin statut
aprobă sponsorizările și mecenatele
acordă ajutoare notarilor publici, în limita sumelor aprobate în acest scop prin bugetul de venituri și cheltuieli
îndeplinește alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare, statutul profesiei sau de actele normative cu caracter intern.
Consiliul Uniunii poate să delege Biroului executiv unele atribuții ale sale, în condițiile prevăzute de statut.
Biroul executiv este organul executiv al Consiliului Uniunii, cu activitate permanentă și de legătură cu Camerele, și se compune din 9 membri: președintele, primvicepreședintele, vicepreședinții și 5 membri, aleși de Consiliul Uniunii dintre membrii săi.
Președintele Uniunii este și președintele Consiliului Uniunii și al Biroului executiv al Consiliului Uniunii.
Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întrunește lunar în ședință ordinară și, ori de câte ori este nevoie, în ședințe extraordinare, la convocarea președintelui.
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Biroul executiv al Consiliului Uniunii emite decizii executorii.
Biroul executiv al Consiliului Uniunii funcționează legal în prezența majorității membrilor săi și adoptă decizii cu majoritatea simplă a voturilor celor prezenți.
Biroul executiv al Consiliului Uniunii are următoarele atribuții principale
asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii
propune ministrului justiției numirea în funcție a notarului public, schimbarea sediului biroului notarial, asocierea și încetarea asocierii, suspendarea și încetarea suspendării din funcția de notar public, revocarea ori încetarea calității de notar public
pregătește proiectele de documente care vor fi prezentate spre dezbatere și aprobare Consiliului Uniunii
elaborează proiectul raportului anual al activității Uniunii
elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă a patrimoniului, urmărește întocmirea bilanțului financiar-contabil și executarea bugetului
asigură execuția bugetară și urmărește realizarea resurselor bugetului Uniunii
organizează serviciile proprii ale Uniunii și aprobă organigrama și statul de funcții ale personalului de specialitate și administrativ al Uniunii
aprobă organigrama, statul de funcții și coordonează activitatea tuturor entităților înființate în cadrul Uniunii
aprobă proiectul de buget anual, execuția bugetară și descărcarea de gestiune a entităților înființate în cadrul Uniunii
acordă, suspendă și retrage birourilor notariale, la cerere sau din oficiu, licența de funcționare
analizează raportul Consiliului de disciplină al Uniunii și propune măsurile ce se impun
analizează sinteza controlului profesional administrativ întocmită de corpul de control al Uniunii și propune măsurile ce se impun
rezolvă conflictele de competență dintre notarii publici din Camere diferite
coordonează activitatea de creare și funcționare a sistemului și rețelelor de informatizare între Uniune și Camere, precum și la nivelul birourilor notariale, potrivit programelor proprii și celor derulate în cooperare cu notariatele europene
coordonează atât activitatea Centrului Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale, denumit în continuare CNARNN, cât și registrele naționale notariale privind evidența actelor și procedurilor notariale și adoptă actele normative necesare funcționării acestora
soluționează, la solicitarea președintelui Uniunii, sesizările formulate împotriva notarilor publici sau împotriva Camerelor
acceptă donațiile și legatele făcute Uniunii
asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Congresului și ale Consiliului Uniunii și supraveghează executarea acestor hotărâri de către Camere și notarii publici, adoptând decizii corespunzătoare
îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și de actele normative cu caracter intern. ș) furnizează, la cererea notarilor publici sau a altor persoane care justifică un interes, date și informații din activitatea Uniunii, cu excepția celor care aduc atingere protecției datelor cu caracter personal, a obligației păstrării confidențialității și a secretului profesional, potrivit statutului.
Președintele, prim-vicepreședintele și vicepreședinții Consiliului Uniunii sunt și președintele, primvicepreședintele și vicepreședintele Uniunii.
Președintele Uniunii este și președintele Consiliului Uniunii și are următoarele atribuții
reprezintă Uniunea pe plan intern în raporturile cu autoritățile publice din România, cu organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, cu cele profesionale, iar în plan extern, cu organizațiile naționale și internaționale ale notarilor publici și oriunde va fi invitat oficial în calitate de președinte
ordonanțează cheltuielile bugetare ale Uniunii; președintele poate delega această atribuție primvicepreședintelui
convoacă și conduce ședințele Congresului, Consiliului Uniunii și ale Biroului executiv al Consiliului Uniunii
angajează personalul de specialitate și administrativ al Uniunii, cu respectarea organigramei și statului de funcții, aprobate de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii
exercită, în condițiile legii, acțiunea disciplinară împotriva notarilor publici
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, regulament, statut și alte acte normative.
În absență, președintele este înlocuit de primvicepreședinte, iar dacă acesta din urmă lipsește, de unul dintre vicepreședinții delegați în acest sens de președinte.
Prim-vicepreședintele și vicepreședinții reprezintă Uniunea, în limitele mandatului acordat de președinte.
În cadrul Uniunii funcționează Casa de răspundere civilă a notarilor publici, cu personalitate juridică, în condițiile stabilite prin statutul acesteia, aprobat de Consiliul Uniunii.
Contractul de răspundere civilă a notarilor publici este obligatorie și se realizează prin casa de asigurări constituită în acest scop.
Notarii publici au obligația să încheie contractul de răspundere civilă înainte de începerea activității.
Limita minimă a valorii garantate de răspundere civilă și nivelul cuantumului contribuției se stabilesc anual de către Consiliul Uniunii.
În cadrul Uniunii se înființează, se organizează și funcționează INR, entitate de interes public, cu personalitate juridică, în condițiile stabilite prin statutul propriu, aprobat de Consiliul Uniunii.
INR asigură perfecționarea activității notariale, pregătirea profesională inițială și, după caz, continuă a notarilor publici și a notarilor stagiari, a altor specialiști, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor și al Uniunii, având dreptul de a elibera diplome sau certificate de absolvire recunoscute de instituțiile publice și private abilitate.
INR are sediul în municipiul București, are ștampilă care cuprinde denumirea sa și stema României și siglă proprie. INR se înființează, se organizează și funcționează în baza prezentei legi, fără îndeplinirea altor formalități.
Statutul INR, Regulamentul de organizare și funcționare a acestuia, precum și modalitățile de formare profesională inițială sau, după caz, continuă a notarilor publici și a notarilor stagiari, a personalului de specialitate al birourilor notariale, al Camerelor și al Uniunii se aprobă prin hotărâre a Consiliului Uniunii.
INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, examenul de definitivat, concursul de admitere în funcția de notar public pentru persoanele care au cel puțin 6 ani vechime într-o funcție de specialitate juridică, în condițiile legii și ale regulamentului de organizare și desfășurare a acestora, aprobat de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii.
INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, și concursul de schimbare de sediu, în condițiile legii și ale regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, aprobat de către Consiliul Uniunii.
INR organizează, la solicitarea Consiliului Uniunii, examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calității de notar stagiar, în condițiile legii și ale regulamentului de organizare și desfășurare a acestuia, aprobat de ministrul justiției, la propunerea Consiliului Uniunii.
În vederea administrării registrelor prevăzute la art. 164 , în cadrul și sub autoritatea Uniunii se înființează, se organizează și funcționează CNARNN, ca entitate cu personalitate juridică, în condițiile stabilite prin regulamentul propriu, aprobat de Biroul executiv al Consiliului Uniunii.
CNARNN asigură administrarea, organizarea și funcționarea registrelor naționale notariale prevăzute la art. 164 , precum și a altor activități stabilite prin regulamentul propriu.
CNARNN are sediul în municipiul București. CNARNN are sigiliu propriu, care cuprinde denumirea sa și stema României, și siglă proprie și se înființează, se organizează și funcționează, fără îndeplinirea altor formalități, în baza prevederilor prezentei legi.
Costurile privind verificările și înscrierile în registrele prevăzute la art. 164 vor fi suportate de părțile interesate, iar tarifele privind înscrierea și verificarea în registre se vor stabili de către Biroul executiv al Consiliul Uniunii.
În cazul în care înscrierile și verificările în registrele prevăzute la art. 164 se solicită de către instituțiile publice, acestea se vor efectua cu scutire de tarif.
Tarifele pentru înscriere sau verificare în registre se vor putea încasa de către notarii publici de la părți și se vor vira CNARNN în baza facturilor emise de către acesta.
Fondurile acumulate de CNARNN vor fi utilizate pentru dezvoltarea instituției notarului public, pentru securizarea actului notarial și pentru perfecționarea profesională a corpului de notari publici.
Regulamentul de organizare și funcționare a CNARNN, precum și orice alte măsuri necesare organizării și funcționării acestuia se aprobă prin decizie a Biroului executiv al Consiliului Uniunii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În scopul stabilirii și acordării pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale ale notarilor publici se înființează, sub autoritatea Uniunii, Casa de Pensii a Notarilor Publici, denumită în continuare Casa de pensii, instituție autonomă, de interes public, cu personalitate juridică.
Sistemul de pensii prevăzut de prezenta lege este obligatoriu pentru notarii publici membri ai Uniunii.
Notarii publici pot contribui și la sistemul public de pensii, în condițiile legii.
Organizarea și funcționarea Casei de pensii, contribuabilii la sistemul propriu de pensii, persoanele asigurate, contribuțiile asiguraților, perioadele de contribuție, categoriile de pensii, calculul pensiilor, categoriile de ajutoare financiare, emiterea deciziilor de pensionare, căile de atac împotriva deciziilor emise de Casa de pensii și altele asemenea se stabilesc prin lege specială. Casa de pensii are sediul în municipiul București și se înființează în baza prezentei legi și se organizează și funcționează în baza legii speciale, fără îndeplinirea altor formalități. Art. III din același act normativ prevede că, de la data intrării în vigoare a legii speciale prevăzute la art. II , Casa de Pensii a Notarilor Publici din România, constituită la data de 1 ianuarie 2013 în baza Legii notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată , cu modificările ulterioare, își continuă activitatea în condițiile legii speciale.
Notarii publici își exercită funcția și se bucură de stabilitate în funcție, neputând fi mutați în altă localitate fără acordul lor.
Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra notarului public sau în biroul său sunt inviolabile, acestea putând fi verificate sau ridicate numai în condițiile legii și în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare.
Contactul profesional dintre notarul public și clientul său nu poate fi interzis sau restrâns.
În cazul în care clientul se află în stare de arest sau detenție, administrația locului de arest ori detenție are obligația de a lua, cu prioritate, toate măsurile necesare pentru a permite contactul de îndată al notarului public cu clientul și respectarea drepturilor prevăzute de lege.
În cauzele penale, notarul public poate fi audiat ca martor numai în cazurile și condițiile prevăzute expres de Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare.
Notarul public are următoarele drepturi
să primească onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită, în condițiile legii
să aleagă și să fie ales în organele de conducere ale Uniunii și ale Camerelor, în condițiile prevăzute în statut
să se adreseze organelor Uniunii și ale Camerelor și să primească informațiile solicitate în condițiile stabilite prin statut sau actele normative interne
să poarte însemnele Uniunii și ale Camerelor
să beneficieze de concediu de odihnă, anual, în condițiile stabilite prin statut
să beneficieze de drepturile de asigurări sociale pe baza contribuției la sistemul asigurărilor sociale de stat și/sau la sistemul privat, în condițiile legii
să aibă acces la toate datele care privesc organizarea administrativă a activității notariale, atât la nivelul Camerelor, cât și al Uniunii
să adere individual la Uniunea Internațională a Notariatului
să participe, la cerere, la ședințele organelor Camerelor și ale Uniunii, atunci când are un interes propriu, în vederea susținerii acestuia
să beneficieze de sprijin financiar în caz de întrerupere a activității biroului din cauza incapacității temporare de muncă
să beneficieze, la cerere, de asistență juridică din partea Uniunii, prin personalul de specialitate, în cauzele care au legătură cu activitatea profesională
să participe la manifestări profesionale organizate în țară și străinătate
să beneficieze de orice alte drepturi prevăzute de lege și statut.
Notarul public își poate face cunoscute datele profesionale atât cu privire la persoana sa, cât și cu privire la locul unde își exercită funcția, în condițiile stabilite prin statutul profesiei.
Notarii publici au dreptul la onorariu pentru fiecare act sau procedură notarială îndeplinită, în conformitate cu art. 57 alin. (1) lit. d) .
Prin excepție de la dispozițiile art. 57 alin. (1) lit. d) , la propunerea Consiliului Uniunii, ministrul justiției poate stabili acte și proceduri notariale pentru care onorariul se stabilește liber, între notarul public și solicitant.
Notarul public are dreptul la concediu de odihnă de 30 de zile lucrătoare, în condițiile stabilite prin statut. Notarul public are obligația de a înștiința Camera în circumscripția căreia își desfășoară activitatea în legătură cu perioada în care va efectua concediul de odihnă.
Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu
desfășurarea unei activități salarizate, cu excepția
activității și funcției didactice universitare/de învățământ superior și de cercetare științifică
activității literar-artistice și publicistice
activității de creație tehnico-științifică
calității de deputat sau senator ori de consilier în consiliile județene sau locale, pe durata mandatului
calității de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii, ale Camerelor ori în alte organizații interne și internaționale la care Uniunea sau Camerele sunt afiliate ori cu care colaborează
calității de membru într-un consiliu de administrație
calității de membru în cadrul unei asociații sau fundații
exercitarea unei funcții publice sau de demnitate publică, alta decât cea prevăzută la lit. a) pct. 4
exercitarea unei funcții de judecător, procuror, magistrat-asistent sau grefier
exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau practician în insolvență
desfășurarea directă de activități de producție, comerț sau alte activități de prestări de servicii
calitatea de administrator sau de președinte al unui consiliu de administrație al unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare.
Notarul public și personalul biroului notarial au obligația să păstreze secretul profesional cu privire la actele și faptele despre care au luat cunoștință în cadrul activității lor, chiar și după încetarea funcției, respectiv după încetarea raporturilor de muncă, cu excepția cazurilor în care legea sau părțile interesate îi eliberează de această obligație.
Notarul public nu poate absenta de la birou mai mult de 5 zile lucrătoare consecutive, fără a informa Camera din care face parte și fără a asigura funcționarea arhivei biroului, în condițiile legii.
În cazul nerespectării dispozițiilor alin. (1) , Camera Notarilor Publici poate delega, după caz, un alt notar public pentru îndeplinirea atribuțiilor notarului public absent, în condițiile prevăzute de Statutul Uniunii.
Notarul public are următoarele obligații
să respecte dispozițiile legii, ale regulamentelor, ale Statutului Uniunii, Statutului Casei de răspundere civilă a notarilor publici și ale Codului deontologic al notarilor publici
să respecte hotărârile organelor alese ale Uniunii, ale Camerelor, precum și ale comisiilor de specialitate sau ale altor entități create la nivelul Uniunii, să îndeplinească sarcinile ce iau fost încredințate și să acționeze pentru realizarea scopului Uniunii
să participe la ședințele organelor de conducere din care face parte
să participe la ședințele Adunărilor generale ale Camerelor
să participe la manifestări profesionale organizate de Uniune, de Camere și de alte organizații interne și internaționale având scopuri și principii similare
să păstreze față de terți confidențialitatea dezbaterilor, opiniilor și voturilor exprimate în cadrul organelor de conducere
să aibă un comportament demn în exercitarea funcției
să își perfecționeze continuu pregătirea profesională, participând la programe de pregătire profesională organizate de INR, potrivit regulamentului de organizare și funcționare aprobat de Consiliul Uniunii
să asigure pregătirea profesională a notarilor stagiari repartizați de către Colegiul director al Camerei, precum și a personalului angajat
în termenele prevăzute în statut să achite contribuțiile profesionale, să comunice Camerei din care face parte și Uniunii situația statistică lunară prevăzută în statut
să își declare domiciliul fiscal în România.
Cheltuielile profesionale efectuate în condițiile alin. (1) sunt deductibile, în condițiile legii.
Dispozițiile prevăzute la alin. (1) lit. h) privind obligativitatea participării la programe de pregătire profesională organizate de INR se aplică și personalului de specialitate al birourilor notariale, în condițiile prevăzute de regulament.
Răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii civile, pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat cu vinovăție sub forma relei-credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă.
Răspunderea disciplinară a notarului public intervine pentru următoarele abateri
încălcarea competenței generale, materiale și teritoriale stabilite prin lege
nerespectarea dispozițiilor, deciziilor și hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii și ale Camerelor, emise în condițiile legii
nerespectarea normelor și instrucțiunilor privind metodologia de lucru cu registrele naționale notariale administrate de CNARNN
îndeplinirea, în mod repetat, a actelor și procedurilor notariale, cu nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori îndeplinirea acestora cu încălcarea dispozițiilor art. 9
întârzierea nejustificată sau neglijența în efectuarea lucrărilor
lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat
comportament și atitudine necorespunzătoare în exercitarea activității profesionale
orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârșită în exercițiul funcției ori în legătură cu aceasta sau în afara exercițiului funcției
abrogată
sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ
încălcarea obligațiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional
folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a clientelei, așa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici
desfășurarea unor activități incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii
refuzul nejustificat sau neglijența în efectuarea și comunicarea operațiunilor prevăzute de lege pentru funcționarea sistemului informatizat al Camerei și al Uniunii
nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea și, după caz, virarea impozitelor, tarifelor și onorariilor
nedepunerea la termen a situației statistice și a altor date solicitate de Cameră sau de Uniune
refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în cazuri temeinic justificate, și în afara programului normal de lucru
neîndeplinirea obligației de a participa la formele de pregătire profesională continuă organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament
neîndeplinirea obligației de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în condițiile art. 77 alin. (2) ; ș) nerespectarea dispozițiilor Codului deontologic al notarilor publici
absențe nejustificate de la Adunările generale și de la acțiunile organizate de Colegiul director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii; ț) nerespectarea dispozițiilor art. 42 alin. (3) și/sau continuarea activității după aplicarea sancțiunii suspendării din exercițiul funcției
refuzul nejustificat de a îndeplini actele și procedurile repartizate de președintele Camerei din care face parte.
Acțiunea disciplinară se exercită de ministrul justiției, de președintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei și se judecă de Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii.
Acțiunea disciplinară se exercită numai după efectuarea cercetării prealabile de către inspectori din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, din cadrul Uniunii ori de către Colegiul director al Camerei.
În cadrul cercetării prealabile, citarea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptățit să ia cunoștință de conținutul dosarului de cercetare disciplinară și să își formuleze apărarea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula apărări nu împiedică finalizarea cercetării.
Consiliul de disciplină funcționează ca organ de jurisdicție la nivel național, în baza regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii. Consiliul de disciplină este compus din câte un reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea generală a Camerei. Mandatul membrilor Consiliului de disciplină este de 4 ani și începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic următor validării acestora de către Congres. Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notari publici cu o vechime de minimum 10 ani într-o funcție de specialitate juridică, dar nu mai puțin de 5 ani în funcția de notar public.
Ministrul justiției sau, după caz, președintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei, pe baza rezultatului cercetării prealabile, formulează acțiunea disciplinară pe care o înaintează Consiliului de disciplină în termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetării prealabile.
Consiliul de disciplină citează părțile și, în cazul în care constată că sunt necesare verificări suplimentare, poate solicita ministrului justiției sau, după caz, președintelui Uniunii ori Colegiului director al Camerei completarea cercetării disciplinare. Completarea cercetării prealabile se face în termen de 60 de zile de la primirea solicitării de completare.
Acțiunea disciplinară se soluționează printr-o hotărâre motivată, care se comunică părților și Camerei în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea cel cercetat, în termen de 10 zile de la pronunțare.
Hotărârea prin care se soluționează acțiunea disciplinară cuprinde, în principal, următoarele
descrierea faptei care constituie abatere disciplinară și încadrarea juridică a acesteia
temeiul de drept al aplicării sancțiunii
motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de notarul public
sancțiunea aplicată și motivele care au stat la baza aplicării acesteia
calea de atac și termenul în care hotărârea poate fi atacată
instanța competentă să judece calea de atac.
Prevederile alin. (8) se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, republicat , cu modificările ulterioare, privind cuprinsul hotărârii.
Împotriva hotărârii, notarul public, respectiv titularii acțiunii disciplinare prevăzuți la alin. (1) pot face contestație în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii.
Contestația se soluționează de Consiliul Uniunii prin hotărâre. În cazul în care acțiunea disciplinară a fost exercitată de președintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei, președintele Uniunii sau, după caz, reprezentanții Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor participa la soluționarea contestației. Hotărârea prin care se soluționează contestația poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București. Recursul poate fi declarat de notarul public, respectiv de titularii acțiunii disciplinare prevăzuți de lege, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă. Prin urmare, în intervalul 21 octombrie 2022 - 4 decembrie 2022, dispozițiile art. 75 alin. (11) teza a treia din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995 , în măsura în care nu se interpretează în sensul că „recursul“ prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor Consiliului Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România prin care se soluționează contestația pronunțată în materie disciplinară au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data 5 decembrie 2022, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Hotărârea prin care notarul public a fost sancționat disciplinar, rămasă definitivă, se comunică, de îndată, de către Uniune sau, după caz, de către instanța de judecată compartimentului de specialitate din Ministerul Justiției și Camerei în a cărei circumscripție își desfășoară activitatea notarul public.
Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 6 luni de la data luării la cunoștință a săvârșirii abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii acesteia.
Curgerea termenului de prescripție pentru promovarea acțiunii disciplinare se suspendă dacă împotriva notarului public s-a înregistrat o plângere penală având ca obiect săvârșirea aceleiași fapte, până la soluționarea procesului penal. Dacă după introducerea acțiunii disciplinare a fost înregistrată o plângere penală având ca obiect săvârșirea aceleiași fapte, acțiunea disciplinară se suspendă până la soluționarea procesului penal.
Verificarea sesizărilor referitoare la buna reputație a notarilor publici în funcție se face de către inspectori din cadrul Ministerului Justiției sau al Uniunii, din oficiu sau la solicitarea ministrului justiției, respectiv a președintelui Uniunii sau a Colegiului director al Camerei.
Raportul de inspecție întocmit în urma verificărilor privind buna reputație se comunică notarului public care face obiectul sesizării, în termen de 15 zile de la întocmire, în vederea formulării de obiecțiuni.
Raportul de inspecție prevăzut la alin. (2) împreună cu obiecțiunile formulate se înaintează Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii. Pe baza raportului și a obiecțiunilor formulate, Consiliul de disciplină adoptă hotărârea privind constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către notarul public a condiției de bună reputație ori, dacă apreciază că obiecțiunile sunt întemeiate, dispune, în scris și motivat, retrimiterea raportului în vederea completării verificărilor, cu arătarea în mod expres a aspectelor ce trebuie completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiției de bună reputație cuprinde și propunerea de încetare a calității, în temeiul art. 41 alin. (1) lit. g) .
Hotărârea Consiliului de disciplină, însoțită de actele care au stat la baza acesteia, se comunică de îndată ministrului justiției, președintelui Consiliului Uniunii și notarului public.
Hotărârea Consiliului de disciplină poate fi atacată cu contestație la Consiliul Uniunii în termen de 15 zile de la comunicare. Împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula contestație la Secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare.
Hotărârea definitivă prin care se constată neîndeplinirea condiției de bună reputație se comunică ministrului justiției, în vederea emiterii ordinului de încetare a calității.
Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite și sunt următoarele
avertisment scris
amendă de la 5.000 lei la 40.000 lei
suspendarea notarului public din exercițiul funcției pe o durată de cel mult 6 luni
excluderea notarului public din profesie.
În cazul abaterilor prevăzute la art. 74 lit. a) , d) , e) , k) , n) , r) și s) , Consiliul de disciplină poate dispune și obligarea notarului public sancționat să urmeze, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care acesta a fost sancționat, una dintre formele de pregătire profesională în cadrul INR.
Hotărârea definitivă constituie titlu executoriu.
Amenda prevăzută la alin. (1) lit. b) se face venit la bugetul Uniunii.
Toate actele notariale se îndeplinesc la cerere.
Înscrisurile redactate de părți, de reprezentanții lor legali sau convenționali ori, după caz, acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și formă, notarul public putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare, cu acordul părților.
Pentru autentificarea unui acord de mediere, părțile din acord se prezintă personal sau prin reprezentant legal ori prin reprezentant convențional în baza unei procuri autentice, în vederea semnării în fața notarului public și îndeplinirii tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.
Înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinței părților și în condițiile prevăzute de lege.
În cadrul lucrărilor de îndeplinire a actelor notariale, notarul public stabilește identitatea, domiciliul și capacitatea părților, în afara cazurilor în care se solicită dare de dată certă, întocmirea de copii legalizate sau acordarea de consultații juridice notariale.
Actele juridice pentru care legea prevede forma autentică ad validitatem vor fi redactate numai de notarii publici.
Consultațiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale și se dau persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată.
Notarul public are obligația să deslușească raporturile juridice dintre părți cu privire la actul pe care vor să îl încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.
De asemenea, el trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară, având acces liber la orice registru public.
Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicității în cazurile și condițiile prevăzute de lege se vor comunica, de îndată, la locul unde se ține această evidență, de notarul public, care va face și demersurile necesare în numele titularilor pentru ducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate.
În vederea îndeplinirii obligațiilor ce îi revin potrivit dispozițiilor alin. (2) și (3) , notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate imobiliară, precum și la alte instituții în vederea obținerii actelor și informațiilor necesare îndeplinirii procedurilor notariale, va putea solicita și obține de la organul fiscal competent al autorității administrației publice locale certificatul fiscal emis pe suport hârtie sau în format electronic.
În cazul în care la încheierea actului sau la îndeplinirea procedurii notariale participă, în condițiile legii, o persoană care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială, notarul public asigură informarea și lămurirea persoanei ocrotite, în modalități adaptate stării acesteia, despre efectele încheierii actului sau, după caz, ale îndeplinirii procedurii notariale, precum și despre utilitatea și gradul de urgență al acestora. Dacă apreciază necesar, notarul public poate acorda un termen pentru încheierea actului sau îndeplinirea procedurii notariale, în vederea informării corespunzătoare a persoanei ocrotite.
Notarul public are obligația, în cazul persoanelor vârstnice, să le pună în vedere drepturile prevăzute la art. 30 din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Organele de ordine publică vor acorda sprijin notarilor publici, în cazul în care aceștia sunt împiedicați să își exercite atribuțiile. De asemenea, autoritățile administrației publice locale au obligația ca în cadrul atribuțiilor lor să acorde notarilor publici concursul solicitat pentru îndeplinirea actelor notariale.
Instituțiile publice și private au obligația să furnizeze, în condițiile legii, informațiile pe care le solicită notarii publici în cadrul procedurilor succesorale notariale.
În toate celelalte cazuri, instituțiile prevăzute la alin. (2) vor furniza informații în baza protocoalelor încheiate cu Uniunea.
Actele solicitate de părți și orice acte de procedură notarială se întocmesc în limba română.
Cetățenilor aparținând minorităților naționale și persoanelor care nu vorbesc sau nu înțeleg limba română li se acordă posibilitatea de a lua cunoștință de cuprinsul actului printr-un traducător sau interpret. Funcția de traducător sau interpret poate fi îndeplinită de către notarul public, dacă limba străină este limba sa maternă sau este autorizat ca interpret ori traducător, sau de către o altă persoană autorizată ca interpret sau traducător, în condițiile legii, de către Ministerul Justiției. În toate situațiile în care actul se îndeplinește prin interpret sau traducător autorizat, acesta va semna încheierea alături de notarul public.
Actele redactate de părți și prezentate pentru efectuarea operațiunilor notariale vor fi în limba română.
La cererea justificată a părților, notarul public poate îndeplini acte în legătură cu înscrisurile întocmite de părți într-o altă limbă decât cea română, numai dacă notarul instrumentator cunoaște limba în care sunt întocmite actele sau după ce a luat cunoștință de cuprinsul acestora prin interpret, caz în care un exemplar tradus în limba română și semnat de cel ce a efectuat traducerea va fi atașat la dosar.
Înscrisurile destinate a fi traduse într-o limbă străină se vor redacta fie pe două coloane, cuprinzând în prima coloană textul în limba română, iar în cea de-a doua, textul în limba străină, fie în mod succesiv, mai întâi textul în limba română, continuându-se cu textul în limba străină.
Notarul public, în activitatea sa, nu poate cenzura sau refuza să aplice sau să folosească în proceduri notariale o hotărâre judecătorească definitivă.
Actele notariale se îndeplinesc, de regulă, în timpul programului de serviciu cu publicul, afișat în mod corespunzător.
Un act notarial se poate îndeplini și în afara sediului biroului notarului public, la cererea părții interesate, cu respectarea dispozițiilor legale privind competența.
În cazul în care întocmirea unui act notarial nu suferă amânare, din motive temeinic justificate, acesta va putea fi îndeplinit și în afara programului de lucru, la cererea părții interesate.
Îndeplinirea actelor notariale, în afară de redactarea înscrisurilor și de consultațiile juridice notariale, se constată prin încheiere, care va cuprinde
sediul biroului notarial
denumirea încheierii și numărul acesteia
data îndeplinirii actului notarial
numele și prenumele notarului public
locul unde s-a îndeplinit actul notarial, în cazul îndeplinirii în afara sediului biroului notarial, precizându-se împrejurarea care justifică întocmirea înscrisului în acel loc
numele sau denumirea părților, domiciliul sau sediul acestora și mențiunea faptului prezentării lor în persoană, reprezentate ori asistate, precum și modul în care li s-a constatat identitatea, cu excepția încheierilor prin care se dă dată certă înscrisurilor sau se legalizează copii de pe înscrisuri
arătarea îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale actului notarial întocmit în raport cu natura acelui act
constatarea îndeplinirii actului notarial și a citirii acestuia de către părți
mențiunea perceperii tarifelor, a impozitelor, a onorariului, precum și cuantumul acestora
semnătura notarului public
sigiliul biroului notarului public.
Părțile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public prin mențiunea în încheiere că ele sunt cunoscute personal de acesta. În cazul în care notarul public nu cunoaște părțile, este obligat să procedeze la verificarea identității acestora, în vederea încheierii unui act sau îndeplinirii unei proceduri notariale, după caz, prin: a) acte de identitate prevăzute de lege
pașapoarte, în condițiile legii
atestarea avocatului care asistă partea, identificarea acestuia făcându-se în condițiile lit. a) sau b) .
În situația în care notarul public are suspiciuni cu privire la identitatea părților, iar actul de identitate este eliberat de autoritățile române, va verifica actul de identitate prezentat. În vederea verificării, notarul public are acces la Registrul național de evidență a persoanelor.
Elementele obligatorii de identificare a persoanelor sunt
pentru persoana fizică română sau rezidentă în România: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința obișnuită
pentru străini persoane fizice, nerezidenți în România: numele, prenumele, cetățenia și reședința obișnuită declarată, dacă nu reiese din actul în baza căruia s-a stabilit identitatea
pentru persoana juridică de naționalitate română: denumirea, sediul social și codul unic de identificare sau numărul de înregistrare în registrele speciale pentru asociații și fundații, după caz
pentru persoana juridică străină: denumirea, sediul social, naționalitatea și numărul de înregistrare emis de autoritatea competentă din țara de origine
pentru persoana fizică autorizată: numele, prenumele, codul unic de înregistrare fiscală, domiciliul sau reședința profesională cu specificarea activității desfășurate.
În situația în care se refuză îndeplinirea actului notarial, încheierea de respingere se va da numai dacă părțile stăruie în cerere. Încheierea va cuprinde motivarea refuzului, calea de atac, instanța competentă și termenul de exercitare.
Îndeplinirea actului notarial poate fi respinsă și pentru următoarele motive
neprezentarea documentației necesare sau prezentarea incompletă a acesteia
neplata tarifelor, a impozitului și a onorariului stabilit; c) imposibilitatea identificării părții sau lipsa de discernământ a acesteia, dacă această stare rezultă din comportamentul părții.
Încălcarea cerințelor prevăzute la art. 84 se sancționează cu anularea, dacă nu pot fi îndreptate și au produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin desființarea actului.
Îndreptarea erorilor și completarea omisiunilor se fac în condițiile art. 88 , numai dacă acestea rezultă din lucrările actului, precum și din registrele notariale sau din alte evidențe ale biroului notarial.
Actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu, cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. Acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate, nu își manifestă opunerea. Despre îndreptarea sau completarea efectuată se face mențiune pe toate exemplarele actului.
Notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancțiunea nulității, dacă
în cauză sunt părți sau interesați în orice calitate, el, soțul, ascendenții și descendenții lor
este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părți care participă la procedura notarială.