Înapoi la Legislație

Legea nr. 351/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
124

Pe scurt

Legea nr. 351/2004: LEGE nr. 351 din 14 iulie 2004 (*actualizata*) LEGEA GAZELOR (actualizata până la data de 18 mai 2007*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
124 articole.
Cuprins

LEGE nr. 351 din 14 iulie 2004 (*actualizata*) LEGEA GAZELOR (actualizata până la data de 18 mai 2007*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 43

În vederea infiintarii, funcționarii și/sau modificarii unor capacitati de productie, transport, inmagazinare/stocare, tranzit și distribuție a gazelor naturale, precum și pentru a desfășura activități de furnizare, transport, inmagazinare/stocare, tranzit și distribuție în sectorul gazelor naturale, persoanele juridice române sau straine au obligația detinerii de autorizații și/sau de licente emise de ANRE în baza unui regulament specific.

Art. 44

Sunt supuse regimului de autorizare în sectorul gazelor naturale

a)

instalatiile tehnologice de suprafața aferente activității de productie

b)

instalatiile tehnologice de suprafața aferente activității de inmagazinare/stocare

c)

capacitatile de transport

d)

capacitatile de tranzit

e)

capacitatile de dispecerizare

f)

capacitatile de distribuție.

Art. 45

Autorizatiile pentru obiectivele din sectorul gazelor naturale sunt

a)

de înființare

b)

de functionare

c)

de modificare.

Art. 46

Tipurile de licente sunt

a)

de furnizare

b)

de transport

c)

de inmagazinare

d)

de dispecerizare

e)

de distribuție

f)

de tranzit.

Art. 47

(1)

ANRE poate refuza acordarea unei autorizații/licente în urmatoarele cazuri:

Art. 48

(1)

În cazul în care ANRE desemneaza, pentru o perioadă determinata, un distribuitor sa preia operarea unui sistem de distribuție a gazelor naturale, ca urmare a retragerii licentei de distribuție de la operatorul precedent, autorizatia de functionare va fi transferata noului distribuitor.

Art. 49

În vederea proiectarii și executiei unor obiective/sisteme de productie, de inmagazinare/stocare, de transport, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, persoanele juridice au obligația de a detine autorizații emise de ANRE în baza unui regulament specific.

Art. 50

Obiectivele din sectorul gazelor naturale, precum și lucrarile de modificare, modernizare sau extindere a acestora vor fi proiectate și executate de persoane juridice autorizate.

Art. 51

Persoanele juridice au obligația de a detine autorizatiile necesare în vederea proiectarii și executiei pentru urmatoarele obiective din sectorul gazelor naturale

a)

instalații tehnologice de suprafața, statii de comprimare a gazelor naturale, conducte din amonte și racorduri aferente productiei și/sau inmagazinarii/stocarii gazelor naturale

b)

conducte de transport al gazelor naturale și statii de comprimare aferente SNT

c)

racorduri de înaltă presiune și statii de reglare-măsurare aferente SNT

d)

sisteme de distribuție a gazelor naturale, executate din otel și/sau din polietilena

e)

bransamente executate din otel și/sau din polietilena și statii și/sau posturi de reglare

f)

instalații de utilizare a gazelor naturale industriale și neindustriale.

Art. 52

Înainte de execuția lucrărilor pentru obiectivele/sistemele din sectorul gazelor naturale, proiectele se verifica de către verificatori atestati conform reglementarilor în vigoare și se avizeaza de către operatorii licentiati care urmeaza sa exploateze obiectivele din sectorul gazelor naturale.

Art. 53

În vederea proiectarii, executiei și/sau exploatarii unor obiective/sisteme de productie, de inmagazinare/stocare, de transport, de distribuție și a instalațiilor de utilizare a gazelor naturale, persoanele fizice au obligația de a detine calitatea de instalator autorizat, acordată de ANRE în baza unui regulament specific.

Art. 54

Criteriile și procedurile privind acordarea autorizațiilor/licentelor sunt obiective și nediscriminatorii și se fac publice de către ANRE.

Art. 55

Motivele pentru care se refuza acordarea unei autorizații/licente sunt aduse la cunoștința solicitantului.

Art. 56

Echipamentele, instalatiile, aparatele, produsele și procedeele utilizate în sectorul gazelor naturale trebuie atestate tehnic în baza unei metodologii elaborate de ANRE și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 57

Proiectele obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale (productie, inmagazinare/stocare, transport și/sau distribuție) vor fi verificate de către persoane fizice atestate, conform reglementarilor în vigoare, care dețin calitatea de verificatori de proiecte.

Art. 58

Verificarea proiectelor de către personalul atestat conform reglementarilor în vigoare nu poate fi extinsa și la proiectele a caror verificare este reglementata prin legi speciale.

Art. 59

Verificatorii de proiecte atestati raspund în mod solidar cu proiectantii pentru asigurarea prin proiect a tuturor cerințelor tehnice și de calitate prevăzute de legislatia în vigoare, în vederea realizării și exploatarii în condiții de siguranță a obiectivului proiectat, precum și pentru eventualele modificari ale proiectului pe durata executiei.

Art. 60

(1)

Avizarea proiectelor se face, după caz, de către operatorul licentiat pentru inmagazinarea, transportul, distributia gazelor naturale sau de către titularul licentei de furnizare care exploateaza infrastructura din campurile de productie, care va exploata obiectivele prevăzute în proiecte.

(2)

Proiectele pentru obiective noi din sectorul gazelor naturale, acolo unde nu exista operator licentiat, se avizeaza, în condiții contractuale, de către orice titular de licență specifică exploatarii obiectivului.

Art. 61

Accesul tertilor la conductele din amonte, la depozitele de inmagazinare, la sistemele de transport și la sistemele de distribuție a gazelor naturale se realizează în regim reglementat.

Art. 62

Accesul la SNT, la sistemele de distribuție și la conductele din amonte are doua componente: racordarea la sistem și utilizarea acestuia.

Art. 63

Racordarea se realizează pe bază de tarif, platit de solicitant, conform reglementarilor specifice elaborate de ANRE.

Art. 64

Refuzul accesului tertilor la conductele din amonte, la depozitele de inmagazinare, la SNT și la sistemele de distribuție a gazelor naturale se poate face în urmatoarele situații

a)

capacitatea este insuficienta

b)

nu exista obiective/conducte părți componente ale sistemelor la care urmeaza a fi realizata conectarea

c)

accesul la sistem împiedica indeplinirea obligațiilor de serviciu public și siguranța în exploatare

d)

aparatele de utilizare solicitate nu se încadrează în cerințele minime privind siguranța în functionare și protectia mediului, prevăzute de legislatia în vigoare

e)

accesul la sistem poate conduce la serioase dificultati economice și/sau financiare în ceea ce priveste activitatea reglementata în cauza, pentru titularul de licență/autorizatie caruia i se solicita accesul

f)

calitatea gazelor naturale care urmeaza să fie introduse în sisteme și/sau în depozite nu corespunde cerințelor impuse de reglementarile în vigoare

g)

neindeplinirea obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate de operatorul de sistem, corespunzător clauzelor contractuale.

Art. 65

(1)

Operatorul licentiat care refuza accesul din lipsa de capacitate sau din lipsa obiectivelor/conductelor părți componente ale sistemelor la care urmeaza a fi realizata racordarea este obligat sa finanteze lucrarile necesare, dacă acestea sunt economic justificate, pentru a acorda accesul solicitantilor.

(2)

În cazul în care realizarea obiectivelor/conductelor precizate la alin. (1) nu este economic justificata pentru operatorul licentiat, solicitantul va participa în cota-parte, în colaborare cu acesta, la finantarea obiectivelor/conductelor, sub condiția incheierii unui contract prin care consimte preluarea în patrimoniul operatorului licentiat a obiectivelor/conductelor din momentul punerii în functiune a acestora.

Art. 66

Pentru solutionarea divergentelor, în cazul refuzului nejustificat de acces, ANRE va emite o hotărâre în termen de 60 de zile de la primirea reclamatiei.

Art. 67

În indeplinirea prevederilor art. 66 se constituie în cadrul ANRE Comisia de solutionare a refuzului de acces la sistemele de transport, distribuție, inmagazinare subterana și la conductele din amonte; organizarea și functionarea comisiei se vor face în baza unor reglementari specifice emise de ANRE.

Art. 68

Hotărârea comisiei prevăzute la art. 67 are caracter definitiv, putand fi atacata, în termenul prevăzut de lege, la Curtea de Apel București.

Art. 69

Gradul de deschidere a pieței gazelor naturale se stabileste prin hotărâre a Guvernului.

Art. 69^1

(1)

Noile infrastructuri majore pentru gaze naturale, respectiv interconectarile dintre statele membre, instalatiile GNL și instalatiile de depozitare, pot fi scutite, la cerere, de prevederile legislației în vigoare, referitoare la accesul tertilor la sistemele de transport, distribuție, depozitare și la conductele din amonte, precum și de metodologiile de tarifare, în urmatoarele condiții

a)

investitia trebuie să intareasca concurenta în furnizarea de gaze naturale și sa sporeasca siguranța furnizarii

b)

nivelul de risc legat de investiție este de asa natura încât investitia sa nu se realizeze decat dacă se acordă o scutire

c)

infrastructura trebuie să fie în proprietatea unei persoane juridice care este separata cel puțin în privinta formei sale juridice de operatorii de sistem în ale caror sisteme se va construi infrastructura

d)

se percep tarife pentru utilizatorii infrastructurii respective

e)

scutirea nu influențează negativ concurenta, functionarea eficienta a pieței interne a gazelor naturale sau functionarea eficienta a sistemului reglementat la care este conectata infrastructura.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică și cresterilor semnificative de capacitate a infrastructurilor existente, precum și modificarilor acestor infrastructuri care permit dezvoltarea unor noi surse de furnizare de gaze naturale.

Art. 69^2

ANRE hotaraste asupra scutirilor prevăzute la art. 69^1, adoptand o decizie motivata corespunzător. Decizia ANRGN se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 69^3

Scutirea poate acoperi în intregime sau parțial noua infrastructura, infrastructura existenta cu capacitate semnificativ marita sau modificarea infrastructurii existente.

Art. 69^4

La luarea deciziei de acordare a unei scutiri se ia în considerare, după caz, necesitatea de a impune condiții referitoare la durata scutirii și accesul nediscriminator la conducta de interconectare.

Art. 69^5

La luarea deciziei privind condițiile prevăzute la art. 69^4 se vor avea în vedere, în principal, durata contractelor, capacitatea suplimentara ce va fi construita sau modificarea capacității existente, orizontul de timp al proiectului și condițiile naționale.

Art. 69^6

La acordarea unei scutiri, ANRE poate decide asupra regulilor și mecanismelor pentru gestionarea și alocarea capacității, în cazul în care acestea nu împiedica punerea în aplicare a contractelor pe termen lung.

Art. 69^7

În cazul unei conducte de interconectare, orice decizie de scutire se ia după consultari cu celelalte state membre sau, după caz, cu autoritățile de reglementare.

Art. 69^8

Decizia de scutire se comunică fără intarziere de ANRE Comisiei Europene, împreună cu toate informațiile relevante.

Art. 69^9

Informațiile prevăzute la art. 69^8 trebuie să cuprindă, în principal

a)

motivele detaliate pe baza cărora autoritatea de reglementare sau statul membru a acordat scutirea, inclusiv informațiile financiare care justifica necesitatea scutirii

b)

analiza efectuata în privinta efectului asupra concurentei și funcționarii eficiente a pieței interne a gazelor naturale rezultand din acordarea scutirii

c)

motivele pentru perioada de timp și partea din capacitatea totala a infrastructurii gazelor naturale respective pentru care s-a acordat scutirea

d)

în cazul în care scutirea se referă la o conducta de interconectare, rezultatul consultării cu statele membre respective sau cu autoritățile de reglementare

e)

contribuția infrastructurii la diversificarea furnizarii de gaze naturale.

Art. 70

În vederea asigurarii necesarului de gaze naturale, consumatorii eligibili pot solicita ANRE aprobarea pentru construirea unei magistrale directe.

Art. 71

(1)

La cererea consumatorului eligibil, în caz de refuz justificat privind accesul la sistem, ANRE emite autorizații și licente în condițiile legii.

Art. 72

(1)

Criteriile transparente și nediscriminatorii pentru acordarea autorizațiilor de înființare, de functionare, precum și a autorizatiei de operare a magistralei directe se elaboreaza de ANRE.

Art. 73

Titularii de licente de inmagazinare, transport, distribuție și furnizare a gazelor naturale au urmatoarele obligații privind serviciul public

a)

asigurarea securitatii și continuitatii în furnizare, conform prevederilor legale în vigoare

b)

realizarea serviciului în condiții de eficienta energetica și de protecție a mediului

c)

respectarea prevederilor impuse de standardele de performanță specifice

d)

asigurarea accesului tertilor la sisteme, în condițiile prevăzute la art. 61-63.

Articolele următoare · 77 din 124