LEGE nr. 306 din 28 iunie 2004 (*actualizată*) privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România (actualizată până la data de 21 iulie 2005*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Colegiul Medicilor din România are următoarele atribuții
asigura aplicarea legilor, regulamentelor și normelor care organizează și reglementează exercitarea profesiei de medic
apara demnitatea și promovează drepturile și interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apara onoarea, libertatea și independenta profesională a medicului, precum și dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului medical
asigura respectarea de către medici a obligațiilor ce le revin față de bolnav și de sănătatea publică
elaborează și adopta Statutul Colegiului Medicilor din România și Codul de deontologie medicală
controlează și supraveghează modul de exercitare a profesiei de medic, indiferent de forma de exercitare și de unitatea sanitară în care se desfășoară, precum și aplicarea legilor și regulamentelor specifice
colaborează cu Ministerul Sănătății la formarea, specializarea și perfecționarea pregătirii profesionale a medicilor
acționează, atât singur, cat și împreună cu autorități/instituții publice cu atribuții în domeniu, în vederea asigurării calității actului medical în unitățile medicale
elaborează ghiduri și protocoale de practica medicală, criteriile și condițiile privind asigurarea calității actului medical, pe care le propune, spre aprobare, Ministerului Sănătății
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional și tematica de concurs
organizează forme de educație medicală continua și de ridicare a gradului de competența profesională a membrilor săi
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea criteriilor și standardelor de dotare a cabinetelor de practica medicală independenta
stabilește și reglementează regimul de publicitate a activităților medicale
asigura cadrul necesar desfășurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe promovarea competentei profesionale
controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor și dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medical
promovează și stabilește relații pe plan extern cu instituții și organizații similare
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea reglementărilor din domeniul medical sau al asigurărilor sociale de sănătate
reprezintă medicii cu practica independenta care desfășoară activități medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate; în acest sens, se va organiza o comisie care va negocia condițiile și raporturile juridice ale acestei categorii de medici cu sistemul de asigurări sociale de sănătate
organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesională, de deontologie medicală și de la regulile de buna practica profesională, în calitate de organ de jurisdicție profesională
stabilește, în funcție de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională pentru membrii săi
sprijină instituțiile și acțiunile de prevedere și asistența medico-socială pentru medici și familiile lor
participa, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății, la stabilirea numărului anual de locuri în facultățile de medicina acreditate, precum și a numărului de locuri în rezidentiat
organizează centre de pregătire lingvistica, necesare pentru exercitarea activității profesionale de către medicii cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene
participa la elaborarea contractului-cadru, în condițiile legii
participa, alături de Ministerul Sănătății, în mod egal, la constituirea comisiilor paritare de acreditare a medicilor.
Colegiul Medicilor din România avizează înființarea cabinetelor medicale private indiferent de forma lor juridică și participa, prin reprezentanți anume desemnați, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unitățile sanitare publice.
În exercitarea atribuțiilor prevăzute de prezenta lege, Colegiul Medicilor din România, prin structurile naționale sau teritoriale, are dreptul de a formula acțiune în justiție în nume propriu sau în numele membrilor săi.
În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetățeni români și medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în România, au obligația să se înscrie în Colegiul Medicilor din România.
Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.
Înscrierea în Colegiul Medicilor din România și eliberarea certificatului de membru se face numai pentru medicii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), b) și d) și au depus jurământul prevăzut la art. 9.
Depunerea jurământului se va menționa în certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.
Pot deveni, la cerere, membri ai Colegiului Medicilor din România și medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în unul din aceste state și care prestează temporar servicii medicale în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România o pot păstra, la cerere, și medicii pensionari care au practicat profesia de medic.
La data intrării în vigoare a prezentei legi, au de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România toți medicii înscriși până la această dată.
Membrii Colegiului Medicilor din România sunt înscriși într-un registru, care se face public anual de către Colegiul Medicilor din România.
Evidenta și identificarea membrilor Colegiului Medicilor din România se vor putea face și prin folosirea codului numeric personal.
La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic, pot solicita suspendarea calității de membru pe acea durata.
Pe durata suspendării la cerere a calității de membru al Colegiului Medicilor din România se suspenda obligațiile și drepturile ce decurg din prezenta lege.
Întreruperea exercitării profesiei de medic pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calității de membru al Colegiului Medicilor din România.
Medicii cetățeni români și medicii cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliți în România, care doresc sa exercite profesia, se înscriu ca membri ai Colegiului Medicilor din România la colegiul teritorial în raza căruia se afla unitatea la care urmează să își desfășoare activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia își au domiciliul sau reședința.
Medicii luati în evidenta unui colegiu teritorial, dacă exercita activități medicale și pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligați sa anunțe și acest colegiu.
Membrii Colegiului Medicilor din România au următoarele drepturi
sa aleagă și să fie aleși în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau naționale ale Colegiului Medicilor din România
să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor din România și sa primească informațiile solicitate
sa participe la orice acțiune a Colegiului Medicilor din România și să fie informati în timp util despre aceasta
sa folosească, împreună cu membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale și sportive ale Colegiului Medicilor din România și ale colegiilor teritoriale
sa poarte însemnele Colegiului Medicilor din România
sa conteste sancțiunile primite
să solicite ajutoare materiale pentru situații deosebite, atât personal, cat și prin membrii lor de familie
medicii în activitate sau pensionari, precum și soțul sau sotia și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de asistența medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate. --------------- Art. 1 din ORDONANTA nr. 53 din 23 iulie 2004 *) publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 690 din 30 iulie 2004 prevede: "Termenul de intrare în vigoare a prevederilor art. 38 lit. h) din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, se proroga până la data de 1 ianuarie 2005." *) ORDONANTA nr. 53 din 23 iulie 2004 a fost abrogată de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 26 august 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 1 septembrie 2004. Litera h) a art. 38 a fost modificată de ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 26 august 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 1 septembrie 2004. Litera h) a art. 38 a fost abrogată de art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 135 din 14 decembrie 2004 *), publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.241 din 22 decembrie 2004. *) ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 135 din 14 decembrie 2004 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.241 din 22 decembrie 2004 a fost aprobată cu modificări de LEGEA nr. 59 din 21 martie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 28 martie 2005 repunand în vigoare litera h) a art. 38 în forma în care figurează mai sus.
Obligațiile membrilor Colegiului Medicilor din România sunt următoarele
să facă dovada cunoașterii normelor de deontologie profesională și a celor care reglementează organizarea și funcționarea corpului profesional; modalitatea de testare a cunoștințelor de deontologie și a legislației profesionale se stabilește de Consiliul național al Colegiului Medicilor din România
să respecte dispozițiile Statutului Colegiului Medicilor din România, ale Codului de deontologie medicală, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România și regulamentele profesiei
sa rezolve sarcinile ce le-au fost încredințate în calitate de membri sau de reprezentanți ai corpului profesional
sa participe la manifestările inițiate de organele de conducere, la activitățile profesionale ori de pregătire profesională inițiate ori organizate de către organele de conducere naționale sau locale
sa participe la ședințele ori adunările la care au fost convocați
să execute cu buna-credința sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România
să se abțină de la deliberările organelor de conducere în care sunt aleși, în cazul în care, în îndeplinirea unor atribuții ale acestor organe, au un interes propriu
sa păstreze secretul profesional
sa păstreze, în cadrul profesiei, confidențialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor și voturilor exprimate în organele de conducere
să respecte normele, principiile și îndatoririle deontologiei medicale
să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calității de membru al Colegiului Medicilor din România
sa achite, în termenul stabilit, cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor din România
sa rezolve litigiile cu alți membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor din România
să execute cu buna-credința atribuțiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, în colegiile județene sau în Colegiul Medicilor Municipiului București.
Obligațiile membrilor Colegiului Medicilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici, sunt
să respecte și să aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală
sa nu aducă prejudicii reputației corpului medical sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din România
sa acorde, cu promptitudine și necondiționat, ingrijirile medicale de urgenta, ca o îndatorire fundamentală profesională și civică
sa acționeze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea creșterii gradului de pregătire profesională
să aplice parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul, specialitatea și codul, pe toate actele medicale pe care le semnează
să respecte drepturile pacientilor.
În vederea creșterii gradului de pregătire profesională și asigurării unui nivel ridicat al cunoștințelor medicale, medicii sunt obligați să efectueze un număr de cursuri de pregătire și alte forme de educație medicală continua și informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate programele, precum și celelalte forme de educație medicală continua avizate de către Colegiul Medicilor din România.
Medicilor care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educație medicală continua, stabilit de Consiliul național al Colegiului Medicilor din România, li se suspenda dreptul de libera practica până la realizarea numărului de credite respectiv.
La nivelul fiecărui județ, respectiv la nivelul municipiului București, se organizează câte un colegiu al medicilor, format din toți medicii cu drept de libera practica din unitatea administrativ-teritorială respectiva, denumit în continuare colegiul teritorial.
Colegiile teritoriale ale medicilor au personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu. Patrimoniul se constituie din bunuri mobile și imobile, dobândite în condițiile legii.
Sediul colegiului teritorial al medicilor este în orașul de reședința a județului, respectiv în municipiul București, pentru Colegiul Medicilor Municipiului București.
Nici un colegiu teritorial nu poate funcționa în afară Colegiului Medicilor din România.
Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt
adunarea generală
consiliul
biroul consiliului
președintele.
Adunarea generală este formată din membrii colegiului teritorial.
Adunarea generală se întrunește anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, și adopta hotărâri cu majoritate simpla în prezenta a 2/3 din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de 2/3, după 10 zile se organizează o noua ședința, cu aceeași ordine de zi, care va adopta hotărâri cu majoritate simpla, indiferent de numărul membrilor prezenți.
Adunarea generală are următoarele atribuții
aproba proiectul de buget al colegiului și, în baza raportului cenzorilor, descarca de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat
stabilește indemnizația de ședința a membrilor comisiei de disciplina
alege comisia de cenzori a colegiului.
Membrii consiliului colegiilor teritoriale și membrii în adunarea generală naționala se aleg pe o perioadă de 4 ani de către membrii colegiului respectiv, potrivit unui regulament electoral, aprobat de către Consiliul național al Colegiului Medicilor din România.
Consiliul are un număr de membri proporțional cu numărul medicilor înscriși în evidenta colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează
11 membri, pentru un număr de până la 500 de medici înscriși
13 membri, pentru un număr de 501 până la 1.000 de medici înscriși
19 membri, pentru un număr de 1.001 până la 2.000 de medici înscriși
21 de membri, pentru un număr de peste 2.000 de medici înscriși. (2) Consiliul constituit la nivelul municipiului București este format din 23 de membri.
Proporțional cu numărul de membri ai Consiliului, se vor alege 3-9 membri supleanți.
Consiliul colegiului teritorial exercita atribuțiile prevăzute de lege și date în competența sa prin Statutul Colegiului Medicilor din România sau prin hotărârea Consiliului național.
Consiliul colegiului teritorial, în prima ședința, organizată în termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.
Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un președinte, 3 vicepreședinți și un secretar.
Președintele biroului consiliului colegiului teritorial este și președintele colegiului teritorial
Organizarea la nivel național
Colegiul Medicilor din România este format din toți medicii înscriși în colegiile teritoriale.
Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu. În bugetul propriu sunt cuprinse și contribuțiile colegiilor teritoriale în cota fixa de 20% din cuantumul cotizațiilor. Patrimoniul poate fi folosit și în activități producătoare de venituri, în condițiile legii.
Organele de conducere, la nivel național, ale Colegiului Medicilor din România sunt
adunarea generală naționala; b) consiliul național
biroul executiv
președintele.
Adunarea generală naționala este alcătuită din membrii Consiliului național al Colegiului Medicilor din România și reprezentanți ai fiecărui colegiu teritorial, aleși potrivit art. 46 alin. (1).
Norma de reprezentare în adunarea generală naționala este de 1/200 de membri.
Reprezentanții în adunarea generală naționala sunt aleși pe o durată de 4 ani.
Proporțional cu numărul de medici înscriși în evidenta colegiului teritorial se va alege un număr de 3-11 membri supleanți.
Adunarea generală naționala are următoarele atribuții
adopta Statutul Colegiului Medicilor din România, precum și Codul de deontologie medicală
aproba modificarea acestora
aproba bugetul de venituri și cheltuieli și execuția celui pentru exercițiul expirat
alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori
adopta puncte de vedere care să reflecte poziția Colegiului Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce privește profesia de medic ori statutul medicului în societate.
Adunarea generală naționala adopta hotărâri în prezenta a cel puțin 2/3 din numărul membrilor săi, cu majoritate simpla de voturi.
Dacă la prima convocare nu se realizează condiția de cvorum, după doua săptămâni se va organiza o alta ședința, cu aceeași ordine de zi, care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenți, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 52 lit. a) și b), pentru care este necesară condiția de cvorum prevăzută la alin. (1).
Adunarea generală naționala se întrunește în ședința ordinară în trimestrul I al anului în curs.
Adunarea generală naționala este condusă de către președintele Colegiului Medicilor din România.
Adunarea generală naționala poate fi convocată de către
președintele Colegiului Medicilor din România
3 dintre membrii Biroului executiv
1/3 dintre membrii Consiliului național al Colegiului Medicilor din România.
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui județ, din 3 reprezentanți ai municipiului București și din câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister și instituție centrala cu rețea sanitară proprie. În afară de aceștia, Consiliul național al Colegiului Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Academiei de Științe Medicale, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei și Ministerului Justiției.
Reprezentanții în Consiliul național al Colegiului Medicilor din România sunt aleși pe o perioadă de 4 ani de către membrii consiliilor colegiilor teritoriale și reprezentanții acestora în Adunarea generală naționala, intruniti într-o ședința comuna.
Cheltuielile cu deplasarea și diurna reprezentanților în Consiliul național al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de către colegiile ai căror reprezentanți sunt.
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România se întrunește legal în prezenta a cel puțin 2/3 din numărul reprezentanților stabiliți la alin. (1) și ia decizii cu majoritate simpla de voturi.
Deciziile Consiliului național al Colegiului Medicilor din România sunt obligatorii pentru colegiile locale și pentru toți medicii care practica medicina în România.
Atribuțiile Consiliului național sunt
elaborează Statutul Colegiului Medicilor din România, precum și proiectele de modificare a acestuia
elaborează Codul de deontologie medicală, precum și proiectele de modificare a acestuia
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea Nomenclatorului de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistența medicală
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea tematicilor și a metodologiilor concursurilor și examenelor pentru medici
stabilește sistemul de credite de educație medicală continua, pe baza căruia se evalueaza activitatea de perfecționare profesională a medicilor
colaborează cu Ministerul Sănătății la elaborarea criteriilor medicale de selecție a pacientilor în cazul unor tipuri de tratamente disponibile în număr limitat
aproba ghidurile și protocoalele de practica medicală
fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic colegiului teritorial
gestionează bunurile Colegiului Medicilor din România și poate să initieze și sa subventioneze acțiuni interesand profesia medicală, acțiuni de întrajutorare sau de sponsorizare
soluționează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestațiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile județene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, în conformitate cu regulamentele proprii
alege dintre membrii săi Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România
propune adunării generale naționale proiectul privind bugetul de venituri și cheltuieli al Colegiului Medicilor din România
alege dintre membrii săi pe cei care vor forma comisiile de lucru
stabilește indemnizațiile membrilor Biroului executiv și indemnizația de ședința a membrilor Comisiei superioare de disciplina
stabilește condițiile privind desfășurarea de către cabinetele și unitățile medicale a publicității, iar prin comisia de specialitate, aproba conținutul materialului publicitar
la negocierea anuală a contractului-cadru, Consiliul național al Colegiului Medicilor din România reprezintă medicii aflați în relații contractuale cu casele de asigurări sociale de sănătate.
Consiliul național al Colegiului Medicilor din România aproba exercitarea ocazionala, cu caracter didactic, de instruire, informare și schimb de experienta, a profesiei de medic, de către medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România.
Consiliul național stabilește strategia și planul anual de control și supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic.
Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România este format dintr-un președinte, 3 vicepreședinți și un secretar general, aleși în mod individual de către Consiliul național, dintre membrii săi, pe o durată de 4 ani.
Biroul executiv lucrează legal în prezenta a cel puțin 3 dintre membrii săi și aproba deciziile cu votul a cel puțin 3 membri.
Biroul executiv se întrunește o dată pe săptămâna sau ori de câte ori este cazul, la cererea președintelui sau a cel puțin 2 dintre membrii săi. În condițiile stabilite de Statutul Colegiului Medicilor din România, votul poate fi exprimat și prin corespondenta sau în format electronic.
Atribuțiile Biroului executiv sunt următoarele
asigura activitatea permanenta a Colegiului Medicilor din România între ședințele Consiliului național
aproba angajarea de personal și asigura execuția bugetului Colegiului Medicilor din România
întocmește raportul anual de activitate și gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului național
accepta donațiile, legatele și sponsorizarile făcute Colegiului Medicilor din România
executa hotărârile adunării generale naționale și ale Consiliului național
elaborează și supune spre avizare Consiliului național proiectul bugetului de venituri și cheltuieli, pe baza bugetelor locale
informează Consiliul național cu privire la deciziile emise între ședințele Consiliului
îndeplinește orice alte sarcini stabilite de către Consiliul național.
Biroul executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului național al Colegiului Medicilor din România.
În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum și membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizație lunară, al carei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul național, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.
Președintele Biroului executiv al Consiliului național este președintele Colegiului Medicilor din România.
Președintele Colegiului Medicilor din România îndeplinește următoarele atribuții
reprezintă Colegiul Medicilor din România în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țara și străinătate
încheie contracte și convenții în numele Colegiului Medicilor din România, cu aprobarea Biroului executiv
convoacă și conduce ședințele adunării generale și ale Consiliului național
aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului național date în sarcina sa și rezolva problemele și lucrările curente
angajează personalul de specialitate și administrativ
îndeplinește orice alte sarcini stabilite de Consiliul național ori de Biroul executiv, potrivit legii.
Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel național, cat și teritorial, medicii care dețin funcții de conducere în cadrul Ministerului Sănătății, respectiv al ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, al structurilor descentralizate ale acestuia ori în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și al caselor de asigurări de sănătate.
Medicii pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situația de incompatibilitate sunt suspendați din funcție. Suspendarea durează până la încetarea situației de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului.
Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial și național nu este limitat.