Înapoi la Legislație

Legea nr. 305/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
86

Pe scurt

Legea nr. 305/2004: LEGE nr. 305 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
86 articole.
Cuprins

LEGE nr. 305 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie, după cum urmează

a)

cetățeni ai statului român

b)

cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene

c)

soțul și descendenții de gradul I aflați în întreținerea unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), care desfășoară legal activități salariate sau nesalariate pe teritoriul României, indiferent de cetățenia acestora

d)

beneficiarii statutului de rezident pe termen lung acordat conform normelor Uniunii Europene de către unul dintre statele prevăzute la lit. b).

Art. 2

(1)

În sensul prezentei legi, expresiile folosite au următoarea semnificație

a)

farmaciști cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European sau ai Confederației Elvețiene - persoane prevăzute la art. 1 lit. b) și, prin asimilare, și farmaciștii aflați în situațiile prevăzute la art. 1 lit. c) și d)

b)

stat membru de origine sau de proveniență - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparținând Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană

c)

stat membru gazdă - un stat membru al Uniunii Europene, un stat aparținând Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană.

(2)

Prin titlu oficial de calificare în farmacie se înțelege

a)

diploma de farmacist, eliberată de către o instituție de învățământ superior medico-farmaceutic acreditată din România

b)

certificatul de farmacist specialist eliberat de Ministerul Sănătății

c)

certificatul de farmacist primar eliberat de Ministerul Sănătății

d)

diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate conform normelor Uniunii Europene de către statele membre ale Uniunii Europene, statele aparținând Spațiului Economic European sau de către Confederația Elvețiană

e)

diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat terț și recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. d) ori echivalate în România.

Art. 3

(1)

Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obținute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor aparținând Spațiului Economic European sau a Confederației Elvețiene, se echivalează potrivit legii.

(2)

Excepție de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

Art. 4

Controlul și supravegherea exercitării profesiei de farmacist se realizează de către Ministerul Sănătății și de către Colegiul Farmaciștilor din România, denumite în continuare autorități competente române.

Art. 5

(1)

Profesia de farmacist este profesie independentă și se exercită în regim salarial și/sau independent, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(2)

În timpul exercitării profesiei, farmacistul nu este funcționar public.

(3)

Apărarea principiilor prevăzute la alin. (1) este asigurată de către Colegiul Farmaciștilor din România.

Articolele următoare · 5 din 86