Înapoi la Legislație

Legea nr. 305/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
86

Pe scurt

Legea nr. 305/2004: LEGE nr. 305 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
86 articole.
Cuprins

LEGE nr. 305 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum și organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 71

Veniturile Colegiului Farmaciștilor din România se constituie din: a) taxa de înscriere

b)

cotizații lunare ale membrilor

c)

contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice și juridice

d)

donații și sponsorizări de la persoane fizice și juridice

e)

legate

f)

drepturi editoriale

g)

încasări din vânzarea publicațiilor proprii

h)

fonduri rezultate din manifestările culturale și științifice

i)

organizarea de cursuri de educație profesională continuă

j)

alte surse.

Art. 72

(1)

Cotizațiile datorate și neplătite în termenul fixat de către consiliul teritorial de către membrii Colegiului Farmaciștilor din România determină plata unor penalități de întârziere în cuantumul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile instituțiilor publice.

(2)

Aceeași penalitate se va aplica și colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizație stabilită de către Consiliul național.

Art. 73

(1)

Neplata cotizației datorate de membrii Colegiului Farmaciștilor din România pe o perioadă de 6 luni și după atenționarea scrisă a consiliului local se sancționează cu suspendarea calității de membru al Colegiului, până la plata cotizației datorate.

(2)

Sancțiunea se aplică de către comisia locală de disciplină, la sesizarea comisiei administrative și financiar-contabile a colegiului teritorial.

Art. 74

Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Farmaciștilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de către Consiliul național, respectiv consiliul colegiului teritorial.

Art. 75

(1)

Cuantumul cotizației de membru al Colegiului Farmaciștilor din România, precum și partea din aceasta care trebuie vărsată către forurile naționale se stabilesc de către Consiliul național al Colegiului Farmaciștilor din România.

(2)

Partea din cotizație aferentă funcționării structurii naționale va fi virată până cel mai târziu la sfârșitul lunii următoare aceleia pentru care a fost percepută cotizația.

Art. 76

(1)

Partea de cotizație datorată Colegiului Farmaciștilor din România de către consiliile colegiilor teritoriale se va vira către acesta înaintea altor plăți.

(2)

Obligația urmăririi și efectuării vărsării cotei aferente Colegiului Farmaciștilor din România revine președintelui consiliului colegiului teritorial.

Art. 77

Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea și funcționarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale și servicii, cheltuieli de capital, perfecționarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs farmaciștilor, întrajutorarea farmaciștilor cu venituri mici, crearea de instituții cu scop filantropic și științific, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul național.

Art. 78

Practicarea profesiei de farmacist de o persoană care nu are această calitate constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului penal.

Art. 79

(1)

În vederea facilitării accesului la exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României, Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Farmaciștilor din România, recunoaște calificările de farmacist, dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat aparținând Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, de către cetățenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii.

(2)

Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparținând Spațiului Economic European și de Confederația Elvețiană cetățenilor acestora se elaborează de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Farmaciștilor din România, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(3)

Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală se elaborează de către Ministerul Sănătății și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.

Art. 80

Atribuțiile Colegiului Farmaciștilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociație profesională. Membrii Colegiului Farmaciștilor din România pot face parte și din alte asociații profesionale.

Art. 81

Codul deontologic al farmacistului, cu modificările și completările ulterioare, precum și deciziile Consiliului național care privesc organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 82

Administrația publică locală, prin consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, va sprijini colegiile județene, respectiv al municipiului București și Consiliul național al Colegiului Farmaciștilor din România în vederea asigurării, în condițiile legii, de spații corespunzătoare pentru desfășurarea activității, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

Art. 83

Actualele organe de conducere ale Colegiului Farmaciștilor din România de la nivel național și teritorial vor rămâne în funcție și își vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost alese.

Art. 84

Colegiul Farmaciștilor din România, înființat și organizat potrivit prezentei legi, este continuatorul de drept al Colegiului Farmaciștilor din România, înființat potrivit legilor anterioare. Patrimoniul și, respectiv, drepturile și obligațiile anterior născute vor fi preluate de noua organizație profesională, constituită potrivit prezentei legi.

Art. 85

Farmacistul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională.

Art. 86

(1)

Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 81/1997 privind exercitarea profesiunii de farmacist, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Farmaciștilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 14 mai 1997, cu modificările și completările ulterioare.