LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege reglementează Statutul funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și constituie, în sensul prezentei legi, sistemul administrației penitenciare.
Administrația Națională a Penitenciarelor se constituie prin reorganizarea Direcției Generale a Penitenciarelor și funcționează în subordinea Ministerului Justiției.
Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Personalul din sistemul administrației penitenciare este constituit din funcționari publici cu statut special, al căror statut este reglementat de prezenta lege, denumiți în continuare funcționari publici cu statut special, și din personal contractual.
Statutul special al funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite.
În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, funcționarul public cu statut special este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite prin lege. În exercitarea misiunilor de pază, escortare și supraveghere a persoanelor private de libertate, precum și în alte situații temeinic justificate, funcționarul public cu statut special poate folosi, în condițiile legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare. Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.
Personalul din sistemul administrației penitenciare încadrat în funcții pe baza contractului individual de muncă se supune legislației muncii.
Activitatea profesională a personalului din sistemul administrației penitenciare se desfășoară în interesul comunității, prin punerea în aplicare a legislației privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele competențelor stabilite prin lege.
Personalul din sistemul administrației penitenciare este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, prevederile reglementărilor interne și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public cu statut special este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public cu statut special este obligat să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția aceste situații.
Exercitarea funcției publice din sistemul administrației penitenciare se conduce după următoarele principii
supunerea deplină față de lege
respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege
egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacității profesionale
responsabilitate și imparțialitate
eficacitatea în serviciul intereselor generale ale societății
eficiență în utilizarea resurselor
ierarhia organizatorică și funcțională.
Valorile etice în sistemul administrației penitenciare sunt: integritatea, obiectivitatea, transparența, receptivitatea și responsabilitatea profesională.
Personalul din sistemul administrației penitenciare va promova și va respecta principiile și valorile etice ale serviciului public în activitatea profesională și în relațiile cu cetățenii, precum și măsurile legale referitoare la transparența decizională, conflictul de interese și incompatibilități.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt debutanți sau definitivi.
Funcționarii publici cu statut special debutanți din sistemul administrației penitenciare sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau examenului, o funcție publică în Administrația Națională a Penitenciarelor sau unitățile subordonate, până la definitivare.
Funcționarii publici cu statut special se împart în două categorii, în raport cu nivelul minim al studiilor necesare, după cum urmează
categoria A - corpul ofițerilor de penitenciare - cuprinde funcționarii publici cu statut special cu studii superioare, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, emisă de instituții acreditate de Ministerul Educației Naționale
categoria B - corpul agenților de penitenciare - cuprinde funcționarii publici cu statut special cu studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.
Categoriile de funcționari publici cu statut special se împart pe corpuri și grade profesionale, după cum urmează
Corpul ofițerilor de penitenciare
chestor de penitenciare
comisar șef de penitenciare
comisar de penitenciare
subcomisar de penitenciare
inspector principal de penitenciare
inspector de penitenciare
subinspector de penitenciare
Corpul agenților de penitenciare
agent șef principal de penitenciare
agent șef de penitenciare
agent șef adjunct de penitenciare
agent principal de penitenciare
agent de penitenciare.
Potrivit prevederilor alin. (2) pct. A lit. a)-d) , următoarele grade profesionale ale ofițerilor vor fi echivalate, cu menținerea drepturilor și a vechimii în grade câștigate anterior, după cum urmează
subinspector șef de penitenciare - subcomisar de penitenciare
inspector șef de penitenciare - comisar de penitenciare
inspector șef principal de penitenciare - comisar șef de penitenciare
inspector general de penitenciare - chestor de penitenciare.
În sistemul administrației penitenciare sunt utilizate următoarele funcții: funcții publice de conducere și de execuție specifice sistemului administrației penitenciare și funcții de specialitate specifice altor sectoare de activitate.
Funcțiile funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și se diferențiază prin categorie, grad profesional și coeficient de ierarhizare. Celelalte funcții pentru sistemul administrației penitenciare se aprobă de ministrul justiției, potrivit legii.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se subordonează șefilor ierarhici.
Pot dobândi calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiții
au cetățenia română și domiciliul în România
cunosc limba română
îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute de lege
au capacitate deplină de exercițiu și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției
nu au fost condamnate definitiv pentru săvârșirea de infracțiuni
îndeplinesc condițiile specifice postului, inclusiv criteriul de înălțime pentru posturile din sectorul operativ, stabilit prin ordin al ministrului justiției
nu au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcție publică în ultimii 7 ani
au un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate
nu au fost agenți sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliție politică.
Administrația Națională a Penitenciarelor, în procesul de selecție a funcționarilor publici cu statut special, garantează aplicarea principiilor de egalitate, merit, capacitate profesională și de transparență.
Încadrarea ca funcționar public cu statut special se face prin următoarele modalități
repartizarea cu prioritate a absolvenților instituțiilor de învățământ pentru pregătirea personalului de penitenciare, ofițeri și agenți
transferul pe funcții publice al cadrelor militare și funcționarilor publici cu statut special de la alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului
concurs, din sursă externă.
Absolvenților instituțiilor de învățământ superior pentru pregătirea personalului de penitenciare - curs de zi, cu diplomă de licență - li se acordă gradul de subinspector de penitenciare și sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, fără concurs, în funcții publice de execuție.
Absolvenților instituției de învățământ pentru pregătirea agenților de penitenciare, cu durata de un an, li se acordă gradul de agent de penitenciare și sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, fără concurs.
Candidații declarați "ADMIS" la instituțiile de învățământ superior pentru pregătirea personalului de penitenciare semnează un angajament prin care se obligă să lucreze cel puțin 9 ani în sistemul administrației penitenciare, după absolvirea studiilor.
Candidații declarați "ADMIS" la instituția de învățământ pentru pregătirea agenților de penitenciare vor semna un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puțin 5 ani în sistemul administrației penitenciare, după absolvirea studiilor.
Persoanele prevăzute la alin. (4) și (5) , care nu respectă angajamentul, sunt obligate să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenelor pentru care au semnat angajamentul, cu excepția cazului în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile acestora sau transferului la alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului.
Condițiile de participare la concurs, organizarea și desfășurarea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției.
Numirea în funcții publice de conducere a candidaților admiși la concurs se face ca funcționari publici cu statut special definitivi. La concurs pot participa persoanele care au cel puțin 3 ani vechime efectivă într-un post cu același nivel de studii și aceeași specialitate cu a postului scos la concurs.
Numirea în funcții publice de execuție a candidaților admiși la concurs se face ca funcționari publici cu statut special, debutanți cu o perioadă de stagiu, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) . Ofițerii și agenții admiși la concurs în funcții publice de execuție din sectorul siguranța deținerii și aplicarea regimurilor vor fi încadrați ca debutanți, cu excepția situației prevăzute la alin. (5) .
Perioada de stagiu este de un an și constituie vechime în muncă, în serviciu sau în specialitate.
Candidații admiși la concurs, care au cel puțin 3 ani vechime efectivă într-un post cu același nivel de studii și aceeași specialitate cu a postului scos la concurs, sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Candidații admiși la concurs, care au cel puțin 3 ani vechime efectivă ca militar activ și/sau funcționar public cu statut special în instituții de apărare, ordine publică și siguranță națională, sunt încadrați ca funcționari publici cu statut special definitivi, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Candidaților admiși la concurs și încadrați ca funcționari publici cu statut special li se acordă grade profesionale, potrivit metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Funcționarii publici cu statut special debutanți au obligația să urmeze, în perioada de stagiu, cursuri de pregătire și specializare organizate de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Funcționarii publici cu statut special definitivi au obligația să urmeze un curs de perfecționare corespunzător postului în care au fost numiți, cu excepția celor încadrați potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) și (3) .
După efectuarea perioadei de stagiu, activitatea funcționarului public cu statut special debutant din sistemul administrației penitenciare este evaluată de șeful ierarhic, care propune sau nu definitivarea în funcție.
Pe baza propunerilor favorabile formulate de șefii ierarhici, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, directorul unității din subordinea acesteia emite decizie scrisă de numire a funcționarului public cu statut special debutant ca funcționar public cu statut special definitiv din sistemul administrației penitenciare.
Funcționarul public cu statut special debutant din sistemul administrației penitenciare nemulțumit de evaluarea prevăzută la alin. (1) poate solicita reevaluarea de către o comisie formată din 3 funcționari publici cu statut special din cadrul unității, care au o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani. Comisia este numită de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Funcționarul public cu statut special debutant din sistemul administrației penitenciare care, în urma evaluării prevăzute la alin. (1) sau (3) , primește calificativul "nesatisfăcător" este declarat necorespunzător din punct de vedere profesional, iar raportul de serviciu încetează potrivit art. 64 alin. (1) lit. a) .
Regulile de organizare și desfășurare a perioadei de stagiu, a cursurilor de pregătire și specializare prevăzute la art. 16 și a evaluării pentru definitivarea în funcție se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției.
Personalul din sistemul administrației penitenciare, numit funcționar public cu statut special definitiv, depune jurământul de credință în fața directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, directorilor unităților din subordinea acesteia, în prezența a 2 martori, dintre care unul este conducătorul compartimentului în care a fost numit funcționarul public cu statut special definitiv, iar celălalt, un alt funcționar public cu statut special definitiv.
Jurământul de credință are următorul conținut: "Jur să respect Constituția, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect și fără părtinire legile țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică în care am fost numit, să păstrez secretul profesional și să respect normele de conduită profesională și civică." Refuzul depunerii jurământului se consemnează în scris și atrage revocarea actului de numire în funcție.
Jurământul, semnat de funcționarul public cu statut special definitiv, de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de directorul unității din subordinea acesteia, se depune la dosarul profesional al funcționarului public cu statut special.
Funcționarul public cu statut special definitiv din cadrul Ministerului Justiției depune jurământul de credință în fața unui reprezentant al Ministerului Justiției, împuternicit prin ordin al ministrului justiției.
Numirea și eliberarea din funcție, precum și celelalte modificări ale raporturilor de serviciu pentru funcțiile de director general, director general adjunct și director în sistemul administrației penitenciare se dispun prin ordin al ministrului justiției. Pentru celelalte funcții de conducere, precum și pentru funcțiile de execuție din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare, se dispun, după caz, prin decizie a directorului general sau a directorilor unităților de penitenciare, potrivit competențelor legale.
Ofițerii se numesc în funcțiile prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult două grade față de cele pe care le au. Numirea ofițerilor în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale mai mari cu mai mult de două grade față de cele pe care le au se poate face numai cu aprobarea ministrului justiției.