LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (**republicată**) privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Evaluarea activității profesionale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se face anual, pe baza criteriilor de evaluare elaborate de Administrația Națională a Penitenciarelor și aprobate prin ordin al ministrului justiției. În concluzie, în intervalul 23 mai 2018 - 6 iulie 2018, dispozițiile art. 23 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor republicată au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice începând cu data de 7 iulie 2018, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
Conducătorii de compartimente din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate sunt obligați să completeze și să noteze anual, în fișa de evaluare a activității, performanțele profesionale individuale obținute în anul precedent de fiecare funcționar public cu statut special din subordine.
Calificativele care pot fi acordate în urma evaluării activității sunt "excepțional", "foarte bun", "bun", "satisfăcător" și "nesatisfăcător".
Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare notat cu "nesatisfăcător" sau "satisfăcător" nu poate fi avansat în funcție sau grad profesional în anul următor.
Ofițerul sau agentul din sistemul administrației penitenciare care a fost notat cu calificativul "nesatisfăcător" va fi trecut într-o funcție inferioară, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a directorului unității din care face parte. Funcționarul public cu statut special care nu acceptă trecerea în funcția inferioară va fi destituit din funcție, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. a) .
Ofițerii sau agenții din sistemul administrației penitenciare notați cu calificativul "nesatisfăcător", în anul următor trecerii într-o funcție inferioară, potrivit alin. (2) , vor fi destituiți din funcție, în temeiul art. 64 alin. (1) lit. a) .
În cariera profesională, în urma rezultatelor obținute la evaluarea activității profesionale, funcționarii publici cu statut special au dreptul de a avansa în funcție și în grad profesional conform prevederilor prezentei legi.
Avansarea în funcții publice vacante a funcționarilor publici cu statut special, care îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege, se face pe bază de concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare.
Avansarea funcționarilor publici cu statut special într-o funcție imediat superioară la aceeași poziție din stat se face fără examen, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiției. Criteriile de avansare în rezervă în gradul următor se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Stagiul minim în gradele profesionale este
Corpul ofițerilor de penitenciare
comisar șef de penitenciare 3 ani
comisar de penitenciare 3 ani
subcomisar de penitenciare 4 ani
inspector principal de penitenciare 3 ani
inspector de penitenciare 3 ani
subinspector de penitenciare 4 ani
Corpul agenților de penitenciare
agent șef de penitenciare 4 ani
agent șef adjunct de penitenciare 4 ani
agent principal de penitenciare 4 ani
agent de penitenciare 4 ani.
Acordarea gradelor profesionale următoare, în cadrul aceleiași categorii, se face în ordinea ierarhică a gradelor și în limita gradului maxim prevăzut pentru funcția pe care o deține funcționarul public cu statut special.
Funcționarul public cu statut special cu gradul de comisar șef de penitenciare, care a dobândit titlul științific de doctor în specialitatea funcției pe care o deține sau într-o specialitate înrudită, este exceptat de la prevederile art. 26 alin. (7) .
Acordarea gradelor profesionale, în cadrul aceleiași categorii, se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-au îndeplinit condițiile legale privind avansarea în gradul profesional.
Trecerea agenților în corpul ofițerilor din sistemul administrației penitenciare se realizează prin concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare ale unităților de penitenciare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezenta lege.
Acordarea gradului profesional de ofițer agenților prevăzuți la alin. (1) se face în funcție de vechimea ca agent sau subofițer în instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Funcțiile de execuție vacante din sistemul administrației penitenciare se ocupă prin concurs, la care pot participa persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11 .
În situația neocupării posturilor vacante prevăzute la alin. (1) , acestea pot fi ocupate prin transferul cadrelor militare și al funcționarilor publici cu statut special din alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și din Ministerul Justiției, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11 .
Funcțiile de conducere vacante din sistemul administrației penitenciare se ocupă prin avansarea ofițerilor și agenților, prin concurs. Pot participa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de conducere persoanele care au o vechime de cel puțin 3 ani în sistemul administrației penitenciare.
Funcțiile de conducere din sistemul administrației penitenciare, rămase vacante ca urmare a neocupării, în condițiile stabilite la alin. (3) , se ocupă prin concurs din sursă externă.
În situația în care posturile rămân vacante, ca urmare a neocupării în condițiile prevăzute la alin. (3) și (4) , acestea pot fi ocupate prin transferul cadrelor militare și al funcționarilor publici cu statut special din alte instituții publice de apărare, ordine publică și siguranță națională ale statului și din Ministerul Justiției, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 11 .
Regulamentul privind ocuparea funcțiilor de conducere și de execuție se aprobă prin ordin al ministrului justiției. În concluzie, începând cu data de 6 mai 2019, dispozițiile art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor sunt suspendate de drept, urmând să-și înceteze efectele juridice începând cu data de 20 iunie 2019, dacă legiuitorul nu intervine pentru modificarea prevederilor atacate
Pregătirea și perfecționarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare se face pe baza cerințelor generale ale practicii administrației penitenciare și a cerințelor specifice necesare îndeplinirii atribuțiilor de serviciu corespunzătoare funcțiilor din sistemul administrației penitenciare.
Metodologia de organizare și desfășurare a pregătirii profesionale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și criteriile de evaluare a rezultatelor acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare care urmează o formă de pregătire sau perfecționare profesională cu o durată ce depășește 3 luni și care primesc, în această perioadă, drepturile salariale vor semna un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puțin 5 ani în sistemul administrației penitenciare, după terminarea formelor de pregătire sau perfecționare profesională.
Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care nu respectă angajamentul prevăzut la art. 34 este obligat să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului de 5 ani.
Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile funcționarului public cu statut special sau în cazul transferului.
Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul la: a) salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizații, sporuri, precum și premii și prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege. Salariul de bază cuprinde salariul corespunzător funcției îndeplinite, gradului profesional deținut, gradațiile, sporurile pentru misiune permanentă și, după caz, indemnizația de conducere și salariul de merit
ajutoare și alte drepturi bănești, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege
uniformă și echipament specific, alocații pentru hrană, asistență medicală și psihologică, medicamente, proteze stomatologice și dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale, în mod gratuit, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului și ale respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate
concedii medicale, concedii de maternitate, pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani sau a copilului cu handicap până la vârsta de 3 ani, precum și pentru alte situații, în condițiile stabilite de lege
bilete de odihnă, tratament și recuperare, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului; odihna, tratamentul și recuperarea se pot face și în centrele aparținând Administrației Naționale a Penitenciarelor sau ale Ministerului Justiției; Despăgubirile menționate se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului
tratament medical în străinătate pentru afecțiuni medicale contractate în timpul exercitării profesiei, dacă nu pot fi tratate în țară, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului
consultanță juridică prin avocat, asigurată de unitate, la cerere, în cazul cercetării penale, urmăririi penale sau judecării sale pentru fapte comise în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Pentru apărarea intereselor profesionale, economice, sociale și culturale, personalul din sistemul administrației penitenciare are dreptul la asociere sindicală sau în alte organizații profesionale, dreptul la grevă, precum și la libertatea întrunirilor, cu condiția asigurării a cel puțin unei treimi din activitate și a garantării drepturilor deținuților și a siguranței locurilor de detenție.
Administrația Națională a Penitenciarelor poate încheia anual, în condițiile legii, cu organizațiile sindicale reprezentative ale funcționarilor publici cu statut special sau cu reprezentanții funcționarilor publici cu statut special, la solicitarea acestora, acorduri colective care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă
sănătatea și securitatea în muncă
programul zilnic de lucru
perfecționarea profesională
alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
În cazul în care sindicatul nu este reprezentativ sau funcționarii publici cu statut special nu sunt organizați în sindicat, acordul se încheie cu reprezentanții funcționarilor publici cu statut special, desemnați în condițiile legii.
Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile de penitenciare vor furniza sindicatelor reprezentative sau reprezentanților funcționarilor publici cu statut special informațiile necesare pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condițiile legii.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare vor fi sprijiniți în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuințe proprietate personală, în localitatea în care își are sediul unitatea la care sunt încadrați, din fondurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condițiile legii.
Funcționarii publici cu statut special, titulari ai contractului de închiriere a locuinței de serviciu, care au lucrat în sistemul administrației penitenciare peste 15 ani și care s-au pensionat potrivit legii, precum și cei care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă și s-au pensionat pentru invaliditate, în condițiile legii, își păstrează dreptul de folosință asupra locuinței de serviciu și după încetarea raporturilor de serviciu prin pensionare. În cazul decesului titularului, soțul/soția își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.
Criteriile și condițiile de sprijin prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
În condițiile legii, prin hotărâre a Guvernului se poate înființa Casa de Credit a personalului din sistemul administrației penitenciare.
Funcționarii publici cu statut special își păstrează, pe perioada delegării, detașării ori trecerii temporare în altă funcție, funcția, gradul și drepturile salariale avute anterior, acordate conform prevederilor actelor normative privind salarizarea acestora.
În situația în care drepturile salariale corespunzătoare funcției pe care este detașat sau, după caz, trecut temporar în altă funcție sunt mai mari, personalul prevăzut la alin. (1) beneficiază de aceste drepturi salariale.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, ei sau soțul/soția nu beneficiază de locuință în proprietate ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale.
Funcționarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1) și care nici ei și nici soțul/soția nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii.
Condițiile de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se stabilesc prin ordin al ministrului justiției. Cererile de schimb de locuințe se soluționează cu prioritate.
Funcționarii publici cu statut special, beneficiari ai unei locuințe de serviciu, pot face între ei schimb de locuințe, cu avizul conducerii unității care a aprobat acordarea locuinței de serviciu.
Instituțiile și organele specializate ale statului au obligația de a acorda protecție, la cerere, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și membrilor de familie ai acestora, în cazul în care viața, integritatea corporală, demnitatea sau avutul le sunt puse în pericol, în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
Conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, a unităților din subordinea acesteia este obligată să asigure personalului prevăzut la alin. (1) protecție împotriva amenințărilor, violențelor și faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcției sau în legătură cu aceasta. Modalitățile de acordare a protecției se stabilesc prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Funcționarul public cu statut special, în activitate ori pensionat, precum și soțul sau soția, copiii aflați în întreținerea legală a acestuia beneficiază, în mod gratuit, de servicii de asistență medicală, medicamente și proteze, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.
Pentru acordarea, potrivit legii, a asistenței medicale specifice personalului din sistemul administrației penitenciare, în statele de organizare ale Administrației Naționale a Penitenciarelor și ale fiecărei unități de penitenciare se prevăd și se încadrează posturi de personal medico-sanitar superior și mediu.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la despăgubiri în situația în care au suferit, din culpa instituției, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
La decesul unui funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, unitatea din care făcea parte acordă soțului/soției sau, după caz, copiilor acestuia/acesteia ori, în lipsa acestora, părinților și moștenitorilor legali ori persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces un ajutor suplimentar de deces egal cu de două ori salariul de bază brut avut la data decesului.
Funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare care a decedat în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu i se acordă, post-mortem, gradul de subinspector de penitenciare pentru cei din corpul agenților și gradul următor pentru ofițeri.
Pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se pot acorda recompense morale sau materiale, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Absolvenților instituțiilor de învățământ prevăzute la art. 13 alin. (2) și (3) declarați "șef de promoție" li se vor acorda recompense materiale cu ocazia absolvirii, stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Pentru activitatea desfășurată, funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare li se conferă decorații potrivit legii.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, decorați cu Ordinul Meritul Militar sau cu Semnul onorific În Serviciul Armatei, își păstrează toate drepturile conferite de aceste ordine, dobândite anterior.
Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal.
În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale.
Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează
75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru
100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (4) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de șeful ierarhic, fără a se depăși 120 de ore anual, iar în cazuri cu totul deosebite se poate aproba efectuarea orelor suplimentare și peste acest plafon, dar nu mai mult de 360 de ore anual, cu aprobarea ordonatorului de credite și cu încadrarea în fondurile bugetare aprobate.
Modul de organizare a timpului de lucru, a pauzelor și evidența prezenței funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare la serviciu se stabilesc prin regulamente de ordine interioară, elaborate de conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților din subordinea acesteia.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul, potrivit legii, la măsuri de securitate și igienă a muncii și la echipament de protecție gratuit.
Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are următoarele obligații
să cunoască și să respecte principiile generale prevăzute de Constituție și de celelalte legi, precum și să apere valorile democrației
să respecte și să protejeze viața, sănătatea și demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile și libertățile acestora
să împiedice orice acțiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naționalitate, sex, apartenență sindicală și religie
să execute, cu profesionalism și în termenul stabilit, toate atribuțiile de serviciu stabilite prin fișa postului, precum și dispozițiile date de conducătorii ierarhici
să fie disciplinat, respectuos și corect față de șefi, colegi sau subalterni și să respecte ierarhia conferită de funcția și gradul profesional deținute
să informeze conducătorii ierarhici și celelalte autorități abilitate cu privire la infracțiunile de care a luat cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, îndeosebi cu privire la faptele de corupție
să manifeste preocupare și interes pentru perfecționarea nivelului de instruire profesională
să păstreze secretul de stat și de serviciu, în condițiile legii, precum și confidențialitatea informațiilor sau documentelor care au acest caracter, în condițiile legii
să se abțină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuțiilor ce îi revin; j) să se conformeze dispozițiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3)
să respecte întocmai programul de muncă
să se prezinte la programul de muncă stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate
să informeze șeful ierarhic despre existența unui conflict de interese privind exercitarea atribuțiilor de serviciu, în condițiile legii
în situații de catastrofe, calamități, alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deținere sau alte tulburări de amploare ale activităților în unitățile de penitenciare, personalul de penitenciare aflat în activitate este obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea din care face parte
la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și război, personalul va acționa conform legii
în cazul producerii uneia dintre situațiile prevăzute la lit. n) și o) , personalul de penitenciare care se află într-o altă localitate se va prezenta la cea mai apropiată unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor, informând superiorii săi despre aceasta
să informeze șeful ierarhic despre existența în unitatea în care își desfășoară activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de soț/soție sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soțul/soția, în situația în care iau cunoștință de aceste situații
să aducă la cunoștința compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reședința, precum și schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen de 15 zile de la producerea acestora.
Ofițerilor și agenților din sistemul administrației penitenciare le este interzis
să dispună, să exercite, să instige ori să tolereze acte de tortură sau orice forme de tratament inuman ori degradant asupra persoanelor aflate în așezămintele de deținere
să primească, să solicite ori să accepte, direct sau indirect, pentru sine ori pentru alte persoane, în considerarea calității sale oficiale, cadouri, bani, împrumuturi sau orice alte valori ori servicii
să intervină pentru soluționarea unor cereri sau lucrări care nu sunt de competența lor ori nu le-au fost repartizate de conducătorii ierarhici sau care nu sunt activități specifice funcției pe care au fost numiți
să recurgă la forță sau la folosirea mijloacelor de imobilizare împotriva persoanelor private de libertate, în alte condiții decât cele expres prevăzute de lege
să facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice ori să desfășoare propagandă în favoarea acestora
să adere la secte, organizații religioase sau alte organizații, interzise prin lege.
Funcționarii publici cu statut special sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații
sunt chemați să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care sunt soț/soție, rude de gradul I sau, după caz, au relații cu caracter patrimonial
sunt chemați să participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soțul/soția sau o rudă de gradul I
interesele lor patrimoniale, ale soțului sau rudelor lor de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între funcționarii publici cu statut special care sunt soți sau rude de gradul I.
Funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice și în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului.
La acordarea primului grad profesional, la numirea și eliberarea dintr-o funcție de conducere, precum și la încetarea raporturilor de serviciu, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este obligat să își declare averea, conform legii.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la stabilitatea raporturilor de serviciu.
Raporturile de serviciu ale personalului prevăzut la alin. (1) se nasc și se exercită în baza actului de numire și se pot modifica, suspenda sau înceta numai în cazurile și în condițiile prezentei legi.
Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare sunt de subordonare ierarhică.
Raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu pot înceta prin demisie la instituirea stării de urgență sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare și de război.
Personalul din sistemul administrației penitenciare, care are calitatea de funcționar public cu statut special din sistemul administrației penitenciare, poate fi delegat de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de directorii unităților din subordinea acesteia să îndeplinească anumite activități în interesul unității unde este încadrat, în aceeași localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 60 de zile într-un an.
Funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare pot fi delegați mai mult de 60 de zile într-un an, cu acordul scris al acestora.
Detașarea personalului din sistemul administrației penitenciare care are calitatea de funcționar public cu statut special se dispune în interesul instituției publice în care urmează să-și desfășoare activitatea, situată în aceeași localitate sau în altă localitate, pe o perioadă de cel mult 6 luni într-un an. Detașarea pe o perioadă mai mare de 6 luni se poate dispune numai cu acordul scris al celui în cauză.
Trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acordul funcționarului public cu statut special în caz de forță majoră și ca măsură de protecție a funcționarului public cu statut special.
Ofițerii pot fi împuterniciți în funcții de conducere în unitatea în care sunt încadrați sau în care au fost detașați, împuternicirea pe funcție se poate face pentru o perioadă de maximum 6 (șase) luni și se poate prelungi, cu acordul scris al acestora, potrivit competențelor, cu încă 6 (șase) luni. Ofițerii beneficiază pe perioada respectivă de salariul pentru funcția în care sunt împuterniciți și de indemnizația de conducere corespunzătoare funcției respective. Ofițerii împuterniciți își mențin salariile pentru funcția îndeplinită și indemnizațiile de conducere avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele ale funcției pe care sunt împuterniciți.
Funcționarii publici cu statut special definitivi pot fi schimbați din funcțiile deținute, în cadrul aceleiași unități, la cerere și pot fi numiți în alte funcții prevăzute cu același coeficient de ierarhizare sau inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Funcționarii publici cu statut special definitivi pot fi mutați în alte unități ale sistemului administrației penitenciare, la cerere sau în interesul serviciului, cu acordul lor, în aceeași ori în altă funcție prevăzută cu un coeficient de ierarhizare identic sau inferior, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului justiției. Funcționarii publici cu statut special mutați în interesul serviciului beneficiază de drepturile prevăzute în legea salarizării.
Revocarea din funcția de conducere și numirea într-o altă funcție se dispun în cazul în care nu mai sunt întrunite condițiile necesare pentru îndeplinirea funcției de conducere, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale.
La verificarea organizării eficiente a activității vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii: folosirea adecvată și eficientă a resurselor umane, materiale și financiare, evitarea pierderilor, evaluarea necesităților, gestionarea situațiilor de criză, raportul resurse investite - rezultate obținute, gestionarea informațiilor, organizarea pregătirii și perfecționării profesionale și repartizarea sarcinilor.
La verificarea comportamentului și comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul și comunicarea cu subalternii, cu persoanele aflate în stare de detenție, cu alte persoane sau instituții cu care intră în contact, precum și cu mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public și transparența actului de conducere.
La verificarea asumării responsabilității vor fi avute în vedere, în principal, modul de îndeplinire a atribuțiilor prevăzute de lege și regulamente, implementarea strategiilor naționale și secvențiale în domeniu și modul în care sunt respectate drepturile persoanelor private de libertate, precum și celelalte dispoziții legale privind executarea pedepselor.
La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare, capacitatea rapidă de decizie, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză, previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativa și capacitatea de adaptare rapidă.
Împotriva ordinului sau deciziei de revocare din funcție se poate face plângere la instanța competentă, potrivit legii.
În cazul în care împotriva funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, menținerea sa în activitate se hotărăște după soluționarea definitivă a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită.
După punerea în mișcare a acțiunii penale sau după trimiterea sa în judecată, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se pune la dispoziție. Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare pus la dispoziție îndeplinește numai acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite, în scris, de conducătorul unității și beneficiază de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, și de celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege.
Pe perioada arestării preventive și a arestului la domiciliu, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare este suspendat din funcție.
Pe timpul suspendării, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute de prezenta lege.
În cazul în care s-a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului justiției.
Funcționarii publici cu statut special, rămași neîncadrați în funcții din diferite cauze neimputabile, sunt puși la dispoziție, potrivit competențelor. Pe această perioadă beneficiază de salariul de bază avut și de celelalte drepturi bănești cuvenite pentru activitatea desfășurată, cu excepția indemnizației de conducere, pentru ofițerii cu funcții de conducere. Situația ofițerilor și agenților puși la dispoziție se soluționează în termen de 3 luni.
Funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare se suspendă din funcție dacă desfășoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în condițiile legii.
Raportul de serviciu se suspendă la inițiativa funcționarului public cu statut special din sistemul administrației penitenciare pentru desfășurarea unei activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale.
Raportul de serviciu al funcționarului public cu statut special se poate suspenda, de drept sau la cerere, cu respectarea prevederilor cuprinse în legislația muncii.