LEGE nr. 265 din 22 iulie 2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
ONRC editează Buletinul electronic al registrului comerțului, denumit în continuare Buletin, la nivel național, organizat ca platformă electronică centrală prin portalul de servicii online al ONRC.
În Buletin sunt publicate, din oficiu, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal, după înregistrarea în registrul comerțului, următoarele
încheierea registratorului sau hotărârea judecătorească privind înmatricularea unei persoane juridice, înregistrarea unei sucursale a unei persoane juridice, înregistrarea unei persoane fizice autorizate, a unei întreprinderi individuale sau a unei întreprinderi familiale
încheierea registratorului, în cazul oricăror alte înregistrări în registrul comerțului
alte acte înregistrate în registrul comerțului pentru care legea prevede publicarea în Buletin; d) hotărârile judecătorești, altele decât cele prevăzute la lit. a) și la art. 16 alin. (1) lit. b) , înregistrate în registrul comerțului.
Înscrisurile prevăzute la alin. (2) se transmit electronic de către oficiile registrului comerțului către ONRC, prin sistemul informatic integrat al ONRC, și se publică în Buletin în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerțului.
Publicarea în Buletin și consultarea acestuia se realizează cu titlu gratuit.
În Monitorul Oficial al României sunt publicate, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal, după înregistrarea în registrul comerțului, următoarele
extrasul încheierii registratorului sau al hotărârii judecătorești privind înmatricularea unei persoane juridice sau înregistrarea unei sucursale a unei persoane juridice; la solicitarea expresă a uneia dintre părți, se poate publica integral hotărârea judecătorească
hotărârile judecătorești pentru care instanțele dispun în mod expres publicarea în Monitorul Oficial al României
hotărârile adunării generale ale asociaților/acționarilor/ membrilor, actele adiționale ale persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, pentru care legea prevede publicarea în Monitorul Oficial al României
hotărârile organelor de administrare și/sau conducere ale persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, pentru care legea prevede publicarea în Monitorul Oficial al României
alte acte ale persoanelor juridice, supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, pentru care legea prevede publicarea în Monitorul Oficial al României.
Extrasul încheierii sau al hotărârii judecătorești menționat la alin. (1) lit. a) cuprinde: numărul și data încheierii, firma, sediul ori sediul social sau profesional și forma de organizare, după caz, numele și prenumele, adresa - țara, localitatea, județul - fondatorilor, administratorilor sau a reprezentanților persoanei juridice care se ocupă nemijlocit de activitățile sucursalei și, dacă este cazul, a cenzorilor, auditorilor; numele și prenumele, adresa - țara, localitatea, județul - titularului, a reprezentantului sau a membrilor persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale și întreprinderii familiale, domeniul și activitatea principală, capitalul social sau valoarea patrimoniului de afectațiune, după caz, durata de funcționare, codul unic de înregistrare, EUID și numărul de ordine în registrul comerțului.
Înscrisurile prevăzute la alin. (1) se transmit electronic de către oficiul registrului comerțului, spre publicare, Monitorului Oficial al României, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerțului.
Publicarea în Monitorul Oficial al României este o procedură legală obligatorie.
Publicarea în Monitorul Oficial al României și consultarea acestuia se realizează potrivit Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
ONRC ține Registrul beneficiarilor reali, prevăzut la art. 19 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Organizarea și funcționarea Registrului beneficiarilor reali, precum și structura acestuia și modalitatea de arhivare a documentelor se stabilesc prin decizie a directorului general al ONRC.
Registrul beneficiarilor reali face parte din sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene, denumit în continuare sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali.
Sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali este constituit din registrele beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene și platforma centrală europeană. Registrele beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene prevăzute la alin. (1) sunt interconectate prin intermediul platformei centrale europene prevăzute la art. 22 alin. (1) din Directiva (UE) 2017/1.132 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2017 privind anumite aspecte ale dreptului societăților comerciale.
Informațiile înregistrate în Registrul beneficiarilor reali sunt disponibile prin intermediul registrelor naționale și prin sistemul de interconectare a registrelor după înmatricularea persoanei juridice până la expirarea unui termen de 10 ani de la data radierii persoanei juridice.
ONRC cooperează cu autoritățile care gestionează registre similare din alte state membre și cu Comisia Europeană, în scopul punerii în aplicare a diferitelor tipuri de acces la Registrul beneficiarilor reali.
ONRC realizează, prin sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali, cu titlu gratuit, schimbul de informații cu registrele beneficiarilor reali din statele membre ale Uniunii Europene.
ONRC furnizează informații din Registrul beneficiarilor reali autorităților competente și unităților de informații financiare din alte state membre, în timp util și în mod gratuit.
ONRC asigură interoperabilitatea Registrului beneficiarilor reali cu sistemul de interconectare a registrelor beneficiarilor reali, informațiile fiind disponibile în format standard de mesaj și fiind accesibile prin mijloace electronice, cu respectarea standardelor de securitate pentru transmisia și schimbul datelor, în condițiile legii.
ONRC este instituție publică, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Justiției, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.
ONRC are sediul central în municipiul București.
Rolul principal al ONRC este de a organiza serviciul public de interes general de realizare a publicității prin registrul comerțului, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, a actelor și faptelor profesioniștilor prevăzuți de lege.
În subordinea ONRC, în fiecare județ și în municipiul București, se organizează oficii ale registrului comerțului, structuri fără personalitate juridică și care funcționează pe lângă fiecare tribunal.
În cadrul oficiilor registrului comerțului pot funcționa birouri teritoriale. Înființarea, organizarea și funcționarea birourilor teritoriale se stabilesc prin regulament, aprobat prin decizie a directorului general al ONRC.
ONRC este condus de un director general, numit în funcție prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit doar o dată, cu respectarea condițiilor privind numirea în funcție.
Directorul general asigură conducerea, coordonarea și controlul activității ONRC, precum și coordonarea și controlul activității oficiilor registrului comerțului și reprezintă ONRC în relațiile cu terții. Directorul general al ONRC este ordonator terțiar de credite.
Directorul general este ajutat în activitatea sa de 3 directori generali adjuncți, numiți în funcție prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit doar o dată, cu respectarea condițiilor privind numirea în funcție.
Oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale sunt conduse de directori, numiți în funcție prin ordin al ministrului, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit doar o dată, cu respectarea condițiilor privind numirea în funcție. Directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul București este ajutat în activitate de 2 directori adjuncți numiți în funcție prin ordin al ministrului justiției, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit doar o dată, cu respectarea condițiilor privind numirea în funcție.
Directorii oficiilor registrului comerțului au atribuții și competențe de conducere, organizare, coordonare și control al activității desfășurate în cadrul oficiului registrului comerțului și al personalului din subordine.
Persoanele numite în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) , (3) și (4) sunt selecționate în urma unui concurs sau examen, organizat potrivit legii. Procedura desfășurării concursului/examenului este prevăzută în anexa nr. 1 la prezenta lege.
Numărul maxim de posturi ale ONRC și ale oficiilor registrului comerțului se stabilește prin hotărâre a Guvernului, iar structura organizatorică și modul de funcționare ale acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare al ONRC, aprobat prin ordin al ministrului justiției.
Statele de funcții ale ONRC și ale oficiilor registrului comerțului se aprobă prin ordin al ministrului justiției.
Personalul necesar pentru funcționarea ONRC și a oficiilor registrului comerțului este angajat/numit în funcție, după caz, prin examen sau concurs, organizat potrivit legii. Procedura desfășurării examenului/concursului și condițiile specifice necesare ocupării posturilor se stabilesc prin Regulamentul privind ocuparea posturilor din cadrul ONRC, care se aprobă prin ordin al ministrului justiției.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) , numirea în funcția de registrator de registrul comerțului se face cu respectarea procedurii de desfășurare a examenului/concursului, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta lege.
Personalul din cadrul ONRC și al oficiilor registrului comerțului este salarizat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
ONRC are următoarele atribuții
ținerea registrului comerțului, în sistem informatic, prin centralizarea tuturor înregistrărilor efectuate de oficiile registrului comerțului
ținerea Buletinului electronic al registrului comerțului, în sistem informatic
ținerea Registrului beneficiarilor reali, în sistem informatic
ținerea catalogului firmelor în sistem informatic
ținerea Buletinului procedurilor de insolvență, în sistem informatic
ținerea registrului litigiilor, în care sunt evidențiate acțiunile de dizolvare și radiere formulate de ONRC, potrivit legii
proiectarea, realizarea, implementarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului informatic integrat al ONRC
organizarea și coordonarea activității registratorilor
organizarea, coordonarea, îndrumarea metodologică unitară și controlul activității desfășurate de oficiile registrului comerțului
formarea profesională a personalului ONRC și al oficiilor registrului comerțului
organizarea și prestarea activității de asistență acordată solicitanților, la ghișeu sau prin intermediul sistemului informatic integrat al ONRC
furnizarea de informații, certificate constatatoare despre datele înregistrate în registrul comerțului, precum și certificate constatatoare că un anumit act sau fapt nu este înregistrat, copii și copii certificate de pe documentele prezentate și de pe cele care atestă soluționarea și înregistrarea în registrul comerțului
furnizarea de informații și/sau documente din Registrul beneficiarilor reali, din Buletinul procedurilor de insolvență și din Buletinul electronic al registrului comerțului
colaborarea cu autorități și instituții publice naționale și internaționale, precum și cu alte entități, potrivit legii
formularea de propuneri și participarea la elaborarea proiectelor de acte normative care vizează domeniul său de activitate
arhivarea dosarelor profesioniștilor înregistrați în registrul comerțului și a altor documente prevăzute de lege
alte atribuții prevăzute de lege.
Documentele și informațiile transmise ca parte a constituirii unei societăți, a înregistrării unei sucursale sau a înregistrării oricăror mențiuni în registrul comerțului sunt păstrate de Oficiul Național al Registrului Comerțului într-un format care permite citirea și căutarea pe calculator sau sub formă de date structurate.
Oficiile registrului comerțului au următoarele atribuții
desfășurarea activității de soluționare a cererilor de înregistrare
efectuarea înregistrărilor în registrul comerțului, în sistem informatic, în baza încheierilor registratorului și a hotărârilor judecătorești
eliberarea certificatului de înregistrare, a certificatului de mențiuni și a certificatului de radiere, precum și a documentelor aferente, prevăzute de lege - încheierea registratorului, certificat constatator privind autorizarea funcționării
furnizarea de informații, rapoarte istorice și certificate constatatoare despre datele înregistrate în registrul comerțului, precum și certificate constatatoare că un anumit act sau fapt nu este înregistrat, copii și copii certificate de pe documentele depuse în susținerea cererilor de înregistrare și de pe cele care atestă înregistrarea în registrul comerțului
prestarea serviciilor de asistență în vederea înregistrării în registrul comerțului și în alte registre ținute de ONRC
obținerea codului unic de înregistrare și a altor informații și/sau documente prevăzute de lege
obținerea informațiilor din cazierul fiscal, potrivit procedurii de transmitere stabilite prin protocol încheiat între ONRC și Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF
transmiterea pe cale electronică a declarațiilor-tip pe propria răspundere privind autorizarea funcționării către autoritățile și instituțiile competente în domeniul autorizării funcționării
furnizarea de informații și/sau documente din Registrul beneficiarilor reali
cooperarea cu autorități și instituții publice, la nivel teritorial, pe baza delegărilor de competență emise de ONRC
alte atribuții prevăzute de lege.
Serviciile de asistență care se prestează de oficiile registrului comerțului constau în: a) îndrumarea prealabilă privind formalitățile legale pentru întocmirea și modificarea actelor constitutive ale persoanelor juridice, pentru înregistrarea persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale și pentru completarea cererii de înregistrare și a formularelor-tip utilizate pentru înregistrarea în registrul comerțului
tehnoredactarea cererii de înregistrare
redactarea declarațiilor-tip
redactarea actului constitutiv sau completarea formularului-tip de act constitutiv, redactarea actelor modificatoare ale actului constitutiv, precum și a altor acte supuse înregistrării în registrul comerțului în cazul persoanelor juridice
redactarea acordului de constituire a întreprinderilor familiale și a actelor de modificare a acestuia
darea de dată certă pentru actele redactate de serviciile de asistență
înregistrarea cererii de înregistrare și a documentelor anexate acesteia ale solicitanților care au beneficiat, la cerere, de servicii de asistență în condițiile prezentei legi.
Serviciile de asistență se asigură prin personalul de specialitate juridică din cadrul oficiilor registrului comerțului.
Serviciile de asistență se acordă, la cerere, înainte de depunerea cererii de înregistrare la oficiul registrului comerțului.
Modalitatea de acordare a serviciilor de asistență prevăzute la alin. (1) și tariful aferent se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, la propunerea ONRC. Serviciile de asistență prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) și g) se prestează cu titlu gratuit.
În exercitarea competențelor sale, ONRC și oficiile registrului comerțului colectează, procesează și prelucrează date și informații, inclusiv de natura datelor cu caracter personal, cu respectarea legislației pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Datele cu caracter personal ale utilizatorilor portalului de servicii online al ONRC sunt colectate, procesate și prelucrate la crearea contului de utilizator al portalului de servicii.
În exercitarea atribuțiilor sale legale, ONRC prelucrează datele cu caracter personal ale următoarelor categorii de persoane vizate
persoane fizice care exercită o funcție sau dețin o calitate în cadrul persoanelor juridice sau formelor juridice de desfășurare a activității de către persoane fizice, funcție sau calitate ce determină înregistrarea datelor lor de identificare în registrul comerțului
persoane fizice care dețin calitatea de beneficiar real
persoane fizice care solicită eliberarea de informații/ certificate constatatoare/copii/copii certificate/extrase de registru și informații specializate
persoane fizice sau reprezentanți persoane fizice ai persoanelor juridice care solicită eliberarea de informații privind beneficiarul real
persoane fizice sau reprezentanți persoane fizice ai persoanelor juridice care solicită acordarea serviciilor de asistență
persoane fizice sau, după caz, reprezentanți persoane fizice ai persoanelor juridice care solicită efectuarea operațiunilor prealabile înmatriculării/înregistrării în registrul comerțului
persoane fizice împuternicite de către profesionist să depună cererea la registrul comerțului
persoane fizice sau, după caz, reprezentanți persoane fizice ai persoanelor juridice interesate sau prejudiciate, care solicită înregistrarea unor cereri la registrul comerțului
persoane fizice menționate în documentele depuse în susținerea cererilor de înregistrare
utilizatori ai portalului de servicii online al ONRC.
Schimbul de informații cu autoritățile și instituțiile publice, efectuat în baza unor protocoale de colaborare în scopul îndeplinirii unei obligații legale exprese, se realizează cu respectarea dispozițiilor legislației pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Lista autorităților și instituțiilor publice cu care ONRC încheie protocoale de colaborare se afișează pe pagina de internet a ONRC.
Furnizările de informații, rapoartele istorice și certificatele constatatoare eliberate de ONRC și de oficiile registrului comerțului, precum și copiile sau copiile certificate ale documentelor depuse în susținerea cererilor de înregistrare vor conține toate datele cu caracter personal înregistrate în registrul comerțului în cazul în care sunt transmise la solicitarea persoanelor vizate sau a instituțiilor sau a autorităților competente, în conformitate cu o obligație legală, în vederea îndeplinirii unei obligații legale sau în vederea exercitării funcției, iar către alte persoane fizice sau juridice, inclusiv de alte instituții publice, în condițiile art. 11 alin. (1) , exclusiv următoarele date: numele și prenumele, data și locul nașterii, cetățenia și statul de domiciliu.
În vederea asigurării caracterului public al registrului comerțului, solicitanții unei înregistrări depun și un exemplar al documentelor necesare efectuării înregistrării, care va cuprinde, în cazul persoanelor fizice menționate în acestea: numele și prenumele, data și locul nașterii, cetățenia și statul de domiciliu.
ONRC publică pe pagina de internet/portalul de servicii online o informare cu privire la prelucrarea datelor personale efectuată, necesară în îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor sale prevăzute de lege.
Registratorul este personalul de specialitate juridică din cadrul ONRC învestit să realizeze serviciul public al controlului de legalitate prealabil înregistrării în registrul comerțului.
Registratorul soluționează, prin încheiere, cererile de înregistrare în registrul comerțului și alte cereri privind înregistrări în registrul comerțului.
Încheierile registratorului, purtând semnătura olografă sau electronică a acestuia, sunt acte de autoritate publică, având forța probantă și forța executorie prevăzute de lege.
În exercitarea atribuțiilor de serviciu, registratorul nu poate fi supus niciunei restricții, influențe, presiuni, constrângeri sau intimidări din partea unei persoane fizice sau juridice sau a unei autorități.
Poate fi numită registrator, prin decizie a directorului general al ONRC, persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții
este cetățean român, cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, cetățean al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau cetățean al Confederației Elvețiene și are domiciliul sau reședința în România
cunoaște limba română, scris și vorbit
are capacitate deplină de exercițiu
este licențiat în drept și are cel puțin 5 ani vechime în specialitate juridică
nu are antecedente penale ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni
nu este lucrător operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informații
este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției
a promovat examenul sau concursul pentru ocuparea acestei funcții.
Registratorul îndeplinește următoarele atribuții
verifică cererile de înregistrare și alte cereri privind înregistrări în registrul comerțului, precum și înscrisurile depuse în susținerea acestora, în vederea asigurării respectării cerințelor legale pentru înregistrarea solicitată
verifică datele din actele de identitate, anexate cererii de înregistrare, ale solicitanților persoane fizice sau, după caz, ale reprezentanților legali ai solicitanților persoane juridice, ale împuterniciților acestora, precum și ale altor persoane ale căror date de identificare se înregistrează în registrul comerțului, solicitând, dacă este cazul, în condițiile art. 105 alin. (2) , prezența fizică a acestor persoane
verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru înregistrarea firmei în registrul comerțului și în catalogul firmelor
soluționează cererile de înregistrare, autorizează constituirea persoanei juridice și dispune înmatricularea persoanelor juridice în registrul comerțului, efectuarea publicității actelor, faptelor și mențiunilor prin registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României a înscrisurilor prevăzute de lege, precum și publicarea în Buletin; e) soluționează cererile de înregistrare și dispune înregistrarea în registrul comerțului a sucursalelor persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și a întreprinderilor familiale, efectuarea publicității actelor, faptelor și mențiunilor prin registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, precum și publicarea în Buletin; f) soluționează cererile de înregistrare și alte cereri privind înregistrări în registrul comerțului și dispune înregistrarea în registrul comerțului a actelor, faptelor și mențiunilor supuse înregistrării în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, precum și publicarea în Buletin; g) soluționează cererile de înregistrare în registrul comerțului a actelor modificatoare ale actului constitutiv
dispune rectificarea erorilor materiale din încheierile pronunțate
constată depunerea declarațiilor pe propria răspundere cu privire la îndeplinirea condițiilor de funcționare a persoanelor fizice și juridice care, potrivit legii, au obligația să ceară înmatricularea/înregistrarea în registrul comerțului și dispune înregistrarea în registrul comerțului a datelor din aceste declarații, a declarațiilor privind modificarea acestora, transmiterea lor, prin mijloace electronice, către autoritățile competente, precum și înregistrarea în registrul comerțului a notificărilor privind suspendarea/interzicerea desfășurării activității, emise de autoritățile publice competente
verifică îndeplinirea actelor și formalităților necesare transferului sediului unei societăți europene sau al unei societăți cooperative europene din România în alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spațiului Economic European
exercită alte atribuții prevăzute de lege.
Registratorului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Registratorul nu poate soluționa cererile de înregistrare în registrul comerțului formulate de soț/soție, rude sau afini până la gradul IV inclusiv și nici cererile de înregistrare privitoare la o persoană juridică în care aceștia au calitatea de asociați, acționari, membri, administratori, directori, persoane împuternicite, cenzori. (2) În cazul în care registratorul sesizat cu cererea de înregistrare se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) este obligat să se abțină și să înștiințeze de îndată, în scris, conducerea oficiului registrului comerțului, în vederea repartizării lucrării unui alt registrator.
În cazul în care niciun registrator care își desfășoară activitatea la nivelul oficiului registrului comerțului sesizat cu cererea de înregistrare nu o poate soluționa pentru motivul prevăzut la alin. (1) sau din alte motive obiective, ONRC asigură soluționarea cererii prin desemnarea unui registrator de la un alt oficiu al registrului comerțului sau din cadrul ONRC.
În situația prevăzută la alin. (2) , copia cererii de înregistrare și a documentelor anexate acesteia se comunică, prin mijloace electronice, la oficiul registrului comerțului unde își desfășoară activitatea registratorul desemnat să soluționeze cererea. Încheierea emisă de registrator se comunică, prin mijloace electronice, în ziua emiterii, către oficiul registrului comerțului inițial sesizat, care urmează să procedeze la eliberarea documentelor pentru solicitant.
Registratorul are obligația declarării averii și intereselor, în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
Registratorii sunt evaluați anual, pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență și performanță profesională, prin procedura prevăzută de lege.
Evaluarea este realizată de către directorul oficiului registrului comerțului în cadrul căruia își desfășoară activitatea registratorul sau, în caz de imposibilitate, de înlocuitorul acestuia.
În procesul de evaluare se vor avea în vedere următoarele criterii
modul de îndeplinire a sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților înscrise în fișa postului
nivelul cunoștințelor și deprinderilor specifice, aptitudini personale, raportat la cerințele postului
respectarea regulamentului de organizare și funcționare, a regulamentului intern și a codului etic
aptitudini organizatorice.
Pentru fiecare dintre criteriile de evaluare se prevăd indicatori de evaluare. Pe baza punctajului acordat fiecărui indicator de evaluare se calculează punctajul general.
Criteriile de performanță evidențiate în fișa de evaluare se notează cu note de la 1 la 5, nota exprimând aprecierea îndeplinirii criteriului de performanță în realizarea obiectivelor individuale stabilite, după cum urmează: nota 1 reprezintă nivelul minim, iar nota 5 nivelul maxim.
În funcție de punctajul general obținut, registratorului i se acordă unul dintre următoarele calificative: „foarte bine“, „bine“, „satisfăcător“, „nesatisfăcător“.
Obținerea calificativului „nesatisfăcător“ atrage eliberarea din funcția deținută și trecerea pe o altă funcție, corespunzătoare pregătirii profesionale, după caz.
Punctajul acordat fiecărui indicator de evaluare, punctajul general, constatările și concluziile evaluării și calificativul obținut se consemnează în formularul de evaluare.
Nu poate realiza evaluarea persoana care este soț/soție, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu registratorul evaluat; în aceste situații, evaluarea se întocmește de către persoanele desemnate, în scris, de către directorul general al ONRC și se aprobă de către acesta.
Registratorul nemulțumit de punctajul obținut la evaluare poate formula contestație în termen de 15 zile de la data primirii fișei de evaluare.
Contestația se soluționează în termen de 15 zile de la sesizare, de către o comisie formată din directorul general al ONRC sau, în caz de imposibilitate, de un director general adjunct și 2 directori din cadrul ONRC, numiți prin decizie a directorului general al ONRC.
Decizia comisiei se comunică registratorului și poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare la instanța judecătorească competentă, potrivit legii.
Încălcarea de către registratori a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală, după caz.
Registratorii răspund disciplinar pentru săvârșirea următoarelor fapte ce constituie abateri disciplinare
întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor
neglijența repetată în rezolvarea lucrărilor
absențe nemotivate de la serviciu
nerespectarea în mod repetat a programului de lucru
nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității lucrărilor cu acest caracter
refuzul nemotivat de a îndeplini atribuțiile de serviciu
încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilități, conflicte de interese și interdicții stabilite prin lege
nerespectarea Regulamentului intern, a Regulamentului de organizare și funcționare și a Codului etic al ONRC.
Sancțiunile disciplinare sunt următoarele
avertismentul scris
diminuarea salariului de bază cu până la 15%, pe o perioadă de la o lună la trei luni
suspendarea contractului individual de muncă pe o perioadă de la o lună la trei luni
desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a registratorului, precum și de existența în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de 3 luni de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii faptei.
Cercetarea disciplinară este obligatorie, prealabilă aplicării sancțiunii, și se face cu respectarea termenelor prevăzute la art. 36 alin. (4) .
În cazul săvârșirii de către registratori a abaterilor prevăzute de prezenta lege, cercetarea disciplinară se face de către o comisie, numită prin decizie a directorului general al ONRC, alcătuită din: un director general adjunct al ONRC și doi directori din cadrul direcțiilor ONRC.
Registratorul este suspendat din funcție în următoarele situații
la cererea registratorului, pentru motive întemeiate
când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. e)
când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu
în cazul în care împotriva registratorului s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia a fost stabilită obligația să nu exercite profesia ori meseria sau alte măsuri de siguranță/obligații/măsuri de supraveghere care împiedică exercitarea atribuțiilor profesionale
în cazul în care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru o infracțiune ce nu atrage încetarea raporturilor de muncă
când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să își exercite funcția în mod corespunzător.
Pentru perioada suspendării din funcție, registratorul nu beneficiază de drepturile salariale corespunzătoare funcției de registrator. Această perioadă nu constituie vechime în muncă și în specialitate juridică.
Pe perioada suspendării potrivit alin. (1) lit. c) , registratorului i se plătesc drepturile de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.
În perioada suspendării din funcție, registratorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 31 .
Registratorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârșirea cu intenție a unei alte infracțiuni, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești urmând să fie trecut pe o altă funcție de execuție, corespunzătoare studiilor.
În cazul în care s-a dispus achitarea, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, registratorul este repus în toate drepturile avute anterior, inclusiv în funcția deținută, și beneficiază de compensarea drepturilor de care a fost privat pe perioada suspendării din funcția respectivă.
Raportul de muncă al registratorului încetează în următoarele cazuri
demisie
pensionare, potrivit legii
ca urmare a aplicării sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă
ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârșirii cu intenție a unei alte infracțiuni
ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării funcției
în alte cazuri prevăzute de lege.
În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a registratorului, instanța de executare comunică ONRC o copie a dispozitivului hotărârii, în vederea emiterii deciziei de eliberare din funcție.
Registratorul are obligația de informare a conducerii ONRC în legătură cu stadiul procesului penal.
Dispozițiile prezentului capitol se completează, în măsura compatibilității, cu prevederile legislației muncii.
Înainte de începerea activității economice, profesioniștii prevăzuți la art. 4 alin. (1) au obligația să solicite înregistrarea în registrul comerțului.
ONRC pune la dispoziția solicitanților pe pagina sa de internet și pe portalul de servicii online, pentru formele de societăți reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, formulare-tip de acte constitutive ce se utilizează în procedura de constituire online.
Sunt disponibile pe pagina de internet și pe portalul de servicii online ale ONRC și alte formulare-tip și modele de cereri redactate în limba română, ce se utilizează în procedura de constituire online, de înregistrare și de autorizare a funcționării/desfășurării activității.
ONRC pune la dispoziția solicitantului și o versiune în limba engleză a formularului-tip de act constitutiv, a altor formulare-tip, precum și a modelor de documente, cu scop de informare.
Formularul-tip al actului constitutiv se aprobă prin ordin al ministrului justiției, la propunerea ONRC.
În cursul exercitării activității sau la încetarea acesteia, profesioniștii prevăzuți la art. 4 alin. (1) au obligația de a solicita înregistrarea mențiunilor privind actele și faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege, în cel mult 15 zile de la data actelor sau producerii faptelor supuse obligației de înregistrare.
Înregistrarea mențiunilor se poate face și la cererea persoanelor interesate, în cazurile prevăzute de lege, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării.
Pentru operațiunile prevăzute la art. 41 și 43 nu se percep taxe și tarife.
În scopul înregistrării hotărârilor judecătorești, în cazurile prevăzute de lege, instanțele comunică copia hotărârii judecătorești definitive sau, acolo unde legea prevede, executorii, în care sunt consemnate mențiunile ce trebuie înregistrate în registrul comerțului.
Hotărârile judecătorești prevăzute la alin. (1) vor putea fi transmise și în format electronic, în copie, prin sistemul de interconectare a sistemului informatic integrat al ONRC cu sistemul ECRIS.
Înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților de la data înregistrării lor în registrul comerțului ori de la data publicării înscrisurilor în Monitorul Oficial al României sau în Buletinul electronic al registrului comerțului, acolo unde legea dispune astfel.
Operațiunile efectuate de persoana fizică sau juridică înainte de a 16-a zi de la data înregistrării acestora în registrul comerțului nu sunt opozabile terților care dovedesc că au fost în imposibilitate de a lua cunoștință despre ele.
Persoana care are obligația de a cere o înregistrare nu poate opune terților actele ori faptele neînregistrate, în afară de cazul în care face dovada că ele erau cunoscute de aceștia. Terții sunt întotdeauna în măsură să invoce actele sau faptele cu privire la care nu s-a îndeplinit publicitatea, în afară de cazul în care omisiunea publicității le lipsește de efecte.
În cazul în care există neconcordanțe între datele înregistrate în registrul comerțului și cele cuprinse în documentele arhivate în dosarul profesionistului înregistrat în registrul comerțului, prevăzut la art. 8 , față de terți prevalează datele înregistrate în registru.
În cazul documentelor și informațiilor publicate în Buletin sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, dacă există orice neconcordanță între acestea și datele și documentele înregistrate în registru, acestea din urmă prevalează față de terți.
În cazul în care neconcordanța prevăzută la alin. (5) intervine din motive ce nu îi sunt imputabile profesionistului, oficiul registrului comerțului sau, după caz, Regia Autonomă „Monitorul Oficial“ va corecta înregistrarea mențiunii din registru, respectiv va republica, în extras, textul rectificat, pe cheltuiala sa, la cererea profesionistului.
Informații actualizate privind prevederile legale care reglementează publicitatea actelor, faptelor și mențiunilor persoanelor supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului se publică de către ONRC pe pagina sa de internet și pe portalul de servicii online, precum și pe portalul european e-Justiție.
Informațiile necesare pentru publicarea pe portalul european e-Justiție se transmit de către ONRC, în conformitate cu normele și cerințele tehnice ale portalului.