Înapoi la Legislație

Legea nr. 252/2013 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
10 mai 2024LEGEA nr. 122 din 30 aprilie 2024
Text consolidat la
10 mai 2024
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
124

Pe scurt

Legea nr. 252/2013: LEGE nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 10 mai 2024, prin LEGEA nr. 122 din 30 aprilie 2024.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 10 mai 2024.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
124 articole.
Cuprins

LEGE nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 41

Evaluarea minorilor aflați în executarea unei măsuri educative se realizează la solicitarea instanței de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea sau, după caz, la inițiativa consilierului de probațiune manager de caz, în următoarele situații

a)

dacă, pe durata executării unei măsuri educative neprivative de libertate, au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor, prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare existente, fie încetarea executării unora dintre obligații

b)

dacă, pe durata executării unei măsuri educative neprivative de libertate, persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare sau nu își îndeplinește obligațiile

c)

la înlocuirea unei măsuri educative privative de libertate cu măsura educativă a asistării zilnice

d)

la acordarea liberării dintr-un centru educativ sau centru de detenție.

Art. 42

(1)

Rezultatele evaluării prevăzute la art. 41 se consemnează într-un referat de evaluare, care cuprinde date privind respectarea condițiilor de executare a măsurii și a obligațiilor impuse, precum și actualizarea datelor prevăzute la art. 34 alin. (1) și (2) , dacă este cazul.

(2)

În situațiile prevăzute la art. 41 lit. a) și b) , referatul de evaluare conține propuneri motivate care să sprijine instanța de judecată în luarea unei decizii care să asigure condițiile potrivite de executare a măsurii educative și creșterea șanselor de îndreptare a persoanei supravegheate.

(3)

În situațiile prevăzute la art. 41 lit. c) și d) , referatul de evaluare conține propuneri cu privire la obligațiile prevăzute la art. 121 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pe care instanța le poate impune, în funcție de particularitățile cazului.

(4)

În situația în care este solicitat de către judecătorul delegat cu executarea sau de către instanța de judecată, referatul de evaluare prevăzut la alin. (1) și (2) se întocmește în termen de 14 zile de la data primirii solicitării la serviciul de probațiune.

(5)

În vederea întocmirii referatului de evaluare prevăzut la alin. (2) , instituția din comunitate care are responsabilitatea supravegherii minorului, a verificării sau controlului modalității de executare a obligațiilor stabilite în sarcina acestuia are obligația de a pune la dispoziția consilierului de probațiune, în termen de 7 zile, informațiile și dovezile solicitate în acest sens.

(6)

În vederea întocmirii referatului de evaluare prevăzut la alin. (3) , dispozițiile art. 110 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.

(7)

Structura și formatul standard ale referatului de evaluare prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin Regulamentul de aplicare al prezentei legi.

Art. 43

Evaluarea persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probațiune se realizează la solicitarea instanței de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea sau, după caz, la inițiativa consilierului de probațiune manager de caz, în următoarele situații

a)

dacă, pe durata termenului de supraveghere, au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare existente, fie încetarea executării unora dintre obligații

b)

dacă, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile care îi revin.

Art. 44

(1)

Rezultatele evaluării prevăzute la art. 43 se consemnează într-un raport de evaluare, care cuprinde date privind respectarea măsurilor și a obligațiilor impuse, precum și actualizarea datelor prevăzute la art. 39 alin. (1) și (2) , dacă este cazul.

(2)

Raportul de evaluare prevăzut la alin. (1) conține propuneri motivate care să sprijine instanța de judecată în luarea unei decizii considerate a fi oportună din perspectiva reducerii riscului săvârșirii de infracțiuni.

(3)

În situația în care este solicitat de către judecătorul delegat cu executarea sau de către instanța de judecată, raportul de evaluare prevăzut la alin. (1) și (2) se întocmește în termen de 14 zile de la data primirii solicitării la serviciul de probațiune.

(4)

În vederea întocmirii raportului de evaluare prevăzut la alin. (1) , instituția din comunitate care are responsabilitatea să îndrume și să verifice modalitatea efectivă de executare a unor obligații stabilite în sarcina persoanei supravegheate, în termen de 7 zile pune la dispoziția consilierului de probațiune manager de caz informațiile și dovezile solicitate în acest sens.

(5)

Structura și formatul standard ale raportului de evaluare prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin Regulamentul de aplicare al prezentei legi.

Art. 45

Serviciul de probațiune sprijină instanța de judecată în procesul de individualizare a pedepselor și măsurilor educative prin efectuarea evaluării prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. a) , prin oferirea de informații.

Art. 46

(1)

Serviciul de probațiune pune la dispoziția instanței informațiile cuprinse în baza de date constituită la nivel național cu privire la instituțiile din comunitate abilitate să participe, sub coordonarea serviciului de probațiune, la executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate, conform procedurii stabilite în Legea nr. 253/2013 .

(2)

Baza de date prevăzută la alin. (1) conține și lista instituțiilor din comunitate în cadrul cărora poate fi prestată muncă neremunerată în folosul comunității și tipurile de activități care pot face obiectul acesteia, cursurile, programele sau activitățile care pot fi impuse în conținutul unor obligații sau al unor măsuri educative.

Art. 47

(1)

Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune prezent la judecarea minorului oferă instanței de judecată informații și lămuriri suplimentare față de conținutul referatului de evaluare întocmit și comunicat conform art. 33 , 34 și 37 .

(2)

În fața instanței de judecată, consilierul de probațiune poate formula cereri pentru solicitarea de informații suplimentare instituțiilor, organizațiilor sau persoanelor fizice care dețin informații considerate necesare pentru clarificarea situației minorului și completarea evaluării.

(3)

Dacă apreciază necesar, consilierul de probațiune prezintă instanței de judecată propunerile privind măsurile care pot fi luate față de minor, așa cum au fost formulate în conținutul referatului de evaluare, sau formulează completări, atunci când este cazul.

Art. 48

(1)

Procesul de supraveghere cuprinde ansamblul activităților și intervențiilor derulate în mod direct de către serviciul de probațiune sau sub coordonarea acestuia, în scopul reabilitării sociale a persoanei supravegheate, al reparării prejudiciului adus comunității prin săvârșirea faptei și al creșterii gradului de siguranță în comunitate.

(2)

Procesul de supraveghere prevăzut la alin. (1) se realizează prin exercitarea controlului asupra respectării măsurilor și executării obligațiilor impuse în sarcina unei persoane supravegheate și asistarea adaptată nevoilor persoanei, riscului de săvârșire de infracțiuni și particularităților cazului.

Art. 49

Serviciul de probațiune coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor de supraveghere și executării obligațiilor stabilite de instanță în sarcina persoanelor față de care s-a dispus

a)

amânarea aplicării pedepsei

b)

suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

c)

liberarea condiționată, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare.

Art. 50

După primirea copiei de pe hotărârea judecătorească prin care a fost dispusă supravegherea unei persoane de către serviciul de probațiune, șeful serviciului desemnează un consilier de probațiune manager de caz.

Art. 51

(1)

În termen de 5 zile de la primirea copiei de pe hotărârea judecătorească, consilierul de probațiune manager de caz convoacă persoana supravegheată la serviciul de probațiune, stabilind data la care aceasta este obligată să se prezinte la sediul serviciului. Convocarea se face prin: scrisoare recomandată cu confirmare de primire, agenți procedurali, personal al serviciului de probațiune, notă telefonică, prin intermediul poștei electronice sau prin orice alt mijloc ce asigură dovada primirii convocării.

(2)

În cazul în care persoana convocată nu se prezintă la sediul serviciului de probațiune la data stabilită conform alin. (1) , consilierul de probațiune manager de caz reia procedura de convocare potrivit alin. (1) . În caz de neprezentare a persoanei convocate, consilierul de probațiune solicită organelor de poliție sprijin pentru identificarea și contactarea acesteia.

(3)

În situația în care persoana nu este găsită sau locuiește într-un alt stat și întrevederea de evaluare nu poate fi realizată, consilierul de probațiune încunoștințează organul judiciar despre imposibilitatea punerii în executare a hotărârii judecătorești.

(4)

În situația în care persoana a primit convocarea, dar nu se prezintă la serviciul de probațiune, consilierul de probațiune verifică motivele neprezentării, putând solicita sprijinul organelor de poliție în acest sens. În situația în care persoana refuză să se prezinte și neprezentarea nu este justificată, dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(5)

Adresa prevăzută la alin. (3) și (4) este însoțită de dovezi care să ateste demersurile efectuate în acest sens, inclusiv cele referitoare la colaborarea cu organele de poliție în vederea contactării persoanei.

(6)

Consilierul de probațiune poate solicita organelor de poliție date și informații despre persoana în cauză.

Art. 52

Coordonarea procesului de supraveghere se realizează pentru fiecare persoană supravegheată de către consilierul de probațiune desemnat manager de caz, după cum urmează

a)

informează persoana cu privire la procesul de supraveghere

b)

evaluează inițial persoana

c)

planifică procesul de supraveghere

d)

derulează activitățile de control și derulează sau coordonează asistarea în procesul de supraveghere

e)

colaborează cu judecătorul delegat cu executarea, cu instituții din comunitate, precum și cu alte autorități sau instituții publice

f)

monitorizează procesul de supraveghere

g)

evaluează final procesul de supraveghere.

Art. 53

(1)

Pentru fiecare caz, consilierul de probațiune manager de caz întocmește un dosar de probațiune.

(2)

Dosarul de probațiune cuprinde

a)

copia de pe hotărârea judecătorească prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau liberarea condiționată

b)

documentele referitoare la contactarea, informarea și evaluarea persoanei supravegheate

c)

documentele referitoare la planificarea și derularea activității de supraveghere, control și asistare

d)

documentele referitoare la colaborarea cu instituții din comunitate și cu alte autorități sau instituții publice

e)

documentele justificative privind situația persoanei

f)

documentele referitoare la modul de respectare a măsurilor și executare a obligațiilor

g)

înștiințările adresate instanței de executare sau judecătorului delegat cu executarea, după caz

h)

orice alte documente relevante pentru caz.

(3)

Pe durata supravegherii, persoana supravegheată și judecătorul delegat cu executarea au dreptul de a consulta conținutul dosarului de probațiune. Oricare altă persoană poate consulta conținutul dosarului de probațiune, la cerere și numai cu acordul scris al persoanei supravegheate.

(4)

Consultarea documentelor prevăzute la alin. (2) se face în prezența consilierului de probațiune manager de caz sau, în lipsa acestuia, în prezența unei persoane desemnate de către șeful ierarhic superior.

(5)

Persoanele prevăzute la alin. (3) pot solicita fotocopii din dosarul de probațiune într-un număr justificat de exemplare. Cheltuielile ocazionate de fotocopierea documentelor sunt suportate de persoanele solicitante.

(6)

În cursul unui proces penal, la solicitarea organelor judiciare, consilierul de probațiune responsabil de caz pune la dispoziția acestora informații din dosarul de probațiune, fără ca acordul expres al persoanei supravegheate să fie necesar în acest sens.

Art. 54

(1)

În cadrul primei întrevederi, consilierul de probațiune manager de caz informează persoana condamnată cu privire la măsurile de supraveghere și obligațiile pe care trebuie să le execute și cu privire la consecințele respectării sau nerespectării acestora.

(2)

În cazul în care persoana supravegheată are de executat obligații a căror îndeplinire este verificată de către alte organe abilitate decât serviciul de probațiune, consilierul informează persoana despre acestea.

Art. 55

(1)

Organizarea și desfășurarea activității de supraveghere se efectuează în baza unui plan de supraveghere întocmit de către consilierul de probațiune manager de caz, ținând seama de evaluarea inițială și cu implicarea persoanei supravegheate.

(2)

Planul de supraveghere se întocmește în cel mult 30 de zile de la prima întrevedere și este revizuit ori de câte ori este necesar, în funcție de schimbările intervenite în situația persoanei și evoluția cazului.

Art. 56

(1)

Consilierul de probațiune manager de caz controlează nemijlocit respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1) , respectiv art. 93 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, pe toată durata termenului de supraveghere.

(2)

Controlul respectării măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 101 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se efectuează de către consilierul de probațiune manager de caz, pe perioada stabilită de judecătorul delegat cu executarea, potrivit art. 101 alin. (5) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 57

În exercitarea controlului respectării măsurilor de supraveghere, consilierul stabilește și derulează întrevederi cu persoana supravegheată la sediul serviciului de probațiune, efectuează vizite anunțate sau inopinate la locuința persoanei sau în alte locuri, în funcție de specificul situației, solicită documente privind structura familiei, a persoanelor care se află în întreținerea sa sau în a căror întreținere se află, documente privind situația locativă, a locului de muncă și a mijloacelor de existență, verifică periodic datele furnizate de persoana supravegheată și îndeplinește orice alte măsuri de control adaptate cazului.

Art. 58

Consilierul de probațiune manager de caz stabilește conținutul concret al obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-c) , art. 93 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3) , respectiv art. 101 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, în funcție de evaluarea inițială a persoanei supravegheate și de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul comunității.

Art. 59

(1)

Controlul executării obligațiilor prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a)-c) și art. 93 alin. (2) lit. a) și b) și alin. (3) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se realizează de către consilierul de probațiune manager de caz pe perioada executării acestora în cadrul termenului de supraveghere.

(2)

Controlul executării obligațiilor prevăzute la art. 101 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare, se efectuează de către consilierul de probațiune manager de caz, pe durata executării acestora în cadrul perioadei prevăzute la art. 56 alin. (2) .

Art. 60

(1)

În vederea punerii în executare a obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, consilierul de probațiune manager de caz, în funcție de situația și de nevoile persoanei, identifică un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională în cadrul unei instituții din comunitate dintre cele înscrise în baza de date constituită la nivel național.

(2)

În urma identificării cursului de pregătire școlară ori de calificare profesională și a stabilirii instituției din comunitate, consilierul de probațiune emite o decizie prin care referă cazul către instituția din comunitate stabilită pentru executarea obligației.

(3)

Decizia prevăzută la alin. (2) și o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care a fost dispusă executarea obligației se comunică instituției din comunitate stabilite. Decizia se comunică și persoanei supravegheate.

(4)

Pe parcursul executării obligației, consilierul de probațiune manager de caz monitorizează derularea cursului de pregătire școlară ori de calificare profesională.

(5)

La finalizarea cursului, documentul eliberat de către instituția din comunitate în cadrul căreia a fost derulat și care atestă urmarea acestuia este atașat, în copie, dosarului de probațiune.

Art. 61

(1)

În vederea punerii în executare a obligației de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunității, consilierul de probațiune manager de caz, în funcție de situația și nevoile persoanei și în funcție de utilitatea activităților pentru comunitate, stabilește în care din cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea judecătorească urmează a se executa obligația.

(2)

În urma stabilirii activității pe care urmează să o presteze persoana și a instituției din comunitate determinate ca loc de executare, consilierul de probațiune emite o decizie prin care referă cazul către instituția stabilită pentru executarea obligației.

(3)

Decizia prevăzută la alin. (2) și o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care a fost dispusă executarea obligației se comunică instituției din comunitate stabilite. Decizia se comunică și persoanei supravegheate.

(4)

Pe parcursul executării obligației, consilierul de probațiune manager de caz monitorizează derularea activității de prestare a muncii neremunerate în folosul comunității.

(5)

La finalizarea activității, documentul eliberat de către instituția din comunitate care atestă prestarea muncii este atașat, în copie, dosarului de probațiune.

(6)

Prevederile alin. (1)-(5) se completează în mod corespunzător cu dispozițiile Legii nr. 253/2013 privind supravegherea executării obligației prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 286/2009 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 62

(1)

În vederea punerii în executare a obligației de frecventare a unui program de reintegrare socială, consilierul de probațiune manager de caz, în funcție de situația și de nevoile persoanei, identifică un program de reintegrare socială potrivit, fie la nivelul serviciului de probațiune, fie în cadrul unei instituții din comunitate dintre cele înscrise în baza de date constituită la nivel național.

(2)

În situația în care programul de reintegrare socială stabilit este disponibil la nivelul serviciului de probațiune, consilierul de probațiune manager de caz fie derulează programul, dacă are pregătire specifică, fie asigură transmiterea cazului către consilierul de probațiune specializat în acest sens, din cadrul serviciului de probațiune.

(3)

În situația în care programul de reintegrare socială stabilit nu este disponibil sau nu poate fi derulat la nivelul serviciului de probațiune, consilierul de probațiune manager de caz identifică o instituție din comunitate în cadrul căreia persoana supravegheată poate urma programul dintre cele înscrise în baza de date constituită la nivel național.

(4)

În urma stabilirii instituției din comunitate potrivit alin. (3) , consilierul de probațiune emite o decizie prin care referă cazul către instituția din comunitate stabilită pentru executarea obligației.

(5)

Decizia prevăzută la alin. (4) și o copie de pe dispozitivul hotărârii prin care a fost dispusă executarea obligației de frecventare a unui program de reintegrare socială se comunică instituției din comunitate stabilite. Decizia se comunică și persoanei supravegheate.

(6)

Pe parcursul executării obligației, consilierul de probațiune manager de caz monitorizează derularea programului de reintegrare socială.

(7)

La finalizarea programului, documentul eliberat de către instituția din comunitate în cadrul căreia a fost derulat programul care atestă urmarea acestuia este atașat, în copie, dosarului de probațiune.

Art. 63

În vederea punerii în executare a obligației de a se supune unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală, consilierul de probațiune manager de caz procedează după cum urmează

a)

dacă instanța de judecată a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituția care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, consilierul verifică luarea în evidență a persoanei de către instituția stabilită, executarea obligației de către persoana supravegheată și monitorizează derularea activității de control, tratament sau îngrijire medicală

b)

dacă instanța de judecată nu a stabilit, prin hotărârea judecătorească, instituția care efectuează controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, consilierul, în funcție de particularitățile cazului, stabilește instituția și comunică acesteia copia de pe hotărârea judecătorească și decizia sa, procedând, în continuare, în conformitate cu prevederile lit. a) . Decizia se comunică și persoanei supravegheate.

Art. 64

(1)

În vederea punerii în executare a obligațiilor a căror îndeplinire este verificată de către alte organe abilitate decât serviciul de probațiune, consilierul de probațiune manager de caz informează organele competente stabilite potrivit Legii nr. 253/2013 , cu privire la obligația pe care acestea o au de a oferi informațiile solicitate de către consilierul de probațiune cu privire la persoana supravegheată și modul de executare a obligațiilor și de a sesiza serviciul de probațiune dacă persoana supravegheată încalcă obligațiile.

(2)

La solicitarea organelor abilitate prevăzute la alin. (1) , consilierul de probațiune pune la dispoziția acestora informațiile necesare verificării respectării obligației de către persoana supravegheată.

(3)

Consilierul de probațiune informează organele abilitate prevăzute la alin. (1) cu privire la permisiunile acordate în executarea obligațiilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 253/2013 .

Art. 65

(1)

În scopul verificării îndeplinirii de către persoana supravegheată a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească, cu 6 luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz solicită persoanei informații privind demersurile efectuate în vederea îndeplinirii acestor obligații.

(2)

În situația în care persoana supravegheată a îndeplinit obligațiile civile, consilierul de probațiune manager de caz solicită dovada îndeplinirii acestora, care se atașează la dosarul de probațiune.

(3)

În situația în care persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile în termenul prevăzut la alin. (1) , consilierul de probațiune manager de caz verifică motivele neîndeplinirii și, dacă este cazul, îndrumă persoana în vederea îndeplinirii obligațiilor civile cel târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

Art. 66

(1)

În situația în care, pe durata termenului de supraveghere, în funcție de evoluția cazului, consilierul de probațiune manager de caz constată că au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, fie încetarea executării unora dintre obligații, întocmește un raport de evaluare conform art. 44 și sesizează instanța de executare.

(2)

La solicitarea judecătorului delegat cu executarea, consilierul de probațiune manager de caz întocmește un raport de evaluare conform art. 44 , în care consemnează constatările sale cu privire la existența unor motive care justifică fie modificarea obligațiilor prin impunerea de noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, fie încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le are de executat persoana supravegheată.

Art. 67

(1)

În situația în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin, verifică motivele care au determinat această nerespectare și, dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credință, întocmește un raport de evaluare conform art. 44 și sesizează instanța în vederea revocării sancțiunii.

(2)

În situația neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile de către persoana supravegheată cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz întocmește un raport de evaluare conform art. 44 , în care consemnează motivele neîndeplinirii, și sesizează instanța.

(3)

Pentru încălcări minore care nu aduc atingere scopului pentru care au fost dispuse măsurile de supraveghere sau obligațiile persoanei supravegheate, consilierul de probațiune manager de caz poate emite avertismente. Condițiile de emitere și modalitățile de aplicare a avertismentelor se stabilesc prin Regulamentul de aplicare al prezentei legi.

Art. 68

(1)

În situația nerespectării de către persoana supravegheată a obligațiilor a căror îndeplinire este verificată de către alte organe abilitate, acestea sesizează serviciul de probațiune. Consilierul de probațiune manager de caz procedează conform art. 67 alin. (1) sau (3) și informează organele abilitate care au formulat sesizarea cu privire la demersurile efectuate.

(2)

În situația în care serviciul de probațiune este informat de către persoana vătămată sau de către o altă persoană interesată cu privire la nerespectarea obligațiilor a căror îndeplinire este verificată de către alte organe abilitate, consilierul de probațiune manager de caz procedează potrivit art. 67 alin. (1) sau (3) și informează organele abilitate și persoana care a formulat sesizarea cu privire la demersurile efectuate.

(3)

La solicitarea instanței de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea, consilierul de probațiune manager de caz întocmește un raport de evaluare conform art. 44 , în care consemnează constatările sale cu privire la nerespectarea obligațiilor de către persoana supravegheată.

Articolele următoare · 68 din 124
Legea nr. 252/2013 – text integral | LawChat