Înapoi la Legislație

Legea nr. 247/2005 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
23 iulie 2020LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019
Text consolidat la
23 iulie 2020
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
142

Pe scurt

Legea nr. 247/2005: LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 23 iulie 2020, prin LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 23 iulie 2020.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
142 articole.
Cuprins

LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. I

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, se modifică și se completează după cum urmează

1.

La articolul 1, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: Articolul 1

(1)

Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite, se restituie, în natură, în condițiile prezentei legi.

(2)

În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

2.

La articolul 1, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1)

Măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii, se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării. Măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării

3.

La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins

a)

imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare

4.

La articolul 2 alineatul (1), literele c) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins

c)

imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr. 479/1954 privitor la donațiile făcute statului s.a., neîncheiate în forma autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art. 813 din Codul Civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă

d)

imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate

5.

La articolul 2 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins: d^1) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

6.

La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 4

(1)

În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare a bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun

7.

La articolul 4, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite

8.

La articolul 4, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4)

De cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la Cap. III, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cerere de restituire

9.

Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 5 Nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit, despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege

10.

La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 6

(1)

Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții

11.

La articolul 6, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:

(3)

În situația prevăzută la alin. (2), restituirea în natură se va dispune prin decizia sau dispoziția unității deținătoare.

(4)

În situația în care utilajele și instalațiile solicitate sunt evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), după stabilirea contravalorii acestora, prin decizia entității implicate în privatizare se vor propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

12.

La articolul 7, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:

(3)

În situația în care anumite imobile-terenuri libere situate în intravilan sunt solicitate de două persoane îndreptățite dintre cele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a), dintre care unul este fostul proprietar, căruia i s-a preluat terenul prin măsurile abuzive aplicate în perioada ulterioară datei de 6 martie 1945, și cel de-al doilea, persoana căreia i s-a atribuit teren din cel preluat de la fostul proprietar, iar ulterior acest teren a fost preluat prin măsurile abuzive arătate la art. 2 alin. (1), se va restitui în natură terenul celui dintâi proprietar, iar cei care au fost împroprietăriți cu asemenea terenuri vor beneficia de celelalte măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile legii.

(4)

În cazurile prevăzute la alin. (3) dacă restituirea în natură nu este posibilă potrivit prezentei legi, ambele persoane îndreptățite beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent

13.

Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 8

(1)

Nu intra sub incidenta prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu completări prin Legea nr. 501/2002 , cu modificările ulterioare

14.

La articolul 8, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) și (4), cu următorul cuprins:

(3)

Regimul juridic al imobilelor care au aparținut comunităților minorităților naționale preluate de stat, este reglementat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 66/2004 .

(4)

Regimul juridic al imobilelor care au aparținut patrimoniului sindical preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale

15.

La articolul 9, alineatul (2) se abrogă

16.

La articolul 10, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 10

(1)

În situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent

17.

La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

În cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent

18.

La articolul 10, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:

(3^1)

Se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții afectate de lucrări de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția acestora, ori lucrările aprobate au fost abandonate.

(3^2)

Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare

19.

La articolul 10, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)

În cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse ca urmare a unor calamitați naturale, persoana îndreptățită beneficiază de restituirea în natură pentru terenul liber. Dacă terenul nu este liber, măsurile reparatorii pentru acesta se stabilesc în echivalent

20.

La articolul 10, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5)

Dispozițiile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și imobilelor rechiziționate în baza Legii nr. 139/1940 și ale căror construcții edificate pe acestea au fost distruse în timpul războiului, dacă proprietarii nu au primit despăgubiri

21.

La articolul 10, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6)

Valoarea corespunzătoare a construcțiilor preluate în mod abuziv și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului

22.

La articolul 10, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

(7)

Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare

23.

La articolul 10, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

(8)

În situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

24.

La articolul 10, alineatul (9) se abrogă

25.

La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 11

(1)

Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare

26.

La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

În cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcțiile rămase, iar pentru construcțiile demolate măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea construcțiilor demolate așa cum a fost calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare

27.

La articolul 11, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)

În cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. Dispozițiile art. 10 alin. (3), (3^1), (3^2) și (4) se vor aplica în mod corespunzător

28.

La articolul 11, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5)

Valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului

29.

La articolul 11, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6)

Valoarea construcțiilor expropriate, care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare

30.

La articolul 11, alineatul (8) se modifică și va avea următorul cuprins:

(8)

În situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

31.

La articolul 11, alineatul (9) se abrogă

32.

La articolul 12, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 12

(1)

În situația imobilelor deținute de stat, de o organizație cooperatistă, sau de orice altă persoană juridică dintre cele prevăzute la art. 20 alin. (1), (2) și (3), dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit. 33. La articolul 12, alineatele (2) -

(4)

se abrogă

34.

La articolul 13, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Contractele de locațiune pentru imobilele restituite în natură având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. b) pct. 2 care face parte integrantă din prezenta lege, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 3 ani cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, iar contractele de locațiune pentru imobilele restituite în natură având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. b) pct. 1, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 1 an cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului

35.

La articolul 14, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 14

(1)

Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii

36.

La articolul 14, alineatul (2) se abrogă

37.

La articolul 16, alineatele (1)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 16

(1)

În situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate, ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3, 4, din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a).

(2)

În acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revine deținătorilor.

(3)

Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile restituite în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate.

(4)

În cazul în care proprietarul pune la dispoziție un alt imobil corespunzător, care respecta normele și cerințele legale incidente desfășurării în condiții adecvate a activității prevăzute la alin. (1), utilizatorul este obligat ca, în termen de 90 de zile, să procedeze la eliberarea acestuia

38.

La articolul 16, alineatul (5) se abrogă

39.

La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 17

(1)

Locatarii imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a) și lit. b) pct. 1, care face parte integrantă din prezenta lege, au drept de preemțiune la cumpărarea acestora

40.

La articolul 18, litera c) se abrogă

41.

La articolul 18, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins

d)

imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale

42.

După articolul 18 , se introduce un nou articol, articolul 18^1, cu următorul cuprins: Articolul 18^1

(1)

În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontala și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

(2)

În situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost adăugate, pe orizontala și/sau verticală, în raport cu forma inițială, corpuri suplimentare de sine-stătătoare, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafață deținută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului.

(3)

Deținătorul suprafeței adăugate imobilului preluat are drept de preemțiune la cumpărarea suprafeței restituite fostului proprietar sau, după caz, moștenitorului acestuia, dispozițiile art. 17 fiind aplicabile în aceste situații indiferent de calitatea deținătorului.

(4)

Noul proprietar al suprafeței restituite în proprietate potrivit alin. (2) are un drept de preemțiune la cumpărarea suprafeței adăugate imobilului după trecerea acestuia în proprietatea statului, dispozițiile art. 17 alin. (2) și (3) fiind aplicabile în mod corespunzător

43.

La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 , ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea corespunzătoare a imobilului

44.

La articolul 19, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)

În cazurile prevăzute la alin. (2) măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

45.

La articolul 19, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1)

În situația imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziția motivată a primarului, respectiv a primarului general al municipiului București

46.

La articolul 20, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 20

(1)

Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare

47.

La articolul 20, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1) cu următorul cuprins

(2^1)

După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăților comerciale prevăzute la alin. (1) și (2), vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului. Cota de participație a statului sau a autorității administrației publice ori, după caz, a organizației cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit

48.

La articolul 20, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)

În cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București ori, după caz, a președintelui Consiliului Județean

49.

La articolul 20, alineatul (4) se abrogă

50.

La articolul 20, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1)

Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi

51.

Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 22 Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atesta această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării

52.

După articolul 22 se introduce un nou articol, articolul 22^1, cu următorul cuprins: Articolul 22^1

(1)

În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar

53.

La articolul 23, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1)

Proprietarii cărora, prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege, le-au fost restituite în natură imobilele solicitate vor încheia cu deținătorii actuali ai acestora un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de restituire, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenta executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului

54.

La articolul 23, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:

(6)

Prevederile alin. (1) -

(5)

sunt aplicabile și dispozițiilor emise de primari ori, după caz, de președinții consiliilor județene potrivit art. 20 alin. (3)

55.

La articolul 24, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 24

(1)

Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită

56.

La articolul 24, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)

Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute la art. 20 alin. (1), (2) și (3)

57.

La articolul 24, alineatele (2) și (3) se abrogă

58.

La articolul 24, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) și (3^2), cu următorul cuprins:

(3^1)

Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3^2)

În cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuala raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția, va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată

59.

La articolul 24, alineatele (6) , (7) și (8) se abrogă

60.

La articolul 27, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 27

(1)

Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. În baza Legii nr. 247 din 19 iulie 2005 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 22 iulie 2005, Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 a fost republicată în Monitorul Oficial nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel că articolul 27 din Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 republicată în Monitorul Oficial nr. 279 din 4 aprilie 2005 devine art. 29 în ultima formă republicată a legii menționate. Conform art. 147 din CONSTITUȚIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept. Prin urmare, începând cu data de 24 iulie 2008, dispozițiile invocate mai sus au fost suspendate de drept, încetându-și efectele juridice, începând cu data de 8 septembrie 2008, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate

61.

La articolul 27, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)

Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate

62.

La articolul 27, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (1^1), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 24 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător

63.

La articolul 27 alineatul (3), teza a II-a se modifică și va avea următorul cuprins: În acest caz, măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

64.

La articolul 27, alineatul (4) se abrogă

65.

Articolul 28 se abrogă

66.

Articolul 29 se abrogă

67.

La articolul 32, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 32

(1)

Persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

68.

La articolul 32, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(3)

Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se vor propune, după stabilirea valorii recalculate a acțiunilor, prin decizia motivată a instituției publice implicate în privatizarea societății comerciale care a preluat patrimoniul persoanei juridice sau, după caz, prin ordin al ministrului finanțelor publice, în cazul în care societatea comercială care a preluat patrimoniul persoanei juridice naționalizate nu mai există, nu poate fi identificată, ori nu a existat o asemenea continuitate

69.

La articolul 32, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)

Recalcularea valorii acțiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanț contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Națională a României prin Ordinul nr. 3 din 27 aprilie 2001 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 4 mai 2001 și a indicelui inflației stabilit de Institutul Național de Statistica și a prevederilor Legii nr. 303/1947 , pentru recalcularea patrimoniului societăților pe acțiuni, în cazul în care bilanțul este anterior acesteia

70.

La articolul 32, alineatele (7) și (8) se abrogă

71.

La articolul 33, alineatul (1) se modifică și va avea armatorul cuprins: Articolul 33

(1)

În situația imobilelor-construcții demolate, notificarea formulată de persoana îndreptățită se soluționează potrivit art. 10 sau 11 prin dispoziția motivată a primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a aflat imobilul, respectiv a primarului general al municipiului București

72.

La articolul 33, alineatul (2) se abrogă

73.

Articolul 41 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 41 Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală

74.

La articolul 44, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

(3)

Cu aceeași pedeapsa se sancționează și emiterea deciziei sau a dispoziției conținând propunerea de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, întocmită în lipsa înscrisurilor prevăzute la alin. (1) și (2)

75.

După articolul 45 se introduc trei noi articole, articolele 45^1, 45^2 și 45^3 cu următorul cuprins: Articolul 45^1

(1)

Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta lege atrage răspunderea contravențională a autorității administrației publice centrale sau locale, a instituției sau, după caz, a societății, regiei autonome ori a organizației cooperatiste căreia îi incumbă aceste obligații.

(2)

Constituie contravenții următoarele fapte

a)

tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite

b)

încălcarea obligației prevăzute la art. 23 alin. (2) teza a II - a

c)

încălcarea obligației prevăzute la art. 23 alin. (3)

d)

încălcarea obligației prevăzute la art. 23 alin. (4^1)

e)

încălcarea interdicției de înstrăinare, prevăzută la art. 20 alin. (4^1).

(3)

Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a) - d) se sancționează cu amenda de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei. Faptele prevăzute la alin. (2) lit. e) se sancționează cu amenda de la 500.000.000 lei la 1.000.000.000 lei.

(4)

În cazul regiilor autonome, societăților comerciale prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2), organizațiilor cooperatiste, ministerelor și altor instituții publice centrale, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

(5)

În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritorială a județului, respectiv a municipiului București, constatarea contravențiilor revine prefectului județului, respectiv prefectului municipiului București, iar aplicarea sancțiunilor revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(6)

Activitatea prefectului județului, respectiv a municipiului București, prevăzută la alin. (5) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute la alin. (5) va propune ministrului administrației și internelor măsurile corespunzătoare, Art. 45^2

—

Dispozițiile art. 45^1 se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare. Art. 45^3

—

Nerespectarea obligației prevăzute la art. 23 alin. (4^1) atrage obligația deținătorului căruia îi revine această obligație de a plăți noului proprietar o suma calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a imobilului restituit

76.

La articolul 48, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)

Sub sancțiunea nulității absolute, este interzisă înstrăinarea în orice mod a imobilelor dobândite în baza Legii nr. 112/1995 , cu modificările și completările ulterioare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunilor formulate de persoanele îndreptățite foști proprietari sau, după caz, moștenitori ai acestora, potrivit art. 50

77.

Anexa la Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, se renumerotează și devine anexa nr

1

78.

După anexa nr. 1 , se introduce anexa nr. 2 cu următorul cuprins: Anexa nr. 2 a) Lista imobilelor ce intra sub incidenta art. 16 din Legea nr. 10/2001 , republicată

1.

Imobile ocupate de unități și instituții de învățământ din sistemul de stat (grădinițe, școli, licee, colegii, școli profesionale, școli postliceale, instituții de învățământ superior)

2.

Imobile ocupate de unități sanitare și de asistență medico-sociale din sistemul public (creșe, cămine-spital pentru bătrâni, spitale, centre de plasament, case de copii)

3.

Imobile ocupate de instituții publice (administrații financiare, trezorerii, ministere și alte autorități ale administrației publice centrale, parchete, judecătorii, tribunale, curți de apel, sedii de poliție și inspectorate județene, sedii vamale, arhive naționale, direcții județene, case de asigurări de sănătate, primării, prefecturi, consilii locale și județene, inspectorate școlare)

4.

Imobile ocupate de instituții culturale (teatre, opere, biblioteci, muzee) b) Lista imobilelor ce intra sub incidenta art. 13 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , republicată

1.

Imobile ocupate de sedii ale partidelor politice legal înregistrate

2.

Imobile ocupate de sedii ale misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, reprezentantelor organizațiilor internaționale interguvernamentale acreditate în România și imobile ocupate de personalul acestora.

Art. II

(1)

Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 21 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2)

Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs la curtea de apel.

Art. III

Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.

Art. IV

(1)

În cazul în care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, societatea comercială prevăzută la art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, și-a încetat activitatea ca persoană juridică, competența de soluționare a cererii de restituire revine entității care a exercitat, în numele statului, calitatea de acționar la respectiva societate comercială.

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) dispozițiile art. 27 alin. (1), (1^1) și (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse prin prezentul titlu, se vor aplica în mod corespunzător.

Art. V

(1)

Notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentului titlu, având ca obiect construcții existente, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru terenurile prevăzute la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicată.

Art. VI

Imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale, obiect al unor acte juridice desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicată, se restituie în natură.

Art. VII

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată, dându-se textelor o nouă renumerotare.

Art. I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 , cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

La articolul 1 alineatele (1) , (2) , (6) și (7) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 1

(1)

Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 1^1, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plata, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.

(6)

În cazul în care imobilele retrocedate sunt afectate unor activități de interes public din învățământ sau sănătate, finanțate sau cofinanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, noul proprietar are obligația de a menține afectațiune pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei. În această perioadă noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului. În acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revine utilizatorilor.

(7)

O dată cu imobilele retrocedate în natură se restituie și bunurile mobile, dacă acestea au fost preluate împreună cu imobilul respectiv și dacă acestea mai există la data depunerii cererii de retrocedare. Deținătorul actual al imobilului, la solicitarea și în prezenta reprezentantului cultului religios care a depus cererea de retrocedare, va proceda la efectuarea inventarului bunurilor mobile existente în imobil, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de retrocedare. În cazul nerespectării acestui termen se va urma procedura prevăzută la art. 46 alin. (2) -

(4)

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată

2.

La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

(1^1)

Regimul juridic al imobilelor care au destinația de lăcaș de cult va fi reglementat prin lege specială

3.

La articolul 1, după alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^1), (2^2), (2^3) și (2^4), cu următorul cuprins:

(2^1)

În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.

(2^2)

Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Articolul 1^1 (1)

(1)

Imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unității deținătoare. Cota de participare a statului sau a autorității administrației publice centrale sau locale se va diminua în mod corespunzător cu valoarea imobilului retrocedat, procedându-se la reducerea capitalului social și la recalcularea patrimoniului.

(2)

În situațiile prevăzute la alin. (1) Comisia specială de retrocedare va transmite cererea de retrocedare unității deținătoare, care are obligația de a o soluționa în termen de 60 de zile de la data completării dosarului.

(3)

Prevederile alin. (2), (2^1), (2^2) și (7) ale art. 1 se aplică în mod corespunzător.

(4)

Pentru situațiile prevăzute la art. 1 alin. (2^1) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială sau compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către unitatea deținătoare prevăzută la alin. (1), cu acordul persoanei îndreptățite.

(5)

Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

(6)

Deciziile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora."

5.

La articolul 2 alineatul (1), literele c) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins

c)

un reprezentant din partea Cancelariei Primului Ministru, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care va avea calitatea de președinte al comisiei

e)

un reprezentant din partea Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Relații Interetnice

6.

La articolul 2, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)

Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare va fi asigurat de Cancelaria Primului Ministru, prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

7.

La articolul 2, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

(4^1)

Membrii Comisiei speciale de retrocedare, precum și persoanele din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care asigură secretariatul tehnic al acesteia, beneficiază de indemnizație de ședința reprezentând 50% din salariul de încadrare sau, după caz, din indemnizația lunară; într-o lună se poate acorda o singura indemnizație, indiferent de numărul ședințelor de lucru

8.

La articolul 2, alineatele (5) și (6) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(5)

Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare prevăzută la art. 1^1 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că această nu este întemeiată sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială. În situația în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

(6)

Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004

9.

La articolul 2, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) și (8), cu următorul cuprins:

(7)

Ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor.

(8)

În cazul în care deținătorul bunului imobil solicitat nu este cunoscut, primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare, este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice, în termen de 30 de zile, elementele de identificare a acesteia

10.

La articolul 3, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1), (2^2) și (2^3) cu următorul cuprins:

(2^1)

Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovada scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(2^2)

În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(2^3)

În aplicarea prevederilor alin. (2^2) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar

11.

La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 4

(1)

Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândește pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unității deținătoare prevăzute la art. 1^1 sau a hotărârii judecătorești rămase definitive, după caz

12.

La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

(2^1)

În cazul contractelor de locațiune care au ca obiect spații cu altă destinație decât aceea de locuință noul proprietar se va subroga în drepturile fostului locator, cu renegocierea clauzelor privind chiria, pe o perioadă de maximum 5 ani potrivit dispozițiilor cuprinse la art. 5 alin. (2), dacă aceste contracte au fost încheiate cu respectarea legii

13.

La articolul 4, alineatul (3) se abrogă

14.

La articolul 4, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

(4)

Litigiile legate de eventualele îmbunătățiri aduse imobilelor care se retrocedează în condițiile prezentei ordonanțe de urgență de către foștii deținători, precum și cele legate de aplicarea alin. (2^1) al art. 4, vor fi soluționate în condițiile legii

15.

La articolul 4, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

(5)

Măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor

16.

După articolul 4 , se introduc două noi articole, articolele 4^1 și 4^2, cu următorul cuprins: Articolul 4^1

(1)

În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 4 alin. (5).

(2)

Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(3)

În cazul acțiunilor formulate potrivit dispozițiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanțe de urgență este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată Comisia specială de retrocedare.

(4)

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei ordonanțe de urgență, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei. Articolul 4^2

(1)

Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanța de urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Solicitanților le revine obligația de a înștiința în scris deținătorul actual despre existența cererilor de retrocedare depuse în condițiile prezentei ordonanțe de urgență

17.

La articolul 5, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins: Articolul 5

(1)

Proprietarii care vor redobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor în temeiul prezentei ordonanțe de urgență vor încheia cu deținătorii actuali ai acestor imobile un protocol de predare-preluare, în mod obligatoriu, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei Comisiei speciale de retrocedare sau, după caz, a unității deținătoare prevăzute la art. 1^1, termen după care, dacă protocolul nu a fost semnat, se va încheia în prezenta executorului judecătoresc un proces-verbal de constatare unilaterală a preluării imobilului.

(2)

Proprietarii vor intra în posesia bunurilor imobile solicitate în termen de cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate, în cazul imobilelor prevăzute la art. 1 alin. (6) și la art. 4 alin. (2) și (2^1)

18.

Articolul 5^1 se renumerotează și va deveni articolul 5^4

19.

După articolul 5 se introduc trei noi articole, articolele 5^1, 5^2 și 5^3, cu următorul cuprins: Articolul 5^1

(1)

Nerespectarea obligațiilor prevăzute de prezenta ordonanța de urgență atrage răspunderea contravențională a instituției sau, după caz, a conducătorului instituției căreia îi incumbă respectarea acestor obligații.

(2)

Constituie contravenții următoarele fapte

a)

nerespectarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (2^4)

b)

nerespectarea obligației prevăzute la art. 1 alin. (7)

c)

nerespectarea obligației prevăzute la art. 1^1 alin. (2) de către unitatea deținătoare

d)

necomunicarea sau comunicarea în mod eronat a informațiilor solicitate potrivit art. 2 alin. (7) și (8)

e)

nerespectarea obligației prevăzute la art. 5 alin. (1)

f)

încălcarea interdicției de înstrăinare prevăzute la art. 4^2 alin. (1).

(3)

Faptele prevăzute la alin. (2) lit. a)-e) se sancționează cu amenda de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei.

(4)

Fapta prevăzută la alin. (2) lit. f) se sancționează cu amenda de la 100.000.000 lei la 1.000.000.000 lei.

(5)

Neîncheierea de către deținătorul actual a protocolului de predare-preluare, potrivit art. 5 alin. (1), atrage obligația acestuia de a plăți noului proprietar o suma, calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a imobilului. Articolul 5^2

(1)

Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 5^1 alin. (2) și aplicarea sancțiunilor în ceea ce privește ministerele, prefecturile, unitățile deținătoare prevăzute la art. 1^1 se fac de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia.

(2)

În cazul autorităților administrației publice locale situate pe raza teritorială a județului, respectiv a municipiului București constatarea contravențiilor revine prefectului județului, respectiv Prefectului municipiului București, iar aplicarea sancțiunilor revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(3)

Activitatea prefectului județului, respectiv a municipiului București, prevăzută la alin. (2) este supusă controlului Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin corpul de control al acesteia. În măsura în care acesta constată neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestor obligații va propune ministrului administrației și internelor măsurile corespunzătoare. Articolul 5^3 Art. 5^3

—

Dispozițiile art. 5^1 și art. 5^2 se vor completa cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. II

Termenul de depunere a cererilor de retrocedare a imobilelor aparținând cultelor religioase, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 , cu modificările ulterioare, este de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. III

Încetat efectele juridice ------------- Art. III din Titlul II și-a încetat efectele juridice conform DECIZIEI CURȚII CONSTITUȚIONALE nr. 1.352 din 10 decembrie 2008 , publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 12 ianuarie 2009.

Art. IV

(1)

Cererile de retrocedare având ca obiect terenuri situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, precum și construcții de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta de către Comisia specială de retrocedare, în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) , curge de la data la care Comisia specială de retrocedare primește situația juridică din care reiese că imobilul respectiv era sau este situat în extravilan.

Art. V

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 , cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Art. VI

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă art. VI alin. (1)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.

Art. I

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, aprobată cu completări prin Legea nr. 66/2004 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează

1.

Articolele 1-5 se abrogă

2.

La articolul 6, alineatele (1) , (2) și (5) vor avea următorul cuprins: Articolul 6

(1)

Imobilele care au aparținut comunităților minorităților naționale din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, se restituie foștilor proprietari în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2)

Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plata, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.

(5)

În cazul în care imobilele restituite sunt afectate unor activități de interes public din învățământ sau sănătate, finanțate sau cofinanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, noul proprietar are obligația de a menține afectațiunea pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii deciziei. În această perioadă noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului. În acest interval plata cheltuielilor de întreținere aferente imobilului respectiv revine utilizatorilor

3.

Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 7

(1)

Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, restituirea imobilelor solicitate, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

(2)

Deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

(3)

Ministerele, prefecturile, primării, serviciile de cadastru și birourile de carte funciară, precum și celelalte instituții publice au obligația de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare și/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 zile, informații privind situația juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor.

(4)

În situația în care imobilul este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice, în decizia de retrocedare se va menționa că proprietarul are drepturile și obligațiile prevăzute de lege

4.

Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 8 Prevederile art. 1 alin. (2^1)-(2^4) și (7), art. 1^1, art. 2 alin. (4^1), (7) și (8), art. 3 alin. (2), (2^1)-(2^3), art. 4, art. 4^1, art. 4^2, art. 5, art. 5^1 - 5^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002 , cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Art. II

De la data intrării în vigoare a prezentei legi curge un nou termen de 6 luni pentru depunerea cererilor de restituire, în condițiile art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 66/2004 .

Art. III

Dreptul la acțiune prevăzut la art. III din Titlul II din prezenta lege se aplică în mod corespunzător.

Art. IV

(1)

Cererile de restituire având ca obiect terenuri situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive, precum și construcții de orice fel, situate în extravilanul localităților, aparținând exploatațiilor agricole și care au fost trecute în proprietatea statului, construcții de pe terenurile forestiere, care au făcut parte din exploatația forestieră la data trecerii în proprietatea statului, se vor înainta de către Comisia specială de retrocedare, în vederea soluționării, în termen de 60 de zile, comisiilor comunale, orășenești și municipale constituite potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Termenul de 60 de zile prevăzut la alin. (1) , curge de la data la care Comisia specială de retrocedare primește situația juridică din care reiese că imobilul respectiv era sau este situat în extravilan.

Art. V

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, aprobată cu completări prin Legea nr. 66/2004 , cu modificările și completările ulterioare, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, dându-se textelor o nouă numerotare.

Articolele următoare · 18 din 142