Înapoi la Legislație

Legea nr. 247/2005 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
23 iulie 2020LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019
Text consolidat la
23 iulie 2020
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
142

Pe scurt

Legea nr. 247/2005: LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 23 iulie 2020, prin LEGEA nr. 243 din 20 decembrie 2019.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 23 iulie 2020.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
142 articole.
Cuprins

LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 6

(1)

Abrogat.

(2)

Hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea" va conține în mod explicit cadrul juridic aplicabil funcționării respectivei societăți comerciale, precum și actul constitutiv al acesteia. Actul constitutiv va putea fi modificat prin hotărârea adunării generale a acționarilor Societății Comerciale "Fondul Proprietatea" - S.A., cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, și numai cu avizul prealabil al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Art. 7

Abrogat.

Art. 7^1

Abrogat.

Art. 8

Abrogat.

Art. 9

Abrogat.

Art. 9^1

Abrogat.

Art. 9^2

(1)

Evaluarea activelor care formează capitalul social inițial al Fondului "Proprietatea" se realizează, în cazul societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale neadmise la tranzacționare, prin metoda capitalurilor proprii înregistrate la data de 31 decembrie 2004, iar în cazul celor admise la tranzacționare, pe baza prețului mediu ponderat aferent ultimelor 90 de ședințe de tranzacționare, cu obligația ca ziua de împlinire a termenului de 90 de ședințe de tranzacționare să fie cu cel mult 60 de ședințe de tranzacționare anterioară datei de adoptare a hotărârii Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea", prin hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea" urmând să se determine data de împlinire a termenului de 90 de ședințe de tranzacționare. În cazul societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale admise la tranzacționare pentru care, în perioada de referință menționată mai sus, nu s-au înregistrat tranzacții cu acțiuni care să reprezinte cumulat mai mult de 0,3% din totalul capitalului social al emitentului respectiv înregistrat în registrul acționarilor la data de împlinire a termenului de 90 de ședințe de tranzacționare, se utilizează metoda de evaluare aplicabilă societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale neadmise la tranzacționare. În cazul societăților care nu au depus situațiile financiare aferente anului 2004 la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor, se vor lua în considerare ultimele situații financiare anuale înregistrate la unitățile teritoriale ale Ministerului Economiei și Finanțelor.

(2)

După înmatricularea Fondului "Proprietatea", dar anterior înregistrării la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare potrivit art. 7 alin. (2) , Fondul "Proprietatea" contractează servicii de evaluare cu societăți înregistrate la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare care, pe baza termenelor de referință și metodelor de evaluare stabilite potrivit alin. (1) și, dacă este cazul, a hotărârii Guvernului pentru înființarea Fondului "Proprietatea", analizează corelația între valoarea activelor care formează capitalul social al Fondului "Proprietatea" și valoarea capitalului social al Fondului "Proprietatea" stabilită prin hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea". Selectarea evaluatorului are loc pe baza unei proceduri competitive deschise și transparente.

(3)

Dacă prin raportul de evaluare se constată că valoarea activelor aportate nu coincide cu valoarea capitalului social inițial stabilită prin hotărârea Guvernului privind înființarea Fondului "Proprietatea", se procedează astfel

a)

în cazul în care valoarea activelor este mai mare - capitalul social al Fondului "Proprietatea" se majorează în mod corespunzător, acțiunile revenind integral statului român. Operațiunea de majorare se realizează de drept, operațiunea fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului în baza hotărârii Consiliului de Supraveghere al Fondului "Proprietatea", adoptată în temeiul raportului de evaluare

b)

în cazul în care valoarea activelor este mai mică - acțiunile corespunzătoare valorii lipsă se consideră neplătite și aparțin în întregime statului român.

(4)

Până la data plății integrale, acțiunile neplătite sunt indisponibilizate în contul statului român la depozitarul central și nu pot fi vândute sau transmise persoanelor despăgubite și deținătorilor de titluri de despăgubire sau de conversie.

(5)

Acțiunile neplătite nu se iau în calcul la stabilirea valorii unitare a activului net al Fondului "Proprietatea" și nu dau dreptul la repartizarea activului societății în cazul lichidării acesteia.

(6)

Acțiunile neplătite nu se iau în calcul la stabilirea cvorumului de prezență în cadrul adunărilor generale ale acționarilor și nu dau drept de vot.

(7)

Acțiunile neplătite se liberează progresiv, pe măsură ce statul român virează Fondului "Proprietatea" contravaloarea acestora, în numerar sau în natură, din sursele și în temeiul prezentei legi și al reglementărilor emise în aplicarea acesteia.

(8)

Abrogat.

(9)

Abrogat.

(10)

Abrogat.

Art. 10

(1)

Abrogat.

(2)

Abrogat.

(3)

Abrogat.

Art. 10^1

Orice vărsământ efectuat de statul român la Fondul "Proprietatea", în numerar sau natură, în temeiul prezentei legi, se consideră făcut cu prioritate pentru stingerea obligației de plată a acțiunilor subscrise și neplătite, fără distincție ori distribuție între surse sau sume.

Art. 11

(1)

Entitățile menționate la art. 9 alin. (1) au obligația ca până la data de 30 septembrie 2007 să inițieze procedurile legale necesare pentru derularea de oferte publice inițiale sau secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minimum 5% emise de societățile comerciale, societățile naționale și companiile naționale prevăzute în anexă, în vederea admiterii acțiunilor acestora la tranzacționare în sisteme de tranzacționare administrate de S

C)

Bursa de Valori București - S

A)

Procedurile de admitere la tranzacționare vor fi finalizate cel târziu la data de 31 decembrie 2014.

(2)

Obligația prevăzută în alin. (1) nu se aplică în privința

a)

societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale care fac obiectul unei strategii de privatizare către un investitor strategic, aprobată de Guvernul României, caz în care instituția publică implicată stabilește oportunitatea și condițiile inițierii, derulării și încheierii de oferte publice secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minim de 5%

b)

societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale în care entitățile menționate la art. 9 alin. (1) dețin un număr de acțiuni care, împreună cu cele deținute de Fondul Proprietatea, nu le conferă drepturi de vot suficiente adoptării hotărârilor menționate în alin. (1)

c)

societăților comerciale, societăților naționale și companiilor naționale care nu îndeplinesc cerințele minime referitoare la emitent și acțiuni stabilite în Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Art. 12

(1)

Fondul «Proprietatea» va fi administrat de organele de conducere, astfel cum sunt acestea reglementate de actul constitutiv al Fondului «Proprietatea», aprobat prin hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Abrogat.

(3)

Abrogat.

(4)

Abrogat.

(4^1)

Abrogat.

(5)

Abrogat.

(6)

Ulterior admiterii la tranzacționare a acțiunilor Fondului "Proprietatea", Ministerul Economiei și Finanțelor poate să deruleze alte oferte publice de vânzare și să vândă sau să cumpere acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" în condițiile legii.

(7)

dmiterea acțiunilor pe piață reglementată administrată de Bursa de Valori București S

A)

se efectuează prin derogare de la prevederile art. 213 alin. 1 lit. c) și art. 215 în privința plății integrale a acțiunilor și art. 217 din Legea nr. 297/2004 , cu modificările și completările ulterioare. Fondul "Proprietatea" poate iniția procedura necesară pentru admiterea acțiunilor acestuia la tranzacționare pe piețe internaționale de instrumente financiare.

(8)

Acțiunile neplătite se tranzacționează numai după depunerea la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a dovezii plății integrale a acestora, care constă în certificatul de înregistrare de mențiuni emis de Oficiul Registrului Comerțului și într-o confirmare emisă de un auditor financiar/evaluator înregistrat la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

(9)

Abrogat.

Art. 12^1

(1)

Acțiunile emise de Fondul "Proprietatea" dau dreptul la vot, în condițiile menționate mai jos

a)

în cazul unei participații deținute de un acționar reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", fiecare acțiune dă dreptul la un vot

b)

în cazul unei participații deținute de un acționar reprezentând până la 3% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", acțiunile reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea" dau dreptul la un vot fiecare, iar acțiunile reprezentând între 1% și 3% inclusiv, două acțiuni dau dreptul la un vot

c)

în cazul unei participații deținute de un acționar reprezentând până la 5% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", acțiunile reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea" dau dreptul la un vot fiecare, acțiunile reprezentând între 1% și 3% inclusiv, două acțiuni dau dreptul la un vot, iar acțiunile reprezentând între 3% și 5% inclusiv, trei acțiuni dau dreptul la un vot,

d)

participațiile deținute de un acționar reprezentând peste 5% dau dreptul la vot astfel: acțiunile reprezentând până la 1% inclusiv, din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea" dau dreptul la un vot fiecare, acțiunile reprezentând între 1% și 3% inclusiv, două acțiuni dau dreptul la un vot, acțiunile reprezentând între 3% și 5% inclusiv, trei acțiuni dau dreptul la un vot, iar acțiunile reprezentând peste 5% nu conferă drept de vot.

(2)

Prevederile alin.(1) nu se aplică Ministerului Economiei și Finanțelor.

(3)

Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acționarilor pentru adoptarea unei hotărâri privind majorarea capitalului social, cu excepția majorărilor de capital care se realizează de drept, reducerea capitalului social, dizolvarea anticipată a Fondului "Proprietatea", este necesară, atât la prima, cât și la a două convocare, prezența acționarilor care să reprezinte cel puțin 50% din numărul total al drepturilor de vot.

(4)

Abrogat.

(5)

Ulterior datei la care participația statului scade sub 33% din capitalul social vărsat al Fondului "Proprietatea", acționarii pot decide cu privire la dreptul de vot conform numărului de acțiuni și asupra cvorumului, cu respectarea dispozițiilor dreptului comun în materie.

Art. 13

Abrogat.

Art. 13^1

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților coordonează procesul de acordare a despăgubirilor realizând activitățile prevăzute în acte normative speciale, precum și activitățile necesare implementării prezentei legi, incluzând emiterea titlurilor de plată, titlurilor de conversie, realizarea conversiei în acțiuni și achitarea despăgubirilor în numerar.

Art. 14

Abrogat.

Art. 14^1

Abrogat.

Art. 14^2

Abrogat.

Art. 15

În scopul evitării unor posibile fraude sau tentative de corupere a personalului implicat în aplicarea prezentei legi se stabilesc următoarele măsuri

a)

abrogată

b)

abrogată

c)

abrogată

d)

abrogată

e)

salariații care desfășoară lucrările de secretariat vor beneficia de spor de dificultate care poate fi de până la 50% din salariul de încadrare; stabilirea acestui spor se face individual de Comisia Centrală la propunerea președintelui

f)

abrogată

Art. 16

Abrogat.

Art. 17

Abrogat.

Art. 18

Abrogat.

Art. 18^1

Abrogat.

Art. 18^2

Abrogat.

Art. 18^3

Abrogat.

Art. 18^4

Abrogat.

Art. 18^5

Abrogat.

Art. 18^6

Abrogat. Secțiunea a-2-a Reguli de atribuire a acțiunilor emise de Fondul Proprietatea

Art. 18^7

Abrogat.

Art. 18^8

Abrogat.

Art. 18^9

Abrogat.

Art. 19

(1)

Deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.

(2)

Valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care plângerea formulată în temeiul alin. (1) a fost respinsă, în cazul în care procedura administrativă a fost urmată de o procedură judecătorească.

(3)

În cazul în care, după parcurgerea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după parcurgerea procedurii în fața instanței judecătorești, a fost acordată o sumă mai mare decât cea stabilită în titlul de despăgubire inițial emis, decizia reprezentând titlul de despăgubire aferent diferenței cuvenite se emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. După emiterea respectivei decizii, reprezentând titlul de despăgubire emis în completare, se urmează procedura prevăzută la capitolul V^1 .

Art. 20

(1)

Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

(2)

Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs. Recursul suspenda executarea.

Art. 20^1

Abrogat.

Art. 21

(1)

Dacă, pe baza constatărilor Secretariatului Comisiei Centrale, aceasta stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură, prin decizie motivată va proceda la restituirea acestuia.

(2)

Decizia de restituire în natură astfel emisă urmează regimul juridic prevăzut de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Art. 22

Abrogat.

Art. 23

(1)

În cazul în care, în decizia/dispoziția sau ordinul conducătorului autorității administrației publice centrale ori după caz propunerea motivată a entității investite cu soluționarea notificării, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sunt individualizate mai multe persoane și cotele aferente drepturilor acordate acestora de lege, titlul de despăgubire se acordă individual potrivit cotei corespunzătoare.

(2)

În cazul în care, în decizia/dispoziția sau ordinul conducătorului autorității administrației publice centrale ori, după caz, propunerea motivată a entității investite cu soluționarea notificării de acordare a măsurilor reparatorii, sunt individualizate mai multe persoane fără a se fi stabilit cotele aferente drepturilor acordate acestora de lege, titlul de despăgubire se acordă pe numele tuturor beneficiarilor.

(3)

În cazul în care persoanele individualizate în decizia/dispoziția sau ordinul conducătorului autorității administrației publice centrale ori, după caz, propunerea motivată a entității investite cu soluționarea notificării de acordare a măsurilor reparatorii prezintă un act autentic de partaj voluntar sau, după caz, o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-au stabilit cotele cuvenite fiecăruia, titlul de despăgubire se acordă individual, potrivit cotei convenite ori stabilite.

Art. 24

(1)

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, procesele-verbale încheiate de prefecturi prin care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire vor fi reanalizate și, în situația în care potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, restituirea în natură nu este posibilă dar se constată că notificanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri, dosarul întocmit va fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de situația juridică actuală a imobilului și de ordinul conținând propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor.

(2)

Prevederile art. 16 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

Art. 25

(1)

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, notificările înregistrate la prefecturi și pentru care nu au fost încheiate procese-verbale se vor înainta entităților investite potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu soluționarea acestora.

(2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în situațiile în care, în urma reanalizării proceselor-verbale încheiate de prefecturi prin care sunt consemnate sume care urmează a se acorda ca despăgubire se constată că potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, restituirea în natură este posibilă, ori notificanții nu sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri.

Art. 26

(1)

La data intrării în vigoare a prezentei legi, orice ofertă de capital disponibil emisă în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, se consideră închisă.

(2)

După închiderea ofertei, entitatea implicată în privatizare, emitenta a ofertei prevăzute la alin. (1) , va proceda la atribuirea/alocarea acțiunilor, după care va elibera titularului deciziei de restituire prin acordarea de acțiuni ori al titlurilor de valoare nominală subscrise, o adeverința/un certificat de acționar care va indica titularul acestora, numărul acțiunilor și datele de identificare a societății comerciale.

(3)

În termen de 10 zile de la data atribuirii/alocării acțiunilor, entitatea implicată în privatizare, emitenta a ofertei prevăzute la alin. (1) , va transmite Secretariatului Comisiei Centrale lista beneficiarilor măsurilor prevăzute la alin. (2) , a titlurilor de valoare nominală, a deciziilor/dispozițiilor ori, după caz, a ordinelor în baza cărora au fost acordate/alocate acțiunile, fiind menționat distinct și emitentul acestora.

(4)

Dispozițiile prevăzute la alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător pentru orice altă oferta de capital disponibil, închisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. În acest caz, termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 27

(1)

Nu fac obiectul prezentei legi acțiunile acordate/alocate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 , cu modificările și completările ulterioare.

(2)

În situația în care, în urma ofertei de capital disponibil, au fost alocate/atribuite acțiuni într-un cuantum inferior celor prevăzute în deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale investite cu soluționarea notificărilor, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va proceda la emiterea titlului de despăgubire, după parcurgerea procedurii prevăzute de prezenta lege, pentru diferența până la concurența sumelor stabilite de evaluatori sau societățile de evaluare desemnate.

Art. 28

(1)

În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanțelor Publice va transmite Secretariatului Comisiei Centrale lista tuturor titularilor titlurilor de valoare nominală, a deciziilor/dispozițiilor ori, după caz, a ordinelor în baza cărora au fost emise, fiind menționat distinct și emitentul acestora.

(2)

Dacă titlul de valoare nominală a fost emis pe numele reprezentanților persoanelor îndreptățite înscrise în decizia/dispoziția de restituire în echivalent, se va face această mențiune.

Art. 29

(1)

Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 , republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se convertesc și prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în titlu de despăgubire.

(2)

Titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 , republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, valorificate în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 , cu modificările și completările ulterioare, nu fac obiectul prezentei legi.

(3)

În situația în care titlurile de valoare nominală emise de Ministerul Finanțelor Publice în temeiul art. 30 din Legea nr. 10/2001 , republicată, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, au fost valorificate parțial în cadrul unei oferte de capital disponibil emisă în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 498/2003 , cu modificările și completările ulterioare, decizia Comisiei Speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care se dispune convertirea acestora în titlu de plată a despăgubirii se va emite numai pentru titlurile de valoare nominală deținute de solicitant și nevalorificate.

(4)

În cazurile prevăzute la alin. (1) și (3) , Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor va decide după primirea cererilor persoanelor îndreptățite, la care vor fi anexate, în original, titlurile de valoare nominală nevalorificate.

(5)

Cererile prevăzute la alin. (4) se vor depune la Secretariatul Comisiei Speciale pentru Stabilirea Despăgubirilor, după constituirea acesteia.

Art. 30

Actele care au stat la baza emiterii titlurilor de despăgubire au regim de arhivare permanent și se depun la încetarea activității Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la Cancelaria Primului Ministru.

Art. 31

În termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Guvernul va emite norme metodologice de aplicarea legii, la propunerea Cancelariei Primului-Ministru și a Ministerului Finanțelor Publice.

Art. 32

(1)

Comisia Centrală are sigiliu propriu și își va desfășura activitatea la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

(2)

Fondurile necesare funcționarii Comisiei Centrale și a secretariatului acestuia se vor asigura prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru.

(3)

Onorariile evaluatorilor sau a societăților de evaluare se vor achită din bugetul Cancelariei Primului-Ministru la cererea Secretariatului Comisiei Centrale.

Art. 33

La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă art. 30 , și art. 34-40 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, și art. 3 al Titlului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2004 .

Articolele următoare · 71 din 142