Înapoi la Legislație

Legea nr. 210/2019 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Text consolidat la
5 martie 2026
Emitent
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articole
118

Pe scurt

Legea nr. 210/2019: LEGE nr. 210 din 8 noiembrie 2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 5 martie 2026, prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 5 din 12 februarie 2026.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 5 martie 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
118 articole.
Cuprins

LEGE nr. 210 din 8 noiembrie 2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 87

(1)

Membrii consiliului de administrație, salariații Băncii Naționale a României, precum și terțele persoane împuternicite de Banca Națională a României pentru efectuarea de verificări conform prezentei legi sunt obligați să păstreze secretul profesional asupra oricărei informații confidențiale de care iau cunoștință în cursul exercitării atribuțiilor lor, pe perioada în care dețin această calitate și după încetarea activității în cadrul băncii ori, după caz, a relațiilor cu banca.

(2)

Nu sunt considerate informații confidențiale informațiile furnizate în formă sumară sau agregată, astfel încât instituția emitentă de monedă electronică să nu poată fi identificată.

(3)

Schimbul de informații prevăzut la art. 88 trebuie să fie circumscris exclusiv scopului îndeplinirii sarcinilor ce le revin autorităților respective.

(4)

Dispozițiile alin. (1) și (3) nu aduc în niciun fel atingere prevederilor legislației penale potrivit cărora se poate impune divulgarea de informații confidențiale în anumite situații.

Art. 88

(1)

Banca Națională a României colaborează cu autoritățile relevante din alte state membre cu atribuții privind emitenții de monedă electronică, precum și cu Banca Centrală Europeană, Autoritatea Bancară Europeană și băncile centrale din alte state membre.

(2)

Banca Națională a României poate schimba informații cu

a)

autoritățile competente din alte state membre responsabile cu autorizarea și supravegherea instituțiilor emitente de monedă electronică

b)

Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale ale statelor membre, în calitate de autorități monetare și de supraveghere, și, dacă este cazul, cu alte autorități publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăți și decontare

c)

alte autorități relevante desemnate în conformitate cu prezenta lege, cu legislația în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, al protecției datelor cu caracter personal, cu legislația în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării actelor de terorism ori cu alte acte normative aplicabile emitenților de monedă electronică

d)

Autoritatea Bancară Europeană, în calitatea sa de entitate care contribuie la funcționarea consecventă și coerentă a mecanismelor de supraveghere.

Art. 89

Prezenta secțiune se completează cu dispozițiile art. 52 privind secretul profesional și ale art. 3 și 4 privind colaborarea Băncii Naționale a României cu alte autorități, prevăzute în Legea nr. 312/2004 , cu modificările ulterioare.

Art. 90

(1)

Fără a se aduce atingere dispozițiilor art. 87 și art. 89 , Banca Națională a României poate furniza anumite informații departamentelor din administrația centrală responsabile cu legislația în domeniul supravegherii instituțiilor financiare, precum și inspectorilor care acționează în numele acestor departamente.

(2)

Furnizarea informațiilor prevăzută la alin. (1) poate fi făcută numai pentru scopuri de supraveghere prudențială. Persoanele cărora le sunt furnizate informații potrivit alin. (1) sunt supuse unor cerințe de păstrare a secretului profesional similare celor prevăzute la art. 87 .

(3)

Banca Națională a României poate furniza anumite informații referitoare la supravegherea prudențială a instituțiilor emitente de monedă electronică comisiilor de anchetă ale Parlamentului României, Curții de Conturi a României, precum și altor autorități din România cu competențe de anchetă, în următoarele condiții

a)

aceste autorități au un mandat legal special de investigare sau examinare a activității Băncii Naționale a României de supraveghere și reglementare prudențială a instituțiilor emitente de monedă electronică

b)

informațiile sunt necesare strict pentru îndeplinirea mandatului prevăzut la lit. a)

c)

persoanele care au acces la informații sunt supuse unor cerințe referitoare la păstrarea secretului profesional cel puțin echivalente celor prevăzute la art. 87

d)

dacă informațiile provin de la autoritățile competente dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate decât cu acordul expres al autorităților respective și doar în scopurile pentru care acordul a fost obținut.

(4)

Prelucrările de date cu caracter personal ce intră sub incidența prezentei legi se efectuează cu respectarea reglementărilor legale privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal.

Art. 91

În situațiile prevăzute la art. 90 , informațiile primite de Banca Națională a României potrivit art. 88 și cele obținute ca urmare a verificărilor la fața locului în condițiile art. 81 nu se divulgă de către aceasta fără acordul expres al autorității competente de la care s-au primit informațiile, respectiv al autorității competente din statul membru în care a fost efectuată o astfel de verificare la fața locului.

Art. 92

În exercitarea competențelor sale prevăzute de lege, Banca Națională a României colectează și procesează orice date și informații relevante, inclusiv de natura datelor cu caracter personal.

Art. 93

(1)

Emitenții de monedă electronică sunt obligați să emită monedă electronică la o valoare egală cu cea a fondurilor primite în schimbul acesteia la momentul primirii fondurilor.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , referitoare la momentul primirii fondurilor, emitenții de monedă electronică pot emite monedă electronică înainte de primirea fondurilor, în situația în care plata contravalorii monedei electronice emise se realizează prin intermediul unui instrument de plată.

(3)

Emitenții de monedă electronică informează deținătorii de monedă electronică, distinct, cu privire la valoarea monedei electronice emise și prețul de achiziție a acesteia.

Art. 94

Este interzisă acordarea de dobândă sau de orice alt beneficiu a cărei/cărui valoare este direct corelată cu perioada în care deținătorul de monedă electronică deține moneda electronică.

Art. 95

Emitenții de monedă electronică sunt obligați să răscumpere, la cererea deținătorului de monedă electronică, în orice moment, gratuit și la valoarea nominală, moneda electronică pe care acesta o deține.

Art. 96

Prin excepție de la prevederile art. 95 și 101 , emitenții de monedă electronică pot percepe, la răscumpărare, o taxă numai dacă aceasta este precizată în contract și stabilită în conformitate cu art. 99 alin. (3) și doar în unul dintre următoarele cazuri

a)

când se solicită răscumpărarea înainte de încetarea contractului

b)

când contractul prevede o dată de încetare și deținătorul de monedă electronică a încetat contractul înaintea acestei date

c)

când se solicită răscumpărarea la mai mult de un an de la data încetării contractului.

Art. 97

În situația în care deținătorul de monedă electronică solicită răscumpărarea înainte de încetarea contractului, acesta poate cere răscumpărarea întregii valori monetare a monedei electronice deținute ori numai a unei părți a acesteia.

Art. 98

(1)

În situația în care deținătorul de monedă electronică solicită răscumpărarea monedei electronice la data încetării contractului sau în termen de până la un an după încetarea contractului, se răscumpără întreaga valoare monetară a monedei electronice deținute.

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) , în situația în care o instituție emitentă de monedă electronică desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. c) și nu s-a cunoscut în avans ponderea monedei electronice emise ce urma să se utilizeze ca monedă electronică ori aceasta este variabilă, instituția emitentă de monedă electronică are obligația să răscumpere toate fondurile solicitate de deținătorul de monedă electronică.

Art. 99

(1)

Emitentul de monedă electronică are obligația să informeze deținătorul de monedă electronică, înainte de încheierea contractului sau de acceptarea ofertei de către acesta, asupra condițiilor contractuale prevăzute la alin. (2) .

(2)

Contractul dintre emitentul de monedă electronică și deținătorul de monedă electronică trebuie să prevadă în mod clar, complet și precis condițiile de răscumpărare a monedei electronice, inclusiv informații cu privire la perceperea oricăror taxe pentru răscumpărare, valoarea sau modalitatea de calcul al acestora.

(3)

Orice taxă de răscumpărare trebuie să fie stabilită proporțional cu costurile efective suportate de emitentul de monedă electronică în legătură cu răscumpărarea.

Art. 100

Fără a aduce atingere prevederilor art. 96-98 , drepturile de răscumpărare ale persoanelor, altele decât consumatorii, care acceptă la plată monedă electronică sunt stabilite în contractul încheiat între emitenții de monedă electronică și persoanele respective.

Art. 101

(1)

Deținătorul de monedă electronică poate înceta contractul oricând, dacă părțile nu au convenit o perioadă de notificare. O astfel de perioadă nu poate depăși 30 de zile.

(2)

Încetarea în mod unilateral de către deținătorul de monedă electronică a unui contract încheiat pe o durată determinată mai mare de 12 luni sau pe o durată nedeterminată se face în mod gratuit pentru deținătorul de monedă electronică după expirarea a 12 luni.

Art. 102

(1)

În toate cazurile ce nu se încadrează la art. 101 , prețul perceput de emitentul de monedă electronică pentru încetarea unilaterală a contractului de către deținătorul de monedă electronică trebuie să corespundă costurilor efective ale emitentului de monedă electronică, să se limiteze la acoperirea acestora, să nu conducă la obținerea de venituri suplimentare sau la descurajarea deținătorului de monedă electronică de a înceta unilateral contractul.

(2)

Înainte de încheierea contractului, precum și în contract, emitentul de monedă electronică stabilește și comunică deținătorului de monedă electronică prețul total aferent încetării unilaterale a contractului sau modul de calcul al acestuia.

Art. 103

(1)

În cazul în care se convine astfel în contract, emitentul de monedă electronică poate înceta unilateral un contract încheiat pe o durată nedeterminată prin transmiterea unui preaviz cu cel puțin două luni înainte de încetarea acestuia.

(2)

Preavizul este transmis deținătorului de monedă electronică

a)

pe suport hârtie sau pe alt suport durabil

b)

într-un limbaj ușor de înțeles, într-o formă clară, completă și precisă

c)

în limba română sau în orice altă limbă stabilită de comun acord între părți.

Art. 104

Prețul perceput periodic pentru serviciile prestate este suportat de către deținătorul de monedă electronică doar proporțional cu perioada care precedă încetarea contractului. În cazul în care prețul este plătit în avans, acesta este rambursat proporțional.

Art. 105

Prevederile prezentei secțiuni nu aduc atingere prevederilor legale cu privire la nulitatea contractelor sau la imposibilitatea executării acestora.

Art. 106

În cazul în care deținătorul de monedă electronică nu este consumator, părțile pot conveni să nu aplice, total sau parțial, prevederile prezentei secțiuni.

Art. 107

(1)

În vederea asigurării respectării dispozițiilor prezentei legi de către emitenții de monedă electronică, consumatorii, inclusiv asociațiile de consumatori, pot fie să sesizeze Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar utilizatorii persoane juridice pot să sesizeze Agenția Națională de Administrare Fiscală în legătură cu cazurile de încălcare de către emitenții de monedă electronică a dispozițiilor art. 93-99 și 101-104 ori să inițieze acțiuni în justiție împotriva emitenților de monedă electronică ce au încălcat dispozițiile prezentei legi.

(2)

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală informează, după caz, reclamantul, în răspunsul formulat către acesta, despre existența procedurilor extrajudiciare de soluționare a disputelor.

(3)

În vederea soluționării pe cale amiabilă a eventualelor dispute și fără a se aduce atingere dreptului consumatorilor și utilizatorilor persoane juridice de a iniția acțiuni în justiție împotriva emitenților de monedă electronică care au încălcat dispozițiile prezentei legi ori dreptului acestora de a sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sau Agenția Națională de Administrare Fiscală, consumatorii sau utilizatorii persoane juridice pot apela la procedurile extrajudiciare de soluționare a disputelor.

Art. 108

Dispozițiile art. 222 alin. (2)-(5) din Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată și pentru modificarea unor acte normative se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește procedurile extrajudiciare de reparație adecvate și eficace pentru soluționarea diferendelor decurgând din prezentul capitol.

Art. 109

(1)

Emiterea, fără drept, de monedă electronică constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2)

Utilizarea unei sintagme specifice unei persoane care are dreptul potrivit prezentei legi să emită cu titlu profesional monedă electronică, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (2) , constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă.

Art. 110

(1)

Refuzul nejustificat al instituțiilor emitente de monedă electronică de a furniza Băncii Naționale a României, în termen de cel mult 10 zile de la comunicarea solicitării, informațiile și documentele necesare pentru verificarea respectării cerințelor impuse de prezenta lege constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

(2)

Împiedicarea, sub orice formă, a exercitării atribuțiilor ce revin Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.

Art. 111

(1)

Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează

a)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației de a emite monedă electronică la o valoare egală cu cea a fondurilor primite în schimbul acesteia, potrivit prevederilor art. 93 alin. (1) , cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei

b)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației de a emite monedă electronică la momentul primirii fondurilor, potrivit prevederilor art. 93 alin. (1) , cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei

c)

neinformarea deținătorilor de monedă electronică de către emitenții de monedă electronică, conform prevederilor art. 93 alin. (3) , cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei

d)

acordarea de dobândă sau de orice fel de alte beneficii a căror valoare este direct corelată cu perioada în care deținătorul de monedă electronică deține monedă electronică, cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei

e)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației de a răscumpăra, la cererea deținătorului de monedă electronică, moneda electronică pe care acesta o deține, în condițiile prevăzute la art. 95 , cu amendă de la 75.000 lei la 100.000 lei

f)

nerespectarea de către emitentul de monedă electronică a obligației de a informa deținătorul de monedă electronică, înainte de încheierea contractului sau de acceptarea ofertei de către acesta potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) , cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei

g)

neprevederea de către emitentul de monedă electronică în contractul dintre acesta și deținătorul de monedă electronică a elementelor prevăzute la art. 99 alin. (2) , cu amendă de la 75.000 lei la 100.000 lei

h)

nerespectarea obligației de a stabili taxe de răscumpărare proporționale cu costurile efective suportate de emitentul de monedă electronică în legătură cu răscumpărarea, prevăzută la art. 99 alin. (3) , cu amendă de la 75.000 lei la 100.000 lei

i)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a dreptului deținătorilor de monedă electronică de a solicita răscumpărarea monedei electronice înainte de încetarea contractului, în condițiile prevăzute la art. 97 , cu amendă de la 50.000 lei la 70.000 lei

j)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a dreptului deținătorilor de monedă electronică de a solicita răscumpărarea monedei electronice la data încetării contractului sau în termen de un an după încetarea contractului, în condițiile prevăzute la art. 98 , cu amendă de la 50.000 lei la 70.000 lei

k)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a dreptului deținătorilor de monedă electronică de a înceta contractul, în condițiile prevăzute la art. 101 alin. (1) , cu amendă de la 90.000 lei la 100.000 lei

l)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației ca, în cazul în care s-a convenit o perioadă de notificare, această perioadă să nu poată depăși 30 de zile, potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) , cu amendă de la 80.000 lei la 90.000 lei

m)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației de a înceta contractul, în mod gratuit, la solicitarea deținătorului de monedă electronică, în condițiile prevăzute la art. 101 alin. (2) , cu amendă de la 75.000 lei la 100.000 lei

n)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației ca, în cazurile ce nu se încadrează la art. 101 , prețul perceput să îndeplinească condițiile impuse prin art. 102 alin. (1) , cu amendă de la 75.000 lei la 100.000 lei

o)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a obligației de a comunica prețul total aferent încetării unilaterale a contractului sau modul de calcul al acestuia, potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) , cu amendă de la 50.000 lei la 75.000 lei

p)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a procedurii de încetare unilaterală a contractului, prevăzută la art. 103 , cu amendă de la 90.000 lei la 100.000 lei

q)

nerespectarea de către emitenții de monedă electronică a dreptului deținătorilor de monedă electronică privind prețul perceput periodic pentru serviciile prestate, potrivit prevederilor art. 104 , cu amendă de la 75.000 lei la 90.000 lei.

(2)

În cazul în care contravențiile sunt săvârșite de un distribuitor persoană fizică, astfel cum este definit la art. 4 alin. (1) lit. d) , limitele maxime și minime ale amenzii se reduc la jumătate.

Art. 112

(1)

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 111 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, la sesizarea consumatorilor, a asociațiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care prin încălcarea prevederilor legale sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor, respectiv de către reprezentanții împuterniciți ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, la sesizarea utilizatorilor persoane juridice, în cazul în care prin încălcarea prevederilor legale sunt sau pot fi afectate interesele acestora.

(2)

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală au competențe conform alin. (1) în cazul emitenților de monedă electronică al căror stat membru de origine este România și în cazul agenților, distribuitorilor sau sucursalelor pentru care România este stat membru gazdă și care acționează în conformitate cu dreptul de stabilire.

Art. 113

Contravențiilor prevăzute la art. 111 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 114

(1)

Instituțiile emitente de monedă electronică autorizate de Banca Națională a României la data intrării în vigoare a prezentei legi se conformează cerințelor nou-instituite potrivit cap. II în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) , în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a reglementării emise de Banca Națională a României în aplicarea prezentei legi, instituțiile emitente de monedă electronică transmit Băncii Naționale a României informațiile și documentele necesare potrivit reglementării Băncii Naționale a României.

(3)

Banca Națională a României poate dispune față de o instituție emitentă de monedă electronică prevăzută la alin. (1) ori față de persoanele care exercită responsabilități de administrare și/sau conducere a activității de emitere de monedă electronică și prestare de servicii de plată ale unei instituții emitente de monedă electronică prevăzute la alin. (1) care nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legale potrivit alin. (1) și (2) măsurile necesare pentru asigurarea conformității la cerințele legale nou-instituite și/sau să aplice sancțiuni sau poate retrage autorizația instituției emitente de monedă electronică.

(4)

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Banca Națională a României comunică instituțiilor emitente de monedă electronică prevăzute la alin. (1) dacă din evaluarea informațiilor furnizate, în mod voluntar, de acestea anterior intrării în vigoare a prezentei legi rezultă că respectivele instituții îndeplinesc cerințele legale nou-instituite.

Art. 115

Cererile de autorizare depuse la Banca Națională a României în baza Legii nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, cu modificările ulterioare, și nesoluționate la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt restituite titularilor pentru a fi refăcute în conformitate cu cerințele prezentei legi.

Art. 116

(1)

Banca Națională a României emite reglementări în aplicarea cap. II , care vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

În scopul unei aplicări unitare a dispozițiilor cap. II și a reglementărilor emise în baza acestuia, Banca Națională a României poate emite instrucțiuni și precizări care se publică pe pagina de internet a Băncii Naționale a României.

Art. 117

(1)

Banca Națională a României are în vedere orientările și recomandările emise de Autoritatea Bancară Europeană și actele delegate adoptate de Comisia Europeană în materie de servicii de plată ori emitere de monedă electronică și poate emite, după caz, reglementări, instrucțiuni și/sau precizări prin care stabilește regimul aplicării respectivelor orientări și recomandări și le adaptează, dacă este cazul, condițiilor specifice sistemului financiar din România.

(2)

Instituțiile emitente de monedă electronică au în vedere respectarea orientărilor și recomandărilor emise de Autoritatea Bancară Europeană și a actelor delegate adoptate de Comisia Europeană în materie de emitere de monedă electronică și servicii de plată, potrivit reglementărilor, instrucțiunilor și/sau precizărilor pe care le emite, după caz, Banca Națională a României.

Art. 118

(1)

Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 127/2011 privind activitatea de emitere de monedă electronică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 22 iunie 2011, cu modificările ulterioare. Prezenta lege transpune prevederile art. 1, art. 2 paragrafele 1 și 2, art. 3 paragraful 1 și paragrafele 3-5, art. 4, art. 5 paragrafele 1 și 2 și paragrafele 5-7, art. 6, art. 7 paragraful 1 și paragrafele 3 și 4, art. 8-13, art. 18 și art. 22 ale Directivei 2009/110/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind accesul la activitate, desfășurarea și supravegherea prudențială a activității instituțiilor emitente de monedă electronică, de modificare a Directivelor 2005/60/CE și 2006/48/CE și de abrogare a Directivei 2000/46/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 267 din 10 octombrie 2009, așa cum aceasta a fost modificată prin Directiva (UE) 2015/2.366 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne, de modificare a Directivelor 2002/65/CE, 2009/110/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 și de abrogare a Directivei 2007/64/CE.

Legea nr. 210/2019 – text integral | LawChat