Înapoi la Monitorul Oficial nr. 865

Legea nr. 203/2026 pentru modificarea Legii nr. 175/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, precum și pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acesteia și a Legii nr. 176/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I

La articolul 5 din Legea nr. 175/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 24 august 2026, alineatul (5) se abrogă.

Art. II

De prevederile Legii nr. 175/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, cu modificările aduse prin prezenta lege, beneficiază, la cerere, și persoanele juridice constituite potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 175/2026, cu modificările aduse prin prezenta lege. Cererile pentru solicitarea ajutorului de stat se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. III

Prevederile art. 2 lit. e) din Legea nr. 176/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu se interpretează în sensul că noțiunea de „exploatație în sectorul zootehnic” a unei persoane fizice/juridice cuprinde toate amenajările, toate construcțiile sau, în cazul creșterii în aer liber, orice mediu în care animalele sunt deținute, crescute ori manipulate de o manieră permanentă sau temporară, cu excepția cabinetelor ori clinicilor veterinare, cu cod/coduri al/ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Art. IV

Prevederile art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 176/2026 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu și ale nr. crt. 4 din secțiunea IV „Lista documentelor atașate cererii de solicitare a ajutorului de stat” a anexei nr. 1 la Legea nr. 176/2026 se interpretează în sensul că prin noțiunea „utilizatorii Sistemului național de identificare și înregistrare a animalelor” se înțelege și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în baza protocolului încheiat cu operatorul SNIIA. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

NATALIA-ELENA INTOTERO

București, 15 octombrie 2026.

Nr. 203.

PREȘEDINTELE SENATULUI

MIRCEA ABRUDEAN

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI