LEGEA nr. 199 din 4 iulie 2023 învățământului superior
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege asigură cadrul legal pentru exercitarea, în instituțiile de învățământ superior, sub autoritatea statului român, a procesului de educație, cercetare și formare continuă și reglementează structura, organizarea și funcționarea învățământului superior din România, statutul personalului din învățământul superior, precum și cadrul legal de asigurare a calității.
Statul asigură acces echitabil în învățământul superior, fără nicio formă de discriminare, cetățenilor României, cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, cetățenilor statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenilor britanici și membrilor familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01.
În România învățământul superior este un serviciu de interes public, ce constituie prioritate națională și care se desfășoară, în condițiile prezentei legi, în limba română, în limbile minorităților naționale și în limbi de circulație internațională.
În domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ superior, dispozițiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea, se aplică dispozițiile prezentei legi.
Statul încurajează dezvoltarea parteneriatului public-privat.
Idealul educațional al învățământului superior constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.
Misiunea învățământului superior este de a genera, certifica și transfera cunoaștere, prin: a) formarea inițială și continuă de tip universitar și postuniversitar, în scopul dezvoltării profesionale și personale a studenților, studenților-doctoranzi și cursanților, precum și în vederea inserției pe piața muncii a absolvenților și satisfacerii nevoii de competență a mediului socioeconomic
cercetarea științifică, dezvoltarea, inovarea și transferul tehnologic, prin creația individuală și colectivă, relevante pentru progresul cunoașterii și mediul socioeconomic
implicarea în comunitate, prin desfășurarea unor activități comune în beneficiul instituției de învățământ superior și al mediului social, economic și cultural.
Viziunea prezentei legi este centrată pe următoarele valori
echitatea, prin asigurarea șanselor la educație, în mod echitabil pentru tineri, indiferent de mediul din care provin sau de alți factori de risc
excelența, prin susținerea și motivarea acesteia în cadrul procesului de învățământ
integritatea, prin asigurarea de repere valorice și promovarea eticii în educație și cercetare
starea de bine, prin susținerea studenților și a tuturor salariaților din instituțiile de învățământ superior și din cele subordonate ministerului prin măsuri adecvate de îngrijire medicală, inclusiv stomatologică și psihologică, consiliere și orientare profesională, precum și asigurarea condițiilor de dezvoltare personală, prin măsuri de sprijin adecvate
profesionalismul, prin menținerea unor standarde ridicate în formarea cadrelor didactice și, implicit, în pregătirea oferită studenților, studenților-doctoranzi și cursanților
respectul, prin însușirea respectului pentru alte persoane, instituții, mediu și societate, ca parte a formării
flexibilitatea, prin asigurarea unui parcurs dinamic de învățare adaptat nevoilor studenților, studenților-doctoranzi și cursanților, în vederea dobândirii de competențe
diversitatea, prin garantarea respectului pentru varietate și a unui mediu tolerant în procesul de formare
transparența, prin utilizarea de mecanisme transparente de evaluare și menținerea unei comunicări deschise și oneste
colaborarea, prin dezvoltarea parteneriatelor interuniversitare, a parteneriatelor cu institute de cercetare publice sau private, cu operatorii economici publici sau privați, inclusiv pentru dezvoltarea de programe de studii interdisciplinare, precum și pentru orice alte tipuri de proiecte
consultarea, prin implicarea actorilor interesați în proiectarea și aplicarea legislației, a strategiilor și politicilor în domeniul învățământului superior
incluziunea, prin garantarea în procesul de educație a respectării statutului și drepturilor tuturor persoanelor, astfel încât să aibă oportunitatea de a beneficia de un tratament egal cu ceilalți
dezvoltarea durabilă și tranziția verde, prin satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi
responsabilitatea, prin asumarea conștientă a responsabilităților pentru comportamentul și acțiunile proprii, la nivelul tuturor actorilor educaționali: beneficiari, personal de conducere, personal didactic și auxiliar
transparența instituțională, în baza căreia toate hotărârile, deciziile și reglementările instituționale universitare se bucură de cel mai înalt grad de transparență, în vederea respectării principiului răspunderii publice.
Sistemul național de învățământ superior se bazează pe următoarele principii
principiul autonomiei universitare
principiul libertății academice
principiul răspunderii publice
principiul asigurării calității
principiul echității
principiul eficienței manageriale și financiare, în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale adecvate, prin gestionarea resurselor existente
principiul transparenței
principiul respectării drepturilor și libertăților membrilor comunității universitare
principiul libertății de mobilitate națională și internațională a studenților, a cadrelor didactice și a cercetătorilor
principiul centrării educației pe student
principiul relevanței, în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social-economice
principiul garantării identității culturale a tuturor membrilor comunității academice și dialogului intercultural
principiul asumării, promovării și păstrării identității naționale și a valorilor culturale ale poporului român
principiul recunoașterii și garantării drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase
principiul asigurării egalității de șanse și nediscriminării
principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii și doctrine politice și religioase
principiul organizării învățământului confesional, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult recunoscut
principiul consultării partenerilor sociali în luarea deciziilor
principiul participării studenților în luarea deciziilor.
Statul își exercită atribuțiile în domeniul învățământului superior prin Ministerul Educației, Guvern și Parlament.
Ministerul Educației, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, proiectează, fundamentează și aplică strategiile naționale în domeniul învățământului superior.
În domeniul cercetării-dezvoltării și inovării din instituțiile de învățământ superior, Ministerul Educației și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au competențe partajate de reglementare.
Ministerul Educației are următoarele atribuții principale
propune politicile și strategiile naționale pentru învățământul superior, ca parte a Spațiului european al învățământului superior
elaborează acte normative în aplicarea prezentei legi
monitorizează și verifică, direct sau prin organismele abilitate în acest sens, respectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea învățământului superior, cercetarea universitară, managementul financiar, etica universitară, asumarea răspunderii publice și asigurarea calității în învățământul superior, aplicând sancțiuni în cazul constatării unor abateri
elaborează, pe baza rapoartelor de acreditare și a avizului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, denumită în continuare ARACIS, actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior sau de instituții de învățământ superior, după caz
gestionează Registrul matricol unic din România, denumit în continuare RMUR
gestionează Registrul unic național integrat al diplomelor și actelor de studii, denumit în continuare RUNIDAS
gestionează modalitatea de utilizare a formularelor actelor de studii și a documentelor universitare, prin avizarea necesarului formularelor actelor de studii și prin comandarea, în vederea tipăririi acestora, în baza înregistrărilor din RMUR, și controlează, periodic, modul de eliberare a acestora de instituțiile de învățământ superior și de Academia Română
organizează procedura de recunoaștere și echivalare a diplomelor și certificatelor conform normelor interne și în conformitate cu normele europene
elaborează metodologia prin care se pot recunoaște automat diplomele și certificatele obținute în instituții de învățământ superior din statele membre ale Uniunii Europene și ale Spațiului Economic European și din Confederația Elvețiană, precum și în instituții de învățământ superior de prestigiu din alte state, pe baza unei liste aprobate și reactualizate prin ordin al ministrului educației
elaborează metodologia privind recunoașterea automată a funcțiilor didactice universitare și a calității de conducător de doctorat
încasează sume, în lei sau în valută, pentru recunoașterea și echivalarea diplomelor și certificatelor și pentru vizarea actelor de studii
elaborează și propune proiectul de buget pentru învățământul superior, ca parte integrantă a bugetului educației
verifică și gestionează sistemul de indicatori statistici de referință pentru învățământul superior în scopul monitorizării și prognozării evoluției învățământului superior în raport cu piața muncii
relaționează cu autoritățile abilitate pentru monitorizarea și prognozarea evoluției învățământului superior în raport cu piața muncii, prin comisiile naționale
susține realizarea de studii și de cercetări în învățământul superior
publică anual, până la data de 31 decembrie, un raport privind starea învățământului superior, în care sunt prezentate inclusiv direcțiile și prioritățile de dezvoltare a învățământului superior
aprobă standardele pentru ocuparea posturilor didactice din instituțiile de învățământ superior, precum și standardele pentru acordarea diplomei de doctor și a atestatului de abilitare
verifică modul de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior
verifică sesizările privind desfășurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior; ș) verifică, din oficiu sau la sesizare, respectarea dispozițiilor procedurale și îndeplinirea standardelor în procedurile de abilitare și de acordare a diplomelor de doctor
monitorizează inserția socioprofesională a absolvenților de învățământ liceal și terțiar; ț) elaborează și asigură mentenanța Platformei naționale de raportare unică în învățământul superior, denumită în continuare PNRUIS, prin intermediul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, denumită în continuare UEFISCDI, în vederea colectării datelor statistice, a raportărilor instituționale și a raportărilor individuale privind activitatea științifică a personalului didactic și de cercetare, solicitate de Ministerul Educației, de comisiile consultative ale Ministerului Educației, prevăzute la art. 154 , de Institutul Național de Statistică, de ARACIS sau de alte entități ale statului către care instituțiile de învățământ superior raportează date instituționale. Instituțiile de învățământ superior vor avea acces la datele incluse și la rapoartele generate de această platformă pentru personalul didactic și de cercetare propriu.
În exercitarea atribuțiilor sale, prevăzute la alin. (2) și (3) , Ministerul Educației consultă Consiliul Național al Rectorilor, denumit în continuare CNR, în calitate de reprezentant al instituțiilor de învățământ superior de stat, particular și confesional și, după caz, alte structuri asociative ale instituțiilor de învățământ superior, Consiliul Minorităților Naționale, Consiliul Consultativ al Cultelor, sindicatele reprezentative din învățământul superior, federațiile naționale studențești reprezentative legal constituite la nivel național, autoritățile administrației publice și mediul de afaceri.
Ministerul Educației susține și practică dialogul social, precum și consultarea factorilor interesați în ceea ce privește strategiile naționale în domeniul educației și formării profesionale. Structurile aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educației susțin și practică dialogul cu partenerii sociali.
Ministerul Educației, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale, este abilitat să urmărească și să controleze aplicarea și respectarea reglementărilor legale în sistemul de învățământ superior, să formuleze recomandări, să dispună măsuri și să aplice, dacă este cazul, sancțiuni.
Ministerul Educației supraveghează și controlează modul în care instituțiile de învățământ superior își exercită autonomia universitară și își asumă răspunderea publică.
Ministerul Educației susține și practică dialogul social și consultarea factorilor interesați în ceea ce privește strategiile naționale în domeniul educației și formării profesionale. Deciziile structurilor aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educației se fundamentează, de asemenea, pe dialogul cu partenerii sociali.
Învățământul superior se organizează doar în organizații furnizoare de educație și instituții de învățământ superior care au obținut autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea, în conformitate cu prevederile legale.
Statutul de organizație furnizoare de educație se acordă până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de înființare a instituției de învățământ superior, dar nu cu mai mult de 2 ani după absolvirea primei generații de studenți. În sensul prezentei legi, toate prevederile aplicabile instituțiilor de învățământ superior sunt aplicabile și organizațiilor furnizoare de educație autorizate să funcționeze provizoriu.
Instituțiile de învățământ superior sunt organizații furnizoare de educație, care desfășoară activități de învățământ, pe bază de programe de studii autorizate și, după caz, acreditate, în condițiile legii, de formare inițială și continuă, programe ce funcționează cu respectarea principiului asigurării calității pentru satisfacerea încrederii beneficiarilor direcți și indirecți din societate.
Instituțiile de învățământ superior pot fi de stat, particulare și confesionale. Aceste instituții au personalitate juridică, au caracter nonprofit și sunt apolitice.
Statutul juridic de instituție de învățământ superior se dobândește în urma înființării și acreditării prin lege.
Instituțiile de învățământ superior sunt persoane juridice de drept public sau persoane juridice de drept privat și de utilitate publică și pot fi: universități, academii de studii, institute, școli de studii superioare, denumite în continuare instituții de învățământ superior.
Sistemul național de învățământ superior include toate instituțiile de învățământ superior acreditate.
Instituțiile de învățământ superior din străinătate, recunoscute legal în statul de origine, pot organiza filiale pe teritoriul României, singure sau în parteneriat cu instituții de învățământ superior acreditate din România, numai cu respectarea prevederilor prezentei legi cu privire la autorizarea, acreditarea și asigurarea calității programelor de studii.
Instituțiile de învățământ superior românești pot organiza, în România sau în alte state, programe de studii comune cu instituții de învățământ superior din străinătate, recunoscute de statul de origine. În cazul în care aceste programe se organizează în străinătate, trebuie să respecte reglementările legale în vigoare atât în România, cât și în statele respective.
Instituțiile de învățământ superior românești pot organiza filiale în alte state, singure sau în parteneriat cu instituții de învățământ superior din străinătate, recunoscute de statul de origine. În cazul în care aceste programe se organizează în străinătate, trebuie să respecte reglementările legale în vigoare atât în România, cât și în statele respective.
Instituțiile de învățământ superior românești acreditate pot organiza, în comun cu alte instituții de învățământ superior acreditate din Spațiul european al învățământului superior, programe de studii integrate finalizate cu diplomă comună sau diplomă dublă sau multiplă, recunoscute de statul de origine, în conformitate cu o metodologie-cadru adoptată prin ordin al ministrului educației.
Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Institutul Limbii Române, poate susține, inclusiv prin finanțare, înființarea și organizarea lectoratelor, precum și organizarea de cursuri de limbă, cultură și civilizație românească în instituții de învățământ superior din străinătate.
În instituțiile de învățământ superior de stat învățământul este gratuit, pentru cifra de școlarizare aprobată anual prin hotărâre a Guvernului, și cu taxă. Cuantumul taxei de școlarizare este propus de consiliul de administrație, aprobat de senatul universitar și se aduce la cunoștința candidaților la data publicării ofertei educaționale, conform metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat.
Pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României și, în funcție de nevoi, pentru formarea cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației alocă locuri din cifra de școlarizare aprobată anual prin hotărâre a Guvernului pentru studii universitare de scurtă durată, licență, masterat și doctorat.
În instituțiile de învățământ superior particular și confesional particular învățământul este cu taxă. Cuantumul taxei este propus de consiliul de administrație al instituției de învățământ, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Prin excepție de la prevederile alin. (3) , în cazul în care în cadrul învățământului superior de stat nu există învățământ teologic pastoral specific unui cult, recunoscut drept cult conform legii, în instituțiile de învățământ superior confesional particular învățământul este gratuit pentru programul de studii universitare de licență, master și doctorat de teologie pastorală, potrivit cifrei de școlarizare aprobate și finanțate anual prin hotărâre a Guvernului.
Instituțiile de învățământ superior au autonomie în stabilirea cuantumului taxelor și au obligația să le comunice tuturor celor interesați, inclusiv pe site-ul instituției de învățământ superior. În instituțiile de învățământ superior de stat taxele anunțate se mențin pe toată durata normală a unui ciclu de studii, putând fi indexate cu maximum rata inflației, pentru aceeași promoție de studenți.
Instituțiile de învățământ superior au patrimoniu propriu, pe care îl gestionează conform legii.
Inițiativa înființării instituției de învățământ superior de stat aparține Guvernului. Inițiativa și resursele financiare și materiale necesare înființării instituției de învățământ superior particular sau confesional particulare aparțin unei fundații, unei asociații sau unui cult religios, unei entități a cultelor recunoscute ori altui furnizor de educație certificat prin evaluare externă a calității și recunoscut ca atare, potrivit prevederilor prezentei legi, denumit fondator.
Instituțiile de învățământ superior de stat și particulare se reorganizează/desființează cu respectarea principiului simetriei actului de înființare, respectiv prin lege sau hotărâre a Guvernului, după caz.
Privatizarea instituțiilor de învățământ de stat este interzisă.