LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 (*republicată*) privind protejarea patrimoniului cultural național mobil*)

Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul unor cercetări sistematice cu scop arheologic ori geologic sau în cadrul unor cercetări arheologice de salvare ori având caracter preventiv, precum și cele descoperite întâmplător prin lucrări de orice natură, efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit dispozițiilor legale.

Din momentul descoperirii bunurile prevăzute la alin. (1) sunt supuse procedurii de clasare, în condițiile prezentei legi, și intră în administrarea instituției care finanțează sau coordonează cercetările; în cazul în care Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor constată că în instituția respectivă nu sunt îndeplinite condițiile corespunzătoare de conservare și securitate, aceasta va propune serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii în a cărui rază de activitate au fost descoperite bunurile arheologice în cauză alte instituții publice specializate din aceeași rază, care îndeplinesc condițiile corespunzătoare. Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va decide asupra instituției căreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective.

Cercetările arheologice sistematice, precum și cele preventive sau de salvare, efectuate de persoane juridice, sunt autorizate, coordonate și controlate de Comisia Națională de Arheologie și de Ministerul Culturii, potrivit legislației în domeniul protejării patrimoniului arheologic.

Persoanele fizice sau persoanele juridice neautorizate nu au dreptul de a efectua în siturile arheologice detecții și cercetări sau orice fel de alte intervenții care pot deteriora sau pot afecta aceste situri.

Cercetările arheologice efectuate pe terenurile proprietate privată aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau cultelor religioase se fac numai cu acordul proprietarului și, după caz, al șefului cultului.

În cazul în care proprietarul terenului nu își dă acordul pentru efectuarea cercetărilor arheologice, acestea vor putea fi autorizate de instanța judecătorească competentă, la cererea autorității publice sau a instituției publice, după caz, în subordinea căreia se află inițiatorul cercetărilor arheologice.

Proprietarul terenului este îndreptățit să solicite negocierea unui termen maxim pentru efectuarea lucrărilor și să primească despăgubiri, anterior începerii lucrărilor, de la autoritățile publice sau de la instituțiile publice în subordinea cărora se află inițiatorul cercetărilor arheologice, pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru orice alte prejudicii produse ca urmare a cercetărilor efectuate.

Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergențe, de către instanțele judecătorești competente.

Despăgubirile vor fi suportate din sumele prevăzute în bugetele instituțiilor publice, după caz, în subordinea cărora se află inițiatorul cercetărilor arheologice.

Emiterea certificatului privind eliberarea de sarcină arheologică a unui teren, precum și finanțarea cercetărilor arheologice preventive necesare, indiferent de regimul proprietății terenului, este obligatorie înaintea începerii oricăror lucrări care pot afecta situl și se realizează potrivit prevederilor legislației privitoare la protejarea patrimoniului arheologic.

Finanțarea cercetărilor arheologice pentru emiterea certificatului prevăzut la alin. (6) , cu privire la terenurile în care se găsesc bunuri arheologice, identificate prin investigații anterioare, este asigurată de beneficiarul lucrărilor.

Primarul este obligat să înștiințeze serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii, în termen de 72 de ore, cu privire la bunurile descoperite, luând totodată măsuri de pază și de conservare a acestora.

Primarul este obligat să predea bunurile astfel descoperite, în termen de 10 zile, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii.

Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condițiile prevăzute la alin. (1) , bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepțională, se poate acorda și o bonificație suplimentară de până la 15% din valoarea bunului.

Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabilește de experții acreditați ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii sau, după caz, de alți experți acreditați.

Recompensele și bonificația, stabilite potrivit alin. (4) și (5) , vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcție de subordonarea instituțiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite și vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.

În cazul în care autorul descoperirii nu primește recompensa în termenul stabilit la alin. (6) , acesta se poate adresa instanței judecătorești competente printr-o acțiune scutită de taxa judiciară de timbru.

Finanțarea activităților de descoperire, colectare, cercetare, expertizare, clasare, inventariere, depozitare, conservare, preparare, restaurare, protejare și punere în valoare a bunurilor culturale mobile clasate, indiferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale și de titularii dreptului de administrare, se poate face de Ministerul Culturii, Ministerul Educației Naționale, autoritățile administrației publice centrale și locale, Academia Română și de alte instituții publice, după caz, din venituri proprii și din alocații bugetare.

Alocațiile bugetare destinate activităților prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinații în bugetul Ministerului Culturii, al Ministerului Educației Naționale, în bugetele autorităților administrației publice centrale și locale, precum și în bugetele altor instituții publice.

Achiziționarea de bunuri culturale mobile pentru instituțiile publice specializate, în funcție de subordonarea acestora, se poate face din sumele prevăzute cu această destinație în bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale.

Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din următoarele surse

Cotele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se adaugă la prețurile de vânzare ale bunurilor respective.

Descoperirea, colectarea, cercetarea, expertizarea, clasarea, inventarierea, depozitarea, conservarea, prepararea, restaurarea, protejarea, achiziționarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil se realizează prin organisme și instituții specializate, care au competențe generale și speciale în domeniu, precum și prin persoane fizice sau juridice, în condițiile prezentei legi.

Persoanele fizice care nu dețin documente de atestare a calității de expert, emise de Ministerul Culturii, dar care sunt autorizate ca expert tehnic de alte autorități ale administrației publice centrale pot realiza expertize, în condițiile prezentei legi, numai în baza acreditării prealabile a acestora de către Ministerul Culturii.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este organismul științific consultativ în domeniu al Ministerului Culturii și este condusă de un președinte numit prin ordin al ministrului culturii dintre experții acreditați de Ministerul Culturii, cu autoritate recunoscută în domeniu.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este alcătuită din 21 de experți numiți de Ministerul Culturii, prin ordin al ministrului culturii, pentru un mandat de 2 ani fiecare, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată, propuși de

Activitatea Comisiei se desfășoară în plen, subcomisii și în cadrul unui birou executiv potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

Biroul executiv este format din președinte și cei 6 vicepreședinți, desemnați potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor poate delega atribuții privind clasarea, circulația, restaurarea bunurilor culturale mobile, precum și solicitări ale organelor de cercetare penală, instanțelor judecătorești către biroul executiv, prin regulamentul său de organizare și funcționare.

Funcționarea și atribuțiile biroului executiv se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al comisiei.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor își desfășoară activitatea pe baza unui regulament de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor se constituie din subcomisii pentru domeniile prevăzute la art. 3 , la care se adaugă o subcomisie pe domeniul conservare-restaurare.

Secretarul Comisiei și secretarii subcomisiilor sunt numiți din cadrul direcției de specialitate a Ministerului Culturii.

Subcomisiile funcționează conform regulamentului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, prevăzut la alin. (7) .

Președinții subcomisiilor sunt vicepreședinți ai Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Cheltuielile de finanțare a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor se efectuează din bugetul Ministerului Culturii. Pentru activitatea prestată membrii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor primesc o indemnizație lunară stabilită prin ordin al ministrului culturii, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările comisiei. Indemnizația lunară se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisiile se întrunesc și nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat.

Se înființează 8 comisii zonale ale muzeelor și colecțiilor, ca organisme științifice descentralizate ale Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Atribuțiile, numărul, teritoriul de competență, organizarea și funcționarea comisiilor zonale ale muzeelor și colecțiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Comisiile zonale ale muzeelor și colecțiilor au câte 7 membri, iar președinții acestora sunt membri ai Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Componența comisiilor zonale ale muzeelor și colecțiilor se aprobă prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Indemnizația lunară a membrilor comisiei zonale, pentru lunile în care Comisia lucrează, se stabilește prin ordin al ministrului culturii și nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei.

În vederea soluționării contestațiilor făcute de persoane fizice și juridice cu privire la actele administrative emise în baza propunerilor Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, Ministerul Culturii constituie comisii din 3-5 membri, experți acreditați și, după caz, juriști din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Culturii.

Membrii comisiilor de soluționare a contestațiilor nu pot fi membri ai Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Comisiile de soluționare a contestațiilor funcționează în baza unui regulament de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al ministrului culturii și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La nivelul județelor și al municipiului București funcționează serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Culturii, se reorganizează inspectoratele județene pentru cultură, prin comasare cu oficiile județene pentru patrimoniul cultural național, în servicii publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.

În înțelesul prezentului capitol, prin bun cultural se înțelege, după caz, bunul care face parte din: a) patrimoniul cultural național al României, fiind clasificat sau definit ca atare înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului național

În înțelesul prezentului capitol, colecțiile publice desemnează colecțiile care sunt proprietatea statelor membre ale Uniunii Europene, ale autorităților locale ori regionale din statele membre ale Uniunii Europene sau ale instituțiilor publice aflate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, instituții definite ca publice potrivit legislației respectivului stat al Uniunii Europene, aceste instituții fiind semnificativ finanțate ori în proprietatea statului respectiv sau în proprietatea autorităților locale ori regionale.

În înțelesul prezentului capitol, părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemnează, după caz

În înțelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitant se înțelege statul membru al cărui bun cultural a părăsit ilegal teritoriul său.

În înțelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitat se înțelege statul membru pe teritoriul căruia se găsește un bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

În înțelesul prezentului capitol, prin restituire se înțelege returnarea materială a bunului cultural pe teritoriul statului membru solicitant.

În înțelesul prezentului capitol, prin posesor se înțelege persoana care deține material bunul cultural în numele său.

În înțelesul prezentului capitol, prin deținător se înțelege persoana care deține material bunul cultural în numele altcuiva.

Dacă în cadrul unei urmăriri penale, efectuate în condițiile legii, sunt descoperite indicii că un bun cultural, care se găsește pe teritoriul statului român, a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție notifică statului interesat, în condițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Organul de urmărire penală solicită instanței să dispună transmiterea bunului cultural respectiv unei instituții specializate, în vederea conservării.

Orice stat membru al Uniunii Europene poate cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile Legii nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuarea de cercetări în vederea descoperii locului unde se află, precum și a posesorului sau deținătorului unui bun cultural determinat. Cererea trebuie să cuprindă date cu privire la descrierea bunului cultural care face obiectul cererii, precum și informații cu privire la localizarea efectivă sau prezumtivă a bunului cultural.

Dacă, în condițiile alin. (1) , bunul cultural este descoperit, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție notifică aceasta statului membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului, iar procurorul solicită instanței competente să dispună măsuri privind transmiterea bunului cultural respectiv unei instituții specializate, în vederea conservării, în condițiile Legii nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de 6 luni de la data comunicării notificării prevăzute la art. 62 alin. (1) și, după caz, la art. 63 alin. (2) .

Măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) și la art. 63 alin. (2) încetează dacă statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acțiunea în restituire în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoștință despre locul în care se află bunul cultural și despre identitatea posesorului sau detentorului, în condițiile prezentului capitol.

Autoritățile române competente vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni orice tentativă de a eluda procedura de restituire a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Autoritățile române competente vor acționa ca mediator între posesorul său, după caz, deținătorul bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene și statul solicitant, în vederea restituirii bunului cultural respectiv, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului statului solicitant de a iniția acțiune în instanță, în vederea restituirii bunului cultural.

Autoritățile române competente vor informa statul solicitant cu privire la inițierea procedurii de restituire, în condiții de siguranță, a bunului cultural respectiv. (6) Cooperarea și consultarea cu autoritățile centrale ale statelor membre se vor face și prin utilizarea modulului pentru bunuri culturale al Sistemului de informare al pieței interne, denumit în continuare I.M.I., instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei.

Schimbul de informații prin intermediul I.M

Acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel București împotriva posesorului sau detentorului bunului.

Acțiunea în restituire prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoțită de următoarele documente

Dacă la data la care este formulată acțiunea în restituire ieșirea de pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene reclamant nu mai prezintă caracter ilicit, acțiunea este respinsă ca fiind inadmisibilă.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, va prezenta Comisiei Europene, o dată la 5 ani, un raport privind acțiunile introduse cu privire la restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Acțiunea în restituire prevăzută la art. 65 alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat cunoștință despre locul în care se află bunul cultural și despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene.

În cazul bunurilor culturale care fac parte din colecțiile publice prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. c) , precum și pentru bunurile ecleziastice care, în statele membre ale Uniunii Europene, fac obiectul unei protecții speciale, în conformitate cu legile naționale, acțiunea în restituire se prescrie în termen de 75 de ani, cu excepția statelor membre ale Uniunii Europene în care acțiunea este imprescriptibilă sau în cazul acordurilor bilaterale încheiate de România cu statele membre ale Uniunii Europene, care stabilesc un termen mai mare de 75 de ani.

Curtea de Apel București hotărăște restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acțiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 60 și că părăsirea teritoriului național al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condițiile art. 61 .

În condițiile alin. (1) , instanța hotărăște acordarea unei despăgubiri echitabile posesorului bunului cultural, precum și instituției specializate care a efectuat măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) și la art. 63 alin. (2) , după caz. Acordarea despăgubirii posesorului este dispusă numai în cazul depunerii de către acesta a tuturor diligentelor cu ocazia achiziționării bunului cultural respectiv. (3) Sentința Curții de Apel București prin care se dispun restituirea bunului cultural și acordarea despăgubirilor prevăzute la alin. (2) poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 15 zile de la comunicare. Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca recursul de urgență.

Pentru a determina dacă posesorul a depus diligența necesară, se ține cont de toate circumstanțele achiziției, în special de documentația privind proveniența bunului, de autorizațiile de ieșire necesare în temeiul legislației statului membru solicitant, de natura părților, de prețul plătit, de eventuala consultare de către posesor a registrelor accesibile privind bunurile culturale furate și de orice informații pertinente pe care acesta ar fi putut să le obțină în mod rezonabil sau de orice alt demers pe care o persoană rezonabilă l-ar fi întreprins în aceleași circumstanțe.

În cazul admiterii recursului prevăzut la alin. (3) , Înalta Curte de Casație și Justiție, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond.

În caz de donație sau de succesiune, posesorul nu poate beneficia de un statut favorabil față de persoana de la care a achiziționat bunul cu acest titlu.

Plata despăgubirilor prevăzute la alin. (2) cade în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant, se efectuează în momentul remiterii materiale a bunului care a făcut obiectul acțiunii în restituire și trebuie să acopere, după caz

Ministerul Culturii și Identității Naționale ia măsuri pentru restituirea către statul reclamant a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul acestuia, în vederea efectuării de către statul reclamant a plății despăgubirilor acordate de instanța de judecată posesorului sau deținătorului de bună-credință, precum și instituției specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.

Cheltuielile ce decurg din executarea hotărârii judecătorești prin care se restituie bunul cultural cad în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant.

Dreptul statului membru al Uniunii Europene reclamant de a intra în posesia bunului cultural care face obiectul restituirii se prescrie în termen de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească prin care se dispune restituirea bunului respectiv a rămas definitivă și irevocabilă, dacă în acest termen statul membru reclamant nu plătește despăgubirile prevăzute la alin. (2) .

Ministerul Culturii poate cere oricărui stat, în condițiile legii, efectuarea de cercetări în vederea descoperirii locului unde se află, precum și a identificării posesorului sau deținătorului unui anume bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul României; cererea trebuie să cuprindă date cu privire la descrierea bunului cultural, precum și informații cu privire la localizarea prezumtivă a bunului cultural în cauză.

Acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul statului român poate fi introdusă de Ministerul Culturii.

Bunurile culturale care fac obiectul prezentului capitol sunt prevăzute la art. 60 .

Recuperarea bunului cultural astfel identificat în condițiile alin. (1) se realizează conform procedurilor legale convenite între părți.

Prevederile art. 61 se aplică în mod corespunzător bunurilor culturale mobile din România care fac obiectul prezentului capitol.

Înainte de a introduce acțiunea în restituire, Ministerul Culturii și Identității Naționale poate decide participarea la o procedură de arbitraj, în conformitate cu legislația internă a statului membru solicitat.

Ministerul Culturii ia măsuri pentru revenirea în țară a bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul statului român, precum și pentru efectuarea de către statul român a părții despăgubirilor acordate de instanța de judecată posesorului sau deținătorului bunului, precum și instituției specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.

Ministerul Culturii și Identității Naționale va notifica, inclusiv prin intermediul I.M.I., autorităților competente ale statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la recuperarea bunurilor culturale ce au părăsit ilegal teritoriul României.

Ministerul Culturii și Identității Naționale va utiliza I.M.I., după caz, pentru a difuza informații relevante privind bunurile culturale care au fost furate sau care au părăsit ilegal teritoriul României.

Constituie contravenții, dacă nu sunt săvârșite astfel încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, următoarele fapte

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-f) se sancționează cu amendă de la 4.000 lei la 20.000 lei.

Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. g)-r) se sancționează cu amendă de la 6.000 lei la 24.000 lei.

Amenzile contravenționale pot fi aplicate și persoanelor juridice.

Limitele amenzilor contravenționale se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 75 se fac de către specialiștii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii și împuterniciții Ministerului Culturii.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 75 alin. (1) lit. b) , c) , e) , h) , i) , p) și r) se fac și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Poliției Române cu competențe în domeniu.

La cerere, în funcție de situație, specialiștii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, împuterniciții Ministerului Culturii și agenții constatatori prevăzuți la alin. (2) își acordă asistență.

Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se soluționează de către instanța judecătorească în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

Prevederile prezentei legi, referitoare la contravenții, se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art. 28 și 29 .

Amenzile se fac venit la bugetul de stat.