LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 (*republicată*) privind protejarea patrimoniului cultural național mobil*)

Lucrările de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectuează numai de către conservatori și restauratori acreditați, respectiv de laboratoare sau ateliere autorizate, pe bază de contracte civile cu clauze specifice, care vor conține prevederi clare privind obligațiile conservatorului, restauratorului, laboratorului sau atelierului cu privire la condițiile de mediu în care sunt depozitate, procedura de restaurare/conservare, asigurarea pazei și protecției bunurilor culturale, precum și răspunderea părților.

Acreditarea conservatorilor și restauratorilor care efectuează lucrări de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se face de către Ministerul Culturii, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor și restauratorilor.

Pe baza acreditării obținute, Ministerul Culturii eliberează conservatorilor și restauratorilor certificate de liberă practică, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor și restauratorilor.

Laboratoarele și atelierele care efectuează lucrări de conservare și restaurare a bunurilor culturale mobile clasate funcționează pe baza unei autorizații eliberate de Ministerul Culturii, pe baza propunerii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, potrivit normelor privind autorizarea laboratoarelor și a atelierelor de conservare și restaurare.

În cazul comiterii de erori profesionale, constatate de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, Ministerul Culturii, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, suspendă pe termen de până la 2 ani acreditarea/autorizarea prevăzută la alin. (2) sau (4) . Ministerul Culturii ia măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a propunerilor Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, putând solicita acesteia o contraexpertiză, la cererea persoanelor în cauză.

Persoanele juridice de drept privat, proprietare ale laboratoarelor sau atelierelor autorizate, sunt obligate să afișeze la loc vizibil autorizația eliberată potrivit dispozițiilor alin. (4) .

Funcționarea în continuare a laboratoarelor de conservare și restaurare existente în cadrul instituțiilor publice specializate, precum și înființarea de noi astfel de laboratoare se aprobă de Ministerul Culturii, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Laboratoarele de conservare și restaurare, care funcționează în cadrul instituțiilor publice muzeale, pot efectua astfel de lucrări pentru alte instituții publice muzeale, pentru persoane fizice sau juridice de drept public ori privat, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege; în aceste cazuri solicitanții vor suporta cheltuielile legate de aceste lucrări, în condiții contractuale.

Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de forma de proprietate, care sunt în pericol iminent de distrugere sau degradare gravă, vor fi supuse operațiunilor de restaurare și conservare prin ordin al ministrului culturii, pe baza unui raport de expertiză aprobat de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor.

Operațiunile de restaurare și conservare astfel dispuse vor fi efectuate pe cheltuiala proprietarului.

Sumele utilizate de proprietari pentru operațiunile de restaurare și conservare dispuse în conformitate cu prevederile alin. (1) și cu cele prevăzute la art. 23 alin. (2) lit. a) sunt deductibile la calcularea impozitului pe venit sau profit, după caz.

În cazul în care proprietarul bunului cultural mobil clasat în tezaur este o persoană fizică, din a cărei declarație pe propria răspundere rezultă că nu are posibilități financiare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare și conservare, aceste operațiuni vor fi finanțate, parțial sau integral, de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, după caz, potrivit dispozițiilor prezentei legi. În cazul vânzării ulterioare a acestor bunuri culturale mobile, costurile operațiunilor de restaurare și conservare vor fi restituite de proprietarul-vânzător instituției finanțatoare.

Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător bunurilor cu valoare culturală realizate din metale prețioase ori conținând pietre prețioase sau semiprețioase, care se află în proprietatea, administrarea ori sunt deținute cu orice titlu de Banca Națională a României, de Monetăria Statului sau de celelalte bănci.

Persoanele juridice enumerate la alin. (1) sunt obligate să permită examinarea bunurilor de către experții anume desemnați de Ministerul Culturii, care vor propune, dacă este cazul, declanșarea procedurii de clasare.

Pentru organizarea unor expoziții sau realizarea unor proiecte culturale pe teritoriul național, instituțiile publice care dețin în administrare bunuri culturale mobile pot încheia cu alte instituții publice sau persoane fizice sau juridice de drept privat din țară contracte civile cu clauze specifice, care vor conține prevederi clare privind obligațiile organizatorului evenimentului cultural cu privire la asigurarea pazei și protecției, condițiile de mediu în care sunt depozitate/expuse bunurile culturale, precum și răspunderea părților.

Pentru organizarea unor expoziții sau pentru realizarea unor proiecte culturale pe teritoriul național, persoanele fizice și juridice de drept privat care au în proprietate bunuri culturale mobile clasate pot încheia contracte civile cu clauze specifice cu instituții publice sau persoane fizice sau juridice de drept privat, care vor conține obligațiile prevăzute la alin. (1) .

Bunurile culturale mobile clasate, deținute de cultele religioase recunoscute de lege, pot fi utilizate și puse în valoare în cadrul unor expoziții sau al unor proiecte culturale pe teritoriul național, pe bază de contracte civile care vor conține clauzele prevăzute la alin. (1) , cu aprobarea structurilor de conducere ale cultelor religioase, așa cum sunt definite de statutele sau codurile canonice proprii.

Organizatorul expoziției sau al proiectului cultural răspunde civil, material, disciplinar, contravențional sau penal de integritatea bunurilor, având obligația să ia toate măsurile necesare pentru înlăturarea oricărui risc, conform obligațiilor prevăzute în contractul încheiat potrivit dispozițiilor alin. (1)-(3) .

Pentru organizarea unor expoziții în străinătate sau realizarea unor proiecte culturale internaționale de către instituțiile publice muzeale aflate în subordinea Ministerului Culturii, măsurile privind organizarea acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în situația în care în organizarea expozițiilor sau a proiectelor culturale internaționale, pe lângă muzee, sunt implicate mai multe autorități ale administrației publice centrale.

Hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) stabilește autoritățile administrației publice centrale și instituțiile publice implicate, precum și atribuțiile și responsabilitățile acestora privind organizarea expoziției sau a proiectului cultural internațional, realizarea transportului internațional și asigurarea finanțării.

Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizați, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Autorizarea operatorilor economici prevăzuți la alin. (1) se face de Ministerul Culturii, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, cu respectarea normelor privind comerțul cu bunuri culturale mobile.

Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligați să afișeze la loc vizibil normele privind comerțul cu bunuri culturale mobile.

Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligați să dețină un registru în care să menționeze, corect și complet, numele și adresa ofertantului, descrierea și prețul fiecărui bun. Informațiile conținute în registru au caracter confidențial.

Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile au obligația de a înștiința în scris, în termen de 5 zile de la data ofertei, serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii despre existența unor bunuri susceptibile de a fi clasate.

Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile au obligația ca în termen de 5 zile să informeze în scris proprietarul bunului cu privire la posibilitatea de declanșare a procedurii de clasare.

Operatorii economici autorizați să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligați ca, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, să comunice în scris serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii, în a cărui rază teritorială își au sediul, punerea acestora în vânzare, precum și, după caz, să transmită un exemplar al catalogului editat în scopul organizării unei licitații publice, indiferent dacă bunurile scoase la licitație sunt sau nu sunt clasate în patrimoniul cultural național mobil.

Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condițiile exercitării dreptului de preempțiune de către statul român, prin Ministerul Culturii, și cu respectarea dispozițiilor art. 35 alin. (7) .

Serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii sunt obligate să transmită Ministerului Culturii, în termen de 3 zile de la primirea comunicării scrise a operatorului economic autorizat, înregistrarea privind punerea în vânzare a unui bun cultural mobil clasat în tezaur.

Termenul de exercitare a dreptului de preempțiune al statului este de maximum 30 de zile, calculat de la data înregistrării comunicării prevăzute la alin. (2) , iar valoarea de achiziționare este cea negociată cu vânzătorul sau cu operatorul economic autorizat ori cea rezultată din licitația publică.

Ministerul Culturii va prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării dreptului de preempțiune.

Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) atrage nulitatea absolută a vânzării.

Scoaterea în afara teritoriului României a bunurilor culturale mobile poate fi în afara teritoriului Uniunii Europene sau în interiorul Uniunii Europene și constituie operațiune de export, care poate fi temporar sau definitiv.

Exportul temporar sau definitiv al bunurilor culturale mobile se efectuează numai pe baza certificatului de export.

Certificatul de export se eliberează la cererea scrisă a titularului dreptului de proprietate ori a mandatarului acestuia, respectiv a titularului dreptului de administrare asupra bunurilor culturale mobile care fac obiectul exportului.

Certificatul de export pentru bunurile culturale mobile va fi emis de către Ministerul Culturii direct sau prin serviciile sale publice deconcentrate, potrivit Normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile.

Exportul temporar pentru bunurile culturale mobile clasate, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, se realizează pe baza propunerii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor și va fi aprobat de ministrul culturii.

În vederea obținerii certificatului de export conform alin. (4) și (5) , titularii dreptului de proprietate, mandatarii acestora, respectiv titularii dreptului de administrare vor depune la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Culturii sau la serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, după caz, o cerere motivată, însoțită de documentația prevăzută în cadrul Normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile, cu cel puțin 45 de zile înainte de data estimată pentru scoaterea din țară a bunurilor culturale.

Certificatele de export se eliberează în termen de maximum 30 de zile de la data depunerii documentației complete.

Exportul temporar sau definitiv, pe orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obținut certificatul de export eliberat în condițiile legii sau nerevenirea acestora în țară la data expirării perioadei pentru care s-a acordat certificatul de export temporar constituie operațiune de export ilegal.

Certificatele de export definitiv au termen de valabilitate 6 luni de la emitere și pot fi folosite exclusiv pentru țara pentru care s-a făcut solicitarea.

Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea instituțiilor publice, se exportă numai temporar și numai pentru organizarea unor expoziții în străinătate, pentru investigații științifice de laborator, restaurare, expertizare sau pentru utilizarea lor în cadrul unor proiecte culturale, conform specificului bunului cultural mobil, cu condiția ca bunurile să fie asigurate pentru toate riscurile: perete la perete, pe toată perioada contractului civil cu clauze specifice, plus un minimum de 5 zile după data revenirii la sediul instituției publice titulare a dreptului de administrare.

În vederea realizării operațiunilor prevăzute la alin. (1) , instituțiile publice care dețin în administrare bunurile culturale mobile clasate vor încheia cu persoana juridică străină care realizează respectivele activități contracte civile cu clauze specifice, care vor conține prevederi clare privind obligațiile respectivei entități cu privire la asigurarea pazei și protecției, condițiile de mediu în care sunt depozitate/expuse/utilizate bunurile culturale, precum și răspunderea părților.

Bunurile culturale mobile clasate în categoria Tezaur, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar pentru organizarea unor expoziții în străinătate, pentru investigații științifice de laborator, restaurare, expertizare sau pentru utilizarea lor în cadrul unor proiecte culturale conform specificului bunului cultural mobil, pe bază de contracte civile cu clauze specifice conținând prevederi similare celor prevăzute la alin. (2) .

Bunurile culturale mobile neclasate se pot exporta definitiv, cu excepția celor aflate în proprietate publică, sau temporar, după caz, dacă în urma expertizării efectuate conform prevederilor art. 12 s-a stabilit că nu sunt susceptibile de a fi clasate, potrivit prezentei legi.

Bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale, cu valoare și semnificație comparabile, care pot constitui unicate sau rarități pentru patrimoniul muzeal din România.

Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin ordin al ministrului culturii, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Bunul cultural obținut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.

Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (1) , bunurile culturale mobile clasate în fond, aflate în domeniul privat al statului, respectiv al județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeași importanță și semnificație culturală și numai în cazuri cu totul excepționale, în care prevalează interesul istoric, științific ori cultural.

Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin hotărâre a Guvernului, respectiv a consiliului județean sau local, după caz, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Bunul cultural obținut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.

În cazul cererii de export temporar sau definitiv al unui bun cultural mobil neclasat termenele prevăzute la art. 12 alin. (2) și la art. 14 alin. (1) , cumulate, se reduc la 30 de zile.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este obligată să se pronunțe, în legătură cu clasarea bunului cultural mobil, în termen de 30 de zile de la data declanșării procedurii de clasare.

Persoanele fizice sau juridice de drept privat, proprietare ale bunurilor culturale mobile clasate, au obligația de a anunța în scris serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii în termen de 15 zile de la data transferării unui astfel de bun în proprietatea altei persoane, precum și de la data instituirii unui drept real asupra unui astfel de bun.

În cazul pierderii sau al furtului bunurilor culturale mobile clasate, proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum și deținătorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligația de a anunța, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare, organul de poliție din raza teritorială.

În cazurile prevăzute la alin. (2) , precum și în cazul distrugerii totale sau parțiale a bunurilor culturale mobile clasate proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum și deținătorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligația de a anunța în scris serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii în termen de 3 zile de la constatare.

După înregistrarea comunicării prevăzute la alin. (3) serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii vor anunța imediat, în scris, organele de poliție din raza teritorială.

Succesorii rezervatari sunt scutiți de taxele succesorale pentru bunurile culturale mobile clasate care fac parte din masa succesorală.

În cazul celorlalți succesori, aceștia pot ceda, în contul taxelor succesorale, astfel de bunuri, care intră în proprietatea publică și sunt date, potrivit legii, în administrarea instituțiilor publice specializate, cu consultarea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Donațiile sau legatele privind bunuri culturale mobile clasate, efectuate în favoarea statului, unităților administrativ-teritoriale sau cultelor religioase, sunt scutite de orice taxe.

Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietate publică, ce sunt scoase din funcțiune, pot fi valorificate de persoanele juridice de drept public deținătoare, numai prin transmiterea cu titlu gratuit Ministerului Culturii, pentru a fi repartizate instituțiilor publice specializate.

Destructurarea, dezmembrarea sau, după caz, fragmentarea bunurilor prevăzute la alin. (1) , în vederea scoaterii lor din funcțiune, este interzisă.

Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul unor cercetări sistematice cu scop arheologic ori geologic sau în cadrul unor cercetări arheologice de salvare ori având caracter preventiv, precum și cele descoperite întâmplător prin lucrări de orice natură, efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietății publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituția României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit dispozițiilor legale.

Din momentul descoperirii bunurile prevăzute la alin. (1) sunt supuse procedurii de clasare, în condițiile prezentei legi, și intră în administrarea instituției care finanțează sau coordonează cercetările; în cazul în care Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor constată că în instituția respectivă nu sunt îndeplinite condițiile corespunzătoare de conservare și securitate, aceasta va propune serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii în a cărui rază de activitate au fost descoperite bunurile arheologice în cauză alte instituții publice specializate din aceeași rază, care îndeplinesc condițiile corespunzătoare. Serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii va decide asupra instituției căreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective.

Cercetările arheologice sistematice, precum și cele preventive sau de salvare, efectuate de persoane juridice, sunt autorizate, coordonate și controlate de Comisia Națională de Arheologie și de Ministerul Culturii, potrivit legislației în domeniul protejării patrimoniului arheologic.

Persoanele fizice sau persoanele juridice neautorizate nu au dreptul de a efectua în siturile arheologice detecții și cercetări sau orice fel de alte intervenții care pot deteriora sau pot afecta aceste situri.

Cercetările arheologice efectuate pe terenurile proprietate privată aparținând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau cultelor religioase se fac numai cu acordul proprietarului și, după caz, al șefului cultului.

În cazul în care proprietarul terenului nu își dă acordul pentru efectuarea cercetărilor arheologice, acestea vor putea fi autorizate de instanța judecătorească competentă, la cererea autorității publice sau a instituției publice, după caz, în subordinea căreia se află inițiatorul cercetărilor arheologice.

Proprietarul terenului este îndreptățit să solicite negocierea unui termen maxim pentru efectuarea lucrărilor și să primească despăgubiri, anterior începerii lucrărilor, de la autoritățile publice sau de la instituțiile publice în subordinea cărora se află inițiatorul cercetărilor arheologice, pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru orice alte prejudicii produse ca urmare a cercetărilor efectuate.

Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergențe, de către instanțele judecătorești competente.

Despăgubirile vor fi suportate din sumele prevăzute în bugetele instituțiilor publice, după caz, în subordinea cărora se află inițiatorul cercetărilor arheologice.

Emiterea certificatului privind eliberarea de sarcină arheologică a unui teren, precum și finanțarea cercetărilor arheologice preventive necesare, indiferent de regimul proprietății terenului, este obligatorie înaintea începerii oricăror lucrări care pot afecta situl și se realizează potrivit prevederilor legislației privitoare la protejarea patrimoniului arheologic.

Finanțarea cercetărilor arheologice pentru emiterea certificatului prevăzut la alin. (6) , cu privire la terenurile în care se găsesc bunuri arheologice, identificate prin investigații anterioare, este asigurată de beneficiarul lucrărilor.

Persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria celor prevăzute la art. 46 alin. (1) sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea.

Primarul este obligat să înștiințeze serviciul public deconcentrat al Ministerului Culturii, în termen de 72 de ore, cu privire la bunurile descoperite, luând totodată măsuri de pază și de conservare a acestora.

Primarul este obligat să predea bunurile astfel descoperite, în termen de 10 zile, serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii.

Autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat, în condițiile prevăzute la alin. (1) , bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar, în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepțională, se poate acorda și o bonificație suplimentară de până la 15% din valoarea bunului.

Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabilește de experții acreditați ai serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii sau, după caz, de alți experți acreditați.

Recompensele și bonificația, stabilite potrivit alin. (4) și (5) , vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcție de subordonarea instituțiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite și vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.

În cazul în care autorul descoperirii nu primește recompensa în termenul stabilit la alin. (6) , acesta se poate adresa instanței judecătorești competente printr-o acțiune scutită de taxa judiciară de timbru.

Finanțarea activităților de descoperire, colectare, cercetare, expertizare, clasare, inventariere, depozitare, conservare, preparare, restaurare, protejare și punere în valoare a bunurilor culturale mobile clasate, indiferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale și de titularii dreptului de administrare, se poate face de Ministerul Culturii, Ministerul Educației Naționale, autoritățile administrației publice centrale și locale, Academia Română și de alte instituții publice, după caz, din venituri proprii și din alocații bugetare.

Alocațiile bugetare destinate activităților prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinații în bugetul Ministerului Culturii, al Ministerului Educației Naționale, în bugetele autorităților administrației publice centrale și locale, precum și în bugetele altor instituții publice.

Achiziționarea de bunuri culturale mobile pentru instituțiile publice specializate, în funcție de subordonarea acestora, se poate face din sumele prevăzute cu această destinație în bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale.

Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din următoarele surse

Cotele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) se adaugă la prețurile de vânzare ale bunurilor respective.

Descoperirea, colectarea, cercetarea, expertizarea, clasarea, inventarierea, depozitarea, conservarea, prepararea, restaurarea, protejarea, achiziționarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil se realizează prin organisme și instituții specializate, care au competențe generale și speciale în domeniu, precum și prin persoane fizice sau juridice, în condițiile prezentei legi.

Persoanele fizice care nu dețin documente de atestare a calității de expert, emise de Ministerul Culturii, dar care sunt autorizate ca expert tehnic de alte autorități ale administrației publice centrale pot realiza expertize, în condițiile prezentei legi, numai în baza acreditării prealabile a acestora de către Ministerul Culturii.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este organismul științific consultativ în domeniu al Ministerului Culturii și este condusă de un președinte numit prin ordin al ministrului culturii dintre experții acreditați de Ministerul Culturii, cu autoritate recunoscută în domeniu.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor este alcătuită din 21 de experți numiți de Ministerul Culturii, prin ordin al ministrului culturii, pentru un mandat de 2 ani fiecare, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată, propuși de

Activitatea Comisiei se desfășoară în plen, subcomisii și în cadrul unui birou executiv potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

Biroul executiv este format din președinte și cei 6 vicepreședinți, desemnați potrivit regulamentului de organizare și funcționare.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor poate delega atribuții privind clasarea, circulația, restaurarea bunurilor culturale mobile, precum și solicitări ale organelor de cercetare penală, instanțelor judecătorești către biroul executiv, prin regulamentul său de organizare și funcționare.

Funcționarea și atribuțiile biroului executiv se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare al comisiei.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor își desfășoară activitatea pe baza unui regulament de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor se constituie din subcomisii pentru domeniile prevăzute la art. 3 , la care se adaugă o subcomisie pe domeniul conservare-restaurare.

Secretarul Comisiei și secretarii subcomisiilor sunt numiți din cadrul direcției de specialitate a Ministerului Culturii.

Subcomisiile funcționează conform regulamentului Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, prevăzut la alin. (7) .

Președinții subcomisiilor sunt vicepreședinți ai Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Cheltuielile de finanțare a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor se efectuează din bugetul Ministerului Culturii. Pentru activitatea prestată membrii Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor primesc o indemnizație lunară stabilită prin ordin al ministrului culturii, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările comisiei. Indemnizația lunară se acordă pentru activitatea prestată în lunile în care comisiile se întrunesc și nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat.

Se înființează 8 comisii zonale ale muzeelor și colecțiilor, ca organisme științifice descentralizate ale Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Atribuțiile, numărul, teritoriul de competență, organizarea și funcționarea comisiilor zonale ale muzeelor și colecțiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Comisiile zonale ale muzeelor și colecțiilor au câte 7 membri, iar președinții acestora sunt membri ai Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Componența comisiilor zonale ale muzeelor și colecțiilor se aprobă prin ordin al ministrului culturii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Indemnizația lunară a membrilor comisiei zonale, pentru lunile în care Comisia lucrează, se stabilește prin ordin al ministrului culturii și nu poate depăși 10% din indemnizația lunară a unui secretar de stat, la care se adaugă decontarea cheltuielilor de participare la lucrările Comisiei.

În vederea soluționării contestațiilor făcute de persoane fizice și juridice cu privire la actele administrative emise în baza propunerilor Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, Ministerul Culturii constituie comisii din 3-5 membri, experți acreditați și, după caz, juriști din cadrul direcției de specialitate din Ministerul Culturii.

Membrii comisiilor de soluționare a contestațiilor nu pot fi membri ai Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Comisiile de soluționare a contestațiilor funcționează în baza unui regulament de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al ministrului culturii și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

La nivelul județelor și al municipiului București funcționează serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.

În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Culturii, se reorganizează inspectoratele județene pentru cultură, prin comasare cu oficiile județene pentru patrimoniul cultural național, în servicii publice deconcentrate ale Ministerului Culturii.

În înțelesul prezentului capitol, prin bun cultural se înțelege, după caz, bunul care face parte din: a) patrimoniul cultural național al României, fiind clasificat sau definit ca atare înainte ori după părăsirea ilegală a teritoriului național

În înțelesul prezentului capitol, colecțiile publice desemnează colecțiile care sunt proprietatea statelor membre ale Uniunii Europene, ale autorităților locale ori regionale din statele membre ale Uniunii Europene sau ale instituțiilor publice aflate pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, instituții definite ca publice potrivit legislației respectivului stat al Uniunii Europene, aceste instituții fiind semnificativ finanțate ori în proprietatea statului respectiv sau în proprietatea autorităților locale ori regionale.

În înțelesul prezentului capitol, părăsirea ilegală a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemnează, după caz

În înțelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitant se înțelege statul membru al cărui bun cultural a părăsit ilegal teritoriul său.

În înțelesul prezentului capitol, prin stat membru solicitat se înțelege statul membru pe teritoriul căruia se găsește un bun cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui alt stat membru.

În înțelesul prezentului capitol, prin restituire se înțelege returnarea materială a bunului cultural pe teritoriul statului membru solicitant.

În înțelesul prezentului capitol, prin posesor se înțelege persoana care deține material bunul cultural în numele său.

În înțelesul prezentului capitol, prin deținător se înțelege persoana care deține material bunul cultural în numele altcuiva.

Dacă în cadrul unei urmăriri penale, efectuate în condițiile legii, sunt descoperite indicii că un bun cultural, care se găsește pe teritoriul statului român, a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție notifică statului interesat, în condițiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Organul de urmărire penală solicită instanței să dispună transmiterea bunului cultural respectiv unei instituții specializate, în vederea conservării.

Orice stat membru al Uniunii Europene poate cere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile Legii nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, efectuarea de cercetări în vederea descoperii locului unde se află, precum și a posesorului sau deținătorului unui bun cultural determinat. Cererea trebuie să cuprindă date cu privire la descrierea bunului cultural care face obiectul cererii, precum și informații cu privire la localizarea efectivă sau prezumtivă a bunului cultural.

Dacă, în condițiile alin. (1) , bunul cultural este descoperit, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție notifică aceasta statului membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului, iar procurorul solicită instanței competente să dispună măsuri privind transmiterea bunului cultural respectiv unei instituții specializate, în vederea conservării, în condițiile Legii nr. 302/2004 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de 6 luni de la data comunicării notificării prevăzute la art. 62 alin. (1) și, după caz, la art. 63 alin. (2) .

Măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) și la art. 63 alin. (2) încetează dacă statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acțiunea în restituire în termen de 3 ani de la data la care a luat cunoștință despre locul în care se află bunul cultural și despre identitatea posesorului sau detentorului, în condițiile prezentului capitol.

Autoritățile române competente vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni orice tentativă de a eluda procedura de restituire a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Autoritățile române competente vor acționa ca mediator între posesorul său, după caz, deținătorul bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene și statul solicitant, în vederea restituirii bunului cultural respectiv, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului statului solicitant de a iniția acțiune în instanță, în vederea restituirii bunului cultural.

Autoritățile române competente vor informa statul solicitant cu privire la inițierea procedurii de restituire, în condiții de siguranță, a bunului cultural respectiv. (6) Cooperarea și consultarea cu autoritățile centrale ale statelor membre se vor face și prin utilizarea modulului pentru bunuri culturale al Sistemului de informare al pieței interne, denumit în continuare I.M.I., instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1.024/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei.

Schimbul de informații prin intermediul I.M

Acțiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel București împotriva posesorului sau detentorului bunului.

Acțiunea în restituire prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoțită de următoarele documente

Dacă la data la care este formulată acțiunea în restituire ieșirea de pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene reclamant nu mai prezintă caracter ilicit, acțiunea este respinsă ca fiind inadmisibilă.

Guvernul României, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, va prezenta Comisiei Europene, o dată la 5 ani, un raport privind acțiunile introduse cu privire la restituirea bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene.

Acțiunea în restituire prevăzută la art. 65 alin. (1) se prescrie în termen de 3 ani de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat cunoștință despre locul în care se află bunul cultural și despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene.

În cazul bunurilor culturale care fac parte din colecțiile publice prevăzute la art. 60 alin. (1) lit. c) , precum și pentru bunurile ecleziastice care, în statele membre ale Uniunii Europene, fac obiectul unei protecții speciale, în conformitate cu legile naționale, acțiunea în restituire se prescrie în termen de 75 de ani, cu excepția statelor membre ale Uniunii Europene în care acțiunea este imprescriptibilă sau în cazul acordurilor bilaterale încheiate de România cu statele membre ale Uniunii Europene, care stabilesc un termen mai mare de 75 de ani.

Curtea de Apel București hotărăște restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit că bunul care face obiectul acțiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 60 și că părăsirea teritoriului național al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condițiile art. 61 .

În condițiile alin. (1) , instanța hotărăște acordarea unei despăgubiri echitabile posesorului bunului cultural, precum și instituției specializate care a efectuat măsurile de conservare prevăzute la art. 62 alin. (2) și la art. 63 alin. (2) , după caz. Acordarea despăgubirii posesorului este dispusă numai în cazul depunerii de către acesta a tuturor diligentelor cu ocazia achiziționării bunului cultural respectiv. (3) Sentința Curții de Apel București prin care se dispun restituirea bunului cultural și acordarea despăgubirilor prevăzute la alin. (2) poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție în termen de 15 zile de la comunicare. Înalta Curte de Casație și Justiție va judeca recursul de urgență.

Pentru a determina dacă posesorul a depus diligența necesară, se ține cont de toate circumstanțele achiziției, în special de documentația privind proveniența bunului, de autorizațiile de ieșire necesare în temeiul legislației statului membru solicitant, de natura părților, de prețul plătit, de eventuala consultare de către posesor a registrelor accesibile privind bunurile culturale furate și de orice informații pertinente pe care acesta ar fi putut să le obțină în mod rezonabil sau de orice alt demers pe care o persoană rezonabilă l-ar fi întreprins în aceleași circumstanțe.

În cazul admiterii recursului prevăzut la alin. (3) , Înalta Curte de Casație și Justiție, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond.

În caz de donație sau de succesiune, posesorul nu poate beneficia de un statut favorabil față de persoana de la care a achiziționat bunul cu acest titlu.

Plata despăgubirilor prevăzute la alin. (2) cade în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant, se efectuează în momentul remiterii materiale a bunului care a făcut obiectul acțiunii în restituire și trebuie să acopere, după caz

Ministerul Culturii și Identității Naționale ia măsuri pentru restituirea către statul reclamant a bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul acestuia, în vederea efectuării de către statul reclamant a plății despăgubirilor acordate de instanța de judecată posesorului sau deținătorului de bună-credință, precum și instituției specializate care a efectuat cheltuielile privind conservarea bunului cultural.

Cheltuielile ce decurg din executarea hotărârii judecătorești prin care se restituie bunul cultural cad în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant.

Dreptul statului membru al Uniunii Europene reclamant de a intra în posesia bunului cultural care face obiectul restituirii se prescrie în termen de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească prin care se dispune restituirea bunului respectiv a rămas definitivă și irevocabilă, dacă în acest termen statul membru reclamant nu plătește despăgubirile prevăzute la alin. (2) .