LEGE nr. 173 din 10 octombrie 2008 (*actualizată*) privind intervențiile active în atmosferă (actualizată până la data de 23 octombrie 2014*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Activitățile experimentale în domeniul activității sunt activități de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică.
Activitățile experimentale ale administrației se desfășoară în mod obligatoriu pe bază de programe de experimentare, pe baza unor teme de cercetare științifică elaborate de administrație, în colaborare cu instituții române sau străine din domeniu, în scopul dezvoltării tehnologiilor, perfecționării metodologiilor de evaluare a efectelor și a riscurilor activității, precum și ca activitate preliminară de exploatare.
Activitățile experimentale de tipul celor menționate la art. 35 se prevăd în mod obligatoriu în program.
Introducerea în dotare a mijloacelor tehnice pentru intervenții active, achiziționate din producția internă sau din străinătate, parcurge în mod obligatoriu etapa de activitate experimentală pentru confirmarea calității acestora și evaluarea efectelor și a riscurilor lor de utilizare.
Achiziționarea mijloacelor tehnice este condiționată în mod obligatoriu de furnizarea documentațiilor de utilizare, cu descrierea tehnologiei de intervenții active în atmosferă și cu aprecieri privind riscurile utilizării acestora.
Utilizarea agenților activi de tip nou în domeniu este permisă numai prin prezentarea buletinelor de analize, care să confirme conformitatea cu normele ecologice și compatibilitatea acestora, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
Buletinele de analiză se emit de laboratoare autorizate internațional sau de laboratoare naționale acreditate metrologic pentru aceste tipuri de agenți.
Activitățile experimentale trebuie să fie desfășurate, în mod obligatoriu, cu amploare graduală în cadrul experimentelor științifice, parcurgând etapele: simulare în laborator, experiment local de mică amploare și experiment științific cu obiectiv funcțional.
Omologarea tehnologiei rezultate se face după procedura utilizată la omologarea unităților din sistem, cu concluzii privind evaluarea efectelor și a riscurilor acestor activități.
Programul experimental cu obiectiv funcțional va fi avizat de administrație, de consiliul consultativ al acesteia și de proiectantul general al sistemului și se aprobă în conformitate cu procedura programului de omologare a unităților.
Administrația înștiințează autoritățile publice locale privind experimentele științifice cu obiectiv funcțional și solicită sprijinul acestora, menționat în mod expres în documentele privind experimentarea.
Autoritățile publice locale sunt obligate să acorde sprijin administrației în domeniul lor de competență.
Capitolul III
Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor ------------ *) NOTA CTCE: Conform art. 7, Cap. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 30 iunie 2010 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 2 iulie 2010, în tot cuprinsul Legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, orice referire la Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor se consideră a fi făcută la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Conform alin. (2) al art. 12 din LEGEA nr. 139 din 15 octombrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 20 octombrie 2014, în tot cuprinsul Legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, cu modificările ulterioare, orice referire la "Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor" se consideră a fi făcută la "Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor"
În scopul realizării obiectivelor prezentei legi, se înființează Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor(administrația) prin preluarea patrimoniului creat și a activităților desfășurate în cadrul programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor. ------------ *) NOTA CTCE: Conform art. 7, Cap. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 30 iunie 2010 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 2 iulie 2010, în tot cuprinsul Legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 21 octombrie 2008, orice referire la Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor se consideră a fi făcută la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Conform alin. (2) al art. 12 din LEGEA nr. 139 din 15 octombrie 2014 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 20 octombrie 2014, în tot cuprinsul Legii nr. 173/2008 privind intervențiile active în atmosferă, cu modificările ulterioare, orice referire la "Administrația Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor" se consideră a fi făcută la "Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor".
Predarea-preluarea patrimoniului, a contractelor și a obligațiilor se face pe bază de protocol încheiat între actualii deținători ai bunurilor, în calitate de predător, și administrația, în calitate de primitor.
În calitate de autoritate publică centrală, administrația este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aflată în subordinea acestuia, care răspunde de domeniul intervențiilor active în atmosferă.
Sediul central al administrației este în municipiul București, bd. Carol I nr. 17, sectorul 3.
Administrația își desfășoară activitatea potrivit legii și în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare, care se aprobă odată cu normele de aplicare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului.
Administrația are în structura sa centre zonale de coordonare cu statut de sucursale, unități de combatere a căderilor de grindină, unități de creștere a precipitațiilor, grupuri de combatere independente, alte unități din domeniu, precum și unități ce se vor constitui ca urmare a progresului tehnico-științific. Structura administrației este prezentată în anexa nr. 3.
Modificările ulterioare în structură se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Structura trebuie să corespundă programului aprobat potrivit art. 17 alin. (2).
Domeniul de competență al administrației îl reprezintă asigurarea dezvoltării și funcționării sistemului, asigurarea și controlul în domeniul intervențiilor active în atmosferă, precum și organizarea colaborării internaționale în domeniu.
Administrația se înființează pentru administrarea, implementarea, dezvoltarea, exploatarea sistemului, controlul funcționării acestuia, precum și pentru organizarea colaborării internaționale în domeniu.
Pentru realizarea scopului său, administrația desfășoară următoarele activități
elaborează și supune spre aprobare programul, etapele anuale ale acestuia și strategiile de dezvoltare în domeniu
elaborează și supune spre aprobare actele normative necesare desfășurării activității
asigură coordonarea activității cu activitățile de meteorologie, hidrologie, siguranța spațiului aerian și protecția populației și a economiei față de fenomenele meteorologice periculoase sau dăunătoare
planifică activitățile de exploatare, întreținere și reparații ale sistemului
prestează servicii de intervenții active în atmosferă, direct sau prin intermediul operatorilor economici, operatori ai sistemului
coordonează activitatea de cercetare în domeniul intervențiilor active în atmosferă și supune spre aprobare programe de experimentări științifice
asigură instruirea personalului agenților operatori ai sistemului și atestă capacitatea acestora de a desfășura activități de intervenții active în atmosferă
elaborează proiecte de acte normative privind selecția, atestarea și reatestarea operatorilor economici, operatori ai sistemului, asigurarea securității spațiului aerian pe durata realizării activităților de intervenții active în atmosferă, înființarea și darea în exploatare a zonelor de comparație
monitorizează pericolele și riscurile specifice, precum și efectele negative ale acestora din zonele de protecție a unităților din structură, prin asigurarea funcțiilor de sprijin pentru gestionarea riscurilor naturale: grindină, tornade locale, secetă severă, îngheț, ceață densă locală și avalanșe
elaborează proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al administrației și îl supune spre aprobare Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
organizează și coordonează sistemul național de formare și pregătire profesională în domeniul intervențiilor active în atmosferă, în colaborare cu Administrația Națională de Meteorologie, potrivit legii
acordă licențe, controlează activitatea operatorilor sistemului și supraveghează activitățile de intervenții active în atmosferă desfășurate de aceștia
organizează atestarea mijloacelor tehnice și a tehnologiilor utilizate în activitate
organizează, dotează și dă în folosință unor organizații neguvernamentale abilitate zonele de comparație
constituie, actualizează sistematic și administrează baza de date pentru intervenții active în atmosferă
asigură participarea beneficiarilor, asigurătorilor și a organizațiilor științifice din domeniu la stabilirea strategiei de dezvoltare
asigură inspecția în domeniul activității
organizează activitatea de raportare a activităților de intervenții active în atmosferă către Organizația Meteorologică Mondială și alte organisme internaționale
coordonează activitățile transfrontaliere de intervenții active în atmosferă; ș) participă, alături de Ministerul Afacerilor Externe, la încheierea de acorduri, tratate și convenții în domeniul intervențiilor active în atmosferă
coordonează activitatea de cooperare tehnico-științifică cu organismele naționale și internaționale sau cu ale altor țări în domeniu; ț) asigură, în timp util, informarea populației și a mass-mediei privind activitățile specifice domeniului de activitate
alte activități adiacente obiectului său de activitate.
Activitatea administrației se finanțează după cum urmează
de la bugetul de stat, pentru cheltuielile de personal și de întreținere, atestare, reatestare, școlarizare, cercetare-dezvoltare, monitorizare activități, expertize, taxe, relații internaționale, operații de branding etc., potrivit legii
de la bugetul de stat, din surse atrase și proprii pentru program, conform celor menționate în cuprinsul prezentei legi
din alte surse, conform prevederilor prezentei legi.
Alocarea fondurilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor cheltuieli necesare desfășurării activității se face potrivit normelor metodologice, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Bugetul de venituri și cheltuieli se aprobă de coordonatorul administrației.
Administrația poate prevedea cheltuieli social-culturale și sportive, precum și sponsorizări, potrivit legii.
Evidența activității operaționale și/sau experimentale a administrației și a unităților din structură, desfășurată potrivit programului, constituie bază justificativă de cheltuieli a acesteia, documente opozabile în acțiuni care privesc activitatea, alături de alte documente ce se întocmesc potrivit legii.
Nomenclatorul și modelul documentelor de activitate operațională se aprobă odată cu normele de aplicare a prezentei legi.
Patrimoniul administrației se constituie din patrimoniul preluat la înființare și cel realizat prin implementarea și dezvoltarea sistemului.
Patrimoniul propriu aparține domeniului privat al statului și constă în: clădiri, utilaje, instalații, mijloace de transport de uz general.
Patrimoniul aparține domeniului public al statului, asupra căruia exercită un drept de administrare, care constă din infrastructura de intervenții active în atmosferă.
Bunurile aflate în domeniul public al statului care constituie infrastructura de intervenții active în atmosferă sunt prevăzute în anexa nr. 4.
Conducerea administrației se asigură de către un președinte cu rang de director general și un vicepreședinte cu rang de director general adjunct, numiți prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale. Funcția de director general este funcție militară.
Componenta și atribuțiile conducerii administrației se aprobă odată cu normele de aplicare a prezentei legi.
Structura organizatorică a administrației și a unităților din subordine se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Președintele conduce activitatea administrației și o reprezintă în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, cu alte persoane juridice și fizice, precum și în justiție. În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite decizii.
Președintele este ordonator secundar de credite și gestionează fondurile publice alocate.
Personalul administrației este stabilit prin statul de funcții, numărul acestuia aprobându-se prin regulamentul de organizare și funcționare a acesteia, potrivit prezentei legi.
Personalul administrației se constituie prin preluarea personalului implicat direct în program din structura Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a unităților din subordinea acestuia, a proiectantului general al sistemului și se completează cu specialiști din diverse domenii, potrivit prevederilor prezentei legi și statului de funcții.
Personalul implicat în program și preluat de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală își desfășoară activitatea la sediile acestora, până la punerea în funcțiune a unității teritoriale componente a sistemului.
Personalul din cadrul administrației este format din funcționari publici și personal contractual, cu activitate specială. Salarizarea personalului administrației este similară salarizării personalului din aparatul central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sporurile speciale se acordă potrivit celor practicate în domeniile apărării, ordinii publice și siguranței naționale.
Organizarea teritorială a administrației trebuie să corespundă structurii sistemului.
Centrele de coordonare zonală țin evidența contabilă până la nivel de balanță de verificare.
Centrele de coordonare zonală se organizează în funcție de configurația geografică, de tipul și de intensitatea fenomenelor meteorologice, precum și de structura informațională a meteorologiei.
Modul de constituire, de desemnare a reprezentanților și de funcționare a consiliilor este prevăzut în regulamentul de organizare și funcționare a administrației.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale asigură finanțarea organizării și funcționării administrației până la asigurarea fondurilor de la bugetul de stat.
Patrimoniul realizat din sumele alocate de la bugetul de stat și/sau din credite externe se constituie în proprietate publică sau privată a statului, după caz.
Documentațiile, mijloacele tehnice, echipamentele cu softurile aferente, realizate prin cercetare proprie sau achiziționate în cadrul programului, devin proprietatea administrației, a Administrației Naționale de Meteorologie sau a altor colaboratori la program, conform destinației și utilizării acestora.
Echipamentele, utilajele și tehnologiile realizate prin program pentru fabricația de mijloace tehnice în țară rămân în proprietatea fabricantului.
Menționarea proprietarului și a bunurilor prevăzute la alin. (1) se consemnează în hotărârea Guvernului prin care se aprobă etapele anuale ale programului.
Dreptul de proprietate intelectuală se aplică atât pentru mijloacele tehnice de influență activă, cât și pentru tehnologiile utilizate, după caz.
Patrimoniul realizat în cadrul programului se preia de către administrație de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală implicate, în termen de 90 de zile de la înființarea administrației, pe bază de protocoale între părți.
Mijloacele pirotehnice se depozitează până la utilizare în depozitele fabricantului sau ale unităților militare apropiate unităților din structura administrației, fără plată, pe baza protocolului încheiat între părți.
Investițiile necesare depozitării, întreținerii și reparațiilor spațiilor de depozitare exclusive pentru aceste activități revin administrației, care prevede fonduri în buget pentru această destinație.
Depozitarea și predarea-preluarea mijloacelor prevăzute la alin. (1) se efectuează pe bază de documente, potrivit legii.
Paza și asigurarea integrității mijloacelor pirotehnice revin deținătorului depozitului și se suportă din fondurile acestuia.
Conservarea mijloacelor pirotehnice se face de către personalul administrației sau al fabricantului, după caz, pe cheltuiala proprietarului acestora.
Deținătorul depozitului asigură accesul la mijloacele tehnice aflate în depozitare, la solicitarea administrației.
Mijloacele tehnice, echipamentele și toată logistica aferentă se pun la dispoziția operatorului sistemului de către administrație, cu cel puțin o lună înainte de începerea activităților.
Predarea-preluarea mijloacelor prevăzute la alin. (1) în bună stare se face pe bază de documente, al căror model se prezintă în normele de aplicare a prezentei legi.
Cheltuielile de întreținere, reparații, conservare și deconservare se suportă de către administrație.
Buna utilizare, incidentele sau deteriorările tehnice se constată de către administrație, în cadrul operațiunilor de monitorizare a operatorului sistemului care încheie acte de constatare cu acesta, conform modelului precizat în normele de aplicare a prezentei legi.
Mijloacele tehnice consumate în cadrul activității se consemnează în documentele operaționale și se scad din evidența patrimonială a administrației pe baza acestor documente.
Mijloacele tehnice de combatere independentă a grindinei instalate la grupurile de combatere, prin program, se dau în folosință gratuită beneficiarilor protejați.
Beneficiarii protejați asigură fonduri necesare în exclusivitate pentru agentul activ utilizat, plata personalului de operare utilizat și reparațiile-întreținerile acestor mijloace, precum și cheltuielile cu comunicațiile necesare intervențiilor.
Liniile de comunicații din înzestrarea unităților militare necesare administrației se pun la dispoziția acesteia cu titlu gratuit, în limita posibilităților tehnice ale acestora și pe bază de protocol între părți.
Proiectantul general al sistemului utilizează gratuit mijloacele tehnice și infrastructura administrației pentru activitățile de cercetare-dezvoltare prevăzute în program.
Autoritățile publice locale sunt obligate să pună la dispoziție terenuri proprietate publică în regim de folosință gratuită și în măsura disponibilităților pentru realizarea și exploatarea unităților din structura administrației.
Societățile comerciale beneficiare ale activității pot da în folosință gratuită terenuri pentru instalarea unităților din structura administrației și se scutesc, pentru aceste suprafețe, de la plata oricăror taxe legate de acestea.
În mod excepțional, administrația poate achiziționa teren pentru dezvoltarea sistemului, potrivit legii.
Licențele de fabricație, documentațiile, studiile, tehnologiile și brevetele realizate ca urmare a activităților de cercetare-dezvoltare, desfășurate prin program, sunt proprietatea administrației și nu se pot vinde de către realizatori unor terți fără avizul acesteia, potrivit legii.
Infrastructura realizată prin program poate fi închiriată altor utilizatori, pe baza încasării unei redevențe, în condițiile legii.
Mărimea redevenței se propune de către administrație și se prevede în bugetul de venituri și cheltuieli al acesteia, potrivit legii.