Înapoi la Legislație

Legea nr. 138/2004 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
18 aprilie 2025LEGEA nr. 50 din 14 aprilie 2025
Text consolidat la
18 aprilie 2025
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
104

Pe scurt

Legea nr. 138/2004: LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (**republicată**) îmbunătățirilor funciare**).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 18 aprilie 2025, prin LEGEA nr. 50 din 14 aprilie 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 18 aprilie 2025.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
104 articole.
Cuprins

LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (**republicată**) îmbunătățirilor funciare**)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 26

Asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, înființate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/1999 privind asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 573/2001 , cu modificările ulterioare, care se reorganizează, în condițiile prezentei legi, în organizații ale utilizatorilor de apă pentru irigații, preiau bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea sau în folosința acestora, precum și:

Art. 27

(1)

Infrastructura secundară de irigații, aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției, situată pe teritoriul unei organizații, se transmite, la cerere, cu sau fără extras de carte funciară, în proprietatea organizațiilor, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu următoarele condiții rezolutorii

a)

neîndeplinirea obiectului de activitate al organizației de îmbunătățiri funciare prevăzut în statut

b)

neasigurarea integrității patrimoniului preluat de la Agenție

c)

nefinalizarea la termen, din vina organizației, a lucrărilor de reabilitare conform angajamentelor asumate

d)

nerespectarea prevederilor protocolului de transfer al infrastructurii de la Agenție la organizația de îmbunătățiri funciare, aprobat prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale

e)

intrarea în stare de insolvență.

(2)

Infrastructura secundară de irigații, aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea societăților reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, institutelor de cercetare și producție agricolă, unităților de învățământ agricol și silvic, precum și a altor instituții publice, situată pe teritoriul unei organizații, se transmite, la cerere, cu sau fără extras de carte funciară, în proprietatea acelei organizații, sub condițiile rezolutorii prevăzute la alin. (1) .

(3)

Infrastructura de îmbunătățiri funciare, aparținând domeniului privat al unităților administrativ-teritoriale, se poate transmite, la cerere, cu sau fără extras de carte funciară, în proprietatea organizațiilor ori a federațiilor prin hotărâre a consiliului local, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, sub condițiile rezolutorii prevăzute la alin. (1) .

(4)

Infrastructura secundară de irigații din domeniul privat al statului, aflată în administrarea Agenției, care face obiectul transmiterii la cerere fără plată în proprietatea unei organizații, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării organizației de preluare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare.

(5)

Transmiterea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice se face cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind publicitatea și înregistrarea circulației bunurilor imobile.

(6)

Infrastructura secundară de irigații, inclusiv terenul aferent, care nu sunt înscrise în evidențele de cadastru și carte funciară, aflate în administrarea Agenției și situate pe teritoriul unei organizații, se transmit în proprietate organizației în baza extraselor de pe inventarul bunurilor respective, identificând-se prin orice modalitate prevăzută de lege, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Art. 27^1

Infrastructura secundară de irigații cuprinde: stații de pompare de punere sub presiune, inclusiv terenul aferent acestora, construcții hidrotehnice, conducte subterane, echipamente de irigare și alte asemenea bunuri situate pe teritoriul amenajării.

Art. 28

Abrogat.

Art. 29

Agenția, organizațiile și federațiile au obligația asigurării pazei și protecției infrastructurii pe care o exploatează, o întrețin și o repară, potrivit legii.

Art. 29^1

Abrogat.

Art. 29^2

Abrogat.

Art. 29^3

(1)

Prin mandat din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția verifică periodic, din momentul transmiterii dreptului de proprietate și folosință gratuită asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare, organizațiile și federațiile cu privire la respectarea condițiilor rezolutorii, precum și a obligațiilor stabilite prin protocolul de predare-preluare, privind întreținerea, exploatarea și utilizarea infrastructurii de îmbunătățiri funciare, în condițiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2)

Organizațiilor și federațiilor care nu întrețin, nu exploatează și/sau nu utilizează infrastructura de îmbunătățiri funciare în condițiile prevăzute de normele metodologice sau distrug infrastructura primită în folosință gratuită, în proprietate ori nu respectă una dintre condițiile rezolutorii prevăzute la art. 27 alin. (1) li se retrage, la propunerea Agenției, prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, dreptul de folosință gratuită a terenurilor și zonelor de protecție aferente și dreptul de proprietate asupra infrastructurii preluate. Respectivele organizații și federații au obligația de a preda Agenției infrastructura dobândită în starea în care a fost preluată, inclusiv cu îmbunătățirile aduse ulterior, sau în starea identificată la momentul efectuării controlului de către Agenție, situație în care, în cazul identificării unor diferențe față de procesul-verbal de predare-preluare inițial, vor suporta, după caz, costurile, conform unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.

Art. 30

(1)

Abrogat.

(2)

Lista bunurilor care alcătuiesc infrastructura de îmbunătățiri funciare aparținând domeniului public al statului este prevăzută în anexa nr. 2 .

Art. 31

Infrastructura de îmbunătățiri funciare aparținând domeniului privat al statului, situată pe terenurile cu destinație agricolă deținute în exploatare de societățile comerciale cu capital majoritar de stat, se transmite în administrare Agenției și se înregistrează în patrimoniul acesteia, cu reducerea corespunzătoare a capitalului lor social, prin diminuarea participației statului.

Art. 32

Bunurile ce alcătuiesc infrastructura de îmbunătățiri funciare aparținând domeniului public al statului se transmit în administrarea Agenției, prin protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, cu specificarea obligațiilor acesteia privind exploatarea, întreținerea, reparațiile și paza integrității acestor bunuri.

Art. 33

(1)

Amenajările de îmbunătățiri funciare, sistemele de irigații sau desecare și drenaj și lucrările de apărare împotriva inundațiilor ori de combatere a eroziunii solului pot fi de utilitate publică, în condițiile legii.

(2)

În vederea eliberării autorizației de construcție pentru realizarea și reabilitarea infrastructurii de îmbunătățiri funciare, la solicitarea titularilor de autorizații

a)

prin derogare de la art. 6 alin. (4) și art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, terenurile cuprinse în amenajările de îmbunătățiri funciare, care nu sunt înscrise în evidențele de cadastru și carte funciară, se pot identifica prin numărul de tarla și de parcelă, prin titlu de proprietate și proces-verbal de punere în posesie, precum și prin orice altă modalitate de identificare prevăzută de lege

b)

prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, contractele de concesiune, închiriere și arendă încheiate, în condițiile legii, de către titularii de autorizații cu proprietarii din perimetre de exploatare constituie titluri pentru emiterea autorizației de construire, dacă respectivele contracte cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri

c)

în cazul în care contractele prevăzute la lit. b) nu cuprind explicit acordul proprietarilor terenurilor și/sau aceștia nu pot fi identificați, titularii autorizațiilor vor publica o notificare privind intenția de a executa lucrările, la sediul primăriei comunei, orașului sau municipiului pe raza căreia/căruia se află terenurile pe care urmează să fie executate lucrările, identificând aceste terenuri conform modalităților prevăzute la lit. a) . În acest caz notificarea devine, după 10 zile calendaristice, titlul pentru emiterea certificatului de urbanism și a autorizației de construire

d)

pentru realizarea lucrărilor de reabilitare sau modernizare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare, certificatul de urbanism și autorizația de construire se emit fără a fi necesară obținerea avizelor/aprobărilor privind scoaterea din circuitul agricol a terenurilor aferente/adiacente acestei infrastructuri, cu obligația titularului autorizației de a readuce terenurile la situația anterioară.

Art. 34

(1)

Agenția, organizațiile și federațiile beneficiază, în condițiile legii, de un drept de servitute de trecere subterană, de suprafață sau aeriană și asupra terenurilor situate adiacent amenajărilor, proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice situate în cadrul platourilor deservite de amenajările de îmbunătățiri funciare.

(2)

Dreptul prevăzut la alin. (1) are ca obiect utilitatea publică a bunurilor din fondul dominant și se realizează cu titlu obligatoriu pe toată existența acestuia, se exercită fără înscriere în cartea funciară și cuprinde dreptul de folosință, întreținerea, reparațiile și paza integrității respectivelor bunuri, precum și înlăturarea urmărilor unor dezastre și aplicarea de măsuri de protecție a mediului înconjurător, conform prevederilor legale în vigoare.

(3)

Proprietarii de teren vor fi despăgubiți, potrivit legii, pentru daunele provocate terenului sau culturilor lor, în cazurile menționate la alin. (1) și (2) .

Art. 35

Pentru realizarea oricărei investiții, Agenția, organizațiile și federațiile emit, după caz, la cerere, avize pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor deservite de infrastructura de îmbunătățiri funciare din aria lor de responsabilitate. Aprobarea scoaterii din circuitul agricol a terenurilor se face potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 36

Abrogat.

Art. 37

Abrogat.

Art. 38

Abrogat.

Art. 39

(1)

Dacă o amenajare de îmbunătățiri funciare sau o parte a unei amenajări de îmbunătățiri funciare nu mai îndeplinește criteriile prevăzute pentru declararea de utilitate publică, prin hotărâre a Guvernului i se retrage recunoașterea de utilitate publică și, după caz, se trece din domeniul public în domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale

a)

transmise în proprietate sau date în folosință gratuită unei organizații ori federații, potrivit legii

b)

vândute unui cumpărător privat, potrivit legii

c)

concesionate sau închiriate, potrivit legii

d)

scoase din funcțiune, potrivit legii

e)

valorificate, potrivit legii.

(3)

Conservarea unei amenajări de îmbunătățiri funciare sau a unei părți a unei amenajări de îmbunătățiri funciare se realizează prin asigurarea pazei acesteia și prin dezafectarea și depozitarea corespunzătoare a echipamentelor și instalațiilor aferente.

(4)

În termen de 90 de zile de la trecerea în conservare a amenajării de îmbunătățiri funciare sau a părții de amenajare de îmbunătățiri funciare, prevăzută la alin. (1) , Agenția va face publicitate, în vederea aplicării măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-c) .

(5)

Scoaterea din funcțiune a unei amenajări de îmbunătățiri funciare sau a unei părți a acesteia se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, la propunerea Agenției.

(6)

În perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului de retragere a recunoașterii de utilitate publică a unei amenajări de îmbunătățiri funciare sau unei părți de amenajare de îmbunătățiri funciare și până la finalizarea uneia dintre măsurile prevăzute la alin. (2) lit. a)-c) , Agenția asigură exploatarea, întreținerea și reparațiile acelei amenajări sau părți de amenajare, finanțarea acestor activități efectuându-se în condițiile prezentei legi.

(7)

Reacordarea recunoașterii de utilitate publică unei amenajări de îmbunătățiri funciare sau unei părți a unei amenajări de îmbunătățiri funciare se face pe bază de criterii și proceduri care se stabilesc în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Lista amenajărilor de îmbunătățiri funciare sau unei părți a unei amenajări de îmbunătățiri funciare cărora li se reacordă recunoașterea de utilitate publică se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 40

Abrogat.

Art. 41

Abrogat.

Art. 42

Abrogat.

Art. 43

Pentru cazuri excepționale, cum sunt calamitățile produse de cauze naturale sau de activitățile antropice neprevăzute, care fac imposibilă funcționarea întregii amenajări de îmbunătățiri funciare sau a unei părți a acesteia, Guvernul, la propunerea ministerului, poate aproba măsurile tehnice și fondurile necesare pentru remedierea avariilor, înlăturarea efectelor defavorabile și repunerea în stare de funcționare a infrastructurii afectate.

Art. 44

Abrogat.

Art. 45

Abrogat.

Art. 46

Abrogat.

Art. 47

Abrogat.

Art. 48

Abrogat.

Art. 49

Abrogat.

Art. 50

Abrogat.

Art. 51

Abrogat.

Art. 52

Abrogat.

Art. 53

Abrogat.

Art. 54

Abrogat.

Art. 55

Abrogat.

Articolele următoare · 59 din 104