LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2007 (*actualizată*) energiei electrice (actualizată până la data de 22 decembrie 2008*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege stabileste cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizarii optime a resurselor primare de energie în condițiile de accesabilitate, disponibilitate și suportabilitate și cu respectarea normelor de siguranță, calitate și protecție a mediului.
Nu se supun dispozițiilor prezentei legi
acumulatoarele electrice, grupurile electrogene mobile, instalatiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel
sursele stationare de energie electrica în curent continuu
instalatiile energetice amplasate în marea teritoriala, care nu sunt racordate la reteaua electrica.
Activitățile în domeniul energiei electrice și al energiei termice produse în cogenerare trebuie să se desfășoare pentru realizarea urmatoarelor obiective de baza
asigurarea dezvoltării durabile a economiei naționale
diversificarea bazei de resurse energetice primare
crearea și asigurarea funcționarii pietelor concurentiale de energie electrica
asigurarea accesului nediscriminatoriu și reglementat al tuturor participantilor la piața de energie electrica și la retelele electrice de interes public
transparenta tarifelor, preturilor și taxelor la energie electrica în cadrul unei politici de tarifare, urmarind cresterea eficientei energetice pe ciclul de producere, transport, distribuție și utilizare a energiei electrice
constituirea stocurilor de siguranță la combustibilii necesari pentru producerea energiei electrice, precum și a energiei termice produse în cogenerare
asigurarea funcționarii interconectate a Sistemului electroenergetic național cu sistemele electroenergetice ale tarilor vecine și cu sistemele electroenergetice din Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice (UCTE); g^1) îmbunătățirea competitivității pieței interne de energie electrică și participarea activă la formarea atât a pieței regionale, cât și a pieței interne de energie a Uniunii Europene și la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere
În înțelesul prezentei legi, termenii folositi se definesc după cum urmeaza
acces la reteaua electrica de interes public - dreptul operatorilor economici care produc și/sau furnizeaza energie electrica, precum și al consumatorilor de energie electrica de a se racorda și de a folosi, în condițiile legii, retelele electrice de transport și distribuție
autoritate competentă - Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE
avarie - eveniment care se manifesta prin abateri periculoase de la parametrii functionali prevăzuți de normele tehnice în vigoare
capacitate de interconexiune - instalatiile și echipamentele prin care se realizează conectarea a doua sau mai multe sisteme electroenergetice
capacitate energetica - instalatiile de producere a energiei electrice sau energiei termice în cogenerare, retele electrice și alte echipamente electroenergetice
centrala electrica - ansamblu de instalații, constructii și echipamente necesare pentru producerea de energie electrica
centrala electrica de cogenerare (termoficare) - ansamblu de instalații, constructii și echipamente necesare pentru producerea combinata de energie electrica și termica
client - persoana fizica sau juridica cu care se tranzactioneaza energia electrica
client angro - orice persoană fizica autorizata sau juridica ce cumpara energie electrica în scopul revinderii pe piața interna sau externa de energie electrica
client eligibil - orice persoană fizica sau juridica libera sa cumpere energie electrica de la furnizor, conform alegerii sale
client final - orice persoană fizica sau juridica ce cumpara energie electrica pentru uz propriu
client necasnic - orice persoană fizica sau juridica ce cumpara energie electrica ce nu este pentru propriul uz casnic; această categorie include și producători și clienti angro
congestie - situație în care, la programarea funcționarii sau la functionarea în timp real, circulatia de puteri între doua noduri sau zone de sistem conduce la nerespectarea parametrilor de siguranță în functionarea Sistemului electroenergetic național, fiind necesare acțiuni corective din partea operatorului de transport și sistem
consumator captiv - consumatorul de energie electrica care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul, precum și consumatorul eligibil care nu își exercită dreptul de a-și alege furnizorul
consumator casnic - consumatorul care cumpara energie electrica pentru consumul propriu al gospodariei, excluzand consumul aferent activităților comerciale sau profesionale
consumator de energie electrica - client final, persoana fizica sau juridica, ce cumpara energie electrica pentru consumul propriu
consumator eligibil de energie electrica - consumatorul de energie electrica care poate să aleaga furnizorul și sa contracteze direct cu acesta energia necesară, având acces la retelele de transport și/sau de distribuție
consumator vulnerabil - consumatorul casnic care, din motive de sănătate, vârsta sau de alta natura, beneficiaza de anumite facilități în asigurarea serviciului de furnizare a energiei electrice, stabilite prin hotărâre a Guvernului și acte ale autorităților și organelor administrației publice locale
control asupra unui operator economic - drepturile, contractele sau orice alte modalități prin care, separat sau împreună și având în vedere considerentele de drept sau de fapt implicate, se conferă unui operator economic posibilitatea de a exercita o influența decisiva asupra unui alt operator economic, în special prin: a) detinerea cu titlu de proprietate sau dreptul de a folosi toate sau o parte din activele unui operator economic
drepturi sau contracte care conferă o influența decisiva asupra structurii, drepturilor de vot sau deciziilor luate de organele interne ale unui operator economic
culoar de trecere a liniei electrice - suprafața terestra situata de-a lungul liniei electrice și spatiului aerian de deasupra sa în care se impun restrictii din punctul de vedere al coexistentei liniei cu elementele naturale, obiectele, constructiile, instalatiile etc.; culoarul de trecere include zona de protecție și zona de siguranță
distribuție de energie electrica - transportul energiei electrice prin retele de distribuție de înaltă tensiune, medie tensiune și joasa tensiune, cu tensiune de linie nominala până la 110 kV inclusiv, în vederea livrarii acesteia către clienti, fără a include furnizarea; 21^1. echilibru între producție și consum - acoperirea cererii previzibile de energie electrică, fără a fi necesară reducerea consumului
Strategia energetica naționala defineste obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu și lung și modalitatile optime de realizare a acestora, în condițiile asigurarii unei dezvoltari durabile a economiei naționale. Strategia energetica se elaboreaza de ministerul de resort și se aproba de Guvern, cu consultarea organizațiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali și a reprezentantilor mediului de afaceri.
Politica energetica, urmarind directiile stabilite prin strategia energetica, este elaborata de ministerul de resort pe baza Programului de guvernare, pentru un interval de timp mediu și cu considerarea evolutiilor probabile pe termen lung, cu consultarea organizațiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali și a reprezentantilor mediului de afaceri, având în vedere, în principal
constituirea cadrului instituțional corespunzător, prin definirea organismelor și a autorităților competente pentru realizarea acestei politici
asigurarea securitatii în aprovizionarea cu combustibili
asigurarea importurilor și exporturilor de combustibili și energie electrica
asigurarea protectiei mediului, reconstructia ecologica a siturilor afectate de activități energetice
transparenta preturilor și tarifelor la combustibili și energie
cresterea eficientei în utilizarea combustibililor și energiei
dezvoltarea surselor regenerabile de energie și cogenerarii de înaltă eficienta, cu acordarea de prioritati energiei electrice pentru asezarile izolate
dezvoltarea cooperarii energetice internationale.
Sursele de finanțare utilizate pentru aplicarea strategiei energetice naționale și politicii Guvernului în sectorul energetic se asigura din sursele proprii ale operatorilor economici în domeniu, bugetul de stat, bugetele locale, împrumuturi rambursabile și nerambursabile.
Masurile de sprijin de natura ajutorului de stat, propuse pentru asigurarea aplicarii strategiei energetice naționale și politicii Guvernului în sectorul energiei electrice, precum și cele prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate și acordate numai în condițiile legii.
Politica energetica se concretizeaza într-un program cuprinzand măsuri de stimulare a activităților de investitii, cercetare-dezvoltare etc., aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Guvernul, ministerul de resort, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale iau măsuri pentru realizarea obiectivelor inscrise în programul prevăzut la alin. (1) și examineaza, anual sau ori de cate ori este necesar, stadiul indeplinirii prevederilor acestuia.
Ministerul de resort elaboreaza strategia energetica naționala și politica energetica și asigura ducerea la indeplinire a acesteia, în condițiile prevederilor prezentei legi, având urmatoarele atribuții principale
elaboreaza programe și planuri de măsuri pentru aplicarea politicii Guvernului în sectorul energiei electrice, inclusiv a programelor de eficienta energetica și de promovare a surselor regenerabile de energie
elaboreaza proiecte de acte normative pentru sectorul energiei electrice
asigura elaborarea de studii pe baza cărora urmeaza a fi stabilite prioritatile privind investițiile de interes strategic din sectorul energiei electrice
elaboreaza programul de constituire a stocurilor de siguranță la combustibili și urmareste realizarea prevederilor acestuia de către operatorii economici
urmareste permanent, prin instituțiile și autoritățile abilitate în acest sens, performantele și calitatea tehnologiilor și instalațiilor din sistemul energetic și initiaza măsuri în vederea cresterii nivelului acestora
are calitatea de autoritate contractantă privind concesionarea în sectorul energiei electrice
ia măsuri pentru realizarea instalațiilor de producere a energiei electrice, care permit utilizarea, în condițiile eficientei economice, a combustibililor inferiori din resurse interne, precum și valorificarea unor cantitati prestabilite de resurse regenerabile și secundare de energie
supraveghează aplicarea și respectarea masurilor stabilite pentru protectia mediului de către toți participantii la activitățile din sectorul energiei electrice
elaboreaza programe privind diversificarea surselor primare de energie, propunand Guvernului măsuri în acest sens
implementeaza politica energetica a Guvernului, referitoare la continuarea promovarii cogenerarii, ca solutie eficienta de acoperire a consumului național de energie termica, și la utilizarea surselor regenerabile de energie
coordonează actiunile de cooperare cu institutii similare din alte tari, precum și cu organisme internationale de profil
avizeaza, împreună cu Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale și Familiei, normativele privind protectia muncii în sectorul energetic
elaboreaza și fundamentează, împreună cu Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale și Familiei și cu organizațiile patronale și sindicale, propunerile de politica sociala specifice sectorului energetic, programele de asistența sociala și medicală, de asigurări de risc și accidente, în vederea evitarii riscurilor profesionale și a reabilitarii celor care au suferit accidente de muncă și boli profesionale
asigura monitorizarea respectarii angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana pentru sectorul energetic
defineste infrastructura critica a Sistemului electroenergetic național
monitorizează indeplinirea masurilor asumate pentru conformitatea instalațiilor din sectorul energetic, care au obținut perioada de tranzitie în urma negocierilor cu Uniunea Europeana, la normele prevăzute în legislatia de mediu
urmareste și propune Guvernului, împreună cu alte institutii și autorități ale statului competente în domeniu, măsuri în legătură cu realizarea stocurilor de siguranță ale Sistemului electroenergetic național în ceea ce priveste combustibilii pentru perioada sezonului rece și volumul de apa din lacurile de acumulare
Autoritatea competența în sectorul energiei electrice și gazelor naturale este Autoritatea Naționala de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), institutie publică autonoma, cu personalitate juridica, finanțată integral din venituri proprii, aflata în coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, care își desfășoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare și functionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Veniturile proprii ale ANRE provin din: tarife percepute pentru acordarea de licente, autorizații și atestari, pentru prestări de servicii, precum și din contribuții ale operatorilor economici din sectorul energiei și gazelor naturale sau din fonduri acordate de organismele internationale.
Conducerea ANRE se asigura de un presedinte, ajutat de 3 vicepresedinti, numiti și revocati prin decizie a primului-ministru, pentru un mandat de 5 ani. Președintele reprezinta ANRE în relatiile cu tertii.
Personalul este angajat și eliberat din functie în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și functionare al ANRE, ale contractului colectiv de muncă și cu reglementarile legale în vigoare. Condițiile de incompatibilitate stabilite la art. 9 alin. (7) sunt aplicabile și personalului.
Salarizarea personalului ANRE și celelalte drepturi de personal, inclusiv drepturile banesti și cheltuielile de cazare, pentru perioada delegării și detașării în alta localitate în interesul serviciului, se stabilesc prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă la nivelul ANRE și al contractului individual de muncă.
ANRE elaboreaza, stabileste și urmareste aplicarea ansamblului de reglementari obligatorii la nivel național, necesar funcționarii sectorului și pieței energiei electrice, precum și a gazelor naturale, în condiții de eficienta, concurenta, transparenta și protecție a consumatorilor.
Raportul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. u) cuprinde, în special, informații privind
siguranța în funcționare a rețelelor electrice
prognoza balanței dintre resursele și consumul de energie electrică pentru următorii 5 ani
noi capacități de producție planificate sau în curs de realizare
calitatea și nivelul de întreținere al rețelelor electrice
măsurile întreprinse pentru acoperirea vârfului de consum și pentru acoperirea deficitelor de energie
estimarea evoluției siguranței alimentării cu energie electrică pentru o perioadă cuprinsă între 5 și 15 ani de la data întocmirii raportului
proiectele sau intențiile de investiții, pe cel puțin 5 ani calendaristici, ale operatorului de transport și de sistem și cele ale oricăror altor operatori, despre care au cunoștință, privind punerea în funcțiune a unei capacități de interconexiune transfrontalieră.
La elaborarea secțiunii din raport referitoare la proiectele de investiții în interconexiuni prevăzute la alin. (1) lit. g) se iau în considerare următoarele elemente
principiile managementului congestiilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.228/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică
capacitățile de transport al energiei electrice, existente și planificate
prognoza producției pe tipuri de resurse, a furnizării, a schimburilor transfrontaliere și a consumului intern de energie electrică cu luarea în considerare a măsurilor de gestionare a cererii; și
obiectivele regionale, naționale și europene de dezvoltare durabilă.
ANRE, pe baza reglementărilor proprii, elaborează raportul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. u) în strânsă colaborare cu operatorul de transport și de sistem, care se consultă, dacă este cazul, cu operatorii de transport și de sistem din țările vecine.
Primele două rapoarte prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. u) se publică pe site-ul ANRE până la data de 30 iunie 2009, respectiv 31 iulie 2010, iar ministerul de resort le transmite Comisiei Europene.
După anul 2010, raportul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. u) se publică la fiecare 2 ani, până la data de 31 iulie, iar ministerul de resort îl transmite Comisiei Europene.
Pentru informarea Comisiei Europene, ANRE elaborează și transmite primului-ministru și ministerului de resort un raport cu privire la măsurile adoptate pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu universal și serviciu public, inclusiv cele privind protecția consumatorului și protecția mediului și efectul posibil al acestora asupra concurenței la nivel național și internațional, indiferent dacă acestea necesită sau nu o derogare de la prevederile Directivei 2003/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de abrogare a Directivei 96/92/CE.
La fiecare 2 ani de la elaborarea primului raport, acesta se reactualizează având în vedere schimbările aferente măsurilor prevăzute la alin. (1), indiferent dacă acestea necesită sau nu o derogare de la prevederile Directivei 2003/54/CE.
Electrificarea localitatilor se realizează cu fonduri din bugetele locale, din bugetul de stat sau din alte fonduri legal constituite.
Autoritățile administrației publice locale și ministerele implicate raspund de implementarea proiectelor și a programelor de electrificare și extindere a acestora.