Înapoi la Legislație

Legea nr. 128/1997 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
128

Pe scurt

Legea nr. 128/1997: LEGE nr. 128 din 12 iulie 1997 (*actualizată*) privind Statutul personalului didactic (actualizată până la data de 3 iulie 2010*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
128 articole.
Cuprins

LEGE nr. 128 din 12 iulie 1997 (*actualizată*) privind Statutul personalului didactic (actualizată până la data de 3 iulie 2010*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 55

(1)

Pentru ocuparea funcțiilor didactice menționate la art. 53 se cere absolvirea cu diploma de licența a unei instituții de învățământ superior sau cu diploma echivalenta acesteia, ori a unei instituții academice postuniversitare, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995 .

(2)

Pentru ocuparea funcțiilor didactice de profesor universitar și de conferențiar universitar, candidații trebuie să dețină titlul științific de doctor în ramura de știința corespunzătoare postului sau într-o ramura înrudită. Pentru ocuparea funcției didactice de lector universitar/șef de lucrări, candidații trebuie să fie doctori sau doctoranzi în ramura de știința corespunzătoare postului ori într-o ramura înrudită.

(3)

Personalului didactic existent în învățământul superior, cu o vechime efectivă la catedra de cel puțin 5 ani, i se considera îndeplinite condițiile cerute de art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995 .

(4)

Pentru ocuparea funcției de preparator universitar, se cer îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) și (8).

(5)

Pentru ocuparea funcției de asistent universitar, se cer îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) și (8), precum și o vechime minima la catedra de 2 ani în învățământul superior sau în cercetarea științifică de profil, respectiv de 4 ani în învățământul preuniversitar. Pentru candidații care provin din afară învățământului sau a cercetării științifice, se cere o vechime de minimum 5 ani în profilul postului pentru care concurează.

(6)

Pentru ocuparea funcției de lector universitar/șef de lucrări, se cer îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (8), precum și

a)

pentru candidații care provin din învățământul superior sau din cercetarea științifică de profil, o vechime minima de 6 ani sau de 4 ani, în cazul candidaților care dețin titlul de doctor

b)

pentru candidații care provin din învățământul preuniversitar, o vechime minima de 8 ani sau de 6 ani, în cazul candidaților care dețin titlul de doctor

c)

pentru candidații care provin din afară învățământului sau a cercetării științifice, o vechime minima de 10 ani sau de 8 ani, în cazul candidaților care dețin titlul de doctor.

(7)

Pentru ocuparea funcției de conferențiar universitar sau de profesor universitar se cer îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), (2) și (8), precum și o vechime minima la catedra de 9 ani în învățământul superior sau în cercetarea științifică de profil. Pentru candidații care provin din afară învățământului sau a cercetării științifice, se cere o vechime de cel puțin 15 ani de activitate în profilul postului pentru care concurează.

(8)

Posturile didactice din învățământul superior pot fi ocupate numai de cetățeni români, de cetățeni ai altor state membre ale Uniunii Europene, precum și ai statelor aparținând Spațiului Economic European, în condițiile prezentei legi. Prin excepție, aceste posturi pot fi ocupate cu contract de muncă pe o perioadă determinată și de cetățeni din state terțe, în calitate de personal didactic asociat, conform legii.

Art. 56

(1)

Candidatul pentru ocuparea unui post didactic de lector universitar/șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar, care provine din afară învățământului superior, trebuie să facă dovada aptitudinilor didactice prin prelegere publică sau prin probe similare, după caz.

(2)

Persoanele din învățământul superior care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) și la art. 55 alin. (1), (2) și (8), cu o activitate deosebita în domeniul postului pentru care concurează, demonstrată prin lucrări de specialitate de valoare națională sau internațională, pot să se prezinte, cu aprobarea senatului universitar, la concursul pentru ocuparea unui post didactic în învățământul superior, fără îndeplinirea condițiilor de vechime stabilite la art. 55 alin. (6) sau (7), după caz.

Art. 57

(1)

În învățământul superior medical, candidații la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar trebuie să aibă cel puțin titlul de medic rezident, cu o vechime de minimum 3 ani în specialitatea postului. Fac excepție posturile de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății.

(2)

În învățământul superior medical, la disciplinele cu corespondenta în rețeaua Ministerului Sănătății, candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de șef de lucrări, de conferențiar universitar sau de profesor universitar trebuie să aibă și titlu de medic primar.

Art. 58

(1)

Posturile didactice prevăzute la art. 53 alin. (1) se ocupa prin concurs organizat de instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu. Concursul este valabil numai pentru instituția de învățământ superior respectiva.

(2)

Concursul pentru ocuparea posturilor didactice are caracter deschis. La concurs se poate prezenta orice persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de prezentul statut și de Legea învățământului nr. 84/1995 .

(3)

Comisiile de concurs sunt formate din personal didactic titular din instituția respectiva sau din afară acesteia.

(4)

Anunțarea publică a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau transformate se face, de către instituția de învățământ superior, în Monitorul Oficial al României și cel puțin într-un ziar de circulație națională, precum și prin afișare la sediu, în cel mult 45 de zile de la data începerii semestrului universitar.

(5)

Înscrierea la concurs se face în termen de 30 de zile de la data publicării postului în Monitorul Oficial al României.

(6)

Probele de concurs și conținutul acestora sunt stabilite de catedre sau de departamente. Tematica probelor de concurs, metodologia și programul desfășurării acestuia se pun la dispoziția candidaților o data cu înscrierea la concurs.

(7)

Dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea unui post didactic cuprinde obligatoriu următoarele

a)

cerere-tip de înscriere

b)

copii legalizate de pe diploma de bacalaureat sau echivalenta, de pe diploma de licența sau echivalenta, însoțite de foaia matricola, precum și o adeverința doveditoare a vechimii în muncă

c)

diploma de doctor în ramura de știința corespunzătoare postului, precum și alte diplome sau titluri științifice ori academice, după caz

d)

curriculum vitae

e)

lista lucrărilor publicate, însoțită de câte un exemplar din titlurile reprezentative

f)

dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 55 și 56, precum și aprobarea senatului universitar, după caz

g)

alte materiale solicitate de senatul universitar sau prin reglementările Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

Art. 59

(1)

Concursul pentru ocuparea funcției de preparator universitar sau de asistent consta în probe scrise, orale și practice, specifice postului, stabilite conform art. 58 alin. (6).

(2)

Comisia de concurs este formată din șeful catedrei sau din reprezentantul acestuia, în calitate de președinte, și din 2 membri, având funcția didactica de cel puțin lector universitar/șef de lucrări ori funcții superioare din profilul postului.

(3)

Comisia de concurs se propune de către șeful catedrei și se aproba de consiliul facultății.

(4)

Rezultatul probelor de concurs se apreciază de către fiecare membru al comisiei prin note de la 10 la 1. Nota probei reprezintă media aritmetica a acestora. Comisia întocmește, în termen de 5 zile de la susținerea ultimei probe, un raport asupra desfășurării concursului, cu concluzii de recomandare a candidatului care a obținut cea mai mare medie. Pot fi recomandați candidații care au obținut cel puțin media 8 și nici o nota sub 7. Raportul se supune consiliului facultății, de către decan, care aproba rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

(5)

Hotărârea consiliului facultății se supune validării senatului universitar, referitor la respectarea criteriilor și a procedurii de concurs.

(6)

Numirea pe postul de preparator universitar sau de asistent universitar se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor.

Art. 60

(1)

Concursul pentru ocuparea funcției de lector universitar/șef de lucrări consta în verificarea îndeplinirii condițiilor necesare, prin analiza dosarului de înscriere, precum și din susținerea unei prelegeri publice, în prezenta comisiei de concurs. Tema prelegerii se stabilește de către o comisie și se anunța candidatului cu 48 de ore înainte de susținere.

(2)

Comisia de concurs este formată din șeful catedrei sau al departamentului ori din reprezentantul acestuia, în calitate de președinte, și din 3 membri specialiști în profilul postului, cu funcție didactica de lector universitar/șef de lucrări, conferențiar sau profesor universitar. Comisia de concurs se propune de către șeful catedrei, se aproba de către consiliul facultății și trebuie să includă cel puțin un conferențiar sau un profesor.

(3)

Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de lector universitar/șef de lucrări se face prin punctaj, în baza unei grile, adaptată specificului catedrei sau departamentului și aprobată de senatul universitar. În raportul comisiei se evaluează activitatea didactica și științifică a candidatului, activitatea extradidactică în interesul învățământului, precum și aprecierea asupra prelegerii publice.

(4)

Președintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia în consiliul facultății, nominalizând candidatul cu cele mai bune performanțe. Consiliul facultății aproba rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

(5)

Hotărârea consiliului facultății se prezintă de către decan sau de un reprezentant al acestuia și se supune de către rector confirmării senatului universitar cu privire la respectarea criteriilor și procedurii de concurs, care se pronunța prin vot nominal deschis.

(6)

Numirea pe postul de lector universitar/șef de lucrări se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor. Numirea lectorului universitar/șefului de lucrări, care este doctorand, se face pentru o perioada de 4 ani. Numirea devine definitiva, dacă în aceasta perioada lectorul universitar obține titlul științific de doctor în specialitatea respectiva.

Art. 61

(1)

Concursul pentru ocuparea posturilor de conferențiar universitar sau de profesor universitar consta în verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, prin analiza dosarului de înscriere la concurs, iar pentru cei care nu provin din învățământul superior, și din susținerea unei prelegeri publice, în fața studenților, în prezenta comisiei de concurs. Tema prelegerii se stabilește de către comisie și se anunța candidatului cu 48 de ore înainte de susținere.

(2)

Comisia de concurs este formată din decanul facultății sau un reprezentant al acestuia, membru în senatul universitar, în calitate de președinte, din 4 membri, dintre care cel puțin 2 din afară instituției de învățământ superior respective. Comisia de concurs este alcătuită din conferențiari universitari și din profesori universitari, pentru postul de conferențiar universitar, respectiv din profesori universitari, pentru postul de profesor universitar. Comisia de concurs se aproba de către senatul universitar, la propunerea consiliului facultății.

(3)

Aprecierea candidatului la concursul pentru ocuparea postului didactic de conferențiar universitar sau de profesor universitar se face prin punctaj, în baza unei grile adaptate specificului catedrei sau departamentului, aprobată de senatul universitar. Raportul comisiei cuprinde evaluarea activității didactice și a celei științifice a candidatului, activitatea extradidactică în interesul învățământului, precum și aprecierea asupra prelegerii publice.

(4)

Președintele comisiei de concurs prezintă raportul acesteia în consiliul facultății, nominalizând candidatul cu cele mai bune performanțe. Consiliul facultății aproba rezultatul concursului prin vot nominal deschis.

(5)

Hotărârea consiliului facultății se prezintă de către decan sau de către un reprezentant al acestuia și se supune de către rector validării senatului universitar cu privire la respectarea criteriilor și a procedurii de concurs, care se pronunța prin vot nominal deschis.

(6)

Dosarul de concurs, împreună cu raportul comisiei și cu documentele însoțitoare, se înaintează Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care, pe baza analizei acestora, se pronunța prin vot nominal deschis, în termen de cel mult 90 de zile. În cazul în care un conferențiar universitar sau profesor universitar susține concurs pentru un post didactic în aceeași specialitate și pentru același titlu didactic, dobândit printr-un concurs anterior, nu mai este necesară confirmarea de către Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

(7)

În urma ordinului emis de către ministrul educației, cercetării și inovării, numirea pe postul de conferențiar universitar, respectiv de profesor universitar, se face prin decizia rectorului, începând cu prima zi a semestrului următor celui în care a avut loc validarea concursului în senatul universitar.

Art. 62

(1)

Contestațiile se adresează, după caz, senatului universitar sau Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, în termen de cel mult 10 zile, și se soluționează în termen de cel mult 60 de zile de la data expirării termenului de contestație.

Art. 63

Funcțiile și gradele de cercetător științific în rețeaua învățământului superior se obțin potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 64

(1)

Profesorii universitari pensionați pot funcționa în continuare în învățământul superior, în calitate de profesori universitari consultanți, la recomandarea catedrei, cu avizul consiliului facultății și cu aprobarea senatului universitar, obținute prin vot nominal deschis.

(2)

Pot fi recomandați pentru ocuparea acestei funcții profesorii universitari care, prin activitatea științifică și pedagogica, s-au remarcat la nivel național și internațional.

(3)

Atribuțiile profesorului universitar consultant sunt stabilite de catedra prin fișa individuală a postului.

Art. 65

(1)

Posturile didactice vacante pot fi ocupate temporar, cu reconfirmare anuala, de personal didactic titular din instituția de învățământ superior respectiva sau de personal didactic asociat, prin cumul sau prin plata cu ora.

(2)

Ocuparea posturilor didactice vacante cu personal didactic asociat, din afară instituției de învățământ superior, se face prin concurs, organizat la nivelul catedrei sau al departamentului, constând cel puțin în curriculum vitae și interviu.

(3)

Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice vacante cu personal didactic asociat se aproba de senatul universitar.

(4)

Angajarea temporară a personalului didactic asociat se face prin decizie a rectorului.

Art. 66

Angajarea specialiștilor cu valoare recunoscută în domeniu, din țara sau din străinătate, în calitate de profesori asociați invitați, se avizează de consiliul departamentului sau al facultății și se aproba de senatul universitar.

Art. 67

Structurile de conducere în instituția de învățământ superior sunt: senatul universitar, consiliul facultății, consiliul colegiului, consiliul departamentului și biroul catedrei. Prin Carta universitară se pot înființa și alte organisme colective specializate.

Art. 68

(1)

Instituția de învățământ superior este condusă de senatul universitar, prezidat de rector. Fiecare facultate din structura instituției desemnează reprezentanți în senatul universitar, cadre didactice, cercetători și studenți, potrivit legii și Cartei universitare. Decanii facultăților, directorii de departamente și de colegii, direct subordonate instituției de învățământ superior, fac parte de drept din senatul universitar. La ședințele senatului universitar pot participa, ca invitați ai biroului acestuia, reprezentanți ai sindicatelor din instituția respectiva, precum și orice alta persoana din instituție sau din afară acesteia.

(2)

Conducerea operativă a instituției de învățământ superior este asigurată de biroul senatului universitar, alcătuită din rector, în calitate de președinte, prorector/prorectori, secretar științific, director general administrativ și dintr-un reprezentant al studenților sau al organizațiilor studențești legal constituite la nivel de institut, membru al senatului. Membrii biroului senatului universitar, cu excepția directorului general administrativ, sunt aleși pe funcții de senatul universitar. Rectorul poate invita la ședința biroului decani, reprezentanți ai sindicatelor și ai asociațiilor studențești sau orice alta persoana din instituție sau din afară acesteia. Prin Carta universitară, senatul universitar poate include în biroul sau decani sau directori de departamente ori de colegii.

Art. 69

(1)

Facultatea este condusă de consiliul facultății, prezidat de decan. Consiliul este ales de comunitatea cadrelor didactice titulare, arondate facultății, și a cercetătorilor științifici cu titlu de doctor din catedrele și din departamentele subordonate facultății. În consiliul facultății, studenții sunt reprezentați în proporție de 1/4 din numărul membrilor acestuia.

(2)

În consiliul facultății pot fi alese persoane din toate categoriile de personal didactic titular și de cercetare, cuprinse în statele de funcții.

Art. 70

Departamentul este condus de consiliu, prezidat de director. Modul de constituire a consiliului departamentului se stabilește prin hotărâre a senatului universitar sau, după caz, a consiliului facultății. Aceleași prevederi se aplica și unităților de cercetare, proiectare, microproducție.

Art. 71

Catedra, ca unitate structurală de baza a facultății sau a departamentului, funcționează cu cel puțin 15 posturi didactice. Conducerea catedrei este asigurată de biroul catedrei, alcătuit din șeful de catedra și din cel puțin 2 membri aleși dintre cadrele didactice din catedra respectiva. Conducerea operativă revine șefului de catedra. Șeful unei catedre cu mai puțin de 12 posturi didactice ocupate cu personal didactic titular nu beneficiază de indemnizația prevăzută la art. 91 alin. (1) lit. a).

Art. 72

(1)

Structurile și funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior sunt alese prin vot secret pe o perioada de 4 ani, conform Cartei universitare și în condițiile legii. Cadrele didactice din aceste structuri și funcții trebuie să fie titulare în instituția de învățământ superior respectiva. Orice discriminare privind alegerea în structurile și în funcțiile de conducere este interzisă. În cazul eliberării unui loc în funcțiile de conducere, se procedează la alegeri parțiale, potrivit Cartei universitare. Aceeași prevedere se aplica și în situația descompletării cu mai mult de 1/3 a structurilor de conducere.

(2)

Funcțiile de conducere de rector, de prorector, de decan, de prodecan, de director de departament, de director de colegiu sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducție și de șef de catedra nu se cumulează. Aceste funcții pot fi ocupate numai de profesori universitari sau de conferențiari universitari titulari.

(3)

O persoana nu poate ocupa funcția de rector mai mult de doua mandate succesive. Aceeași prevedere se aplica și pentru funcția de decan.

(4)

Numărul de prorectori și de prodecani din instituțiile de învățământ superior de stat se stabilește în funcție de numărul de studenți și de domeniul de învățământ, conform normelor unitare de structura, aprobate de ministrul educației, cercetării și inovării.

Art. 73

În senatele universitare și în consiliile facultăților, la votul pentru ocuparea sau eliberarea posturilor didactice participa numai cadrele didactice.

Art. 74

(1)

Funcțiile de conducere din instituția de învățământ superior, cu excepția rectorului, se confirma de senatul universitar. Rectorul, ales de senatul universitar, se confirma prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării. În caz de neconfirmare, se aplica în mod corespunzător prevederile alin. (3) din prezentul articol.

Art. 75

Perfecționarea pregătirii personalului didactic din învățământul superior se realizează, în principal, prin formele prevăzute la art. 164 din Legea învățământului nr. 84/1995

a)

programe de documentare și schimburi de experiența la nivel național și internațional

b)

programe de specializare și de cooperare interuniversitară, în țara și în străinătate

c)

învățământ postuniversitar, organizat potrivit legii

d)

programe de cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, realizate în țara sau prin cooperare internațională

e)

inovare educațională, creație științifică, tehnica și artistică.

Art. 76

Perfecționarea pregătirii personalului didactic auxiliar se realizează în cadrul unui sistem de grade profesionale, pe baza unei metodologii specifice, aprobată de ministrul educației, cercetării și inovării. Formele de perfecționare, prevăzute la art. 75, pot fi utilizate, după caz, și pentru perfecționarea personalului didactic auxiliar.

Art. 77

Finanțarea activităților de perfecționare a pregătirii personalului didactic și didactic auxiliar din învățământul superior de stat este asigurată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării prin bugetele repartizate instituțiilor de învățământ. Fondurile repartizate pot fi suplimentate prin contribuții ale agenților economici interesați, din fondurile unor organisme științifice, precum și prin sponsorizări interne sau internaționale, potrivit legii.

Art. 78

Evaluarea activității de perfecționare se face de către catedra, departament sau de alte structuri instituționale, potrivit criteriilor stabilite în Carta universitară.

Art. 79

(1)

În atribuțiile personalului didactic din învățământul superior intra

a)

activități didactice de predare, de seminarizare și lucrări practice, de instruire practica și de evaluare, conform planurilor de învățământ și programelor analitice

b)

activități de pregătire științifică și metodica și alte activități în interesul învățământului

c)

activități de cercetare științifică, de dezvoltare tehnologică, activități de proiectare și creație artistică, potrivit specificului.

(2)

Activitățile corespunzătoare menționate la alin. (1) sunt prevăzute în fișa postului, tipizată la nivel național. Fișa, elaborata de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării împreună cu federațiile sindicale din învățământul superior, pe baza propunerilor senatelor universitare, constituie anexa la contractul colectiv de muncă.

Art. 80

(1)

Norma didactica, potrivit art. 79 alin. (1) lit. a), poate cuprinde

a)

activități de predare

b)

activități de seminar, proiecte de an, lucrări practice și de laborator

c)

îndrumare de proiecte, de lucrări de licența și de absolvire, de practica pedagogica, productiva și de cercetare științifică

d)

activități didactice și de cercetare științifică, înscrise în planurile de învățământ, pentru învățământul universitar de doctorat, precum și îndrumarea elaborării tezelor de doctorat

Art. 81

(1)

Norma didactica săptămânală medie, calculată în ore convenționale, pentru activitățile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a)-f) se stabilește după cum urmează

a)

profesor universitar: 5-7 ore, dintre care cel puțin 4 ore convenționale de curs

b)

conferențiar universitar: 7-9 ore, dintre care cel puțin 4 ore convenționale de curs

c)

lector universitar/șef de lucrări: 9-11 ore, dintre care cel puțin 2 ore convenționale de curs

d)

asistent universitar: 10-11 ore, cuprinzând activități menționate la art. 80 alin. (1) lit. b) și c)

e)

preparator universitar: 4-6 ore, cuprinzând activități menționate la art. 80 alin. (1) lit. b) și c); preparatorul universitar va efectua săptămânal 6 ore de asistență.

(2)

Prin excepție, norma personalului didactic prevăzut la alin. (1) lit. a)-c), care, datorită specificului disciplinelor, nu are în structura postului ore de curs, se majorează cu 2 ore convenționale. Norma personalului didactic care nu desfășoară activități de cercetare științifică sau echivalenta acesteia se majorează cu până la 4 ore convenționale, fără a depăși 15 ore convenționale. Aceste excepții se aproba de consiliul facultății.

(3)

Norma asistentului universitar cu titlul științific de doctor poate cuprinde, cel mult, 2 ore convenționale de curs.

(4)

În situația în care norma didactica nu poate fi alcătuită conform alin. (1)-(3), aceasta se completează cu activități de cercetare științifică, la propunerea șefului de catedra, cu acordul consiliului facultății. Diminuarea normei didactice este de cel mult 1/2 din norma respectiva, iar ora de cercetare este echivalenta cu 0,5 ore convenționale. Cadrul didactic își menține calitatea de titular în funcția didactica obținută prin concurs.

(5)

Cadrele didactice titulare, a căror norma didactica nu poate fi constituită conform prevederilor alin. (1)-(4), pot fi trecute temporar, la cererea acestora, cu norma integrala de cercetare științifică finanțată de la bugetul de stat, în cadrul catedrei sau al departamentului, menținându-și calitatea de titular în funcția didactica obținută prin concurs. În aceasta perioada, cadrul didactic are obligațiile personalului de cercetare din învățământul superior.

(6)

În limitele prevăzute de prezentul articol, senatul universitar stabilește, diferențiat, norma didactica efectivă, în funcție de profil, specializare, ponderea disciplinelor în pregătirea de specialitate a studenților și de dimensiunea formațiunilor de studiu.

Art. 82

Personalul didactic auxiliar din învățământul superior desfășoară activități specifice stabilite în fișa individuală a postului. Timpul săptămânal de lucru al acestuia este identic cu cel stabilit pentru personalul cu funcții echivalente din celelalte sectoare bugetare, potrivit legii.

Art. 83

Personalul de cercetare și de proiectare din învățământul superior desfășoară activități specifice, stabilite în fișa individuală a postului de către conducerea catedrei sau a departamentului, cu acordul persoanei în cauza.

Art. 84

(1)

Statele de funcții ale personalului didactic se întocmesc anual.

(2)

Funcțiile didactice și numărul posturilor se stabilesc ținând seama de

a)

planurile de învățământ

b)

formațiunile de studiu

c)

normele didactice și de cercetare.

(3)

În statul de funcții sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile didactice ocupate sau vacante, specificându-se funcțiile didactice corespunzătoare și numărul săptămânal de ore convenționale repartizate pe ore de curs, seminarii, laboratoare, lucrări practice sau proiecte, practica de specialitate și activități echivalente acestora, la disciplinele din planul de învățământ.

(4)

Statele de funcții se întocmesc la catedre sau la departamente, prin consultarea membrilor acestora, ca urmare a precizării sarcinilor didactice de către consiliul facultății. La catedrele sau la departamentele cu discipline la mai multe facultăți sau colegii, statele de funcții se completează pe baza notelor de comanda, avizate de conducerea instituției de învățământ superior.

(5)

Formațiunile de studiu și dimensiunile acestora se stabilesc de senatele universitare, la propunerea consiliilor facultăților, în următoarele condiții

a)

în învățământul universitar: grupa de studii cuprinde în medie 20 de studenți, dar nu mai puțin de 13 și nu mai mult de 25; subgrupa de studii pentru aplicații și lucrări practice cuprinde în medie 10 studenți, dar nu mai puțin de 7 și nu mai mult de 13

b)

prin excepție de la prevederile stabilite la lit. a), formațiunile de studiu pentru practica pedagogica, învățământul medical clinic, de arta, sportiv, precum și pentru învățământul postuniversitar pot fi mai mici, la propunerea senatelor universitare și cu acordul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. Prevederea de mai sus se poate aplica și la alte domenii, în funcție de specific și de situație

Art. 85

Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul titular ori de personal didactic asociat, prin cumul sau prin plata cu ora, conform prezentei legi.

Art. 86

Salarizarea personalului didactic și de cercetare din învățământul superior se face în conformitate cu prevederile art. 48 din prezenta lege.

Art. 87

(1)

Salarizarea personalului didactic se stabilește în raport cu

a)

funcția didactica

b)

titlul științific

c)

norma didactica

d)

calitatea activității didactico-științifice stabilite pe baza procedurii de evaluare anuala; e) vechimea recunoscută în învățământ

f)

condițiile specifice în care își desfășoară activitatea.

(2)

Cadrul didactic aflat în situațiile prevăzute la art. 81 alin. (4) și (5) este salarizat corespunzător postului deținut ca titular.

Art. 88

Salarizarea personalului de cercetare din instituțiile de învățământ superior se stabilește în raport cu

a)

funcția de cercetare

b)

titlul științific

c)

calitatea activității de cercetare, stabilită pe baza procedurii de evaluare anuala; d) vechimea recunoscută în cercetare

e)

contribuția adusă în procesul de învățământ

f)

aportul financiar și material rezultat din activitatea proprie

g)

condițiile specifice în care își desfășoară activitatea.

Art. 89

Abrogat.

Art. 90

(1)

Personalul didactic din învățământul superior, inclusiv cel prevăzut la art. 81 alin. (4) și (5), beneficiază de tranșele de vechime la salarizare, stabilite de lege, și de doua transe suplimentare care se acorda la 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.

(2)

Abrogat.

Art. 91

(1)

Abrogat.

Art. 92

Preparatorii și asistenții universitari beneficiază de prima de instalare o singura data, la angajarea în învățământ prin concurs, în primii 5 ani de la absolvirea studiilor. Cuantumul acestei prime se stabilește potrivit legii.

Art. 93

(1)

Personalul didactic poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactica prevăzută la art. 81 alin. (1)-(5) la nivelul postului, cu respectarea drepturilor de vechime a persoanei în cauza, la care se adauga și sporurile cuvenite. Personalul didactic din învățământul superior beneficiază de prevederile art. 51 alin. (8).

(2)

Calculul salariului cuvenit pentru cumul se face, potrivit alin. (1), pe o durata de 10 luni din anul universitar.

(3)

Cadrul didactic care efectuează ore din normele vacante trebuie să îndeplinească condițiile minimale cerute de prezentul statut pentru activitatea respectiva.

(4)

Personalul didactic din învățământul de stat, precum și cel al instituțiilor de învățământ privat autorizate sau acreditate, poate îndeplini cel mult doua norme didactice, cu acordul conducerii unității de învățământ unde este titular cu carnet de muncă.

(5)

Condițiile pentru suplinire colegială se stabilesc în Carta universitară.

Art. 94

(1)

Numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar se stabilește de senatul universitar, în funcție de bugetul și specificul instituției, al facultății, al specializării, al departamentului și al catedrei. Nomenclatorul general de funcții didactice auxiliare din învățământul superior, precum și nivelul studiilor cerute pentru aceste funcții se elaborează de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Articolele următoare · 95 din 128