LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind piețele de instrumente financiare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
S.S.I
și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT instituie și mențin dispoziții și proceduri eficiente, în ceea ce privește SMT-ul sau SOT-ul, pentru a monitoriza în mod regulat că membrii, participanții sau utilizatorii săi respectă regulile acestora.
S.S.I
și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT monitorizează ordinele trimise, inclusiv anulările și tranzacțiile efectuate de membrii, participanții sau utilizatorii lor în cadrul sistemelor lor, pentru a identifica orice încălcare a regulilor respective, condițiile de tranzacționare de natură să afecteze stabilitatea pieței, o conduită care poate sugera un comportament care este interzis în temeiul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 sau disfuncționalitățile sistemului în legătură cu un instrument financiar și stabilesc măsurile și resursele necesare pentru a se asigura că o astfel de monitorizare este eficientă.
S.S.I
și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT informează imediat A.S
cu privire la orice încălcare gravă a regulilor sale sau la orice eveniment intervenit în activitatea de tranzacționare de natură să afecteze funcționarea ordonată a pieței sau la orice conduită care poate sugera un comportament care este interzis în temeiul Regulamentului (UE) nr. 596/2014 sau la disfuncționalitățile sistemului în legătură cu un instrument financiar.
A.S
comunică imediat ESMA și autorităților competente ale celorlalte state membre informațiile prevăzute la alin. (3) , verificând în prealabil informațiile transmise cu privire la conduita și comportamentul care contravin prevederilor Regulamentului (UE) nr. 596/2014.
S.S.I
și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT transmit A.S.F., fără întârzieri nejustificate, informațiile prevăzute la alin. (3) , pentru cercetarea și urmărirea în justiție a abuzurilor de piață și acordă acesteia tot ajutorul necesar pentru cercetarea și urmărirea în justiție a abuzurilor de piață comise în sistemele proprii sau prin intermediul acestora.
Fără a aduce atingere dreptului A.S
prevăzut la art. 236 alin. (3) de a solicita suspendarea sau retragerea unui instrument financiar de la tranzacționare, o S.S.I
sau un operator de piață care administrează un SMT sau un SOT poate suspenda sau retrage de la tranzacționare un instrument financiar care nu mai este conform cu normele SMT-ului sau ale SOT-ului, cu excepția cazului în care o astfel de suspendare sau retragere ar putea afecta în mod semnificativ interesele investitorilor sau ar putea compromite funcționarea ordonată a pieței.
S.S.I
sau operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT și suspendă sau retrag de la tranzacționare un instrument financiar, suspendă sau retrag, de asemenea, instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a sprijini obiectivele suspendării sau retragerii instrumentului financiar suport.
S.S.I
sau operatorul de piață care administrează un SMT sau un SOT face publică decizia sa cu privire la suspendarea sau retragerea instrumentului financiar și ale eventualelor instrumente financiare derivate și comunică respectivele decizii A.S.F.
A.S
impune operatorilor de piață sau S.S.I
care administrează, după caz, piețele reglementate, alte SMT-uri, alte SOT-uri și operatori independenți, care intră sub incidența prezentei legi și care tranzacționează același instrument financiar sau instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta, să suspende sau să retragă, de asemenea, respectivul instrument financiar sau instrumentele derivate de la tranzacționare, în cazurile în care suspendarea sau retragerea sunt consecința unei fapte suspectate ca abuz de piață, unei oferte publice de preluare sau nedivulgării unor informații privilegiate cu privire la emitent sau la instrumentul financiar, fapt care încalcă dispozițiile art. 7 și 17 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, cu excepția cazurilor în care o astfel de suspendare sau retragere ar putea afecta în mod semnificativ interesele investitorilor sau compromite funcționarea ordonată a pieței.
A.S
publică de îndată pe site-ul acesteia decizia prevăzută la alin. (4) și o notifică ESMA și autorităților competente din celelalte state membre.
Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care A.S
este notificată de către o autoritate competentă din alt stat membru în legătură cu măsurile echivalente dispuse.
În aplicarea prevederilor alin. (6) , A.S
comunică ESMA și altor autorități competente decizia pe care o ia ulterior primirii notificării, incluzând o explicație în cazul în care ia decizia de a nu suspenda sau retrage de la tranzacționare instrumentul financiar sau instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta.
Prevederile alin. (2)-(7) se aplică și în cazul în care se ridică suspendarea de la tranzacționare a unui instrument financiar sau a instrumentelor financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta.
Expresia afectarea semnificativă a intereselor investitorilor are înțelesul prevăzut de reglementările europene emise în aplicarea art. 32 din Directiva 2014/65/UE.
Procedura de notificare prevăzută la art. 106 se aplică, de asemenea, în cazul în care decizia de a suspenda sau de a retrage de la tranzacționare un instrument financiar sau instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4-10 din anexa nr. 1 secțiunea C care sunt legate de respectivul instrument financiar sau care fac trimitere la acesta este luată de A.S
în temeiul art. 236 alin. (3) lit. m) și n) .
A.S
poate înregistra un SMT ca piață de creștere pentru IMM-uri la solicitarea scrisă a S.S.I
sau a operatorului de piață care administrează respectivul SMT, sub condiția respectării cerințelor prevăzute la alin. (2) .
SMT-ul care se înregistrează ca piață de creștere pentru IMM-uri face obiectul unor reguli, sisteme și proceduri eficiente care asigură îndeplinirea următoarelor cerințe
cel puțin 50% dintre emitenții ale căror instrumente financiare sunt admise la tranzacționare în cadrul respectivului SMT sunt IMM-uri în momentul în care SMT-ul este înregistrat ca piață de creștere pentru IMM-uri și, ulterior, în orice an calendaristic
sunt stabilite criterii corespunzătoare pentru admiterea inițială și menținerea instrumentelor financiare ale emitenților la tranzacționare pe piață
la admiterea inițială la tranzacționare pe piață a instrumentelor financiare există suficiente informații publicate care permit investitorilor să decidă în cunoștință de cauză dacă să investească sau nu în instrumentele financiare respective, fie sub forma unui document de admitere corespunzător, fie sub forma unui prospect în cazul în care sunt aplicabile cerințele prevăzute de Legea nr. 24/2017 în ceea ce privește realizarea unei oferte publice în legătură cu admiterea inițială la tranzacționare a instrumentului financiar în cadrul SMT
se realizează o raportare financiară corespunzătoare continuă, în mod periodic, fie de către emitent, fie în numele acestuia, de exemplu prin rapoarte anuale auditate
emitenții, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (1) pct. 21 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, persoanele care au responsabilități de conducere, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) pct. 25 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, precum și persoanele cu care aceștia se află în legături strânse, astfel cum sunt definite la art. 3 alin. (1) pct. 26 din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, respectă cerințele care li se aplică în temeiul Regulamentului (UE) nr. 596/2014
este asigurată stocarea și diseminarea către public a informațiilor care fac obiectul unor reglementări referitoare la emitenți
există sisteme și controale eficiente în scopul prevenirii și detectării abuzurilor de piață pe SMT-ul respectiv, conform cerințelor Regulamentului (UE) nr. 596/2014.
Criteriile prevăzute la alin. (2) nu aduc atingere respectării de către S.S.I
sau de către operatorul de piață care administrează SMT-ul a altor obligații ce le revin în temeiul prezentei legi, pertinente pentru administrarea SMT-urilor, și nu împiedică S.S.I
sau operatorul de piață care administrează SMT-ul să impună cerințe suplimentare față de cele prevăzute la alin. (2) .
A.S
poate radia un SMT din lista piețelor de creștere pentru IMM-uri în oricare dintre următoarele cazuri
S.S.I
sau operatorul de piață care administrează SMT solicită radierea acestuia din listă
cerințele prevăzute la alin. (2) nu mai sunt îndeplinite în ceea ce privește SMT-ul.
A.S
notifică imediat ESMA cu privire la înregistrarea sau radierea unui SMT în/din lista piețelor de creștere pentru IMM-uri.
În cazul în care un instrument financiar al unui emitent este admis la tranzacționare pe o piață de creștere pentru IMMuri, instrumentul financiar respectiv poate fi tranzacționat și pe altă piață de creștere pentru IMM-uri numai dacă emitentul a fost informat și nu a prezentat obiecții.
În situația aplicării alin. (6) , emitentul nu este supus niciunei obligații legate de guvernanța corporativă sau de informarea inițială, periodică sau specifică în ceea ce privește cealaltă piață pentru IMM-uri.
Orice firmă de investiții autorizată și supravegheată de autoritățile competente ale unui alt stat membru în conformitate cu Directiva 2014/65/UE și, în cazul instituțiilor de credit, în conformitate cu Directiva 2013/36/UE poate furniza liber servicii de investiții și/sau poate desfășura liber activități de investiții, precum și servicii auxiliare pe teritoriul României, cu condiția ca aceste servicii și activități să fie incluse în autorizația sa.
Serviciile auxiliare pot fi furnizate doar împreună cu un serviciu de investiții și/sau o activitate de investiții.
Firmele de investiții și instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) se înscriu în Registrul A.S.F., ulterior transmiterii către A.S
a unei notificări însoțite de informații similare celor prevăzute la art. 110 alin. (3)-(5) de către autoritatea competentă din statul membru de origine al firmei de investiții sau al instituției de credit.
A.S
nu impune firmelor de investiții sau instituțiilor de credit prevăzute la alin. (1) obligații suplimentare pentru aspectele reglementate de prezenta lege.
Ulterior îndeplinirii procedurii de notificare, firmele de investiții și instituțiile de credit prevăzute la alin. (1) și la art. 113 alin. (1) își pot promova serviciile prin toate mijloacele de comunicare disponibile în România, cu respectarea regulilor de publicitate stabilite de A.S.F., inclusiv își pot efectua publicitate prin intermediul unor site-uri web aflate în proprietatea unei alte persoane și care permit redirecționarea potențialului client către site-ul propriu.
Orice S.S.I
poate furniza liber servicii de investiții și/sau poate desfășura liber activități de investiții, precum și servicii auxiliare pe teritoriul altor state membre.
Serviciile auxiliare pot fi furnizate de S.S.I
pe teritoriul unui stat membru doar împreună cu un serviciu de investiții și/sau o activitate de investiții.
Orice S.S.I
care intenționează să furnizeze servicii sau să desfășoare activități pe teritoriul unui alt stat membru pentru prima dată sau care dorește să modifice gama de servicii furnizate sau de activități desfășurate comunică A.S
următoarele informații
statul membru în care intenționează să opereze
un program de activitate care menționează, în special, serviciile și/sau activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare pe care intenționează să le furnizeze pe teritoriul respectivului stat membru și dacă intenționează să facă acest lucru prin intermediul unor agenți delegați stabiliți în România.
În cazul în care S.S.I
intenționează să utilizeze agenți delegați, aceasta comunică A.S
identitatea agenților delegați respectivi.
În cazul în care S.S.I
care intenționează să furnizeze servicii pe teritoriul altui stat membru dorește să utilizeze agenți delegați stabiliți în România, A.S
comunică autorității competente a statului membru gazdă desemnate ca punct de contact în conformitate cu art. 237 alin. (1)-(5) , în termen de o lună de la primirea tuturor informațiilor, identitatea agenților delegați respectivi.
A.S
transmite autorității competente a statului membru gazdă desemnate ca punct de contact în conformitate cu art. 237 alin. (1)-(5) informațiile comunicate de S.S.I
în conformitate cu alin. (3)-(5) , în termen de o lună de la primirea acestora.
S.S.I
poate să înceapă să furnizeze serviciile și activitățile de investiții respective în statul membru gazdă după transmiterea de către A.S
a informațiilor către autoritatea competentă a statului membru gazdă, conform prevederilor alin. (6) .
În cazul modificării uneia dintre informațiile comunicate în conformitate cu alin. (3)-(5) , S.S.I
anunță în scris A.S
cu cel puțin o lună înainte de aplicarea modificării respective.
A.S
informează autoritatea competentă a statului membru gazdă în legătură cu modificarea prevăzută la alin. (8) .
Orice instituție de credit care intenționează să furnizeze servicii de investiții și servicii auxiliare sau să desfășoare activități de investiții conform art. 110 prin intermediul unor agenți delegați comunică A.S
identitatea agenților delegați respectivi.
În cazul în care instituția de credit care intenționează să furnizeze servicii pe teritoriul altui stat membru dorește să utilizeze agenți delegați stabiliți în România, A.S
comunică autorității competente a statului membru gazdă desemnate ca punct de contact în conformitate cu art. 237 alin. (1)-(5) , în termen de o lună de la primirea tuturor informațiilor, identitatea agenților delegați respectivi.
A.S.F., în calitate de autoritate competentă a statului membru gazdă, publică pe site-ul propriu informațiile primite de la autoritățile competente din statele membre de origine ale firmelor de investiții sau ale instituțiilor de credit care utilizează agenți delegați și care urmează a furniza servicii de investiții și/sau activități de investiții pe teritoriul României.
A.S
permite firmelor de investiții și operatorilor de piață care administrează SMT-uri și SOT-uri din alte state membre, în baza notificării transmise în acest sens de autoritatea competentă din statul de origine al acestora, să pună la dispoziție mecanismele adecvate pe teritoriul României pentru a facilita accesul și tranzacționarea pe piețele respective pentru membrii, participanții sau utilizatorii la distanță stabiliți pe teritoriul României.
A.S
poate solicita autorității competente din statul membru de origine al SMT-ului informații cu privire la identitatea membrilor sau participanților la distanță la SMT-ul stabilit pe teritoriul respectivului stat membru.
S.S.I
sau operatorul de piață care administrează un SMT sau un SOT care intenționează să pună la dispoziție mecanisme adecvate pe teritoriul altor state membre pentru a facilita accesul și tranzacționarea pe piețele respective pentru membrii, participanții sau utilizatorii la distanță stabiliți pe teritoriul acelor state comunică A.S
numele statului membru în care intenționează să prevadă aceste mecanisme.
În termen de o lună de la primirea informației prevăzute la alin. (3) , A.S
comunică această informație autorității competente a statului membru în care SMT-ul sau SOT-ul intenționează să prevadă asemenea mecanisme.
La cererea autorității competente a statului membru gazdă al SMT-ului și fără întârzieri nejustificate, A.S
comunică identitatea membrilor sau participanților la distanță la SMT-ul stabilit pe teritoriul României.
Serviciile și/sau activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare pot fi furnizate pe teritoriul României de către firme de investiții și instituții de credit din state membre prin dreptul de stabilire, fie prin înființarea unei sucursale, fie prin utilizarea unui agent delegat stabilit în România, în conformitate cu prevederile prezentei legi și, după caz, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca respectivele servicii și activități să fie incluse în autorizația acordată firmei de investiții sau instituției de credit în statul membru de origine.
Serviciile auxiliare pot fi furnizate doar împreună cu un serviciu de investiții și/sau o activitate de investiții.
Firmele de investiții și instituțiile de credit din statele membre prevăzute la alin. (1) se înscriu în Registrul A.S.F.
A.S
nu impune obligații suplimentare, în afara celor autorizate în conformitate cu prevederile art. 116 , în ceea ce privește organizarea și funcționarea sucursalei unei firme de investiții sau a unei instituții de credit pentru care a primit notificare însoțită de informații similare celor prevăzute la art. 114 alin. (1) și (4) de la o autoritate competentă din alt stat membru pentru aspectele reglementate de prezenta lege.
În cazul în care firma de investiții dintr-un stat membru apelează la un agent delegat situat în România, acesta este asimilat sucursalei firmei de investiții de pe teritoriul României, în cazul în care aceasta a fost înființată, și este supus, în orice situație, dispozițiilor prezentei legi referitoare la sucursale.
S.S.I
care dorește să înființeze o sucursală pe teritoriul unui alt stat membru sau să utilizeze agenți delegați stabiliți într-un alt stat membru în care nu a înființat o sucursală informează în prealabil A.S
și îi comunică următoarele informații
statul membru pe teritoriul căruia intenționează să înființeze o sucursală sau statele membre în care nu a înființat o sucursală, dar în care intenționează să utilizeze agenți delegați stabiliți pe teritoriul acestora
un program de activitate care precizează, printre altele, serviciile și/sau activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare pe care le va furniza
în cazul în care este înființată, structura organizatorică a sucursalei, cu precizarea dacă sucursala intenționează să utilizeze agenți delegați, precum și identitatea respectivilor agenți delegați
în cazul în care se utilizează agenți delegați într-un stat membru în care o S.S.I
nu a înființat o sucursală, o descriere a utilizării preconizate a agentului/agenților delegat/delegați și o structură organizatorică, inclusiv lanțul ierarhic, precizând modul în care agentul/agenții se încadrează în structura corporativă a S.S.I.F.
adresa de la care pot fi obținute documente în statul membru gazdă
numele persoanelor însărcinate cu administrarea sucursalei sau a agentului delegat.
În cazul în care S.S.I
utilizează un agent delegat stabilit în alt stat membru decât România, acest agent delegat este asimilat sucursalei, în cazul în care aceasta a fost înființată, și este supus, în orice situație, dispozițiilor legislației referitoare la sucursale din statul membru gazdă.
Cu excepția cazurilor în care A.S.F., în urma analizării activităților avute în vedere de S.S.I.F., consideră că structura administrativă sau situația financiară a S.S.I
nu este adecvată, A.S
notifică informațiile prevăzute la alin. (1) , în termen de 3 luni de la primirea acestora, autorității competente a statului membru gazdă desemnate ca punct de contact în conformitate cu art. 237 alin. (1)-(5) și informează S.S.I
în acest sens.
Pe lângă informațiile prevăzute la alin. (1) , A.S
comunică autorității competente a statului membru gazdă informații detaliate privind sistemul de compensare a investitorilor la care participă S.S.I.F.
În situația modificării informațiilor prevăzute la alin. (4) , A.S
informează autoritatea competentă a statului membru gazdă în legătură cu aceasta.
În cazul în care refuză comunicarea informațiilor către autoritatea competentă a statului membru gazdă, A.S
precizează motivele refuzului său S.S.I
respective, în termen de 3 luni de la primirea tuturor informațiilor.
La primirea unei comunicări din partea autorității competente a statului membru gazdă sau, în absența unei astfel de comunicări, în termen de maximum două luni de la data notificării transmise de către A.S.F., sucursala poate fi înființată și își poate începe activitatea.
Orice instituție de credit care intenționează să utilizeze un agent delegat stabilit în alt stat membru decât România pentru a furniza servicii și/sau activități de investiții, precum și servicii auxiliare în conformitate cu prezenta lege notifică A.S
și îi furnizează informațiile prevăzute la art. 114 alin. (1) .
Cu excepția cazurilor în care B.N
constată și informează A.S
cu privire la faptul că structura administrativă sau situația financiară a instituției de credit nu este corespunzătoare, A.S
notifică informațiile primite conform alin. (1) , în termen de 3 luni de la primirea acestora, autorității competente a statului membru gazdă și informează instituția de credit respectivă cu privire la aceasta.
În cazul în care B.N
solicită A.S
să refuze notificarea informațiilor către autoritatea competentă a statului membru gazdă, A.S
precizează motivele refuzului său instituției de credit respective, în termen de 3 luni de la primirea tuturor informațiilor.
La primirea unei comunicări din partea autorității competente a statului membru gazdă sau, în absența unei astfel de comunicări, în termen de maximum două luni de la data transmiterii notificării de către A.S.F., agentul delegat își poate începe activitatea. Unui astfel de agent delegat i se aplică dispozițiile legislației referitoare la sucursale din statul membru gazdă.
Sucursala unei firme de investiții sau a unei instituții de credit dintr-un stat membru trebuie să respecte obligațiile prevăzute la art. 60 , 81-89 și 91-96 din prezenta lege și la art. 14-26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, precum și măsurile adoptate în conformitate cu aceste dispoziții de către A.S
A.S
se asigură că sucursala respectivă își îndeplinește aceste obligații.
A.S
este abilitată să examineze măsurile instituite de sucursală și să solicite modificarea lor, dacă o asemenea modificare este strict necesară pentru a permite A.S
să verifice respectarea de către sucursala din România a unei firme de investiții sau a unei instituții de credit dintr-un stat membru a obligațiilor prevăzute la alin. (1) în ceea ce privește serviciile furnizate și/sau activitățile desfășurate pe teritoriul României.
În cazul în care o firmă de investiții autorizată într-un alt stat membru și-a înființat o sucursală pe teritoriul României, ulterior notificării către A.S.F., autoritatea competentă a statului membru de origine a acestei firme de investiții poate proceda, în exercitarea responsabilităților sale, la verificări la fața locului la această sucursală.
A.S
poate proceda, în exercitarea responsabilităților sale și după ce a informat autoritatea competentă a statului membru gazdă, la efectuarea de inspecții la sediul sucursalei unei S.S.I
înființate pe teritoriul altui stat membru.
În cazul modificării uneia dintre informațiile comunicate în conformitate cu art. 114 alin. (1) , S.S.I
anunță în scris A.S.F., cu cel puțin o lună înainte de aplicarea modificării respective.
A.S
informează autoritatea competentă a statului membru gazdă în legătură cu această modificare.
Firmele de investiții din alte state membre care sunt autorizate pentru executarea ordinelor clienților sau tranzacționarea pe cont propriu au dreptul de a deveni membre ale piețelor reglementate stabilite pe teritoriul României sau de a avea acces la aceste piețe
direct, prin înființarea de sucursale; sau
devenind membre la distanță ale unei piețe reglementate sau având acces la distanță la această piață, fără a fi nevoie să fie stabilite în România, în cazul în care procedurile și sistemele de tranzacționare ale pieței respective nu necesită o prezență fizică pentru încheierea tranzacțiilor pe piață.
Firmelor de investiții care exercită dreptul prevăzut la alin. (1) nu li se impune nicio cerință de reglementare sau administrativă suplimentară privind aspectele reglementate de prezenta lege.
Fără a aduce atingere titlurilor III, IV sau V din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, firmele de investiții din alte state membre au drept de acces direct și indirect la contrapartea centrală și la sistemele de compensare și de decontare existente pe teritoriul României în scopul finalizării sau al organizării finalizării tranzacțiilor cu instrumente financiare.
Accesul direct și indirect al firmelor de investiții respective la aceste sisteme fac obiectul acelorași criterii nediscriminatorii, transparente și obiective care se aplică membrilor sau participanților locali.
A.S
nu limitează utilizarea sistemelor respective la compensarea și decontarea tranzacțiilor cu instrumente financiare efectuate într-un loc de tranzacționare de pe teritoriul României.
Operatorii de piață de pe teritoriul României oferă tuturor membrilor sau tuturor participanților lor dreptul de a desemna sistemul de decontare a tranzacțiilor cu instrumente financiare efectuate pe piețele reglementate administrate de aceștia, sub rezerva respectării următoarelor condiții
existența unor facilități și legături între sistemul de decontare desemnat și orice alt sistem sau infrastructură necesare pentru a asigura decontarea eficientă și economică a tranzacției respective
confirmarea, de către A.S.F., a faptului că toate condițiile tehnice de decontare a tranzacțiilor încheiate pe aceste piețe reglementate prin intermediul unui alt sistem de decontare decât cel desemnat de operatorul de piață sunt de natură să permită funcționarea armonioasă și ordonată a piețelor în cauză.
Aprecierea A.S
în privința pieței reglementate nu aduce atingere competențelor băncilor centrale naționale în rolul lor de supervizare a sistemelor de compensare-decontare sau competențelor altor autorități de supraveghere competente în ceea ce privește aceste sisteme. A.S
ține seama de supervizarea și supravegherea deja efectuate de aceste instituții pentru a evita repetarea nejustificată a verificărilor.
S.S.I
și operatorii de piață care administrează un SMT pot conveni cu o contraparte centrală, o casă de compensare sau un sistem de decontare din alt stat membru mecanisme adecvate pentru organizarea compensării și/sau decontării tuturor sau a unei părți din tranzacțiile încheiate de membrii sau participanții în cadrul sistemelor lor.
A.S
nu poate interzice apelarea la o contraparte centrală, la o casă de compensare și/sau la un sistem de decontare din alt stat membru decât în cazul în care se poate demonstra că această interdicție este necesară pentru a menține funcționarea ordonată a SMT-ului respectiv și ținând seama de condițiile impuse sistemelor de decontare în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (4) și (5) .
Pentru a evita repetarea nejustificată a verificărilor, A.S
ține seama de supervizarea și supravegherea sistemului de compensare și de decontare deja efectuate de către băncile centrale în calitate de supervizori ai sistemelor de compensare și de decontare sau de către alte autorități de supraveghere competente în ceea ce privește aceste sisteme.
O societate dintr-o țară terță care intenționează să furnizeze servicii de investiții sau să desfășoare activități de investiții, cu sau fără servicii auxiliare, pentru clienți de retail sau clienți profesionali în sensul anexei nr. 2 secțiunea B , pe teritoriul României, înființează o sucursală.
Sucursala prevăzută la alin. (1) trebuie să obțină în prealabil o autorizație din partea A.S.F., în baza unei cereri transmise în acest sens de societatea din țara terță.
În vederea aprobării înființării sucursalei, sunt respectate în mod cumulativ următoarele condiții
furnizarea de servicii pentru care societatea dintr-o țară terță solicită autorizația este supusă autorizării și supravegherii în țara terță în care este stabilită societatea, iar societatea care depune cererea este autorizată în mod corespunzător, A.S
ținând seama de recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională - GAFI - în contextul combaterii spălării banilor și a finanțării terorismului
între A.S
și autoritățile de supraveghere competente din țara terță în care este stabilită societatea există acorduri de cooperare care includ dispoziții ce reglementează schimbul de informații în scopul menținerii integrității pieței și protejării investitorilor
sucursala deține nivelul capitalului minim inițial prevăzut la art. 12 din Legea nr. 236/2022 privind supravegherea prudențială a societăților de servicii de investiții financiare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, de care dispune liber
sunt numite una sau mai multe persoane responsabile cu administrarea sucursalei, care respectă cerințele prevăzute la art. 19
țara terță în care este stabilită societatea a semnat un acord cu România, care respectă pe deplin standardele prevăzute la art. 26 din Convenția-model a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OECD - pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital și asigură un schimb de informații eficiente în domeniul fiscal, inclusiv, dacă există, acorduri fiscale multilaterale
societatea aparține unui sistem de compensare pentru investitori autorizat sau recunoscut în conformitate cu Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 084/22.
Sucursala unei societăți dintr-o țară terță autorizată potrivit prevederilor alin. (2) este înscrisă în Registrul A.S.F.
Societatea dintr-o țară terță care intenționează să obțină autorizația pentru furnizarea oricăror servicii de investiții sau desfășurarea activităților de investiții cu sau fără servicii auxiliare pe teritoriul României prin înființarea unei sucursale pune la dispoziția A.S
următoarele
numele autorității responsabile cu supravegherea sa în țara terță în cauză; în cazul în care pentru supraveghere sunt responsabile mai multe autorități, se furnizează detalii privind domeniile de competență ale fiecăreia dintre respectivele autorități
toate detaliile pertinente privind societatea referitoare la denumire, formă juridică, sediu social și adresă, membrii organului de conducere, acționari importanți și un program de activitate care prevede serviciile și/sau activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare care urmează să fie furnizate sau desfășurate și structura organizatorică a sucursalei, inclusiv descrierea tuturor externalizărilor către terți a unor funcții operaționale esențiale
numele persoanelor responsabile cu administrarea sucursalei și documentele pertinente care atestă respectarea cerințelor prevăzute la art. 19
informații privind capitalul inițial de care dispune liber sucursala.
A.S
acordă autorizația sucursalei unei societăți dintr-o țară terță care și-a înființat sau intenționează să își înființeze sucursala în România numai în cazul în care constată
că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 122
că sucursala societății dintr-o țară terță va putea să respecte prevederile alin. (3) și (6) .
A.S
informează societatea dintr-o țară terță, în termen de 6 luni de la data depunerii unei cereri complete, dacă i s-a acordat sau nu autorizația.
Sucursala societății dintr-o țară terță autorizată în conformitate cu prevederile alin. (1) respectă obligațiile prevăzute la art. 49-56 , art. 61-65 , art. 67-74 , art. 78-89 , art. 91-95 , art. 102 , 103 și art. 105-107 din prezenta lege și la art. 3-26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, precum și măsurile adoptate în conformitate cu aceste dispoziții și este supravegheată de către A.S.F.
A.S
nu impune obligații suplimentare în ceea ce privește organizarea și funcționarea sucursalei pentru aspectele reglementate de prezenta lege și nu oferă sucursalelor societăților din țări terțe un tratament mai favorabil decât firmelor de investiții din statele membre.
Ulterior acordării autorizației sucursalei unei societăți dintr-o țară terță, entitatea poate promova serviciile oferite de sucursală prin toate mijloacele de comunicare disponibile în România, cu respectarea regulilor de publicitate stabilite de A.S.F., inclusiv poate efectua publicitate prin intermediul unor site-uri web aflate în proprietatea unei alte persoane decât societatea/sucursala respectivă și care permit redirecționarea potențialului client către site-ul sucursalei.
A.S
notifică anual ESMA lista sucursalelor societăților din țări terțe care își desfășoară activitatea pe teritoriul României.
Sucursala societății dintr-o țară terță care este autorizată în conformitate cu prevederile alin. (1) raportează anual A.S
următoarele informații
amploarea și sfera de cuprindere ale serviciilor și activităților desfășurate de sucursala din România
în cazul societăților dintr-o țară terță care desfășoară activitatea prevăzută la pct. 3 din secțiunea A a anexei nr. 1, expunerea lor lunară minimă, medie și maximă la contrapărți din Uniunea Europeană
în cazul societăților dintr-o țară terță care furnizează unul sau ambele servicii prevăzute la pct. 6 din secțiunea A a anexei nr. 1, valoarea totală a instrumentelor financiare care provin de la contrapărți din Uniunea Europeană și care au fost subscrise sau plasate cu angajament ferm în ultimele 12 luni
cifra de afaceri și activele totale corespunzătoare serviciilor și activităților prevăzute la lit. a)
o descriere detaliată a măsurilor de protecție a investitorilor de care beneficiază clienții sucursalei, inclusiv a drepturilor clienților care rezultă din sistemul de compensare a investitorilor prevăzut la art. 122 alin. (3) lit. f)
politica lor de administrare a riscurilor și măsurile aplicate de sucursală pentru serviciile și activitățile prevăzute la lit. a)
mecanismele de guvernanță, inclusiv persoanele care dețin funcții-cheie pentru activitățile sucursalei
orice altă informație pe care A.S
o consideră necesară pentru facilitarea monitorizării cuprinzătoare a activităților sucursalei.
La cererea acesteia, A.S
comunică ESMA următoarele informații
toate autorizațiile pentru sucursalele autorizate în conformitate cu prevederile alin. (1) și eventualele modificări ulterioare ale acestor autorizații
amploarea și sfera de cuprindere ale serviciilor și activităților desfășurate de o sucursală autorizată din România
cifra de afaceri și activele totale corespunzătoare serviciilor și activităților prevăzute la lit. b)
numele grupului dintr-o țară terță din care face parte o sucursală autorizată.
A.S.F., autoritățile competente ale entităților care fac parte din același grup ca sucursalele societăților din țări terțe autorizate în conformitate cu prevederile alin. (1) , ESMA și ABE cooperează îndeaproape pentru a se asigura că toate activitățile grupului respectiv în Uniunea Europeană sunt supuse unei supravegheri cuprinzătoare, coerente și eficace, în conformitate cu dispozițiile legislației naționale a statelor membre care transpune prevederile Directivei 2014/65/UE, ale Directivei 2013/36/UE și ale Directivei (UE) 2019/2.034 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind supravegherea prudențială a firmelor de investiții și de modificare a Directivelor 2002/87/CE, 2009/65/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE și 2014/65/UE, precum și cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale Regulamentului (UE) nr. 600/2014 și ale Regulamentului (UE) 2019/2.033 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele prudențiale ale firmelor de investiții și de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010, (UE) nr. 575/2013, (UE) nr. 600/2014 și (UE) nr. 806/2014.
În cazul în care un client de retail sau un client profesional în sensul secțiunii B din anexa nr. 2 , stabilit sau situat pe teritoriul României, inițiază la inițiativa sa exclusivă furnizarea unui serviciu sau desfășurarea unei activități de investiții de către o societate dintr-o țară terță, cerința privind autorizația prevăzută la art. 122 nu se aplică furnizării serviciului sau desfășurării activității respective de către societatea din țara terță pentru persoana în cauză, nici unei relații legate în mod specific de furnizarea serviciului sau desfășurarea activității respective.
Fără a aduce atingere relațiilor intragrup, în cazul în care o societate dintr-o țară terță, inclusiv prin intermediul unei entități care acționează în numele acesteia sau care are legături strânse cu o astfel de societate dintr-o țară terță sau cu orice altă persoană care acționează în numele unei astfel de entități, contactează clienți sau clienți potențiali din România, aceasta nu se consideră a fi un serviciu furnizat la inițiativa exclusivă a clientului.
O inițiativă a unui client, astfel cum aceasta este reglementată la alin. (1) , nu îndreptățește societatea dintr-o țară terță să comercializeze noi categorii de produse de investiții sau de servicii de investiții către respectivul client în alt mod decât prin sucursală.
S.S.I
poate presta servicii și activități de investiții și servicii auxiliare într-o țară terță în baza autorizației acordate de A.S.F., conform reglementărilor emise în acest sens, numai prin înființarea unei sucursale. Pentru scopurile prezentei legi, toate sediile înființate pe teritoriul unei țări terțe sunt considerate o singură sucursală.
Înființarea unei sucursale într-o țară terță este supusă aprobării prealabile a A.S.F., conform reglementărilor emise de aceasta.
A.S
poate respinge cererea de aprobare a înființării sucursalei dacă, pe baza informațiilor deținute și a documentației prezentate de S.S.I.F., consideră că
S.S.I
nu dispune de un management adecvat sau de o situație financiară corespunzătoare, în raport cu activitatea propusă a fi desfășurată prin intermediul sucursalei
cadrul legislativ existent în țara terță și/sau modul de aplicare a acestuia împiedică exercitarea de către A.S
a funcțiilor sale de supraveghere
S.S.I
înregistrează o evoluție necorespunzătoare a indicatorilor de prudență financiară sau nu îndeplinește alte cerințe prevăzute de prezenta lege ori prin reglementările emise în aplicarea acesteia.
Orice modificare a elementelor care sunt avute în vedere la aprobarea înființării sucursalei este supusă aprobării prealabile a A.S.F.
Prin excepție de la prevederile art. 126 alin. (1) , S.S.I
poate presta servicii și activități de investiții și servicii auxiliare în state terțe membre ale Grupului G7, la distanță, fără a înființa o sucursală, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele
legislația din statul terț membru al Grupului G7 permite prestarea de servicii și activități de investiții de către firmele de investiții din Uniunea Europeană autorizate conform Directivei 2014/65/UE, cu modificările și completările ulterioare
S.S.I
respectă condițiile impuse de autoritatea competentă cu supravegherea firmelor de investiții din statul terț membru al Grupului G7.
Prestarea de servicii și activități de investiții și servicii auxiliare în state terțe membre ale Grupului G7 este supusă notificării prealabile transmise de S.S.I
către A.S.F., însoțită de următoarele documente
hotărârea organului competent, din care să rezulte: statul terț membru al Grupului G7 în care S.S.I
intenționează să presteze servicii și activități de investiții și servicii auxiliare și obiectul de activitate ce urmează a fi prestat
declarația reprezentantului legal al S.S.I
prin care acesta confirmă îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1)
planul de afaceri în legătură cu statul terț respectiv, în limba română și în traducere legalizată în limba statului terț respectiv, care să includă cel puțin: (i) fundamentarea oportunității prestării de servicii și activități de investiții și servicii auxiliare; (ii) tipurile de servicii și activități de investiții și servicii auxiliare; (iii) volumul estimat al activității în primii 3 ani de activitate în statul respectiv; (iv) estimări ale poziției financiare și ale performanței aferente activității în statul respectiv; (v) studiul pieței și al factorilor ce pot afecta fezabilitatea planului de afaceri
cadrul legislativ existent în statul terț membru al Grupului G7 în care S.S.I
intenționează să presteze servicii și activități de investiții și servicii auxiliare.
În termen de maximum 45 de zile de la primirea notificării și a documentelor prevăzute la alin. (2) , A.S.F.
poate solicita S.S.I
informații suplimentare sau alte documente pe care le consideră necesare
se poate consulta cu autoritatea competentă cu supravegherea firmelor de investiții din statul terț membru al Grupului G7 cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și cu privire la cadrul legislativ din statul respectiv care să permită exercitarea de către A.S
a funcțiilor sale de supraveghere.
S.S.I
are obligația de a răspunde solicitării A.S
prevăzută la alin. (3) lit. a) în termen de maximum 30 de zile.
A.S
poate respinge, prin decizie motivată, începerea activității S.S.I
în condițiile prevăzute la alin. (1) dacă, pe baza informațiilor deținute și a documentației prezentate de S.S.I.F., în conformitate cu alin. (2)-(4) , consideră că S.S.I
nu respectă cerințele prevăzute de prezenta lege și de reglementările A.S
emise în aplicarea acesteia sau în cazul în care cadrul legislativ existent în țara terță și/sau modul de aplicare a acestuia împiedică exercitarea de către A.S
a funcțiilor sale de supraveghere.
În situația prevăzută la alin. (5) , A.S
emite în termen de maximum 45 de zile de la primirea notificării, documentelor și a informațiilor prevăzute la alin. (2) și (3) o decizie motivată care poate fi contestată de S.S.I
în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării, la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ și fiscal, conform prevederilor art. 270 .
În situația în care A.S
nu se adresează S.S.I
conform alin. (3) sau (6) , la finalul celor 45 de zile, A.S
informează S.S.I
cu privire la posibilitatea începerii demersurilor pentru prestarea de servicii și activități de investiții și servicii auxiliare în țara terță membră a Grupului G7.
S.S.I
informează A.S
cu privire la începerea activității în țara terță în maximum 5 zile de la data primirii acordului de la respectiva autoritate competentă cu supravegherea firmelor de investiții din statul terț membru al Grupului G7 cu privire la îndeplinirea condițiilor impuse de autoritatea competentă și transmite A.S
acest acord.
Orice modificare a documentelor și informațiilor comunicate A.S
în conformitate cu alin. (2) și (3) este notificată A.S
Prevederile alin. (3)-(7) se aplică în mod corespunzător.
A.S
stabilește prin reglementări raportările ce se transmit de S.S.I
cu privire la prestarea de servicii și activități de investiții și servicii auxiliare conform prezentului articol. (11) A.S
cooperează cu autoritatea competentă cu supravegherea firmelor de investiții din statul terț membru al Grupului G7 pentru schimbul de informații în exercitarea prerogativelor de supraveghere ale S.S.I.F.
Supravegherea prudențială a serviciilor și activităților de investiții și a serviciilor auxiliare prestate de S.S.I
în state membre și în țări terțe, fie direct, fie prin înființarea de sucursale, va fi asigurată de A.S.F., fără a prejudicia atribuțiile autorităților competente din statele gazdă.
A.S
poate retrage autorizația eliberată în temeiul art. 124 sucursalei unei societăți dintr-o țară terță în cazul în care această societate
nu utilizează autorizația în termen de 12 luni, renunță în mod expres la autorizație, nu a furnizat niciun serviciu de investiții sau nu a desfășurat nicio activitate de investiții în ultimele 6 luni
a obținut autorizația prin declarații false sau prin orice altă modalitate incorectă
nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora a fost acordată autorizația
a încălcat grav și sistematic dispozițiile prezentei legi în ceea ce privește condițiile de funcționare pentru firmele de investiții aplicabile societăților dintr-o țară terță
se încadrează în oricare dintre cazurile în care legislația prevede retragerea autorizației pentru aspecte care nu intră sub incidența prezentei legi.
La aprecierea caracterului grav și sistematic al încălcării prevăzute la alin. (1) lit. d) , A.S
ia în considerare, fără a se limita la acestea, următoarele
numărul, natura sancțiunilor și valoarea amenzilor aplicate sucursalei sau membrilor organelor de conducere din cadrul acesteia, în ultimele 36 luni, raportat la momentul realizării analizei
frecvența încălcării
măsura în care, prin acțiunile/inacțiunile întreprinse, sucursala a indus risc sistemic sau a afectat încrederea investitorilor în piața de capital
faptele constatate au facilitat sau au contribuit la facilitarea unor fapte încadrate în categoria abuz de piață, spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism
măsura în care, prin acțiunile/inacțiunile întreprinse, sucursala a cauzat prejudicii asupra activelor investitorilor
cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi determinate.
Autorizarea operatorului de piață și a pieței reglementate se acordă numai în cazul în care A.S
s-a asigurat că atât operatorul, cât și sistemele pieței reglementate satisfac cel puțin cerințele prevăzute de prezentul titlu.
Operatorul de piață furnizează toate informațiile, inclusiv un program de activitate care prezintă, printre altele, tipurile de operațiuni avute în vedere și structura organizatorică necesare pentru a permite A.S
să se asigure că piața reglementată a instituit, cu ocazia autorizării inițiale, toate măsurile necesare pentru respectarea obligațiilor care îi revin în conformitate cu prezentul titlu.
Condițiile și documentația ce trebuie să însoțească cererea de autorizare, precum și procedura de autorizare a operatorului de piață vor fi prevăzute de reglementări ale A.S
și se vor referi în principal la: a) capitalul social minim al societății pe acțiuni și resursele financiare necesare pentru desfășurarea activității
obiectul principal de activitate, constând în administrarea piețelor reglementate, precum și a activităților conexe în legătură cu aceasta
structura acționariatului, identitatea și integritatea acționarilor care exercită o influență semnificativă asupra membrilor organului de conducere
condițiile de calificare, experiență profesională și reputație care trebuie îndeplinite de către membrii organului de conducere și persoanele cu funcții-cheie din cadrul operatorului de piață
cazurile de incompatibilitate și conflict de interese care trebuie evitate de către membrii organului de conducere și persoanele cu funcții-cheie din cadrul operatorului de piață
dotarea tehnică și resursele
contractul încheiat cu un auditor financiar sau cu o firmă de audit avizat/avizată de A.S.F.
Operatorul de piață desfășoară activitățile aferente organizării și administrării pieței reglementate sub supravegherea A.S.F., cu respectarea prevederilor prezentului titlu.
Operatorii de piață autorizați să funcționeze în România vor fi înscriși în Registrul A.S.F.
A.S
verifică în mod regulat îndeplinirea de către operatorul de piață a condițiilor care au stat la baza acordării autorizației acestuia. Operatorul de piață are obligația de a respecta pe toată durata de funcționare a acestuia condițiile avute în vedere la momentul acordării autorizației.
Modificările în modul de organizare și funcționare a operatorului de piață/pieței reglementate care vor fi supuse autorizării sau, după caz, obligației de notificare a A.S
se stabilesc prin reglementări ale A.S.F.
Operatorul de piață are obligația de a supraveghea respectarea de către piața reglementată pe care o administrează a cerințelor prevăzute de prezentul titlu și este abilitat să exercite drepturile corespunzătoare pieței reglementate pe care o administrează în temeiul prezentei legi.
Operatorul de piață nu poate limita numărul persoanelor cu drept de acces pe piața reglementată administrată.
Operatorul de piață care administrează un loc de tranzacționare are legitimitate procesuală activă, respectiv pasivă, pentru orice drepturi și obligații, pretenții și reclamații legate de activitatea locurilor de tranzacționare administrate.
Fără a aduce atingere oricărei dispoziții relevante din Regulamentul (UE) nr. 596/2014 sau oricăror dispoziții relevante privind abuzul de piață din Legea nr. 24/2017 , dispozițiile de drept public care reglementează tranzacțiile efectuate în cadrul sistemelor pieței reglementate sunt cele ale statului membru de origine al pieței reglementate respective.
Cererea de autorizare a operatorului de piață va fi respinsă, după caz, dacă
documentația și informațiile transmise de operatorul de piață nu respectă prevederile prezentei legi și ale reglementărilor A.S
emise în aplicarea acesteia și nici prevederile reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE
documentația și informațiile prezentate sunt insuficiente pentru a se stabili dacă operatorul de piață își va desfășura activitatea în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale reglementărilor A.S
emise în aplicarea acesteia
membrii organului de conducere și persoanele care îndeplinesc funcții-cheie din cadrul operatorului de piață nu au calificarea și experiența profesională adecvate funcției lor, conform reglementărilor A.S
emise în aplicarea prezentei legi, precum și reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE
transparența pieței, buna desfășurare a tranzacțiilor și protecția investitorilor nu sunt asigurate
nu sunt respectate prevederile prezentei legi sau ale reglementărilor A.S
emise în aplicarea acesteia și nici reglementările europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.
A.S
poate retrage, prin decizie, autorizația eliberată unui operator de piață și a pieței reglementate în cazul în care acesta
nu utilizează autorizația în termen de 12 luni, renunță în mod expres la autorizație sau nu a funcționat în ultimele 6 luni
a obținut autorizația prin declarații false sau prin orice altă modalitate incorectă
nu mai îndeplinește condițiile în temeiul cărora a fost acordată autorizația
a încălcat grav și sistematic dispozițiile adoptate în temeiul prezentei legi sau ale Regulamentului (UE) nr. 600/2014
solicită retragerea autorizației.
Orice retragere a unei autorizații este notificată de către A.S
către ESMA.
În cazul retragerii autorizației unui operator de piață, începând cu data și ora precizate în decizia A.S
nu vor mai putea fi efectuate operațiuni cu instrumente financiare pe acea piață, iar ordinele de tranzacționare înregistrate de participanți și încă neexecutate până la acea dată devin nule de drept, instrumentele financiare, sumele cuvenite și comisioanele încasate urmând a fi restituite.
Operațiunile încheiate până la data precizată în decizia de retragere a autorizației operatorului de piață sunt finalizate la scadențele lor, participanții fiind ținuți să respecte clauzele contractelor încheiate cu investitorii acestora.
În aprecierea caracterului grav și sistematic al încălcării prevăzute la alin. (1) lit. d) , în vederea retragerii autorizației unui operator de piață, A.S
ia în considerare, după caz, fără a se limita la acestea, următoarele criterii
numărul, natura sancțiunilor și valoarea amenzilor aplicate operatorului de piață sau membrilor organelor de conducere din cadrul acestuia, în ultimele 36 luni, raportat la momentul realizării analizei
frecvența încălcării
măsura în care operatorul de piață mai poate asigura funcționarea corectă a locurilor de tranzacționare administrate din punctul de vedere al facilităților tehnice gestionate
măsura în care, prin acțiunile/inacțiunile întreprinse, operatorul de piață a indus risc sistemic sau a afectat încrederea investitorilor în piața de capital
faptele constatate au facilitat sau au contribuit la facilitarea unor fapte încadrate în categoria abuz de piață, spălarea banilor sau finanțarea actelor de terorism
măsura în care, prin acțiunile/inacțiunile întreprinse, operatorul de piață a cauzat prejudicii asupra activelor investitorilor sau patrimoniului participanților la piață
cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi determinate.
Membrii organului de conducere al oricărui operator de piață au în orice moment o reputație suficient de bună, posedă suficiente cunoștințe, competențe și experiență pentru îndeplinirea sarcinilor lor.
Întreaga componență a organului de conducere trebuie să reflecte o gamă suficient de largă de experiență.
Membrii organului de conducere îndeplinesc în special următoarele cerințe
toți membrii organului de conducere dedică suficient timp pentru îndeplinirea funcțiilor lor în cadrul operatorului de piață
numărul de funcții de conducere pe care le poate deține simultan un membru al organului de conducere în orice entitate juridică ține seama de situațiile specifice și de natura, amploarea și complexitatea activităților operatorului de piață. Cu excepția cazului în care reprezintă statul membru, membrii organelor de conducere ale operatorilor de piață care sunt semnificativi din punctul de vedere al dimensiunii, organizării interne, naturii, sferei de cuprindere și complexității activităților lor dețin simultan doar una dintre următoarele combinații de funcții de conducere: (i) o funcție de conducere executivă cu două funcții de conducere neexecutive; (ii) patru funcții de conducere neexecutive
organul de conducere posedă, în ansamblul său, cunoștințele, competențele și experiența adecvate pentru a putea înțelege activitățile operatorului de piață, inclusiv principalele riscuri
fiecare membru al organului de conducere acționează cu onestitate, integritate și gândire independentă pentru a evalua și a contesta în mod eficient deciziile conducerii superioare în cazul în care este necesar și pentru a superviza și monitoriza în mod eficient procesul decizional.
Funcțiile de conducere executive sau neexecutive deținute în cadrul aceluiași grup sau în cadrul societăților în care operatorul de piață deține o participație calificată sunt considerate ca fiind o singură funcție de conducere.
În vederea autorizării membrilor organului de conducere pentru deținerea unei funcții neexecutive suplimentare celor prevăzute la alin. (3) lit. b) pct. (ii) , A.S
va lua în considerare complexitatea activității operatorului de piață și modalitatea în care noua funcție deținută afectează activitatea operatorului de piață din punctul de vedere al timpului alocat funcției deținute în cadrul acestuia și al capacității de exercitare a atribuțiilor. A.S
informează periodic ESMA în legătură cu astfel de autorizații.
Funcțiile de conducere din organizațiile care nu urmăresc obiective predominant comerciale sunt scutite de limitarea aplicată numărului de funcții de conducere prevăzută la alin. (3) lit. b) pe care le poate deține un membru al unui organ de conducere.
Operatorii de piață alocă resurse umane și financiare adecvate pentru integrarea și formarea membrilor organului de conducere.
Termenii și expresiile operatori de piață semnificativi și gamă suficient de largă de experiență au înțelesul prevăzut de reglementările ESMA emise în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010.
Orice membru al organului de conducere al unui operator de piață este obligat să notifice în scris acestuia natura și întinderea interesului ori a relațiilor materiale, dacă
este parte a unui contract încheiat cu operatorul de piață
este membru al consiliului de administrație sau, după caz, membru al consiliului de supraveghere al unei persoane juridice care este parte a unui contract încheiat cu operatorul de piață
se află în legături strânse sau are o relație materială cu o persoană care este parte într-un contract încheiat cu operatorul de piață
se află în situația care ar putea influența adoptarea deciziei în cadrul ședințelor consiliului de administrație sau, după caz, consiliului de supraveghere.
Operatorii de piață care sunt semnificativi din punctul de vedere al dimensiunii, organizării interne, precum și al naturii, amplorii și complexității activităților lor înființează un comitet de nominalizare compus din membri ai organului de conducere care nu îndeplinesc nicio funcție executivă în cadrul operatorului de piață respectiv. (2) Comitetul de nominalizare are următoarele atribuții
identifică și supune spre aprobare organului de conducere sau, după caz, adunării generale a acționarilor candidații pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul organului de conducere
evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, structura, dimensiunea, compoziția și performanțele organului de conducere și formulează recomandări organului de conducere cu privire la eventuale modificări
evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, cunoștințele, competențele și experiența fiecărui membru al organului de conducere și ale organului de conducere în ansamblul său și îl informează cu privire la evaluarea respectivă
revizuiește periodic politica organului de conducere privind selecția și numirea conducerii superioare și formulează recomandări adresate organului de conducere.
În scopul îndeplinirii atribuției prevăzute la alin. (2) lit. a) , comitetul de nominalizare
evaluează echilibrul de cunoștințe, competențe, diversitate și experiență în cadrul organului de conducere
pregătește o descriere a rolurilor și a capacităților în vederea numirii într-un anumit post și evaluează așteptările în ceea ce privește timpul alocat în acest sens
decide cu privire la un obiectiv de reprezentare a genului subreprezentat în cadrul organului de conducere și elaborează o politică privind modul de creștere a reprezentării genului subreprezentat în cadrul organului de conducere pentru a atinge respectivul obiectiv.
În îndeplinirea sarcinilor sale, comitetul de nominalizare ține cont, în limitele posibilităților și pe o bază continuă, de necesitatea asigurării faptului că procesul decizional al organului de conducere nu este dominat de nicio persoană sau grup mic de persoane într-un mod care este în detrimentul intereselor operatorului de piață în ansamblu.
În îndeplinirea îndatoririlor sale, comitetul de nominalizare poate utiliza orice tip de resurse pe care le consideră adecvate, inclusiv consultanță externă.
Operatorii de piață și comitetele de nominalizare ale acestora trebuie să folosească o gamă largă de calități și competențe în cazul în care recrutează membrii organului de conducere și, în acest sens, să pună în aplicare o politică de promovare a diversității în cadrul organului de conducere.
Organul de conducere al unui operator de piață definește și supraveghează implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă și prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației și prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieței.
Organul de conducere monitorizează și evaluează periodic eficacitatea mecanismelor de guvernanță ale operatorului de piață și adoptă măsurile corespunzătoare pentru a soluționa eventualele deficiențe.
Membrii organului de conducere au acces adecvat la informațiile și documentele necesare pentru supervizarea și monitorizarea procesului decizional al conducerii.
A.S
refuză motivat autorizarea dacă datele și informațiile de care dispune nu pot conduce la concluzia că membrii organului de conducere al operatorului de piață au o reputație suficient de bună, posedă suficiente cunoștințe, competențe și experiență și dedică suficient timp pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin sau dacă există motive obiective și doveditoare de a crede că organul de conducere al operatorului de piață ar risca să compromită administrarea corectă, prudentă și eficientă a acestuia și integritatea pieței.
În procesul de autorizare a unei piețe reglementate, persoana sau persoanele din cadrul operatorului de piață care conduc efectiv activitățile și operațiunile unei piețe reglementate deja autorizate în conformitate cu prezenta lege este considerată/sunt considerate că respectă cerințele prevăzute la art. 132 alin. (1) și (2) .
Operatorul de piață transmite A.S
identitatea tuturor membrilor organului său de conducere și orice schimbare a componenței acestuia, împreună cu toate informațiile necesare pentru evaluarea și autorizarea fiecărui membru al organului de conducere în conformitate cu cerințele prevăzute la art. 132 și 134 și cu prevederile reglementărilor emise de A.S
în aplicarea acestora.
Operatorul de piață are obligația încheierii unui contract de mandat cu directorii, a cărui durată nu poate depăși 4 ani.
Persoanele care sunt în măsură să exercite, direct sau indirect, o influență semnificativă asupra administrării pieței reglementate respectă criteriile prevăzute de reglementările A.S
privind regulile de procedură și criteriile aplicabile evaluării prudențiale a achizițiilor la un operator de piață.
Orice achiziție de acțiuni ale operatorului de piață care conduce la o influență semnificativă asupra administrării pieței reglementate este notificată operatorului de piață și este supusă în prealabil aprobării A.S.F.
Operatorul de piață al pieței reglementate
furnizează A.S
și face publice informații privind structura acționariatului operatorului de piață și în special informații cu privire la datele de identificare ale persoanelor care sunt în măsură să exercite o influență semnificativă asupra organului de conducere al operatorului de piață, precum și valoarea participațiilor deținute de aceste persoane
notifică imediat A.S
și face public orice transfer de proprietate care conduce la o schimbare a identității persoanelor care exercită o influență semnificativă asupra funcționării pieței reglementate.
A.S
refuză motivat să aprobe propunerile de modificare a participațiilor deținute de persoanele care exercită o influență semnificativă asupra operatorului de piață în cazul în care există motive obiective și doveditoare de a estima că schimbarea propusă ar risca să compromită administrarea corectă și prudentă a pieței reglementate administrate de operatorul de piață respectiv. (5) Niciun acționar al unui operator de piață nu poate deține, direct sau împreună cu persoanele cu care acționează în mod concertat, mai mult de 20% din totalul drepturilor de vot.
Orice achiziție de acțiuni ale operatorului de piață, care conduce la o deținere de 20% din totalul drepturilor de vot, este notificată operatorului de piață în termenul prevăzut de reglementările emise de A.S
și este supusă în prealabil aprobării A.S.F.
Orice înstrăinare de acțiuni ale operatorului de piață care conduce la scăderea sub pragul de deținere de 20% este notificată operatorului de piață și A.S.F., în termenul prevăzut de reglementările emise de A.S.F.
În situația în care acțiunile emise de operatorul de piață sunt tranzacționate pe o piață reglementată sau în cadrul unui SMT, obligația notificării operatorului de piață cu privire la înstrăinarea acțiunilor sale revine și depozitarului central, în termenul și în condițiile prevăzute de reglementările emise de A.S.F.
Operatorul de piață care administrează o piață reglementată
adoptă măsuri pentru a detecta în mod clar și a gestiona efectele potențial dăunătoare pentru funcționarea pieței reglementate sau pentru membrii ori participanții la aceasta, ale oricărui conflict de interese apărut între interesele operatorului de piață, acționarilor operatorului de piață și, respectiv, a organului de conducere al operatorului de piață și funcționarea corectă a pieței reglementate
se asigură că piața reglementată este dotată în mod corespunzător pentru gestionarea riscurilor la care este expusă, inclusiv pentru gestionarea riscurilor TIC în conformitate cu prevederile cap. II din Regulamentul (UE) 2022/2.554, că instituie măsuri și sisteme adecvate pentru identificarea tuturor riscurilor semnificative care îi pot compromite funcționarea și aplică măsuri eficiente de diminuare a riscurilor respective
abrogată
adoptă reguli și proceduri transparente și nediscreționare care să asigure o tranzacționare echitabilă și ordonată și care să fixeze criterii obiective în vederea executării eficiente a ordinelor
instituie mecanisme ce vizează să faciliteze finalizarea eficientă și la timp a tranzacțiilor executate în cadrul sistemelor sale
dispune, în momentul autorizării și ulterior în orice moment, de resurse financiare suficiente pentru a facilita funcționarea ordonată a pieței, ținând seama de natura și de amploarea tranzacțiilor încheiate pe piața reglementată, precum și de gama și de nivelul riscurilor la care aceasta este expusă
respectă cerințele impuse de reglementările A.S
emise în aplicarea prezentei legi și ale regulamentelor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE cu privire la condițiile generale în care se vor desfășura tranzacțiile cu instrumente financiare admise la tranzacționare pe piața reglementată, precum și regulile privind transparența și protecția investitorilor.
Operatorilor de piață nu le este permis să execute ordinele unui client prin angajarea capitalurilor proprii și nici să se implice în cumpărări și vânzări simultane efectuate pe cont propriu pe niciuna dintre piețele reglementate pe care aceștia le administrează.