LEGE Nr. 122 din 15 decembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/1995 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Ordonanța Guvernului nr. 17/1995 pentru modificarea și completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, emisă în temeiul art. 1 lit. b) din Legea nr. 81/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 august 1995, cu următoarele modificări
Articolul I punctul 6 va avea următorul cuprins: "6. Articolul 5 litera c) se modifica și se completează după cum urmează
ajutoarele sociale și alte ajutoare ce se acordă, potrivit legii, din bugetul asigurărilor sociale de stat, cu excepția sumelor plătite potrivit art. 2 lit. e), din bugetul de stat și din bugetele locale sau din fondurile speciale constituite potrivit Legii nr. 10/1991 privind finanțele publice, precum și ajutoarele acordate din fondul de salarii mamelor salariate pentru nașteri și în caz de deces al salariaților."
Articolul I punctul 17 va avea următorul cuprins: "17. Articolul 17 alineatele 1 și 2 se modifica și vor avea următorul cuprins: Art. 17
Constituie contravenții următoarele fapte, dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni
nedepunerea, în termen de 30 de zile de la încheierea semestrului, a dării de seama privind calcularea, reținerea și vărsarea impozitului pe salarii
refuzul de a pune la dispoziția organelor fiscale documentele privind modul de calculare, de reținere și de vărsare la bugetul de stat a impozitului pe salarii. Contravenția de la lit. a) se sancționează cu amendă de la 200.000 lei la 1.000.000 lei, iar cea de la lit. b), cu amendă de la 600.000 lei la 2.000.000 lei."