Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 340/2018 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Brașov-Sighișoara” și Hotărârea Guvernului nr. 372/2025 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunile 1. Brașov-Apața, 2. Apața-Cața și 3. Cața-Sighișoara”,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 5 alin. (1) și al art. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu
modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
(unparsed)
HOTĂRÂRE nr. 703 din 3 septembrie 2026privind aprobarea declanșării procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunea: 2. Apața-Cața", aflate pe raza unității administrativ-teritoriale Ormeniș - județul BrașovEMITENTGUVERNUL ROMÂNIEIPublicat înMONITORUL OFICIAL nr. 755 din 7 septembrie 2026Având în vedereHotărârea Guvernului nr. 340/2018pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, tronsonul Brașov-Sighișoara“ șiHotărârea Guvernului nr. 372/2025privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului RinDunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunile 1. Brașov-Apața, 2. ApațaCața și 3. Cața-Sighișoara“,în temeiulart. 108 din Constituția României, republicată, și alart. 5 alin. (1)și alart. 11 alin. (6) din Legea nr. 255/2010privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.+Articolul 1Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunea: 2. Apața-Cața“, prevăzut în anexa nr. 1*), conform variantei finale a studiului de fezabilitate.*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.+Articolul 2(1)Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunea: 2. Apața-Cața“, aflate pe raza unității administrativ-teritoriale Ormeniș - județul Brașov, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut laart. 1, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.(2)Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivitalin. (1), aflate pe raza unității administrativ-teritoriale Ormeniș - județul Brașov, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută înanexa nr. 2.+Articolul 3(1)Sumele individuale estimate de expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut laart. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre, pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara, subsecțiunea: 2. Apața-Cața“, aflate pe raza unității administrativ-teritoriale Ormeniș - județul Brașov, sunt în cuantum de 2,2 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cuLegea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026, la capitolul 84.01 „Transporturi“, titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare“, articolul 56.48 „Programe finanțate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), aferente cadrului financiar 2021-2027“.(2)Sumele individuale prevăzute laalin. (1)se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, într-un cont de trezorerie, deschis pe numele Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, conform prevederilorart. 4 alin. (8) din Normele metodologicede aplicare aLegii nr. 255/2010privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prinHotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, urmând ca acestea să fie puse la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică, prevăzut laart. 1, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.+Articolul 4Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut laart. 1, de corectitudinea datelor înscrise îndocumentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.+Articolul 5Planurile cu amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național prevăzut laart. 1se aduc la cunoștința publică prin afișare la sediul consiliului local implicat și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii.+Articolul 6Anexele nr. 1 și2fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUILIE-GAVRIL BOLOJANContrasemnează:Viceprim-ministru, interimar,Oana-Clara Gheorghiup. Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar,Horațiu-Lucian Cosma,secretar de statp. Ministrul finanțelor,Florin-Alexandru Zaharia,secretar de statBucurești, 3 septembrie 2026.Nr. 703.+Anexa nr. 2LISTAcuprinzând imobilele - terenuri proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentarcare constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național„Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov-Simeria, componentă a Coridorului Rin-Dunăre,pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h, secțiunea Brașov-Sighișoara,subsecțiunea 2. Apața-Cața“, aflate pe raza unității administrativ-teritoriale Ormeniș - județul Brașov,proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilorNr. crt.Nr. parcelă pe planul de situațieJudețulUATNumele și prenumele proprietarului/deținătorului* terenului/construcțieiTarlaua/ ParcelaSuprafața totală din acte a terenului (mp)Poziția față de localitateCategoria de folosință a terenuluiNr. cad/ Nr. CFSuprafața terenului expropriat (mp)Valoarea despăgubirii, conformLegii nr. 255/2010(lei)012345678910111.OR 1BrașovOrmenișSaica Irina64/1 1284/355.100extravilanarabil116407,162.OR 2BrașovOrmenișBudai Zorica64/1 1284/362.000extravilanarabil276968,763.OR 3BrașovOrmenișBodi Andrei, Bodi Ioan, Galamb Bucura, Nagy Rozalia64/1 1284/311.300extravilanarabil163572,134.OR 4BrașovOrmenișBodi Mihaly, Bodi Ilona, Agoston Ana64/1 1284/261.300extravilanarabil33115,835.OR 5BrașovOrmenișAgoston Ilona64/1 1284/21900extravilanarabil2070,206.OR 6BrașovOrmenișBunica Ioan, Bela Elena-Rozalia64/1 1284/62.600extravilanarabil1035,10TOTAL6182.169,18* Deținător până la soluționarea cererilor, conform legislației în vigoare.NOTE:Alte date de identificare ale proprietarilor/deținătorilor, precum și orice informații necesare în vederea punerii în aplicare a măsurilor de expropriere în condițiile legii vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentațiilor necesare, conform reglementărilor în vigoare.În urma întocmirii documentației cadastrale, reprezentând amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național, nu au fost identificate terenuri care fac parte din categoria prevăzută laart. 7 alin. (4) din Legea nr. 33/1994privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, respectiv: lăcașuri de cult, monumente, ansambluri și situri istorice, alte așezăminte de valoare națională deosebită ori localități urbane sau rurale în întregime.-----
documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 5. — Planurile cu amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național prevăzut la art. 1 se aduc
la cunoștința publică prin afișare la sediul consiliului local implicat și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii.
Art. 6. — Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
București, 3 septembrie 2026. Nr. 703.
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, interimar,
Oana-Clara Gheorghiu p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar,
Horațiu-Lucian Cosma,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Florin-Alexandru Zaharia,
secretar de stat
*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Căi Ferate „C.F.R.” — S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.
Anexele actului sunt în Monitorul Oficial nr. 755, la paginile 10–11. Îl poți consulta în platformă, după autentificare.