HOTĂRÂRE nr. 555 din 17 august 1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale din domeniul prețurilor și tarifelor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Constituie contravenții la normele legale din domeniul prețurilor și tarifelor următoarele fapte săvârșite de persoanele fizice care reprezintă instituțiile publice, regiile autonome și societățile comerciale, indiferent de forma de organizare și titularul dreptului de proprietate, dacă acestea nu au fost comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni
refuzul agentului economic producător sau furnizor de a prezenta elementele necesare desfășurării normale a negocierii prețurilor cu ridicată și a tarifelor pentru produsele ce se liberalizeaza și serviciile ce se prestează agenților economici și instituțiilor publice beneficiare
refuzul agentului economic de a prezenta organelor de control, abilitate de lege, datele care au stat la baza fundamentarii prețurilor și tarifelor supuse negocierii sau celor practicate
neafisarea la loc vizibil în unitățile de desfacere a produselor, a cotelor de adaos comercial sau de comision practicate
negocierea prețurilor și tarifelor și punerea lor în aplicare fără supravegherea autorităților administrației publice centrale sau, după caz, județene și a municipiului București, pentru produsele și serviciile la care reglementările legale în vigoare prevăd aceasta condiție
netransmiterea către serviciile teritoriale de prețuri și protecție a concurentei din subordinea Ministerului Finanțelor a copiei după notificarea intentiei de majorare a prețurilor și tarifelor facuta beneficiarilor, în cazurile prevăzute de normele în vigoare
înțelegerea prealabilă a reprezentanților agenților economici asupra nivelului de preț sau tarif ce va fi supus negocierii, în vederea împiedicării acțiunii conjugate a cererii și ofertei în formarea prețului sau a tarifului pentru produse sau servicii în cauza
refuzul agentului economic furnizor sau prestator de a negocia prețurile cu ridicată și tarifele pentru produsele și serviciile ce se livreaza sau se prestează agenților economici sau instituțiilor publice beneficiare sau practicarea de prețuri și tarife pentru care nu se poate dovedi negocierea cu acestea
dimensionarea incorectă a prețurilor și tarifelor sau prezentarea unor date eronate pentru a justifica nivelul prețurilor și tarifelor supuse negocierii sau renegocierii
practicarea de prețuri și tarife mai mari decît cele negociate, cu sau fără supravegherea autorităților administrației publice, după caz, prin majorarea unilaterala a nivelului negociat pentru tranzacțiile încheiate
nerespectarea regulilor legale privind dimensionarea prețurilor cu ridicată ale bunurilor provenite din import
luarea în calcul la dimensionarea prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile din ramurile intermediare și cele finale a altor influente decît cele rezultate din reglementările aprobate de Guvern
majorarea prețului și tarifului fără notificarea acestei intentii către agenții economici și instituțiile publice beneficiare
majorarea adaosului comercial sau a cotei de comision fără anunțarea intentiei serviciilor teritoriale de prețuri și protecție a concurentei din subordinea Ministerului Finanțelor, prevăzută de reglementările legale
neactualizarea prețurilor de începere a licitațiilor pentru valorificarea mașinilor, utilajelor, instalațiilor și a altor active pe baza cresterilor de prețuri rezultate din aplicarea tuturor hotărîrilor Guvernului de liberalizare a prețurilor
Abrogată
Abrogată.
Faptele prevăzute la art. 1 se sancționează cu amendă contravențională, după cum urmează
de la 100.000 la 250.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. a) - c )
de la 150.000 la 500.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. d) și e)
de la 300.000 la 1.000.000 lei, pentru contravențiile prevăzute la lit. f) - n)
Abrogată.
Prețurile și tarifele stabilite sau practicate greșit se vor reduce corespunzător, iar sumele încasate necuvenit ca urmare a săvârșirii unei contravenții prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre sunt supuse confiscării și se vor face venit la bugetul de stat.
Abrogat.
Abrogat.
Contravențiile prevăzute la art. 1 se constata și se sancționează de către organele împuternicite în acest scop ale Ministerului Finanțelor și de celelalte organe cu atribuții de control în domeniul prețurilor. Persoanele împuternicite să constate contravenția vor aplica amenda, dispunind, totodată, vărsarea la bugetul de stat a sumelor încasate necuvenit.
Abrogat.
Pe data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României se abroga
art. 7-9 din Hotărârea Guvernului nr. 211/1991 cu privire la unele măsuri în domeniul prețurilor și tarifelor
art. 14 ultima liniuța din Hotărârea Guvernului nr. 412/1992 cu privire la modelul de negociere a prețurilor și tarifelor în condițiile liberalizarii cursului de schimb al leului
art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 206/1993 privind unele măsuri pentru continuarea liberalizarii prețurilor și tarifelor.
Ministerul Finanțelor și celelalte organe cu atribuții de control în domeniul prețurilor vor asigura punerea în aplicare a prezentei hotărâri.