Înapoi la Legislație

HG nr. 235/1991 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
GUVERN
Articole
107

Pe scurt

HG nr. 235/1991: HOTĂRÎRE nr. 235 din 29 martie 1991 privind înființarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
GUVERN
Câte articole are?
107 articole.
Cuprins

HOTĂRÎRE nr. 235 din 29 martie 1991 privind înființarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

Se înființează Societatea Naționala a Căilor Ferate Române denumite prescurtat C.F.R., cu sediul în municipiul București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1. Societatea Naționala a Căilor Ferate Române are statut de regie autonomă de interes național, este persoana juridică, se organizează și funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.

Art. 2

Societatea Naționala a Căilor Ferate Române are ca obiect de activitate efectuarea transporturilor de călători și mărfuri pe calea ferată, în scopul satisfacerii interesului public, social și de apărare. În acest scop, în calitate de proprietar al bunurilor din patrimoniul sau, administrează și asigura exploatarea căilor ferate din domeniul public, colaborează cu alte cai ferate străine în cadrul traficului internațional și participa la toate organismele internaționale de profil. Societatea Naționala a Căilor Ferate Române desfășoară și activități industriale, de cercetare și proiectare, construcții, aprovizionare, comerciale, de comerț exterior, medicale, de învățămînt, social-culturale, precum și alte activități necesare realizării obiectului sau de activitate.

Art. 3

În cadrul exploatării și administrării căilor ferate publice, Societatea Naționala a Căilor Ferate Române are obligația să asigure dezvoltarea și modernizarea liniilor, instalațiilor, materialului rulant, clădirilor și celorlalte mijloace din dotare, întreținerea și reparațiile acestora, precum și introducerea tehnologiilor moderne de transport, ținînd cont și de asigurarea transporturilor militare. De asemenea, va asigura construirea de noi linii și modernizarea celor existente pentru introducerea circulației trenurilor de călători și marfa de mare viteza.

Art. 4

Societatea Naționala a Căilor Ferate Române stabilește programul de dezvoltare, modernizare și dotare a căilor ferate pe perioade de 5 ani și de perspectiva, avînd în vedere și nevoile de apărare, care, după ce a fost insusit de ministrul lucrărilor publice, transporturilor și amenajării teritoriului, se supune aprobării guvernului. Anual, obiectivele cu alocațiile de la bugetul statului se nominalizeaza într-o anexa la bugetul societății, iar valoarea totală a acestora se include în capitolul subvenții și alocații.

Art. 5

Din punct de vedere tehnic și metodologic, Societatea Naționala a Căilor Ferate Române coordonează activitatea de transport feroviar pe rețeaua C.F

R)

și stabilește condițiile de folosire de către beneficiarii de transport a mijloacelor C.F

R)

și ale căilor ferate străine. Societatea Naționala a Căilor Ferate Române avizează proiectarea și construcția de linii industriale racordate la rețeaua C.F.R., instalații aferente, material rulant care circulă pe rețeaua C.F.R., modificări sau modernizări ale celor existente și emite acorduri și autorizații de construcții; avizează și își da acordul pentru executarea de orice fel de lucrări de construcții și instalații, care se executa în zona C.F

R)

sau care pot afecta stabilitatea și securitate caii și instalațiilor feroviare, conform prevederilor legii de exploatare a caii ferate în vigoare.

Art. 6

Societatea Națională a Căilor Ferate Române întocmește și aprobă documentații, normative, regulamente și instrucțiuni de serviciu pentru siguranța circulației, întreținerea, proiectarea și repararea liniilor, instalațiilor, materialului rulant, construcțiilor și celorlalte mijloace din dotare, pentru operațiunile financiar-contabile specifice, recrutarea, pregătirea și perfecționarea personalului și alte activități.

Art. 7

Patrimoniul inițial al Societății Naționale a Căilor Ferate Române este de 170.706 milioane lei, constituit prin preluarea activului și pasivului de la unitățile economice, social-culturale, medicale și de învățămînt, prevăzute în anexa nr. 1, care pe data prezentei hotărîri, se reorganizează în cadrul acestei societăți. Societatea Naționala a Căilor Ferate Române va definitivă patrimoniul pe baza reevaluarii acestuia în condițiile prevăzute de lege.

Art. 8

Conducerea Societății Naționale a Căilor Ferate Române este asigurata de

a)

consiliul de administrație

b)

președintele Societății Naționale a Căilor Ferate Române

c)

comitetul director, organ operativ de conducere.

Art. 9

Conducerea Societății Naționale a Căilor Ferate Române revine consiliului de administrație al societății, care este compus din 15 membri și își desfășoară activitatea în baza regulamentului propriu de organizare și funcționare stabilit potrivit legii. Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului reprezintă interesele statului în consiliul de administrație al societății.

Art. 10

Președintele Societății Naționale a Căilor Ferate Române conduce activitatea curenta a societății și este numit în condițiile legii. El este ajutat de 4 vicepreședinți numiți de consiliul de administrație, la propunerea președintelui. Președintele societății reprezintă personal sau prin delegat Societatea Naționala a Căilor Ferate Române în raport cu celelalte organe și organizații din țara, precum și în relațiile internaționale.

Art. 11

Comitetul director este organul de conducere operativă al societății și este compus din președintele societății, vicepreședinți, directori generali și directori din aparatul propriu al societății.

Art. 12

Comitetul director își desfășoară activitatea în conformitate cu propriul sau regulament de organizare și funcționare. Directorii generali și directorii din aparatul propriu al societății se numesc de președintele societății.

Art. 13

Societatea Naționala a Căilor Ferate Române are în structura regionale și direcții de cai ferate și de exploatare a metroului, întreprinderi de reparații, de construcții, de trafic combinat, precum și unități de cercetare, studii și proiectare, aprovizionare, informatica și altele. Societatea Naționala a Căilor Ferate Române poate înființa agenții în străinătate și poate participa cu capital la societăți comerciale și la alți agenți economici.

Art. 14

Structura organizatorică și funcțional, precum și înființarea unităților din structura se stabilesc de consiliul de administrație al societății.

Art. 15

Activitatea Societății Naționale a Căilor Ferate Române, precum și a unităților sale, se desfășoară în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 16

Societatea Naționala a Căilor Ferate Române are un sistem propriu sanitar și de asistența medicală. Asistența medicală se va acorda în limita capacităților și pe bază de convenție și celorlalte sectoare de transport din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Amenajării Teritoriului.

Art. 17

Regionalele, direcțiile de cai ferate și de exploatare a metroului, unitățile de reparat material rulant, unitățile de construcții, proiectare, cercetare și informatica sînt conduse de consilii de conducere proprii, numite de președintele societății. Președintele societății poate aproba sa funcționeze consilii de conducere și la alte unități. Atribuțiile consiliilor de conducere se stabilesc de către consiliul de administrație al societății. Controlul activității Societății Naționale a Căilor Ferate Române

Art. 18

Controlul activității de exploatare, producție și siguranța a circulației se va realiza atît la nivelul societății, cît și la nivelul unităților din structura, de către organe proprii specializate. Controlul economico-financiar la unitățile din structura se executa de organele de control ale societății constituite potrivit dispozițiilor legale. Regionalele de cai ferate, direcțiile de cai ferate și de exploatare a metroului și alte unități din structura, stabilite de comitetul director, au aparat propriu de control financiar.

Articolele următoare · 18 din 107