HOTĂRÂRE nr. 1.113 din 9 noiembrie 2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitării cerealelor și semințelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum și constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit și pentru stabilirea contravențiilor și a modului de sancționare a…
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Licențele de depozit se suspenda de Comisie în următoarele situații
depozitarul nu mai îndeplinește condițiile tehnice de licențiere
se constata neîndeplinirea condițiilor financiare care au stat la baza acordării licenței de depozit, reprezentând o amenințare pentru interesele deținătorilor de certificate de depozit
depozitarul licențiat nu a prelungit contractele de asigurare împotriva factorilor naturali și de risc, prevăzute la art. 16 din Ordonanța Guvernului nr. 56/2000 , cu modificările și completările ulterioare
depozitarul comercializează cerealele și semințele oleaginoase depozitate în spațiile licențiate fără acordul deținătorului de certificate de depozit
depozitarul nu păstrează cerealele și semințele oleaginoase pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele licențiate
depozitarul nu furnizează toate informațiile și documentele cerute de inspectorii autorizați și nu facilitează accesul acestora în toate încăperile/celulele depozitului licențiat
neafișarea tarifului de depozitare practicat într-un loc vizibil, în spațiile destinate relațiilor cu publicul
refuzul nejustificat de a accepta cereale și/sau semințe oleaginoase până la capacitatea prevăzută în licența de depozit
depozitarul nu plătește cota către Fondul de garantare pentru certificatele de depozit.
Suspendarea licenței de depozit se dispune atunci când una sau mai multe dintre condițiile prevăzute la art. 29 au fost constatate pe baza de proces-verbal de către reprezentanții Comisiei.
Suspendarea durează până la remedierea deficiențelor care au determinat-o, dar nu mai mult de 6 luni.
Licențele de depozit se anulează în cazul transmiterii de date și informații eronate privind respectarea condițiilor tehnice și/sau financiare.
Licențele de depozit se revoca în următoarele condiții
eliberarea unei noi licențe de depozit pentru o capacitate de depozitare extinsă sau restrânsă
se declara deschisă procedura de faliment al depozitarului
depozitarul emite fără acoperire sau falsifica un certificat de depozit
depozitarul nu a remediat deficientele în termen de 6 luni de la suspendarea licenței de depozit
eliberarea certificatelor de depozit pentru o cantitate de cereale și/sau de semințe oleaginoase ce depășește capacitatea de depozitare înscrisă în licența de depozit
depozitarul refuza livrarea cantității de cereale și/sau de semințe oleaginoase înscrise în certificatul de depozit. Pentru cantitățile de cereale și/sau de semințe oleaginoase a căror contravaloare este egala cu cheltuielile de depozitare neachitate nu reprezintă refuz
depozitarul nu mai are în posesie cerealele și/sau semințele oleaginoase conform datelor înscrise în certificatul de depozit și pentru care a obținut licența de depozit.
Decizia Comisiei de suspendare, revocare sau anulare a licenței de depozit va fi motivată în scris și notificată depozitarului.
Decizia de suspendare, revocare sau de anulare poate fi contestată de depozitar în termen de 10 zile de la notificare.
Contestația motivată se va depune la Comisie, care este obligată să o înainteze de îndată ministrului de resort, spre soluționare.
Ministrul de resort se va pronunța, în termen de 10 zile de la data primirii contestației, cu privire la temeinicia acesteia.
Depozitarul are obligația ca, în termen de 5 zile de la rămânerea definitiva a deciziei de suspendare, revocare sau anulare a licenței de depozit, să predea licența de depozit Comisiei și să afișeze aceasta decizie într-un loc vizibil în spațiile destinate relației cu publicul, la sediul depozitului care a fost licențiat.
În caz de revocare depozitarul face o noua cerere de licențiere și, dacă se constata că nu mai subzistă cauzele care au condus la revocarea licenței de depozit, Comisia eliberează o noua licența de depozit respectivului depozitar.
În cazul în care licența de depozit a fost anulată depozitarul nu mai poate face o noua cerere de eliberare a licenței de depozit.
În cazul suspendării licenței de depozit depozitarul este obligat să respecte și să aducă la îndeplinire toate obligațiile pe care și le-a asumat prin contractele încheiate cu deținătorii de certificate de depozit.
Depozitarul a cărui licența de depozit este suspendată, anulată sau revocată, după caz, este obligat să anunțe, în termen de 7 zile, toți deținătorii de certificate eliberate de depozitarul respectiv. În acest caz deținătorii certificatelor de depozit pot decide rezilierea unilaterala a contractelor de depozitare.
Constituie contravenții următoarele fapte
depozitarul nu mai îndeplinește condițiile tehnice de licențiere
depozitarul care a fost licențiat nu a prelungit contractele de asigurare împotriva factorilor naturali și de risc pentru depozitul licențiat
nerespectarea condițiilor financiare prevăzute la art. 15 lit. b), care au stat la baza acordării licenței de depozit
depozitarul comercializează cerealele și semințele oleaginoase depozitate fără acordul deținătorului de certificat de depozit
depozitarul nu remite deținătorului de certificate de depozit cerealele și semințele oleaginoase în aceeași cantitate și calitate cu cele specificate în certificatul de depozit
depozitarul nu păstrează cerealele și semințele oleaginoase pentru care s-au eliberat certificate de depozit în depozitele licențiate
depozitarul nu furnizează toate informațiile și documentele cerute de inspectorii autorizați și nu permite accesul acestora în încăperile/celulele depozitului licențiat
neafișarea tarifului de depozitare practicat la loc vizibil, în spațiile destinate relațiilor cu publicul, și nepublicarea acestui tarif în doua ziare, dintre care unul de circulație națională
refuzul nejustificat de a accepta cereale sau semințe oleaginoase până la capacitatea prevăzută în licența de depozit
emiterea de certificate de depozit fără ca marfa să fie depozitată
emiterea certificatelor de depozit peste cantitatea sau calitatea cerealelor și semințelor oleaginoase aduse de deponenți
manipularea cerealelor și/sau semințelor oleaginoase în scopul obținerii unor partizi de produse cu calități superioare sau inferioare, fără acordul deținătorului de certificat de depozit.
Contravențiile prevăzute la art. 37 se sancționează cu amenda, după cum urmează
de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. a), b), c) și d)
de la 15.000.000 lei la 40.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. e), f) și g)
de la 40.000.000 lei la 60.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. h)
de la 60.000.000 lei la 80.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. i) și j)
de la 80.000.000 lei la 100.000.000 lei, faptele prevăzute la art. 37 lit. k) și l).
Contravențiilor prevăzute la art. 37 le sunt aplicabile prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Comisia este autoritatea ministerului de resort împuternicită să gestioneze certificatele de depozit.
Ministerul de resort, la solicitarea Comisiei, încheie contracte de furnizare în scopul achiziționării certificatelor de depozit și licențelor de depozit, în conformitate cu prevederile legale privind achizițiile publice.
Ministerul de resort va prelua certificatele de depozit tipărite pe baza de proces-verbal și le va preda Comisiei.
Comisia preda certificatele de depozit necompletate depozitarilor, la cererea acestora, în baza licenței de depozit, pe baza de proces-verbal.
Certificatul de depozit are doua părți - certificatul și talonul de gaj, care constituie titlu negociabil pentru garantarea creditelor.
Modelul certificatului de depozit este prezentat în anexa nr. 2.
Depozitarul eliberează certificate de depozit la cererea deponenților, pe baza contractului de depozitare încheiat cu aceștia, pentru o perioada de maximum un an.
Depozitarul este obligat să anuleze certificatele de depozit care sunt completate în mod necorespunzător.
Contractul de depozitare conține condițiile și termenele de depozitare, valoarea inițială a cerealelor și a semințelor oleaginoase depozitate, tarifele de depozitare, cantitățile și calitatea produselor depozitate, drepturile și obligațiile părților.
Valoarea produselor depozitate se stabilește prin acordul părților, în condițiile legii. Valoarea stabilită și înscrisă în contractul de depozitare va sta la baza contractelor de asigurare și a cererilor de despăgubire.
Certificatul de depozit se eliberează pentru o cantitate de cereale și/sau de semințe oleaginoase de minimum 5 tone.
După recepționarea cantității de cereale și/sau de semințe oleaginoase la depozit se pot emite, la cererea deponentului, mai multe certificate de depozit pe diviziuni ale cantității totale.
Depozitarul poate elibera certificate de depozit și pentru cerealele și/sau semințele oleaginoase achiziționate în nume propriu și depozitate în spațiile pentru care exista o licența de depozit, cu avizul unui inspector autorizat pentru controlul activităților de licențiere.
Depozitarul este obligat să păstreze în condiții de siguranța toate certificatele de depozit neeliberate, să țină o evidenta corecta și completa a cantităților de cereale și/sau de semințe oleaginoase recepționate, depozitate și livrate.
Reprezentanții Comisiei sau inspectorii autorizați sunt împuterniciți să examineze toate registrele, evidentele, actele, documentele și conturile depozitarului licențiat.
La solicitarea expresă a ministerului de resort depozitarul licențiat este obligat să transmită informări și/sau rapoarte conform cererii acestuia.
Înregistrarea certificatelor de depozit se face într-un registru unic - Registrul centralizat al certificatelor de depozit, denumit în continuare Registru.
Registrul este gestionat de Comisie și va fi actualizat permanent.
Comisia are în componenta un birou al Registrului.
Biroul are obligația să raporteze conducerii Comisiei schimbările privind gestiunea certificatelor și să le actualizeze în Registru.
Registrul trebuie să cuprindă următoarele rubrici
numărul de intrare
numărul și data eliberării licenței de depozit
denumirea și sediul depozitarului
numărul de înregistrare la registrul comerțului
capacitatea de depozitare pentru depozitul licențiat și adresa depozitului
numărul și data prelungirii, suspendării, anulării sau revocării licenței de depozit, dacă este cazul
seria și numărul exemplarelor certificatelor de depozit predate depozitarului
seria și numărul certificatelor de depozit returnate de depozitar.
Modelul Registrului este prezentat în anexa nr. 3.
Accesul creditorilor gajiști sau al altor persoane fizice și juridice interesate la datele din Registru se face conform normelor emise de Comisie și aprobate de ministrul de resort.
Depozitarii au obligația să transmită trimestrial, în vederea completării în Registru, numărul total, numărul și seria certificatelor de depozit primite, din care numărul total, numărul și seria certificatelor de depozit eliberate, completate greșit, anulate sau necompletate.
Depozitarii sunt obligați să țină evidenta certificatelor eliberate, necompletate sau anulate într-un registru de evidenta a certificatelor de depozit.
Certificatul de depozit poate fi tranzacționat între deținătorul acestuia și un potențial cumpărător prin bursele de mărfuri sau prin alte modalități prevăzute de lege.
Noul deținător al certificatului de depozit, după plata contravalorii certificatului de depozit, va înscrie datele de identificare și va semna în secțiunea destinată acestui scop din certificatul de depozit. În termen de 30 de zile noul proprietar va solicita depozitarului eliberarea unui nou certificat de depozit pe numele sau, în condițiile contractului de depozitare încheiat de primul deținător.
Certificatul de depozit poate servi la constituirea unei garanții reale mobiliare asupra cerealelor și/sau semințelor oleaginoase depozitate, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
După încheierea contractului de creditare creditorul își va înscrie în certificatul de depozit datele de identificare, precum și valoarea creditului, dobânda aferentă și scadenta și va semna împreună cu deținătorul certificatului de depozit în secțiunea destinată acestui scop din certificatul de depozit.
Remiterea talonului de gaj creditorului reprezintă dovada constituirii gajului asupra certificatului de depozit în favoarea creditorului.
Creditorul trebuie să înștiințeze depozitarul emitent al certificatului de depozit în termen de 5 zile de la constituirea gajului. După primirea comunicării creditorului gajist depozitarul se obliga să facă mențiunile respective în registrul de evidenta a certificatelor de depozit eliberate. Depozitarul nu va livra cantitățile înscrise în certificatul de depozit decât dacă acesta este însoțit de talonul de gaj.
Talonul de gaj constituie gaj pentru garantarea creditelor; acesta se păstrează de creditorul gajist până la rambursarea creditului și a dobânzilor aferente.
Depozitarul livrează produsele depozitate care fac obiectul garantării creditului doar la prezentarea talonului de gaj de către creditorul gajist sau de către terțe persoane care l-au dobândit ulterior.
Pentru constituirea unui nou gaj deținătorul certificatului de depozit solicita depozitarului un nou certificat de depozit, cu obligația de a restitui talonul de gaj, care se anulează.
Valabilitatea certificatului de depozit încetează la termenul de valabilitate prevăzut în acesta.
În cazul în care la expirarea termenului de valabilitate a certificatului de depozit deținătorul acestuia dorește încheierea unui nou contract de depozitare, depozitarul retrage vechiul certificat și eliberează un certificat nou, cu un alt termen.
Operațiunea nu se executa în cazul în care certificatul a fost gajat, iar deținătorul certificatului de depozit nu prezintă talonul de gaj.
Dacă deținătorul certificatului de depozit dorește să vândă cerealele și/sau semințele oleaginoase depozitate înainte de termenul de scadenta a creditului, pentru care a garantat cu certificatul de depozit, îl va înștiința despre aceasta pe creditorul gajist.
În cazul nerambursării la scadenta a creanței garantate cu certificatul de depozit executarea garanției mobiliare se realizează potrivit prevederilor titlului VI "Regimul juridic al garanțiilor reale mobiliare" din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice.
Creditorul gajist poate cere aplicarea sechestrului asupra cerealelor și/sau semințelor oleaginoase aflate în posesia depozitarului, în cazul în care depozitarul nu îndeplinește obligația prevăzută la art. 57 alin. (2).
În cazul pierderii, furtului sau deteriorării certificatului de depozit, posesorul lui va declara nul titlul respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și va înștiința depozitarul, căruia îi va cere eliberarea unui nou certificat de depozit. Depozitarul va elibera un duplicat în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.