Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 12 martie 2026 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 783 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Mediplus Exim — S.R.L. din Mogoșoaia, județul Ilfov, în Dosarul nr. 12.258/94/2018 al Judecătoriei Buftea — Secția civilă și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.798D/2021.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că terțul poprit are posibilitatea de a formula apărări în fața instanței de validare a popririi. Precizează că relevantă sub acest aspect este Decizia Curții Constituționale nr. 628 din 27 octombrie 2016. Arată că procedura validării este o procedură contencioasă, cererea de validare a popririi constituie o cerere de chemare în judecată, în condițiile în care există posibilitatea de a se invoca orice excepții și orice apărări pe fond. Din modul de reglementare a instituției popririi rezultă că se oferă posibilitatea terțului poprit să aibă acces la justiție. Această procedură are un specific anume, respectiv instituirea a două etape, constând în înființarea popririi și validarea acesteia. Consideră că este justificată intenția legiuitorului de a crește celeritatea acestei modalități de realizare a creanțelor. Precizează că exercitarea unui drept nu poate avea loc decât într-un anumit cadru prestabilit de legiuitor. Acesta a prevăzut în mod clar etapele popririi și posibilitățile procedurale pe care le au subiecții implicați, în contextul în care din modul în care este configurată această instituție rezultă mecanisme procedurale menite să ofere deplină eficiență dreptului de acces liber la justiție, dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare.

Prin Încheierea din 13 decembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 12.258/94/2018, Judecătoria Buftea — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Mediplus Exim — S.R.L. din Mogoșoaia, județul Ilfov, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații la executarea silită.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate din Codul de procedură civilă creează o discriminare între debitorii supuși diferitelor forme de executare silită, întrucât doar cei vizați de poprire sunt privați de comunicarea unei somații. În alte forme de executare silită (urmărire mobiliară, imobiliară, predare silită), comunicarea somației este obligatorie. Se susține că sunt încălcate dreptul la apărare și accesul la justiție, întrucât lipsa somației îl împiedică pe debitor să intervină în timp util, să formuleze contestație la executare și să invoce apărări. Se invocă și nesocotirea art. 57 din Constituție, prezumția bunei-credințe fiind răsturnată, deoarece norma pornește de la ideea că debitorul ar acționa cu rea-credință, încercând să sustragă fonduri.

Judecătoria Buftea — Secția civilă apreciază că rațiunea pentru care legiuitorul a ales ca măsura popririi să fie înființată fără somație, prin derogare de la regula instituită de art. 668 din Codul de procedură civilă, a fost prevenirea unor abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor care le incumbă. În acest sens, art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă are ca scop tocmai asigurarea celerității executării prestației la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

La dosar a fost primit un memoriu Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România susține respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările și completările ulterioare, având următorul conținut normativ: „Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.” Din motivarea excepției rezultă însă că autoarea acesteia critică, în realitate, teza întâi a art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căreia „Poprirea se înființează fără somație (...)”.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 — Accesul liber la justiție, art. 24 — Dreptul la apărare și art. 57 — Exercitarea drepturilor și a libertăților.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării”, reprezintă o normă de procedură, ce ține de opțiunea legiuitorului în configurarea mecanismelor executării silite, fără a aduce atingere exercițiului drepturilor fundamentale invocate.

În jurisprudența sa constantă, Curtea a statuat că regulile de procedură pot institui soluții diferite pentru situații juridice diferite, fără ca acestea să echivaleze cu o încălcare a principiului egalității în drepturi, atât timp cât diferența de tratament este justificată de natura distinctă a instituției juridice reglementate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 1.026 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 29 octombrie 2010, și Decizia nr. 27 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 27 martie 2014). Astfel, la fel ca și dispozițiile art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, analizate în deciziile menționate, care reglementau posibilitatea executării fără somație, și dispozițiile art. 783 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie o regulă procedurală specială, determinată de specificul popririi, ce vizează sume de bani aflate la terți și caracterizate printr-un risc iminent de sustragere. Situația debitorului supus popririi nu este identică cu cea a debitorilor aflați în alte forme de executare silită, precum urmărirea bunurilor mobile sau imobile, unde bunul urmărit se află în posesia debitorului și nu poate fi retras instantaneu. În aceste condiții, tratamentul juridic diferențiat este justificat obiectiv, iar principiul egalității consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție nu este încălcat.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de acces la justiție și a dreptului la apărare, Curtea observă că lipsa somației nu suprimă și nu limitează exercitarea acestor drepturi, întrucât debitorul are la dispoziție calea contestației la executare, prin care poate supune controlului instanței legalitatea și temeinicia actelor de executare silită. Curtea a statuat, în mod constant, că dreptul la apărare și accesul liber la justiție nu presupun existența unui anumit tip de procedură sau a unor etape prealabile obligatorii, ci posibilitatea efectivă de a supune actele autorităților controlului judecătoresc, condiție care este îndeplinită în cazul popririi fără somație (Decizia nr. 27 din 21 ianuarie 2014).

Referitor la invocarea art. 57 din Constituție, Curtea constată că norma criticată nu instituie o prezumție de rea-credință a debitorului, ci reglementează o modalitate procedurală de realizare a executării silite, justificată de necesitatea asigurării eficienței acesteia. Exercitarea drepturilor și a libertăților cu bună-credință nu este afectată, atât timp cât debitorul beneficiază de garanții jurisdicționale ulterioare.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea s-a mai pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității soluției legislative criticate în cauza de față, cuprinsă însă, la momentul pronunțării deciziilor respective, în art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 181 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 martie 2006, Decizia nr. 510 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Decizia nr. 463 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 20 mai 2010, sau Decizia nr. 161 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 16 aprilie 2010, Curtea a statuat că reglementarea legală criticată nu contravine normelor constituționale invocate.

Prin aceste decizii, Curtea a reținut că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple și rapide în vederea recuperării creditului, textul legal criticat care prevede înființarea popririi fără somație având ca finalitate asigurarea celerității executării prestației la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. În considerarea acestor rațiuni și pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligațiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înființarea popririi fără obligația somării prealabile a debitorului, în condițiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoștință despre înființarea popririi. În aceste condiții, textul de lege criticat nu îngrădește în niciun fel accesul liber la justiție sau dreptul persoanei la apărare. În consecință, Curtea a reținut că împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar debitorul beneficiază de toate garanțiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instanței măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii.

Cele statuate prin deciziile menționate, pronunțate cu privire la dispoziții similare cuprinse în Codul de procedură civilă din 1865, își mențin valabilitatea și în ceea ce privește prevederile de lege criticate în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,