Decizia nr. 749/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 208/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, precum și a Legii nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, ale art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în redactarea anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 75/2023 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul investițiilor publice, precum și cele ale art. 444 din Codul de procedură civilă

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (1^1) și ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, precum și a dispozițiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galați în Dosarul nr. 14.096/233/2019* al Tribunalului Galați — Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 139D/2022.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepției a depus la dosarul cauzei o adresă prin care a confirmat primirea citației și a precizat că își susține excepția de neconstituționalitate, astfel cum aceasta a fost formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În ceea ce privește dispozițiile art. 53 alin. (1) și (1^1) și ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, arată că acestea nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil și accesului liber la justiție, legiuitorul dispunând de o largă marjă de apreciere pentru stabilirea unui cadru legislativ rapid și eficient în soluționarea unor astfel de cauze. De asemenea, consideră că prin reglementarea termenelor procedurale, a căilor de atac și a competenței instanțelor judecătorești nu se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16, normele astfel edictate aplicându-se în mod egal tuturor participanților la procedurile de achiziții publice. Referitor la dispozițiile art. 444 din Codul de procedură civilă, precizează că acestea nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, ci urmăresc corectarea unei omisiuni a instanței, prin analiza tuturor cererilor cu care instanța judecătorească a fost învestită.

Prin Decizia civilă nr. 27 din 2 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 14.096/233/2019*, Tribunalul Galați — Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (1^1) și ale art. art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, precum și a dispozițiilor art. 444 din Codul de procedură civilă. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galați într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei sentințe prin care s-a dispus obligarea la plata unor sume de bani derivate dintr-un contract de achiziție publică.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât înlătură o cale de atac care să permită analizarea probatoriului administrat în cauză în primă instanță, precum și administrarea de noi probe. Arată că recursul este o cale extraordinară de atac, care este limitată la analiza motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În plus, apreciază că termenul de 10 zile pentru exercitarea recursului este prea scurt și invocă o serie de aspecte de fapt.

Tribunalul Galați — Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 53 alin. (1) și (1^1) și ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 este neîntemeiată, întrucât acestea sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la contractele de achiziție publică. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții reprezintă o opțiune a legiuitorului, adaptată raporturilor din materia contractelor de achiziție publică. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, se apreciază că aceste prevederi legale sunt constituționale, întrucât prin această procedură se asigură echilibrul procesual al tuturor părților din litigiu care pot corecta o omisiune a instanței judecătorești, cu consecința că aceasta va analiza toate cererile cu care a fost învestită inițial.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 53 alin. (1) și (1^1) și ale art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, precum și cele ale art. 444 din Codul de procedură civilă.

Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile criticate din Legea nr. 101/2016 au fost modificate prin mai multe acte normative, după cum urmează:

Însă, în aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituționalitate dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, și având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate, urmează a fi supuse controlului de constituționalitate dispozițiile legale în redactarea care produce efecte juridice în prezenta cauză, anterioară evenimentelor legislative mai sus menționate. Textele criticate au următorul cuprins:

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.

Examinând excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 53 alin. (1) și (1^1) din Legea nr. 101/2016, Curtea observă că acestea nu încalcă dreptul la un procesul echitabil, ci se circumscriu prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituționale, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate în anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea drepturilor constituționale și legale.

În continuare, analizând constituționalitatea dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, prin Decizia nr. 482 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 29 aprilie 2020, paragrafele 23-28, Curtea a subliniat că accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, iar regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești sunt de competența exclusivă a legiuitorului, așa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție. Astfel, Curtea a reținut că accesul liber la justiție presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege, dar cu respectarea regulii consacrate de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, ceea ce înseamnă că legiuitorul nu poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau niciun grup social. Aceasta nu înseamnă însă că accesul liber la justiție presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

De asemenea, prin Decizia nr. 472 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 25 februarie 2025, paragrafele 18, 19 și 22, Curtea a constatat că dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 sunt constituționale, întrucât acestea sunt norme care stabilesc o procedură specială, derogatorie, privind termenele de judecată și modalitatea administrării probelor în cazul judecării cererilor referitoare la contractele de achiziție publică. Modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții este o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și urgente, adaptată raporturilor din materia contractelor de achiziție publică. Regulile de procedură prevăzute de aceste dispoziții se aplică în mod echitabil atât autorității contractante, cât și operatorului economic vizat de ipoteza normei, fără a fi favorizată o categorie sau alta (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 34 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011).

Totodată, prevederile legale criticate au drept scop antrenarea și responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziție publică, cu precădere a participanților la procedură — autoritate contractantă, operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanți la procedura de atribuire. De asemenea, instanța judecătorească trebuie să concure la celeritatea procedurii, astfel încât procesele să nu se prelungească excesiv. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea principiului celerității procedurilor judiciare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, prin impunerea respectării unui termen rezonabil, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale subliniază importanța faptului că justiția trebuie să fie administrată fără întârzieri de natură să îi compromită eficacitatea și credibilitatea (Hotărârea din 27 octombrie 1994, pronunțată în Cauza Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, paragraful 61), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare (Hotărârea din 23 octombrie 1990, pronunțată în Cauza Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, paragraful 73).

Din perspectiva celor mai sus menționate, Curtea apreciază că nici în ceea ce privește dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 nu pot fi reținute criticile formulate în raport cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, Curtea observă că aceste prevederi legale reglementează instituția completării hotărârii, având drept scop corectarea omisiunii instanței judecătorești care nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile cu care a fost învestită de către părțile în litigiu, și nu aduc atingere dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (3).

În ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora nimeni nu este mai presus de lege și ale art. 124 privind înfăptuirea justiției, invocate de autorul excepției, Curtea reține că, în prezenta cauză, indicarea acestor temeiuri constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, când a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Prin urmare, având în vedere caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,