Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială. O poți consulta în modulul Monitorul Oficial, după autentificare.
Completul
- Elena-Simina Tănăsescu — președinte
- Asztalos Csaba-Ferenc — judecător
- Mihai Busuioc — judecător
- Mihaela Ciochină — judecător
- Cristian Deliorga — judecător
- Dimitrie-Bogdan Licu — judecător
- Gheorghe Stan — judecător
- Ioana-Cristina Vida — magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, excepție ridicată de Ghiță Țunea în Dosarul nr. 885/2/2021 al Curții de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.122D/2021.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât aspectele criticate vizează chestiuni de aplicare și interpretare a legii, precum și modificarea și completarea acesteia.
CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1.334 din 1 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 885/2/2021, Curtea de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. Excepția a fost ridicată de Ghiță Țunea într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare și împotriva rezoluției emise de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, cu motivarea că, deși sesizarea a fost transmisă prin mijloace electronice, nu a îndeplinit condițiile de formă, întrucât nu avea atașată o semnătură electronică.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul criticat încalcă accesul liber la justiție doar atunci când interpretarea și aplicarea sa au drept consecință anularea unui act juridic semnat olograf și comunicat prin e-mail, act juridic emis în baza altei legi ce nu prevede în cuprinsul său obligativitatea semnăturii electronice în comunicarea prin intermediul e-mailului.
Curtea de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile legale criticate nu instituie o limitare a dreptului de acces la justiție în condițiile în care acestea reglementează doar una dintre posibilitățile pe care persoanele interesate le au pentru a formula cereri, inclusiv în cazul procedurii administrative în fața Inspecției Judiciare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 30 aprilie 2014. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 455/2001 a fost abrogată prin art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 8 iulie 2024. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va examina dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum au fost criticate, în vigoare la data la care acestea au produs efecte juridice în cauză, care au următorul cuprins: „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia susține că îi este încălcat dreptul de acces liber la justiție doar în măsura în care interpretarea și aplicarea legii conduc la anularea unui act juridic semnat olograf și transmis prin e-mail, act emis în temeiul unei legi care nu prevede obligativitatea semnăturii electronice pentru comunicarea prin e-mail. Or, stabilirea în concret a îndeplinirii condițiilor de formă pentru primirea unei plângeri prin mijloace electronice constituie un aspect ce ține de interpretarea și aplicarea legii în cazul concret dedus judecății, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, iar nu a instanței de contencios constituțional. Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că nu poate verifica felul în care instanțele judecătorești interpretează și aplică în fiecare caz particular diverse reguli de drept, ci exercită controlul de constituționalitate asupra conținutului normativ al acestora prin raportare la prevederi și principii constituționale, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Interpretarea și aplicarea factuală a dispozițiilor legale reprezintă atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, excedând competenței instanței de contencios constituțional (Decizia nr. 645 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2024, paragraful 18).
Prin urmare, având în vedere că se critică aplicarea și interpretarea legii, activități ce excedează competenței Curții Constituționale, excepția urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
Dispozitiv
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, excepție ridicată de Ghiță Țunea în Dosarul nr. 885/2/2021 al Curții de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 26 februarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU
Magistrat-asistent, Ioana-Cristina Vida
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ